Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie

Florian Liviu şi Radu Florian la acţiunea de depunere de flori la soclul fostei statui a lui Lenin

Azi 7 noiembrie 2011 se împlinesc  94 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă declanşată în Rusia de către bolșevici şi condusă de Vladimir Ilici Lenin. Acest măreţ eveniment, după cum se ştie, a zguduit din temelii vechea ordine burgheză a lumii, deschizând larg o nouă eră istorică: cea a revoluţiilor proletare. Cu această ocazie împreună cu tovarăşul Radu Florian am depus ieri 6 noiembrie, în semn de omagiu şi înaltă preţuire a iluştrilor noștri înaintaşi, două buchete de flori la soclul fostei statui a lui Lenin din Piaţa Scânteii.

Prin acest gest am vrut să ne demonstrăm solidaritatea noastră cu suferinţa clasei muncitoare din ţara noastră, opoziţia faţă de sistemul capitalist al negustorilor şi bancherilor lipsiţi de orice orizont moral şi umanist, precum şi adeziunea la ideile de egalitate socială şi emancipare a muncii de sub robia salarială inspirate de revoluţia leninistă.

Precum se cunoaşte, Revoluţia începe în ziua de 25 octombrie (7 noiembrie) 1917. În seara aceleiaşi zile se deschide la Smolnîi — sediul Comitetului Central bolşevic şi al Comitetului militar-revoluţionar de pe lângă Sovietul din Petrograd — cel al II-lea Congres general al Sovietelor din Rusia, care proclamă trecerea întregii puteri în mâinile Sovietelor.

La cea de-a doua şedinţă a Congresului, în ziua de 26 octombrie, Lenin prezintă două rapoarte, în care propune şi argumentează decretele asupra păcii şi asupra pământului. Congresul adoptă decretele şi alcătuieşte primul guvern sovietic — Consiliul Comisarilor Poporului. Preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului este ales Lenin. Aceste evenimente cruciale au deschis calea altora şi altora care au dus în final la crearea Uniunii Sovietice, primul stat liber al proletarilor şi ţăranilor din istoria omenirii.

Despre revoluţia înfăptuită de bolşevici şi despre Lenin s-a scris enorm trecându-se prin toată paleta sentimentelor omeneşti de la ură atroce, din partea duşmanilor socialismului, până la iubirea cea mai pură şi mai curată. Desigur, meritul principal în această încleştare imensă de forţe dintre masele populare răzvrătite şi clasele dominante reacţionare soldată cu răsturnarea acestor din urmă de la putere în Rusia revine partidului bolşevic, comitetului său central, lui Lenin în mod special.

Caracterul oricărei revoluţii este determinat de sarcinile sociale pe care ea le îndeplineşte. Astfel revoluţia franceză din 1789 a avut sarcina să distrugă orânduirea feudală, care frâna dezvoltarea forţelor de producţie, şi să netezească drumul dezvoltării relaţiilor de producţie capitaliste, care se dezvoltaseră pe baza acestor relaţii de producţie. Ea a fost o revoluţie burgheză. Tot revoluţii burgheze au fost şi revoluţiile care au avut loc într-o serie de ţări ale Europei în anii 1848-1849. Acelaşi scopuri au urmărit revoluţia din 1905 şi revoluţia din februarie 1917 din Rusia. Scopul lor era de a desfiinţa absolutismul, care îşi trăise traiul, şi de a lichida rămăşiţele feudalismului în economie.

Revoluţia proletară, socialistă se deosebeşte în mod radical de toate revoluţiile anterioare. Ea este cea mai măreaţă dintre toate revoluţiile cunoscute în istorie, deoarece produce cele mai profunde schimbări în viaţa popoarelor. Toate revoluţiile din trecut erau, după expresia lui I.V.Stalin, revoluţii unilaterale, ele duceau la înlocuirea unei forme de exploatare cu altă formă de exploatare. Numai revoluţia proletară, care instaurează dictatura proletariatului – cea mai revoluţionară clasă din istoria omenirii, este în stare să lichideze orice exploatare a omului de către om. Exemplul prin excelenţă de revoluţie proletară este Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie.

