Malinovski - Ostaşul patriei

Semnalez tuturor celor interesaţi, iubitorilor de istorie adevărată, nefalsificată o carte eveniment, rară, din categoria celor care din considerente politice nu prea văd lumina tiparului în România: Mareşalul Malinovski Ostaşul patriei, de Anatoli Marcenko, editura Paidea, 2009, în traducerea lui Mihai Maxim. Felicit pe această cale pe toţi cei implicaţi, editură, traducător, etc. 

E foarte important să cunoaştem istoria contemporană a patriei „aşa cum a fost”, nu distorsionată de diverse interese politice şi economice, în conexiune cu istoria lumii, a vecinilor noştri, şi mă gândesc aici în principal la Uniunea Sovietică şi Rusia, pentru a conştientiza şi cântării cine ne sunt prietenii şi duşmanii, cine ne-a vrut binele şi cine răul,  mai cu seamă în acest moment greu pentru ţara noastră când forţele progresiste şi  patriotice sunt risipite, când  ne-am pierdut independenţa politică şi economică, când cercuri reacţionare şi retrograde fac manevre şi presiuni pentru reinstaurarea formei învechite a monarhiei, când criza mondială a sistemului capitalist ameninţă însăşi fiinţa biologică a poporului nostru.

Cartea prezintă în manieră romanţată viaţa şi cariera marelui comandat de armate Rodion Iakovlevici Malinovski, relaţiile sale cu marile personalităţi sovietice ale timpului în special cu Stalin, din momentul în care a izbucnit războiul antisovietic - Malinovski se găsea pe atunci în fruntea unei divizii sovietice desfăşurate pe râul Prut - trecând prin momentele amare ale retragerii din anii 1941-1942, dar şi prin numeroasele sale victorii strălucite obţinute pe câmpul de luptă în dauna invadatorilor fascişti dar şi a imperialiştilor japonezi, culminând cu momentul de apogeu al carierei sale, numirea în funcţia de ministru al apărării în 1958, şi mergând de aici mai departe prin anii de încordare şi tensiune din perioada războiului rece, incluzând criza rachetelor cubaneze, până la stingerea sa din viaţă în 1967.

Despre personalitatea lui Malinovski voi spune numai că era pasionat de filozofie, şi că Marc Aureliu, marele stoic, filosoful împărat, era autorul său preferat.

Pentru a vă face o idee despre carte şi pentru a vă îndemna la lectura sa integrală voi reda mai jos selecţiuni din capitolul 26, ce se referă la operaţiunea militară Iaşi-Chişinău, operaţiune militară de mare anvergură ce a afectat în mod direct istoria României pentru că a determinat prin succesul său strălucit ieşirea forţată a acesteia din coaliţia hitleristă descătuşând astfel forţele antifasciste şi progresiste ale patriei, lăsând câmp liber de acţiune Partidului Comunist din România şi clasei muncitoare, creând premisele unor transformări politico-sociale revoluţionare care au culminat cu abolirea orânduirii capitaliste timp de aproape 45 de ani.

Cei 45 de ani în care capitalismul a fost abolit au însemnat tot atâţia ani în care munca poporului nu s-a mai scurs în afara ţării şi în buzunarele profitorilor, ci s-a materializat în creşterea considerabilă a calităţii vieţii maselor care au avut pentru prima dată în istoria ţării noastre acces pe scară largă, liber neîngrădit de vechile constrângeri de clasă la  binefacerile civilizaţiei şi culturii.

26

Cine s-ar fi gândit, privind la o înălţime oarecare, aruncată pe câmpul verde moldav şi marcată pe hartă cu cota 195,0, că aceasta va deveni punct de observaţie al Frontului 2 ucrainean, care se pregătea pentru ofensiva hotărâtoare. În seara zilei de 19 august 1944 au urcat pe această înălţime reprezentantul Cartierului general al Comandamentului suprem, mareşalul Semion Konstantinovici, Timoşenko şi generalul de armată Rodion Iakovlevici Malinovski, împreună cu alţi generali şi ofiţeri din trupele operative.

Întregul grup de militari, cu grade şi funcţii diferite era dominat de figura impunătoare a mareşalului Timoşenko. Şi dacă nu ar fi fost plasele de camuflaj, punctul de observaţie ar fi devenit o ţintă sigură pentru aviatorii nemţi care survolau periodic raioanele învecinate.

