Nimic nu a zguduit mai mult Occidentul din autosuficiența sa găunoasă decât trezirea în ultimele decenii a conștiinței adormite a lumii musulmane arabe și ne-arabe decisă să scuture prin conflict deschis odată pentru totdeauna jugul și dominația Vestului.
Un rol cheie, în plan psihologic, în această lupta dintre David și Goliat îl au oamenii bombă, martirii musulmani ce ajung sa se elibereze de apriga dorință de a trăi aceasta viată, înălțându-se pana la treapta înțelegerii unei alte existente superioare pentru care se pregătesc conștienți de pieirea lor.
Civilizația occidentala decadenta ripostează la acest fel de gest încercând sa-i știrbească gravitatea și măreția numindu-l act terorist iar pe autori naivi fanatici religioși. Ea nu poate înțelege nici în ruptul capului cum niște oameni pulsând de tinerețe și iubind viata, bărbați dar și femei, aleg benevol și merg cu voioșie la moarte în slujba unei idei.
Atât de mult s-a alienat societatea occidentala de esența sa creștina martirica, atât de mult s-a îmbibat de capitalism și de relații de piața pana în străfundul celulei sale de baza care este familia încât tot ce este forța spirituala ii este străina.
Ii este propriu capitalismului să macine intre rotile sale dințate, în retortele sale otrăvite, orice forma de spirit și sa o înlocuiască cu relații de piața. Asa numita moarte a ideologiilor, facerea și desfacerea familiilor, marginalizarea religiei nu sunt decât fenomene ale substituirii relațiilor bazate pe credința și ideal cu relații de piață.
Dar acest triumf aproape total al capitalismului în conștiințele occidentale este amenințat de un dușman implacabil: omul bombă.
Occidentul știe că ori impune cu forța forma sa de capitalism depersonalizant restului lumii și în special lumii islamice, ori este amenințată chiar propria sa existenta. Este o miza colosala în joc iar forțele aflate în conflict se înfrunta in Afganistan, devenit pentru moment nod istoric și scena a destinului planetar. Este o înfruntarea intre civilizația materialista occidentala a banului, a mercenarilor și spiritul de lupta eroic al poporului afgan, dar și o lupta intre religii.
O religie care nu poate produce oameni în stare sa-și dea bucuroși viata pentru crezul ei este o religie moarta și aici îl putem parafraza pe Nietzsche zicând: “Dumnezeul creștin e mort !” iar peste mormântul sau strălucește triumfătoare piața capitalista cu al sau idol adorat:banul.
Invers, o religie ca cea islamica în stare sa-și înalte credincioșii pana la creasta ultima a sacrificiului de sine mustește de viata și putere.
Afganistan este primul focar al luptei deschise a lumii musulmane în încercarea sa cutezătoare de a se elibera de sub jugul occidental. Cu siguranța vor urma și altele. Probabil ca în lupta titanica ce se va da în următorii ani influenta nefasta a occidentului va fi maturata din lumea araba. Daca arabii vor reuși sa se emancipeze, valul emancipării ar putea cuprinde lumea ca un foc de la un capăt la altul. Silit sa traiască îndiguit în propriile sale granițe, fără acces la izvorul nesecat de bogăție pe care îl constituie însușirea muncii popoarelor asuprite, silit sa renunțe la traiul sau parazitar, obligat sa muncească din greu pentru a-și câștiga existenta, Occidentul se va scutura de capitalism sau va pieri.
Zorii creștinismului s-au arătat lumii prin sângele martirilor creștini vărsat fără zgârcenie pe tot întinsul Imperiului Roman. Foarte putini contemporani au deslușit în bucuria cu care primii creștini întâmpinau martiriul semnele atingerii limitelor societății sclavagiste, semnele drumului înfundat pe care mergea Roma . In câteva sute de ani cea mai mare, mai trainica și înfricoșătoare construcție politica a antichității zăcea prăbușita în țăndări și ruina. Acum nu mai este nevoie de sute de ani pentru prăbușirea unui imperiu, istoria se întâmpla azi cu viteză mult superioară iar oamenii bombă se pot dovedi pentru capitalismul occidental mai periculoși decât toate rachetele sovietice.
Florian Liviu
duminică, 27 decembrie 2009
joi, 24 decembrie 2009
ILIESCU DA UN NOU INTERVIU INTR-UN ZIAR MOSCOVIT DESPRE REVOLUTIE
Remarcam cu amărăciune la acest om ce nu mai are mult de trăit, în interviurile pe care le acorda presei, aceeași frazeologie a minciunii și urii fata de Ceaușescu și fata de socialism. Trimis sa studieze la Moscova de Ana Pauker, probabil ca un gest de recunoștință în memoria tatălui sau care și-a jertfit viata pentru cauza socialismului, Iliescu nu a înțeles nimic din înaltele idealuri marxiste . Oportunismul și carierismul l-au trădat încă de tânăr astfel încât a fost trecut de Ceaușescu pe linia doi apoi trei. A fost un afront de nesuportat. Gândul unei răzbunări cumplite a încolțit în inima sa sărata. I-a fost cumplit de greu sa traiască în acest lung răstimp pana în 1989 cu ura care i se cuibărise în viscere și pe care o hrănea cu speranța zilei răfuielii. In imaginarul sau măcinat de dorința de revanșa numai moartea lui Ceaușescu nu i se părea de ajuns, nu-i potolea instinctele atavice, setea de sânge, dorea și moartea Elenei Ceaușescu și a copiilor acestora . Si iată ca ziua mult visata a sosit. N-a ezitat nici un moment sa-și trimită la moarte fostul șef politic cu soție cu tot, nu s-a cutremurat nici un moment, n-a avut nici o remușcare, nici o tresărire de conștiința. A semnat sentința la moarte a Ceausestilor cu bucurie, cu o stare de voioșie ce i-a adus pentru o clipa împlinirea. Răzbunarea visata timp de douăzeci de ani avea loc în sfârșit. Iliescu își savura lacom sinistrul sau triumf împotriva Legii Morale. Sângele vărsat atunci ne urmărește încă și ne subjuga ca un blestem din cercul căruia nu putem ieși. Nimic nu se va putea realiza în aceasta țară pana când Legea Morala terfelita de Iliescu nu va ieși de sub semnul blestemului.Acum când s-au adunat douăzeci de ani de la acel asasinat odios, și când Iliescu nu mai are nimic de pierdut, așteptam ca asasinul sa-și mărturisească păcatul și astfel sa-și încheie socotelile pamântești într-un fel mântuit. Dar de unde atâta noblețe de suflet la un om hrănit cu ura, resentiment și sete de sânge aproape doua decenii.Puterea de a-ți mărturisii păcatele este o virtute prea mare pentru un suflet atât de mic și meschin cum este cel al lui Ion Iliescu, conducător prin frauda a destinelor acestui popor vreme de aproape zece ani. Dar exista consolarea ca un mare afront i se întâmplă și lui Iliescu pe măsura trecerii timpului, în conștiința generațiilor ce vin martiriul lui Ceaușescu îl ridica pe acesta pe un piedestal meritat și îl coboară pe Iliescu acolo unde ii este locul: la lada de gunoi a istoriei.
Florian Liviu
miercuri, 23 decembrie 2009
Interviu cu Ion Iliescu
Încercam sa facem pentru cititorii noștri o analiza a interviului acordat de Ion Iliescu ziaristului Ciprian Rus în 22.dec.2009 și publicat pe site-ul capital.ro, pentru a desluși mai bine fațetele personalității celui ce a condus România timp de 10 ani.
Iliescu: Tara fundamentală care s-a exprimat mai ales prin prăbușirea de sistem din 1989 a fost ignorarea pieței. Stalin, în abordarea lui primitivă, confunda piața cu capitalismul. Nu-i totuna. Piaţa a precedat cu mult capitalismul în istorie. Capitalismul nu a făcut decât să extindă la scara întregii societăţi relaţiiile de piaţă. Piaţa joacă un rol foarte important în această redistribuire a valorilor create într-o societate liberă.
Acest fragment sintetizează filosofia economica a social democrației contemporane și a lui Ion Iliescu. De fapt este teza trădării socialismului. In celebra sa teorie a valorii Karl Marx demitizează piața arătând ca valoarea unei mărfi nu este data de piața ci de timpul socialmente necesar pentru producerea ei. Marx merge mai departe și argumentează în Capitalul ca și profitul nu se formează pe piața ci prin însușirea plusvalorii de către capitalist. Smulgând valoarea și profitul din mana pietii, Marx demonstrează ca aceasta din urma joaca numai un rol secundar. Capitalismul contemporan însuși suprima piețele libere și libera concurenta prin asocierea capitaliștilor în trusturi, carteluri și monopoluri. Aceste asociații își propun sa controleze sursele de materii prime, rutele de transport ale acestora și desfacerea produselor finite. Rămâne o bucățică de piața libera, dar care se îngustează mereu, pentru nenorociții de jos, micii comercianți, sau micii producători condamnați la o lupta veșnică și disperata pentru supraviețuire.Stalin care era un fin dialectician nu putea confunda nicidecum piața cu capitalismul. Este unanim recunoscut chiar și de dușmanii săi succesul economic al lui Stalin care a transformat Rusia dintr-o țară agrara înapoiata într-o mare putere industriala în intervalul 1928-1940. In acest interval de 12 ani s-a dovedit empiric superioritatea economiei centralizate bine dirijate fata de economia de piața. Pentru comparație în același interval de timp statul burghez roman a bătut pasul pe loc și s-a înglodat in datorii externe ca și astăzi. Iata ce frumoasa lecție practica a dat “primitivul” Stalin înalților învățați în ale economiei politice de pretutindeni.
Iliescu: Procesul cel mai important, cel mai complicat după 1989 a fost transformarea economiei dintr-una rigidă, închistată, care s-a prăbuşit, într-una de piaţă. Asta a fost marea problemă pentru toţi.Tudorel Postolache a coordonat un comitet de aproape 2.000 de oameni din cercetarea academică, dar şi din economia concretă, reprezentanţi ai forţelor politice. Concluziile comitetului au reprezentat un reper bun, dar viaţa noastră politică a fost mai complicată.
Ultima fraza din fragmentul de mai sus ilustrează elocvent perfidia politicianului Ion Iliescu care ascunde într-o formulare talmudista adevăratul rol al comitetul Postolache de paravan la adăpostul căruia s-a plănuit si pus in practica marele jaf al avuției naționale, trecerea averii romanilor, rodul muncii de decenii a acestora in mâinile capitalului străin sau în mâinile unor indivizi venali din nomenclatura sau securitate.Capitalismul romanesc își reîncepe viata cu un furt uriaș, cu o nedreptate de nemăsurat imputabila suta la suta lui Ion Iliescu. Politica porților deschise dictata României si implementata de Iliescu a avut drept consecința dezindustrializarea și distrugerea agriculturii intensive pe suprafețe mari. României i s-a rezervat soarta de țară de rangul doi sau trei care va trai din export de forță de munca, export de materii prime și din turism.
Iliescu: Ceaușescu [cu intelectul sau limitat] credea că independența politică nu se poate consolida decât prin independentă economică. El vedea datoria externă ca o îngrădire a independentei economice. Cea mai mare putere economică a lumii a avut întotdeauna cele mai mari datorii – Statele Unite. Având datorie externă, trăiești pe spinarea altora.
Ne vine foarte greu sa comentam aceste fraze.Remarcam relaxarea tonului cu care criminalul vorbește de victima sa si ne cutremuram de manie si de revolta.Cum e posibil asa ceva? Cum e posibil sa critici cu atâta cinism doctrina economica a omului pe care l-ai asasinat ? Este bine știut si evident ca nu poate exista independenta politica fara independenta economica. Marx a arătat in numeroase rânduri ca baza vieții sociale este economicul, ca acesta dictează si primează asupra politicului.Datoria externa nu este nimic altceva decât mijlocul de aservire a unei tari de către marea finanța internațională. Povara datoriei externe a împiedicat si împedică tarile lumii a treia sa iasă din subdezvoltare. Practic acestea au ajuns sa se împrumute la Fondul Monetar Internațional pentru a putea plăti dobânzile la datoriile precedente. Situația Statelor Unite este diferita fundamental de oricare alta țară. Fondul Monetar și Banca Mondiala sunt instituții controlate prin statut de Statele Unite si alimentate cu fonduri de către acestea. Datoria externa a Statelor Unite este de fapt datorie interna si mai mult este in moneda proprie, dolarul american ceea ce le conferă un statut privilegiat. In plus cine poate pune piciorul in prag Statelor Unite sa le ceara sa plătească datoria ? Cat despre ultima propoziție ca datornicul trăiește pe spinarea altuia, ori este o gluma sadica, ori Iliescu vrea sa ne arate cine are cu adevărat un intelect limitat. Romanii datori la bănci, care se lupta zi de zi sa-si achite creditele înțeleg cu amărăciune ce bine este sa ai datorii asa cum ne îndeamnă cinic Ion Iliescu.
Florian Liviu
interviul poate fi consultat la adresa:
http://www.capital.ro/articol/interviu-capital-ro-iliescu-sunt-total-tamaie-in-materie-de-afaceri-129651.html
luni, 21 decembrie 2009
Ceausescu traieste !
Ilustram lipsa de profesionalism a presei cu articolul publicat de Ovidiu Nahoi in ziarul Adevărul din 20 Decembrie 2009 si intitulat “Ceaușescu trăiește !”
Autorul își începe articolul școlăresc cu propoziția “Ceaușescu este expresia răului colectiv romanesc.” Ziaristul Nahoi nu se obosește sa-si argumenteze enunțul asa ca o vom face noi în zece puncte:
Ceaușescu este expresia răului colectiv romanesc pentru ca :
1.a dus o politica de industrializare forțata a României, țara cum bine știm eminamente agrara și subdezvoltata industrial, construind judicios toate ramurile industriale de la grea la ușoara, de la cea energetica pana la cea a mobilei, repartizându-le echilibrat în teritoriu astfel încât oricare din regiunile tarii sa se dezvolte în mod egal.
Sigur ca industrializarea nu este o fericire ci dupa cum spunea Marx “un rău necesar”. Ea disloca si distruge destine, clădește cariere, doboară si oțelește voințe. Ca orice măreție a lumii presupune jertfa, sânge omenesc, lacrimi. Fara industrie un popor este aruncat in bezna subdezvoltării și a primitivismului iar statalitatea sa devine spectrala. A avea industrie este sinonim cu a avea stat. Din nefericire pentru noi industria romanească a fost in parte distrusa, în parte preluata de marile capitaluri occidentale, astfel încât profiturile ce se obțin de pe urma ei iau în prezent calea străinătății.
2.a dus o politica de ridicare a agriculturii romanești, prin sprijinirea și susținerea CAP-urilor- singura forma de organizare pentru cultivarea eficienta, cu mare productivitate, profitabila a largi suprafețe de pământ- prin dotarea acestora cu mașini și utilaje agricole si a unui sistem de irigații performant de care s-a ales praful după 1989. In timpul regimului Ceaușescu, România exporta masiv produse agricole și avea capacitatea de a hrăni în jur de 80 de milioane de persoane.In prezent producția agricola romanească ajunge pentru hrana a doar 6 milioane. Nu se mai exporta nimic, cu excepția forței de munca pentru agricultura statelor europene. Drama capsunarilor romani forțați sa muncească in condiții de sclavi moderni, presiunea distructiva la care sunt supuse familiile acestora, faptul ca femei nevoiașe sunt silite sa-și abandoneze copiii pentru o bucata de paine in Spania este pusa probabil de Nahoi tot in seama lui Ceaușescu.
3.a rezolvat problema locuințelor in marile orașe ale tarii. Practic orice familie tanara de muncitori beneficia de acces facil la locuința.
4.a dezvoltat rețeaua de drumuri nationale si a dat tarii canalul navigabil Dunăre-Marea Neagra. A construit metroul bucureștean, Casa Poporului, Centru Civic etc.
5.A achitat datoria externa a tarii, contractata pentru industrializare nu pentru cumpărarea bunăvoinței populației , si a mai și lăsat in visteria tarii 2 mld. de dolari transformând România din țară debitoare în țară creditoare. Dupa plata datoriei, Ceaușescu a interzis prin constituție contractarea de credite externe de către stat. In prezent datoria externa a tarii se cifrează la 80 mld. Euro
6.In România lui Ceaușescu asistenta medicala era gratuita și de înalt profesionalism , fiecare om al muncii cât de neînsemnat beneficia de un salariu decent, concediu de odihna pe litoral sau în stațiuni de recreere, iar șomajul era scos în afara legii. In prezent deficitul de medici este enorm iar șomajul se apropie de un milion de persoane.
