A venit vremea când poporul roman se vede nevoit să plătească din nou, prin curbe de sacrificiu făţise, factura trădării naționale desfășurată în forma continua din decembrie 1989 încoace.
In urmă cu 77 de ani la 28 ianuarie guvernul semna „Acordul de la Geneva” prin care se reeşalonau unele datorii externe şi prin care se angaja la noi reduceri de salarii şi concedierea a 30% din muncitori şi funcţionari, iar la 13 februarie incepea aplicarea celei de-a treia „curbe de sacrificiu” constând din reducerea salariilor şi pensiilor cu 10-12,5% ceea ce a determinat în epocă un val de proteste în toată ţara.
Dacă pana acum burghezia născută din contrarevoluţia din decembrie a dat dovadă de minimă moralitate optând pentru varianta acoperirii deficitelor bugetare prin devalorizarea leului, soluţie ce implica şi contribuţia s-a financiară proporţională, în prezent, renunţând la orice scrupule, a hotărât unilateral sa paseze întreaga povara a crizei bugetare pe umerii clasei muncitoare. Cei mai loviţi de anatema băsesciana vor fi pensionarii şi cadrele didactice care şi asa se zbăteau în nevoi.
Culmea cinismului o regăsim în declarația ministrului economiei Videanu care spune că guvernul a preferat curbele de sacrificiu în dauna majorării impozitelor ce ar fi amânat chipurile relansarea economiei cu trei sau patru ani. Dar ne întrebăm noi, ce legătură are pensia unui amărât care abia dacă are bani de pâine după patru decenii de truda cu relansarea economiei. Creșterea economică înseamnă creșterea profiturilor capitaliștilor pana la cer și atâta tot. De douăzeci de ani pensia reala a unui muncitor a scăzut încontinuu fără să tina seama de creșterile și descreșterile economiei capitaliste. Ea a fost erodată de devalorizarea monedei naționale prin inflație pană la mizerie absolută în timp ce averea domnului Videanu sau Băsescu a crescut constant pana la bogăție absolută.Un calic primește câteva fărâmituri în plus de la masa bogaților numai și numai după ce aceste burți fără fund și fără satiu se vor fi saturat, dacă se vor fi saturând vreodată. Pana atunci rabdă sau moare copleșit de mizerie și suferință. Muncitorii rămân muncitori amărâți chiar dacă economia creste pana la următoarea criza-unde prăbușirea și dezastrul va fi pe măsura creșterii-, singurii care au de câștigat sunt capitaliștii reprezentați de domnul Videanu, Băsescu, Boc, Geoană, Antonescu etc.
Burghezia încearcă să-i păcălească pe oameni și să-i facă să aștepte cu stomacurile goale lipite de șira spinării sosirea creșterii economice, noi ii sfătuim sa nu se lase înșelați și să se ridice la luptă.
Tot poporul roman trebuie sa știe și sa fie conștient că în acel fatidic an,1989, super-societatea occidentala a condamnat România la subdezvoltare și sărăcie.
Vârfurile burgheziei transnationale au hotărât în spatele ușilor închise ca țara noastră sa devina un rezervor de forța de munca ieftină și de sindicalizată pentru capitalurile occidentale, urmând ca romanii sa trăiască preponderent dintr-o economie mono sectoriala a turismului, expusa multiplelor riscuri și fluctuații pe care acest domeniu le implică. S-a trecut deci repede la demolarea industriei și agriculturii socialiste, fie prin distrugere directa –vezi lichidarea sistemului național de irigații- fie prin predarea activelor economice capitalului străin în urma privatizării. Procesul transferului proprietății mijloacelor de producție și a surselor de bogăție din manile întregului popor în mâinile unor grupuri private din Vest început în 1989 și aflat astăzi aproape de finalizare constituie un act de înaltă trădare națională și de subminare a economiei de care se fac vinovați în ordine: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și complicii lor precum și partidele ce i-au propulsat la putere.
Prima consecință a trădării si cea mai grava este înscrierea tarii pe orbita sudezvoltării perene care pune în pericol însăși existenta statului și a poporului roman. Nu trebuie să ne facem că nu vedem faptul că statul nu s-a dezmembrat pana acum decât pentru ca este ținut în viata și în granițele actuale de către NATO, dar este posibil oricând și în orice moment ca interesele și strategia organizaţiei militare ce serveşte interesele SUA sa se schimbe, iar atunci dezagregarea din interior a statului ar deveni iminentă. Asta nu scuză cu nici un milimetru slugărnicia guvernaților noștri faţă de Tratatul Nord-Atlantic și nici prezenţa militară românească în Afganistan și Irak. Este iarăși de remarcat că “marii” analiști politico-economici care dezbat problema bugetului pe toate feţele la televiziunile mogulilor, au trecut sub tăcere în mod laş, cheltuielile prezenţei româneşti pe fronturile din Afganistan și Irak cu scopul evident de a cauţiona politic crimele imperialiștilor americani împotriva unor popoare nevinovate.
Asa-zișii economiști guvernamentali, au salutat demolarea economiei socialiste pe motivul înlocuirii ei cu economia de piață, reprezentată în capetele lor pătrate ca panaceu și piatră filosofală, văzând în dezindustrializare calea unui progres către o economie bazată pe servicii. Această trecere de la industrie la servicii constituie cu adevărat un pas însemnat înainte numai și numai dacă se face în urma unui salt de productivitate a muncii în ramura industriilor, creștere ce permite eliberarea forței de munca din aceasta și înrolarea sa în sectorul terțiar. In acest mod producția industrială de bunuri de consum și de capital nu scade ci chiar creste semnificativ punând astfel bazele consolidării și dezvoltării sectorului serviciilor.
Drumul pe care s-a angajat România în 1989 nu este calea către economia serviciilor și a producerii bunurilor simbolice ci cea spre subdezvoltare și pauperizare. Fără industrie proprie, neproducând nimic,suntem condamnați să stam cu mana întinsa la pomana Occidentului.
Mai mult, capitalurile străine care sunt angajate în economia romanească nu fac decât să adâncească pauperizarea prin salariile mizere pe care le plătesc angajaților lor- salarii țintuite jos de o piață a forței de muncă foarte ieftină- și prin repatrierea integrală a profiturilor, lăsând statului român fărâmiturile unor impozite mai mult simbolice.
