 |
| Stalin vs. Trotsky |
De-asemenea, a subliniat că "statul proletar degenerat" nu este o nouă formă de societate, ci doar o fază de tranziţie între capitalism şi socialism (mai apropiată de capitalism), ce inevitabil va colapsa într-o formă sau în alta. El a mai arătat că prăbuşirea sa va duce la o democraţie muncitorească autentică sau la restaurarea capitalismului, în funcţie de mişcarea ce va răsturna dictatura birocraţiei, dacă va fi una a muncitorilor organizaţi sau nu.
"Colapsul politic al regimului stalinist va duce la restabilirea democraţiei sovietice numai dacă înlăturarea bonapartismului va fi opera unui act conştient al avangardei muncitoreşti. În toate celelalte cazuri, locul stalinismului , nu poate fi luat de altcineva decât de contrarevoluţia fascist-capitalistă" Trotsky 1935
Mai trebuie să definim un termen, înainte să continuăm. Prin bonapartism se înţelege o putere de stat, care guvernează deasupra intereselor de clasă, care reuşeşte să devină autonomă chiar în dauna clasei ce a propulsat-o şi utilizează maşina de autoritate a statului în interes personal. Exemplu clasic este Ludovic Bonaparte, ilustrat de Marx în lucrarea, Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte (1852).
Această teorie a dictaturii birocraţiei este doar pe jumătate adevărată. Şi este aşa, pentru că ea nu se aplică în interiorul perioadei staliniste (1924-1953), ci numai perioadei post staliniste sau a revizionismului hruşciovist. Şi iată de ce, pun argumentele în ordinea tăriei lor:
1.Dacă regimul stalinist nu ar fi fost expresia voinţei politice a clasei muncitoare, nu ar fi fost o dictatură autentică a proletariatului, ci dictatura de tip bonapartist a unei birocraţii scăpate de sub orice control, aşa cum susţine Trotsky, nu ar fi făcut faţă războiului antinazist, s-ar fi dezintegrat sub loviturile grele ale hitlerismului, nicidecum să mai vorbim despre purtarea războiului de către Uniunea Sovietică aproape de una singură până la zdrobirea fascismului. Regimul lui Ludovic Bonaparte s-a prăbuşit aproape instantaneu sub loviturile prusace.
2.În 1928 este declanşată în Uniunea Sovietică revoluţia socialistă la sate. Aceasta a fost o revoluţie la fel de vastă şi de însemnată ca şi cea din Octombrie 1917. Este închis NEP-ul iar în locul său este introdusă planificarea economiei. Se trece la industrializarea ţării în ritm susţinut. Acesta sunt măsuri cu caracter profund revoluţionar, care au dus la bulversarea întregii societăţi sovietice, cu consecinţe foarte adânci şi complexe. Conducerea sovietică şi-a asumat riscuri însemnate. Avântul economiei sovietice a fost însă extraordinar. În numai două cincinale au fost recuperate aproape în întregime marile decalaje de dezvoltare faţă de Occident.
Aceste transformări implicând energii extraordinare, abnegaţia, puterea de muncă şi încordarea creatoare ale unui întreg popor nu sunt lucruri în puterea unei birocraţii bonapartiste sau de altă natură.
Se ştie foarte bine că birocraţia este conservatoare, nu-şi asumă riscuri, nu iubeşte schimbarea, caută să ţină lucrurile pe loc, să le osifice pe vecie. Marea schimbare trăită de Uniunea Sovietică în anii 1928-1941 nu are pandant în nici o altă epocă în capitalism. Nici un stat capitalist nu a reuşit vreodată şi nici nu va reuşi să progreseze cât a progresat Uniunea Sovietică în perioada menţionată. Capitalismului german i-au trebuit peste 100 de ani de evoluţie anarhică pentru a ajunge în 1941 într-un punct inferior economiei sovietice planificate, războiul a arătat-o.
Deci e clar că nu este vorba de dictatura birocraţiei, ci de un imens flux revoluţionar autentic.
