Nimic nu a zguduit mai mult Occidentul din autosuficiența sa găunoasă decât trezirea în ultimele decenii a conștiinței adormite a lumii musulmane arabe și ne-arabe decisă să scuture prin conflict deschis odată pentru totdeauna jugul și dominația Vestului.
Un rol cheie, în plan psihologic, în această lupta dintre David și Goliat îl au oamenii bombă, martirii musulmani ce ajung sa se elibereze de apriga dorință de a trăi aceasta viată, înălțându-se pana la treapta înțelegerii unei alte existente superioare pentru care se pregătesc conștienți de pieirea lor.
Civilizația occidentala decadenta ripostează la acest fel de gest încercând sa-i știrbească gravitatea și măreția numindu-l act terorist iar pe autori naivi fanatici religioși. Ea nu poate înțelege nici în ruptul capului cum niște oameni pulsând de tinerețe și iubind viata, bărbați dar și femei, aleg benevol și merg cu voioșie la moarte în slujba unei idei.
Atât de mult s-a alienat societatea occidentala de esența sa creștina martirica, atât de mult s-a îmbibat de capitalism și de relații de piața pana în străfundul celulei sale de baza care este familia încât tot ce este forța spirituala ii este străina.
Ii este propriu capitalismului să macine intre rotile sale dințate, în retortele sale otrăvite, orice forma de spirit și sa o înlocuiască cu relații de piața. Asa numita moarte a ideologiilor, facerea și desfacerea familiilor, marginalizarea religiei nu sunt decât fenomene ale substituirii relațiilor bazate pe credința și ideal cu relații de piață.
Dar acest triumf aproape total al capitalismului în conștiințele occidentale este amenințat de un dușman implacabil: omul bombă.
Occidentul știe că ori impune cu forța forma sa de capitalism depersonalizant restului lumii și în special lumii islamice, ori este amenințată chiar propria sa existenta. Este o miza colosala în joc iar forțele aflate în conflict se înfrunta in Afganistan, devenit pentru moment nod istoric și scena a destinului planetar. Este o înfruntarea intre civilizația materialista occidentala a banului, a mercenarilor și spiritul de lupta eroic al poporului afgan, dar și o lupta intre religii.
O religie care nu poate produce oameni în stare sa-și dea bucuroși viata pentru crezul ei este o religie moarta și aici îl putem parafraza pe Nietzsche zicând: “Dumnezeul creștin e mort !” iar peste mormântul sau strălucește triumfătoare piața capitalista cu al sau idol adorat:banul.
Invers, o religie ca cea islamica în stare sa-și înalte credincioșii pana la creasta ultima a sacrificiului de sine mustește de viata și putere.
Afganistan este primul focar al luptei deschise a lumii musulmane în încercarea sa cutezătoare de a se elibera de sub jugul occidental. Cu siguranța vor urma și altele. Probabil ca în lupta titanica ce se va da în următorii ani influenta nefasta a occidentului va fi maturata din lumea araba. Daca arabii vor reuși sa se emancipeze, valul emancipării ar putea cuprinde lumea ca un foc de la un capăt la altul. Silit sa traiască îndiguit în propriile sale granițe, fără acces la izvorul nesecat de bogăție pe care îl constituie însușirea muncii popoarelor asuprite, silit sa renunțe la traiul sau parazitar, obligat sa muncească din greu pentru a-și câștiga existenta, Occidentul se va scutura de capitalism sau va pieri.
Zorii creștinismului s-au arătat lumii prin sângele martirilor creștini vărsat fără zgârcenie pe tot întinsul Imperiului Roman. Foarte putini contemporani au deslușit în bucuria cu care primii creștini întâmpinau martiriul semnele atingerii limitelor societății sclavagiste, semnele drumului înfundat pe care mergea Roma . In câteva sute de ani cea mai mare, mai trainica și înfricoșătoare construcție politica a antichității zăcea prăbușita în țăndări și ruina. Acum nu mai este nevoie de sute de ani pentru prăbușirea unui imperiu, istoria se întâmpla azi cu viteză mult superioară iar oamenii bombă se pot dovedi pentru capitalismul occidental mai periculoși decât toate rachetele sovietice.