7. Sitem gratuit de învățământ la toate nivelurile de ridicata calitate bazat pe principiile meritocrației și selecției riguroase a candidaților la admiterea în ciclurile de școlarizare. Lichidarea analfabetismului. In prezent în România sunt peste un milion de analfabeți.
8.Condiții deosebite de trai și creație pentru elita intelectuala a tarii. Creatorii beneficiau de case si tabere de creatie gratuite de acces facil la diferite fonduri bănești etc.In anii regimului socialist s-au creat opere artistice si tehnice deosebit de valoroase. (a se compara cu desertul cultural de după 1989)
9.Socialismul și Ceaușescu au vegheat la asigurarea repartiției echitabile a venitului național astfel ca raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu era de 1:6. O uriașa prăpastie se casca în prezent intre clasele sociale romanești.
10.A asigurat prin abile manevre diplomatice și prin politica de industrializare independenta reala a tarii. Dupa 1989 România a fost aservita complet capitalurilor occidentale și imperialismului american.
Mai departe Nahoi scrie: “Comunismul ne-a fost adus pe tancurile Armatei Roșii. Ne-a fost impus cu forța de o putere de ocupație. Ceausismul însa cea mai monstruoasa forma a comunismului de pe întreg cuprinsul Europei Centrale și de Est…”
Sa le luam pe rand si sa le demontam:
1.Comunismul ne-a fost adus pe tancurile Armatei Rosii.
Regimul comunist s-a instaurat în România in urma situației geopolitice ce s-a creat la sfarsitul celui de al doilea război mondial cu acordul Statelor Unite ale Americii și al Marii Britanii care au recunoscut la Yalta, dreptul Uniunii Sovietice invigatoare în războiul antihitlerist , de a-și exercita influenta in Europa de Răsărit. In 1945 la finele războiului, întreaga clasa politica burgheza era total compromisă în ochii majorității romanilor care doreau ca aceasta sa plătească pentru greșelile sale politice ce duseseră România la catastrofa, pentru sutele de mii de victime ale războiului și pentru suferințele și umilințele indurate de popor în ultimele decenii. Timpul mult așteptat al răfuielii cu o clasa politica corupta, venala, stricata, urata de toți sosise în sfârșit. Sub influenta exemplului sovietic în inima poporului roman s-a trezit conștiința demnității și puterii sale politice. Lipsita aproape complet de suport popular clasa politica burgheza scindata in interior și supusa presiunii maselor din exterior a colapsat împreuna cu sistemul capitalist al cărui exponent era la alegerile din 1946. Poporul roman și-a exprimat prin vot voința sa ferma de răsturnare a capitalismului împreună cu cohorta sa sărată de burghezi, moșieri, paraziți, etc.
2.Ceausismul cea mai monstruoasa forma a comunismului de pe întreg cuprinsul Europei Centrale si de Est…
Monstruozitatea regimului Ceaușescu se vede din soarta “cruda” pe care au avut-o marii săi dizidenți in timp ce Ceausescu se afla la putere, din masurile luate de Ceausescu contra acestora:
Silviu Brucan a fost mutat cu domiciliu forțat din Primăverii în cartierul Damăroia.
Ion Iliescu își vedea liniștit de treaba la editura Tehnica dar era supravegheat.
Virgil Magureanu a fost dat afara de la Ștefan Gheorghiu si trimis la Focsani.
Gelu Voican Voiculescu a fost dat afara de la servici.
Mircea Dinescu a fost arestat la domiciliu și urmărit de un securist.
Doina Cornea a fost urmărită de un securist.
Generalul Militaru a fost trecut în rezerva pentru spionaj în favoarea KGB.
In tot acest timp aceste personaje complotau și expediau scrisori către postul de radio Europa Libera.In general regimul ceaușist nu a fost deloc unul violent. Ceaușescu nu-si elimina fizic oponenții ci doar ii muta fără tam-tam pe linie moarta. Exemplele de mai sus sunt elocvente.
Citam mai departe din articolul lui Nahoi alta fraza ce ne-a atras atenția: “România ar fi trebuit să treacă printr-un proces echivalent cu denazificarea din Germania, care n-a însemnat doar procesul de la Nürnberg.”
Sa ne lămurim.Capetele de acuzare în primul proces de la Nürnberg au fost:
1. Participarea la un plan comun sau a unei conspirații pentru comiterea de crime împotriva păcii
2. Plănuirea, inițierea şi susținerea de războaie de agresiune şi alte crime împotriva păcii
3. Crime de război
4. Crime împotriva umanității
In rugam pe Nahoi sa ne spună la ce capete de acuzare din cele prezentate mai sus trebuie sa răspundă România sau regimul Ceaușescu ?
Spre finalul articolului intalnim o fraza din care nu mai intelegem nimic: “Ceauşismul este atât de prezent în subconștientul colectiv încât electoratul îl caută încă febril pe acel Ceauşescu tânăr, din august 1968”. Daca zice Nahoi asa o fi.
Întregul articol al domnului Nahoi poate fi găsit la următorul URL:
http://www.adevarul.ro/editorial_-_ovidiu_nahoi/Ceausescu_traieste_7_174652535.html#
Poziția noastră fata de Ceaușescu este următoarea:
Ceaușescu are merite incontestabile, majore și-a adus o contribuție importanta la dezvoltarea României, la ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare. Privind obiectiv multe din actele sale politice au conotații mai mult legionare decât internaționalist proletare. In ciuda unor scăderi inerente oricărui om politic marele sau merit în istoria României este in opinia noastra consolidarea independentei tarii prin industrializare. Datorita faptului ca a fost asasinat de dusmanii Romaniei și în comparație cu urmașii săi la cârma tarii, cu desertul economico spiritual ce i-a urmat, statura sa politica capătă dimensiuni cu totul si cu totul remarcabile.
Florian Liviu
vineri, 18 decembrie 2009
John Lennon promotor al marxismului
Conexiunea dintre muzica rock şi marxism este ilustrată de melodia „Imagine”, compusă de John Lennon, membru al formaţiei Beatles. Dacă citim cu atenţie versurile, descoperim ca Lennon doreste sa ne impartaseasca cu geniul sau muzical învăţăturile lui Karl Marx
1) Religia este o piedica in calea ridicarii constiintei politice a maselor, opiu pentru popor si deaceea trebuie abandonata:
Imagine there’s no heaven (Închipuie-ţi că nu exista raiul)
It’s easy if you try (E uşor, dacă încerci)
No hell below us (Nu există iad sub noi)
Above us only sky (Deasupra, numai cerul)
It isn’t hard to do (Nu e greu deloc)
Nothing to kill or die for (Nimic pentru care să ucizi sau să mori)
and no religion too (şi nici religie)
2) Clasa muncitoare nu are patrie. Proletari din toate tarile uniti-va!
Imagine there’s no countries (Închipuie-ţi că nu există ţări)
3) Abolirea proprietăţii private:
Imagine no possessions (închipuie-ţi că nu-s proprietăţi)
4) Promovarea noii lumi socialiste in care paradigma lacomiei si profitului este abandonata in favoarea utilizarii in comun a resurselor si izvoarelor de bogatie ale planetei :
I wonder if you can (Mă întreb dacă poţi)
No need for greed or hunger (Fără lăcomie sau foamete)
A brotherhood of man (Înfrăţirea omenirii)
Imagine all the people (Închipuie-ţi toţi oamenii)
Sharing all the world (Împărţind întreaga lume)
5) Indemn la alaturarea in lupta pentru crearea noii societatii socialiste globale:
I hope someday you’ll join us (Sper ca-ntr-o zi să ni te-alături)
And the world will be as one (Iar lumea va fi un tot)
joi, 17 decembrie 2009
Banul unicul zeu al sistemului
Criteriul universal de selecție al valorilor în capitalism este banul, cantitatea de bani, masa de bani pe care un individ o poseda. Nu interesează sursa averii ci doar averea. Totul este de vânzare, totul se poate vinde și cumpăra. Se poate cumpăra o sentință de judecata, anii de temniță, o demnitate, o diploma, un titlu universitar de doctor sau de profesor. Se poate cumpăra celebritatea, faima sau triumful. Se poate cumpăra sexul, iubirea, credința, virtutea, conștiința datoriei. Piața moravurilor este singura piață libera în capitalism.
Nu exista nici o corelație intre averea unui individ și utilitatea sa sociala. Absolut nici una. Deși frazeologia găunoasa oficiala vrea sa ne convingă de contrariu. Apologeții sistemului în frunte cu Ludwig von Mises și-au dat osteneala în zadar încercând sa ne convingă de justețea și echitatea inerente pieței libere. Asa cum spunea cineva: “Faptele sunt cele mai încăpățânate ființe” .Cei ce închină panegirice capitalismului sunt contraziși flagrant de realitate. Dau doar un exemplu ce îmi vine acum in minte. In vreme ce marele chirurg Alexandru Pesamosca având nepretuitul merit de a fi reușit sa readucă zâmbetul pe fata miilor de copii pe care i-a operat în lungul unei întregi vieți închinata alinării suferințelor celor mici, își duce bătrânețile umile într-o sărăcăcioasă rezerva a spitalului unde a slujit fără nici o alta cerința decât un modest și nobil salariu de medic, interlopul miliardar Sile Pietroi este eliberat de judecători din închisoare pe motivul ca are rate de plătit la bănci. Marii interlopi ai României putrezi de bogați intra în pușcărie doar ca sa-și controleze oamenii și locotenenții aflați în detenție.
Ei se plimba liberi pe culoarele penitenciarelor și sunt salutați de gardieni și procurori cu mare teama și respect. La moartea banditului craiovean Caiac s-au adunat in semn de omagiu peste cinci mii de infractori care au defilat in limuzine de lux in urma cortegiului sfidand si umilind o politie corupta si apatica care in mod normal ar fi trebuit sa-i aresteze, in conditiile in care la înmormântarea marelui actor Gheorghe Dinica abia daca s-au strans o suta de persoane.
Legile statului stau aplecate în fata celor puternici ce le încalcă și împreuna se pleacă în fata banului.
Posesia averii,a banului, face sa fi respectat în mod automat, fără întrebări, fără dubii , lipsa duce la umilința, marginalizare, depersonalizare. Un om fără bani este un gunoi de aruncat la ghena societății..
Inca o data se dovedește dacă mai era nevoie, amara observație a marxismului, ca în capitalism legea morala are caracter de clasa, ca nu este universala cum eronat credea Immanuel Kant. Legea morala kantiana care cere acțiune izvorata numai si numai din respectul datoriei a fost înlocuita în capitalismul actual cu legea acțiunii din respect și venerație pentru ban.
Florian Liviu
luni, 14 decembrie 2009
Problema responsabilitatii puterii in democratie
Noam Chomsky sublinia undeva ca cei ce dețin puterea nu trebuie sa aibă în cele din urma decât o singura grija: ca “Marea Fiara“ sa nu scape din cușcă.
Ei știu ca dacă “Marea Fiara” ,poporul, scapă din cușca în care este îndrituit sa viețuiască atunci capetele lor țuguiate vor începe sa se rostogolească pe panta insângerată a istoriei. De-a lungul timpului acest adevăr s-a dovedit cu prisosință. Revoluția franceza de la 1789 a decapitat la propriu floarea aristocrației asupritoare.Valul de revoluționar pașoptist a insângerat scena istoriei pentru a croii drum Comunei din Paris și Marii Revoluții Socialiste din Rusia care au insângerat-o și ele abundent la rândul lor.Violenta poporului s-a dezlănțuit împotriva dominatorilor cu o furie și ura fără margini. Pedepsele capitale la adresa împilătorilor de ieri au fost clamate de popor pentru a-și potoli resentimentul. Zeul răzbunării pentru chinurile, suferințele și umilințele indurate de cei multi și exploatați și-a cerut triumfător tributul însemnat de vieți. Noi marxiștii numim acest fenomen manifestare violenta a luptei de clasa.
Pacificarea fiarei, îmblânzirea, îndiguirea și în final reîncătușarea ei intre gratii nu se poate face decât cu mare efort, costuri uriașe materiale si omenești, viclenie, risc maxim, trădare, război civil etc.
Problema care si-au pus-o responsabilii claselor dominante încă din vremea lui Cromwell este dacă exista vreo soluție care sa ducă la încarcerarea sigura și definitiva a fiarei. Răspunsul este afirmativ și se găsește în conceptul de societate libera și deschisa în combinație cu conceptul de democrație reprezentativa burgheza.
Cheia sistemul de anihilare a poporului,de îngrădire drastica a participării sale la viata politica, sta în următoarele:
1. în inocularea în cetățean a sentimentului vinovăției personale pentru mizeria materiala și spirituala în care își duce existenta.
Aceasta inoculare se face cu ajutorul conceptului de societate libera sau deschisa. I se da de înțeles individului ca trăiește într-o societate “libera și deschisa” pentru ca guvernanții sa arunce toată răspunderea pe umerii săi. Pasarea răspunderii în spatele individului, înrobirea, înlănțuirea acestuia în capcana asa zisei libertăți, iată ce doresc mai marii. In momentul în care ești liber nu poți sa acuzi pe nimeni pentru ce ți se întâmpla, pentru ca prețul libertății este responsabilitatea. Pentru ca deruta individului sa fie totala sistemul “premiază” anumiți indivizi, un grup restrâns, cărora le permite accesul într-o clasa sociala superioara. Acești indivizi care “reușesc” care se bucura de “succes” servesc drept exemplu pentru marea masa care eșuează. Sistemul arata prin mediatizarea obsedanta a premianților ca se poate, ca nu te împiedica nimic, ca este deschis și liber și ca eșecul unui individ sau al altuia nu sta decât într-un nefericit lanț de decizii greșite sau lipsei calităților necesare. Foarte putini realizează ca cei ce reușesc nu au nici o calitate sau virtute deosebita, sunt comuni, chiar mediocri, servili, conformiști, iar singurul lor merit este tragerea unui bilet câștigător la loteria vizelor pentru o clasa sociala înalta.
Dar se uita cu buna știința ca asa zisa libertate este condiționata economic, ca individul se afla prizonier într-o matrice socio-economico-culturala. Fire nevăzute il anima ca pe o păpușa în mâinile celor puternici. Marxiștii au arata de nenumărate ori ca singura liberate oferita individului în capitalism, în societatea libera și deschisa este libertatea de a muri de foame.
Apoi este bine știut ca sentimentul de culpabilitate duce la depresii severe și de aici la incapacitate de acțiune. Sunt afectate de depresie cu precădere persoanele inteligente, dinamice, pline de energie, ambițioase care isi doresc foarte mult sa se realizeze în viata, dar care își tocesc voința și sănătatea nervoasa într-un sistem inuman ce nu le oferă nici o șansa de afirmare. Astfel cei ce conduc scapă de cei mai capabili și periculoși dușmani care dacă nu s-ar auto culpabiliza pentru eșecul căruia ii cad victima s-ar îndrepta cu siguranța împotriva lor.
2. Inculcarea în mintea cetățeanului prin toate mijloacele media a credinței mincinoase ca o data la patru ani își poate exprima prin vot nemulțumirea sau voința politica. Se induce falsa idee ca în democrație cetățenii au conferit dreptul și posibilitatea de a-și alege conducătorii. Acest drept este doar formal și servește de praf în ochii contestatarilor. Votantului i se pune în fata odată la patru sau cinci ani doi politicieni dintre care unul în funcție, iar al doilea scos din pălărie care nu este decât rezerva pregătită din timp a celui dintâi. Candidații sunt aleși și validați înainte de a fi trimiși sa se înfrunte in arena circului electoral de clasa conducătoare, de cei putini care dețin adevărata putere: o mana de capitaliști monopoliști ce controlează total economia, finanțele și mass-media. Pentru a fi acceptați pe scena politica ei trebuie sa jure credința sistemului de dominație și exploatare și marilor arhonți ai acestuia. Mai mult, ei trebuie sa fi probat prin fapte loialitatea declarata. Mecanismul de selecție al candidaților pentru cele mai înalte funcții politice este foarte bine pus la punct si se numește pentru a înșela opinia publica pluripartidism.