3. În socialism orice întărire a centralizării şi planificării economiei, deşi pare paradoxal, este o slăbire a birocraţiei nu o întărire a ei, pentru că forţează vârful să-şi asume responsabilitatea deciziilor, iar acesta la rândul său este nevoit să pună mai multă presiune asupra bazei pentru a-i executa mai corect şi mai exact hotărârile. Capitalismul fiind un proces de producţie anarhic responsabilitatea pentru bunul mers al economiei este total disipată. Din acest motiv birocraţia capitalistă coruptă până în vârful unghiilor îşi poate vedea liniştită de comisioanele sale, se află în afara oricărei răspunderi, posedă o libertate nemărginită.
În socialism birocraţia este direct răspunzătoare de mersul economiei, cu cât centralizarea deciziei este mai mare cu atât responsabilităţile sunt mai clare, normarea şi reglementarea mai bună, libertatea de mişcare şi de acţiune a birocraţiei scade, coruptibilitatea se reduce în consecinţă.
Centralizarea economiei şi a planificării înseamnă performanţă, să ne uităm numai cât de planificate şi de centralizate sunt marile corporaţii multinaţionale,operând pe toate cele cinci continente ale planetei, unele cu venituri mai mari decât PIB-ul României.
4.Stalin a insistat mereu asupra luptei cu birocraţia, cu elementele corupte, descompuse, trădătoare, ce unelteau pe faţă sau pe ascuns contra puterii proletare.
Stalin a realizat că partidul ca instrument de putere şi ca avangardă a clasei muncitoare trebuie să-şi păstreze cu orice risc caracterul revoluţionar, că nu numărul membrilor îi dau puterea şi tăria, ci calitatea lor, că păstrarea purităţii ideologice şi morale a partidului este un act revoluţionar, o datorie. Stalin nu a birocratizat partidul, ci la debirocratizat, la epurat de oportunişti, carierişti, trădători, laşi, elemente descompuse moral, etc. A insistat asupra tezei că în condiţiile existenţei încercuirii capitaliste construcţia socialistă nu poate fi garantată în mod deplin, că este inevitabilă confruntarea celor două sisteme, că în aceste condiţii lupta de clasă nu are cum să înceteze ci ea se va accentua, se va ascuţi. (Ceauşescu nu a înţeles niciodată aceste comandamente. Dacă le-ar fi înţeles, generalul Victor Atanasie Stănculescu –care mărturisea că a urât de mic socialismul pentru că avea ascendenţă burgheză- trebuia să fie orice, numai adjunctul ministrului apărării nu. Cărţile lui Stalin erau interzise pe vremea lui Ceauşescu, ele aveau acelaşi regim cu Mein Kampf-ul lui Hitler, câteva la fondul secret al Academiei, restul la topit. Despre Hitler şi acoliţii săi au apărut sute, poate mii de titluri şi articole, despre Stalin nici unul. Ce Hitler n-a reuşit în patru ani cu toată maşina de război germană să facă cu partidul lui Stalin, a reuşit Iliescu cu Partidul lui Ceauşescu într-o singură seară. Cam acesta este raportul între scorniceştean şi gruzin, la care se adaugă observaţia că primul îşi permitea să cenzureze cărţile ultimului. )
După moartea lui Stalin (1953), Hruşciov şi grupul său a preluat puterea în Uniunea Sovietică, trecând la ceea ce ei au numit destalinizarea ţării, ce a culminat cu raportul secret al lui Hruşciov la Congresul XX al PCUS despre aşa-zisele crime ale lui Stalin (1956). Ca un laş Hruşciov nu a avut curajul să-şi asume public raportul, ci l-a distribuit numai pe ascuns congresului. De fapt acest document, fals de la un capăt la altul şi care nu ţine cont de nici un context istoric şi de clasă, nu a fost decât o manevră a lui Nichita Hruşciov de a-şi consolida puterea în dauna unui alt grup rival de foşti colaboratori apropiaţi ai lui Stalin în frunte cu Molotov, Kaganovici, etc.