Florian Liviu
duminică, 27 decembrie 2009
joi, 24 decembrie 2009
ILIESCU DA UN NOU INTERVIU INTR-UN ZIAR MOSCOVIT DESPRE REVOLUTIE
Remarcam cu amărăciune la acest om ce nu mai are mult de trăit, în interviurile pe care le acorda presei, aceeași frazeologie a minciunii și urii fata de Ceaușescu și fata de socialism. Trimis sa studieze la Moscova de Ana Pauker, probabil ca un gest de recunoștință în memoria tatălui sau care și-a jertfit viata pentru cauza socialismului, Iliescu nu a înțeles nimic din înaltele idealuri marxiste . Oportunismul și carierismul l-au trădat încă de tânăr astfel încât a fost trecut de Ceaușescu pe linia doi apoi trei. A fost un afront de nesuportat. Gândul unei răzbunări cumplite a încolțit în inima sa sărata. I-a fost cumplit de greu sa traiască în acest lung răstimp pana în 1989 cu ura care i se cuibărise în viscere și pe care o hrănea cu speranța zilei răfuielii. In imaginarul sau măcinat de dorința de revanșa numai moartea lui Ceaușescu nu i se părea de ajuns, nu-i potolea instinctele atavice, setea de sânge, dorea și moartea Elenei Ceaușescu și a copiilor acestora . Si iată ca ziua mult visata a sosit. N-a ezitat nici un moment sa-și trimită la moarte fostul șef politic cu soție cu tot, nu s-a cutremurat nici un moment, n-a avut nici o remușcare, nici o tresărire de conștiința. A semnat sentința la moarte a Ceausestilor cu bucurie, cu o stare de voioșie ce i-a adus pentru o clipa împlinirea. Răzbunarea visata timp de douăzeci de ani avea loc în sfârșit. Iliescu își savura lacom sinistrul sau triumf împotriva Legii Morale. Sângele vărsat atunci ne urmărește încă și ne subjuga ca un blestem din cercul căruia nu putem ieși. Nimic nu se va putea realiza în aceasta țară pana când Legea Morala terfelita de Iliescu nu va ieși de sub semnul blestemului.Acum când s-au adunat douăzeci de ani de la acel asasinat odios, și când Iliescu nu mai are nimic de pierdut, așteptam ca asasinul sa-și mărturisească păcatul și astfel sa-și încheie socotelile pamântești într-un fel mântuit. Dar de unde atâta noblețe de suflet la un om hrănit cu ura, resentiment și sete de sânge aproape doua decenii.Puterea de a-ți mărturisii păcatele este o virtute prea mare pentru un suflet atât de mic și meschin cum este cel al lui Ion Iliescu, conducător prin frauda a destinelor acestui popor vreme de aproape zece ani. Dar exista consolarea ca un mare afront i se întâmplă și lui Iliescu pe măsura trecerii timpului, în conștiința generațiilor ce vin martiriul lui Ceaușescu îl ridica pe acesta pe un piedestal meritat și îl coboară pe Iliescu acolo unde ii este locul: la lada de gunoi a istoriei.
Florian Liviu
miercuri, 23 decembrie 2009
Interviu cu Ion Iliescu
Încercam sa facem pentru cititorii noștri o analiza a interviului acordat de Ion Iliescu ziaristului Ciprian Rus în 22.dec.2009 și publicat pe site-ul capital.ro, pentru a desluși mai bine fațetele personalității celui ce a condus România timp de 10 ani.
Iliescu: Tara fundamentală care s-a exprimat mai ales prin prăbușirea de sistem din 1989 a fost ignorarea pieței. Stalin, în abordarea lui primitivă, confunda piața cu capitalismul. Nu-i totuna. Piaţa a precedat cu mult capitalismul în istorie. Capitalismul nu a făcut decât să extindă la scara întregii societăţi relaţiiile de piaţă. Piaţa joacă un rol foarte important în această redistribuire a valorilor create într-o societate liberă.
Acest fragment sintetizează filosofia economica a social democrației contemporane și a lui Ion Iliescu. De fapt este teza trădării socialismului. In celebra sa teorie a valorii Karl Marx demitizează piața arătând ca valoarea unei mărfi nu este data de piața ci de timpul socialmente necesar pentru producerea ei. Marx merge mai departe și argumentează în Capitalul ca și profitul nu se formează pe piața ci prin însușirea plusvalorii de către capitalist. Smulgând valoarea și profitul din mana pietii, Marx demonstrează ca aceasta din urma joaca numai un rol secundar. Capitalismul contemporan însuși suprima piețele libere și libera concurenta prin asocierea capitaliștilor în trusturi, carteluri și monopoluri. Aceste asociații își propun sa controleze sursele de materii prime, rutele de transport ale acestora și desfacerea produselor finite. Rămâne o bucățică de piața libera, dar care se îngustează mereu, pentru nenorociții de jos, micii comercianți, sau micii producători condamnați la o lupta veșnică și disperata pentru supraviețuire.Stalin care era un fin dialectician nu putea confunda nicidecum piața cu capitalismul. Este unanim recunoscut chiar și de dușmanii săi succesul economic al lui Stalin care a transformat Rusia dintr-o țară agrara înapoiata într-o mare putere industriala în intervalul 1928-1940. In acest interval de 12 ani s-a dovedit empiric superioritatea economiei centralizate bine dirijate fata de economia de piața. Pentru comparație în același interval de timp statul burghez roman a bătut pasul pe loc și s-a înglodat in datorii externe ca și astăzi. Iata ce frumoasa lecție practica a dat “primitivul” Stalin înalților învățați în ale economiei politice de pretutindeni.