În noaptea aceea nimeni nu a închis ochii pe înălţimea 195,0. Toţi, de la şefii cei mari până la soldaţii de la comunicaţii, aparent calmi, aşteptau încordaţi ceea ce avea să se întâmple peste câteva ceasuri. De aici, de pe înălţimea 195,0 trebuia să plece, repetându-se în receptoarele a mii de telefoane şi în microfoanele a mii de staţii radio, ordinul scurt, codificat, privind trecerea întregului Front la ofensiva hotărâtoare.

Tot frontul aştepta cu înfrigurare acest ordin: infanteria în tranșee, artileria lângă tunuri, tanchiştii pe tancuri, piloţii în carlinga avioanelor, geniştii lângă trecerile peste râu, bucătarii la bucătăriile de campanie – într-un cuvânt, toţi cei care urmau să ia parte la această acţiune năvalnică, grandioasă şi înspăimântătoare numită ofensivă.

Deşi peste zi soarele arsese nemilos, încingând atmosfera, noaptea se făcu răcoare, poate şi datorită vânticelului, pornit din senin.În zori câmpul şi copacii se acoperiseră de o rouă abundentă, iar peste văi se lăsase o ceaţă deasă.

Generalii nu mai puteau suporta adăpostul înghesuit. Malinovski a ieşit să ia o gură de aer şi ceilalţi s-au grăbit să-l urmeze. Afară îi aştepta surpriza răsăritului de soare.

-Unde sunt amplasate punctele de observaţie ale comandanţilor de armată ?, a întrebat ---Timoşenko.

-La circa patru sute de metrii de linia întâi, a răspuns Malinovski.

-Bravo, sunt bine mascate, nu le vezi nici cu binoclul, i-a lăudat Timoşenko. Hai să ne potrivim ceasurile, Rodion Iakovlevici. Al tău cât este ?

-Şase fix.

-Mai avem zece minute… Toţi stăteau în aşteptare, cu ochii pe cadranul ceasurilor. Minutarele parcă se opriseră… În sfârşit a sosit ora H.

-Şase şi zece a spus liniştit Malinovski.

Un vacarm infernal a acoperit ultimele lui silabe: mii de guri de foc – tunuri şi aruncătoare de mine trăgeau din toate părţile, iar norii de fum şi foc cuprinseră Dealul Mare. Uraganul aducător de moarte ardea totul în calea sa.

Faţa împietrită a generalului-colonel de artilerie Fomenko nu-i putea ascunde bucuria şi mândria că tocmai artileria lui va crea panică în rândurile inamicului, îl vor pune pe fugă, lăsând cale liberă infanteriei şi tancurilor noastre. Concertul de artilerie va continua o oră şi jumătate,apoi vor intra în luptă cele două sute de avioane de asalt ale generalului Goriunov, care vor pregăti terenul pentru ofensiva armatei a 23-a a generalului Trofimenko.

Lui Malinovski i s-a raportat că Armata 23 a reuşit să forţeze răul Bahlui şi să se îndrepte vertiginos spre înălţimea Dealul Mare. A ordonat să se verifice această informaţie. I s-a confirmat pe dată: pe lângă cele două treceri amenajate de genişti, armata a mai cucerit din mers două poduri şi acum trecuse pe malul celălalt.

Malinovski a cerut legătura cu Kravcemko şi i-a ordonat să avanseze cu armata de tancuri prin breşa creată. Tancurile acestuia au avansat în forţă, dând o lovitură distrugătoare divizei 1 de tancuri „România Mare”. La sfârşitul zilei armata de tancuri a lui Kravcenko ajunsese deja la al treilea aliniament de apărare al inamicului de pe Dealul Mare.

- Te felicit, Rodion Iakovlevici, a spus Timoşenko, care de obicei era foarte zgârcit cu aprecierile. Este pentru prima dată în aceşti ani de război când o armată de tancuri trece prin breşa creată la mijlocul primei zile de ofensivă.

- Într-adevăr, i-a răspuns Malinovski, la fel de emoţionat.Am făcut multe lucruri de pionierat în acest război.

- Înseamnă că ne mai aşteptăm şi la alte surprize, nu? A continuat cu zâmbetul pe buze Timoşenko. Totul e impresionant, trebuie să recunosc. Asta îmi aminteşte de războiul civil, când cavaleriştii mei s-au năpustit asupra albilor. Dar tancurile sunt altceva decât cavaleria. De Malinovski s-a apropiat Susaikov, membru în Consiliul militar.

