vineri, 30 ianuarie 2015

Critica criticilor de stânga ale „socialismului real”

”Noi, disidenții, se poate să fi fost naivi.” scrie G.M.Tamas în eseul său Înapoi la banalitate traducere Alex Cistelecan și Ștefan Guga; mai franc și aș fi apreciat mai mult era dacă GMT renunța la formularea dubitativ-prezumtivă și recunoștea deschis: Noi, disidenții, am fost naivi. Sunt multe lucruri demne de interes în eseul lui Tamas. Cu unele sunt de acord cu altele nu. În acest comentariu mă voi rezuma asupra unui aspect pe care îl consider important.

Am mai spus-o, dar cred că merită totuși să repet, nu voi obosi să o repet: critica dinspre stânga a regimurilor staliniste nu stă în picioare.GMT afirmă:

 ”Criticile de stânga ale „socialismului real” au arătat, începând cu anii 1920, că sub regimul „comunist” nu exista niciun progres real pentru clasa muncitoare, din moment ce muncitorii nu erau cu adevărat deținătorii mijloacelor de producție, nu aveau organizații independente, nu puteau să își reprezinte sau să își exprime interesele de clasă, nu aveau niciun mijloc de a rezista disciplinei tehnologice, condițiilor proaste de muncă și salariilor mici, iar preeminența lor simbolică nu avea practic nicio valoare. „Conștiința proletară” cu care era învestit Partidul era doar o altă religie laică și eroismul stahanovistului udarnik („muncitor de șoc”) care producea 300% din standardul prestabilit era o iluzie. Critica este evident justificată.”

Nu este nimic evident aici, cu atât mai puțin justificat.

1. muncitorii nu erau cu adevărat deținătorii mijloacelor de producție

Dar cine erau acești deținători adevărați, dacă nu erau muncitorii? Mijloacele de producție erau în proprietatea statului muncitoresc. Își poate imagina vreun cap pătrat că s-ar fi putut ca muncitorii să fie direct, nemijlocit proprietari ai mijloacelor de producție ? Cum adică ? Muncitorii CFR-iști să dețină în proprietate privată căile ferate? Muncitorii de la distribuția de gaze, apă, electricitate să dețină nemijlocit întreprinderile de gaze, apă, electricitate etc? Cum vine asta? Ar fi și nedrept și inechitabil.

Este evident că unele întreprinderi sunt mult mai valoroase decât altele datorită conjuncturilor fluctuante ale pieței, sau poziției de monopol sau datorită concentrării capitalului, deținerii unui fond comercial constituit în timp îndelungat etc. Singura posibilitate de a împărți în mod egal și echitabil între cetățeni (categoria cetățenilor este mai largă decât clasa muncitoare și are caracter universal) proprietatea asupra mijloacelor de producție dintr-o societate dată este soluția naționalizării integrale. Prin naționalizarea integrală și prin interzicerea dreptului de a mai deține capital productiv în proprietate privată se asigură dreptul fiecărui cetățean asupra unei cote indiviză egală pentru toți cetățenii din avuția națională.

Orice altă variantă este hoție ordinară și avem exemplul privatizărilor de după 1990, când chipurile s-a dat posibilitatea salariaților să cumpere acțiuni sau active ale întreprinderilor unde lucrau. Doar un exemplu. Este de notorietate faptul că lucrătorii comerciali din centrul Bucureștiului care au reușit să pună mâna contra sume derizorii- vezi legea privatizării prin metoda mebo- pe spațiile comerciale unde lucraseră anterior anului 1990 ca lucrători ai comerțului socialist, în locații comerciale care aparțineau statului și deci implicit tuturor cetățenilor s-au îmbogățit rapid și total nemeritat datorită speculării acestora la valoarea de piață.

2. muncitorii nu aveau organizații independente.

Independente de cine? de partidul muncitorilor? de stat? de ideologia marxist-leninistă?
Sindicatul Solidaritatea din Polonia condus de Lech Wałęsa e un bun exemplu pentru ce înțeleg acești critici de stânga prin organizație independentă. Adică o organizație care să se opună puterii politice a clasei muncitoare, care să susțină abolirea proprietății socialiste, privatizarea, restaurarea capitalismului. Nu este nevoie de așa ceva într-un stat muncitoresc bazat pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție.
Muncitorii își puteau exprima punctele de vedere fie în cadrul ședințelor regulate ale celulei de partid fie în ședințele sindicatului. În plus exista și controlul muncitoresc o secțiune specială a Comitetului Central care se ocupa cu precădere cu analiza plângerilor muncitorilor.

3.muncitorii nu puteau să își reprezinte sau să își exprime interesele de clasă

Ne întrebăm ce exprimare mai înaltă a intereselor de clasă poate să existe decât crearea unui stat muncitoresc fără capitaliști, fără proprietate privată asupra capitalului, bazat pe proprietatea socialistă asupra avuției naționale și guvernat de principiul suprem al muncii.
Ce exprimare mai înaltă a intereselor de clasă poate să existe decât un stat în care singura formă legitimă de venit este munca, iar muncitorul este personaj central privilegiat al vieții culturale, artistice, politice etc.