Este de remarcat aici criminalitatea mult lăudatei cotei unice de 16 % care lasă bugetul de stat secătuit în favoarea corporațiilor multinaționale care se folosesc de infrastructura și capitalul social al ţării pentru a ne spolia. Dar are burghezia română curajul să introducă impozitul progresiv ? Nu are, pentru că România, ca orice colonie, este condusă economic din centrele financiare mondiale.
Totuși există și ceva pozitiv în acest marasm economico-social, clasa muncitoare poate constata astăzi pe pielea sa, și judeca în consecință și cunoștință de cauză chestiunea “superiorității” economiei de piață faţă de economia planificată socialistă. In lupta ce se va declanșa acum pentru apărarea nivelului de trai ea va putea sa-și dea seama cine ii sunt prietenii și cine ii sunt dușmanii, se va clarifica în privința propriilor lideri și propriilor forte. Dacă ea reprezintă o forță politică veritabilă va trebui sa o dovedească acum prin luptă, iar dacă clarificându-se va ajunge la conștiința faptului că trebuie să pornească la bătălie atunci tot poporul o va urma negreșit.
luni, 17 mai 2010
joi, 6 mai 2010
Datoria publică a României- responsabilitatea clasei burgheze
Miercuri 5 mai 2010 Cristian Tudor Popescu publica în ziarul Gândul un articol intitulat Subminarea economiei naționale din care cităm: ” Mintea îngustă, dar paranoică a scorniceşteanului a dus la îndatorarea prostească a ţării faţă de finanţa internaţională; plata, în schimb, s-a făcut prin jupuirea până la os a populaţiei României”
In această frază mincinoasă și denigratoare, în acest mod de gândire și discurs total decuplat de la adevăr și obiectivitate regăsim condensată întreaga mizerie a ideologiei clasei burgheze, pe care mass-media se străduiește sa o inculce populației.
Pentru burghezia romană, a cărei porta voce bine știută este C.T.Popescu, industrializarea tării -act profund patriotic de dobândire a independentei reale- este produsul unei minți înguste, iar a te îndatora public pentru realizarea acestui obiectiv, rodul unei gândiri prostești.
Toti banii luați de Ceaușescu de la FMI, și asta nu poate să nege nimeni, s-au dus pană la ultimul cent în investiții de anvergură atât în industrie cât și în agricultură-nu este cazul să le enumeram acum, dar vezi de exemplu numai irigarea completă a agriculturii-, de ele a beneficiat direct sau indirect întreaga populație a tarii; zecile de miliardele de euro împrumutate acum s-au dus pe apa Sâmbetei sau în conturile clientelei politice. Când socialismul a fost răsturnat de dușmanii săi externi, România din țară debitoare devenise țară creditoare și asta spune mult despre forța economică a socialismului. Minți cu adevărat înguste sau răuvoitoare susțin teza sofistică și reacționară că este un fapt pozitiv să fi îndatorat la instituțiile financiare internaționale și dau în acest sens exemplul Statelor Unite, națiunea cu cea mai mare datorie externă. Dar este un lucru știut ca îndatorarea presupune renunțarea la o parte din suveranitate în favoarea creditorului, parte direct proporțională cu cuantumul datorie, mergând pană la anularea cu totul a independentei statale a debitorului. Datoria publică a Statelor Unite este una cu totul specială; unul la mană, ea este în monedă proprie a statului american, doi la mană, ea este în cea mai mare parte către instituții financiare internaționale controlate de guvernul american sau către Federal Reserve - banca națională a SUA- și trei la mană, oare cine își permite sa pună piciorul în prag unui guvern care controlează politic și militar întreaga planetă.
Revenind la perioada socialistă, în cazul tarii noastre era firesc ca o înapoiere de secole să nu poată fi recuperată decât plătind cu suferință și privațiuni, dar măcar poporul știa de ce răbda. O eroare politică a lui Ceaușescu este, în opinia mea, că nu a găsit mijloacele cele mai adecvate să comunice acest adevăr mai clar și mai limpede populației. Vina întârzierii majore a României în plan economic nu-i aparținea lui Ceaușescu, ci era o consecință legică a sistemului capitalist mondial din care țara noastră făcea parte și care atunci ca și acum prin mecanismul exporturilor de capital împiedică dezvoltarea statelor periferice.
Ruperea tarii din acest sistem, timp de aproape patru decenii, a fost o șansă unica pentru România de a recupera decalajul, de a se dezvolta liber. Din nefericire revenirea la vechiul statut de colonie financiara a Occidentului, a distrus sau a înstrăinat aproape toată munca asiduă depusă de popor în anii socialismului.
Plata datoriilor scorniceșteanului s-a făcut prin jupuirea pana la os a populației României, spune Popescu și ne da de înțeles prin aceasta afirmație că achitarea actualelor datorii, cu mult, mult peste cele contractate de Ceaușescu, se va face prin alte metode. Dar iată ce spune mai departe cu câteva fraze:
„Măsurile cu adevărat eficiente în momentul de faţă sunt dureroase, cer sacrificii din partea populaţiei. Criza nu cunoaşte soluţii plăcute. Iar măsurile aspre cer, după părerea mea, două condiţii pentru a putea fi puse în practică şi nu întâmpinate cu încăierări de stradă, ca în Grecia.”
Avem iarăși înaintea ochilor o mostră de perfidie și cinism. Dupa ce s-a îndatorat în mod prostește – a te îndatora pentru consum înseamnă într-adevăr să te îndatorezi prostește- burghezia dorește ca oalele sparte să fie achitate de clasa muncitoare prin noi sacrificii, și în plus, fără ca aceasta sa se revolte în mod legitim, asa cum o face în Grecia.
Nu, datoria publica a României să fie achitata de către clasa burgheză, deoarece ea a contractat-o prin guvernele sale, fără ca populația României să beneficieze cu nimic de pe urma ei. Ea trebuie forțată sa-și asume întreaga răspundere pentru situația în care a adus țara. Sa plătească cu propriile ei averi și proprietăți.
In această frază mincinoasă și denigratoare, în acest mod de gândire și discurs total decuplat de la adevăr și obiectivitate regăsim condensată întreaga mizerie a ideologiei clasei burgheze, pe care mass-media se străduiește sa o inculce populației.
Pentru burghezia romană, a cărei porta voce bine știută este C.T.Popescu, industrializarea tării -act profund patriotic de dobândire a independentei reale- este produsul unei minți înguste, iar a te îndatora public pentru realizarea acestui obiectiv, rodul unei gândiri prostești.