Revoluţia socială, care reprezintă cea mai profundă cotitură în dezvoltarea socială, nu poate fi făcută în orice moment, după bunul plac al cutărui sau cutărui grup de revoluţionari. Pentru aceasta sunt necesare anumite condiţii obiective, a căror totalitate Lenin o numea situaţie revoluţionară. „Legea fundamentală a revoluţiei, confirmată de toate revoluţiile şi în special de cele trei revoluţii ruse ale secolului XX constă în următoarele: pentru ca o revoluţie să aibă loc, nu ajunge ca masele exploatate şi asuprite să devină conştiente că nu se mai poate trăi ca înainte şi să ceară schimbări; pentru ca revoluţia să aibă loc, este necesar ca exploatatorii să nu mai poată trăi şi guverna ca înainte. „Numai atunci când cei de jos nu vor să mai fie ca înainte, iar vârfurile nu mai pot să guverneze ca înainte, numai atunci revoluţia poate să învingă. Acest adevăr se exprimă şi prin cuvintele: revoluţia este imposibilă fără o criză naţională generală (care să atingă şi pe exploataţi şi pe exploatatori)” ( Lenin, „Stângismul”- boala copilăriei comunismului, ed. a IV rom.,pag.76).  Dar pentru ca revoluţia proletară să repurteze victoria nu este suficientă numai existenţa unei situaţii revoluţionare. Este necesar ca la condiţiile obiective ale revoluţiei să se alăture condiţii subiective: capacitatea clasei revoluţionare de a duce o luptă curajoasă şi plină de abnegaţie, existenţa unui partid revoluţionar, călit în lupte, care să exercite o conducere politică, strategică şi tactică justă.

Am trecut în revistă aceste consideraţii teoretice cu privire la revoluţii aparţinând lui Lenin, dar şi altora cu gândul că ele sunt cu atât mai actuale şi mai utile cu cât lumea capitalistă în ansamblul său începe să fiarbă sub presiunea unei crize de sistem fără precedent de la New York la Londra, de la Barcelona la Roma, de la Cairo la Tunis, etc. Iată că la 94 de ani de la prima revoluţie proletară masele dau semne pe întreg mapamondul că se vor pune din nou în mişcare, că se coace o nouă situaţie revoluţionară.  Lupta lor va avea succes cu atât mai mult cu cât vor şti să înveţe şi să se inspire din bogatul tezaur de cunoştinţe şi experienţe oferit de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie pe care o aniversăm azi.

Despre actualitatea marxismului

Dupa prăbușirea Uniunii Sovietice, celebrând victoria vestului, ideologul american Francis Fukuyama a lansat teza sfârșitului istoriei. Am și acum în minte răspunsul inspirat al marxistului și scriitorului englez Alan Woods: "Dimpotrivă, istoria abia acum începe !". Asa este, istoria începe acum, dar se pune problema cum începe?

Ce păstram si ce aruncam la cos ? Dușmanii socialismului ar dori sa aruncam totul, inclusiv marxismul din doua motive :
1.este "învechit ", de la publicarea Manifestului comunist de către Marx și Engels in februarie 1848 și pana azi s-au scurs 161 de ani și
2.aplicarea practica a marxismului a eșuat o data cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989.

Marxismul nu este deloc învechit și nu poate fi învechit câtă vreme caracteristicile esențiale ale capitalismului s-au perpetuat pana azi și chiar mai mult, de la Marx încoace, capitalismul s-a înăsprit și deformat în rău prin evoluția sa către imperialism. Imperialismul, asa cum ne arata Lenin în lucrarea sa fundamentala Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului - am recitit-o de curând și mi-a lăsat impresia ca parca a fost scrisa ieri -, însemnând în esența înăbușirea liberei concurente de către monopolurile formate din îngemănarea capitalului bancar cu cel industrial și folosirea puterii statului de către monopoluri pentru a-și asigura accesul facil la materii prime, forța de munca ieftina , noi piețe de desfacere precum și pentru limitarea și îngrădirea concurentei altor monopoluri străine. Acest tip de capitalism a dus pana acum la doua războaie mondiale si probabil ca il va genera si pe cel de al treilea.

