sâmbătă, 23 noiembrie 2013
Stalingrad - Cum a triumfat armata roșie
Semnalez o carte absolut superbă, apărută la editura Corint în anul 2013 în traducerea lui Alfred Neagu, despre marea bătălie de la Stalingrad, în care sovieticii au reușit să obțină după o luptă cum nu s-a mai văzut o victorie strălucită ce a schimbat definitiv cursul celui de al doilea război mondial.
Cartea este aproape curată de toate clișeele, șabloanele și prejudecățile antisovietice și anticomuniste care prevalează în lucrările occidentale similare dedicate subiectului. Mult, mult superioară lucrării lui Antony Beevor, Stalingrad, infestată de antisovietism, antistalinism și anticomunism, în care germanii sunt prezentați aproape ca niște victime.
Autorul, Michael K. Jones, prezintă, după ce a parcurs o bibliografie impresionantă, a audiat martori ai bătăliei, s-a documentat atât la Moscova cât și la fața locului, cu abilitate de mare scriitor stăpân atât pe arta narațiunii cât și pe cea a descrierii și dialogului epopeea apărării orașului asediat, de niște soldați eroici pătrunși de drama și tragedia în care se aflau dar și de misiunea lor istorică, conduși în luptă de comandanți la fel de bravi, care ca și oștenii pe care îi aveau în subordine s-au aflat în primele rânduri ale luptei fără a-și precupeți efortul sau viața. Relația de prietenie și camaraderie dezinteresată soldat comandant ce a caracteriza Armata Roșie din Stalingrad este prezentată ca unul din factorii morali primordiali ai puterii de rezistență și ai succesului sovietic.
Nu sunt lăsate la o parte nici meritele lui Stalin, care așa cum rezultă din carte s-a implicat personal în calitate de comandant suprem al armatei în unele decizii luate în timpul luptei. Credința soldaților că Stalin urmărește îndeaproape cursul bătăliei și că este sufletește alături de ei i-a îmbărbătat, le-a insuflat curaj, i-a motivat să reziste.
Pentru prima oară într-o lucrare occidentală despre subiect, din câte cunosc eu, se repudiază clar teza anticomunistă susținută de exemplu și de Antony Beevor că soldații sovietici au apărat Stalingradul nu din patriotism sau conștiință politică, ci pentru că la spatele lor se aflau țevile automatelor NKVD-ului.
Rezultă din carte statura uriașă de mare om de caracter, curaj, forță, acțiune, determinare a lui Ciuikov, unul din protagoniștii principali ai bătăliei, comandantul armatei a 62-a a cărei misiune îndeplinită cu succes a fost apărarea cu orice preț a orașului.
Merită citită cu două mâini!
duminică, 17 noiembrie 2013
Lisabona - a 15-a întîlnire a partidelor comuniste din lume
Gh. Zbăganu |
Organizatorii celei de a 15-a conferințe internaționale a partidelor comuniste și muncitorești sunt comuniștii portughezi. Nu știu cum de au atâția bani. M-au cazat într-un hotel foarte bun, cu multe etaje, situat
aproape de centru, Sana Metropolitan situat vizavi de sediul central al PCP – o
alta clădire cu multe etaje, nici nu știu dacă este proprietatea PCP sau
ei au închiriat numai câteva etaje. O sa ii întreb. Este foarte bine asa pentru
ca nu am nevoie de umbrela. Lucrările conferinței sunt vizavi. Un mic inconvenient :
aeroportul e prea aproape și e zgomot.
Ei bine, conferința asta are un
grup de lucru, compus din partidele cele mai bogate și cu posibilități
organizatorice. Grupul de lucru este deschis și altora. Menirea lui este de a
redacta moțiunea finala care va fi apoi prezentata plenului spre aprobare – cel puțin asa am înțeles. Si de a planifica viitoarele conferințe. Pentru viitoarea conferință, de exemplu, exista trei oferte : PC Turc, Ucrainian si din Ecuador.
Un partid foarte important este KKE – PC Grec. La ei este serverul de la
Solidnet – saitul internaționalei comuniste.
Ieri, 7 noiembrie
2013 Grupul s-a întâlnit la sediul PCP pentru a încerca sa se pună de acord
asupra proiectului de rezoluție finala. Fiind o sesiune deschisa, am participat și eu, ca observator. Nu a fost prea ușor, fiindcă a durat sase ore fără pauze.
Despre ce era vorba ?
PCP redactase un proiect de rezoluție finala de 10 pg. Nu am citit-o pe toată, fiindcă nu am organ pentru chițibușuri dogmatice. Grecii, însă, au citit-o și au descoperit acolo niște
erezii. Au trimis obiecțiile lor tovarășilor portughezi. Aceștia au modificat ce au crezut ei ca se poate și au lansat a doua ciorna, KKE a considerat ca tot nu e bine și au nimicit-o și pe aia. Portughezii au mai modificat pe ici pe colo și au trimis comuniștilor draftul nr 3 și ultimul. Grecii au găsit si aici nu mai puțin de
15 erezii. Ultima șansă de a se ajunge la o rezoluție finala a fost ieri, la întâlnirea grupului de lucru.
Nu s-a ajuns.
Cred ca nu se va da o rezoluție
finala din cauza procedurii de consens. Consensul e lucrul dracului. Ajunge un singur « veto »
si nu mai iese nimic.
Iată ce am reținut eu :
Grecii (un tip cu mustață blondă, și un altul cu barba
albă, nevorbitor de engleza, fiecare avea translatorul lui) : dacă PCP
vrea o rezoluție finala, să o facă ei, dar să nu pretindă ca e poziția tuturor.
Textul e lung și confuz. Poziția KKE este complet opusa în ceea ce privește
rolul imperialismului și contradicțiile dintre statele capitaliste. Poate ca a
venit vremea ca în rezoluțiile finale să se menționeze și divergentele, nu
numai lucrurile cu care toată lumea e de acord. Poate ca sunt divergente
fundamentale.
Cuba
(cred ca era ambasadorul) : fiți înțelepți.
Nu se poate să iasă totul numai cum vrem noi. Uite, ei au redactat parte despre
America Latină și au acceptat modificări, unele destul de depărtate de
ceea ce voiau ei. Este important sa dam o rezoluție finala, fiecare
trebuie sa renunțe la ceva. Aproba proiectul PCP.
PC Brazilian : Simplu, păstram doar lucrurile asupra cărora
exista consens. Dar o declarație comuna trebuie data.
Comuniștii rusi dar nu de-ai lui Ziuganov (un tip înfloritor și cu voce răsunătoare pe numele lui Tiulkin): da, exista în text revizionisme,
lucruri care se opun marxism-leninismului. Avem doua variante : păstram
chestiile asupra cărora avem consens și scurtam materialul sau modificam textul în asa fel incit să fie toată lumea mulțumită. Ei sunt de acord cu ambele și
se oferă voluntari să facă munca
ingrata de corectura.
PC Palestina : sa ne păstram puritatea doctrinara. Să nu băgam
nimic în documentul final care ar putea contrazice marxism leninismul.
PC Libanez. (o femeie limbuta, cu ticul Anei Blandiana :
aaacomrades aaaawe have aaaaaaread…)De partea grecilor. Mai bine nu dam nici o rezoluție finală decât una confuză și impura ideologic. Ei se oferă voluntari
să primească și sa cazeze la Beirut
doua zile niște înțelepți care sî dea textului o forma mulțumitoare.
Belgia, Tadjikistan : felicita PCP. E OK
asa cum e.
PCRus-Ziuganov : oameni buni, veniți-vă în fire ! Nu e
admisibil sa vii cu argumente ca poziția cutare contrazice marxismul.
Marxismul e un ghid de acțiune. De unde știi tu cum ar gândi Marx azi ?
Poate nici nu ar fi marxist. Până acum ne-am înțeles foarte bine. Ce e cu
grecii ?
Anglia – (Foster) – să se șteargă lucrurile asupra cărora nu exista consens.
Sudan (un limbut) – în Sudan
e luptă progresistă de eliberare națională, dar necomunistă.
Guyana:
un înțelept. Băăă!, nu va prostiți.
PCSpania : textul
e bun, nu e permis ca unii dintre noi să își aroge dreptul de a spune ca asta e
bine, asta e rău. Fiecare PC și le știe pe ale lui. Ce e important nu e
claritatea ideologica, ci capacitatea de a mobiliza masele. In condițiile
actuale puritatea ideologica nu este prima prioritate.
Eu (PAS – PCR) Declarația finala cuprinde multe lucruri, cred ca ar
trebui scurtata. Dar nu am văzut un paragraf dedicat partidelor comuniste din
fostele tari socialiste. In unele din ele sunt interzise simbolurile comuniste, în altele se interzice chiar existenta lor, cum ar fi România.