- Rodion Iakovlevici, Goriunov m-a informat despre fapta de eroism a căpitanului Lozorenko, şef de escadrilă. El a descoperit la NE de Huşi o coloană de maşini şi trupe inamice. Din două raiduri a distrus 15 maşini şi a omorât mai mulţi ofiţeri şi soldaţi.

- Bravo lui !

.- Apropo, Lozorenko se află pe front din prima zi a războiului. În 43 avionul i-a fost doborât, iar el, grav rănit, a fost luat prizonier. A fost trimis în Germania, dar pe drum, la Borisovo, a făcut o spărtură în vagon şi a evadat împreună cu un grup de prizonieri. I-a căutat pe partizani şi a ajuns în brigada Şciors. Dar ca orice aviator, nu putea trăi fără să zboare şi partizanii l-au ajutat să treacă linia frontului.Aşa că Lozorenko s-a întors la unitatea sa, unde a ajuns comandant de escadrilă.

- Adevărat erou, a exclamat Malinovski. Merită pe deplin titlul de „Erou al Uniunii Sovietice”.

- Sunt întrutotul de acord, Rodion Iakovlevici, a încuviințat Susaikov.Permiteţi să dau ordin pentru decorare?

- Cât mai repede. Şi-a câştigat pe merit „Steaua de aur”.

Ofensiva continua cu succes. La punctul de comandă veneau rapoartele unul după altul.Numai în ziua de de 20 August Armata 5 aviaţie a efectuat peste o mie cinci sute de zboruri, în care a doborât patruzeci şi trei de avioane inamice…

Armata 52 a generalului Koroteev a străpuns apărarea inamică pe o lăţime de doisprezece kilometri, reuşind să ajungă înainte de lăsarea serii la periferiile din partea de NV a Iaşului…

Înaintează cu succes Armata 7 de gardă a generalului Şumilov.Avansează în forţă corpul de tancuri al generalului Polozkov…

Comandantul de front a dat ordin: Armata 27 să încheie străpungerea liniei de apărare a frontului inamic la înălţimea Dealul Mare şi să vină în ajutorul Armatei 6 de tancuri pentru intrarea acesteia în zona operativă. Armata 52 să cucerească Iașiul şi să continue ofensiva spre Huşi.

Seara târziu Malinovski a cerut să i se facă legătura cu Comandamentul general şi a raportat.

- În două zile de luptă trupele Frontului au nimicit unsprezece  mii patru sute de soldaţi inamici, au distrus şi incendiat şaptezeci şi două de tancuri şi tunuri autopropulsate, peste trei sute de maşini. Au fost luaţi prizonieri circa şase mii de soldaţi şi ofiţeri. Frontul a lărgit breşa până la cinzeci şi cinci de kilometri, ajungând la patruzeci de kilometri în adâncime pe direcţia loviturii principale şi depăşind linia organizatorică a inamicului. Nu am apelat încă la rezerve.

Malinovski a tras primele concluzii asupra rezultatelor celor două zile împreună cu Timoşenko.

- Comandanţii de armate şi comandanţii de corp e armate nu trebuie să întrerupă ofensiva nici pe timp de noapte, asta e cel mai important acum. Am ordonat ordonat organizarea detaşamentelor mobile care să-l urmărească pe inamic, să nu-i ea posibilitatea să se regrupeze şi să se fixeze pe aliniamente intermediare. S-a ordonat unităţilor să intensifice ritmul ofensivei la maximum.

- Corect, la susţinut Timoşenko. Iar lichidarea garnizoanelor inamice din punctele întărite o pot face cu succes eşalonul doi şi rezervele.

   - În dimineaţa zilei de 22 august va trece la ofensivă şi armata 4 de gardă a generalului Galanin, a continuat Malinovski. Ea va acționa împreună cu Armata 52 şi Corpul 18 de tancuri pe frontul intern din încercuire. Iar Corpul 3 de tancuri a primit ordin să facă joncţiunea cu trupele Frontului 3 ucrainean în raionul Huşi...