Iliescu: Procesul cel mai important, cel mai complicat după 1989 a fost transformarea economiei dintr-una rigidă, închistată, care s-a prăbuşit, într-una de piaţă. Asta a fost marea problemă pentru toţi.Tudorel Postolache a coordonat un comitet de aproape 2.000 de oameni din cercetarea academică, dar şi din economia concretă, reprezentanţi ai forţelor politice. Concluziile comitetului au reprezentat un reper bun, dar viaţa noastră politică a fost mai complicată.
Ultima fraza din fragmentul de mai sus ilustrează elocvent perfidia politicianului Ion Iliescu care ascunde într-o formulare talmudista adevăratul rol al comitetul Postolache de paravan la adăpostul căruia s-a plănuit si pus in practica marele jaf al avuției naționale, trecerea averii romanilor, rodul muncii de decenii a acestora in mâinile capitalului străin sau în mâinile unor indivizi venali din nomenclatura sau securitate.Capitalismul romanesc își reîncepe viata cu un furt uriaș, cu o nedreptate de nemăsurat imputabila suta la suta lui Ion Iliescu. Politica porților deschise dictata României si implementata de Iliescu a avut drept consecința dezindustrializarea și distrugerea agriculturii intensive pe suprafețe mari. României i s-a rezervat soarta de țară de rangul doi sau trei care va trai din export de forță de munca, export de materii prime și din turism.
Iliescu: Ceaușescu [cu intelectul sau limitat] credea că independența politică nu se poate consolida decât prin independentă economică. El vedea datoria externă ca o îngrădire a independentei economice. Cea mai mare putere economică a lumii a avut întotdeauna cele mai mari datorii – Statele Unite. Având datorie externă, trăiești pe spinarea altora.
Ne vine foarte greu sa comentam aceste fraze.Remarcam relaxarea tonului cu care criminalul vorbește de victima sa si ne cutremuram de manie si de revolta.Cum e posibil asa ceva? Cum e posibil sa critici cu atâta cinism doctrina economica a omului pe care l-ai asasinat ? Este bine știut si evident ca nu poate exista independenta politica fara independenta economica. Marx a arătat in numeroase rânduri ca baza vieții sociale este economicul, ca acesta dictează si primează asupra politicului.Datoria externa nu este nimic altceva decât mijlocul de aservire a unei tari de către marea finanța internațională. Povara datoriei externe a împiedicat si împedică tarile lumii a treia sa iasă din subdezvoltare. Practic acestea au ajuns sa se împrumute la Fondul Monetar Internațional pentru a putea plăti dobânzile la datoriile precedente. Situația Statelor Unite este diferita fundamental de oricare alta țară. Fondul Monetar și Banca Mondiala sunt instituții controlate prin statut de Statele Unite si alimentate cu fonduri de către acestea. Datoria externa a Statelor Unite este de fapt datorie interna si mai mult este in moneda proprie, dolarul american ceea ce le conferă un statut privilegiat. In plus cine poate pune piciorul in prag Statelor Unite sa le ceara sa plătească datoria ? Cat despre ultima propoziție ca datornicul trăiește pe spinarea altuia, ori este o gluma sadica, ori Iliescu vrea sa ne arate cine are cu adevărat un intelect limitat. Romanii datori la bănci, care se lupta zi de zi sa-si achite creditele înțeleg cu amărăciune ce bine este sa ai datorii asa cum ne îndeamnă cinic Ion Iliescu.
Florian Liviu
interviul poate fi consultat la adresa:
http://www.capital.ro/articol/interviu-capital-ro-iliescu-sunt-total-tamaie-in-materie-de-afaceri-129651.html
luni, 21 decembrie 2009
Ceausescu traieste !
Ilustram lipsa de profesionalism a presei cu articolul publicat de Ovidiu Nahoi in ziarul Adevărul din 20 Decembrie 2009 si intitulat “Ceaușescu trăiește !”
Autorul își începe articolul școlăresc cu propoziția “Ceaușescu este expresia răului colectiv romanesc.” Ziaristul Nahoi nu se obosește sa-si argumenteze enunțul asa ca o vom face noi în zece puncte:
Ceaușescu este expresia răului colectiv romanesc pentru ca :
1.a dus o politica de industrializare forțata a României, țara cum bine știm eminamente agrara și subdezvoltata industrial, construind judicios toate ramurile industriale de la grea la ușoara, de la cea energetica pana la cea a mobilei, repartizându-le echilibrat în teritoriu astfel încât oricare din regiunile tarii sa se dezvolte în mod egal.
Sigur ca industrializarea nu este o fericire ci dupa cum spunea Marx “un rău necesar”. Ea disloca si distruge destine, clădește cariere, doboară si oțelește voințe. Ca orice măreție a lumii presupune jertfa, sânge omenesc, lacrimi. Fara industrie un popor este aruncat in bezna subdezvoltării și a primitivismului iar statalitatea sa devine spectrala. A avea industrie este sinonim cu a avea stat. Din nefericire pentru noi industria romanească a fost in parte distrusa, în parte preluata de marile capitaluri occidentale, astfel încât profiturile ce se obțin de pe urma ei iau în prezent calea străinătății.