Toti banii luați de Ceaușescu de la FMI, și asta nu poate să nege nimeni, s-au dus pană la ultimul cent în investiții de anvergură atât în industrie cât și în agricultură-nu este cazul să le enumeram acum, dar vezi de exemplu numai irigarea completă a agriculturii-, de ele a beneficiat direct sau indirect întreaga populație a tarii; zecile de miliardele de euro împrumutate acum s-au dus pe apa Sâmbetei sau în conturile clientelei politice. Când socialismul a fost răsturnat de dușmanii săi externi, România din țară debitoare devenise țară creditoare și asta spune mult despre forța economică a socialismului. Minți cu adevărat înguste sau răuvoitoare susțin teza sofistică și reacționară că este un fapt pozitiv să fi îndatorat la instituțiile financiare internaționale și dau în acest sens exemplul Statelor Unite, națiunea cu cea mai mare datorie externă. Dar este un lucru știut ca îndatorarea presupune renunțarea la o parte din suveranitate în favoarea creditorului, parte direct proporțională cu cuantumul datorie, mergând pană la anularea cu totul a independentei statale a debitorului. Datoria publică a Statelor Unite este una cu totul specială; unul la mană, ea este în monedă proprie a statului american, doi la mană, ea este în cea mai mare parte către instituții financiare internaționale controlate de guvernul american sau către Federal Reserve - banca națională a SUA- și trei la mană, oare cine își permite sa pună piciorul în prag unui guvern care controlează politic și militar întreaga planetă.
Revenind la perioada socialistă, în cazul tarii noastre era firesc ca o înapoiere de secole să nu poată fi recuperată decât plătind cu suferință și privațiuni, dar măcar poporul știa de ce răbda. O eroare politică a lui Ceaușescu este, în opinia mea, că nu a găsit mijloacele cele mai adecvate să comunice acest adevăr mai clar și mai limpede populației. Vina întârzierii majore a României în plan economic nu-i aparținea lui Ceaușescu, ci era o consecință legică a sistemului capitalist mondial din care țara noastră făcea parte și care atunci ca și acum prin mecanismul exporturilor de capital împiedică dezvoltarea statelor periferice.
Ruperea tarii din acest sistem, timp de aproape patru decenii, a fost o șansă unica pentru România de a recupera decalajul, de a se dezvolta liber. Din nefericire revenirea la vechiul statut de colonie financiara a Occidentului, a distrus sau a înstrăinat aproape toată munca asiduă depusă de popor în anii socialismului.
Plata datoriilor scorniceșteanului s-a făcut prin jupuirea pana la os a populației României, spune Popescu și ne da de înțeles prin aceasta afirmație că achitarea actualelor datorii, cu mult, mult peste cele contractate de Ceaușescu, se va face prin alte metode. Dar iată ce spune mai departe cu câteva fraze:
„Măsurile cu adevărat eficiente în momentul de faţă sunt dureroase, cer sacrificii din partea populaţiei. Criza nu cunoaşte soluţii plăcute. Iar măsurile aspre cer, după părerea mea, două condiţii pentru a putea fi puse în practică şi nu întâmpinate cu încăierări de stradă, ca în Grecia.”
Avem iarăși înaintea ochilor o mostră de perfidie și cinism. Dupa ce s-a îndatorat în mod prostește – a te îndatora pentru consum înseamnă într-adevăr să te îndatorezi prostește- burghezia dorește ca oalele sparte să fie achitate de clasa muncitoare prin noi sacrificii, și în plus, fără ca aceasta sa se revolte în mod legitim, asa cum o face în Grecia.
Nu, datoria publica a României să fie achitata de către clasa burgheză, deoarece ea a contractat-o prin guvernele sale, fără ca populația României să beneficieze cu nimic de pe urma ei. Ea trebuie forțată sa-și asume întreaga răspundere pentru situația în care a adus țara. Sa plătească cu propriile ei averi și proprietăți.
miercuri, 28 aprilie 2010
Despre rolul clasei muncitoare
Se discută mult în ultima vreme în cercurile marxiste şi oamenii îşi pun întrebări dacă nu cumva ar trebui reconsiderat rolul clasei muncitoare în cadrul doctrinei socialiste.Este capabilă clasa muncitoare, azi, din punct de vedere intelectual, cultural şi politic să constituie vectorul răsturnării burgheziei şi deci al capitalismului în scopul instaurării regimului socialist ?
Pentru a aduce mai multă lumină asupra acestei probleme ce frământă multă lume voi trece în revistă tezele clasice ale marxismului, luând drept ghid “manualul” lui Kolakowsky, cu privire la proletariat şi la rolul său pe scena istoriei, precum şi cele ce privesc teoria claselor sociale în scopul de a desprinde în final propria noastră concluzie.
In introducerea la Critica filosofiei hegeliene a dreptului Marx exprima pentru prima dată ideea unei misiuni istorice a proletariatului şi interpretează revoluţia nu ca pe o violare a istorie, ci ca pe o împlinire a tendinţei ei inerente.
El pune aici un accent deosebit pe reformarea conştiinţei proletariatului – constând numai în a face lumea proletară să devină conştientă de propria ei conştiinţă, în a o trezi din visul său despre sine însăşi –care ar permite să fie convertită o tendinţă istorică inconştientă în una conştientă, un trend obiectiv într-un act de voinţă care să ducă astfel la acţiuni de transformare socială şi la eliberarea proletariatului.
Aceasta este baza a ceea ce K.Marx avea ulterior să numească socialism ştiinţific, ca opus variantei utopice de socialism care se mulţumea să propună un ideal social creat în mod arbitrar.