Cred ca mișcarea comunista internațională ar trebui sa reacționeze la aceste stări de lucruri mult mai agresiv. Una din sarcinile prioritare ale partidelor
comuniste din statele care au parlamentari europeni ar fi să condamne
persecutarea comuniştilor. Să apeleze la organizaţii pentru apărarea
drepturilor omului.
Petre Ignatencu (PCR) – cam același lucru
Apoi s-a discutat despre cum sa se formeze grupul de lucru. Unii ziceau sa
fie 15 partide, grecii spuneau sa fie un grup deschis. Grecii în schimb au
sărit la gâtul meu : ei nu sunt de acord ca în grupul de lucru să fie şi
partide care fac parte din Stânga Europeană. Credeam că nu am auzit bine şi
m-am făcut că plouă, dar am aflat de la Ignatencu (eu ieşisem afară, deja se
bătea apa în piuă de trei ore) că s-a cerut clarificarea situaţiei României. De
ce nu e Pantazi acolo, că ei ştiau că PCR e reprezentat de Pantazi ? Dacă
PCR – Ignatencu este alt partid, ar trebui să respecte procedura care zice
aşa : vrei să faci parte din Internaţionala comunistă ? Foarte bine,
atunci fă o cerere, trimite programul şi statutul şi vei fi primit – sau nu –
dacă nu există obiecţii.
Am revenit în sală când PCRus – Muncitoresc (cetăţeanul falnic) tocmai
spunea că şi el credea că e în grupul de lucru şi a aflat că nu mai este. El
crede că nici un partid nu are dreptul să spună despre altul dacă e sau nu
marxist leninist. Nici nu are dreptul de a accepta sau nu un alt partid în
acest grup de lucru.
PCRus (Ziuganov). Dacă nu vom avea declaraţie finală, nu
vom avea nici grup de lucru. E periculos ! Da pentru PCP, nu pentru KKE.
PCIndia (Marxist).
Cam asta pentru azi.
La 10 încep lucrările conferinţei. Un palestinian din Partidul Poporului
mi-a zis să mă duc la organizatori să « rezolv » problema
delegaţiei române.
Vineri 8 noiembrie
Lucrările conferinţei
încep la 10,30.
Se comemorează 100 de ani de la naşterea lui Alvaro Cunhal. În zona
hotelului sunt reclame electronice cu el. Vine şi televiziunea. Preşedintele
PCP, Sousa dă un interviu. Apoi reporterii sunt alungaţi din sală cu mulţumiri
(eu i-aş fi lăsat, era un eveniment mai vizibil) şi încep lucrările
conferinţei.
Suntem aranjaţi
în ordinea alfabetică a ţărilor în limba portugheză, de exemplu SUA e înaintea
Italiei şi toată lumea are pe masă pe lângă pix şi foi de hârtie un fel de
radio la care se traduce simultan în engleză, spaniolă, rusă, arabă. Ce mai,
organizare !
Jeronimo Sousa, preşedintele PCP deschide lucrările. Salutări.
Se bucură că suntem aşa de mulţi – iată că mişcarea revoluţionară renaşte din
cenuşă. Unele partide sunt la putere, altele în Parlamente, fac opoziţie,
altele sunt din ţări dictatoriale cu ideologie anticomunistă. Toţi uniţi în
ideea că alternativă nu poate fi decât socialism sau barbarie. De aceea se impune
solidaritatea, mai ales în faţa statelor care au ca ideologie oficială
anticomunismul. Acum e cea mai mare nevoie de colaborarea comuniştilor.
Fiecare partid are propria istorie, propria viziune. Deosebirile şi divergenţele sunt
inevitabile. Dar mai importantă e unitatea în diversitate.
In Portugalia asistăm la ofensiva capitalismului, cu accente fasciste.
Troica CE-FMI-BM distruge ţările şi demonstrează parazitismul capitalului. A
mai fost o revoluţie în 1974, este posibilă încă una, de eliberare naţională.
PCP apără
democraţia şi constituţia împotriva guvernului reacţionar (PSD + PP),
organizează un front de rezistenţă, sprijină mişcările de protest şi grevele.
(chiar ieri Lisboa a fost paralizată de o grevă). Marele capital atacă ideea de
stat social şi deci chiar democraţia burgheză.
PCP este înrădăcinat în istoria Portugaliei, nu se poate imagina nici o
variantă politică fără el. Este un partid Marxist Leninist, antidogmatic, anti-oportunist, democratic, care a trecut şi prin bune şi prin rele. Respectă
neamestecul în treburile interne ale celorlalte partide frăţeşti şi nu face
etichetări.
Criza din ultimii 5 ani e una de supraproducţie şi supra-concentrare a
capitalului. A izbucnit în USA şi reprezintă începutul sfârșitului hegemoniei
americane. Deja America Latină se ridică la luptă pentru suveranitate şi
progres social.
PCAustralia, Bob Briton cîntă prohodul USA
PCAzerbaidjan, Nurallaluyev, un omuleţ mititel şi
negricios. Fascismul vine ameninţător în tot Caucazul. Guvernele slujesc
corporaţiile şi nu poporul. Nu se poate scăpa de porcii ăştia decât prin
revoluţie. Cine crede altfel e un oportunist. PC Azerbaidjan vrea să fie parte
dintr-un PCUS şi scopul final ar fi refacerea URSS
.
PCBahrein - la ei a fost o revoluţie înăbuşită în sânge, mii de morţi. Fiind în inima
imperialismului, primăvara lor arabă a fost trecută sub tăcere de mass media.
Partidul muncii Belgia. Nenorocirea sunt miliardarii. Ordinarii
ăştia evită taxele. Impozitul pe profit
e 35% în Belgia, dar hoţii ăştia plătesc doar 6%. Criza din ultimii 5 ani nu e
o criză financiară, e una de sistem. Nu există decât două posibilităţi –
stagnare sau cădere. UE devine din ce în ce mai autoritară pentru că
corporaţiile vor stabilitate şi predictibilitate. E nevoie de altă UE, una a
popoarelor. Se ridică BRICS care o contrabalansează.
PC Belarus, Andrei Krasilnikov. Interesant, Ar fi
trebuit să vină preşedintele partidului, dar fasciştii europeni nu au vrut să
îi dea viză. UE aplică sancţiuni celor care îl sprijină pe Lukashenko. Iar PCB
îl sprijină.
Ce are UE cu comuniştii bieloruși ?
Are. În 1991 a izbucnit şi la ei contrarevoluţia, ca peste tot, dar ei au
reuşit să se opună. Li s-a cerut
şi lor să privatizeze industria şi să desfiinţeze colhozurile. Şi ei au zis: să
facem referendum. Iar poporul a zis: niet. Aşa că acum Belarus
le stă în gât fiindcă Lukashenko a reuşit să păstreze cuceririle poporului.
Şomajul e 1%. Sănătatea şi educaţia
sunt gratuite. Tinerele familii sunt ajutate să îşi ia casă cu
credite preferenţiale cu dobândă 0. Da, şi peste ei a dat criza, dar ţara
se ridică. Noi îl sprijinim pe Lukaşenko, păstrăm ce a fost bun din socialism şi schimbăm ce a fost rău. Avem şi 9
deputaţi.
Opoziţia anti Lukaşenko? Există.
Plătită cu bani din Vest, anticomunişti, fascistoizi, dracu să îi ia, se plâng
peste tot de comunişti şi sunt supăraţi
că Lukaşenco nu îi scoate în afara legii.
Sugestie: să fie invitate în viitor toate partidele de stânga din fosta
URSS.
Brazilia.
Sunt două partide comuniste. Unul
din ele, mai revoluţionar vorbea de faptul că
se doreşte transformarea Braziliei într-un stat imperialist. Celălalt,
un tânăr care ieri era de partea portughezilor în disputa cu grecii, vorbea
despre calea braziliană spre socialism prin adâncirea democraţiei şi
infiltrarea în mase, fără să ne batem capul prea mult cu puritatea ideologică.
De exemplu, au sprijinit demonstraţiile de masă contra risipei de bani pentru
fotbal şi contra scumpirii biletelor de autobuz chiar dacă ele sunt confuze ideologic. În 2014 vor fi
alegeri. Ce vor ei e să formeze un bloc popular care să le câștige. Apropo de
conferinţa asta. Da, suntem marxist leninişti dar să ne respectăm unii pe
alţii. E nevoie de unitate politico ideologică. Trăiască longa jornada por o
emancipao – lungul drum spre emancipare al clasei muncitoare !
Bulgaria. Unul din partidele comuniste, condus de
Dimitrov, care a şi luat cuvântul. Un intelectual – îmi aduc aminte că în 2007
am luat şi eu parte la un congres de al lor ţinut lângă gara din Sofia. Ce
zice : căderea capitalismului e inevitabilă. Până atunci mai va. Au apărut
lucruri noi, Bulgaria a devenit cea mai săracă ţară din UE şi cea mai atacată
de criză. Masele des-ideologizate şi des-politizate sunt mai sensibile la
propaganda fascistă de la ATAKA. Se simt
fără putere, pline de ranchiună şi frustrate – un teren ideal pentru fascism.