2.a dus o politica de ridicare a agriculturii romanești, prin sprijinirea și susținerea CAP-urilor- singura forma de organizare pentru cultivarea eficienta, cu mare productivitate, profitabila a largi suprafețe de pământ- prin dotarea acestora cu mașini și utilaje agricole si a unui sistem de irigații performant de care s-a ales praful după 1989. In timpul regimului Ceaușescu, România exporta masiv produse agricole și avea capacitatea de a hrăni în jur de 80 de milioane de persoane.In prezent producția agricola romanească ajunge pentru hrana a doar 6 milioane. Nu se mai exporta nimic, cu excepția forței de munca pentru agricultura statelor europene. Drama capsunarilor romani forțați sa muncească in condiții de sclavi moderni, presiunea distructiva la care sunt supuse familiile acestora, faptul ca femei nevoiașe sunt silite sa-și abandoneze copiii pentru o bucata de paine in Spania este pusa probabil de Nahoi tot in seama lui Ceaușescu.
3.a rezolvat problema locuințelor in marile orașe ale tarii. Practic orice familie tanara de muncitori beneficia de acces facil la locuința.
4.a dezvoltat rețeaua de drumuri nationale si a dat tarii canalul navigabil Dunăre-Marea Neagra. A construit metroul bucureștean, Casa Poporului, Centru Civic etc.
5.A achitat datoria externa a tarii, contractata pentru industrializare nu pentru cumpărarea bunăvoinței populației , si a mai și lăsat in visteria tarii 2 mld. de dolari transformând România din țară debitoare în țară creditoare. Dupa plata datoriei, Ceaușescu a interzis prin constituție contractarea de credite externe de către stat. In prezent datoria externa a tarii se cifrează la 80 mld. Euro
6.In România lui Ceaușescu asistenta medicala era gratuita și de înalt profesionalism , fiecare om al muncii cât de neînsemnat beneficia de un salariu decent, concediu de odihna pe litoral sau în stațiuni de recreere, iar șomajul era scos în afara legii. In prezent deficitul de medici este enorm iar șomajul se apropie de un milion de persoane.
7. Sitem gratuit de învățământ la toate nivelurile de ridicata calitate bazat pe principiile meritocrației și selecției riguroase a candidaților la admiterea în ciclurile de școlarizare. Lichidarea analfabetismului. In prezent în România sunt peste un milion de analfabeți.
8.Condiții deosebite de trai și creație pentru elita intelectuala a tarii. Creatorii beneficiau de case si tabere de creatie gratuite de acces facil la diferite fonduri bănești etc.In anii regimului socialist s-au creat opere artistice si tehnice deosebit de valoroase. (a se compara cu desertul cultural de după 1989)
9.Socialismul și Ceaușescu au vegheat la asigurarea repartiției echitabile a venitului național astfel ca raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu era de 1:6. O uriașa prăpastie se casca în prezent intre clasele sociale romanești.
10.A asigurat prin abile manevre diplomatice și prin politica de industrializare independenta reala a tarii. Dupa 1989 România a fost aservita complet capitalurilor occidentale și imperialismului american.
Mai departe Nahoi scrie: “Comunismul ne-a fost adus pe tancurile Armatei Roșii. Ne-a fost impus cu forța de o putere de ocupație. Ceausismul însa cea mai monstruoasa forma a comunismului de pe întreg cuprinsul Europei Centrale și de Est…”
Sa le luam pe rand si sa le demontam:
1.Comunismul ne-a fost adus pe tancurile Armatei Rosii.
Regimul comunist s-a instaurat în România in urma situației geopolitice ce s-a creat la sfarsitul celui de al doilea război mondial cu acordul Statelor Unite ale Americii și al Marii Britanii care au recunoscut la Yalta, dreptul Uniunii Sovietice invigatoare în războiul antihitlerist , de a-și exercita influenta in Europa de Răsărit. In 1945 la finele războiului, întreaga clasa politica burgheza era total compromisă în ochii majorității romanilor care doreau ca aceasta sa plătească pentru greșelile sale politice ce duseseră România la catastrofa, pentru sutele de mii de victime ale războiului și pentru suferințele și umilințele indurate de popor în ultimele decenii. Timpul mult așteptat al răfuielii cu o clasa politica corupta, venala, stricata, urata de toți sosise în sfârșit. Sub influenta exemplului sovietic în inima poporului roman s-a trezit conștiința demnității și puterii sale politice. Lipsita aproape complet de suport popular clasa politica burgheza scindata in interior și supusa presiunii maselor din exterior a colapsat împreuna cu sistemul capitalist al cărui exponent era la alegerile din 1946. Poporul roman și-a exprimat prin vot voința sa ferma de răsturnare a capitalismului împreună cu cohorta sa sărată de burghezi, moșieri, paraziți, etc.