Sanda de a se strecura în acest cerc închis a unui om al poporului este practic nula. Sita sistemului cerne caractere obediente și servile, indivizi șantajabili, carieriști, lipsiți de scrupule, resentimentari la adresa poporului din care provin, oameni cu inclinații și aptitudini politice dar animați de o voința rea. Într-un cuvânt oameni fără nici o valoare morala. Ei formează asa zisa clasa politica, elita din rândul cărora poporul trebuie sa-și aleagă conducătorii. Mulțimea este chemata odată la patru ani sa tropăie la alegeri pentru a legitima un candidat sau altul și pentru a-și asuma răspunderea alegerii. Pentru a doua oara observam cum răspunderea este aruncata din sânul clasei dominante în spinarea poporului. Oricâte greșeli și neghiobii ar face un guvern și președintele sau răspunderea acestor greșeli cade în sarcina celor ce l-au votat, adică a mulțimii.
Asa cum la punctul unu individul era paralizat în capcana libertății acum mulțimea este închisa în capcana votului, a propriei alegeri. Cercul se închide ermetic. Întregul și partea, mulțimea și individul sunt prinși în cursa. Vedem deci cum democrația servește de paravan ideal în spatele căruia se ascund adevărații conducători și totodată de mijloc de transfer al răspunderii guvernării de la aceștia către popor. Fara democrație ei ar fi nevoiți sa se demaște, sa-si arate adevăratele fete, sa-și asume consecințele actelor lor, s-ar expune oprobriului mulțimii și pericolului de a fi linșați.
Florian Liviu
luni, 7 decembrie 2009
Mizeria morala a patronilor de presa si a presei
In România patronii presei de azi, televiziuni și ziare, sunt oameni cu biografie dubioasa, implicați în marile fraude de miliarde de dolari ai anilor nouăzeci. Pornind cu mâinile în buzunare la începutul erei democratice dar cu relații strânse în securitate, ei și-au clădit prin corupție, jaf, trafic de influenta, un imperiu financiar, un imperiu al răului și al corupției. Profilul lor moral este identic cu cel al unei reptile respingătoare în căutarea prăzii. Ei și acoliții lor se hrănesc cu minciuna și hrănesc minciuna. Aduna în jurul lor indivizi servili, fără coloana vertebrala, fără personalitate, ușor manipulabili pe care ii ridica la rangul de directori și redactori șefi. Promovarea într-o cariera de presa se face fără nici o legătura cu valoarea individului ci numai cu gradul de slugărnicie. Informarea onesta a publicului este ultima lor preocupare. Sarcina lor principala este zăpăcirea acestuia prin tehnica prezentării a doua puncte de vedere total opuse despre orice subiect al actualității. In acest mod lumea nu mai înțelege nimic și nu-și poate forma o părere, neavând opinie mulțimea devine apatica și ușor de manipulat. O alta tehnica menita sa inducă confuzie și depresie în rândul poporului este eludarea subiectelor cu adevărat sensibile: dezindustrializarea, înstrăinarea avuției naționale, transferul capitalurilor romanești în mâinile străinilor, datoria publica și privata enorma, răspândirea rapida și cronica a sărăciei în rândul maselor, creșterea imorala a ecartului dintre bogați si săraci, exportul de forță de munca ieftina, umilirea României, dependenta și aservirea tot mai accentuata de imperialismul supersocietății occidentale. Eludându-le se însămânțează in conștiința publica idea mincinoasa ca aceste probleme nu exista. Dar chiar presupunând ca patronii de presa si acoliții lor ar fi animați de comandamente morale, în capitalism presa este o intreprindere comerciala al cărei scop este înainte de toate maximizarea profitului și abia în al doilea rând satisfacerea unei comenzi sociale. Nevoia publicului de informare și dezbatere de calitate este subordonata total comandamentului profitului, iar in domeniul particular al mediei profitul se compune in principal din influenta politica si numai in secundar din componenta financiara. In democrație puterea politica este în ultima instanta decisa de monopolurile de presa după regulile de fier ale propagandei.Aceste reguli au fost inventate si dezvoltate de-a lungul secolului XX în special de industria americana de marketing. Este de notorietate ca piața media este dominata de câteva monopoluri intre care exista înțelegeri si alianțe și nu exista nici o umbra de piața libera. In aceste circumstanțe este firesc ca aspiranții la funcții în stat sa caute sa-și atragă simpatia si sprijinul acestor monopoluri. In orice regim politic puterea politica si presa sunt strâns împletite. Insa ipocrizia și fariseismul oamenilor politici ii împiedică sa o afirme deschis. Obsesia politicienilor de a nega acest adevăr a atins nivelul patologiei sociale. Într-o confruntare decisiva pentru cea mai înaltă funcție în stat unul din candidați a pierdut puncte importante, care în final au dus la pierderea alegerilor, pentru ca nu a putut para o lovitura a adversarului care l-a acuzat ca s-a întâlnit înaintea confruntării, în miezul nopții, cu un important monopolist al presei. Acest fapt dovedește imaginea idilica și complet falsa pe care capitalismul o are în conștiința publica, gradul avansat de spălare a creierelor majorității votanților care a condamnat în bloc o realitate de zi cu zi a capitalismului, aruncata în mod ipocrit în cârcă unui candidat de către celalalt. In loc ca presa sa-și aducă aportul la luminarea poporului ea a devenit ghidul sau pe drumul către întunecimile afundării într-un desert cultural. Patronata de adevărați sacerdoți ai minciunii, manipulării și dezinformării mass-media romanească amenință sa ne azvârle pe toți într-o fundătura fără ieșire a destinului. Căci cu false valori pe post de valori autentice cu idoli de carton și pitici de circ politic pe post de eroi un popor devine turma, își pierde identitatea, statalitatea și în final dispare de pe scena istoriei. Vinovații dacă toate aceste lucruri se vor adeveri nu trebuie cautați în alta parte decât
în rândul acestor mizerabili monopoliști ai presei, autohtoni sau alogeni.
Florian Liviu
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
Global Suprasociety and Russia
ALEXANDER ZINOVIEV
Global Suprasociety and Russia
Original:Zinovyev, Aleksandr. Global’noye Sverkhbschestvo I Rossiya.Moscow: Labirint, 2000.
Traducere: Florian Liviu
Nu am sa dezvolt pe tema situatiei disperate in care se afla Rusia si poporul rus in urma crizei ce s-a declanst incepand cu anul 1985. Aceste informatii sunt cunoscute din numeroase surse. Dar mai ramane inca un obicei de a pastra secretul asupra faptului ca situatia in care ne gasim nu s-a intamplat doar ca urmare a unor evolutii istorice nocive, ci a fost cu sarguinta planificata de anumite forte din Occident si in mod artificial impusa rusilor. Această situatie este consecinţa uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria socială a omenirii. Tragedia care a inceput la mijlocul anilor 1980 poate insemna cu mare probabilitate sfarsitul Rusiei, dar eu nu am capacitatea de a schimba cursul istoriei si de a indeparta acest sfarsit. Aceast lucru poate fi facut numai cu un mare efort de milioane de oameni, printr-o lupta sustina si sacrificiu de sine. Sunt manat de chemarea datoriei mele de cetatean rus, care vede tragedia istoriei ce se abate asupra Rusiei si gandesc ca este criminal sa pastrez tacerea.
Actuala dezvoltare istorica este todeauna o combinatie de doua procese:
1) “elementar”, neplanificat si necontrolat.
2) constient- volitiv planificat si controlat.
Proportiile si rolurile lor variazea in anumite limite. Dominatia celui de al doilea tip de proces conduce la o situatie unde linia generala de dezvoltare a societatii este monitorizata si numai componentele cele mai putin importante se sustrag controlului.
Daca intentionam sa dam o descriere stiintifica acestor procese vom recurge la metodologii si seturi de concepte diferite. Procesele naturale le vom descrie cu conceptele si postulatele dialecticii. Pentru procesele constient-volitive vom avea nevoie de o alta metodologie bazata pe cunoasterea a ceea ce sunt planurile (proiectele) sociale , cum si de ce sunt create, cum sunt executate si cu ce reguli. Desi aceasta metodologie nu exclude dialectica, ea implica o concentrare a atentiei diferita in vreme ce examinam obiectele sociale.
Toate faimoasele teorii ale evolutiei sociale incep explicit sau implicit prin a privii istoria umanitatii ca un proces natural neguvernat de om, in afara vointei si planificarii constiente. Acest punct de vedere s-a format pe vremea cand oamenii stiau foarte putin despre legile vietii sociale si aveau doar cateva cai de a influenta evolutia ei, fara sa mai vorbim de controlul acesteia: existau cateva aliante rivale iar ideea unei unitati internationale parea o utopie irealizabila. Existau regiuni cu o mare autonomie sau chiar independente de tendintele principale ale evolutiei istorice.
Dar incepand cu a doua jumatate a secolului 20 situatia lumii s-a schimbat fundamental asa ca viziunea asupra istoriei ca un proces natural a devenit un anacronism. Omenirea a intrat intr-o era in care evolutia a incetat sa se mai dezvolte prin propriile mijloace, ci mai degraba printr-o planificare constient deliberata. De fapt planificarea a devenit factorul dominat intre factorii care conditioneaza istoria. Multimi de oameni si resurse uriase au fost implicate in istorie; actionand pentru acelasi scop; ei si-au consolidat rolul de factor subiectiv in istorie. Aceasta conjugat cu descoperirile in cercetarile fenomenelor si proceselor sociale si ale comportamentului uman, au dus la situatia cand masura controlului asupra istoriei si eficienta in ghidarea cursului sau conform planului au crescut considerabil. Pe latura pragmatica mijloacele de comunicare in masa, tehnologiile de manipulare si mijloacele de rezolvare a problemelor pe scara larga au devenit incredibil de sofisticate. Imense puteri intelectuale si mari resurse au fost puse impreuna pentru a rezolva numeroase probleme, asa ca procentajul de neprevazut, de neasteptat a fost drastic diminuat in comparatie cu cel de predictibil si planificat. Toti factorii mentionati s-au combinat pentru a aduce o schimbare calitativa in istoria umanitatii.
Procesul istoric care va decide soarta Rusiei spre sfarsitul secolului 20 este unul esential constient-volitiv, preplanificat, chiar daca contine cateva componente necontrolate de proces “elementar” Il voi defini ajutandu-ma de conceptul de tragedie sociala.
TRAGEDIA SOCIALA
Cuvantul “tragedie” este unul polisemantic iar sensul sau este destul de neclar pentru un concept stiintific. Dar aceasta este adevarat pentru multi termeni din stiintele ce au ca obiect societatea. Deci gasesc ca utilizarea sa este justificabila. Daca doriti sa aflati esenta a ceea ce s-a intamplat cu Rusia si cu poprul ei la sfarsitul secolului 20 si la ceea ce ne asteptam sa vina in secolul 21 trebuie sa studiem acest concept cu atentie.
In vorbirea de zi cu zi folosim cuvantul tragedie pentru a desemna evenimente ce cauzeaza pierderi de vieti omenesti ale unor indivizi izolati sau ale unor grupuri de oameni. Nu orice moarte poate fi numita tragedie. De exemplu cuvantul tragedie va fi folosit inadecvat pentru a denota moartea soldatilor in razboi. Cand numeste o moarte tragedie, cineva se refera la experienta sa sau a altora cu privire la tragedia acelei morti. Iar aceasta experienta trebuie sa fie atat de puternica incat alte experiente sa paleasca in fata ei.
In antichitate cuvantul tragediei a avut o semnificatie mai ingusta – el se referea la predeterminarea mortii unor anumiti oameni.Moartea lor era predeterminata de puteri supranaturale – zei si destin. Zeii victimizau o persoana anume motivandu-si actiunea cu o anumita vina ce i-o atribuiau condamnand-o la moarte.Tragedia in acest sens era predictibila – predictia facandu-se de oracole, profeti si zei. Cateodata victimele erau constiente de soarta lor si actionau in conformitate cu condamnarea lor la moarte. Voi folosi cuvantul “tragedie” ca un concept social mai apropiat de intelesul sau antic decat de utilizarea sa intuitiva de zi de zi.
Tragedia in sensul sociologiei, sau tragedia sociala include urmatoarele componente principale :
1) o Victima, 2) un Judecator, 3) un Calau. Toate aceste componente sunt persoane in sens de fiinte sociale sau unitati de persoane privite ca un intreg: Ei sunt subiecti sociali. Doua din aceste componente (sau chiar toate trei din ele) pot coincide in acelasi element – uneori victima se poate condamna si autopedepsi singura. Doua sau chiar trei roluri pot fi jucate de acelasi subiect, desi, cu siguranta, din punct de vedere logic acestea sunt cazuri singulare.
Judecatorul tragediei sociale nu este cauza oarba a dezvoltarii istorice, el este exact un judecator. Rolul sau istoric consta in alegerea unui subiect social ce va fi victimizat , evaluand unele din actiunile sale ca criminale (desigur din punctul de vedere al judecatorului), stabilind vinovatia Victimei, pronuntand verdictul si cautand apoi un Calau.
Notiunea de vina este deasemenea sociala, mai degraba decat legala sau morala (dealtfel judecarea morala si legala a actiunilor Victimei nu este exclusa).Vinovatia in sens legal sugereaza existenta unei victime a crimei cuiva. In tragedia sociala, evaluarea actiunilor unui subiect social ca “vina”, numai sugereaza o anume parte in raport cu care Victima este judecata ca vinovata. Aceasta parte poate fi numai un pretext (nu o cauza !) pentru Judecator in justificarea alegerii Victimei.In cazul in care Victima impreuna cu presupusa sa victima sunt parti ale aceluiasi subiect social atunci putem vorbi de o dublare a rolurilor sociale.
In tragedia sociala Judecatorul osandeste Victima, justificandu-si verdictul cu o serie de consideratii de natura –morala, legala, religioasa, umanista etc.Calaul impune hotararea, el nu are nevoie sa justifice nimic.Nu este necesar ca Victima sa isi marturiseasca crima- acestea sunt regulile tragediei sociale.Dar daca Victima se pocaieste, ea doar acţionează ca un asistent de Judecător şi Călău- iar aceste cazuri in istorie nu sunt rare.
In tragedia sociala puterea Judecatorului o intrece pe cea a Victimei.El mizeaza pe faptul ca poate scapa din lupta cu victima neatins, sau cu o taxa modica sau chiar profitand de situatie. Daca planuita victimizare nu se intampla atunci situatia creata nu va fi o tragedie.
Un exemplu clasic de situatie tragica in sensul mai sus mentionat este situatia Serbiei la care am fost cu totii martori nu cu mult timp in urma. Aici Victima este Serbia si natiunea sarba.Judecatorii sunt stapanii lumii ocidentale si anume Supersocietatea Globala - un fel de suprastructura peste statele-natiune.Acest Judecator a perceput vinovatia Serbiei in crima sa impotriva albanezilor din Kosovo.Calaul este in acest caz forta armata a SUA si NATO. Pedeapsa a fost dinainte planificata – opinia publica internationala fiind dezinformata cu ajutorul masivelor falsificari din media
ce au vizat justificarea ofensivei impotriva Serbiei. Aceasta ofensiva cu repercurisuni ce se reverbereaza in urma sa sub forma nelinistii Balcanilor, a fost planificata ca un mijloc de ai distruge pe sarbi ca comunitate umana suverna, lipsindu-i de sentimentul lor de coeziune ca popor.A fost planificata asasinarea unei natiuni.
TRAGEDIA RUSA
Victima in Tragedia Rusa este Rusia si poporul rus ca o comunitate umana. Subliniez - ca o comunitate umana. Sa facem analogie cu o armata, moartea unei comunitati nu va atrage cu sine moartea fiecarui soldat in parte. Moartea unei natiuni nu presupune neaparat moartea indivizilor sai. Natiunea privita ca un intreg poate fi distrusa fara pierderi masive de populatie. Iar moartea unei tari nu presupune distrugerea intregului sau teritoriu.Vorbind de natiunea rusa, vreau sa spun etnia rusa impreuna cu toti cei ce se indentifica pe sine cu rusii, impartasesc acelasi destin si experienta istorica.
Cuvantul “destin” poate fi folosit in doua sensuri:in sensul sau comun colocvaial si in sensul restrans sociologic. Sensul al doilea al cuvantului nu se refera la un anumit eveniment din viata unui subiect social, ci la viata sa privita ca un intreg ce se termina cu un anumit sens. In acesta acceptiune putem vorbi de destinul Imperiului Roman, al dinastiei Romanovilor, al Comunismului Sovietic, al Uniunii Sovietice , al lui Stalin, Hitler, Napoleon etc.