Idealul maselor alienate a devenit consumul. Ce facem ? cum depăşim
alienarea şi dictatura minorităţii cinice, care are forţa şi nu se dă în lături
de la crimă ? Unii zic : lasă fiecare partid să se descurce dar ei
cred că e nevoie de o integrare mai mare a mişcării comuniste. Ar trebui
inventat un centru teoretic internaţional, un think tank al comuniştilor. Fără
o unitate teoretică a comuniştilor luptăm degeaba.
PC Canada – o femeie, Elisabeth Rowley. Tranziţia spre socialism,
calea canadiană – asta vor ei să descâlcească. Mai e şi problema naţională – Quebec.
Ei nu susţin separarea, dar nici nu o interzic. E ca la divorţ: nu susţinem
divorţul dar, dacă altfel nu se mai poate...ei, canadienii sunt un mic partid
revoluţionar într-o societate fără condiţii revoluţionare. Ortodoxia oficială
spune că prăbuşirea URSS arată că socialismul nu merge şi că gata, istoria s-a sfârșit. Greu le scoţi oamenilor asta din cap, dar rezistenţa cubaneză încăpățânată din coasta americanilor şi Chavez le-a dat noi forţe. Dacă poporul vrea socialism, nimeni nu îl
poate opri.
PC Africa de Sud – un negru care vorbeşte de aniversarea a
20 de ani de la căderea apartheidului şi la dezamăgirile care i-au urmat
datorită neoliberalismului. Socialismul este viitorul pe care îl construim azi.
PC Germania DKP (Kobele)
. Să învăţăm de la Alvaro Cunhal. În Germania e de rău. Conservatorii
Angelei Merkel fac guvern cu social democraţii. Să nu ne facem iluzii :
renaşte în forţă imperialismul german. Deja s-a văzut asta în asasinarea
Libiei, unde nemţii au fost cei mai agresivi. Opoziţia ? Verzii şi Die
Linke. Dar stânga aia e divizată şi neomogenă şi nu are doctrină, măcinată de
divergenţe. El, Kobele este noul secretar DKP în urma unui congres care a
învins lichidatorismul. Problema de bază e veche de 150 de ani :
transformarea clasei muncitoare din clasă în sine în clasă pentru sine. O
revoluţie în Germania e posibilă ? Never say never.
Acutizarea contradicţiilor sociale
combinată cu un război devastator ar duce la revoluţie. Acum, sunt alte
priorităţi : alianţele. Identificarea forţelor progresiste.
PC Argentina,
Panasiuk : criza capitalismului e lungă. Corporaţiile distrug nu numai societatea, ci şi
mediul. Dar căderea socialismelor din Europa a arătat că nu există procese
ireversibile în istorie. Orice cucerire a clasei muncitoare trebuie apărată
permanent şi, mai ales, aprofundată, în aşa fel încât să devină normă acceptată
de toată lumea. Știm ce suferă acuma europenii, noi am trecut prin asta acum 10
ani. Stânga din Artgentina ? Da,
mişună dar organizaţiile se ceartă una cu alta şi sunt confuze. Noi,
comuniştii, nu suntem prea mulţi dar
suntem o forţă organizată şi coerentă. Avem eroi : El Che, Fidel, Chavez,
eroismul socialist al Venezuelei, Ecuador, Bolivia, ...
Mai avem un
noroc : bazele NATO din Malvine. Asta pricepe oricine. Volveremos a
Malvina al man o de Argentina
Cehii. Voicech Filip. Rezultate
bune la alegeri. A treia forţă. Au adus la putere şi un preşedinte mai de stânga,
pe Zemun. Probleme interne. Ei sunt de acord cu declaraţia finală. Nu disputele
dintre noi sunt prioritare, ci pacea şi înfrângerea neoliberalismului. Contra
agresiunii NATO în Siria. Cine ameninţă pacea mondială ? Evident că NATO.
Cine a apărat-o până acum ? China + Rusia. Mulţumiri ambelor. Ce
probleme sunt în Cehia ? Ameninţarea fascistă. Falsificarea istoriei prin
anticomunism. In declaraţia finală să
găsim o formulare mai dură împotriva anticomunismului. Iar fineţurile
teoretice? Practica e criteriul adevărului. Practica fără teorie e oarbă,
teoria fără practică e sterilă.
PChile. Souza e urmaşul lui Corvalan. Păr alb, sacou negru,
ochelari., cămaşă bleu în carouri. I-am cerut să-mi găsească un prieten
vechi din studenţie, utecistul – pe atunci – Raul Vargas. Ce erori au făcut în 73, că au lăsat fasciştii să
vină la putere? Nu au înarmat clasa muncitoare. Dar din eşecul Allende noi am
învăţat câte ceva. Au scăpat de dictatura Pinochet şi au dat peste
dictatura neo-liberală. Vor un front
popular cu candidat unic la preşedenţie – o femeie al cărui nume îmi scapă.
China e reprezentată de 3 tineri de la
institutul de relaţii internaţionale. Ai dracului chinezii ! Lumea de azi
se schimbă, jos cu dogmele. Revoluţia tehnologică – să nu o ratăm ! raportul
mondial de forţe se schimbă în bine.
Asta deschide noi posibilităţi pentru comunişti. Să combinăm economia de piaţă
(ufff !) cu controlul guvernamental. Criza ? unii au tăiat drepturile
muncitorilor, dar ei, dimpotrivă. Cresc salariul minim. Să fim uniţi,
toate forţele progresiste ! Visul chinez: în 2020 să ajun gem o ţară
socialistă mediu dezvoltată. Probleme? Cea mai mare e corupţia. Mâine PCC va
avea o conferință naţională pentru stârpirea ei.
Teorie. Voi
faceţi ce vreţi, dar noi nu ne îndepărtăm de cele 4 principii. Vorbim limbi diferite, dar avem acelaşi ţel –
socialismul.
Cipru – se plînge de criză, vai de ei.
Columbia. Un orator de elită. Luptăm pentru pace,
au murit destui în războiul civil. Nu e
uşor. Forţele care se opun păcii sunt redutabile. Narcotraficanții, fabricanții de arme. Procesul de pace
este doar primul pas spre socialism. Drepturile omului? Păi cel mai important
este dreptul la viață, ăsta nu se respectă în Columbia. La Havana au loc
discuții cu guerila columbiană pentru a se găsi o formulă de compromis pentru
pace.
Coreea de Nord. Imperialiștii vor să distrugă Coreea populară, dar nu vor reuși.
Trendul este socialismul, la ei este socialism în stil coreean și este deja
implantat în sufletul poporului, Kim Jong Un duce țara spre noi victorii și are
deja contribuții formidabile teoretice. Mult respectatul mareșal Kim Jong Un a
elucidat un nou principiu filosofic al KInilsunismului-Kimgionilismului, și
anume doctrina “mai întâi poporul”, adică să considerăm interesele
poporului ca priorități absolute. Ca un rezultat în țară au început să se
ridice mii de edificii monumentale care reprezintă era Songun și umplu inimile
poporului de bucurie, fericire și poftă de muncă. Erau trei indivizi cu figuri impasibile, unul din ei știa rusește. NU zâmbeau niciodată și nu te contactau decât dacă aveau interes. Primiseră ordinul
să se întoarcă cu o moțiune de solidaritate cu lupta dreaptă a poporului
Coreean, dat semnată nu de oricine. Eu eram lângă Filipov, reprezentantul PC
Rus / Ziuganov. Știutorul de rusă a trecut pe lângă mine fără să mă vadă și s-a așezat lingă Filipov (un urs mormăitor și posac, probabil fiindcă era surd de o
ureche). Acolo și-a dezvelit fasolele într-un rânjet slugarnic, i-a întins o
foaie pe care să semneze și a plecat după închinăciuni. Semnăturile trebuiau să
vină doar de la cine merită. Chinezii, Vietnamezii, cubanezii…. Mai bine
stăteau dracului acasă, nu e bine ca numele de comunist să fie spurcat de
kimilsungiști….
Cuba. (Cred că ambasadorul Cubei). Să fim realiști,
noi suntem în defensivă. Să facem strategii și alianțe. Dacă e voință politică
putem face asta: identificarea posibililor parteneri de alianță. Să nu pierdem nici un minut în dezbateri sterpe de
puritate ideologică. Poporul vrea soluții la problemele lui: șomaj, inegalitate
socială. Nu e momentul, cel puțin în America Latină de revoluții. Șansele sunt
0. În schimb e momentul de a încerca transformări
spre socialism folosind democrația burgheză. Spre deosebire de restul
lumii, în America Latină e de bine: stânga e în ofensivă (Eroica Venezuelă,
Bolivia, Ecuador,
eroicul comandant Ortega din Nicaragua).