Preconizând revoluţia socială ca urmare a înţelegerii de către oameni a propriului lor comportament, se ajunge la concluzia că ea nu poate fi înfăptuită decât de o clasa al cărei interes particular coincide cu cel al întregii societăţi şi ale cărei revendicări constituie nevoi universale, iar această clasă este proletariatul, care are:
“ un caracter universal ,datorită suferinţelor lui universale, şi care nu reclamă un drept anumit, pentru că fată de el nu se comite o anumită nedreptate, ci nedreptatea pur şi simplu…El nu se poate emancipa fără să se emancipeze de toate celelalte clase ale societăţii şi, prin aceasta, să emancipeze toate clasele societăţii…El reprezintă completa pierdere a omului şi, prin urmare, nu se poate dobândi pe sine decât prin completa redobândire a omului”
Întrucât în concepţia lui Marx munca este caracteristica fundamentală a umanităţii , condiţia întregii activităţi umane spirituale în care omul se crează deopotrivă pe sine şi natura, şi constatând că în capitalism ea a devenit o marfă ca oricare alta, că muncitorul însuşi a devenit o marfa, că cu cât munca creste valoarea lucrurilor, cu atât se depreciază mai mult fiinţele umane, Marx ajunge la bine cunoscuta teorie a înstrăinării muncii - în loc să devină un act de autoafirmare munca devine un proces distructiv, o sursă de nefericire şi umilinţă- , ca principiu al dezumanizării muncitorului redus astfel la o condiţie animalică.
Înstrăinarea muncii are drept consecinţă reificarea muncitorului – faptul că atributele personale ale creierului şi muşchilor săi, capacităţile şi năzuinţele sale sunt transformate în “lucruri” în obiecte de vânzare şi cumpărare pe piaţă -, transformarea esenţei sociale a omului într-un simplu instrument de existentă, deci alienarea omului faţă de esenţa sa. Dar în societatea capitalista toate formele de aservire şi de înstrăinare sunt cuprinse în relaţia muncitorului cu producţia; de unde urmează că emanciparea muncitorilor nu este doar o emancipare a lor ca o clasă cu interese particulare, ci este totodată emancipare a societăţii şi a omenirii în ansamblu.
In Sfânta Familie, 1845, Marx şi Engels exprimă mai direct decât pană atunci teza inevitabilităţii mişcării istoriei spre comunism. Proprietatea privată asupra surselor de bogăţie şi asupra mijloacelor de producţie îşi crează propriul antagonist, proletariatul. El reprezintă dezumanizarea extremă, dar şi conştiinţa acestei dezumanizări şi a inevitabilităţii revoltei. Din acest punct de vedere nu exista în fapt o contradicţie dintre necesitatea istorică şi acţiunea conştientă a proletariatului, nici o forţă impersonală independentă de activitatea liberă a omului nu poate declanşa revoluţia, deoarece conştiinţa de clasă a proletariatului nu este numai o condiţie de baza a revoluţiei, ci este ea însăşi un proces istoric în care revoluţia ajunge la maturitate.
Germenele socialismului în societatea capitalista constă în conştientizarea de către clasa muncitoare a dezumanizării nu a sărăciei, asa cum considerau socialiştii utopici. Această conştientizare survine atunci când dezumanizarea ajunge la extrem şi este o conştientizare revoluţionară - clasei muncitoare ii devine limpede faptului că nu se poate elibera decât prin propriile ei eforturi. Proletariatul nu poate desfiinţa pe calea reformelor paşnice sistemul muncii salariate şi al concurentei, deoarece conştiinţa burgheziei, determinată la rândul sau de rolul acesteia în procesul productiv, o împiedică să-şi abandoneze de buna voie poziţiile dominante. Dezumanizarea, deşi într-o forma diferită, afectează şi clasa capitaliştilor- care se văd reduşi numai la dimensiunea lor băneasca- dar privilegiile de care această clasă se bucură o împiedica să conştientizeze cu acuitate propria situaţie alienată de care se simte ataşată în loc sa o deteste.
Ca discipol al lui Hegel, Marx ştia că adevărul nu este doar un rezultat ci şi o cale.După el socialismul nu era un tel arbitrar, nici un simplu rezultat al unei istorii ce lucrează în maniera legilor naturale, ci este rezultatul luptei conştiente a omului dezumanizat pentru redobândirea propriei umanităţi şi pentru reumanizarea lumii, apropierea lumii de către subiectul uman. Proletariatul, vârful de lance al acestei lupte, nu este o simplă unealtă a istoriei, ci este un agent conştient; asa se face că în mişcarea revoluţionară a muncitorilor necesitatea istorică se exprimă ca acţiune liberă.
In Manifestul Comunist se spune :”Proletarii nu au nimic propriu de apărat; ei au de nimicit tot ce pană acum ocrotea şi asigura proprietatea privată”
Comuniştii nu au interese deosebite de cele ale proletariatului şi nu diferă de celelalte partide proletare decât prin aceea că reprezinta interesele proletariatului în întregul lui, indiferent de deosebirile naţionale.Ei sunt în avans fată de masele proletare datorită faptului că poseda înţelegerea teoretică a lumii în care se desfăşoară lupta acestora. Scopul lor este de a conduce proletariatul la cucerirea puterii politice, în vederea distrugerii sistemului de proprietate burghez care le permite capitaliştilor să-şi însuşească munca altora şi în vederea abolirii burgheziei şi a proletariatului ca clase sociale.
In scrisoarea sa din 5 martie 1852 către Joseph Weydemeyer, Marx precizează că nu el a descoperit existenta claselor sau a luptei de clasa: el a dovedit doar că existenta claselor se leagă de anumite faze istorice de dezvoltare a producţiei, că lupta de clasă duce la dictatura proletariatului şi că aceasta dictatură constituie trecerea la o societate fără clase.
Conceptul de clasa are un caracter polar, adică o clasă există numai în opoziţie cu alta.O colectivitate umană devine clasă dacă ea se află în conflict cu o alta în chestiunea împărţirii veniturilor. In consecinţă, avem, pe de o parte clasele posedante care deţin mijloacele de producţie şi, ca atare, îşi însuşesc plusvaloarea creată de munca muncitorilor, iar pe de alta parte clasa celor exploataţi, care nu poseda decât propria forţă de munca şi care sunt nevoiţi sa o vândă pentru a putea supravieţui. Potrivit criteriului deţinerii mijloacelor de producţie mai putem distinge clase intermediare cum ar fi ţăranii şi micii meşteşugari care posedă anumite mijloace de producţie dar nu folosesc munca salariată; aceştia nu se bucura de rezultatele muncii neplătite a altora, ci crează valori prin munca proprie sau cea a familiilor lor. Capitalismul tinde constant să deposedeze aceste clase de mijloc de mijloacele lor de trai şi să le coboare la nivelul clasei muncitoare, oferind doar unei infime minorităţi posibilitatea de a ajunge în rândul exploatatorilor.