Ceea ce s-a petrecut cu Rusia incepand cu anul 1985 este o moarte indeleungata a sa conceputa ca un corp social integrat si o moarte a poporului rus, moarte care ni se infatiseaza prin degradarea si extinctia indivizilor sai. Nu toate popoarele de pe planeta percep aceasta moarte ca pe o tragedie. Pentru multa lume este doar un eveniment ce se petrece intr-o tara indepartata, pentru altii este un fenomen binevenit si vesel, in special pentru cei ce l-au planificat si au militat activ pentru imnplementarea planului lor cat si pentru cei care pot trage un beneficiu din parabusirea comunismului sovietic si a Uniunii Sovietice, din distrugerea poporului rus. Numai o parte a lumii percepe ceea ce se intampla ca o tragedie si sufera sincer.
Ea este formata din acei cetateni rusi cea au avut de indurat pierderi personale, sau au fost martorii unor asemenea pierderi in mediul lor apropiat, si recunosc faptul ca ceea ce se intampla este chiar moartea poporului de care apartin, si pentru care sufera la fel de mult ca si pentru propia lor moarte. Insa nu toti rusii simt la fel. Poate ca acestia formeaza o minoritate. Alti rusi nu percep cea ce se intampla ca o tragedie, iar unii chiar se bucura de posibiltatea unor venituri suplimentare.
Tragedia rusa are trasaturi de tragedie antica. Factorul predestinarii este in ea deosebit de puternic. Inevitabilitatea sa a fost prezisa de cativa profeti, eminenta sa a fost demult presimtita de numerosi rusi. Afirmatiile ca moartea ar putea fi evitata sunt logic de nesustinut si invalidate de experienta. Acestea sunt probabil semne de pocainta tardive, auto-justificari sau auto-consolari. Propozitii de genul “Rusia a fost inca si mai rau”,”Rusia a trecut prin timpuri si mai grele dar a supravietuit “, “Rusia va renaste si va devenii o mare tara”, nu constituie mai mult decat exemple de demagogie neangajata.
Adevarul nedomolit si formidabil este ca nu a existat o perioada asemanatoare in istoria Rusiei.Moartea unui popor se produce doar o singura data in istoria sa la fel ca si nasterea.
Desi toate natiunile care au format Uniunea Sovietica se afla in primejdie ca urmare a rasturnarii ce s-a petrecut dupa 1985, numai pentru Rusia pot fi probate elementele unei tragedii sociale. De ce acest lucru ? Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa aratam cine este Judecatorul in tragedia rusa si care este vina ce se imputa Rusiei si poporului sau.
JUDECATORUL IN TRAGEDIA RUSA
Rolul Judecatorului in tragedia rusa este jucat de stapanii lumii occidentale care s-au organizat si unit in Supersocietatea Globala.I-am mentionat deja mai sus iar in continuare voi detalia.
Lumea Vestica moderna nu este doar o simpla adunare de tari, cum ar fi USA, Marea Britanie, Franta, Germania si alte state-natiuni. Ea este o formatiune sociala de mare complexitate dotata cu un avansat nivel de organizare condusa de o oligarhie transnationala. Statele nationale sunt de fapt incluse in aceasta formatiune in calitae de componete ale structurii sale de baza. Suprasocietatea Globala este o strucura istoric tanara ce a inceput sa capete forma dupa sfarsitul celeui de al doilea razboi mondial si se afla inca in faza de consolidare. Ea nu formeaza un intreg idilic armonios. Formarea sa este insotita de o lupta pasionanta. Nu este lipsita de conflicte si de tendinte centrifuge. Dar este un fenomen obisnuit in largi uniuni de oameni.Ceea ce este esential cu privire la Supersocietatea Globala este ca tendinta de integrare este predominanta, iar statele-natiuni sunt din ce in ce mai mult deposedate de independenta si suveranitatea lor.
Procesul de integrare apare ca o”structurare verticală” a acestor ţări şi a lumii occidentale, în general. Aceasta structurare implica aparitia a numeroase si variate societati si organizatii, institutii si intreprinderi de tip supranational. Ele sunt zeci sau poate sute de mii. Nu apartin nici unei tari in mod concret, si se afla deasupra lor. Milioane de oameni sunt implicati in ele.Ele sunt organizate si functioneaza in conforitate cu legi sociale diferite fata de legile prin care statele-naţiune tradiţionale sunt organizate şi funcţionează.Suprastructura domina viata statelor-natiune in cele mai importante aspecte ale sale. Folosind mijloacele financiare ale acestor tari ea controleaza peste 50 de procente din resursele lumii (unele estimari dau chiar cifra de 70 de procente). De fapt ea si-a raspandit tentaculele asupra intregii planete iar faptul ca o numim globala nu este o exagerare.
Astazi Suprasocietatea Globala, mai degraba decat gramezile de saci cu bani, guverneaza lumea. Desigur, Suprasocietaea angajeaza masina financiara a lumii occidentale utilizand-o ca mijloc de guvernare a occidentului si a restului omenirii. Dar finanta singura nu este capabila sa controleze occidentul cu al sau aproape un miliard de oameni, lasand la o parte restul lumii cu aproape inca cinci. Pentru a pune in practica controlul asupra lumii, Suprasocietatea are nevoie de forte armate puternice, mecanisme politice, servicii secrete si mijloace de comunicare in masa.Are nevoie de instrumente pentru a sili guvernele nationale sa-i acorde dreptul de a dispune liber de resursele nationale ale fiecari tari.
In realitate toate societatile occidentale chair si USA constituie campuri de actiune pentru monstruasele sale activitati. Centru sau “guvernul mondial” se afla in USA. Aceasta tara, prin urmare, devine sediul central de exercitare a puterii sale asupra lumii, furnizorul principal al fortelor armate punitive, centrul de comanda si executie a ideologiiilor sale.
Asa cum am mentionat mai sus Supersocietatea deja implica zeci sau sute de milioane de oameni. Este o structura complexa nu inca clar definita si profund studiata. Ea nu se supune guvernelor naţionale, dimpotrivă, acestea într-un fel sau alte depind de ea. Dispune de resurse atat de mari inact nici o natiune separata nu dispune.Conducatorii acestei suprasocietati si-au asumat rolul de Judecator al Rusiei si al poprului rus in ceea ce numim tragedia rusa. Suprasocietatea implica milioane de oameni ce vor sprijinii hotararea conducatorilor lor de ai pedepsii pe rusi pentru preupusa lor vina impotriva umanitatii. Aceste persoane sunt incluse în “colectivul” ce va juca rolul Judecatorului in tragedia rusă.
VINA ISTORICA A RUSILOR
Ce vina imputa Judecatorul Rusiei si poporului rus ? Vina pentru rolul jucat de Rusia in Marea Revolutie Socialista din Octombrie 1917, ce a schimbat lumea si a amenintat interesele ordinii sociale occidentale. Desi Constructia Socialista in Uniunea Sovietica a fost realizata de toate natiunile unite ce o formau, lumea a asociat in principal Rusia cu acest acest proces datorita faptului ca ea dispunea de cel mai larg teritoriu si de cea mai mare populatie. A fost principala realizare a rusilor ca revolutia socialista a reusit si ca ordinea socialista a fost ferm stabilita.
Rolul istoric jucat de Rusia in miscarea socialista a fost perceput de occident si de stapanii acestuia sub mai multe aspecte: Le voi enumera aici pe cele mai importante.
Inainte de toate Rusia a realizat un progres serios in procesul evolutiv al umanitatii.A descoperit o noua directie de evolutie sociala, calitativ diferita de cea occidentala, si a realizat succese colosale pe acesta cale.A gasit soultii la toate marile propleme sociale fundamentale, probleme ce in cadrul ordinii sociale occidentale sunt in principiu insolubile.A devenit competitorul comunist real al drumului vestic al evolutiei umane.Uniunea Sovietica (Rusia in primul rand) si-a dezvoltat intr-un termen izbitor de scurt din punct de vedere istoric un enorm potential intelectual si creativ, ce a speriat occidentul nu mai putin ca si potentialul militar sovietic.
In al doilea rand, experienta Rusiei Socialiste devenise un exemplu molipsitor pentru numeroase natiuni ale lumii. In plus, in urma victoriei asupra Germanie fasciste, in 1945, Uniunea Sovietica si-a impus ordinea sa sociala si in tarie Europei de Est, marindu-si extrem de mult influenta in lume.In consecinta Occidentul incepuse sa-si piarda oportunitatile de colonizare si exploatare ale altor popoare.Capitalismul in general a fost fortat sa se confrunte cu amenintarea “inghesuirii in granitele sale nationale” ceea ce ar fi echivalat cu declinul sau sau chiar cu moartea sa istorica.
In al treilea rand , Uniunea Sovietica a fost transformata in a doua superputere a lumii cu un potential militar in crestere, o amenintare pentru capitalismul vestic.
Intr-o confruntare militara deschis cu Uniunea Sovietica, victoria lumii comuniste putea devenii reala. Occidentul a trait cu frica amenintarii Sovietice (cu frica ”Rusilor”!) pentru multe decade.
In al patrulea rand, sub influenta comunistilor sovietici (“Rusilor”) occidentul insusi a adoptat o serie intreaga de masuri socialiste - profiturile imorale au fost taiate din scurt, s-au dezvoltat miscari antirasiste, muncitorii au insistat pentru drepturile lor, siguranta sociala a fost imbunatatita, colonialismul a fost diminuat.
Sub amenintarea din ce in ce mai puternicului comunism sovietic (rusesc), occidentul s-a consolidat si conditiile pentru Supersocietatea Globala au aparut.Bazele acestei consolidari s-au format in timpul razboiului rece dintre USA si blocul Sovietic –propaganda genofobica de razboi, ce denatura poporul si statul sovietic infatisindu-le ca pe esenta Raului. Pentru mai mult de cinzeci de ani propagandistii vestici au inculcat in mintea oamenilor ca Uniunea Sovietica este “Imperiul Iadului”, perioada sovietica este o gaura neagra in istorie iar socialismul un regim criminal. Idea naturii criminale a comunismului in general si a celui rusesc in particular a devenit cheia de bolta a propagandei occidentale. Spre deosebire de propaganda sovietica facuta la scara mult mai mica, pacifista si fara enerige, propaganda vestica a fost foarte agresiva. Ea va inspira necesitatea distrugerii Uniunii Sovietice pentru salvarea lumii ocidentale si a valorilor capitalismului. A devenit purtatorul de cuvant al fortelor internationale de lupta impotriva pretinsului criminal, pretinsului vinovat de toate pacatele impotriva umanitatii, comunismul rusesc.
Apelul lor malitios a fost extins asupra Rusiei si rusilor ca “purtatori” ai “infectiei” comuniste. Judecatorul si Executorul nu au separat ordinea sociala din Rusia de poporul ei (la fel si in Serbia cand a fost bombardata de NATO : bombe ce in cuvinte il aveau ca tinta pe Miloshevich si regimul lui dar in fapt distrugeau Serbia si poporul sau). Deci soarta Rusiei si a poporului rus a fost decisa de stapanii Suprasocietatii Globale dupa cel de al doilea razboi mondial. In continuare ma voi referi la acest proiect cu numele de “anti-rusism”.
PROIECTUL ANTI-RUS
Proiectul anti-rus nu a fost proiectat peste noapte.El a fost particularizat si corectat pe parcursul razboiului rece.
La inceput el nu includea decat problema viitorului Uniunii Sovietice. Solutia acestei probleme urma sa fie desavarsita in trei faze. Faza unu - restrangerea activitatii si influentei Uniunii Sovietice in lume –“limitarea revenicarilor sale globale”. Faza doi- dezintegrarea blocului sovietic si izolarea Uniunii Sovietice de celelalte tari socialiste.Faza trei- dezintegrarea Uniunii Sovietice.
Mai departe, proiectul avea in vedere rasturnarea comunismului – ordinea sociala a Uniunii Sovietice si a zonei de influenta sovietice. Aici erau incluse doua etape.- eliminarea comunismului din tarile blocului sovietic si apoi eliminarea sa in fostele republici sovietice.
Mai departe urmau a fi abordate problemele speciale rusesti. Prima etapa era de a impune in Rusia ordine sociala occidentala. Al doilea pas viza atomizarea Rusiei.
Atomizarea presupunea ca in timp ce suveranitaea tarii este prezervata nominal ( atata timp cat este de folos !), Rusia va fi confrunta cu dezintegrarea comunitatii sale in variate dimensiuni. Pentru a efectua acest lucru mai multe etape au fost avute in vedere. Autonomia regiunilor Rusiei a fost promovata cu febrilitate, tendintele separatiste instigate si incurajate , contactele directe dintre diverse regiuni si tari straine ocolind puterea centrala de la Moscova au fost stimulate. Deasemenea partidele anti-guvernamentale, grupurile si organizatiile disidente, coroporatiile mass media au fost incurajate si finantate. Acestea si alte actiuni similare au fost savarsite pentru a dezintegra intregul social rus , pentru a rupe societatea rusa in numeroase grupuri, straturi, clase etc.
Atreia faza care se afla inca in executie, are in vedere separarea problemelor Rusiei ca si comunitate de republici, regiuni, grupuri sociale si indivizi de problemele Rusiei ca natiune. Ce inseamna aceasta ? Mai departe concentrarea s-a mutat pe dezintegrarea Rusiei ca natiune si reducerea s-a la indivizii care o compun. Acum se joaca soarta Rusiei ca grup etnic, ce este vazut ca intiatorul si purtatorul “infectiei” comuniste.
In aceast sens stapanii Suprasocietatii Globale continua cauza lui Hitler , dar de pe o fundatie mult mai puternica si utilizand o stategie politica mult mai sofisticata si intr-o deghizare “democratica”.(Cu toate ca epoca actuala ar fi mai corespunzator caracterizata ca fiind in acelasi timp si post-comunista si post-democratica)
A treia etapa include o serie de pasi, cei mai importanti dintre ei sunt urmatorii.
Se propune disiminarea ostilitatii intre popoarele Rusiei si reducerea acestora la nationalitati, incapabile sa aiba o suveranitate unita a statului. De asemenea este planificat a-i aduce pe rusi pe drumul degradarii si extinctiei biologice pana la punctul disparatitei ca grup etnic important. Este planificata reducerea populatiei la 50-30 de milioane de persoane si este promovata depopularea sa in continuare. Exista o multime de metode si mijloace pentru a realiza accest scop. Ele includ promovarea drogurilor, degradarea serviciilor medicale si a sistemului de igiena, imbolnavirea copiilor, coruptia morala, homosexualitatea, criminalitatea etc. Scopul principal este este reducerea populatiei tinere prin eliminare fizica sau prin degradarea starii de sanatate, si astfel sa nu mai existe succesori ai natiunii. Apoi, se va sugera legitimarea distributiei teritoriului unei natiuni in acord cu numarul populatiei acelei natiuni la nivelul legislatiei internationale. Deci vor fi temeiuri legale pentru ingradirea natiunii minore ruse intr-un teritoriu restrans, in acelasi mod in care Indienii nord - americani au fost nevoiti sa traiasca in rezervatii. Este de presupus ca Rusii vor fi fortati sa se restranga intr-o relativ mica parte din Rusia Europeana. Aceasta idee este hranita de marea tentatie a stapanilor Supersocietatii Globale de a coloniza teritoriul fabulos de bogat al Rusiei.Este planificat a-I inlocui pe rusi cu alte natii mai rezistente la conditiile climatice grele si mai putin pretentiosi ca rusi in privinta standardul de viata.Teritoriul indigen rusesc va fi populat cu non-rusi, iar rusii ramasi vor fi diluati cu alte etnii. Un altfel de plan are in vedere utilizarea rusilor ca si carne de tun intr-un viitor razboi cu China - este planificat sa fie sacrificati cel putin 30 milioane de rusi in acest viitor razboi.
Cand am dezvaluit aceste planuri, am auzit des obiectia ca “oamenii in occident sunt civilizati” si incapabili sa conceapa si sa puna in aplicare asemenea planuri diavolesti.
Insa trebuie sa nu privim la suprafata lucrurilor si sa invatam din lectiile trecutului. Cruzimea si lacomia civilizatiei occidentale este bine cunoscuta si s-au facut conoscute in maltratarea si exterminarea natiunilor “inferioare” din America de Nord, Australia, Africa, Asia, in secolele trecute. Sunt sigur ca si occidentalii contemporani sunt capabili de barbarii chiar si mai mari.- au dovedit-o in Vietnam, Iraq, Serbia.
EXECUTAREA SENTINTEI
Proiectul anti-rus nu a ramas doar litera moarta el a fost pus in aplicare. Mai mult, cu timpul campania antirusa a luat amploare – pofta vine mancand.Partea principala a proiectului poate fi considerata incheiata: Blocul Sovietic a fost ruinat, Uniunea Sovietica demolata, comunismul sovietic distrus, si o noua ordine sociala dezirabila pentru stapanii occidentali a fost impusa Rusiei. Natiunea rusa a fost asezata pe calea degradarii pentru a pregatii bazele unei viitoare colonizari a teritoriului rus.