Să nu fim maximaliști. Mai e și blocada americană
contra lor. Dar e mai bine, că acuma Cuba
are prieteni în zonă. Cuba
militează ca în alianța Pacifică
pentru comerț liber să intre toate statele. Mulțumește pentru solidaritatea cu
petiția cubaneză de eliberare a celor 5.
Danemarca. Două partide comuniste radicale rău, da rău de tot.
Egipt. Primăvara arabă nu a dus la rezultate bune, ci la
islamofascism. Adevărata revoluție a fost pe 30 iunie 2013, când
islamofascistul de Morsi a fost alungat de masele populare, și cu sprijinul
PCE. Regimul Morsi era autoritar, semidascist, bazat pe sprijin din partea
Turciei, Qatarului și Arabiei Saudite. Omul voia să distrugă armata, devenise
un pion al sionismului (?) dar poporul și armata a salvat națiunea. USA
și UE mint cu nerușinare. Dar și guvernul nou apărut umblă cu jumătăți de
măsură, este reformist, nu are curaj să elimine cu hotărâre rezistența
teroristă a fraților musulmani, mai bine zis a islamofasciștilor.
Ce se impune? Revigorarea
revoluției antifasciste de la 30 iunie prin schimbări radicale. Lupta împotriva
violenței teroriste islamofasciste.
Ecuador. Aici Partidul Comunist este tare. S-a
oferit să găzduiască întâlnirea comuniștilor din 2014. Sunt solidari cu Raul
Castro și Chavez. Președintele Correa, apreciat de ei, luptă pentru eliberare
națională. Are aliați în Brazilia, Uruguay,
Venezuela, Argentina,
Bolivia. Vrea
integrarea Americii Latine, dar nu integrarea corporațiilor, ci a popoarelor. În
ideologia lor au incorporat și feminismul. PCE vrea ca în organelle alese să
fie și femei. Președintele Correa îi pune la punct pe funcționarii impertinenți
ai corporațiilor, pe cei care ar vrea să dea o lovitură de stat.
Neoliberalismul a ajuns la capătul sacului. În goana după
profit, corporațiile se luptă una cu alta, și asta poate fi speculat. Chevron,
de exemplu a făcut deja o catastrofă ecologică în Ecuador
și oamenii luptă să îi alunge din țară. Eventual cu sprijinul altor corporații.
Spania. Un moment de reculegere pentru moartea lui Bebe Cabo. Vor
să facă un congres în care să se sugereze ca Spania să nu mai plătească
datoriile ilegitime (odious debt). Elaborează un plan ambițios de a se ajunge
la socialism pe cale pașnică. Este important să apere revoluțiile de eliberare
ale popoarelor: Venezuela
și Frontul Polisario (? Din Sahara Spaniola ocupată de Maroc). Si ei sunt
feminiști, avem sarcina, tovarăși să luptăm contra patriarhatului. Este
important.
A existat o încercare de lichidare a partidului, eroicului
partid al Passionariei și al lui Carillo, dar a fost înfrântă
.
Catalonia. Laudă prestigiul internațional al
PCP. Ei au multe de învățat de la portughezi.
Criza capitalismului senil. Se
naște o nouă lume multipolară. Capitalismul spoliator, bazat pe exploatare și
risipirea resurselor naturale moare greu. E nevoie de o nouă conștiință
socială. Masele s-au depolitizat, s-au precarizat ca urmare a ofensivei
neoliberale, sunt dispuși spă accepte tăieri de salarii pentru a nu rămîne pe
drumuri. E greu. Ei sunt un partid national dar și internațional.
Partidul Comunist al popoarelor din Spania (de unde este Sisco, cel care a fost pe 21 august în București).
Precarizarea , crește exploatarea, oameni care mor în fața spitalelor fiindcă
nu au bani și sunt alungați la privați. Distrugerea sistemelor publice de
sănătate și de învățămînt.
CP USA. Susan West: criza ecologică priodusă de capitalism duce la
epuizarea resurselor. Probleme: Iran
Siria. Interne: contradicția cu globalizarea, structura injustă a taxelor.
Financializarea a distrus economia normală, aceea care produce bunurile și a
favorizat economia speculativă, care face bani din nimic. Asta au văzut-o și
capitaliștii. Chiar un ideology de al lor, Brzezinski vede că așa nu se mai
poate. Rezultatul conștientizării maselor a fost chiar alegeea lui Obama,
contestată cu ură de semifasciștii de la
Tea Party. Care atacă nu atît pe Obama, ci ideea de system federal. Noi folosuim
contradicțiile dintre republicani și democrați. Se spune că e unul și același
lucru, dar nu echiar așa, tovarăși. Noi facem din ce în ce mai muilte
organizații de bază. Nu a venit încă vremea apusului dualismului din SUA, dar
pregătim terenul. În afară de noi, mai există oare stînga în SUA? Există, are
puzderie de grupulețe ocupate mai mult cu lupte fratricide. Spre distracția
burgheziei.
Franța. Se bucură că au scăpat de cel mai urît președinte din
istorie, Sarkozy, fără prea multe iluzii pentru Hollande. Deși au fost
solicitați, nu au acceptat să facă parte din guvern fiidcă știau că Hollande e
legat de mîini și de picioare de marea finanță. Ceea ce fac ei e să arate că
alternative există. Dacă nu reușesc ei să capteze nemulțumirile, o va face
dreapta fascistoidă. Care avansează și vrea să propună ieșirea Franței din UE,
ceea ce ar fi dezastruos. Partidul conduce mai multe organizații anti NATO. E
contra intervențiilor străine, chiar în cazul celei umanitare din Mali.
Își cer scuze tovarășilor bolivieni pentru rușinea de a interzice spațiul
Franței avionului prezidențial al lui Evo Morales. Capitalismul ne trage
înapoi, noi vrem înainte.
Gruzia. O femeie, Kachaturova. Au scăpat de marioneta fascistă
Saakashvili, care se lăuda că Gruzia
a devenit, sub conducerea lui, “Israelul din Caucaz”. După 9 ani s-a văzut cum experimental
neoliberal a eșuat. S-a făcut o privatizare totală, ca în Chile
pe vremea lui Pinochet, ceea ce a dus la un colaps social. Fascism,
militarizare, anticommunism. A urmat o explozie socială în urma căreia,
oligarhia a ales să îl înlocuiască pe Saakashvili. Sarcina noului președinte
este să micșoreze tensiunile sociale și să reactiveze economia. Sunt și semne
bune: revenirea statului în economie. Au reapărut colhozuri, au reapărut
vinurile gruzine pe piața rusească. A crescut salariul minim pe economie, s-a
recîștigat dreptul la grevă interzis pe vremea lui Saakashvili, există o
oarecare libertate pentru sindicate – în unele întreprinderi chiar au avut loc
greve. Nu mai există interzicerea propagandei anti NATO. Propaganda socialistă
are acum loc în public. Trebuie luptat împotriva naționalismului stupid
anti-rus/armean/azer.
Problema relației cu biserica. Comuniștii au crezut în mod
greșit că se pot alia cu ea, deși biserica gruzină este antiamericană și anti
UE – dar din alte motive. Există posibilități de revenire la socialism. Mulți
au nostalgia URSS.
PC UK: un intelectual, Foster.
Deși sunt un partid mic, sunt unitary și organizați. Rolul UK
este să apere bazele americane din UE și să vegheze ca UE să nu se abată de la
linia trasată de NATO. Financializarea economiei a dus la o datorie imensă a UK
– 400% din PIB. În perioada 2008 – 2013 salariul real a scăzut cu 11%.
Sindicatele se mișcă spre stînga. Important este să fim în stare să găsim
alternative teoretice fezabile la
capitalism.
KKE: un tip cu barbă care nu știe decît grecește, dar e radical
foc. I-a tradus cuvîntarea o fată drăguță și finuță, studentă la limba engleză.
Ce e aia criză financiară? Nu, e vorba de criza capitalismului și punct.
Capitalismul merge din criză în criză, este deja demonstrate de Marx.
Imperialismul nu este doar politică externă agresivă, ci trebuie văzut așa cum
zice Lenin: o etapă în evoluția capitalismului. Comuniștii trebuie să se
hotărască odată: ori vor să fie revoluționari și să militeze pentru dictatura
proletariatului, ori să fie căldicei și să creadă în utopia luptei electorale.
Guyana: înțeleptul negru care voia pace între
KKE și PCP. Ceiza a fost și este o nenorocire pentru săraci iar statele
nedezvoltate, așa ca Guyana
au avut cel mai mult de suferit. Un ecologist radical : noi, comuniștii, apărăm
planeta de distrugere. Condamnă intervenția împotriva Siriei făcută de o
alianță monstruoasă între NATO și islamofasciști.
Sîmbătă 9 noiembrie
Ungaria – Munkaspart. Văd că nu se mai numește A komuniszta
Munkaspart, așa cum era acum 6 ani cînd am fost acolo. O femeie radicală rău. Pînă
în 1989 în Ungaria am avut socialism. Contrarevoluția din 1989 are cauze
externe (bănuiesc că trădarea lui Gorbaciov). Au mai încercat și în 1956. nu au
reușit atunci, au reluat în 1990 exact de unde rămăseseră – la retrocedarea
muncii poporului în mâinile unor ticăloși. De vină a fost revizionismul gorbaciovist.