Din acest moment istoric (1956) mişcarea comunistă internaţională se decuplează treptat, treptat de la interesele clasei muncitoare, îşi pierde busola în Occident, iar în Răsărit se mişcă către bonapartism şi dictatura birocraţiei. O dovadă a mişcării către dictatura birocraţiei în Uniunea Sovietică hruşciovistă este slăbirea centralizării economiei planificate, introducerea unor elemente de autonomie în conducerea întreprinderilor, reglementări liberale privind circulaţia mijloacelor fixe şi a forţei de muncă, menite să difuzeze răspunderea centrului, lucru care aşa cum am arătat mai sus duce la întărirea birocraţiei prin sporirea libertăţii sale de mişcare. Regimul lui Hruşciov a fost un exemplu clasic de bonapartism, decuplat de interesele clasei muncitoare, preocupat numai de propria menţinere la putere.
De aici încolo (1956) trotskysmul se adevereşte întrutotul. Bineînţeles în politică se operează cu nuanţe dar linia generală de „state proletare degenerate” rămâne valabilă.
Deci epoca Ceauşescu nu a fost o dictatură a proletariatului, ci o dictatură birocratică. Cu toate astea a fost net superioară capitalismului colonial ce a precedat-o şi celui ce i-a urmat. Explicaţia stă în economia socialistă planificată care este net superioară economiei de piaţă, în decuplarea ţării de la mecanismul neo-colonial capitalist de exploatare şi talentului de organizator şi conducător al lui Nicolae Ceauşescu, care este evident în ciuda greşelilor sale politice majore.
Post Scriptum.
Nu idealizez stalinismul ci doar aplic consecvent principiul marxist că în politică practica este singurul criteriu al adevărului.
Dacă stalinismul a trecut testul suprem al războiului, dacă a învins în confruntarea comunism-fascism înseamnă că nu ne mai putem îndoi de substanţa sa revoluţionară. Mai mult, tot practica social-istorică a arătat că revizionismul, abaterea de la marxism-leninism, respingerea stalinismului a dus la falimentul socialismului şi în final la restaurarea capitalismului.
11 comentarii:
Trecem peste fabulatiile evidente si stalinolatrie, dar am o intrebarea foarte simpla, care te plaseaza rapid intr-o categorie ideologica: cum se impaca controlul real al proletariatului asupra industriei cu o economie centralizata si planificata in care fiecare detaliu este controlat de o birocratie rupta de realitatile muncitoresti (nu ma refer la functia statului de a da o directie generala si sprijin logistic industriei, ci la controlul absolut pe care birocratia il avea asupra economiei in statul stalinist).
@bobby I
"cum se impaca controlul real al proletariatului asupra industriei cu o economie centralizata..."
La fel cum se împacă controlul marinarilor asupra unei nave aflate în marş în condiţiile în care deciziile de conducere şi planificarea a traseului se fac de către căpitanul vasului.
Numai că în capitalism vasul se mişcă în interesul unui comerciant capitalist, în socialism vasul se deplasează în interesul întregii societăţi deci şi în interesul marinarilor aflaţi la bord. Simplu, nu ?
În condiţiile socializării producţie pe scară largă şi foarte largă nu mai putem vorbi de autonomia lucrătorilor individuali.Nu planificarea şi centralizarea răpeşte autonomia acestor ci procesul industrial de producţie în sine, fluxul tehnologic obligatoriu.
Întreprindere modernă de producţie este un angrenaj perfect în care fiecare muncitor implicat trebuie să îşi facă operaţiunile ce îi revin cu maximă precizie.Totul este normat, reglementat, informatizat.
Autonomia muncitorului, da, dar în sfera vieţii sociale şi politice, nu şi în sfera economică.
Ceea ce vreţi dvs. autonomie economică pentru muncitor ţine de ceea ce Marx a criticat în Manifestul Comunist ca fiind socialismul mic-burghez, citez:
@ bobby II
b) Socialismul mic-burghez
[...]
Acest socialism analiza cu multă perspicacitate contradicţiile existente în relaţiile de producţie moderne. El demasca apologia făţarnică a economiştilor. El demonstra, fără putinţă de tăgadă, efectele distrugătoare ale maşinismului şi ale diviziunii muncii, concentrarea capitalurilor şi a proprietăţii funciare, supraproducţia, crizele, pieirea inevitabilă a micilor burghezi şi ţărani, mizeria proletariatului, anarhia în producţie, strigătoarele disproporţii în repartiţia avuţiei, războiul industrial nimicitor dintre naţiuni, descompunerea vechilor moravuri, a vechilor relaţii familiale, a vechilor naţionalităţi.