Deci, cine sunt Executorii Rusiei si ai poporului rus? In primul rand, institutiile occidentale si individualitatile concrete, care s-au implicat in Razboiul Rece. In al doilea rand “Coloana a cincea” a occidentului in Uniunea Sovietica, inluzand: spioni occidentali, cetateni sovietici aflati pe lista serviciilor secrete occidentale, dizidenti, emigranti, nationalisti etc. In al treilea rand tradatorii din inaltele esaloane ale puterii,degradarea morala a partidului si a oficialilor guvernamentali, reprezentantii straturilor privilegiate ale societatii. In al patrulea rand intelectualitatea nemultumita.
In al cincelea rand crima organizata iesita la rampa in 1990 aflata mana in mana cu structurile puterii. In al saselea rand zeci sau sute de mii de oamaeni angajati in vest si in regiunile dependente de acesta pentru falsificarea istoriei Rusiei. In al saptelea rand, mase de oameni sovietici inselate de propaganda occidentala antisovietica, anticomunista, si in ultima instanta antirusa, ce acum au devenit fundatia si forta de lovire a rasturnarii contrarevolutionare.
Armata occidentala angajata in Razboiul Rece a manipulat cu indemanare opinia publica in vederea rasturnarii ordinii sociale sovietice si distrugerea Uniunii Sovietice. Dar rezultatul inevitabil al acestor lucruri a fost dezintegrarea tuturor fundamentelor vetii rusilor. Este exact cazul cand victima devine complicele calaului, pe care l-am mentionat mai sus, unde crima istorica ia forma sinuciderii sociale a unei intregi natiuni, proiectata de un planificator extern.
Punctul crucial in tragedia rusa, de cotitura in mersului istoriei, a fost deja atins. El a fost rasturnarea contra revolutionara (contra revolutia rusa) de la sfarsitul anilor 80 ai secolului 20. Insa tragedia rusa nu s-a terminat inca. Executia Rusiei si a rusilor s-a extins pentru multi ani.
COMPLETAREA TRAGEDIEI RUSE
A treia si cea mai cumplita etapa a planului antirus a demarat deja, desi nu presupune o interferare directa cel putin. Strategia actuala este eliminarea realizarilor sovietice din memoria colectiva a umanitatii prin defaimarea Uniunii Sovietice si a Rusiei, prin distorsionarea rolului lor in istoria umanitatii. Acest lucru este savarsit metodic, gradual , asigurand umanitatea ca acest lucru se face spre binele ei.
Istoria a fost mai mult decat o data falsificata in trecut, iar mijloacele tehnologiei moderne fac ca acest lucru sa devina azi o banalitate. De fapt, va trebui sa distingem intre doua tipuri de falsificare a istoriei. Primul tip este involuntar , o falsificare de rutina a detaliilor, cauzata de imperfectiunea mijloacelor istorice de cunoastere si descriere - de mijloacele invariabil limitate ale memoriei umane. Al doilea tip este intentional, extraordinara si complexa falsificare a planificatorilor sociali, ghidati de obiectivele lor.
Haideti sa consideram primul tip. In perioada istorica cand inca oamenii nu cunosteau scrisul mijloacele memoriei colective erau sarace iar mijloacele falsificarii putinului ce era memorat erau si ele sarace deasemeni. In cea scrisa evenimentele istorice au fost fixate cu ajutorul cuvantului scris. Dar, asa cum Fyodor Tyutchev s-a exprimat “Un gand odata rostit este neadevarat”
Noi nu putem cuprinde toata istoria. Noi trebuie sa o compunem (desenam) din informatiile sale relativ imprasitiate, sa facem conjecturi si sa organizam datele izolate intr-un tot - in acest mod istoricii compun un text coerent. Tehnologia moderna a informatiei nu a schimbat situatia in mod radical. Daca punem in discutie notiunea de atomi de istorie – evenimente istorice minime, indivizibile- ca unitati ale descrierii istorice, vom realiza ca pentru a descrie totalitatea evenimentelor unui singur an de istorie intr-o limba oarecare, ar necesita toate computerele din lume si ca toata populatia globului sa lucreze ca operatori de computer timp de un an. Noi suntem de acord ca tehnologia moderna a sporit in mod obiectiv oportunitatile de invatare a istoriei, dar nu vom face greseala sa nu sesizam ca in acest moment serveste scopului falsificarii istoriei. Analiza stiintifica va fi inecata intr-un occean de fapte.
Pe de alta parte cei ce descriu istoria sunt oameni nu divinitati. Oamenii sunt crescuti si educati intr-un anume fel.ei ocupa anumite pozitii sociale si urmaresc realiazarea propriilor interese egoiste. Toate acestea influenteaza prelucrarea informatiei. Odata cu trecerea timpului multe evenimente cad pur si simplu in uitare; ele nu sunt niciodata analizata nici macar cunoscute.Si atunci cand contextul istoric se schimba, atitudinea oamenilor fata de interpretarea trecutului se schimba si ea.
Ca o stare de fapt, sunt doua procese in evolutie - peste un prag, ceea ce implica o perceptie constienta, si sub prag care implica o perceptie subliminala. In descrierea istorie, oamenii subestimeaza frecvent evenimentele petrecute sub pragul constiintei si le supraestimeaza pe celelalte. Cu totii stim, cat de frecvent personalitati mai putin importante (anumiti regi, presedinti etc.) si evenimente aidoma atrag atentia istoricilor, iar fapte substantiale sunt trecute sub tacere. Chiar daca presupunem ca toti istoricii doresc adevarul, eforturile lor se vor concretiza numai in notiunile si impresiile lor personale. Si, peste secole, fluviul imens al falsificarilor involuntare ale istoriei, impreuna cu cativa afluenti ai distorsionarii voluntare si frauduloase sunt canalizati laolalta intr-un singur tot.
Istoria deformata isi va ideplinii functia pentru o vreme, dar la un anumit moment imaginea trecutului, prezentata de ea, va deveni inadecvata. Oamenii sunt capabili sa cerceteze adevarul – adevarul abstract stiintific si adevarul faptic concret. Dar este acest adevar aplicapil la istorie ? Ma indoiesc. Ar fi mai bine sa vorbim de conformitatea notiunilor oamenilor despre trecut cu conjucturile lor sociale si cu noile nevoi pe care acestia le dezvolta in procesul istoric.Cand notiunile oaenilor despre trecut inceteaza sa se mai conformezele cu noile lor cerinte, iar discrepanta atinge un punct culminant, are loc o “corectie” constienta a istoriei. In fapt, revolutiile implica organizarea pe scara larga a falsificarii istoriei ca intreg, nu numai ca fapte izolate. Intreaga masa de fapte istorice niciodata din nou observabile, odata impartite in alb si negru sunt procesate si modificate. Nu este vorba numai despre o reevaluare a unor fenomene ale realitatii. Este o adaptare a totalitatii semnelor ce denota aceste fenomene ale realitatii la cerintele schimbate ale oamenilor ce traiesc intru mediu diferit.aAceasta necesita munca organizata a unor oameni calificati ce creeaza o nou iimagine coerenta a trecutului – cu datele ce le au la dispozitie ei recreaza trecutul de care are nevoie prezentul. De fapt acest tip de falsificare s-a facut din tipuri stravechi, de exemplu cand crestinismul a fost introdus in Europa, cand Romanovii au accedat la tronul Rusiei, si in istoria moderna – in Uniunea Sovietica si in Statele Unite.
Dar falsificarea faptelor cu privire la Uniunea Sovietica si la Rusia ca centrul al ei a fost planuita cu deoasebita grija. Subliniez – este un plan constient si scopul tuturor operatiilor, care vizeaza uitarea, stergerea oricarui adevar desore marea tara ce a deschis umanitatii calea dezvoltarii socialiste.Occidentul recunostea Uniunea Sovietica cand aceasta era puternica, cand era o superputere, concurandu-se cu el si amenintandu-l, cand falasifica istoria in propiul sau interes. Dar imediat cum Uniunea Sovietica si comunismul sovietic s-au parabusit, si imediat ce dezintegrarea Rusiei a inceput , atitudinea fata de Rusia s-a schimbat. Rusia a inceput sa fie prezentata intr-o lumina urata- ca prosti, hoti, lachei, criminali, mediocritati, etc. In cultura numai numele disidentilor si emigrantilor- “the rump” ai culturii ocidentale- au fost mentionati.Realizarile trecute la sovieticilor care nu cu mult timp in urma socau lumea, in mod constient au fost trecute sub tacere ori insusite de catre occident. Toate acestea sunt o parte a incercarii de a prezenta natiunea rusa ca una din cele mai primitive etnii.
Desigur este creu de crezut, ca intetia de a sterge natiunea Rusa din memoria colectiva a umanitati paote fi desavarsita – denaturari ale istorie sunt demascate intr-un fel sau altul.Dar nu toate dintre ele. Este posibil de demascat o minciuna, dar cand sunt cu milioanele, cand ele sunt selectate si recombinate an dupa an, decada dupa decada, cand milioane de experti participa la aceasta falsificare, utilizand resurse uriase si tehnologii sofisticate si miliarde de oameni sunt ideologic spalati pe creier din generatie in generatie nu este nici o sansa de a se strapunge barajul de minciuni si a se restabili adevarul. Nu este imposbil ca in cateva secole o stiinta a adevarului sa fie descoperita, dar ce diferenta va mai face ea.Va fi doar o slaba si rasucita reflectie a istoriei.
Cred ca cel mai probabil, rusii vor fi stersi din istorie cu totii.Realizarile lor vor fi distruse sau atribuite altora. In viitor cateva urme ale unei mari natiuni, care a ocupat o anumita arie vor mai fi gasite, dar ele nu vor fi niciodata o imagine adevarata a acelei natiuni si a istorie sale.
CONTRA REVOLUTIA RUSA
In perioada cuprinsa intre alegerea lui Gorbaciov in postul de Secretar General al Comitetului Central al Partidului Comunist in 1985 si bombardarea “Casei Albe” (Parlamentul Rus) de catre Eltin in 1993 s-au petrecut o serie de evenimente ce au avut ca rezultat distrugerea ordinii sociale formata in Uniunea Sovietica dupa Revolutia Socialista din Octombrie din 1917. Scara acestor evenimente si consecintele lor sunt atat de importante , incat avem tot dreptul sa le numim contra-revolutia sovietica (ruseasca).
Propaganda occidentala prezinta de obicei lucrurile ca si cum socialismul sovietic s-ar fi prabusit din cauza insolvabilitatii sale interne, ca si cum zilele sale erau numarate, iar insusi poporul sovietic in cursul experientei sale a realizat necesitatea respingerii comunismului si a tranzitarii la capitalism. Acest concept a fost folosit mult timp de catre occident pentru a justifica “iesirea oamenilor in strada”. Dupa 1986 el a fost impus rusilor.
Nu a fost pură intamplare (deşi indiferenta a fost, si poate fi probata) că o astfel de idee complet falsă a putut prinde rădăcini în minţile oamenilor. A fost inculcata in mintile lor ca o “credinta oficiala”, ca un “adevar stabilit”, cauzand o ambivalenta specifica - cand o persoana gandeste un lucru si spune altul.
De fapt capii occidentali si actorii rusi ai contra-revolutiei sant inca nesiguri daca distrugerea comunismului a ajuns la final. De aceea tainuirea adevarului despre esenta contra-revolutiei sovietice este inca o sarcina importanta pentru apologetii sai. In plus, ei doresc sa apara ca nobili eliberatori ai poprului sovietc si ai omenirii de opresiunea si teroarea “infernului comunist”, decat ca obediente papusi in mainile vesticilor si tradatori voluntari ai Rusiei, ale carei realizari istorice, obtinute prin eforturi enorme si sacrificiul de sine al poporului sau, ei le-au vandut.
Cercetarea stiintifica a contra-revolutiei sovietice este sarcina istoricilor si socilogilor viitorului, cand pasiunile se vor domoli, si cand va fi permis sa fie dat la o parte valul fraudei ideologice. Aici ma voi limita la conturarea directiilor principale pentru ganditorii viitorului, bajbaind dupa adevarul istoric.
ESENTA SI TIMPUL CONTRAREVOLUTIEI
Pentru a intelege esenta sociala a contra-revolutie ruse vom avea de studiat multitudinea de actiuni ale oamenilor care au participat la ea, de a stabili ce a legat aceste actiuni intr-o singura actiune unita a diferitelor individualitati. Aceasta cercetare arata ca aceste actiuni erau esential indreptate direct catre distrugerea ordinii sociale rusesti – comunismul “real”. Este exact acea polaritate anticomunista ce a unit toate aceste miscari intr-o singura miscare istorica, ce a avut ca rezultat infrangerea comunismului sovietic. Pentru a intelege cum s-a intamplat este necesar sa cercetam principiile organizarii sociale comuniste si ordinea sociala a societatii sovietice. Trebuie sa o cunoastem obiectiv ca cercetatori, dand la o parte reprezentarile false ideologizate (atat sovietice cat si antisovietice). Şi pentru a înţelege esenţa socială a faptelor demolatorilor sai reuniti, trebuie sa ne folosim de o abordare ştiinţifică, deşi este evident, că acestia nu au fost călăuziţi de postulate teoretice, ci de alte motive.
Oricum, perestroika (reconstructie) lansata de ei a fost fundamentul prabusirii regimului sovietic.
Baza societatii sovietice era formata de sistemul organizat de putere si guvernamant (nu de economia sovietica cum eronat considera unii).Pozitia acestui sistem in organizarea sociala era foarte importanta. El marca societatea in dimensiunea sa axiala la toate nivelele de erarhie sociala, de la varful guvernarii pana la ultimul primar. Societaea comunista din Uniunea Sovietica era o comunitatae umana organizata de stat, dar nu in mod simplu de catre stat. Superstructura si fundatia ei era formata de fenomenul social numit “Partidul”. Acest fenomen nu este egal cu conceptul obisnuit occidental de partid politic, desi exista unele asemanari cu el si provine din aceeasi sursa. In fapt Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost un fenomen de un tip diferit. Diferenta era data de aparatul de partid – corpul executiv al CPSU. Aparatul era strans incorporat in sistemul de stat ca o parte vitala a acestuia.El forma coloana vertebrala si scheletul intregului sistem de guvernamant.Aparatul de partid “guverna guvernul”, exercitand controlul asupra lui ca o putere de ordin superior.De fapt, istemul guvernului era o extensie si o bifurcatie a aparatului de partid si, viceversa, toate organizatiile guvernului convergeau intr-un fel in aparatul partidului si erau reprezentate in el.
Daca cercetam stiintific fara false dogme ideologice, si plecam de la real, nu de la imaginar, organizarea sociala comunista, putem spune ca demontarea aparatului CPSU si a sistemului sovietic de guvernare semnalizeaza inceputul contra-revolutiei.
De fapt, ea a fost pornita de la varf – intiata de Mihail Gorbaciov la putin timp dupa ce a fost ales Secretar General al Comitetului Central al CPSU, si sprijinita de alti lideri la varf ai partidului si de servitorii lor ideologici. Subliniez – a inceput la varful guvernarii – de la miezul partidului, ce furniza bazele organizarii sociale comuniste. Initiata de Gorbaciov, aceasta contra-revolutie a fost completata sub Eltin, cand CPSU a fost lichidat la ordinul sau iar ramasitele sistemului de stat sovietic au fost bombardate in atacul asupra Sovietului Suprem in Octombrie 1993.
Ar fi o gresala a data inceputul colapsului sistemului sovietic in timpul lui Nichita Hrusciov si sfarsitul sau anilor ce au urmat bombardarii de catre Eltin a Casei Sovietelor. Aceasta ar insemna diluarea evenimentelor reale ale contra-revolutiei intr-un timp istoric largit si deformarea esentei sale.Unele evenimente, ce au precedat activitatea lui Gorbaciov de destructurare a CPSU, sunt intr-un fel conectate cu ea, au oferit conditii pentru ea, dar ele nu sunt contra-revolutia insasi. Iar evenimentele, ce au urmat venirii la putere a lui Eltin si lichidarea de catre acesta a Sovietului Suprem, nu au fost decat consecintele de facto ale contra-revolutiei. In ceea ce priveste contra-revolutia insasi ea s-a petrecut in perioada 1987-1993, cand fundatia sociala a societatii sovietice a fost subminat iar edificiul Uniunii Sovietice demolat.