Revizionismul este un cancer, mai periculos ca imperialismul și trebuie să
luptăm contra lui. Vrem socialism sau economie de piață? Nu există cale de
mijloc. Ori noi, comuniștii, ori ei, anticomuniștii. Soluția este socialismul.
Ce forțe există în favoarea socialismului? Muncitorii, mica
burghezie, țăranii. Cu ei putem colabora. Nu putem colabora cu social democrații,
căci ei au comis contrarevoluția (bănuiesc
că e vorba de PSU al lui Gyurczany). Nu putem colabora nici cu
semifascistul de Orban. Anticomuniștii sunt acum pe cai mari, știu că suntem
slabi, dar tot se tem de noi. De ce au interzis simbolurile socialiste? Simplu:
le e groază de memoria socialismului (care,
cu timpul se va mitologiza, adaug eu, în deplin acord cu ea. E bine să
contribuim și noi la mitologizarea ei).
Istoria este istoria luptei de clasă. Referitor la
întîlnirea comuniștilor: fiecare partid știe ce vrea, nu e locul să judecăm noi
și să punem etichete. Dar faptul că se fac aceste întîlniri este esențial: nu ne mai simțim singuri (și ciudați). În
legătură cu documentul final e de partea grecilor: decît unul cu probleme, mai
bine lipsă.
PC India (Dasara Dane sau
cam așa ceva ). E mîndru că ca PCI e tare și că au
majoritatea în diferite state al țării. Agricultura indiană suferă din cauza
crizei. De vină e capitalul speculativ care nu folosește producției. Să ne mobilizăm,
toate forțele antiimperialiste, să înceteze agresiunea contra Siriei.
Solidaritate și cu Palestina. Sprijină rezolutia finală: mai bine o rezoluție
mai slabă decîr niciuna, ca să rîdă dușmanul în hohote de noi.
PC India (Marxist Leninist). Criza asta nu va trece. Este structurală.
Arată accentuarea naturii destructive a capitalului. Datorită globalizării în
agricultură a scăzut profitul în agricultura indiană. Mulți țărani și-au luat
credite de la bănci și nu au putut să le plătească. 200.000 ( ! sic) s-au
sinucis. Obama se concentrează acum pe zona Pacificului. Acolo e jumătate din
populația globului. Foamea scade rezistența în fața fascismului, care apelează
la sentimente, nu la creier.
PC Iraq (Salam Ali) Revoluțiile egiptene și sudaneze au dat
aripi poporului irakian. Forţele de stînga fac alianţe. Au obţinut o mică
victorie – plecarea trupelor de ocupaţie. Ei au organizat o întîlnire a
partidelor de stînga din zonă. Situaţia nu e bună, e periculoasă, planează
pericolul desmembrării ţării pe motive sectare. Numai anul acesta au fost deja
7000 de morţi (majoritatea civili nevinovaţi) în urma exploziilor cu maşini
capcană. Acesta este rezultatul ocupaţiei fasciste americane.
PC Olanda (Van der
Kleft) : Situaţia
din Olanda seamănă cu ce descrisă de Gramsci : Vechiul moare, dar noul nu
e în stare să se nască. Trebuie răbdare revoluţionară, unirea forţelor
anticapitaliste şi nu separarea lor pe motive dogmatice, depăşirea diferenţelor.
Si la ei a fost o încercare de lichidare a PC, de aceea a apărut noul PC
Olandez.
PC Israel. (Ofer Casif ) Un intelectual, profesor de
ştiinţe politice la o universitate din Ierusalim, dulce foc, ateu, cu un copil
netăiat împrejur, cu viaţă grea. Jidovii îi zic trădător, arăboii nu au
încredere în el fiindcă e ateu. Vorbitor de engleză, spaniolă, ivrit şi un
filosof. Oameni buni, Rosa Luxemburg
a zis-o deja : viitorul este sau socialismul sau barbaria. Să ne unim
forţele fără mofturi puriste, altfel ne ia dracul. Situaţia în teritorii
(Cisiordania şi Gaza) e din ce în ce mai rea. Guvernul semifascist al lui
Netanyahu continuă să facă acolo case pentru colonişti evrei, carne de tun în
măcelul contra arabilor. Protestatarii sunt bătuţi de perciunaţi, de fanaticii
religioşi evrei. Statul Israele e într-o situaţie periculoasă. 1% dintre evrei
sunt sub pragul de sărăcie şi 25% dintre palestinenii cetăţeni israelieni.
Şomajul e masiv printre ei, este un stat rasist. Israelul se poate lăuda că
este cea mai săracă ţară dezvoltată. 20% din cetăţeni sunt arabi, Procentul tot
creşte din motive de natalitate. Cei mai
săraci dintre ei sunt beduinii. Recent parlamentul a dat o lege prin care
terenul beduinilor poate fi expropriat. In Israel străinii nu au dreptul să deţină
terenuri.
PC Iran: Iranul
este la cheremul islamofasciştilor. Trebuie solidaritate internaţională.
Duşmanul este sionismul, imperialismul şi recţionarii cu turbane din ţară.
PC Laos. Sunt la putere, guvernează ţara în
interesul poporului. Criza capitalismului i-a afectat şi pe ei. Ce se cere acum
este unirea forţelor anticapitaliste în
interesul clasei muncitoare. S-a defectat
microfonul.
PC Letonia. UE este unirea marii burghezii din 27 de ţări şi a
capitalurilor, aşa ceva a fost deja prevăzut de Lenin. Scopul ar fi de a
asigura perpetuarea capitaluluii parazitar. Din cauza şomajului, Letonia se
goleşte. E o catastrofă demografică. O treime din Letoni sunt pe afară, lucrînd
te miri ce. (Nu suntem excepţie).
Deabia de curînd au pus un salariu minim pe economie de 140 Euro (cam ca la noi). Ajutorul de şomaj e şi
mai mic. Proletariatul fugind, asistăm la deproletarizarea Letoniei şi implicit
la depolitizarea ei. Din cei rămaşi, deabia 10% sunt sindicalizaţi – sindicate
slabe şi trădătoare. De aceea ei vor să înveţe din experienţa tovarăşilor
portughezi cum să depăşească acest marasm.
PC Liban (femeia cea
pricinoasă, Ana Blandiana lor. Acum vorbeşte în arabă, nu mai vrea engleză iar
traducătorul de arabă e depăşit de fluxul ei verbal. Passionaria de la Beirut!
) Criza de acum nu va trece. Se va intensifica, cu consecinţe catastrofale.
Vina este a capitalului financiar care trăieşte pe spinarea capitalului
industrial, deci clasa muncitoare este dublu exploatată. Avansul statelor BRICS
nu modifică, deocamdată, datele acestea. Se prefigurează o lume bipolară, dar
nu imediat. Mai avem de suportat aroganţa USA
ceva vreme. Revoluţia egipteană cea adevărată a fost cea de pe 30 iunie, Mursi
era mai rău ca Mubarak. A salvat ţara de islamofascişti.
Trebuie sprijinite forţele prgresiste din Siria. Criza siriană are dimensiuni
internaţionale iar NATO încearcă să pună un pion al lor în locul lui Assad
care, cu roate păcatele lui e un progresist. De ce? Simplu: să mai lichideze un
aliat al Rusiei. E vorba de geopolitică. Nimănui nu îi pasă de poporul sirian
şi de milioanele de refugiaţi în urma războiuluui fratricid. Mai degrabă le
pasă de ţiţeiul care se pare că există în largul coastelor siriene. Şi mai e şi
entitatea sionistă (s-a ferit să
folosească numele de Israel: de fiecare dacă îl înlocuia cu entitatea sionistă) care nu vrea să lase refugiaţii din
războaiele din 1948 şi 1967 să se întoarcă acasă şi s-ar bucura să fie distrus
un duşman periculos precum Siria. Sprijină ideea bulgarului de a crea un centru
internaţional de studii şi se oferă, cu generozitate, Beirutul. Înseamnă că au
bani.
Pauză.
Lucrările trebuie să înceapă la 11,30. Deja e 11,45 şi nu s evede nici o
mişcare. Cei de la prezidiu nu ştiu să ţină în hăţuri oratorii. Ce e aşa de
greu ca să li se spună cu un minut înainte că mai au puţin şi apoi să li se
taie microfonul, aşa cum fac şi eu cînd conduc o sesiune de comunicări?
În
faţa mea este un loc gol pe care scrie PC Moldova. Petrenco nu a venit. Lîngă
el e vikingul communist din Norvegia
care se agită şi el. Nu pricepem de ce nu se respectă orarul.