4. muncitorii nu aveau niciun mijloc de a rezista disciplinei tehnologice, condițiilor proaste de muncă și salariilor mici

Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale muncitorilor era prioritatea numărul unu și scopul-rațiunea de a fi- a statului muncitoresc. Stau mărturie rezolvarea problemei locative a clasei muncitoare, sănătatea gratuită, învățământul gratuit, dezvoltarea economică uniformă a întregului teritoriu al tării în vederea ștergerii și eliminării diferențelor dintre sat și oraș dintre munca fizică și cea intelectuală. Cu salariile mici din socialism toți muncitorii își puteau permite autoturisme, locuințe la bloc, concedii anuale în stațiuni de odihnă.

5. preeminența simbolică a muncitorului nu avea practic nicio valoare.

vedem cu toții cu claritatea valoarea preeminenței simbolice a muncitorului pentru că acum avem în fața ochilor pandantul ei. Degradarea muncitorului, devalorizarea și umilirea sa în diverse forme. Acum muncitorul este numit depreciativ căpșunar, ciocănar, muncitoroi, Dorel. Muncitorul este leneș, chiulangiu, bețiv, hoț, prost. Capitalistul este acum în centru lumii. El și l-a aservit pe muncitor și real și simbolic.Capitalistul este cel care pune lumea în mișcare. Lui îi datorăm totul, chiar și viața pentru că el investește, creează locuri de muncă, inovează, întreprinde, sporește avuția societății…

6.„Conștiința proletară” cu care era învestit Partidul era doar o altă religie laică și eroismul stahanovistului udarnik („muncitor de șoc”) care producea 300% din standardul prestabilit era o iluzie.

Din moment ce partidul a fost cel care și-a asumat rolul conducător al clasei muncitoare și a creat prin revoluție primul stat proletar din istoria lumii, stat în care interesele proletariatului au fost turnate în forme politice putem spune despre acel partid că poseda o altfel de conștiință decât proletară? Prin comparație putem spune noi oare despre partidele burgheze de azi care își desfășoară activitățile lor meschine și mizerabile urmând interese private înguste ale unor cercuri influente din interior sau exterior că posedă o altă conștiință decât una politicianist-mic-burgheză ?

Eroismul stahanovistului nu era o iluzie, ci se subsuma efortului de înnobilare simbolică a muncii, a efortului depus de muncitorul manual ridicat pentru prima oară în istoria lumii la locul de cinste pe care îl merită. Noi toți trăim și ne bucurăm de confort datorită milioanelor anonime de muncitori manuali care fac zilnic o muncă grea și ingrată pentru care nu numai că nu sunt plătiți suficient dar sunt și degradați și umiliți.

http://www.criticatac.ro/27134/inapoi-la-banalitate/

vineri, 23 ianuarie 2015

Comuniştii înainte de comunism. Procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România


Comuniștii înainte de comunism

A apărut volumul Comuniştii înainte de comunism. Procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România
Deși cartea este în esență anticomunistă căutând să prezinte faptele și lucrurile din perspectiva regimului reacționar burghezo-moșieresc interbelic sau dacă vreți din perspectiva unei drepte conservatoare, la putere azi în țara noastră, totuși nu putem să nu remarcăm parcurgând culegerea de texte curajul, determinarea și convingerile profunde ale celor ce se opuneau activ mizeriei și nedreptății ce caracterizau societatea românească dintre cele două războaie. Deși autorul (autorii) se chinuie să-i înfățișeze pe comuniști ca anti-eroi, agenți ai stalinismului, dușmani ai democrației etc, faptele și acțiunile lor sunt prezentate scoase din contextul istoric și social, sunt luați peste picior sau denigrați totuși aceștia nu pot fi desființați, ei răzbat din paginile cărții ca figuri luminoase, ca oameni motivați de cauza nobilă a luptei pentru dreptate socială, pentru că nu-i așa, faptele sunt cele mai încăpățânate ființe. 

Am selectat mai jos un fragment care să ilustreze cele afirmate mai sus, care îl are ca personaj central pe minorul Nicolae Ceaușescu. Stau și mă gândesc ce fel de ”democrație” era aia, pe care mulți o preamăresc și o ridică în slăvi și ne-o dau de exemplu azi- marea democrație interbelică cu marele său stat de drept-, care condamnă un minor (16 ani) la doi ani și jumătate de pușcărie grea pentru un delict politic inofensiv. Apoi stau să mă gândesc ce fel de oameni sunt cei care au scris această carte care caută într-un fel să justifice sentința prin ”filozofia dreptului ce domina acea epocă” în loc să o condamne cu indignare ca fiind barbară,  antiumană și reflectând o ordine socială ce merita cu prisosință să dispară.