O condiţie esenţială pentru existenta unei clase este existenta măcar incipientă a conştiinţei de clasă, a unei percepţii fie şi elementare a interesului comun şi a opoziţiei colective fată de alte clase.Ce-i drept, o clasă poate exista şi numai “în sine” fără a fi clasă “pentru sine”, adică conştientă de rolul sau în procesul de producţie şi de repartiţie.
Marx privea împărţirea în clase drept împărţirea esenţială, dar nu singura, în toate societăţile unde există clase. Înăuntrul fiecare clase există grupuri care se află în conflict, de pildă capitaliştii industriali şi cei bancari. Clasa muncitoare este împărţită după ramuri industriale şi după gradele diferite de calificare şi nivelurile de salarizare. Liber-profesioniştii şi angajaţii permanenţi sunt, iarăşi, categorii separate. Intelectualitatea în cadrul acestei viziuni nu este ca atare o clasă, ci este divizata în funcţie de clasele în serviciul cărora lucrează.
Marx ne-a arătat ca de-a lungul întregii istorii a societăţilor antagoniste împărţirile in clase au fost principalul factor determinant al schimbărilor sociale. Întreaga sferă a suprastructurii-viata politică, războaie şi conflicte violente, sistemele constituţionale şi juridice, precum şi producţia artistică şi intelectuală de orice fel – a fost dominată de împărţirea în clase şi consecinţele ei.
Ce concluzie putem desprinde de aici ? Dacă ne uitam la burghezia romanească constatăm că este corupţia personificată. Reacţionară, lipsită de cultură şi de legitimitate-a ajuns în fruntea ierarhiei sociale prin furtul avuţiei socialiste-, obtuză, aservită total intereselor burgheziei occidentale, incapabilă să aducă ţara pe orbita modernităţii şi progresului, ea constituie o clasă mai rea şi mai nefastă decât nomenclatura roşie trădătoare de unde îşi trage obârşia; lăsată de capul său va ruina şi mai rău ţara, ruinându-se inclusiv pe sine. Într-un cuvânt este coaptă şi merită să fie răsturnată de la putere.Cu cât se va menţine mai mult la cârmă cu atât poporul va suferi inutil şi se va confrunta cu fenomene ca sărăcia extrema și deșertificarea spirituală. Însăși existenta statalității romanești va fi pusă sub semnul îndoielii. Din nefericire nu are cine să o facă. In acest moment istoric proletariatul există doar ca clasă “în sine” încetând să se mai manifeste în sensul unei existente “pentru sine”. Supus unui atac mediatic concertat după o rețetă gândită și experimentată în occident, fără precedent în istorie, având drept scop principal spălarea creierelor membrilor săi prin cultivarea în rândul său a unui individualism agresiv indus în subconștientul colectiv prin cultul vedetelor și al pornografiei-menit să prăbușească eșafodajul valorilor morale- precum și prin mistificarea istoriei astfel încât să reiasă legitimitatea condamnării comunismului ca regim de esență criminală și a marilor sale figuri , proletariatul nu este în acest moment capabil de acțiune conștientă asa cum cere teoria marxista. Ceea ce face diferența intre azi și ieri, mărind dificultățile în calea militanților socialiști, este că burghezia și-a adăugat în arsenal arma mass-mediei, mai periculoasă și mai perfidă decât gloanțele și baionetele pe care s-a sprijinit în mod tradițional, deoarece are puterea să ucidă conștiința și sufletul lăsând în viata trupul.
Sarcina retrezirii conștiinței adormite a proletariatului revine deci celor mai avansate și mai înaintate elemente ale intelectualității care asimilând creator doctrina marxistă și aflându-se în contact nemijlocit cu membri clasei proletare își vor asuma această misiune apostolica.Demersul lor este și va fi unul salutar fără de care riscăm să ne prăbușim cu toții înapoi în bezna barbariei.
Pentru a aduce mai multă lumină asupra acestei probleme ce frământă multă lume voi trece în revistă tezele clasice ale marxismului, luând drept ghid “manualul” lui Kolakowsky, cu privire la proletariat şi la rolul său pe scena istoriei, precum şi cele ce privesc teoria claselor sociale în scopul de a desprinde în final propria noastră concluzie.
In introducerea la Critica filosofiei hegeliene a dreptului Marx exprima pentru prima dată ideea unei misiuni istorice a proletariatului şi interpretează revoluţia nu ca pe o violare a istorie, ci ca pe o împlinire a tendinţei ei inerente.
El pune aici un accent deosebit pe reformarea conştiinţei proletariatului – constând numai în a face lumea proletară să devină conştientă de propria ei conştiinţă, în a o trezi din visul său despre sine însăşi –care ar permite să fie convertită o tendinţă istorică inconştientă în una conştientă, un trend obiectiv într-un act de voinţă care să ducă astfel la acţiuni de transformare socială şi la eliberarea proletariatului.
Aceasta este baza a ceea ce K.Marx avea ulterior să numească socialism ştiinţific, ca opus variantei utopice de socialism care se mulţumea să propună un ideal social creat în mod arbitrar.
Preconizând revoluţia socială ca urmare a înţelegerii de către oameni a propriului lor comportament, se ajunge la concluzia că ea nu poate fi înfăptuită decât de o clasa al cărei interes particular coincide cu cel al întregii societăţi şi ale cărei revendicări constituie nevoi universale, iar această clasă este proletariatul, care are:
“ un caracter universal ,datorită suferinţelor lui universale, şi care nu reclamă un drept anumit, pentru că fată de el nu se comite o anumită nedreptate, ci nedreptatea pur şi simplu…El nu se poate emancipa fără să se emancipeze de toate celelalte clase ale societăţii şi, prin aceasta, să emancipeze toate clasele societăţii…El reprezintă completa pierdere a omului şi, prin urmare, nu se poate dobândi pe sine decât prin completa redobândire a omului”
Întrucât în concepţia lui Marx munca este caracteristica fundamentală a umanităţii , condiţia întregii activităţi umane spirituale în care omul se crează deopotrivă pe sine şi natura, şi constatând că în capitalism ea a devenit o marfă ca oricare alta, că muncitorul însuşi a devenit o marfa, că cu cât munca creste valoarea lucrurilor, cu atât se depreciază mai mult fiinţele umane, Marx ajunge la bine cunoscuta teorie a înstrăinării muncii - în loc să devină un act de autoafirmare munca devine un proces distructiv, o sursă de nefericire şi umilinţă- , ca principiu al dezumanizării muncitorului redus astfel la o condiţie animalică.