PC Luxemburg. Şi ăsta e radical. Noi, luxemburghezii, trăim în cea mai bogată țară din lume și totuși,
criza ne-a atacat și pe noi. Dezindustrializarea a dus la prăbușirea industriei
noastre a oțelului, care era odată colooana vertebrală a economiei
luxemburgheze. Muncitorii au fost aruncați în șomaj și nu se vede luminița de
la capătul tunelului. Din păcate și noi avem de luptat cu oportunismul și
revizionismul: partidul Stînga Luxemburgheză. Au participat și la alegeri u nde
au obținut 2,5%. E de păarere că PSE este revizionist și trădător.
Noul PC din Iugoslavia
(Alexandar Banjanac). În
mișcarea noastră situația este foarte complexă. Prăbușirea Iugoslaviei a avut
și cauze interne (naționalismul) dar nu s-ar fi întâmplat fără intervenția
imperialismului mondial, cu vîrf de lance NATO. Cea mai mare bază europeană a
NATO este acum în Kosovo. Deși Serbuia nu recunoaște Republica Kosovo, este
silită să coopereze cu ei și să îi legitimeze, în speranța că va fi admisă în
UE. Mai mult, spre veșnica lor rușine, tocmai Serbia, victima bombardamentelor
din 1999 participă la blocada împotriva Bielorusiei și Siriei! El le cere
iertare, în numele sîrbilor, bielorușilor și sirienilor. Un lucru ilar: Turcia
vrea să devină o țară imperialistă. Erdogan a venit în Kosovo ca să facă
campanie electorală pentru albanezi. Sigur că nu turcii sunt de vină, ci
guvernul reacționar, detestat de o mare parte din turci.
Poziția NPCI este că nu se pot rezolva problemele Balcanilor decît pe o
bază antiimperialistă.
Dezamăgire. Partidul Radical Sîrb a ajuns la putere pe un val de dezamăgire
față de regimul Tadici – marionetă a
NATO. Și totuși, 60% dintre tinerii sub 30 de ani sunt șomeri. Sindicatele sunt
emasculate, cheamă la pace socială. Noul idol este privatizarea – adică cedarea
pe mai nimic a ultimelor resurse ale statului sîrb. Mulți lucrează la negru,
cîte 12 ore și apoi sunt insultați că sunt leneși, de aia nu își găsesc de
lucru.
Nu vede altă ideologie decît socialismul științific. PSE este o formație
oportunistă cu care nu vede cum s-ar putea colabora.
Ora 12. A venit Grigore Petrenco. E chiar
în fața mea. Prima impresie e plăcută. Un tip blond, plinuț, cu figură de
premiantul clasei.
PC Mexic. Nenorocirea în Mexic sunt oportuniștii. Problema cu care
nu se împacă este cea a revoluției socialiste. Ei, PC Mexican o văd posibilă,
revizioniștii, nu. În unele state mexicane este o adevărată teroare
anticomunistă, ațîțată de corporații în cîrdășie cu traficanții de droguri..
Trei tovarăși au fost asasinați. Propune solidaritate cu 1. clasa muncitoare
din America Latină în luptă cu neoliberalismul; 2. cu mexicanii și brazilienii
care se opun privatizărilor din sectorul energetic ; 3. cu popoarele din
Columbia, Chile, Peru, Guatemala, Republica Dominicană care vor să dea afară
corporațiile care le exploatează resursele; 4. cu FARC din Columbia
care duce tratative la Havana cu
guvernul; 5. cu Cuba,
supusă în continuare blocadei americane; 6. guvernele din Venezuela,
Bolivia și Ecuador;
7. Cu toate partidele comuniste din lume.
Partidul Tudeh (Iran). Regimul molahilor este urît de populație. Totuși, Tudeh salută relaxarea
sancțiunilor de după alegerea noului președinte. Ei sunt de acord cu
negocierile dintre noul regim și SUA + aliații săi, dar avartizat ca nu cumva
ultimii să le folosească pentru subjugarea țării.
În Iran există o contradicție antagonică între
popor și oligarhie. Contradicția nu se poate rezolva cu măsuri cosmetice, de
aceea el prevede o nouă revoluție. Pentru organizarea ei este nevoie de un
front larg al maselor anticapitaliste. Aliații principali ar trebui să fie
sindicatele. Dușmanii sunt oligardia și burghezia compradoră.
PC Moldova. Petrenco
nu a venit cu nimic scris. Și-a încropit în fugă niște notițe și a vorbit liber
în rusește. Se vede că e bun. Să nu
ne mîndrim cu rezultatele noastre, că am fost cîțiva ani la guvernare și am
fost nevoiți să facem multe compromisuri. În Moldova este o luptă crîncenă
pentru putere între forțele progresiste din jurul PCM și reacțiunea grupată în
cele patru partide aflate vremelnic la putere prin fraudă. Au avut atitudini
fasciste, au vrut să interzică PCM apoi să le interzică simbolurile. Nu au
reușit. Au vrut să interzică secera și ciocanul, dar nu și svastica. Drepturile
noastre constituționale ca partid de opoziție nu sunt respectate. Politica UE
este mioapă, i-a luat în brațe deși sunt corupți și ticăloși. moldova a ajuns
acum sub cizma oligarhilor. Din 3 milioane de cetățeni, un million – adică mai
mult de unul din trei cetățeni lucrează în străinătate. Ca și în țările
baltice, Moldova se golește de muncitori. După mintea UE Moldova e un exemplu
de succes : o grupare banditească a ajuns la putere cu sprijin extern.
Dacă vrem să scăpăm de oligarhi trebuie o mare unitate, un front patriotic
de eliberare națională. Avem devoie de susținerea comuniștilor din toată lumea.
Noi vrem același lucru cu ei : o societate socialistă, fără exploatarea
omului de către om. Vin alegerile europene. Să le folosim, poate reușiți să
încropiți un grup comunist în parlementul european.
Nu este permis să atacăm PSE. Nu ei sunt dușmanul. PCM este membru și acolo
și aici. Să fie clar că victoria într-o singură țară nu este suficientă.
Totuși, Petrenco s-a arătat foarte
reticent față de mine. La masă nu a vrut să stea cu noi (eu și Petrică
Ignatencu) s-a dus la sovietici și a stat cu ei la
discuții. I-am dat o carte de a lui Virgil, în noua ediție frumoasă scoasă de
Rotaru. Mi-a mulțumit, dar nu mi-a dat cartea lui de vizită, deși eu i –am
dat-o pe cea a lui Rotaru. Poate așa e el, ursuz. Acum un an, când am fost la
Chișinău am vrut să mă întâlnesc cu el, dar nu am reușit – din cauza mea, nu am
ajuns la timp.
PC Palestinean. Un
tip arogant care nu își scotea din gură luleaua și părea de-al casei – îl
cunoșteau toți. Peste tot
burghezia atacă drepturile clasei muncitoare. Distrug mediul și epuizează
resursele statelor din lumea a treia. Vorbea
în arabă și s-a blocat traducătorul în engleză
Partidul Poporului
Palestinean. Un intelectual care studiase un an în
România și apoi s-a stabilit în Olanda unde predă politologie. Foarte amabil cu
noi, dar ne atrăgea atenția să lămurim problema Pantazi. Condamnă atacurile
asupra Siriei ca și speranțele puse în revoluțiile din Tunisia, Egipt și Libia,
capturate de islamo fasciști, iar în Libia soldate cu dezintegrarea țării.
Pentru poporul palestinian prioritatea este eliberarea de sub jugul sionist și
repatrierea refugiaților. Eliberarea deținuților politici din lagărele
israeliene și recunoașterea completă a statului palestinean, în granițele
trasate de ONU, cu capitala la Ierusalim.
Să fim
realiști : deocamdată ONU nu e în stare să oblige Israelul să se retragă
din teritorii. Doar lupta neîncetată a palestinenilor îi poate convinge.
PC Panama. E
bine că au plecat americanii din zona canalului, dar nu trebuie să uităm
că ne-au bombardat în dcembrie 1989 și
au omorît 4000 de civili. Democrația în Panama e în criză. Corupție și hoție și
exploatare – iată democrația burgeză. Se poate altfel ? Nu, tovarăși,
altfel nu se poate sacă nu schimbăm sistemul cu unul socialist. Banii cumpără
justiția – este un adevăr verificat de mii de ani. Descompunerea societății
civile din Panama pune în pericol chiar siguranța Canalului – aștia ar fi în
stare să îl reprivatizeze.
PC Norvegia :
tînărul viking blond și pletos din fața mea. Ei sunt antiimperialiști și anti NATO.
Capitalismul este problema, socialismul este soluția. Norvegia este cea mai
bogată țară europeană. Nu ar trebui să aibă săraci. Dar de are ? Din cauza
sistemului nedrept. Deși Norvegia nu e țară UE, e ca și cum ar fi. E în spațiul
Schengen și ascultă de indicațiile comisiei europene. Ei vor să rupă relațiile
cu UE !
Pentru comunismul
social ! Hasta la victoria siempre !