Potrivit conţinutului său pozitiv însă, acest socialism vrea sau să restabilească vechile mijloace de producţie şi de schimb, şi, o dată cu ele, vechile relaţii de proprietate şi vechea societate, sau să ferece din nou, cu forţa, mijloacele moderne de producţie şi de schimb în cătuşele vechilor relaţii de proprietate, care au fost sfărîmate şi nu se putea să nu fie sfărîmate de aceste mijloace. În ambele cazuri acest socialism este reacţionar şi totodată utopic.
Corporaţiile în perioada manufacturieră, economia patriarhală la ţară — iată ultimul lui cuvînt.
În dezvoltarea sa ulterioară, acest curent s-a împotmolit într-o neputinţă laşă.
K.Marx, F.Engeles Manifestul Partidului Comunist
Pentru cei interesati.
Cred ca am acces la operele complete ale lui Stain pubilcate prin anii 50. Seria aceea legata in grena. O sa ma uit in depozit.
Afurisitul acesta de blogpost nu pre-mi permite sa public...
Vad ca are melici...
O sa incerc la anonim.
De aceea ma semnez
Vgeorgicas
Deci fara autonomie in sfera economica... cum potrivit stalnismului singura forma de expresie politica permisa este partidul, iar acesta este si el controlat de birocratie (sau chair mai rau, de un "lider providential", cazul lui Stalin) rezulta ca si autonomia politica dispare (i.e. vezi suprimarea oricarui dialog ideologic in URSS, prin asasinarea tuturor celor care nu vedeau diamatul stalinist drept forma ortodoxa a marxismului). Cat despre autonomia sociala... Stalin a interzis avorturile, miscarea muncitorimii era strict limitata chiar si pe timp de pace prin odioasele pasapoarte interne mostenite de la taristi. Deci, pana la urma, potrivit doctrinei staliniste, muncitorul ramane doar un pion folosit de birocratie pentru a-si satisface nevoile reale sau imaginare.
Dupa dumneavoastra, si Stalinisti, marinarii de pe Potiomkin au primit ceea ce meritau (i.e. moartea pentru ca au refuzat sa fie niste animale manate de capitan).
Foarte bine ca ati citat manifestul, dar se pare ca ati ignorat o fraza esentiala: Marx vorbeste de "efectele distrugătoare ale maşinismului şi ale diviziunii muncii", pe cand dumneavoastra se pare ca sunteti un sustinator al taylorismului, in care muncitorul este doar o alta piesa inlocuibila in angrenajul industrial. Tocmai lupta impotriva acestei mentalitati a fost baza etica a marxismului. Ceea ce descrieti dumneavoastra este exact capitalism fara proprietate privata, deci capitalism de stat.
Apropo, ar trebui sa fiti mai atent cu interpretarile originale ale manifestului. Pasajul citat este o critica a curentelor fourieriste, iar "corporaţiile în perioada manufacturieră, economia patriarhală la ţară" sunt o referinta clara la falansterele promovate de de acestea. Deci ati cam dat-o in bara cu acest citat. Putin mai mare atentie data viitoare. Daca nu doriti sa studiati istoria miscarilor socialiste, macar cititi cateva dintre numeroasele prefete ale manifestului.
1."...singura forma de expresie politica permisa este partidul..." Vă atrag serios atenţia şi puteţi să-l întrebaţi şi pe domnul Bogdan, dacă nu mă credeţi pe cuvânt, că ţara se numea Uniunea Sovietică, deci reţineţi: soviete.
Sovietele sunt forma politică sub care revoluţia proletară şi-a găsit în cele din urmă expresia.
De libertate de ţi-e sete
Mântuirea-i prin soviete.
Vă invit pe dvs. să numiţi autorul versurilor.
Vă mai dau şi alte organizaţii în care oamenii se puteau exprima politic: sindicatele, comsomolul, etc.