2.Ceausismul cea mai monstruoasa forma a comunismului de pe întreg cuprinsul Europei Centrale si de Est…
Monstruozitatea regimului Ceaușescu se vede din soarta “cruda” pe care au avut-o marii săi dizidenți in timp ce Ceausescu se afla la putere, din masurile luate de Ceausescu contra acestora:
Silviu Brucan a fost mutat cu domiciliu forțat din Primăverii în cartierul Damăroia.
Ion Iliescu își vedea liniștit de treaba la editura Tehnica dar era supravegheat.
Virgil Magureanu a fost dat afara de la Ștefan Gheorghiu si trimis la Focsani.
Gelu Voican Voiculescu a fost dat afara de la servici.
Mircea Dinescu a fost arestat la domiciliu și urmărit de un securist.
Doina Cornea a fost urmărită de un securist.
Generalul Militaru a fost trecut în rezerva pentru spionaj în favoarea KGB.
In tot acest timp aceste personaje complotau și expediau scrisori către postul de radio Europa Libera.In general regimul ceaușist nu a fost deloc unul violent. Ceaușescu nu-si elimina fizic oponenții ci doar ii muta fără tam-tam pe linie moarta. Exemplele de mai sus sunt elocvente.
Citam mai departe din articolul lui Nahoi alta fraza ce ne-a atras atenția: “România ar fi trebuit să treacă printr-un proces echivalent cu denazificarea din Germania, care n-a însemnat doar procesul de la Nürnberg.”
Sa ne lămurim.Capetele de acuzare în primul proces de la Nürnberg au fost:
1. Participarea la un plan comun sau a unei conspirații pentru comiterea de crime împotriva păcii
2. Plănuirea, inițierea şi susținerea de războaie de agresiune şi alte crime împotriva păcii
3. Crime de război
4. Crime împotriva umanității
In rugam pe Nahoi sa ne spună la ce capete de acuzare din cele prezentate mai sus trebuie sa răspundă România sau regimul Ceaușescu ?
Spre finalul articolului intalnim o fraza din care nu mai intelegem nimic: “Ceauşismul este atât de prezent în subconștientul colectiv încât electoratul îl caută încă febril pe acel Ceauşescu tânăr, din august 1968”. Daca zice Nahoi asa o fi.
Întregul articol al domnului Nahoi poate fi găsit la următorul URL:
http://www.adevarul.ro/editorial_-_ovidiu_nahoi/Ceausescu_traieste_7_174652535.html#
Poziția noastră fata de Ceaușescu este următoarea:
Ceaușescu are merite incontestabile, majore și-a adus o contribuție importanta la dezvoltarea României, la ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare. Privind obiectiv multe din actele sale politice au conotații mai mult legionare decât internaționalist proletare. In ciuda unor scăderi inerente oricărui om politic marele sau merit în istoria României este in opinia noastra consolidarea independentei tarii prin industrializare. Datorita faptului ca a fost asasinat de dusmanii Romaniei și în comparație cu urmașii săi la cârma tarii, cu desertul economico spiritual ce i-a urmat, statura sa politica capătă dimensiuni cu totul si cu totul remarcabile.
Florian Liviu
vineri, 18 decembrie 2009
John Lennon promotor al marxismului
Conexiunea dintre muzica rock şi marxism este ilustrată de melodia „Imagine”, compusă de John Lennon, membru al formaţiei Beatles. Dacă citim cu atenţie versurile, descoperim ca Lennon doreste sa ne impartaseasca cu geniul sau muzical învăţăturile lui Karl Marx
1) Religia este o piedica in calea ridicarii constiintei politice a maselor, opiu pentru popor si deaceea trebuie abandonata:
Imagine there’s no heaven (Închipuie-ţi că nu exista raiul)
It’s easy if you try (E uşor, dacă încerci)
No hell below us (Nu există iad sub noi)
Above us only sky (Deasupra, numai cerul)
It isn’t hard to do (Nu e greu deloc)
Nothing to kill or die for (Nimic pentru care să ucizi sau să mori)
and no religion too (şi nici religie)
2) Clasa muncitoare nu are patrie. Proletari din toate tarile uniti-va!
Imagine there’s no countries (Închipuie-ţi că nu există ţări)
3) Abolirea proprietăţii private:
Imagine no possessions (închipuie-ţi că nu-s proprietăţi)
4) Promovarea noii lumi socialiste in care paradigma lacomiei si profitului este abandonata in favoarea utilizarii in comun a resurselor si izvoarelor de bogatie ale planetei :
I wonder if you can (Mă întreb dacă poţi)
No need for greed or hunger (Fără lăcomie sau foamete)
A brotherhood of man (Înfrăţirea omenirii)
Imagine all the people (Închipuie-ţi toţi oamenii)
Sharing all the world (Împărţind întreaga lume)
5) Indemn la alaturarea in lupta pentru crearea noii societatii socialiste globale:
I hope someday you’ll join us (Sper ca-ntr-o zi să ni te-alături)
And the world will be as one (Iar lumea va fi un tot)
joi, 17 decembrie 2009
Banul unicul zeu al sistemului
Criteriul universal de selecție al valorilor în capitalism este banul, cantitatea de bani, masa de bani pe care un individ o poseda. Nu interesează sursa averii ci doar averea. Totul este de vânzare, totul se poate vinde și cumpăra. Se poate cumpăra o sentință de judecata, anii de temniță, o demnitate, o diploma, un titlu universitar de doctor sau de profesor. Se poate cumpăra celebritatea, faima sau triumful. Se poate cumpăra sexul, iubirea, credința, virtutea, conștiința datoriei. Piața moravurilor este singura piață libera în capitalism.
