joi, 17 septembrie 2015

La moartea lui Vadim

Multe din meritele personale ale lui Vadim s-au risipit de-a lungul vieții sale pentru că nu a fost comunist. De ce? Pentru că numai și numai comunismul este singura cale de luptă rațională cu nedreptățile lumii, numai și numai comunismul identifică științific metodele și mijloacele ridicării omului.Vadim a rătăcit pe alte căi, a încurcat drumurile și în final a eșuat.

Vadim a învățat și a asimilat multe de la mentorul său spiritual Eugen Barbu, cu excepția comunismului. A crezut în mod eronat că creștinismul poate ține loc și de comunism. A crezut că creștinismul mai respiră încă ceva din seva începuturilor sale emancipatoare, dar s-a înșelat. A crezut că creștinismul mai poartă cu sine revolta contra asupririi sociale cu care a animat popoarele antichității, dar nu este așa.

A crezut că naționalismul drapat în veșminte burgheze poate salva România.

Ce n-a înțeles din păcate Vadim, fie-i țărîna ușoară,-gîndul că Vadim nu mai e îmi provoacă un gol și o durere aproape fizică- e faptul că nu România trebuie salvată, ci cei care trăiesc din sudoarea muncii proprii în România și oriunde trebuiesc salvați, pentru aceștia trebuie luptat.

România în sensul la care se referea Vadim cu atîta patos nu înseamnă nimic altceva decît clasa burgheză în frunte cu oligarhia conducătoare și care dacă ar fi să piară odată cu România, pagubă-n ciuperci! Bietul Vadim visa la independența pierdută a României, dar burghezia românească mercantilă și nedemnă nici nu merită să fie independentă și nici nu aspiră la independență.

Lupta trebuie dată pentru salvarea și propășirea clasei muncitoare, acest lucru dacă l-ar fi înțeles și simțit Vadim l-ar fi propulsat pe un piedestal cu mult mai înalt în conștiința posterității.

vineri, 31 iulie 2015

Reflecții despre socialism



Cred că eșecul socialismului s-a datorat în primul rînd factorului subiectiv și în al doilea rînd celui obiectiv.

Este de înțeles de ce economiile socialiste bazate pe planificare și proprietate socialistă nu au ajuns din urmă economiile vestice, primelor lipsindu-le coloniile și neo-coloniile pe care să le exploateze. Dacă blocul socialist ar fi avut o Africă și o Asie la dispoziție pe care să le spolieze, sute milioane de oameni care să lucreze cu un dolar pe zi în beneficiul său sunt sigur că alta era situația. Apoi le-a lipsit și piața Vestică închisă în mod premeditat produselor din Estul socialist. Nu este adevărat că acestea nu corespundeau calitativ exigențelor Vestului, aceasta este propagandă, dovadă stau mărfurile asiatice, chinezești și turcești, de foarte proastă calitate pe care le vedem pretutindeni.

Dar factorul subiectiv a fost decisiv, clasa muncitoare nu a înțeles că sistemul capitalist vizează în primul rînd tocmai stoarcerea ca pe o lămîie a clasei muncitoare din țările periferice, că sistemul capitalist se opune direct prosperității clasei muncitoare, că în sistemul capitalist a trăi din muncă este un statut mizerabil. Dacă ar fi interiorizat cele de mai sus, clasa muncitoare ar fi ajuns la concluzia justă că este cu mult mai preferabil pentru ea socialismul așa cum era, cu posibilități multiple de îmbunătățire și democratizare decît actualul capitalism cu legile lui tiranice de producție și comercializare a mărfurilor.

Cu alte cuvinte dacă clasa muncitoare ar fi înțeles că Legea mărfii este cea mai cumplită tiranie, pentru că este abstractă și impersonală, s-ar fi mulțumit cu legile socialismului.

Nu sunt de acord cu teza  unora care reproșează socialismului lipsa spiritului inovativ în economie și care cred că acesta și-ar găsi un teren mai fertil în capitalism.


Inovația tehnologică nu pornește în capitalism dintr-o superioritate structurală, ci din acumularea uriașă de capitaluri financiare speculative în Vest, care permite finanțarea unor afaceri riscante bazate pe inovație tehnică. Dacă din o sută de plasamente în start-up-uri bazate pe idei novative unul explodează atunci investitorul are profit, dacă cad toate pierderea raportată la volumul capitalului e nesemnificativă.

Capitalism este și în România, nu?, dar aici de ce nu avem inovații? Cum se explică faptul că companiile mari se nasc numai în SUA și Europa de Vest. Un Google sau un Microsoft nu se poate naște în Peru de exemplu, pentru că acolo niciodată nu ar găsi finanțare.

