Florian Liviu şi Radu Florian la acţiunea de depunere de flori la soclul fostei statui a lui Lenin |
Azi 7 noiembrie 2011 se împlinesc 94 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă declanşată în Rusia de către bolșevici şi condusă de Vladimir Ilici Lenin. Acest măreţ eveniment, după cum se ştie, a zguduit din temelii vechea ordine burgheză a lumii, deschizând larg o nouă eră istorică: cea a revoluţiilor proletare. Cu această ocazie împreună cu tovarăşul Radu Florian am depus ieri 6 noiembrie, în semn de omagiu şi înaltă preţuire a iluştrilor noștri înaintaşi, două buchete de flori la soclul fostei statui a lui Lenin din Piaţa Scânteii.
Prin acest gest am vrut să ne demonstrăm solidaritatea noastră cu suferinţa clasei muncitoare din ţara noastră, opoziţia faţă de sistemul capitalist al negustorilor şi bancherilor lipsiţi de orice orizont moral şi umanist, precum şi adeziunea la ideile de egalitate socială şi emancipare a muncii de sub robia salarială inspirate de revoluţia leninistă.
Precum se cunoaşte, Revoluţia începe în ziua de 25 octombrie (7 noiembrie) 1917. În seara aceleiaşi zile se deschide la Smolnîi — sediul Comitetului Central bolşevic şi al Comitetului militar-revoluţionar de pe lângă Sovietul din Petrograd — cel al II-lea Congres general al Sovietelor din Rusia, care proclamă trecerea întregii puteri în mâinile Sovietelor.
La cea de-a doua şedinţă a Congresului, în ziua de 26 octombrie, Lenin prezintă două rapoarte, în care propune şi argumentează decretele asupra păcii şi asupra pământului. Congresul adoptă decretele şi alcătuieşte primul guvern sovietic — Consiliul Comisarilor Poporului. Preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului este ales Lenin. Aceste evenimente cruciale au deschis calea altora şi altora care au dus în final la crearea Uniunii Sovietice, primul stat liber al proletarilor şi ţăranilor din istoria omenirii.
Despre revoluţia înfăptuită de bolşevici şi despre Lenin s-a scris enorm trecându-se prin toată paleta sentimentelor omeneşti de la ură atroce, din partea duşmanilor socialismului, până la iubirea cea mai pură şi mai curată. Desigur, meritul principal în această încleştare imensă de forţe dintre masele populare răzvrătite şi clasele dominante reacţionare soldată cu răsturnarea acestor din urmă de la putere în Rusia revine partidului bolşevic, comitetului său central, lui Lenin în mod special.
Caracterul oricărei revoluţii este determinat de sarcinile sociale pe care ea le îndeplineşte. Astfel revoluţia franceză din 1789 a avut sarcina să distrugă orânduirea feudală, care frâna dezvoltarea forţelor de producţie, şi să netezească drumul dezvoltării relaţiilor de producţie capitaliste, care se dezvoltaseră pe baza acestor relaţii de producţie. Ea a fost o revoluţie burgheză. Tot revoluţii burgheze au fost şi revoluţiile care au avut loc într-o serie de ţări ale Europei în anii 1848-1849. Acelaşi scopuri au urmărit revoluţia din 1905 şi revoluţia din februarie 1917 din Rusia. Scopul lor era de a desfiinţa absolutismul, care îşi trăise traiul, şi de a lichida rămăşiţele feudalismului în economie.
Revoluţia proletară, socialistă se deosebeşte în mod radical de toate revoluţiile anterioare. Ea este cea mai măreaţă dintre toate revoluţiile cunoscute în istorie, deoarece produce cele mai profunde schimbări în viaţa popoarelor. Toate revoluţiile din trecut erau, după expresia lui I.V.Stalin, revoluţii unilaterale, ele duceau la înlocuirea unei forme de exploatare cu altă formă de exploatare. Numai revoluţia proletară, care instaurează dictatura proletariatului – cea mai revoluţionară clasă din istoria omenirii, este în stare să lichideze orice exploatare a omului de către om. Exemplul prin excelenţă de revoluţie proletară este Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie.
Revoluţia socială, care reprezintă cea mai profundă cotitură în dezvoltarea socială, nu poate fi făcută în orice moment, după bunul plac al cutărui sau cutărui grup de revoluţionari. Pentru aceasta sunt necesare anumite condiţii obiective, a căror totalitate Lenin o numea situaţie revoluţionară. „Legea fundamentală a revoluţiei, confirmată de toate revoluţiile şi în special de cele trei revoluţii ruse ale secolului XX constă în următoarele: pentru ca o revoluţie să aibă loc, nu ajunge ca masele exploatate şi asuprite să devină conştiente că nu se mai poate trăi ca înainte şi să ceară schimbări; pentru ca revoluţia să aibă loc, este necesar ca exploatatorii să nu mai poată trăi şi guverna ca înainte. „Numai atunci când cei de jos nu vor să mai fie ca înainte, iar vârfurile nu mai pot să guverneze ca înainte, numai atunci revoluţia poate să învingă. Acest adevăr se exprimă şi prin cuvintele: revoluţia este imposibilă fără o criză naţională generală (care să atingă şi pe exploataţi şi pe exploatatori)” ( Lenin, „Stângismul”- boala copilăriei comunismului, ed. a IV rom.,pag.76). Dar pentru ca revoluţia proletară să repurteze victoria nu este suficientă numai existenţa unei situaţii revoluţionare. Este necesar ca la condiţiile obiective ale revoluţiei să se alăture condiţii subiective: capacitatea clasei revoluţionare de a duce o luptă curajoasă şi plină de abnegaţie, existenţa unui partid revoluţionar, călit în lupte, care să exercite o conducere politică, strategică şi tactică justă.
Am trecut în revistă aceste consideraţii teoretice cu privire la revoluţii aparţinând lui Lenin, dar şi altora cu gândul că ele sunt cu atât mai actuale şi mai utile cu cât lumea capitalistă în ansamblul său începe să fiarbă sub presiunea unei crize de sistem fără precedent de la New York la Londra, de la Barcelona la Roma, de la Cairo la Tunis, etc. Iată că la 94 de ani de la prima revoluţie proletară masele dau semne pe întreg mapamondul că se vor pune din nou în mişcare, că se coace o nouă situaţie revoluţionară. Lupta lor va avea succes cu atât mai mult cu cât vor şti să înveţe şi să se inspire din bogatul tezaur de cunoştinţe şi experienţe oferit de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie pe care o aniversăm azi.