CONDITII SI CAUZE ALE CONTRAREVOLUTIEI
Contra-revolutia sovietica ( rusa ) a fost determinata de un numar de factori ce reprezinta un complex multi-dimensional. In una din dimensiuni, acesti factori se clasifica in interni si externi – conditiile din Uniunea Sovietica ce au contribuit la contra-revolutie , si acelea conectate cu pregatirea si indeplinirea ei din exterior. In alta dimensiune, sunt factori obiectivi si factori subiectivi. Primii sunt dati de conditiile de viata, aflate dincolo de controlul vointei oamenilor, iar cei de pe urma sunt ideologia, morala, starea pshiologica si intelectuala a celor implicati in pregatirea si punerea in aplicare a contra-revolutuiei. Acesti factori sunt interconectati , rolul si proportia lor schimbandu-se dea lungul timpului.
Nu negam ca contra-revolutia sovietica nu a avut temeiuri in societatea sovietica, dar acestea constituiau un fenomen intern al vietii societatii sovietice, si mai tarziu al societatii ruse. Dar aceste motive nu ar fi condus prin ele insele la nici o rasturnare sociala in Uniunea Sovietica. Ele au devenit conditii pentru rasturnarea contra-revolutionara numai in combinatie cu factori externi, veniti din occident. Pornind de aici , voi discuta mai jos, trei mari factori interni -in opinia mea – care au condus la contra-revolutie: stratificarea sociala, criza economica si administrativa si schimbarea survenit in orizontul de asteptare al poporului sovietic.
STRATIFICAREA SOCIALA
Contrar invataturii lul Karl Marx despre disparaitia claselor in societatea comunista, in societatea reala sovietica o anumita forma de stratificare sociala incepuse sa ia contur. Inca foarte de timpuriu, chiar de la formarea Uniunii Sovietice, apar clase sociale, ce ocupa diferite pozitii in structura societatii. De asemenea ele beneficiza de oportunitati diferite in distributia bunurilor de consum. Aceasta inegalitate nu inseamna o deviatie de la normele “corecte” ale marxismului clasic, ci o manifestare obiectiva a legilor existentei sociale. Spre sfarsitul epocii Bresnev aceasta stratificare sociala si-a atins culmea. A devenit evident, că dinamica pe verticală a societatii a fost în scădere - în primul rând datorita faptului ca reprezentanţii straturillor mai ridicate, rareori s-au scufundat in straturile mai inferioare. Stapani pe pozitia lor sociala, ei posedau variate privilegii si vaste oportunitati de procurare a bunurilor de consum. Ei erau stapanii societatii - nimic nu le ameninta privilegiile, ce erau garantate de pozitia lor. Bunurile materiale sau de alta natura erau procurate fara mare efort, grija sau riscul de a le pierde. Situatia lor era de invidiat chiar si de catre straturile privilegiate din occident.
Între timp, s-a ajuns la ceea ce pare a fi o discrepanţă cu legile sociale şi chiar cu bunul-simţ: aceste straturi superioare ale societatii, partea sa privilegiata, au devenit principalii ideologi si activisti ai contra-revolutiei. Ei au ajuns in cele mai inalte sfere ce stapaneau sistemul sovietic, desfasurandu-si carierele de succes in interiorul sau. Ei constituiau elita ideologica si culturala. In mod logic, era de datoria lor să fie pilonii societăţii careia erau idatorati, apologeţii şi campionii sai. Dar ei s-au grabit în distrugerea sa şi chiar au depăşit în zelul lor de disidenţi si critici ai regimului sovietic pe cei mai necrutatori anti-comunişti din Occident. De ce s-a intamplat asa ? Nu au existat cauze obiective pentru o asa evolutie in organizarea sociala sovietica. Evident, a fost efectul unor factori ce au operat dinafara.
Unul din acesti factori, propaganda ideologica anticomunista a fost subiectiv: el a produs o anumita schimbare ideologica, morala, si psihologica in mintea oamenilor sovietici. Imediat dupa sfarsitul celui de al doilea razboi mondial tarile vestice conduse de SUA, au lansat razboiul rece asupra blocului sovietic. Este cunoscut ca principala arma a vestului a fost programele media difuzate in blocul sovietic.Tehnicile manipulative ale acestor emisiuni au fost foarte eficiente, teribil de ostile socialismului, si in particular Uniunii Sovietice si fiind transmise in limba rusa au afectat ideologia si starea morala si psihologica a poporului sovietic. Tinta lor principala erau straturile active inalte si medii ale societatii sovietice, incluzind elita ideologica si conducatoare. Razboiul rece a durat patruzeci de ani pana la declansarea contra-revolutiei sovietice, o perioada mai mult decat suficienta pentru a se asigura ca o parte a societatii sovietice a alunecat in degradare morala si ideologica , devenind avangarda unei viitoare rasturnari organizate din occident. Elita sovietica sa occidentalizat in modul sau de gandire, dezvoltand, pe langa alte laturi, o mentalitate consumerista. Ei ravneau la bunurile occidentale in ciuda bogatiei pe care o aveau.
Degradarea elitei s-a dovedit una din conditiile cele mai importante pentru declansarea contra-revolutiei. Dar aceasta in ea insasi nu putea starni nici un plan sau actiune subversiva, iar alte conditii importante interne pentru contra-revolutie nu existau. Deci era nevoie sa o declanseze cineva. Si acest lucru s-a intamplat: contrarevolutia a fost decalnsata de la varf si si-a continuat drumul prin usile ce i s-au deschis si prin exemplele de nepedepsire sau chiar de recompensare a comportamentelor anticomuniste.Canf faptul contrarevolutiei a devenit evident, elita era pregatita sa-si tradeze ordinea sociala si in multe cazuri chiar tara.
AMENINTAREA CRIZEI ECONOMICE SI ADMINISTRATIVE
Spre sfarsitul anului 1969 economia sovietica a intrat intr-o faza de stagnare. A fost un dezavantaj fata de economia occidentala care era in urcare in acea perioada. Aceasta, combinata cu proaganda subversiva si zbarniitoare a vestului, s-a dovedit a fi un important factor ce a condus la un anumit cadru de gandire pentru anumite grupuri sovietice. Dupa ce si-au pierdut increderea in indeplinirea rapida a comandamentului comunist (“fiecaruia dupa nevoi”) au inceput sa priveasca catre vest ca spre “paradisul pe pamant”.
Clasicii marxism-leninismului au afirmat ca societatea comunista nu cunoaste crizele.
Aceasta credinta a fost impartasita de ambele parti, comunisti, lideri si ideologi occidentali incluzandu-i si pe cei anticomunisti si antisovietici. Dar postulatul absentei crizelor poate fi adevarat numai daca ne referim la crizele societatii capitaliste. Doar atat. Fiecare societate trece prin crize economice dar ele depind de natura tipului de societate. Adevarat, nu au fost crize capitaliste in societatea sovietica, cata vreme ea nu a fost capitalista.La mijlocul anilor 1980, criza comunista, prima de acest gen, a inceput in Uniunea Sovietica.Cata vreme nu exista o intelegere stiintifica a societatii sovietice – de fapt studiul sau dincolo de dogme era interzis -apropierea crizei a fost pur si simplu trecuta cu vederea, ignorata (or s-a preferat sa nu fie semnalata).Situatia economica din Uniunea Sovietica a fost vazuta ca un indicator al ramanerii in urma a economiei comuniste, in timp ce prosperitaea economiilor occidentale a fost atribuita exclusiv capitalismului.
Aceasta gandire nu s-a nascut pe pamantul sovietic ci a fost impusa societatii sovietice din afara de ideologia si propaganda occidentala.Ea a fost asimilata de o parte a poporului sovietic, deoarece nu exista absolut nici un fundament stiintific al intelegerii ordinii sociale sovietice incluzand economia sa. De asemenea, nu a existat o înţelegere adecvată a ordinii sociale din occident (sau a occidentalismului, în terminologia mea). In plus, in acele timpuri in unele sectiuni ale populatiei sovietice, in special si in primul rand in cercurile superioare, valorile occidentale se substituiau practic valorilor comuniste.
Dar ce s-a intamplat de fapt in Uniunea Sovietica in acest timp ? Uniunea Sovietica s-a transformat in a doua superputere a lumii. Acest lucru nu s-a intamplat datorita insolventei si stagnarii economiei comuniste, ci dimpotriva din cauza dezvoltarii sale uimitoare. Din nefericire, cativa oameni in auto-orbirea lor au trecut cu vederea acest fapt iar altii au inceract sa-l falsifice si sa-l prezinte ca pe un esec.Dar adevarul este urmatorul, in cuida tuturor greutatilor, standardul de viata in Uniunea Sovietica a crescut enorm. Populatia sa a crescut cu aproape 100 de milioane. Cerintele ei au crescut deasemenea - ea isi dorea acum cu mult mai mult decat o bucata de paine si un acoperis deasupra capului. Ele includeau o locuinta personala, telvizor, frigider, motocicleta, automobil etc. Iar tara a avut realizari performante uimitoare pentru a asigura un standard de viata ridicat cetatenilor sai.
In anii ce au urmat razboiului (in special in anii asa-zisei “stagnari” dintre 1970 si 1980 !) numarul intreprinderilor industriale ,al unitatilor si institutiilor a crescut de zeci de ori.Procesul dezvoltarii pe scara larga si sofisticarea societatii au mers inainte cu o viteza fara precedent, nemaiintalnita in istoria umanitatii.Si asta s-a intamplat intr-o comunitate de dimensiuni uriase. Toate aspectele vietii sociale au devenit deosebit de complexe si sofisticate – educatia, cultura, comunicatiile, relatiile internationale, etc. Natural, acest fenomen a generat inevitabile probleme si dificultati, ce nu mai puteau fi rezolvate cu vechile mijloace. Criza organizationala a aparut la orizont. Dar liderii si ideologii sovietici nu au constientizat pericolul reprezentat de ea.
Esenta crizei iminente a constat in faptul ca vechiul sistem de putere si guvernare, eficent si de succes pana in acel moment, a devenit inadecvat in noile conditii. Mai mult, pe masura ce societatea sovietica si economia avansau inadecvarea sa se marea.
Acest proces ar fi putut fi stopat, iar criza ar fi putut fi evitata or ameliorata. Fara dubiu acest lucru se putea face cu mijloace pe care societatea sovietica le poseda, prin mijloace comuniste. Nu era nevoie de transformarea sistemului social, ci din contra -era necesar si suficient sa fie imbunatatita numai structura sociala comunista.Era urgent sa fie largit aparatul de putere si guvernare - aparatul Partidului Comunist, care era in mod inadecvat prea mic pentru numarul in crestere al obiectelor si conditiilor tot mai complexe ce trebuiau administrate, pentru tot mai sofisticata structura a societatii. Era importanta intarirea sistemului de planificare si exercitarea unui control strict asupra ducerii la indeplinirie a acestuia. Era necesara cresterea capacitaii profesionale a oficialilor din guvern si administratie, intensificarea centralizarii economiei si a managementului etc. Pe scurt, era necesara dezvoltarea tarii pe linia intaririi si imbunatatirii tuturor atributelor sistemului comunist - lucruri care erau criticate si batjocorte de catre vest, tocmai pentru ca ar fi permis Uniunii Sovietice sa depaseasca toate dificultatile.
Dar liderii sovietici si lacheii lor ideologici au facut exact opusul. Ei s-au grabit in Perestroika (reconstructie), al carei efect dezastruos s-a vazut inca de la inceput. Perestroika a declansat criza, care a devenit atotcuprinzatoare acoperind sferele politice, economice, sociale si altele. Este bine cunoscut ce a rezultat din aceasta criza si nu mai este nevoie sa insistam aici.
De ce au actionat asa inaltele oficialitati conduse de Mihail Gorbaciov ? Poate fi explicata actiunea lor numai prin prostie, prin faptul ca ei nu au realizat consecintele actiunilor lor ? Cred ca nu. A fost o operatie constienta, o lovitura clandestina de stat, initiata de occident. Si asa cum vom vedea, nu au existat conditii prealabile pentru slabirea si distrucerea statului socialist si a sistemului economic si alte altor aspecte vitale ale societatii sovietice, chiar daca tinem cont de toate tensiunile din societatea sovietica in ajunul contra-revolutiei. Asemenea idei nu au circulat in nici o sectiune de conducere si influenta din societatea sovietica. Destabilizarea, de fapt contra-revolutia a venit de la varf, cuprinzand tara, ca o emidemie violenta sau ca un dezastru natural.
SCHIMBAREA MENTALITATII POPOLUATIEI SOVIETICE
Slabirea cortinei de fier, expansiunea legaturilor cu vestul, intensificarea propagandei occidentale si alti factori care s-au combinat au dus la o schimbare a viziunii poporului sovietic asupra societatii occidentale. In timpul lui Leonid Bresnev occidentul a patruns in viata interna a societatii sovietice prin numeroase statii de radio ce puteau fi ascultate din Rusia. Propaganda vestica a dat o grea lovitura principiilor fundamentale ale ideologiei sovietice si a clatinat convingerea oamenilor despre avantajele de nediscutat ale ale ordinii sociale sovietice si a le modului de viata sovietic fata de cel occidental. Pe o parte, unele fapte negative ale comunismului sovietic au devenit obiect al unei inversunate propagande anticomuniste occidentale. Aceste fapte au fost ridicate si aduse insistent in centru atentiei de catre companiile occidentale ce difuzau emisiuni in Rusia. Pe de alta parte, asa cum s-a dovedit. capitalismul nu a iesit de pe scena istoriei asa cum au prezis Marx si Lenin, ba chiar se pare ca sa intarit si asa cum vroiau sa sugereze propagandistii occidentali a castigat competitia cu comunismul sovietic sub raport economic. In aceea perioada economia sovietica a relevat o tendinta de incetinire, in vreme ce vestul capitalist trecea printr-un boom. Sub influenta propagandei interesele oamenilor sovietice s-au deplasat spre scopuri materiale si individualiste. Ei au cazut in tentatia bogatiei vestului, idealizand si exagerand situatia de acolo ca fiind paradisul terestru.
Ma voi opri asupra a doi factori care au jucat un rol important in criza mentalitatii sovietice. Primul factor este saracia informatiei obiective despre vest si incapacitatea aparatului ideologic sovietic de contracarare a propagandei vestului intr-un mod mai mult sau mai putin eficient. Este adevarat Uniunea Sovietica trimisese zeci de mii de reprezentanti in occident – diplomati, jurnalisti, savanti, spioni,etc. In plus in Uniunea Sovietica se aflau numeroase institutii si organizatii , angajate in cercetarea vestului. Dar aceasta gicandica armata de “experti” s-a dovedit a fi, cu rare exceptii, nu mai mult decat o hoarda de scribi, paraziti, ignoranti absoluti si hoti. Iar giganticulul aparat ideologic angajat in masticarea dogmelor marxiste, a fost incapabil sa foloseasca macar o mica parte din materialele, ce abundau in mass media occidentala, si care virtual “strigau” despre avantajele economiei sovietice in raport cu cea occidentala.
Al doilea factor a fost elita sovietica, caria i s-a permis sa i-a contatct cu occidentul “la prima mana”- calatorind acolo. Sederea lor in occident a fost una privilegiata a unui grup distinct de oameni sovietici – politicieni,diplomati,oameni de cultura, academicieni, intelectuali de onoare, functionari de partid, si nomenclatura guvernamentala. Ei au vazut acolo ceea ce puteau si le era permis sa vada conform pozitiei lor- abundenta de bunuri in magazine, confort, servicii excelente etc., vitrina, reclama, manifestarea de suprafata a economiei occidentale, alta decat baza sa , inima sa, esenta sa ascunsa.Ei au comparat aceasta splendoare cu conditiile relativ austere in care traiau compatriotii lor in Uniunea Sovietica.Si aproape toti dintre ei au impartasit opinia ca “paradisul pe pamant” , promis de marxisti este acum in occident iar Uniunea Sovietica este un fel de “gaura neagra” a istoriei. Subliniez, acest fel de afirmatie nu a venit de la oamenii de rand sovietici, ci de la elita corupta, care s-a regasit pe sine in conditiile exclusiviste puse la dispozitie in vest.