Înstrăinarea muncii are drept consecinţă reificarea muncitorului – faptul că atributele personale ale creierului şi muşchilor săi, capacităţile şi năzuinţele sale sunt transformate în “lucruri” în obiecte de vânzare şi cumpărare pe piaţă -, transformarea esenţei sociale a omului într-un simplu instrument de existentă, deci alienarea omului faţă de esenţa sa. Dar în societatea capitalista toate formele de aservire şi de înstrăinare sunt cuprinse în relaţia muncitorului cu producţia; de unde urmează că emanciparea muncitorilor nu este doar o emancipare a lor ca o clasă cu interese particulare, ci este totodată emancipare a societăţii şi a omenirii în ansamblu.
In Sfânta Familie, 1845, Marx şi Engels exprimă mai direct decât pană atunci teza inevitabilităţii mişcării istoriei spre comunism. Proprietatea privată asupra surselor de bogăţie şi asupra mijloacelor de producţie îşi crează propriul antagonist, proletariatul. El reprezintă dezumanizarea extremă, dar şi conştiinţa acestei dezumanizări şi a inevitabilităţii revoltei. Din acest punct de vedere nu exista în fapt o contradicţie dintre necesitatea istorică şi acţiunea conştientă a proletariatului, nici o forţă impersonală independentă de activitatea liberă a omului nu poate declanşa revoluţia, deoarece conştiinţa de clasă a proletariatului nu este numai o condiţie de baza a revoluţiei, ci este ea însăşi un proces istoric în care revoluţia ajunge la maturitate.
Germenele socialismului în societatea capitalista constă în conştientizarea de către clasa muncitoare a dezumanizării nu a sărăciei, asa cum considerau socialiştii utopici. Această conştientizare survine atunci când dezumanizarea ajunge la extrem şi este o conştientizare revoluţionară - clasei muncitoare ii devine limpede faptului că nu se poate elibera decât prin propriile ei eforturi. Proletariatul nu poate desfiinţa pe calea reformelor paşnice sistemul muncii salariate şi al concurentei, deoarece conştiinţa burgheziei, determinată la rândul sau de rolul acesteia în procesul productiv, o împiedică să-şi abandoneze de buna voie poziţiile dominante. Dezumanizarea, deşi într-o forma diferită, afectează şi clasa capitaliştilor- care se văd reduşi numai la dimensiunea lor băneasca- dar privilegiile de care această clasă se bucură o împiedica să conştientizeze cu acuitate propria situaţie alienată de care se simte ataşată în loc sa o deteste.
Ca discipol al lui Hegel, Marx ştia că adevărul nu este doar un rezultat ci şi o cale.După el socialismul nu era un tel arbitrar, nici un simplu rezultat al unei istorii ce lucrează în maniera legilor naturale, ci este rezultatul luptei conştiente a omului dezumanizat pentru redobândirea propriei umanităţi şi pentru reumanizarea lumii, apropierea lumii de către subiectul uman. Proletariatul, vârful de lance al acestei lupte, nu este o simplă unealtă a istoriei, ci este un agent conştient; asa se face că în mişcarea revoluţionară a muncitorilor necesitatea istorică se exprimă ca acţiune liberă.
In Manifestul Comunist se spune :”Proletarii nu au nimic propriu de apărat; ei au de nimicit tot ce pană acum ocrotea şi asigura proprietatea privată”
Comuniştii nu au interese deosebite de cele ale proletariatului şi nu diferă de celelalte partide proletare decât prin aceea că reprezinta interesele proletariatului în întregul lui, indiferent de deosebirile naţionale.Ei sunt în avans fată de masele proletare datorită faptului că poseda înţelegerea teoretică a lumii în care se desfăşoară lupta acestora. Scopul lor este de a conduce proletariatul la cucerirea puterii politice, în vederea distrugerii sistemului de proprietate burghez care le permite capitaliştilor să-şi însuşească munca altora şi în vederea abolirii burgheziei şi a proletariatului ca clase sociale.
In scrisoarea sa din 5 martie 1852 către Joseph Weydemeyer, Marx precizează că nu el a descoperit existenta claselor sau a luptei de clasa: el a dovedit doar că existenta claselor se leagă de anumite faze istorice de dezvoltare a producţiei, că lupta de clasă duce la dictatura proletariatului şi că aceasta dictatură constituie trecerea la o societate fără clase.
Conceptul de clasa are un caracter polar, adică o clasă există numai în opoziţie cu alta.O colectivitate umană devine clasă dacă ea se află în conflict cu o alta în chestiunea împărţirii veniturilor. In consecinţă, avem, pe de o parte clasele posedante care deţin mijloacele de producţie şi, ca atare, îşi însuşesc plusvaloarea creată de munca muncitorilor, iar pe de alta parte clasa celor exploataţi, care nu poseda decât propria forţă de munca şi care sunt nevoiţi sa o vândă pentru a putea supravieţui. Potrivit criteriului deţinerii mijloacelor de producţie mai putem distinge clase intermediare cum ar fi ţăranii şi micii meşteşugari care posedă anumite mijloace de producţie dar nu folosesc munca salariată; aceştia nu se bucura de rezultatele muncii neplătite a altora, ci crează valori prin munca proprie sau cea a familiilor lor. Capitalismul tinde constant să deposedeze aceste clase de mijloc de mijloacele lor de trai şi să le coboare la nivelul clasei muncitoare, oferind doar unei infime minorităţi posibilitatea de a ajunge în rândul exploatatorilor.
O condiţie esenţială pentru existenta unei clase este existenta măcar incipientă a conştiinţei de clasă, a unei percepţii fie şi elementare a interesului comun şi a opoziţiei colective fată de alte clase.Ce-i drept, o clasă poate exista şi numai “în sine” fără a fi clasă “pentru sine”, adică conştientă de rolul sau în procesul de producţie şi de repartiţie.
Marx privea împărţirea în clase drept împărţirea esenţială, dar nu singura, în toate societăţile unde există clase. Înăuntrul fiecare clase există grupuri care se află în conflict, de pildă capitaliştii industriali şi cei bancari. Clasa muncitoare este împărţită după ramuri industriale şi după gradele diferite de calificare şi nivelurile de salarizare. Liber-profesioniştii şi angajaţii permanenţi sunt, iarăşi, categorii separate. Intelectualitatea în cadrul acestei viziuni nu este ca atare o clasă, ci este divizata în funcţie de clasele în serviciul cărora lucrează.