   Postul unional de radio transmitea în seara zilei de 22 august ordinul Comandamentului Suprem:

   “Trecând la ofensivă, trupele Frontului 2 ucrainean, susţinut de loviturile masive ale artileriei şi aviaţiei noastre, au străpuns apărarea puternică, bine organizată a inamicului în raionul NV de Iaşi şi în trei zile de lupte ofensive au avansat cu şaizeci de kilometri, lărgind breşa până la o sută douăzeci de kilometri de front. În timpul ofensivei trupele frontului au cucerit puternicele puncte de apărare ale inamicului - Iaşi, Târgu-Frumos, Ungheni şi au ocupat prin luptă peste două sute de alte localități”

   In ordin erau menţionaţi comandanţii de armată Koroteev, Trofimenko, Şumilov, Galanin, artileriştii lui Fomin, tanchiştii lui Kurkin, aviatorii lui Goriunov, geniştii lui Ţîrlin şi transmisioniştii lui Leonov. Moscova ii sărbătorea pe luptătorii eroi cu douăzeci de salve de tun, trase de două sute douăzeci şi patru de tunuri.

   - Cum vă imaginați continuarea ofensivei în zilele de douăzeci şi trei, douăzeci şi patru şi douăzeci cinci august? l-a întrebat Timoşenko pe Malinovski.

   - Se impune formarea frontului intern de încercuire a grupării Chişinău. Ofensiva cea mai puternică va fi îndreptată în direcţia fortificațiilor de la Focşani. Şi această linie va trebui cucerită cu orice preţ, înainte ca inamicul să ajungă la ea. Am pregătit deja planul, vă rog să-l studiați. Pentru mine este foarte important să aflu părerea dv. despre el.

   Timoşenko a luat foaia cu textul ordinului. Malinovski cerea comandantului Armatei 52 şi comandantului Corpului 18 de tancuri să închidă inelul încercuirii grupării Chişinău, astfel ca spre sfârşitul zilei de 22 august să ocupe trecerile peste râul Prut de la Cotu Morii până la Fălciu, să împingă spre râu unităţile germane în retragere şi să blocheze căile de înaintare a inamicului spre est. Armata 4 de gardă avea sarcina de a-i da o lovitură puternică de-a lungul malului stâng al Prutului. Aceste acţiuni, duse în strânsă colaborare cu cele ale trupelor Frontului 3 ucrainean ale lui Tolbuhin, vor duce la încercuirea puternicelor forţe inamice la SV de Chişinău. Armata 27 urma să se se îndrepte spre Bârlad. Acolo se concentraseră deja armata 6 de tancuri, armata 7 de gardă şi grupa de cavalerie mecanizată, care trebuia să acţioneze de-a lungul Siretului. Avioanele lui Goriunov vor nimici coloanele în retragere ale inamicului.

   Timoşenko a făcut doar câteva corecturi neînsemnate.

   Seara Zaharov i-a adus lui Malinovski înregistrarea discuţiei şefului statului major al armatei 4 române, colonelul Dragomir, cu generalul Sănătescu. Dragomir îi raporta şefului său că frontul a fost rupt în totalitate.

   „Tancurile ruşilor au pătruns pe o breşă de o sută de km. Este imposibil să le opunem rezistenţă. Nemţii întârzie în mod intenţionat retragerea trupelor române, se plângea furios Dragomir. Ei au ordonat să nu se respecte indicaţiile comenzii armatei 4. Generalul Avramescu a fost insultat de comandantul trupelor germane în prezenţa subordonaţilor.”

   Dragomir îl ruga să intervină pe lângă nemţi pentru retragerea imediată a trupelor române. Sănătescu se justifica neputincios că nu ştia nimic despre această situaţie şi promitea că se va duce imediat la rege. Va încerca să-l convingă, fie să-l demită pe Antonescu, fie să semneze armistiţiul.

   - Şi încă ceva: chiar acum câteva clipe postul de radio românesc a transmis că Sănătescu a fost numit şeful guvernului, a adăugat Zaharov. Aşa se învârtesc şmecherii!

   - Aici am avut şi noi o contribuție, a glumit Malinovski. Ei, acum, gata. Spuneți-mi mai degrabă cum stă Kravcenko cu ofensiva.

   - Tanchiştii au avansat cam 40-50 de km. Kravcenko a gonit inamicul din mai multe localităţi, pe care le-a preluat armata 27. În prezent Kravcenko se află pe aliniamentul Focşani-Tecuci. Nemţălăii şi românii nu pot merge decât spre sud.