Nu exista nici o corelație intre averea unui individ și utilitatea sa sociala. Absolut nici una. Deși frazeologia găunoasa oficiala vrea sa ne convingă de contrariu. Apologeții sistemului în frunte cu Ludwig von Mises și-au dat osteneala în zadar încercând sa ne convingă de justețea și echitatea inerente pieței libere. Asa cum spunea cineva: “Faptele sunt cele mai încăpățânate ființe” .Cei ce închină panegirice capitalismului sunt contraziși flagrant de realitate. Dau doar un exemplu ce îmi vine acum in minte. In vreme ce marele chirurg Alexandru Pesamosca având nepretuitul merit de a fi reușit sa readucă zâmbetul pe fata miilor de copii pe care i-a operat în lungul unei întregi vieți închinata alinării suferințelor celor mici, își duce bătrânețile umile într-o sărăcăcioasă rezerva a spitalului unde a slujit fără nici o alta cerința decât un modest și nobil salariu de medic, interlopul miliardar Sile Pietroi este eliberat de judecători din închisoare pe motivul ca are rate de plătit la bănci. Marii interlopi ai României putrezi de bogați intra în pușcărie doar ca sa-și controleze oamenii și locotenenții aflați în detenție.
Ei se plimba liberi pe culoarele penitenciarelor și sunt salutați de gardieni și procurori cu mare teama și respect. La moartea banditului craiovean Caiac s-au adunat in semn de omagiu peste cinci mii de infractori care au defilat in limuzine de lux in urma cortegiului sfidand si umilind o politie corupta si apatica care in mod normal ar fi trebuit sa-i aresteze, in conditiile in care la înmormântarea marelui actor Gheorghe Dinica abia daca s-au strans o suta de persoane.
Legile statului stau aplecate în fata celor puternici ce le încalcă și împreuna se pleacă în fata banului.
Posesia averii,a banului, face sa fi respectat în mod automat, fără întrebări, fără dubii , lipsa duce la umilința, marginalizare, depersonalizare. Un om fără bani este un gunoi de aruncat la ghena societății..
Inca o data se dovedește dacă mai era nevoie, amara observație a marxismului, ca în capitalism legea morala are caracter de clasa, ca nu este universala cum eronat credea Immanuel Kant. Legea morala kantiana care cere acțiune izvorata numai si numai din respectul datoriei a fost înlocuita în capitalismul actual cu legea acțiunii din respect și venerație pentru ban.
Florian Liviu
luni, 14 decembrie 2009
Problema responsabilitatii puterii in democratie
Noam Chomsky sublinia undeva ca cei ce dețin puterea nu trebuie sa aibă în cele din urma decât o singura grija: ca “Marea Fiara“ sa nu scape din cușcă.
Ei știu ca dacă “Marea Fiara” ,poporul, scapă din cușca în care este îndrituit sa viețuiască atunci capetele lor țuguiate vor începe sa se rostogolească pe panta insângerată a istoriei. De-a lungul timpului acest adevăr s-a dovedit cu prisosință. Revoluția franceza de la 1789 a decapitat la propriu floarea aristocrației asupritoare.Valul de revoluționar pașoptist a insângerat scena istoriei pentru a croii drum Comunei din Paris și Marii Revoluții Socialiste din Rusia care au insângerat-o și ele abundent la rândul lor.Violenta poporului s-a dezlănțuit împotriva dominatorilor cu o furie și ura fără margini. Pedepsele capitale la adresa împilătorilor de ieri au fost clamate de popor pentru a-și potoli resentimentul. Zeul răzbunării pentru chinurile, suferințele și umilințele indurate de cei multi și exploatați și-a cerut triumfător tributul însemnat de vieți. Noi marxiștii numim acest fenomen manifestare violenta a luptei de clasa.
Pacificarea fiarei, îmblânzirea, îndiguirea și în final reîncătușarea ei intre gratii nu se poate face decât cu mare efort, costuri uriașe materiale si omenești, viclenie, risc maxim, trădare, război civil etc.
Problema care si-au pus-o responsabilii claselor dominante încă din vremea lui Cromwell este dacă exista vreo soluție care sa ducă la încarcerarea sigura și definitiva a fiarei. Răspunsul este afirmativ și se găsește în conceptul de societate libera și deschisa în combinație cu conceptul de democrație reprezentativa burgheza.