Nu este adevărat că în socialism nu a existat inovație. Mărturie stau zecile de mii de brevetele de invenție acordate de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în anii socialismului. Și mai este, ceva în socialism erau foarte multe institute de cercetări, fiecare ramură industrială își avea institutul său și chiar făceau cercetare, cei care au lucrat acolo pot depune mărturie.

Socialismul nu este, așa cum cred unii, un sistem miraculos care odată implementat aduce cu el pe pămînt Împărăția lui Hristos. Nu poți surmonta în cadrul socialismului decalaje economice vechi de sute de ani. Nu poți smulge din ghearele Vestului imperiul său colonial. Nu trebuie să ne așteptăm ca o țară socialistă să depășească economic marile puteri ale Vestului, dar trebuie să ne așteptăm ca într-o țară socialistă să vedem o clasă muncitoare emancipată, care încearcă să-și croiască o viață mai bună luîndu-și destinul în propriile mîini fără stăpîni, fără patroni, fără burghezie.

miercuri, 8 iulie 2015

Raiul capitalist interbelic

Comentariu făcut la acuzația că sistemul capitalist e democratic și comuniștii ar fi distrus democrația:

" George Dimcica iți repet încă o data, ție și altor naivi spălați pe creier de propagandă! La venirea sovieticilor, toți comuniștii erau în pușcării, pe motive politice bă!!! In pușcării, în ocne la munca silnică!
 
Capitaliștii aia democrați pe care i au înlocuit comuniștii au reușit în nici 30 de ani sa tragă de 3 ori în popor, o data în 1907 omorând peste 11 mii de oameni și încarcerând încă câteva mii, după care le-au dat câte un petec de pământ cu care să facă agricultura de subzistență, petecul ăla cu care bunicii voștri și ai mei au intrat la colectiv cu forța. Petecul ala i-ar fi ținut în sărăcie și înapoiere pentru încă câteva generații, ca apoi pământul să se comaseze oricum din nou în câteva mâini, adică cam ce se întâmpla acum!

De asta s-a făcut bă colectivizarea ca să comaseze pământul în loturi mari, să se facă agricultura eficienta, țăranilor nu li s-a luat nimic, defapt în schimbul unui petec pe care oricum l-ar fi pierdut în câteva generații majoritatea, li s-a dat în proprietate tot pământul țării, la comun cu ceilalți. Eu înțeleg ca bunicii mei erau prea înapoiați și prosti pentru a înțelege asta, suferiseră generație după generație ca nu avuseseră pământ și pe când primiseră un petec de pământ în sfârșit pentru care au tras cu tunu în ei capitaliștii în 1907, acum vedeau că-l pierd din nou și evident ca se opuneau. Însă colectivizarea a permis modernizarea și eficientizarea agriculturii, a permis ca mai mult de jumate din țărănime să nu pice iarăși într o sclavie feudala în momentul în care s-ar fi concentrat proprietățile în purine mâini, a permis alături de industrializare ca copiii și nepoții lor să se mute de la buda de lemn din curte la apartament la oraș cu apa curenta, cu acces la servicii medicale și mai ales cu șansa de a merge la scoală!

Pentru prima data în istoria acestui popor, o întreagă generație mergea la scoală și avea acces la servicii medicale, avea curent și apa la robinet, prima generație de orășeni, au fost copiii colectivizaților! Ok s-a greșit ca s-a făcut cu forța, se putea face altfel dar dura foarte mult!

Și revenind la democrații voștri după episodul 1907 când au pus armata să tragă cu tunu în țărani, apoi în 29 au pus-o din nou sa tragă în minerii greviști de la Lupeni care cereau și ei pâine! Apoi din nou în 33 "elitele" voastre capitaliste au ordonat jandarmeriei sa tragă în greviștii de la atelierele Grivița, care cereau salarii demne! Ăstora le cantați voi ode mă! Ăstora care în 1938 au făcut o Românie care arata astfel: pib-ul pe cap de locuitor al Ro era de 1242 dolari ,în comparație bulgarii aveau 1595, ungurii 2655, "puturoșii" de greci 2677, URSS 2150 ... Mortalitate infantila la o mie de nou născuți : România 182,5; Bulgaria 144; Polonia 139 ; Ungaria 131 ; "puturoșii" de greci 99 ; Italia 106, de aia din vest nu are rost sa vorbesc ca era pe la 50 ; Ponderea analfabeților România 54 la suta din populate, dar la ăștia mai adaugați vreo 30 la suta care aveau doar vreo 2 3 clase, la fel ca bunica mea de la tara care nu a mai putut continua ca nu aveau bani și trebuia sa muncească! Bulgaria 31 la suta ; Polonia 23 la suta ; Ungaria 6 la suta ; Grecia 40 ; Italia 21 ...