2."Partidul era controlat de birocraţie."
Complet fals.Partidul era avangarda clasei muncitoare, format din cele mai avansate elemente ale proletariatului şi era condus de un birou executiv ales de Comitetul Central la rândul său ales de Congresul Partidului. Studiaţi Congresele Partidului Comunist- bolşevic şi veţi vedea ce dezbateri aprinse şi lupte politice au avut loc în cadrul lor. Congresul partidului era ce vreţi dvs. numai un for birocratic, nu. A nu se confunda cu congresele lui Ceauşescu.
3."Stalin a interzis avorturile...",sunteţi în eroare, Ceauşescu a interzis avorturile.
4."...miscarea muncitorimii era strict limitata chiar si pe timp de pace prin odioasele pasapoarte interne mostenite de la taristi."
În Uniunea Sovietică nu a fost niciodată pace, lupta muncitorimii pentru construcţia socialismului s-a făcut în regim de cetate asediată. Revoluţia socialistă la sate a necesitat sporirea controlului migrării populaţiei dintr-o republică în alta,din acest motiv au fost menţinute paşapoartele interne.
Dacă încercuirea capitalistă ar fi fost depăşită, cu siguranţă toate măsurile cu caracter restrictiv ar fi fost eliminate.
5."Dupa dumneavoastra, si Stalinisti, marinarii de pe Potiomkin au primit ceea ce meritau (i.e. moartea pentru ca au refuzat sa fie niste animale manate de capitan)."
Nu văd legătura cu ce discutăm.
6."Marx vorbeste de "efectele distrugătoare ale maşinismului şi ale diviziunii muncii", pe cand dumneavoastra se pare ca sunteti un sustinator al taylorismului, in care muncitorul este doar o alta piesa inlocuibila in angrenajul industrial."
Da, diviziunea muncii este alienantă pentru că desparte omul de produsul muncii sale, dar ea nu este produsul capitalismului, capitalismul adaugă la ea, făcând-o şi mai insuportabilă, şi exploatarea şi însuşirea roadelor muncii de către capitalist, ci consecinţa procesului modern de producţie.
Socialismul nu poate anula diviziunea muncii pentru că anularea sa ar presupune întoarcerea la mica producţie meşteşugărească- din acest motiv v-am trimis la socialismul mic-burghez-, dar socialismul poate limita efectele ei nocive alienante.
În socialism este posibilă reducerea timpului de lucru al muncitorului, creşterea gradului său de cultură,sporirea timpului liber, etc.
În socialism progresul tehnologic, creşterea eficienţei producţiei, sunt în beneficiul muncitorului pentru că ele se traduc în ultimă instanţă în reducerea timpului de lucru şi creşterea timpului liber.
În capitalism nu este posibil aşa ceva.Bazat pe comandamentul profitului maxim, orice avans tehnologic este în beneficiul capitalului şi în dauna muncii, care poate fi, astfel, cu ajutorul noii tehnologii, exploatată mai intensiv.
Tov. Liviu, oare nu ar trebui criticat şi socialismul clasei de mijloc?
Potrivit lui Troçki fascismul e micul burghez şi clasa de mijloc, ori am ınteles eu pe dos?
@ArtComm,
Ba da, ar trebui criticat şi socialismul clasei de mijloc, dacă există ar trebui criticat.
Nu ştiu ce a spus Trotsky în legătura cu fascismul, dar Marx în manifestul partidului vorbeşte de socialismul feudal, citez:
a) Socialismul feudal
Aristocraţia franceză şi cea engleză erau chemate, prin poziţia lor istorică, să scrie pamflete împotriva societăţii moderne burgheze. În revoluţia franceză din iulie 1830 şi în mişcarea engleză pentru reformă[1], ea fusese din nou învinsă de parvenitul detestat. De o luptă politică serioasă nici nu mai putea fi vorba. Aristocraţiei nu-i rămînea decît lupta pe tărîm literar. Dar chiar şi în domeniul literaturii vechea frazeologie de pe timpul restauraţiei1) devenise imposibilă. Pentru a-şi cîştiga simpatii, aristocraţia trebuia să-şi dea aerul că face abstracţie de interesele ei şi că-şi formulează actul de acuzare împotriva burgheziei numai în interesul clasei muncitoare exploatate. Ea îşi procura astfel o satisfacţie în a cînta cuplete satirice la adresa noului ei stăpîn şi în a-i şopti la ureche prorociri mai mult sau mai puţin sinistre.