Era automatizării, a robotizării, a telecomunicațiilor prin satelit , a inteligentei artificiale, a fabricării computerelor în proporție de masa - acest articol este scris la un computer cumpărat de la hypermarket - nu aduce nimic nou în planul esențelor. Software-ul utilizat de computere este fabricat de un gigantic monopol numit Microsoft cu ramificații pe întreaga planeta, suportul pe care sunt stocate aceste articole si difuzarea lor către dvs. sunt furnizate tot de un monopol global care se numește Google si asa mai departe. Gradul de tehnologizare a unei societăți oricât de înalt ar fi acesta nu influențează cu nimic structura sa morala, relațiile sociale. Atacurile cu arme atomice de la Hiroshima si Nagasaki ne arata elocvent acest lucru.

Chiar dacă ne aflam în zodia informaticii și telecomunicațiilor trăim tot sub robia capitalului financiar, a marilor monopoluri ce și-au aservit puterea statelor de care aparțin, sub amenințarea distrugerii și secătuirii resurselor planetei, a crizelor capitalismului si sub amenințarea unui noi război mondial.

Progresul tehnologic nu face în capitalism decât sa amplifice exploatarea, sa o intensifice, oferă arme noi și mijloace sofisticate celor ce lupta pentru menținerea sistemului de exploatare, duce mai repede la distrugerea mediului terestru și aruncarea civilizației in barbarie.

Deci în concluzie revoluția tehnico-științifica nu schimba cu nimic natura relațiilor de producție. Cata vreme ele se circumscriu în sfera maximizării profitului și se bazează pe opoziția dintre munca și capital nu este nimic învechit in marxism, leninism, stalinism, maoism și alte doctrine ce militează pentru eliberarea clasei muncitoare din robia capitalului prin lupta.

Exista voci care se ridica și susțin ca pana și conceptul de clasa muncitoare este unul învechit, depășit, ca odată cu apariția gulerelor albe și migrării forței de munca din industrie în ramura serviciilor, odată cu dispersarea maselor compacte de muncitori datorita creșterii fără precedent a productivității muncii, clasa muncitoare s-ar fi subțiat pana la disoluție pierzându-și capacitatea de forță politica majora, iar lupta de clasa s-ar fi atenuat pana la încetare. Mergând pe firul raționamentului înseamna ca partidele și mișcările comuniste nu mai au nici o baza de masa și deci nici un motiv pentru a mai exista.

Voi încerca sa combat acest sofism pornind de la definiție:
 „prin proletariat se înțelege clasa muncitorilor salariați moderni care, neposedând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța lor de muncă pentru a putea trăi“  (Marx și Engels).

Pentru Marx clasa este o relație sociala. El nu este deloc preocupat de ceea ce fac persoanele fizice - de ceea ce sociologii numesc ocupație -sau de ramura economica unde activează- servicii, industrie, etc.  ci de încadrarea lor în  antagonismul prin care un grup îl exploatează pe altul în procesul de producție.

Pornind de aici se poate deduce poziția de clasa a ceea ce numim gulerele albe: ingineri, economiști, maiștri, supraveghetori etc. Cata vreme ei fac parte din grupul exploatat apartenența lor la clasa muncitoare este indubitabila.

Dar asa cum arata Alex Callinicos in  lucrarea The 'New Middle Class' and socialists in randul gulerelor albe exista un grup destul de numeros cu poziție de clasa incerta:  format pe deoparte din manageri si administratori cu poziții foarte înalte si cu venituri foarte ridicate ce sunt de fapt membrii salariați ai clasei capitaliste iar pe de alta din acele „gulere albe” ce acționează în numele și în interesul capitalului în procesul de producție.