Speranța de viata : România 40 bărbați 41 femei; Bulgaria 45 , 46 ; Polonia 48, 51 Ungaria 48, 51 Grecia 49 , 50 ; Italia 53 ,56 Franța 54, 59; Germania 59 , 62 ; Danemarca 62 , 63... Să continui mă? Locul 1 la tuberculoza în Europa ,era flagel național și după ce aproape am eradicat-o în socialism acuma am revenit pe primul loc în Europa, că capitalismul vostru nu a fost în stare sa tină deschise clinicile din teritoriu! Documentați-vă ca nu vorbesc prostii, da astea nu prea le vedeți la tv, în schimb vă bombardează cu un orfelinat unde nu-și făcea personalul treaba!

Deci asta era mă România in 1938, nu după război! Ăștia au fost capitaliștii democrați pe care i-au înlocuit comuniștii, "elitele" din pușcării...pff, ăștia care au omorât cu tunu țărani și apoi greviști , ăștia care au făcut o țara care era într-o subdezvoltare crâncenă, ăștia erau democrații voștri care ii băgau pe comuniști în pușcării pentru ca împărțeau manifeste pe stradă în care le spuneau muncitorilor să ceară salarii demne de la patroni! Nu va e mă rușine de cat sunteți de manipulați de vuvuzelele astea din presa care trăiesc in lux pentru că vă spală vouă creierele!?"

Nertan Sebastian

duminică, 28 iunie 2015

Gînduri depre China

Toată pălăvrăgeala despre primul stadiu al socialismului și despre decalajul dintre forțele de producție și relațiile de producție de care vorbește PCC nu fac decît să îmbrace într-un limbaj marxist comandamentul îmbrățișat de conducerea post maoistă a PCC de a se orienta spre capitalism.

PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste cu toate că mai vorbește încă azi- pentru a prosti proștii- de spiritul socialist al societății chinezești.

Dar, mai e un dar aici care merită menționat. Așa cum spunea Shakespeare totul e bine cînd se termină cu bine.Pentru China lucrurile s-au terminat cu bine! Și România s-a înscris din 1989 pe orbita capitalistă, dar rezultatele sunt dezastruoase, mizeria și sărăcia maselor au ajuns la cote insuportabile.Spre deosebire de România și chiar de Rusia, China a avut marea șansă să intre pe o linie ascendentă a capitalismului, care iată a propulsat-o pe locul doi în ierarhia economică mondială și suflă din ce în ce mai aproape în ceafa liderului mondial SUA. Este aici meritul conducerii chineze? Este, fără îndoială!, dar nu are nici o legătură cu pălăvrăgeala în limbaj marxist despre stadiile socialismului, despre materialismul istoric, despre forțe și relații de producție etc., ci cu faptul că China, o țară cu peste un miliard de oameni, s-a smuls din jugul imperialismului occidental cu ajutorul revoluției maoiste și a conjuncturii favorabile create de ascensiunea internațională a Uniunii Sovietice ce a urmat înfrîngerii fascismului în Europa. 

Este meritul lui Mao în primul rînd că a consolidat independența Chinei și a liderilor care l-au urmat și care n-au trădat sub nici un motiv linia maoistă a independenței, deși au trădat socialismul.

Factorul principal care a stat la baza ascensiunii Chinei pe poziția ce o deține astăzi în economia mondială a fost și este uriașa sa populație, uriașa sa forță de muncă în contextul în care China s-a smuls de sub dominația Vestului, nu mai este colonie a imperialismului occidental, ci o țară capitalistă independentă pe cale să devină ea însăși o putere imperialistă de prin rang.

 https://en.m.wikipedia.org/wiki/Primary_stage_of_socialism

vineri, 30 ianuarie 2015

Critica criticilor de stânga ale „socialismului real”

”Noi, disidenții, se poate să fi fost naivi.” scrie G.M.Tamas în eseul său Înapoi la banalitate traducere Alex Cistelecan și Ștefan Guga; mai franc și aș fi apreciat mai mult era dacă GMT renunța la formularea dubitativ-prezumtivă și recunoștea deschis: Noi, disidenții, am fost naivi. Sunt multe lucruri demne de interes în eseul lui Tamas. Cu unele sunt de acord cu altele nu. În acest comentariu mă voi rezuma asupra unui aspect pe care îl consider important.