Marx ne-a arătat ca de-a lungul întregii istorii a societăţilor antagoniste împărţirile in clase au fost principalul factor determinant al schimbărilor sociale. Întreaga sferă a suprastructurii-viata politică, războaie şi conflicte violente, sistemele constituţionale şi juridice, precum şi producţia artistică şi intelectuală de orice fel – a fost dominată de împărţirea în clase şi consecinţele ei.
Ce concluzie putem desprinde de aici ? Dacă ne uitam la burghezia romanească constatăm că este corupţia personificată. Reacţionară, lipsită de cultură şi de legitimitate-a ajuns în fruntea ierarhiei sociale prin furtul avuţiei socialiste-, obtuză, aservită total intereselor burgheziei occidentale, incapabilă să aducă ţara pe orbita modernităţii şi progresului, ea constituie o clasă mai rea şi mai nefastă decât nomenclatura roşie trădătoare de unde îşi trage obârşia; lăsată de capul său va ruina şi mai rău ţara, ruinându-se inclusiv pe sine. Într-un cuvânt este coaptă şi merită să fie răsturnată de la putere.Cu cât se va menţine mai mult la cârmă cu atât poporul va suferi inutil şi se va confrunta cu fenomene ca sărăcia extrema și deșertificarea spirituală. Însăși existenta statalității romanești va fi pusă sub semnul îndoielii. Din nefericire nu are cine să o facă. In acest moment istoric proletariatul există doar ca clasă “în sine” încetând să se mai manifeste în sensul unei existente “pentru sine”. Supus unui atac mediatic concertat după o rețetă gândită și experimentată în occident, fără precedent în istorie, având drept scop principal spălarea creierelor membrilor săi prin cultivarea în rândul său a unui individualism agresiv indus în subconștientul colectiv prin cultul vedetelor și al pornografiei-menit să prăbușească eșafodajul valorilor morale- precum și prin mistificarea istoriei astfel încât să reiasă legitimitatea condamnării comunismului ca regim de esență criminală și a marilor sale figuri , proletariatul nu este în acest moment capabil de acțiune conștientă asa cum cere teoria marxista. Ceea ce face diferența intre azi și ieri, mărind dificultățile în calea militanților socialiști, este că burghezia și-a adăugat în arsenal arma mass-mediei, mai periculoasă și mai perfidă decât gloanțele și baionetele pe care s-a sprijinit în mod tradițional, deoarece are puterea să ucidă conștiința și sufletul lăsând în viata trupul.
Sarcina retrezirii conștiinței adormite a proletariatului revine deci celor mai avansate și mai înaintate elemente ale intelectualității care asimilând creator doctrina marxistă și aflându-se în contact nemijlocit cu membri clasei proletare își vor asuma această misiune apostolica.Demersul lor este și va fi unul salutar fără de care riscăm să ne prăbușim cu toții înapoi în bezna barbariei.
marți, 20 aprilie 2010
Crimele capitalismului
Senatorul Iulian Urban publică pe site-ul său articolul intitulat Necrologul celor care s-au sinucis din cauza datoriilor (http://www.urbaniulian.ro/2010/04/19/necrologul-celor-care-s-au-sinucis-din-cauza-datoriilor/) în care nu face altceva decât sa juxtapună articole publicate în presa centrală și locală, culese prin intermediul internetului, având ca subiect relatarea fotografică, seacă, reportericească a evenimentului trist al sinuciderii unor oameni disperați copleșiți de datorii, epuizaţi psihic şi fizic de lupta cu un sistem economic inuman şi necruţător.
Enumăr în continuare titlurile acestor articole, în ordinea dată de autor, cu linkurile aferente, pentru că au puterea să zugrăvească înaintea ochilor noştri realitatea crudă şi nemiloasă a epocii pe care o traversăm.
1.Un taximetrist s-a sinucis din cauza datoriilor, Hunedoara 4 noiembrie 2009
http://www.adevarul.ro/locale/hunedoara/taximetrist-datoriilor-sinucis-cauza-din_0_146985535.html
2.Un şomer s-a sinucis din cauza datoriilor pe care le avea, Galaţi 16 martie 2010
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un_somer_s-a_sinucis_din_cauza_datoriilor_pe_care_le_avea_0_226177715.html
3.S-a sinucis din cauza datoriilor 17 Martie 2010
http://www.kaysha.ro/2010/03/17/s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor/
4.Un bărbat s-a sinucis din cauza datoriilor, Vaslui 17 martie 2010
http://www.bizchannel.ro/lifestyle/vaslui-un-barbat-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor
5.Sinucidere din cauza datoriilor la banca, Oradea 17 martie 2010
http://www.ziare.com/oradea/actual/sinucidere-din-cauza-datoriilor-la-banca-1213184
6.S-a sinucis din cauza datoriilor, 05 martie 2010
http://www.cugetliber.ro/1270155600/articol/57677/sa-sinucis-din-cauza-datoriilor/
7.Un muncitor de la Daewoo Mangalia a atârnat în ştreang două săptămâni într-o hală a şantierului, Mangalia 30 ianuarie 2010
http://www.cugetliber.ro/1270155600/articol/55696/un-muncitor-de-la-daewoo-mangalia-a-atarnat-in-streang-doua-saptamani-intro-hala/
8.S-a sinucis din cauza datoriilor, Năvodari 1 decembrie 2009
http://www.telegrafonline.ro/1260396000/articol/105588/sa_sinucis_din_cauza_datoriilor.html
9.Un fost angajat la SNIF Constanta s-a sinucis din cauza datoriilor la bănci ,Constanta 25.februarie.2010
http://www.zf.ro/zf-24/un-fost-angajat-la-snif-constanta-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor-la-banci-5625539/
10.Un patron iesean s-a sinucis din cauza datoriilor, Iaşi 2 octombrie 2009
http://www.e-transport.ro/Un_patron_iesean_s_a_sinucis_din_cauza_datoriilor-i136-news40193-p82.html
11.S-a sinucis din cauza datoriilor, Piteşti 23.aprilie 2009
http://www.ziare.com/cluj-napoca/actual/s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor-850110