Deci clasa muncitoare nu slăbește prin apariția gulerelor albe – oameni cu grad ridicat de pregătire si instrucție- ci se întărește cu aceștia, își ridica nivelul general de cunoștințe.La fel se întâmplă și în cazul trecerii muncitorului de la munca fizica epuizanta din industrie la una mai puțin solicitanta în sfera serviciilor.El va dispune de mai mult timp pe care sa-l acorde propriei instrucții. O clasa muncitoare cu nivel ridicat de pregătire si cultura este mult mai periculoasa pentru sistemul capitalist decât una ignoranta.

Concluzionând lupta de clasa este motorul istoriei iar clasa muncitoare pârghia prin care capitalismul poate fi și va fi răsturnat de la putere în interesul salvgardării civilizației.


Esecul și prăbușirea sistemelor socialiste din Uniunea Sovietica si Europa Răsăriteana nu este nicidecum eșecul marxismului asa cum vor sa încetățenească dușmanii socialismului ci eșecul hrusciovismului, un drum înfundat ce a dus oriunde a fost aplicat la social-fascism.

Acuzând pe nedrept stalinismul care indiferent in ce noian de minciuni va fi îngropat de către dușmanii săi are marele merit de a fi nimicit hidra nazista într-un război epopeic pe care numai un Homer ar fi vrednic sa-l zugrăvească, lansând teza defetista a "coexistentei pașnice a sistemelor", aventurându-se în acțiuni imperialiste atât de dăunătoare imaginii socialismului- vezi intervenția in Ungaria, ridicarea zidului Berlinului, oare lui Stalin i-ar fi fost greu sa intervină militar contra lui Tito ? -, lăsând drum liber birocrației și nomenclaturii către puterea sovietica nu a făcut altceva decât  jocul imperialismului american, a compromis socialismul în ochii susținătorilor și simpatizanților săi din întreaga lume.

Marii revoluționari cum ar fi Che Guevara sau inițiatorii grupului Baader-Meinhov simțind trădarea hrusciovistilor au preferat sa ia totul pe cont propriu murind eroic într-o lupta fără sorti de izbânda dar atât de mobilizatoare pentru generațiile ce i-au urmat și cele ce vor veni.

Ruinarea socialismului in 1989 este falimentul birocrației hruscioviste, nu a marxismului, sau al leninismului, sau al stalinismului ci rezultatul inevitabil al degenerării dictaturii proletariatului sub hrusciovism într-o dictatura birocratica social-fascista.

Si din acest motiv lupta trebuie reluata din punctul în care ea a fost deviata, deturnata de dușmanii socialismului autentic, de cei ce doreau într-o forma sau alta reinstaurarea capitalismului în Uniunea Sovietica.

Punctul de cotitura este 1953, anul morții lui Stalin.

Da, trebuie sa ne întoarcem la Marx, la Lenin, la Stalin dacă este nevoie și la Platon pentru ca adevărul rămâne adevăr în pofida trecerii timpului. Marx și Lenin au fost mari teoreticieni, spirite iluminate de har ce au reușit prin muncă titanică să dăruiască mișcării socialiste o doctrina. Stalin a fost un mare practician, un om de un curaj admirabil, un geniu militar și politic, omul în care istoria a întrupat dictatura proletariatului, liderul care a reușit sa salveze popoarele sovietice din ghearele imperialismului nazist și sa le ridice pe cea mai înaltă treaptă pe care a stat vreodata un popor, cea a salvatorilor si eliberatorilor umanitatii.

Nu avem de ce a ne rușina de faptele marilor noștri eroi.

Abandonarea tradițiilor de lupta și sânge, renunțarea la doctrina marilor  înaintași Marx, Lenin, Stalin asa cum ar vrea social democrația pe motivul inactualității și inadecvării lor la realitatea geopolitica actuala este cel mai înfundat drum dintre toate.

Florian Liviu