   - Tanchiştii noştri ar face bine să ocupe Huşii. Malinovski a oftat îngrijorat. Atunci inamicul va putea să se îndrepte şi spre SV.

   Tanchiştii parcă au înţeles dorinţa comandantului frontului: în curând ei au pătruns în Huşi.

   Şi din nou, pe 24 august, la postul de radio unional s-a auzit vocea crainicului Iurii Levitan, care a citit noul ordin al Comandamentului suprem:

   „Trupele Frontului 2 ucrainean, în urma ofensivei impetuoase a unităţilor de tancuri, cavaleriei şi infanteriei, au nimicit gruparea inamica la sud de Iaşi şi astăzi, 24 august, au cucerit oraşele Roman, Bacău, Bârlad şi Huşi, importante puncte strategice de sprijin ale inamicului, care ne împiedicau avansarea spre raioanele centrale ale României.” Şi la Moscova au răsunat din nou salvele de artilerie.

   A doua zi statul major al frontului s-a mutat mai aproape de trupele în ofensivă. Timoşenko şi Malinovski străbăteau locurile pe unde se dăduseră nu demult lupte. Rodion Iakovlevici i-a arătat mareşalului un tanc german distrus:

   - Vedeţi ce au scris băieţii noştri pe tanc? Interesantă inscripţie, eu aş numi-o autograf: „Distrus de komsomolistul Kolesov Mihail!“

   - Aş vrea să văd cât mai multe asemenea inscripţii, a comentat vesel Timoşenko.

   - Vom vedea. Nimic nu-i mai poate opri acum pe vulturii noştri! a spus Malinovski încrezător.

   Au trecut pe lângă o coloană lungă de prizonieri. O însoţeau doar trei ostaşi cu automatele. Malinovski a ordonat să oprească lângă unul dintre ei - un tip voinic, cu

două ordine „Slava” pe tunică.

   - Nu crezi că sunteţi cam putini însoțitori la toată adunătura asta, tovarăşe sergent?

   - Suntem putini, da buni. tovarăşe general de armată!

Nu fug ei. Şi unde să se ducă, că nu poţi să te ascunzi cale de o suta de kilometri. Că în Carpaţi drumurile au fost blocate de cavaleria noastră.

   - Bravo, tovarăşe sergent, gândiți foarte logic!

   - Da, numai că îmi pare rău...

   - Ce s-a întâmplat?

   - Pai, ce să fie, sunt ghinionist. Până mă târăsc cu paraziţii ăştia până la locul de destinaţie, compania mea ajunge la Bucureşti şi eu, când mai lupt?

   - Nu-i nimic, tovarășe sergent, ajungi tu compania din urmă şi mai primeşti şi alte decoraţii.

   - Dar nu lupt pentru decoraţii, tovarăşe general de armată, s-a supărat sergentul. Nu vreau să ratez asaltul asupra Bucureștiului!

   - Nu-l ratezi, nu-ţi fie teamă, dar până atunci fii cu ochii în patru şi ai grijă de protejaţii tăi.

   - Am înţeles, voi fi cu ochii în patru, tovarășe general de armata! a strigat din răsputeri sergentul, mândru nevoie mare că a avut cinstea sa stea de vorba cu mareșalul și cu comandantul de armată. Va avea ce să le povestească celor din plutonul lui, numai să-l creadă, să nu zică: ia nu ne mai turna gogosi, Serioja Kudreavţev!

   Abia au reușit Timosenko si Malinovski să se instaleze la noul post de comanda ca Zaharov le-a şi adus o noutate: pe 23 august, la ora 23,30, Mihai, regele României, a anunţat la radio formarea unui nou guvern, în frunte cu Sănătescu. Şi a mai declarat că România întrerupe acţiunile militare şi că noul guvern trebuie să încheie pace cu ţările coaliţiei antihitleriste. In plus, România accepta condițiile armistiţiului, impuse de guvernul sovietic încă pe data de 12 aprilie I944.

   - Hitler a dat ordin să fie arestat regele Mihai, iar în România sa fie format un guvern care să colaboreze cu Germania, a mai spus Zaharov.

   - Prea bine, acum drumul spre România este liber, a remarcat Timoşenko.