Ei nu aveau de castigat painea zilnica, de cautat joburi, de concurat cu profesionistii din vest, de cumparat sau inchiriat o casa in care sa locuiasca si sa traiasca, de platit taxe, sa-si faca griji pentru ingrijirea medicala sau educatia copiilor, sa lucreze in conditiile de lucru din companiile vestice, sa experimenteze partea negativa a vietii de zi cu zi. Ei nu au coborat personal in viata reala a lumii occidentale, cu greutatile sale reale, descrise de zeci de mii de scriitori onesti si zugravite in mii si mii de filme mai mult sau mai putin realiste. Elita sovietica avea o pozitie garantata acasa in Uniunea Sovietica- casa de locuit, salariu, ingrijire medicala, etc.; erau platiti de tara lor si primeau si unele gratificatii de la companile occidentale. Ei puteau cheltuii acesti bani fara grija, avand viitorul asigurat. Si chiar aceste cheltuieli puteau fi recuperate cu profit, deoarece ei aduceau acasa bunuri occidentale, ce erau considerate de lux in Uniunea Sovietica speculandule. Ei erau oaspeti si lenesi in occident, paraziti si speculanti in Uniunea Sovietica.
Scimbarea ideologica a aparut pentru prima oara in mintea cercurilor inalte ale societatii sovietice, la liderii ei de top, la elita sa intelectuala si ideologica. Subliniez: criza societatii sovietice nu a fost in esenta de natura economica. Ea a aparut la varful puterii si ideologiei, iar simptomele ei majore au fost: pierderea simtului responsabilitatii civice, ratacirea sensului datoriei fata de tara si fata de popor si incapacitatea de a intelege obiectiv economia sovietica si occidentala.- chiar la nivelul bunului simt, fara a mai vorbi de o intelegere stiintifica. Aceste straturi inalte -si nu cele joase - au devenit prooccidentale in mentaliatea lor. Au inceput sa ravneasca la confortul occidental, sperand sa pastreze ceea ce posedau in Uniunea Sovietica.
In ciuda acestora, trendul pozitiv in viata sociala interna prevalase si nu conta cat de nemultumite erau unele grupuri de populatie din societatea sovietica de anumite fenomene din viata sovietica (si nu exista nici o societate in care taoata lumea este multumita de tot), nimeni nu isi punea problema eliminarii ordinii sociale sovietice.
Generatiile varsnice resimteau avantajele sale din experienta, iar cele tinere gustasera din fructele sale cum ar fi imbunatatirea nivelului de viata lent dar sigur. In plus nu exista o ideologie de opozitie interna suficient de puternica pentru a provoca rasturnarea celei oficiale. Chiar dizidentii si criticii regimului sovietic nu avansau sloganul rasturnarii comunismului, iar organizatii capabile sa instige populatia la acest lucru erau de necoceput - chiar şi un indiciu al acestor organizaţii ar fi zdrobit.
Deci coruptia elite in sine nu ar fi putut declansa contra-revolutia Dar cand comanda pentru ea a venit de la varf , ei s-au repezit la asaltul si distrugerea fundatiilor ideologiei comuniste.
FACTORI EXTERNI
Contra-revolutia sovietica nu poate fi explicata fara a lua in considerare factorii externi. Ca o stare de fapt ea a fost planificata in vest si impusa poprului sovietic din vest. Adevarat, contra-revoutia a fost dusa la indeplinire de poporul sovietic , adr nu este nici un dubiu ca vestul a stat in spatele sau incitandu-l sa o faca. Departe de a fi un fenomen intern sovietic, a fost o operatiune epocala de dimensiuni globale.
Ea a fost preparata timp indelungat.In primul rand, ca prima sarcina a fost restrangerea ambitiilor internationale ale Uniunii Sovietice, discreditarea si slabirea ei in toate modurile posibile. In cursul razboiului rece s-au folosit varii metode pentru a ajunge la asta. Realizand ca propaganda ideologica nu afecteaza populatia sovietica in maniera dorita , conducatorii razboiului rece au decis sa recurga la masuri drastice. Ei au folosit o ocazie propice pentru a realiza o lovitura de stat clandestina, ce a dus la contra-revolutie.
Contra-revolutia sovietica a fost ultimul pas al vestului in razboiul rece contra Uniunii Sovietice. Aceast operatie constienta si minutios planifcata a unit toti factorii laolalta, concentrand puterea lor agregata in atingerea scopului propus.
Am mentionat “o ocazie propice” ce a jucat un rol critic in razboiul rece. Care a fost aceasta ? A fost Mihail Gorbaciov. Gorbaciov ca individ si Gorbaciov ca simbol al inceperii operatiei subversive ce a avut ca rezultat infrangerea sistemului sovietic. Strategii razboiului rece din occident au studiat sistemul de guvernamant sovietic inca de la inceputul statului sovietic. Ei si-au concentrat atentia asupra administratiei la varf pe care o numeau cu cuvantul Kremlin. O ramura speciala a sovietologiei –Kremlinologia – studia punctual sistemului de stat sovietic, aparatul Partidului Comunist, aparatul central, Comitetul Central al CPSU, Biroul Politic, si oficialitati administrative individuale. In fapt ei nu s-au dat in laturi nici chiar de a efectua teste de urina si fecale ale liderilor sovietici.
Oricum, pentru un timp lung (probabil pana la sfarsitul anilor 1970 ) principalul scop al sovietologiei a fost spalarea creierului din punct de vedere ideologic si psihologic al populatiei sovietice si promovarea grupurilor prooccidentale, ce au actionat ca o “coloana a cincea” a Vestului in URSS.Pentru acest scop au fost create miscarile de dizidenta. Dizidentii erau angajati- constient sau nu –in coruperea morala si ideologica a poporului sovietic direct in “tabara inamicului”.
Deci, un important efort antisovietic a fost consumat la nivelul de jos al societatii sovietice in vederea distrugeri acesteia din interior.Au fost realizari considerabile pe aceasta linie ,ce au devenit unul din factorii contra-revolutiei, dar ele au fost insuficiente pentru a conduce la prabusirea societatii sovietice
De la sfarsitul anilor 1970 activistii occidentali ai razboiului rece au realizat acest lucru si au decis sa schimbe tactica. Ei au tras concluzia ca societatea sovietica poate fi distrusa doar “de la varf “ si au decis sa submineze sistemul de guvernamant sovietic. Baza comunismului sovietic era formata din aparatul CPSU, deci pentru a distruge URSS era necesar si suficient sa fie distrusa structura aparatului partidului, incepand de la foarte de sus. Sovietologii au studiat structura aparatului CPSU sub toate aspectele: interactiunile dintre executivii sai, psihologia si experienta acestora, metodele de selectie ale acestora, etc. Apoi o oportunitate de aur s-a ivit in drumul lor, permitandu-le sa intervina in aparatul comunist in mod direct.
Aceasta oportunitate a fost oferita de criza administratiei sovietice, conjugata cu slabiciunea varsnicilor membrii ai Biroului Politic. A survenit in intervalul 1982 -1985 – anii din urma ai guvernarii bresneviste si care au precedat schimabarea rapida a conducerii in vremea lui Andropov si Cernenco. In acel timp comandamentul occidental al razboiului rece a conceput un plan hotarat: confiscarea puterii supreme in Uniunea Sovietica prin plasarea in administratia sovietica a “agentilor de influenta” vestici cu sarcina de a manipula un lider slab. Acest nucleu corupt va sugera liderului sovietic distrugerea aparatului partidului si introducerea de reforme radicale a caror reactie in lant va dezintegra in totalitate societatea sovietica.
Planul occidental a reusit, deoarece Mihail Gorbaciov- candidatul lor privind partea liderului slab – a devenit Secretar General al Partidului. Acest lider a corespuns deplin planului vestic si chiar a depasit asteptarile acestora.
Daca vom rememora actiunile lui Gorbaciov, vom vedea cu usurinta, ca ele au fost o sistematica si premeditata distrugere a aparatului Partidului.In aceea perioada o gluma a circulat in URSS, ca Partidul a lansat o vasta si ampla campanie pentru eradicarea… Partidului. Si chiar asa era in realitate. Inceputa la mijlocul anilor 1980 de catre Gorbaciov urmat de ceilalti lideri, ea a subminat esenta fundatiei societatii sovietice. Procesul a fost completat pana la capat sub Eltin, care pur si simplu a interzis Partidul in timp ce conducatorul acestuia, Mihail Gorbaciov, a semnat obedient decretul de autolichidare a Comitetului Central. ( desi in mod logic si sufletesc el trebuia sa cheme Partidul la lupta si rezistenta ). Urmandu-l, procesul de dezintegrare a sistemului de stat sovietic s-a precipitat. Societatea sovietica insasi s-a prabusit in toate sferele ei de baza: economic, ideologic, cultural etc.Acest lucru nu se putea intampla niciodata ca un proces natural; a devenit posibil numai pentru ca liderii sovietici manipulati de agentii de influenta au dat unda verde pentru asa ceva.
Occidentul a afirmat ca nici un sprijinitor ferm nu s-a ridicat in apararea comunismului sovietic. Adevarat, a fost ruinat, aproape fara nici o rezistenta din partea populatiei, a membrilor partidului ( si erau in jur de douazeci de milioane !) si a functionarilor sai. Au fost doar doua proteste – ceea ce s-a chemat “puciul” din August 1991 si revolta deputatilor Sovietului Suprem din Octombrie 1993. Dar chiar participantii la aceste evenimente nu au proclamat apararea comunismului drept scopul lor. Multi lideri ai revoltei din 1993 erau ei insisi implicati in demontarea Partidului iar infrangerea “puciului” din 1991 s-a facut in timp ce “pucistii” luau parte la rasturnarea antipartid si antiguvern a lui Mihail Gorbaciov. Cativa autori occidentali au numit contra-revolutia sovietica “revolutia de catifea”.
In proaganda occidentala si in propaganda rusa prooccidentala absenta unei rezistente ferme si masive la distrugerea comunismului sovietic a fost explicata (si este si in prezent ) prin pretinsa “ura” a populatiei sovietice fata de comunism. Sovieticii erau infatisati ca suferind jugul unui totalitarism monstruos, aspirand spre libertate. Acasta “explicatie” este o minciuna ideologica sfruntata, ce nu are nimic de a face cu realitatea. Pentru a explica victoria occidentului in Razboiul Rece si rezistenta sovietica inadecvata, este necesar sa intelegem organizarea societatii sovietice, psihologia poporului sovietic si esenta contra-revolutiei ca o operatiune specifica a Razboiului Rece.
Haidem sa incepem cu cele mai inalte esaloane ale puterii. Deja am mentionat ca unele oficialitati guvernamentale si unii ideologi de seama erau agenti secreti ai Vestului folositi pentru subminarea URSS-ului. Nu este exclus ca insusi Gorbaciov sa fi colaborat cu unele servicii secrete occidentale. In orice caz, majoritatea persoanelor implicate in actul de guvernare nu aveau clar in minte cursul, pe care ei asezasera tara, si consecintele activitatii lor. Multi din ei erau ferm convinsi ca ordinea sociala comunista a tarii era de nezdruncinat. Iar cei ce stiau ce avea sa se intample nu si-au declarat deschis intentiile. Chiar si Gorbaciov, la inceput, a declarat public ca scopul reformelor sale este perfectionarea sistemului (construirea socialismului “cu fata umana”).
Alti participanti la acest proces si-au cladit carierele sub conducerea lui Gorbaciov ca sustinatori ai liniei sale politice. Ei au perceput perestroika gorbaciovista ca o simpla premisa pentru succesul personal si nu si-au facut griji de nici un fel in privinta responsabilitatii lor civice. Prin natura lor si prin cea a actiunilor lor s-au dovedit niste carieristi ordinari. Ei erau produsul sistemului de putere, cu procedurile sale prestabilite de educatie si selectie si s-au comportat in concordanta cu legile sale. La inceput ei au jurat credinta comunismului, promitand sa perfectioneze ordinea sociala existenta. Apoi au inceput sa vorbeasca despre perestroika – reformarea sociala si politica a sistemului, si in final – despre rejectia definitiva a comunismului. Aceasta apostazie a fost cauzata in principal de presiunea ideologica exercitata de catre Vest.
Apoi contra revolutia nu si-a revelat esenta sa sociala imediat. Fiecare pas luat separat nu semana a contra- revolutie, si nici nu dezvaluie vreo o conexiune aparenta a unui pas cu altul. Contra-revolutia a aparut la inceput sub forma catorva modificari aparent insignifiante ale aparatului Partidului la varful acestuia. În toate cazurile în care o luptă a avut loc, niciodată nu a depăşit cadrul aparatului.Aceste decizii ce in totalitatea lor au insemnat contra-revolutia, au fost transmise gradual de la varful aparatului Partidului catre nivelurile sale de baza. Pas cu pas a fost strabatut tot sistemul de outere. Oficialitaiile de rang inferior de toate sorturile au dus la indeplinire distrugerea comunismului ca parte a rutinei lor zilnice, ajustandu-si activitatile in functiile de noile comandamente.
În ceea ce priveşte masele de oameni sovietici, poziţia lor socială şi experienţa din trecut le-au obişnuit să se încreada în cursul initiat de guvernul lor. Nimeni nu a suspectat de la inceput ca acest curs va duce la colapsul societatii.Cand procesul demolarii a inceput sa se raspandeasca iar cand masele au devenit constiiente de acest lucru, contra-revolutia era deja oficializata, reactia in lant declansata de ea distrugand economia, ideologia, cultura, sistemul de educatie, si alte sfere ale societatii sovietice. Oamenii pur şi simplu nu au reuşit să se apere împotriva sa la timp.
Trebuie sa luam deasemenea in calcul propaganda anticomunista , ce a fost propovaduita timp de aproape o jumatate de secol cu utilizarea a celor mai sofisticate tehnologii. Aceasta propaganda a fost luata si dublata de fortele contra-revolutionare interne. Poporul sovietic a fost prostit si demoralizat: sistemul de valori impus de Vest este in mod organic strain de morala sa. Largi mase ale populatiei au cazut intr-o confuzie ideologica si psihologica si prin aceasta au devenit mult mai susceptibile la manipulare.
CUM A FOST “RECONSTRUITA” RUSIA
Faptul ca contra-revolutia sovietica a fost o operatie subversiva pe scara larga a Vestului realizata de un guvern tradator devine evident daca ne uitam la ordinea sociala in stil occidental ce a luat nastere in urma acestei contra-revolutii. Acesta ordine sociala impusa poporului sovieticde la varf este absolut contrara intereselor majoritatii populatiei si a avut consecinte dezastruoase pentru tara.
In zilele de inceput ale contra-revolutiei Alexander Soljenitin a publicat un articol, intitulat Cum sa reconstruim Rusia. Acest articol care continea un program pentru dezvoltarea capitalista a Rusiei a starnit destula agitatie publica. Mai traziu Soljenitin si-a exprimat exasperarea ca in locul paradisului propus prin programul sau sa instaurat un iad real. Este inca o dovada a faptului ca drumul spre iad este pavat cu intentii bune. Adevarul este ca problema “Cum sa reconstruim Rusia” dupa comunism a fost rezolvata cu mult inaintea articolului nebun al lui Soljenitin in acele institutii ale Statelor Unite angajate in razboiul rece.
Dar haidem sa omitem acest inciden petrecut in cadrul tragedieie ruse si sa ne intoarcem la esenta problemei. Putem inventa zeci de proiecte “de reconstructie” ale Rusiei, prevazand zeci de pasi “dezirabili si necesari”. Dar toate aceste proiecte vor esua inevitabil, daca ele nu vor fi bazate pe realitate, daca nu vor fi decat confundarea dorintelor cu realitatea. Interesele diferitelor categorii de oameni nu coincid –uneori sunt diametral opuse. Dezirabil- pentru cine? Necesar- pentru cine ? Problema reală este modul în care Rusia este de fapt reconstruita acum şi cum va fi reconstruita cu necesitate în urmatoarele decenii (şi chiar secole), potrivit cu factorii obiectivi istorici, forţele existente şi legile sociale ale existenţei marilor comunităţi umane. Orice subiectivism, confundare a dorintelor cu realitatea si viclenie trebuie sa fie excluse cand ne confruntam cu aceasta problema- avem nevoie numai de adevar, de intregul adevar si de nimic altceva inafara de el, oricat de dizgratios ar fi acesta. Nici promisiuni idealiste, nici amenintari teribile nu pot face ca istoria sa curga in directia dorita. Aici trebuie calculata realitatea obiectiva.
