miercuri, 8 iulie 2015

Raiul capitalist interbelic

Comentariu făcut la acuzația că sistemul capitalist e democratic și comuniștii ar fi distrus democrația:

" George Dimcica iți repet încă o data, ție și altor naivi spălați pe creier de propagandă! La venirea sovieticilor, toți comuniștii erau în pușcării, pe motive politice bă!!! In pușcării, în ocne la munca silnică!
 
Capitaliștii aia democrați pe care i au înlocuit comuniștii au reușit în nici 30 de ani sa tragă de 3 ori în popor, o data în 1907 omorând peste 11 mii de oameni și încarcerând încă câteva mii, după care le-au dat câte un petec de pământ cu care să facă agricultura de subzistență, petecul ăla cu care bunicii voștri și ai mei au intrat la colectiv cu forța. Petecul ala i-ar fi ținut în sărăcie și înapoiere pentru încă câteva generații, ca apoi pământul să se comaseze oricum din nou în câteva mâini, adică cam ce se întâmpla acum!

De asta s-a făcut bă colectivizarea ca să comaseze pământul în loturi mari, să se facă agricultura eficienta, țăranilor nu li s-a luat nimic, defapt în schimbul unui petec pe care oricum l-ar fi pierdut în câteva generații majoritatea, li s-a dat în proprietate tot pământul țării, la comun cu ceilalți. Eu înțeleg ca bunicii mei erau prea înapoiați și prosti pentru a înțelege asta, suferiseră generație după generație ca nu avuseseră pământ și pe când primiseră un petec de pământ în sfârșit pentru care au tras cu tunu în ei capitaliștii în 1907, acum vedeau că-l pierd din nou și evident ca se opuneau. Însă colectivizarea a permis modernizarea și eficientizarea agriculturii, a permis ca mai mult de jumate din țărănime să nu pice iarăși într o sclavie feudala în momentul în care s-ar fi concentrat proprietățile în purine mâini, a permis alături de industrializare ca copiii și nepoții lor să se mute de la buda de lemn din curte la apartament la oraș cu apa curenta, cu acces la servicii medicale și mai ales cu șansa de a merge la scoală!

Pentru prima data în istoria acestui popor, o întreagă generație mergea la scoală și avea acces la servicii medicale, avea curent și apa la robinet, prima generație de orășeni, au fost copiii colectivizaților! Ok s-a greșit ca s-a făcut cu forța, se putea face altfel dar dura foarte mult!

Și revenind la democrații voștri după episodul 1907 când au pus armata să tragă cu tunu în țărani, apoi în 29 au pus-o din nou sa tragă în minerii greviști de la Lupeni care cereau și ei pâine! Apoi din nou în 33 "elitele" voastre capitaliste au ordonat jandarmeriei sa tragă în greviștii de la atelierele Grivița, care cereau salarii demne! Ăstora le cantați voi ode mă! Ăstora care în 1938 au făcut o Românie care arata astfel: pib-ul pe cap de locuitor al Ro era de 1242 dolari ,în comparație bulgarii aveau 1595, ungurii 2655, "puturoșii" de greci 2677, URSS 2150 ... Mortalitate infantila la o mie de nou născuți : România 182,5; Bulgaria 144; Polonia 139 ; Ungaria 131 ; "puturoșii" de greci 99 ; Italia 106, de aia din vest nu are rost sa vorbesc ca era pe la 50 ; Ponderea analfabeților România 54 la suta din populate, dar la ăștia mai adaugați vreo 30 la suta care aveau doar vreo 2 3 clase, la fel ca bunica mea de la tara care nu a mai putut continua ca nu aveau bani și trebuia sa muncească! Bulgaria 31 la suta ; Polonia 23 la suta ; Ungaria 6 la suta ; Grecia 40 ; Italia 21 ...

Speranța de viata : România 40 bărbați 41 femei; Bulgaria 45 , 46 ; Polonia 48, 51 Ungaria 48, 51 Grecia 49 , 50 ; Italia 53 ,56 Franța 54, 59; Germania 59 , 62 ; Danemarca 62 , 63... Să continui mă? Locul 1 la tuberculoza în Europa ,era flagel național și după ce aproape am eradicat-o în socialism acuma am revenit pe primul loc în Europa, că capitalismul vostru nu a fost în stare sa tină deschise clinicile din teritoriu! Documentați-vă ca nu vorbesc prostii, da astea nu prea le vedeți la tv, în schimb vă bombardează cu un orfelinat unde nu-și făcea personalul treaba!

Deci asta era mă România in 1938, nu după război! Ăștia au fost capitaliștii democrați pe care i-au înlocuit comuniștii, "elitele" din pușcării...pff, ăștia care au omorât cu tunu țărani și apoi greviști , ăștia care au făcut o țara care era într-o subdezvoltare crâncenă, ăștia erau democrații voștri care ii băgau pe comuniști în pușcării pentru ca împărțeau manifeste pe stradă în care le spuneau muncitorilor să ceară salarii demne de la patroni! Nu va e mă rușine de cat sunteți de manipulați de vuvuzelele astea din presa care trăiesc in lux pentru că vă spală vouă creierele!?"