Cheia sistemul de anihilare a poporului,de îngrădire drastica a participării sale la viata politica, sta în următoarele:
1. în inocularea în cetățean a sentimentului vinovăției personale pentru mizeria materiala și spirituala în care își duce existenta.
Aceasta inoculare se face cu ajutorul conceptului de societate libera sau deschisa. I se da de înțeles individului ca trăiește într-o societate “libera și deschisa” pentru ca guvernanții sa arunce toată răspunderea pe umerii săi. Pasarea răspunderii în spatele individului, înrobirea, înlănțuirea acestuia în capcana asa zisei libertăți, iată ce doresc mai marii. In momentul în care ești liber nu poți sa acuzi pe nimeni pentru ce ți se întâmpla, pentru ca prețul libertății este responsabilitatea. Pentru ca deruta individului sa fie totala sistemul “premiază” anumiți indivizi, un grup restrâns, cărora le permite accesul într-o clasa sociala superioara. Acești indivizi care “reușesc” care se bucura de “succes” servesc drept exemplu pentru marea masa care eșuează. Sistemul arata prin mediatizarea obsedanta a premianților ca se poate, ca nu te împiedica nimic, ca este deschis și liber și ca eșecul unui individ sau al altuia nu sta decât într-un nefericit lanț de decizii greșite sau lipsei calităților necesare. Foarte putini realizează ca cei ce reușesc nu au nici o calitate sau virtute deosebita, sunt comuni, chiar mediocri, servili, conformiști, iar singurul lor merit este tragerea unui bilet câștigător la loteria vizelor pentru o clasa sociala înalta.
Dar se uita cu buna știința ca asa zisa libertate este condiționata economic, ca individul se afla prizonier într-o matrice socio-economico-culturala. Fire nevăzute il anima ca pe o păpușa în mâinile celor puternici. Marxiștii au arata de nenumărate ori ca singura liberate oferita individului în capitalism, în societatea libera și deschisa este libertatea de a muri de foame.
Apoi este bine știut ca sentimentul de culpabilitate duce la depresii severe și de aici la incapacitate de acțiune. Sunt afectate de depresie cu precădere persoanele inteligente, dinamice, pline de energie, ambițioase care isi doresc foarte mult sa se realizeze în viata, dar care își tocesc voința și sănătatea nervoasa într-un sistem inuman ce nu le oferă nici o șansa de afirmare. Astfel cei ce conduc scapă de cei mai capabili și periculoși dușmani care dacă nu s-ar auto culpabiliza pentru eșecul căruia ii cad victima s-ar îndrepta cu siguranța împotriva lor.
2. Inculcarea în mintea cetățeanului prin toate mijloacele media a credinței mincinoase ca o data la patru ani își poate exprima prin vot nemulțumirea sau voința politica. Se induce falsa idee ca în democrație cetățenii au conferit dreptul și posibilitatea de a-și alege conducătorii. Acest drept este doar formal și servește de praf în ochii contestatarilor. Votantului i se pune în fata odată la patru sau cinci ani doi politicieni dintre care unul în funcție, iar al doilea scos din pălărie care nu este decât rezerva pregătită din timp a celui dintâi. Candidații sunt aleși și validați înainte de a fi trimiși sa se înfrunte in arena circului electoral de clasa conducătoare, de cei putini care dețin adevărata putere: o mana de capitaliști monopoliști ce controlează total economia, finanțele și mass-media. Pentru a fi acceptați pe scena politica ei trebuie sa jure credința sistemului de dominație și exploatare și marilor arhonți ai acestuia. Mai mult, ei trebuie sa fi probat prin fapte loialitatea declarata. Mecanismul de selecție al candidaților pentru cele mai înalte funcții politice este foarte bine pus la punct si se numește pentru a înșela opinia publica pluripartidism.
Sanda de a se strecura în acest cerc închis a unui om al poporului este practic nula. Sita sistemului cerne caractere obediente și servile, indivizi șantajabili, carieriști, lipsiți de scrupule, resentimentari la adresa poporului din care provin, oameni cu inclinații și aptitudini politice dar animați de o voința rea. Într-un cuvânt oameni fără nici o valoare morala. Ei formează asa zisa clasa politica, elita din rândul cărora poporul trebuie sa-și aleagă conducătorii. Mulțimea este chemata odată la patru ani sa tropăie la alegeri pentru a legitima un candidat sau altul și pentru a-și asuma răspunderea alegerii. Pentru a doua oara observam cum răspunderea este aruncata din sânul clasei dominante în spinarea poporului. Oricâte greșeli și neghiobii ar face un guvern și președintele sau răspunderea acestor greșeli cade în sarcina celor ce l-au votat, adică a mulțimii.