Am mai spus-o, dar cred că merită totuși să repet, nu voi obosi să o repet: critica dinspre stânga a regimurilor staliniste nu stă în picioare.GMT afirmă:

 ”Criticile de stânga ale „socialismului real” au arătat, începând cu anii 1920, că sub regimul „comunist” nu exista niciun progres real pentru clasa muncitoare, din moment ce muncitorii nu erau cu adevărat deținătorii mijloacelor de producție, nu aveau organizații independente, nu puteau să își reprezinte sau să își exprime interesele de clasă, nu aveau niciun mijloc de a rezista disciplinei tehnologice, condițiilor proaste de muncă și salariilor mici, iar preeminența lor simbolică nu avea practic nicio valoare. „Conștiința proletară” cu care era învestit Partidul era doar o altă religie laică și eroismul stahanovistului udarnik („muncitor de șoc”) care producea 300% din standardul prestabilit era o iluzie. Critica este evident justificată.”

Nu este nimic evident aici, cu atât mai puțin justificat.

1. muncitorii nu erau cu adevărat deținătorii mijloacelor de producție

Dar cine erau acești deținători adevărați, dacă nu erau muncitorii? Mijloacele de producție erau în proprietatea statului muncitoresc. Își poate imagina vreun cap pătrat că s-ar fi putut ca muncitorii să fie direct, nemijlocit proprietari ai mijloacelor de producție ? Cum adică ? Muncitorii CFR-iști să dețină în proprietate privată căile ferate? Muncitorii de la distribuția de gaze, apă, electricitate să dețină nemijlocit întreprinderile de gaze, apă, electricitate etc? Cum vine asta? Ar fi și nedrept și inechitabil.

Este evident că unele întreprinderi sunt mult mai valoroase decât altele datorită conjuncturilor fluctuante ale pieței, sau poziției de monopol sau datorită concentrării capitalului, deținerii unui fond comercial constituit în timp îndelungat etc. Singura posibilitate de a împărți în mod egal și echitabil între cetățeni (categoria cetățenilor este mai largă decât clasa muncitoare și are caracter universal) proprietatea asupra mijloacelor de producție dintr-o societate dată este soluția naționalizării integrale. Prin naționalizarea integrală și prin interzicerea dreptului de a mai deține capital productiv în proprietate privată se asigură dreptul fiecărui cetățean asupra unei cote indiviză egală pentru toți cetățenii din avuția națională.

Orice altă variantă este hoție ordinară și avem exemplul privatizărilor de după 1990, când chipurile s-a dat posibilitatea salariaților să cumpere acțiuni sau active ale întreprinderilor unde lucrau. Doar un exemplu. Este de notorietate faptul că lucrătorii comerciali din centrul Bucureștiului care au reușit să pună mâna contra sume derizorii- vezi legea privatizării prin metoda mebo- pe spațiile comerciale unde lucraseră anterior anului 1990 ca lucrători ai comerțului socialist, în locații comerciale care aparțineau statului și deci implicit tuturor cetățenilor s-au îmbogățit rapid și total nemeritat datorită speculării acestora la valoarea de piață.

2. muncitorii nu aveau organizații independente.

Independente de cine? de partidul muncitorilor? de stat? de ideologia marxist-leninistă?
Sindicatul Solidaritatea din Polonia condus de Lech Wałęsa e un bun exemplu pentru ce înțeleg acești critici de stânga prin organizație independentă. Adică o organizație care să se opună puterii politice a clasei muncitoare, care să susțină abolirea proprietății socialiste, privatizarea, restaurarea capitalismului. Nu este nevoie de așa ceva într-un stat muncitoresc bazat pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție.
Muncitorii își puteau exprima punctele de vedere fie în cadrul ședințelor regulate ale celulei de partid fie în ședințele sindicatului. În plus exista și controlul muncitoresc o secțiune specială a Comitetului Central care se ocupa cu precădere cu analiza plângerilor muncitorilor.

3.muncitorii nu puteau să își reprezinte sau să își exprime interesele de clasă

Ne întrebăm ce exprimare mai înaltă a intereselor de clasă poate să existe decât crearea unui stat muncitoresc fără capitaliști, fără proprietate privată asupra capitalului, bazat pe proprietatea socialistă asupra avuției naționale și guvernat de principiul suprem al muncii.
Ce exprimare mai înaltă a intereselor de clasă poate să existe decât un stat în care singura formă legitimă de venit este munca, iar muncitorul este personaj central privilegiat al vieții culturale, artistice, politice etc.