PC Peru. Marea catastrofă geopolitică a secolului
este dispariția URSS. Imperialismul american a turbat, se comportă pe Terra ca
un nebun. Totuși, este fericit să ne anunțe că mișcarea comunistă nu a pierit.
Peruanii au prins aripi văzînd cum Cuba rezistă eroic și cum reformele din
Venezuela, Bolivia și Ecuador merg pe calea cea bună. Dacă nu putem scăpa de
capitalism în viitorul imediat, măcar să scăpăm de capitalismul sălbatic
neoliberal.
PC Polonez. (Beata Kuron). Polonia este lăudată de
UE. Totuși, 2 milioane de polonezi muncesc afară, unii la negru. Salariile
reale au scăzut. Un scandal recent : un muncitor a fost ucis în bătaie de
patron fiindcă a cerut un spor de salariu. Ce înțelegem ? capialismul nu
pricepe decît de violență. De forță. Marea dezamăgire : Solidarnosc. Halal
sindicat. În loc să fie de partea muncitorilor, este anticomunist și
pro-neoliberalism și stat minimal.
PC Pakistanez. În Pakistan nu sunt condiții
revoluționare. Masele sunt depolitizate și sub influența Islamului. Țara este
paralizată de ideologia neoliberală. Nu suflă o vorbă despre barbaria
israeliană din teritorii și chiar sprijină tacit pe islamofasciștii talibani.
Nu este întîmplător că au evadat cîteva sute dintr-o închisoare me maximă
securitate – au avut sprijinul gardienilor. Oricine nu e adept al salafismului
devine țintă pentru teroriști.
PC Portughez. Pe 29 septembrie au avut loc alegeri locale. În
alianță cu ecologiștii au format CDU (Coligação Democrática Unitária) și au scos 12%. În 12 raioane au
majoritatea, inclusive în zona metropolitană a Lisabonei (se vede faptul că sunt tari și din afișele cu Alvaro Cunhal pe care le
vezi peste tot în Lisabona!). Au 34 de primari și 2 deputați în parlamentul
european. Coaliția de la putere (PSD – PS – CDS) a pierdut 10%. Motivul?
Această coaliție împotriva firii de dreapta stînga a semnat “memorandumul de
înțelegere” cu troika FMI – BE – CE pentru o politică de austeritate care duce
la sărăcie și la epuizarea resurselor țăriiGuvernul este izolat și nu mai are
legitimitate populară, dar marea bufghezie nu găsește altul. Pentru 2014 se
pregătește un nou val de terorism social prin noul buget care va tăia din
cîștigurile deja reduse ale funcționarilor publici. PCP respinge acest buget.
Rușine pentru socialiști (PS) care își leagă numele de terorismul social. PCP
luptă pentru o Portugalie suverană și
își fixează ca scop imediat construirea unui bloc larg democrat-patriotic
pentru recîștigarea independenței țării.
PCR (Ignatencu). Un
scurt istoric al mișcării comuniste din România de după 1989, începînd cu
Virgil. M-a emoționat. Apel la ajutorul internaționalist împotriva
pseudpjustiției române. El a citit în română și apoi a continuat Petrenco, pe
rusește. Petrică a încheiat cu apelul la unitate. A fost frumos. Mai îndrăzneț ca mine, s-a dus la Petrenco
și i-a spus că vrea ca Petrenco să îi citească discursul, mai puțin începutul
(în română) și sfârșitul (în rusă).
PC Rusia (al lui Ziuganov). Grupul
de lucru să nu bată cîmpii, că nu e tribunjal să zică ăsta e partid bun, ăsta e
partid rău, ăla e marxist Leninist, cestălalt e cîh, nu e. e periculos,
tovarăși să ne amestecăm unii în problemele celorlalți. Să învățăm de la Alvaro
Cunhal tactul și diplomația.
PC Muncitoresc Rus (Tyulkin, un
rusnac masiv de peste un chintal, voinicos și bolșevic. Fără frică de nimic).
Cuvintele sunt puțin lucru. Fapte, tovarăși! Și Gorbaciov se declara communist
pe viață în 1987 (ah, cum mi-a adus
aminte de Verdeț care în 22 decembrie a spus că el a fost, este și va rămîne
comunist iar în aprilie 1991 a sucit-o ) iar Ielțîn se declara mare
admirator al lui Lenin. Boala noastră este oportunismul (atac la Ziuganov cel cu 20% ; Tiulkin a scos 2,2%). Marxismul e o
știință. Trebuie luptat contra oportunismului care este un cancer. Nu victorii
electorale efemere ne trebuie, ci alianțe electorale credibile pentru a asigura
puterea clasei muncitoare (la alegeri au
avut un pact de neagresiune cu Ziuganov, tot e bine). Pentru ei socialismul
de piață și parlamentarismul sunt mofturi burgheze, să îi ierte chinezii (precauți, chinezii plecaseră). Dar
chinezii introduce capitalismul și în politică, nu numai în economie. Cel mai
al dracului capitalism – capitalismul cu steagul roșu. Chinezii sunt pe o cale
periculoasă. Ei, comuniștii muncitori au organizat Rot Front și nu stau
degeaba, atacă simbolurile capitaliste. Un tovarăș este deja în închisoare,
fiindcă a vrut să dărâme statuia țarului, ridicată într-un oraș. Oligarhii nu se tem de ai lui
Ziuganov, dar de Tiulkin se tem! Ei nu vor să zică că unii sunt comuniști buuni
și alții sunt răi. Nu e bines ă spui chestii de astea, știe. Dar o clarificare
tot trebuie făcută. E de accord cu grecii că în grupul de lucru nu au ce căuta
partidele care sunt și în PSE.
Grecii exagerează însă cu
bucherismul în rezoluția finală. E mai bună o rezoluție decît niciuna.
Să ne fie călăuză Lenin! Ni se spune că suntem prea rigizi? Uneori e bines ă
fii și așa, să știe lumea de unde să te ia.
PC Siria. Mișcarea de eliberare a poporului avansează. În 2006 au
reușit o victorie împotriva inamicului sionist (cu ajutorul Hezbollah-ului).
Siria a sprijinit întotdeaunja Libanul și Irakul. De aceea imperialismul
American și sionist încearcă, cu ajutorul teroiștilor islamofasciști să
distrugă țara. Cuu voia lui Dumnezeu, nu vor reuși. care e natura conflictului?
Este provocat de imperialismul neoliberal.
Care e inamicul nr 1? Imperialismul NATO și sionist. EI au
provocat războiul civil – un atac mortal la adresa poporului sirian. E bine că opinia publică internațională nu
admis încă un război ca în Irak.
PC Sri Lanka (un tamil
taciturn, a fost lângă mine la masă și
nu voia să vorbească). Criza,
șomaj, toate astea poate vor convinge poporul să simtă pe pielea lui ce e
capitalismul. Problema de bază este depolitizarea clasei muncitoare – doar 10%
sunt sindicalizați. sfîrșitul războiului civil declanșat de Tigrii Tamil nu
înseamnă și sfîrșitul problemelor ceylonezilor. Principala problemă e
subdezvoltarea. Zona tamilă e mai săracă decît cea singhaleză.
PC Sudan. Acolo se petrece o revoluție național democratică, au dat
jos guvernul islamist, în ciuda represiunii brutale.
PC Tadjikistan.
Revoluția tehnologică face mai mult rău decît bine în mîinile burgheziei.
Trebuie cumva eliberată de ei. și pentru terorismul fundamentalist din țară
sunt de vină tot capitaliștii. Contradicția antagonică dintre popor și
oligarhie va duce la o revoluție. Vrea reinstaurarea URSS.
PC Turc. Partidul lui
Erdogan (AKP) conduce țara de 11 ani. A ajuns la putere pe un val de
nemulțumire la adresa vechii conduceri proimperialiste, sub lozinca “Jos cu vechea ordine!”. La alegerile
din 2011 a reușit să obțină majoritatea absolută, de peste 50% și să dea vina
pentru toate neajunsurile pe Partidul Popular Republican (CHP), fostul partid
de guvernămînt, azi în opoziție. Și totuși, după o scurtă pauză, AKP a
continuat politica neoliberală a CHP. Ei au privatizat mai mult în 11 ani decît
CHP în 25 de ani. Au îngrădit puterea sindicatelor și, deși PIB-ul a crescut,
a crescut și sărăcia. 11 milioane de turci aflați în cîmpul muncii cîștigă mai
puțin de $250/lună. În schimb a crescut numărul milionarilor turci. 13 milioane
de turci au datorii pe cartea de credit – adică au avere negativă. Datoria lor
la bănci a ajuns la 260 milioane de dolari. .