   - Asta cam aşa-i, dar mă îndoiesc că nemţii ne vor lăsa România aşa, de florile mărului, a obiectat Malinovski.

   - Comandamentul ne cere să acordăm o atenție deosebita Ploieștiului şi, bineînţeles, Bucureştiului, a continuat Timoşenko. Asta-i de înțeles, pentru că Ploieştiul înseamnă petrol, iar fără petrol Hitler e ca şi mort. După informaţiile primite, în Ploieşti sunt circa 25.000 de nemţi și vreo suta de avioane. Să nu uitam că Ploieştiul este și cel mai mare nod de cale ferată pentru direcţia Transilvania.

   - Si este la numai șaizeci de kilometri de Bucureşti. Noi putem să izolăm Ploieştiul. Pentru asta este nevoie de o lovitură simultană a forţelor noastre mobile. Cred că ar trebui să aruncăm asupra Ploieştiului și Bucureştiului armata 6 de tancuri a lui Kravcenko. Poate să direcţioneze două corpuri spre Bucureşti, iar cu unul să lovească Ploieştiul.

   - Bine gândit, a încuviinţat Timoşenko. A început etapa a doua a ofensivei Frontului 2 și Frontului 3 ucrainean. Trebuia ca o parte a trupelor Frontului 2, înaintând spre vest, să traverseze Carpaţii Orientali, iar forţele principale, trecând de zona Focşani, să urmărească spre sud trupele în retragere ale inamicului. Şi împreuna cu Frontul 3 ucrainean să lichideze trupele inamice aflate în încercuire.

   Pentru a transpune în practica cele hotărâte, Malinovski a ordonat lui Trofimenko să iasă cu armata 52 la râul Prut, pentru a împiedica trupele inamice să treacă dincolo. Iar corpul 18 de tancuri, să nu le permită să se îndrepte spre Cahul. Un rol aparte ii revenea armatei 4 de garda a generalului Galanin, care avansa pe malul estic al Prutului. Aceasta, împreună cu Frontul 3 ucrainean, trebuia să lichideze trupele inamice din zonele Cotu Morii, Leuşeni si Lozova. Aici se duceau lupte crâncene şi a fost nevoie să arunce în aer podul de peste Prut pentru a-i împiedica pe nemți și români să mai treacă dincolo. In cursul luptelor armata 4 de garda a nimicit peste 6000 de soldați și ofiţeri ai inamicului și a luat prizonieri circa 10.000 de oameni.

   În timpul acestei operaţiuni s-a petrecut și un lucru neplăcut, întâlnit nu o dată în asemenea situaţii: colaborarea deficitară dintre cele doua fronturi. Planurile arată ideal pe hârtie, dar pe câmpul de lupta fronturile vecine pot să intre unul în raza de acţiune a celuilalt, ceea ce s-a întâmplat şi acum. Preocupată de urmărirea trupelor inamice ce se retrăgeau în debandadă, Armata 4 de garda a lui Galanin a intrat pe câmpul de ofensivă al Armatei 5 a generalului Berzarin, din frontul 3 ucrainean. Acesta i-a raportat imediat lui Tolbuhin, adăugând ca armata 4 de gardă îl împiedică sa înainteze. În loc să clarifice situaţia cu Malinovski, Tolbuhin ,,s-a plâns" la Comandament că s-a întâmplat un lucru scandalos şi a cerut să se facă ordine, iar ,,anarhiştii" să treacă imediat pe malul vestic al Prutului... Si Antonov, care a primit plângerea lui Tolbuhin, s-a arătat  indignat, drept care l-a sunat imediat pe Malinovski, cerându-i să facă ordine în trupele sale. Comandantul frontului 3 ucrainean a încercat să-l convingă pe locţiitorul şefului Marelui Stat Major:

   - Alexei Inokentievici, asta este practic foarte greu de realizat în timpul acţiunilor de luptă. În plus, poate avea urmări neprevazute, pentru că trupele inamice se vor îngrămădi la trecerile de peste Prut și se vor îndrepta prin spatele frontului meu spre Carpaţi. Nu văd nimic grav în situaţia creată. Mai mult decât atât, armata 4 întăreşte flancul drept al frontului lui Tolbuhin, împiedicând retragerea spre nord a trupelor inamice încercuite şi nedându-le posibilitatea să se apropie de trecerile de peste Prut.