Nertan Sebastian

4 comentarii:

chirita lepadatu spunea...

PNL interbelic este ucigasul de muncitori si taranii din 1907.

Nicolae Nicu spunea...

Nu mi-e clar unde a avut loc acest schimb de replici, dar nu mai contează. La cele spuse, înţeleg, de Nertan Sebastian - mărturisesc că deşi am mai auzit de acest nume, nu cunosc cine este persoana - mi-aş permite să mai adaug aci două-trei lucruri.

1 În comentariul postat, autorul său spune că capitaliştii (cacofonie care nu se impune a fi evitată negreşit!) au tras în mai puţin de 30 de ani de 3 ori în popor. No! Istoria a reţinut că au tras de 5. La cele 3 amintite, au fost şi în 13 iunie(!) 1916 la Galaţi, unde o manifestaţie absolut paşnică a muncitorilor din oraş, care cereau îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă - atenţie!, la data respectivă România nu era angajată încă în Războiul Mondial aflat în plină desfăşurare - şi care nu a putut fi împrăştiată de poliţie, a fost reprimată sîngeros cu ajutorul unor unităţi ale armatei. Au fost ucişi 10 manifestanţi şi alte cîteva zeci au fost răniţi. Toate victimele au prezentat răni grave glonţ, baionetă şi pat de armă!

La 13 decembrie 1918 greva muncitorilor tipografi din Capitală a fost reprimată cu o brutalitate de neimaginat de armată, în zona cuprinsă între fostul Teatru Naţional de pe Calea Victoriei (azi, pe locul respectiv se află Hotelul Novotel, lîngă Palatul Telefoanelor) şi fostul Palat Regal (actualmente Muzeul de Artă al României). Au fost 102 muncitori ucişi şi alte zeci răniţi. Între cei decedaţi se numără I.C. Frimu, militant socialist în vîrstă de 43 de ani, care, deşi rănit, a fost arestat, unde - după cum avea să recunoască ulterior şi omul politic liberal I.G. Duca - a fost ucis în bătaie şi tortură (explicaţia autorităţilor a fost că Frimu "nu a suportat tratamentul din penitenciar"!). Acţiunea militară anti-muncitorească a fost condusă de Generalul Mărgineanu, care avea să fie decorat de "Regele Ferdinand cel Loial" pentru vitejia şi abnegaţia patriotică de care a dat dovadă şi căruia suveranul i-a adus şi mulţumiri verbale pentru că a salvat ţara de "pericolul bolşevic".

2 La 23 August 1944, la Jilava au fost găsiţi în celule inclusiv ţărani condamnaţi pentru participarea la Răscoala din 1907. Fuseseră mutaţi de la Doftana, închisoare evacuată din cauza gravelor avarii pe care le suferise în cutremurul de pămînt din 9/10 noiembrie 1940. Avarii care au cauzat moartea unor deţinuţi, ţărani de la 1907 şi comunişti, printre care Ilie Pintilie. Dar, asta e altă poveste, desigur.

3 În 1945, analfabetismul în rîndul populaţiei rurale ajunsese la aproape 83 la sută...

chirita lepadatu spunea...

Articolul dar si comentariul dlui Nicolae Nicu sunt deosebit de reale si interesante,acest articol poate fi complectat cu imagini si poate fi folosit cu succes in campania anti PNL.
Am republicat acest articol in blogul personal : Orizont Rosu
Va rog sa dati aprecierea dvs dle Nicolae si in blogul :Scanteiacomintern.blogspot.com
puteti vizita si Orizont si Buna-Vestire! daca intrati pe Scanteia sau oricare din cele 3.
Va multumesc si va astept cu un comentariu.

nelson spunea...

Este timpul să-mi împărtășesc mărturia, eu sunt Nelson și fericit când depun mărturie aici, mama mea i-a prezentat lui Baba Ogbogo când a descoperit că nu-mi pot rămâne soția însărcinată după 3 ani de căsătorie. Deci, acestea au adus atâtea probleme în căsnicia mea și au dus la divorț. a spus ea, el este extrem de spiritual și poate să o facă pe soția mea să se întoarcă la mine cu bucurie și putem avea copii împreună. La început, nu m-am îndoit până nu l-am contactat și apoi am aruncat vrăji puternice asupra mea și am făcut-o pe soția mea să se întoarcă la mine după ce a făcut nevoia. Și acum, suntem fericiți cu copii minunați. Din ziua în care Great BaBa Ogbogo a lucrat pentru mine și mi-a rezolvat problemele. Am făcut un jurământ puternic că, atâta timp cât voi trăi, voi continua să mărturisesc despre bunătatea marilor sale lucrări, iar cei care se confruntă acolo cu dificultăți de relație și căsătorie ar trebui să-l contacteze rapid și să devină un martor fericit ca mine. Îmi las contactul aici, prin e-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau ajung la el prin numărul său WhatsApp. +2349020168697
A făcut-o pe fosta mea soție să se întoarcă la mine cu bucurie
M-a vindecat de la un om impotent la un bărbat adevărat.