Adevarat, organizarea sociala a oricarei comunitati umane este creata de activitatea constient volitiva a principalilor sai membri proactivi. Dar pentru aceasta este nevoie ca ei sa aiba niste idei, concepte, teorii planuri viabile. Ce s-a petrecut in Rusia dupa colapsul ordinii sociale comuniste ? Teoria marxista, ce sustinea a furniza suprema explicatie stiintifica a formatiilor sociale, a fost eliminata fara nici un argument stiintific semnificativ. Conceptele sociologice al ideologilor occidentali, calificate anterior ca pseudostiintifice, au devenit la moda si laudate ca ultima descoperire stiintifca.
Ca rezultat, in locul unor teorii gandite si fundamentate stiintific actorii transformarilor sociale ruse au luat modele gata facute ale Vestului. Aceste modele erau “ideologic preparate pentru popoarele non-vestice (in special pentru elita conducatoare). Adoptandu-le reformatorii post sovietici au ignorat complet adevarul sociologic ca modelul vestic a prins contur in secole in conditii specifice ale lumii vestice, in acute lupte sociale si devastatoare razboaie, cu costuri uriase de veiti omenesti. Acest model nu este universal si egal potrivit in toate timpurile si pentru toti oamenii. Ei au ignorat faptul ca aplicand acelasi model la conditii diferite se vor obtine rezultate diferite, uneori chiar contrare asteptarilor.
Chiar dacă modelul Vestic a fost în unele privinţe aplicabil într-o ţară non-occidentală, acesta nu ar trebui să fie transferat în această ţară, fără luarea în considerare a condiţiilor specifice din acea tara in integralitatea lor. Un transfer negandit de model străin intr-o societate duce în mod inevitabil la rezultate dezastruoase. Exista abundente exemple de acest fel in istorie. Nu este surprinzator ca occidentalizarea lumilor non-occidentale a devenit arma principala a Vestului in lupta sa pentru suprematia mondiala.
Reformatorii rusi au impus Rusiei nu actuala organizare sociala a tarilor Vestice ci imaginea sa ideologica. Diferenta aici este similara cu diferenta intre comunismul sovietic real si descrierea sa de catre ideologia sovietica (marxista).De exemplu democratia occidentala este idealizata, aspectul democratic superficial al puterii occidentale este exagerat iar esenta sa nedemocratica este ignorata. In descrierea economiei, “piata libera” si anteprenoriatul sunt exagerate si inaltate, iar totalitarismul monetarist , aspectul de comanda si dictatorial al puterii trecut sub tacere. In ideologie este propagata “libertatea” Vestului de ideologii, dar de fapt totala spalare ideologica a creierelor din vest, nemasurabil mai mare deact cea din Uniunea Sovietica este deasemenea trecuta sub tacere.
Plus faptul că capitalismul “West -made" nu se potriveste la condiţiile specifice din Rusia a carei mentalitate necesita un model comunal de viaţă. Impopotonatul model occidental a fost aruncat in austera realitate rusa – acest factor a fost total ignorat de reformatori.Ei au fost ghidati de principiul “De ce nu putem trai asa cum se intampla in Occident ?” Voi face aici analogia cu idea nesabuita a lui Hrusciov ca porumbul american ne va ajuta sa construim comunismul in Rusia pana in anul 1980. Dar porumbul nu poate pargui sau macar germina in conditiile rusesti. In acelasi fel, sistemul social occidental a esuat in a prinde radacini sau a ajunge la maturitate in Rusia.
Esecul ordinii sociale Vestice de a prinde radacini in Rusia s-a datorat deasemenea si legii succesiunii social-istorice: daca structura sociala a unei comunitati umane se prabuseste, lasand in urma sa material uman si fundamente culturale, acesti factori asigura ca noul sistem, ce a aparut din fragmentele celui vechi, repeta caracteristicile celui acestuia in multe aspecte importante.Dar, asa cum se zice, nu poti construi un zgarie-nori din fragmentele unei magazii de lemne. Nu poti construii decat un alt depozit de lemne mai rau decat cel de dinainte.Structura sociala a Rusiei de azi este in multe privinte similara cu cea sovietica. Multi oameni traiesc ca si cum nu ar fi existat nici o contra-revolutie. Numai ca mult mai rau decat in timpurile sovietice.
Intr-un cuvant, un monstru social, sau mai degraba o corcitura sociala a fost generata in unele caracteristici asemanatoare modelului vestic in altele asemanatoare celui sovietic.Sa luam componentele de baza ale structurii sociale.Actualul sistem vestic de guvernare si administratie dispune de un puternic cadru nedemocratic. In Uniunea Sovietica intregul sistem de putere a fost totalitar. In ceea ce priveste autoriatea post-sovietica, ea a imitat democratia occidentala prin admiterea multi-partidismului si parlamentarismului, in timp ce datorita legii succesivitatii a gravitat spre un totalitarism de tip sovietic.
Guvernele si administratiile occidentale dispun de uriase resurse financiare.Puterea sovietica dispunea de toate resursele URSS-ului. Primul guvern post-sovietic care a declarat privatizarea propietatii nationale in timpul crizei economice rusesti a fost sarac. El a dispus de cateva resurse, cheltuindu-le cu larghete pe propriile salarii.Era dependent de mila occidentului. Era incapabil de actiuni importante la scara nationala. Era chiar incapabil sa pastreze inegritatea si suveranitatea tarii. De fapt s-a mentinut la putere bizuindu-se pe suportul Vestului, inclusiv militar in cazul unei incercari de restauratie a comunismului. La fel si in cazul economiei. Sarcina economiei este de a asigura poulatiei cele necesare traiului.Economia post-sovietica a fost incapabila de aceasta, iar Rusia a devenit total dependenta de Vest. Situatia din Rusia in anii 90 este bine cunoscuta.
Si, in ciuda insolventei sale guvernul timpuriu post-Perestroika concentra in mainile sale controlul tuturor manetelor executive: Ministerul Afacerilor Interne, Afacerile Externe, Aparare, Justitie, Servicii de Securitate, Finante, Protectie, Garzi de Frontiera, Comunicatii, Informatii, etc. De fapt, indeplinind functia unei administratii coloniale, guvernul post-sovietic a reprodus pe scara larga mecanismul intern al puterii sovietice.( Acealasi lucru se intampla astazi. Parlamentul rus, Duma joaca un rol secundar in raport cu puterea presedintelui. De fapt, el repeta rolul jucat de Sovietul Suprem, corespomdentul sau sovietic, in raport cu Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.Aceasta deoarece se presupune ca guvernarea rusa imita modelul american. Este partial adevarat deoarece ea reproduce deasemenea modelul sovietic.)
Contra-Revolutia sovietica a fost dusa la indeplinire cu succes determinand soarta Rusiei si a rusilor pentru multe secole deacum inainte. Acum este o maniera rea a reaminiti aceste evenimente. Suntem reasigurati ca aceste lucruri apartin trecutului si nu mai sunt de actualitate. Deşertăciunea deşertăciunilor vietii post-sovietice a pus stăpânire pe mintea ruşilor. S-a spus mult si s-a scris deasemenea despre salvarea si reinvierea Rusiei. Ceea ce se ignora complet sau se falsifica este cauza principala pentru care Rusia se afla in aceasta situatie, ce a dus la aparitia problemei salvarii si reinvierii sale. Dar sunt sigur ca fara adevarul obiectiv si necrutator despre contra-revolutia sovietica Rusia nu va avea nici o sansa la salvare si renastere.
FACTORUL TRADARII
Unul din principalii factori , ce a permis demolarea comunismului sovietic (rusesc) a fost tradarea. Probabil, pentru prima oara in istoria umanitatii acest factor nu numai ca a fost luat in calcul de conducatorii occidentali, dar a fost deasemenea planificat, cultivat si replicat pe scara larga ca factor istoric. Utilizarea sa constienta este demna sa ne atraga atentia ca unul dintre semnele planificarii si controlarii istoriei.
Am folosit cuvantul “tradare” in sens sociologic, ca termen stiintific. Se poate ridica intrebarea de ce am folosit un cuvant, incarcat de conotatii morale si legale, atat de caracteristic intelegerii intuitive a oamenilor. Totusi, tocmai de aceea am insistat asupra utilizarii sale - luat ca o notiune stiintifica, tradarea serveste la explicarea unor fenomene ale realitatii, la care acest cuvant nu este aplicat in mod obisnuit.
Noţiunea de trădare este aparent usoara, dar numai în cazurile cele mai simple si cele mai triviale. În cazul în care o persoană a început să spioneze pentru o ţară străină, este un trădător. În cazul în care el sau ea si-a parasit tabara si a trecut la inamic în timpul războiului, sunt trădători. Dar chiar si in aceste cazuri criteriile de estimare ale tradarii sunt libere si pot fi ajustate in functie de situatie. De exemplu generalul Vlasov a fost transformat intr-un erou, intr-un luptator ideologic impotriva stalinismului. Sau multi reprezentanti fatisi ai “coloanei a cincea” a Vestului in Uniunea Sovietica si Rusia traind pe pamantul rusesc nepedepsiti si prosper. Cativa dintre ei patrunzand in cele mai inalte cercuri ale societatii ruse si ale elitei conducatoare.
Tradarea devine mai putin evidenta , cand avem de a face cu largi grupuri de oameni, comunitati umane si natiuni, cand analizam comportamentul oamenilor in conditii complexe si schimbatoare. Caracterul actiunilor umane si criteriile lor de evaluare se modifica in timp. Incepand cu cele mai primitive si evidente forme de tradare individuala, umanitatea a dezvoltat in materie de tradare forme mult mai sofisticate: tradarea ascunsa, tradarea de masa etc. Acest fapt va trebuii luat in calcul cand vom da o definitie stiintifica acestui fenomen. Va trebuii deasemenea sa distingem intre abordarea morala, legala si sociologica a acestei probleme. Abordarea morala si legala este suficienta pentru evaluarea cazurilor individuale simple. Abordarea sociologica este necesara pentru a intelege comportamentul a largi mase de oameni, a comunitati intregi in cadrul unui proces istoric complex. Aceasata va fi abordarea pe care o vom aplica la analiza anilor de pregatire, efectuare si consolidare a contra-revoutiei ruse.
Cel mai simplu caz de tradare apare in relatiile dintre doua persoane ce sunt legate printr-un anumit angajament (natural, legal sau printr-un contract ) in special cand soarta unei persoane depinde in mod esential de cealalta. Prima persoana se increde in cea de a doua si spera ca aceasta din urma isi va indeplini obligatiile. Aceasta este angajata fata de prima si este constienta de increderea ce i se acorda si de faptul ca prima persoana se bazeaza pe el. Aceasta relatie poate fi consolidata printr-o promisiune, un juramant, o traditie, o datina, o conduita, o opinie publica, reguli morale, legi sau intelegeri formale. Daca debitorul nu-si respecta in intregime angajamentul fata de creditor asa cum s-au inteles, avem dreptul sa numim acest caz “tradare” –ultimul il tradeaza pe primul.
Cazuri de tradare mult mai sofisticate includ pe cele cand relatia de obligatie leaga un individ de un grup de oameni, grupuri de oameni de fiecare parte, comunitati intregi, mase de oameni, natiuni si tari. Putem include aici relatiile dintre un guvern si cei pe care ii guverneaza, dintre un partid si clasa pe care o reprezinta, dintre liderii unui partid si membri sai de rand. Cand un individ, un grup de oameni, ori o intreaga comunitate se tradeaza pe ea insasi, avem de a face cu cazul degenerativ al auto-tradarii. Dar in aceste cazuri putem vorbi de un “joc dublu”, cand o persoana sau o comunitate interpreteaza un rol diferit. De exemplu un individ isi poate trada propriile principii de viata pentru a obtine anumite beneficii, sau poate actiona fara cunostinta intr-o directie care poate fi catalogata drept auto-tradare (intr-un anumit timp sau intr-un anumit domeniu). Se pot deasemenea auto-trada comunitati intregi.
Alte cazuri de tradare implica actiunea unei terte parti - un inamic ( un individ, un grup, sau o comunitate), ce provoaca tradarea pentru a beneficia de pe urma ei. Exemplul clasic aici este situatia a doua tari aflate in razboi - cand grupuri de cetateni isi tradeaza propia tara in favoarea tarii ostile, sub influenta propagandei sau a amenintarii inamicului. Tradarea devine mult mai sofisticata, daca numarul partilor include mai mult decat pe tradator, pe cel tradat si pe inamic, daca ne aflam in fata unui complex de fapte incurcate ce converg spre un comportament perfid, sau daca tradarea se prelungeste in timp. Tradarea poate trece neobservata. De pilda in cazul in care guvernul unei tari duce o politica in detrimentul propriei natiuni si favorabila unei natiuni ostile. Fiecare actiune in sine a acestui guvern nu constituie o tradare, dar suma lor converge catre tradare.
Cine este incriminabil pentru tradare ? In cel mai simplu caz al tradarii individuale raspunsul este evident- tradatorul insusi. Aplicarea criteriilor morale si legale in aceste cazuri nu ridica nici un fel de probleme.Dar daca participantii la situatia de tradare sunt mari comunitati umane? De exemplu, atunci cand o intreaga armata capituleaza (asa cum frecvent s-a intamplat intre 1941 si 1945). Daca un comandant ordona depunerea armelor iar soldatii dau curs acestor ordine, sunt acestia din urma tradatori sau nu ? Si cum ramane cu comandantul care decide ca lupta este zadarnica. In anumite circumstante oamenii si-au incalcat juramintele si vom gasi ca este greu sa evaluam daca comportamentul lor are valoare de adevar sau nu. Si daca am avea de a face cu o intreaga tara impreuna cu guvernul sau, situatia devine incomensurabil de complicata. Nu exista criterii universale pentru a evalua situatia in acest caz. De fapt normele morale si legale devin lipsite de sens - cel putin lipseste un cod de norme legale recunoscut pentru astfel de cazuri. Uneltele efective sunt aici opinia publica, consideratiile politice si traditiile.
Tradarea poate fi constienta sau inconstienta, intentionata sau neintentionata. In orice tradare pe scara larga si complicata, ce implica multi oameni si se constituie dintr-o multime de acte desfasurate intr-o perioada considerabila de timp, putem detecta acte constiente si intentionate ca si acte inconstiente si neintentionate, in diverse grade si combinatii. Acest lucru face ca evaluarea generală a cazurilor sofisticate de trădare sa fie destul de grea, cu atât mai mult că nu există criterii stricte pentru ea şi nici o dorinţă puternica de a înţelege fenomenul în mod obiectiv. Multe tradari apartin acestei categorii: ele nu sunt in mod comun evaluate ca tradari - ele raman nepedepsite ori pedepsite cu ingaduinta iar tradatorii nu sunt distrusi de cosecintele lor. Toate acestea nu se petrec dintr-o decadere morala ( desi acest factor este si el prezent ), ci deoarece sunt situatii de viata cand normele morale si legale nu sunt usor de aplicat.
Pentru a evalua comportamentul unor oameni ca trădare, ar trebui să existe alte persoane, stand vertical "mai sus" de trădători sau cel puţin să fie independenti de acestia. Pentru a pedepsi niste oameni de tradare, trebuie sa existe alti oameni insarcinati sa-i pedepseasca (sau sa-i exonereze ) pe tradatori. Daca nu exista astfel de Judecatori si Executori, tradarea nu va fi facuta publica si pedepsita. Perfidia celor puternici si privilegiati este rareori estimata ca atare si de multe ori ramane nepedepsita.
CEA MAI MARE TRADARE DIN ISTORIE
Tradarea este un fenomen raspandit atat in viata personala a oamenilor cat si in procesele istorice. Este un factor permanent al existentei umane. Istoria umanitaii este contradictorie. Ea recompenseaza mult mai frecvent tradarea, perfidia si nestatornicia decat de devotiunea, loialitatea si onestitatea. Iar varful “progresului” in aceasta materie a devenit tradarea comisa in Uniunea Sovietica si Rusia de Mihail Gorbaciov si Boris Yeltin, primul preparand contrarevolutia in 1989-1991 si ultimul ducand-o la indeplinire in 1991-1993.
Este suficient sa ne amintim comportamentul conducerii partidului si guvernului sub Gorbaciov si Yeltin, comportamentul aparatului PCUS , al milioanelor de membri ordinari de pardid, ce jurasera credinta partidului, tarii, idealurilor comuniste si asa mai departe. Toti dintre ei si-au violat juramantul, iar efectul a fost ca ordinea sociala sovietica, sistemul de putere sovietic, partidul, idealurile comunismului, si tara insasi s-au prabusit. Toate acestea s-au facut conform planurilor declarate ale inamicilor URSS. Este clar ca nici o jonglerie verbala nu puate justifica comportamentul perfid –tradator atat din perspectiva morala cat si in cele mai multe cazuri si legala.
VA URMA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)