   Dar Antonov nu a cedat:

   - Tovarase Malinovski, Comandamentul vă ordonă să retrageți armata 4 de gardă pe aliniamentele ei de acţiune. Să raportaţi de îndeplinire!

   Si Malinovski a trebuit să se supună. Nu-l mai recunoștea acum pe Antonov: îl știa un intelectual reţinut, care acționa totdeauna cu tact. Se vedea că Tolbuhin l-a ,,prelucrat" bine. Emoţiile întunecă mintea și nasc ambiţii. Şi din această cauză treaba nu mai iese cum trebuie.

   Aşa s-a întâmplat și acum. A trebuit ca Malinovski să oprească ofensiva armatei a 4, lăsând inamicul să-şi mai tragă sufletul. Armata lui Berzarin n-a putut sa reţină singură trupele inamice care au intrat imediat în breşa creată după retragerea armatei 4. Câteva zeci de mii de oameni au reuşit să iasă din încercuire şi au trecut pe malul drept al Prutului, împreună cu tancuri și cu alte tipuri de armament. Aceştia s-au regrupat în raionul Husilor, unde au dus lupte cu unitățile din spatele frontului ale armatei 52. A început dezordinea, nu se ştia cine e încercuit, sovieticii sau nemţii. Ca rezultat frontul 2 a avut de suferit pierderi imense. În una din aceste lupte neprevăzute a murit generalul-maior Polozkov, comandantul corpului 18 de tancuri.

   Era limpede că principalul vinovat pentru cele întâmplate era marele stat major,  dar Malinovski nu putea să-şi ierte lipsa de fermitate:

   “E numai vina ta, dragă tovarăşe. Ai fost prea docil. Trebuia să-i demonstrezi lui Antonov că asemenea fapte “curajoase” în timpul luptei pot compromite întreaga operaţiune. Războiul nu e joacă şi capriciile nu-şi au locul aici. Ordinul e ordin, dar puteai să nu-l execuți,  pretextând apoi ca nu s-a mai putut. Ce, Rodion, ai uitat ce spunea Suvorov?  „Dacă ți se spune să o iei la dreapta, dar în lupta tu vezi că trebuie să o iei la stânga, atunci fa-o stânga.“ Comandamentul e la mii de kilometri depărtare, dar tu ai totul în fata ochilor. Asta să-ţi fie învățătură de minte...”

   Cu eforturi disperate frontul a reușit să iasă din situaţie şi şi-a continuat ofensiva. Pe 26 august corpul de tancuri a pătruns în Focşani şi în curând întăriturile de la Focşani au căzut. La ordinul lui Malinovski tanchiştii lui Kravcenko s-au îndreptat spre Ploiești. Acolo s-au remarcat și infanteriştii. În decurs de o zi brigada 6 motorizata a colonelului Osadei a parcurs distanta de șaptezeci de kilometri de la Buzau la Ploiesti. Imaginea Ploieştiului era terifiantă: peste tot ruine și fum. Nemţii în retragere au aruncat în aer rafinăriile și rezervoarele de petrol. Geniştii s-au apucat să stingă focurile, munca era periculoasa. Au fost puşi la treabă şi prizonierii nemţi.

   Două corpuri de tancuri din armata lui Kravcenko s-au îndreptat spre Bucureşti. În ajun Malinovski îi ordonase lui Kravcenko:

   “Intrarea în București se va face in mod organizat. Convoaiele vor rămâne în afara oraşului. Infanteria se va deplasa în marş însoţită de orchestră. Comandanții de regimente și de divizii vor merge călare, fiecare în faţa unității sale.”

   Şi iată ca pe 31 august 1944 trupele frontului 2 ucrainean au intrat în București. Soarele strălucea orbitor, zeci de mii de locuitori ai capitalei române ieşiseră în stradă. Trupele mărşăluiau printr-un coridor viu de oameni entuziasmaţi care aclamau Armata Rosie, armata eliberatoare si aruncau cu buchete de fiori. Tancuri cu gardişti pe blindaj, instalaţii autopropulsate de artilerie, tunuri, obuziere, treceau in ordine pe strazi, îndreptându-se spre centrul orasului.

   Aceasta a fost o victorie minunată, rezultatul operaţiunii Iaşi-Chişinău. În cinstea ei Moscova a tras din nou douăzeci și patru de salve din 324 de tunuri.