În felul acesta a luat naştere socialismul feudal, amestec de tînguială şi de batjocură, de ecou al trecutului şi de ameninţare a viitorului, care nimerea uneori burghezia drept în inimă prin critica sa amară, spirituală şi distrugătoare, dar care făcea întotdeauna o impresie comică prin absoluta-i incapacitate de a înţelege mersul istoriei moderne.
Aristocraţii fluturau ca drapel traista de cerşetor a proletariatului pentru a strînge în urma lor poporul. Dar de cîte ori poporul îi urma, el zărea pe posteriorul lor vechile blazoane feudale şi se împrăştia rîzînd în hohote, fără respect.
[...]
De altfel ei ascund atît de puţin caracterul reacţionar al criticii lor, încît principala învinuire pe care o aduc burgheziei constă tocmai în aceea că sub dominaţia ei se dezvoltă o clasă care va face să sară în aer întreaga ordine socială veche.
Ei învinuiesc burghezia nu atît că a creat un proletariat în genere, cît că a creat un proletariat revoluţionar.
De aceea, în practica politică, ei participă la toate măsurile violente împotriva clasei muncitoare, iar în viaţa de toate zilele sînt gata, în ciuda frazeologiei lor umflate, să culeagă merele de aur şi să renunţe la credinţă, iubire şi onoare în schimbul negoţului cu lînă, sfeclă şi rachiu.
După cum popa mergea totdeauna mînă în mînă cu feudalul, tot astfel şi socialismul popesc merge alături de socialismul feudal.
Nimic mai uşor decît a da o spoială socialistă ascetismului creştin. Oare creştinismul n-a tunat şi fulgerat şi el împotriva proprietăţii private, a căsătoriei şi a statului? Oare n-a propovăduit el în locul acestora caritatea şi cerşetoria, celibatul şi înnăbuşirea patimilor trupeşti, viaţa de chilie şi biserica? Socialismul creştin nu-i decît aghiasma cu care popa sfinţeşte necazul aristocratului.
Iar Alain Badiou spune că reprezentantul emblematic al socialismului feudal a fost Hitler.
Vorbeam de ingineri, doctori,manageri,mass-medya, avocati. Clasa de mijloc. Ka nu putem pune avocatul ın aceiaşi oala cu grefierul ori cu un profesor.Şi nici un muncitor de fabrica cu un taran.
@ArtComm
Ce este fascismul ?
Faţă de confuzia larg răspândită în privinţa semnificaţiei fascismului, şi în special faţă de greşita interpretare liberal-social-democrată că acesta ar fi o revoltă a clasei de mijloc, Dimitrov -liderul Internaţionalei Comuniste- a dat o foarte mare atenţie definirii fascismului. El a repetat cunoscuta apreciere făcută la sesiunea a 13-a Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste( cap.42), şi anume că "fascismul este dictatura făţişă, teroristă a celor mai reacţionare, mai şovine şi mai imperialiste elemente ale capitalului financiar". Definiţia aruncă întreaga răspundere pentru această mişcare criminală asupra adevăraţilor vinovaţi, astfel ca muncitorii să poată înţelege cine sunt criminalii, adică bancherii şi capitaliştii monopolişti din lumea întreagă.
"Fascismul nu este o guvernare deasupra claselor, nici o guvernare a micii burghezii sau a lumpenproletariatului împotriva capitalului financiar.Fascismul reprezintă însuşi puterea capitalului financiar. El este organizaţia reprimării teroriste a clasei muncitoare şi a păturilor revoluţionare ale ţărănimii şi intelectualităţii. În politica externă, fascismul reprezintă militarismul agresiv în forma sa cea mai brutală, aţâţând ura faţă de alte naţiuni"
G. Dimitrov: The United Front, New York, 1938, pag.11
Trimiteți un comentariu