Aprofundarea democrației. AKP a avut această lozincă la
alegeri. Dar s-a văzut că ei voiau doar să pună armata și justiția sub
controlul lor. Cînd oamenii au început să priceapă despre ce e vorba, atmosfera
s-a inflamat. Picătura care a umplut paharul a fost hotărîrea de a tăia cîteva
sute de copaci din parcul Gezi de lîngă Piața Taksim. Sute de mii de oameni au ieșit
la protest în 70 de orașe. Aceasta a fost mișcarea de rezistență din Iunie. Dar
societatea a început să se neliniștească mai înainte, cînd Erdogan, deja la al
treilea mandat a început să o modeleze conform credinței lui religioase: a
încercat să interzică avortul, a sugerat femeilor să stea acasă și să crească
copiii în loc să aibă un servici, fiecare femeie să aibă minimum 3 copii, a scăzut vîrsta legală la
care fetele se pot mărita, a interzis vînzarea de băuturi alcoolice după ora
10, a introdus represiunea în universități,
a încurajat formarea de asociații de credincioși care să controleze dacă
vecinii lor duc o adevărată viață de musulmani, a împărțit societatea în
cetățeni buni (musulmanii) și răi (restul, pe care i-a numit degenerați). Bazat
pe cei 50% care îl susțin a crezut că ceilalți 50% sunt așa de atomizați, încît
poate face ce vrea. Inclusiv să permită fetelor să vină la școală cu vălul
Islamic. A început să sprijine secta sunnită și să discrimineze celelalte
culte, mai ales cei 15 milioane de Aleviți (=
alawiți, religia lui Bashar el Assad ). Nu numai aleviții, și Kurzii
sunniți au început să se simtă discriminați.
Apoi, Erdogan a început să se amestece în Siria. El dă arme
Armatei Libere Siriene și Frontului Nusra – legat de Al Qaida. Ideea e să nu
lase kurzii din Rojava (Siria) să se autoguverneze (așa ca în Irak) pentru a nu
da idei celor 15 milioane de kurzi din Turcia.
Mișcarea de rezistență din Iunie a fost explozivă și
stihinică. Nu exista unitate decît în lozinca “Afară cu Erdogan”. De
aceea a încercat să o divizeze și să o prezinte ca pe o conspirație a forțelor
externe, o provocare împotriva procesului de pace cu kurzii. Nu a reușit.
Kurzii au luat și ei parte la manifestații, nu s-au încăierat cu șovinii,
musulmanii anticapitaliști au fost protejați de demonstranții laici și
reciproc. PC Turc a participat și el la manifestații, încercînd să împace
diferitele tabere. Chiar dacă momentan Erdogan a cîștigat, viitorul lui nu este
deloc roz. Studenții de la universități continuă protestele. Societatea turcă a
căpătat încredere în ea. Rezistența din iunie este numai începutul.
PC Ucrainian. Sunt în parlament. Problema integrării. Ei sunt
pentru integrarea în Eurasia, nu în UE. Din nefericire
politicienii par să vrea intrarea în UE, unde Ucraina va fi o regiounesăracă și
disprețuită. Majoritatea poporului vrea uniunue cu Rusia, nu cu UE. Ei,
comuniștii au inițiat un referendum pe tema integrării. Dar imperialimul UE
vrea să ne facă un Bantustan de al lor. Luptă, căci bez
borba net pobeda – fără luptă nu poți cîștiga,
Grupul communist Ucraina (o
bolșevică, scriitoare, care a vorbit liber și nu se lăsa întreruptă nici după
ce a vorbit un sfert de oră). Bolșevism for ever! Luptăm cu oportuniștii și
revizioniștii. Ei sunt mai satane ca imperialiștii. De ce a căzut URSS? Din
cauza lor. Cine a desfăcut cutia Pandorei? Nemernicul de Hrușciov. El a
deschis largă poarta trădării.
PC URSS (Mozgovoi, un ciudat cu figură de copil supărat pe
toată lumea). Mama lor de
oportuniști, revizioniști, parlamentariști, că ăștia au nenorocit URSS.
Federația partidelor comuniste din URSS (Kazbek Taișeev). Nu e chiar partid, este o alianță de
partide, unele parlamentare, avînd ca scop refacerea URSS. Cresație a lui
Lukașenko – zic unii. Dar nu e așa!
PC Uruguay (un tip sfătos cu
figură de profesor), ei nu sunt
pentru revoluție, în condițiile din America
Latină
socialismul se naște ca un embrion în interiorul capitalismului, misiunea lor e
să îi grăbească dezvoltarea. Problema luării puterii este una iar problema
socialismului este alta. Luarea puterii de clasa muncitoare cu aliații săi nu
implică deloc și crearea socialismului. În vederea moșirii fătului socialism ei
vor o alianță largă cu păturiole progresiste, vor Frente Amplio.
PC Vietnam. Conform planului, PIB trebuia să crească cu 5,5% , darn
u o să crească decît cu 5,4%. Bugetul național a fost colectat doar în
proporție de 96,9%. Criză, mon cher. Se va schimba Constituția. Adunarea
Națională a Vietnamului a lansat spre discuție publică proiectul noii
constituții. În perioada ianuarie – septembrie 2013 s-au primit de la oamenii
muncii 30 milioane de propuneri de modificare. Noua constituție a fost adoptată
pe 14 noiembrie (adică azi). PC rămâîne forța conducătoare, economia este
controlată de stat dar sorientată înspre piață, proprietatea asupra pămîntului
este a cooperativelor. Deși forțe ostile socialismului își intensifică lupta
împotriva Vietnamului Socialist. Socialismul în stil vietnamez își propune
reluarea ofensivei ideologice, creșterea moralității în politică, aplicarea
modelului moral Ho Chi Minh și, în general, orientatea spre satisfacerea mai
bună a necesităților maselor largi: slujbe, școală, sănătate.
Gh. Zbăganu
15 nov 2013
Poze se pot vedea la http://pcp.pt/eipco/pt.html
PS. sublinierile cu litere cursive aparțin editorului blogului anti-capitalism.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Măturând dictatura burgheziei și a feudalilor, Revoluția bolșevică a arătat întregii lumi uriașa forță de mobilizare a maselor care sălășluiește în filozofia marxistă, că sistemul capitalist bazat pe sclavia salarială poate fi răsturnat dacă clasele exploatate se organizează într-un partid al conștiinței de clasă, al revoluției consecvente și intransigente, al luptei neîmpăcate cu oportunismul și cu dușmanul din interior: social-democrația trădătoare, agentură a burgheziei.
Revoluția bolșevică a arătat întregii lumi că un nou mod de producție este nu numai posibil dar și fiabil, că un nou spirit complet diferite de cel burghez și opus acestuia, că o nouă cultură complet diferită de cea burgheză și opusă acesteia poate anima masele și societatea pe drumul construcției unei lumi drepte și echitabile, fără patroni și fără exploatare.
Înainte de orice altceva, înfăptuind și punând în practică mult visata dreptate socială, Revoluția bolșevică a turnat în forme economice și politice principiul marxist al repartiției sociale în formula ”fiecăruia după cantitatea și calitatea muncii prestate” abolind pentru prima oară în istoria lumii principul profund nedrept și injust al repartiției capitaliste bazat pe proprietate.
Revoluția bolșevică a înălțat ființa umană pe o nouă treaptă spirituală pentru că a înzestrat-o cu un nou drept fundamental al ei: dreptul la muncă.
Revoluția bolșevică și societatea socialistă ce s-a fundat în urma ei cu toate că s-a confruntat cu toate tarele și crunta înapoiere moștenite de la vechea societate țaristă, nu numai că a întrecut în foarte scurt timp cu mult din punct de vedere moral, cultural, economic, social vechea societate țaristă din care a emers, dar a ajuns să concureze de la egal la egal cele mai avansate state capitaliste ale vremii sale.
Proba de foc a validității, puterii morale de rezistență și ripostă, a forței sale economice bazate pe industrie și știință a revoluției bolșevice și a societății socialiste a constituit-o Victoria în războiul imperialist de exterminare declanșat de scelerații naziști. Armata roșie a muncitorilor și țăranilor liberi susținută de întregul popor sovietic, sprijinită de o industrie superioară din punct de vedere tehnic și al relațiilor de producție, de o agricultură din care paraziții satelor chiaburii fuseseră marginalizați și deposedați de influența lor nefastă economică și politică a învins în mod magistral mașinăria de război nazistă ce până atunci făcuse din Europa o feudă la picioarele lui Hitler, făcând ca steagul roșu cu secera și ciocanul să fluture mândru în chiar inima regimului hitlerist.
Deși trăim și luptăm într-o epocă în care contrarevoluția pare a tot biruitoare fie ca imaginea steagului roșu fluturând pe Reichstag deasupra unui Berlin în ruine, simbolizând atât victoria asupra barbariei fasciste cât și triumful revoluției bolșevice în Europa să ne mobilizeze pe toți cei care credem și luptăm pentru o lume liberă de injustiție și exploatare, să ne insufle credință în cauza noastră dreaptă în perspectiva lui 2017 când vom sărbători un centenar de la marea revoluție leninistă. Mândri de înaintașii noștri mergem înainte!