Asa cum la punctul unu individul era paralizat în capcana libertății acum mulțimea este închisa în capcana votului, a propriei alegeri. Cercul se închide ermetic. Întregul și partea, mulțimea și individul sunt prinși în cursa. Vedem deci cum democrația servește de paravan ideal în spatele căruia se ascund adevărații conducători și totodată de mijloc de transfer al răspunderii guvernării de la aceștia către popor. Fara democrație ei ar fi nevoiți sa se demaște, sa-si arate adevăratele fete, sa-și asume consecințele actelor lor, s-ar expune oprobriului mulțimii și pericolului de a fi linșați.
Florian Liviu
luni, 7 decembrie 2009
Mizeria morala a patronilor de presa si a presei
In România patronii presei de azi, televiziuni și ziare, sunt oameni cu biografie dubioasa, implicați în marile fraude de miliarde de dolari ai anilor nouăzeci. Pornind cu mâinile în buzunare la începutul erei democratice dar cu relații strânse în securitate, ei și-au clădit prin corupție, jaf, trafic de influenta, un imperiu financiar, un imperiu al răului și al corupției. Profilul lor moral este identic cu cel al unei reptile respingătoare în căutarea prăzii. Ei și acoliții lor se hrănesc cu minciuna și hrănesc minciuna. Aduna în jurul lor indivizi servili, fără coloana vertebrala, fără personalitate, ușor manipulabili pe care ii ridica la rangul de directori și redactori șefi. Promovarea într-o cariera de presa se face fără nici o legătura cu valoarea individului ci numai cu gradul de slugărnicie. Informarea onesta a publicului este ultima lor preocupare. Sarcina lor principala este zăpăcirea acestuia prin tehnica prezentării a doua puncte de vedere total opuse despre orice subiect al actualității. In acest mod lumea nu mai înțelege nimic și nu-și poate forma o părere, neavând opinie mulțimea devine apatica și ușor de manipulat. O alta tehnica menita sa inducă confuzie și depresie în rândul poporului este eludarea subiectelor cu adevărat sensibile: dezindustrializarea, înstrăinarea avuției naționale, transferul capitalurilor romanești în mâinile străinilor, datoria publica și privata enorma, răspândirea rapida și cronica a sărăciei în rândul maselor, creșterea imorala a ecartului dintre bogați si săraci, exportul de forță de munca ieftina, umilirea României, dependenta și aservirea tot mai accentuata de imperialismul supersocietății occidentale. Eludându-le se însămânțează in conștiința publica idea mincinoasa ca aceste probleme nu exista. Dar chiar presupunând ca patronii de presa si acoliții lor ar fi animați de comandamente morale, în capitalism presa este o intreprindere comerciala al cărei scop este înainte de toate maximizarea profitului și abia în al doilea rând satisfacerea unei comenzi sociale. Nevoia publicului de informare și dezbatere de calitate este subordonata total comandamentului profitului, iar in domeniul particular al mediei profitul se compune in principal din influenta politica si numai in secundar din componenta financiara. In democrație puterea politica este în ultima instanta decisa de monopolurile de presa după regulile de fier ale propagandei.Aceste reguli au fost inventate si dezvoltate de-a lungul secolului XX în special de industria americana de marketing. Este de notorietate ca piața media este dominata de câteva monopoluri intre care exista înțelegeri si alianțe și nu exista nici o umbra de piața libera. In aceste circumstanțe este firesc ca aspiranții la funcții în stat sa caute sa-și atragă simpatia si sprijinul acestor monopoluri. In orice regim politic puterea politica si presa sunt strâns împletite. Insa ipocrizia și fariseismul oamenilor politici ii împiedică sa o afirme deschis. Obsesia politicienilor de a nega acest adevăr a atins nivelul patologiei sociale. Într-o confruntare decisiva pentru cea mai înaltă funcție în stat unul din candidați a pierdut puncte importante, care în final au dus la pierderea alegerilor, pentru ca nu a putut para o lovitura a adversarului care l-a acuzat ca s-a întâlnit înaintea confruntării, în miezul nopții, cu un important monopolist al presei. Acest fapt dovedește imaginea idilica și complet falsa pe care capitalismul o are în conștiința publica, gradul avansat de spălare a creierelor majorității votanților care a condamnat în bloc o realitate de zi cu zi a capitalismului, aruncata în mod ipocrit în cârcă unui candidat de către celalalt. In loc ca presa sa-și aducă aportul la luminarea poporului ea a devenit ghidul sau pe drumul către întunecimile afundării într-un desert cultural. Patronata de adevărați sacerdoți ai minciunii, manipulării și dezinformării mass-media romanească amenință sa ne azvârle pe toți într-o fundătura fără ieșire a destinului. Căci cu false valori pe post de valori autentice cu idoli de carton și pitici de circ politic pe post de eroi un popor devine turma, își pierde identitatea, statalitatea și în final dispare de pe scena istoriei. Vinovații dacă toate aceste lucruri se vor adeveri nu trebuie cautați în alta parte decât
în rândul acestor mizerabili monopoliști ai presei, autohtoni sau alogeni.
Florian Liviu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)