4. muncitorii nu aveau niciun mijloc de a rezista disciplinei tehnologice, condițiilor proaste de muncă și salariilor mici

Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale muncitorilor era prioritatea numărul unu și scopul-rațiunea de a fi- a statului muncitoresc. Stau mărturie rezolvarea problemei locative a clasei muncitoare, sănătatea gratuită, învățământul gratuit, dezvoltarea economică uniformă a întregului teritoriu al tării în vederea ștergerii și eliminării diferențelor dintre sat și oraș dintre munca fizică și cea intelectuală. Cu salariile mici din socialism toți muncitorii își puteau permite autoturisme, locuințe la bloc, concedii anuale în stațiuni de odihnă.

5. preeminența simbolică a muncitorului nu avea practic nicio valoare.

vedem cu toții cu claritatea valoarea preeminenței simbolice a muncitorului pentru că acum avem în fața ochilor pandantul ei. Degradarea muncitorului, devalorizarea și umilirea sa în diverse forme. Acum muncitorul este numit depreciativ căpșunar, ciocănar, muncitoroi, Dorel. Muncitorul este leneș, chiulangiu, bețiv, hoț, prost. Capitalistul este acum în centru lumii. El și l-a aservit pe muncitor și real și simbolic.Capitalistul este cel care pune lumea în mișcare. Lui îi datorăm totul, chiar și viața pentru că el investește, creează locuri de muncă, inovează, întreprinde, sporește avuția societății…

6.„Conștiința proletară” cu care era învestit Partidul era doar o altă religie laică și eroismul stahanovistului udarnik („muncitor de șoc”) care producea 300% din standardul prestabilit era o iluzie.

Din moment ce partidul a fost cel care și-a asumat rolul conducător al clasei muncitoare și a creat prin revoluție primul stat proletar din istoria lumii, stat în care interesele proletariatului au fost turnate în forme politice putem spune despre acel partid că poseda o altfel de conștiință decât proletară? Prin comparație putem spune noi oare despre partidele burgheze de azi care își desfășoară activitățile lor meschine și mizerabile urmând interese private înguste ale unor cercuri influente din interior sau exterior că posedă o altă conștiință decât una politicianist-mic-burgheză ?

Eroismul stahanovistului nu era o iluzie, ci se subsuma efortului de înnobilare simbolică a muncii, a efortului depus de muncitorul manual ridicat pentru prima oară în istoria lumii la locul de cinste pe care îl merită. Noi toți trăim și ne bucurăm de confort datorită milioanelor anonime de muncitori manuali care fac zilnic o muncă grea și ingrată pentru care nu numai că nu sunt plătiți suficient dar sunt și degradați și umiliți.

http://www.criticatac.ro/27134/inapoi-la-banalitate/

vineri, 23 ianuarie 2015

Comuniştii înainte de comunism. Procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România


Comuniștii înainte de comunism

A apărut volumul Comuniştii înainte de comunism. Procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România
Deși cartea este în esență anticomunistă căutând să prezinte faptele și lucrurile din perspectiva regimului reacționar burghezo-moșieresc interbelic sau dacă vreți din perspectiva unei drepte conservatoare, la putere azi în țara noastră, totuși nu putem să nu remarcăm parcurgând culegerea de texte curajul, determinarea și convingerile profunde ale celor ce se opuneau activ mizeriei și nedreptății ce caracterizau societatea românească dintre cele două războaie. Deși autorul (autorii) se chinuie să-i înfățișeze pe comuniști ca anti-eroi, agenți ai stalinismului, dușmani ai democrației etc, faptele și acțiunile lor sunt prezentate scoase din contextul istoric și social, sunt luați peste picior sau denigrați totuși aceștia nu pot fi desființați, ei răzbat din paginile cărții ca figuri luminoase, ca oameni motivați de cauza nobilă a luptei pentru dreptate socială, pentru că nu-i așa, faptele sunt cele mai încăpățânate ființe. 

Am selectat mai jos un fragment care să ilustreze cele afirmate mai sus, care îl are ca personaj central pe minorul Nicolae Ceaușescu. Stau și mă gândesc ce fel de ”democrație” era aia, pe care mulți o preamăresc și o ridică în slăvi și ne-o dau de exemplu azi- marea democrație interbelică cu marele său stat de drept-, care condamnă un minor (16 ani) la doi ani și jumătate de pușcărie grea pentru un delict politic inofensiv. Apoi stau să mă gândesc ce fel de oameni sunt cei care au scris această carte care caută într-un fel să justifice sentința prin ”filozofia dreptului ce domina acea epocă” în loc să o condamne cu indignare ca fiind barbară,  antiumană și reflectând o ordine socială ce merita cu prisosință să dispară.