12.Cei doi soţi găsiţi morţi în Trivale s-au sinucis din cauza datoriilor, Piteşti 8 aprilie 2010
http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/cei-doi-soti-gasiti-morti-in-trivale-s-au-sinucis-din-cauza-datoriilor.html
13.Un bărbat şi-a pus capăt zilelor pentru ca nu mai avea bani de rate, Medgidia 1 aprilie 2010
http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/un-barbat-si-a-pus-capat-zilelor-pentru-ca-nu-mai-avea-bani-de-rate.html
14.Un afacerist din Năvodari s-a sinucis din cauza datoriilor, Năvodari 10 decembrie 2009
http://www.replicaonline.ro/un_afacerist_din_navodari_s-a_sinucis_din_cauza_datoriilor_8632.html
15.Un tânăr de 30 de ani s-a sinucis din cauza datoriilor, Picior de Munte 12 ianuarie 2010
http://www.meme.ro/modul/stiri/Un-tanar-de-30-de-ani-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor./citeste,15301.meme
16.S-a sinucis din cauza datoriilor, Leordeni 20.04.2010
http://www.ziarultop.ro/fapt-divers/5209-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor
17.Patronul difuzării presei din Mangalia s-a sinucis din cauza cămătarilor, 4 iulie 2009
http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/eveniment/patronul-difuzarii-presei-din-mangalia-s-a-sinucis-din-cauza-camatarilor-14985.html
18.A încercat să se sinucidă din cauza datoriilor de la bancă, Iasi 25 octombrie 2009
http://www.mediafax.ro/social/a-incercat-sa-se-sinucida-din-cauza-datoriilor-de-la-banca-5043669
19.Soții Richiţeanu s-au sinucis din cauza datoriilor, Piteşti
http://www.olt-news.ro/stiri/social/so-ii-richi-eanu-s-au-sinucis-din-cauza-datoriilor/
20.Un tânăr de 25 de ani s-a sinucis din cauza unei datorii la banca, Buzău Noiembrie 2008
http://stirileprotv.ro/locale/30/un-tanar-de-25-de-ani-s-a-sinucis-din-cauza-unui-credit.html
21.Criza face victime şi la Giurgiu. Patronul firmei Ovira Invest s-a sinucis din cauza datoriilor! Giurgiu, 12 Ianuarie 2010
http://anuntfm.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=418:criza-face-victime-i-la-giurgiu-patronul-firmei-ovira-invest-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor&catid=42:stiri-giurgiu-prima-pagina&Itemid=112
22.Criza face victime. Un patron de magazin din Galaţi s-a sinucis din cauza datoriilor, Galaţi 25 august 2009
http://www.antena3.ro/stiri/romania/criza-face-victime-un-patron-de-magazin-din-galati-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor_78711.html
23.O actriţă pensionară din Galaţi s-a sinucis din cauza datoriilor la întreţinere, Galaţi 04 martie 2008
http://2008.informatia.ro/O_actrita_pensionara_din_Galati_s_a_sinucis_din_cauza_datoriilor_la_intretinere-239514
24.Doi iubiţi au decis să se sinucidă din cauza datoriilor,Piatra Neamţ 17 februarie 2009
http://www.mediafax.ro/social/doi-iubiti-au-decis-sa-se-sinucida-din-cauza-datoriilor-3940167
25.Jocurile de noroc fac victime
http://www.bestpoker.ro/ro_articles.php?type=1
26.Si-a luat viata din cauza banilor, Cluj 19 Noiembrie 2007
http://old.clujeanul.ro/cotidian/nocache/articol/Cluj/Si_a_luat_viata_din_cauza_banilor.html
27.Poveste de criza cu ieşeni faliţi, Iaşi 10 martie 2010
http://ziaruldeiasi.ro/local/poveste-de-criza-cu-ieseni-faliti~ni675t
28.A încercat sa se sinucidă din cauza datoriilor 04 Septembrie 2009
http://www.presaonline.com/stiri/stiri-locale/a-incercat-sa-se-sinucida-din-cauza-datoriilor-699827.html
29.Criza şi creditele te bagă în mormânt. Datorii criminale. Moldova 30 martie 2010
http://www.evenimentul.ro/articol/datorii-criminale.html
Fireşte, aici nu este vorba de o înşiruire exhaustiva a tuturor celor ce s-au sinucis din pricina dificultăţilor financiare generate de colapsul economic, de buna seama ca ei sunt mult mai numeroşi.
Lor li se alătură şi cei ce şi-au pus capăt zilelor din lipsa de şanse sau lipsa de perspectiva.
Pana mai ieri capitalismul romanesc distrugea la comanda Vestului baza tehnico-materiala a socialismului, mai nou a început sa distrugă destine, sa-şi ceara tributul în vieţi omeneşti.
Dar aceste sărmane victime, ce merita toată compasiunea noastră, ne dezvăluie cu forţa şi tragismul morţii, natura cu adevărat criminala a sistemului instituit după 1989. Banii rezultaţi din creditare, pătaţi la propriu cu sânge nevinovat, nu se scurg nici măcar în conturile unor capitalişti romani, ci merg direct sau pe cai ocolite în visteria marii finanţe internaţionale.
Cum e posibil în aceste condiţii de haos economic şi prăbuşire fără precedent a nivelului de trai al întregii populaţii nişte filistini ridicoli sa încaseze tainuri grase din condamnarea comunismului. Cum poţi vorbi de „crimele comunismului” când acesta din urma a reuşit sa angreneze în producţie întreaga populaţie a tarii, sa sporească neîncetat numărul de intreprinderi industriale şi agricole, şi chiar sa exporte capital în tarile lumii arabe şi ale Americii Latine.
Să vină aceşti „cercetători” îmbibaţi de fariseism cu un singur exemplu de om care şi-a luat viata în socialism pentru că avea datorii la bănci sau la stat, sau pentru că nu avea locuinţă, sau loc de muncă, sau hrană.
Izolaţi în turnul de fildeş al Institutului pentru cercetarea crimelor comunismului, îmbătaţi de gloria unor titluri academice nemeritate, sacerdoţii minciunii, aşezaţi în fotolii comode şi stipendiaţi cu milioane de dolari de stăpânii lor de la Washington, sunt pe cale să nu observe că riscă sa fie înecaţi în sângele proaspăt al celor ucişi de capitalism.
Enumăr în continuare titlurile acestor articole, în ordinea dată de autor, cu linkurile aferente, pentru că au puterea să zugrăvească înaintea ochilor noştri realitatea crudă şi nemiloasă a epocii pe care o traversăm.
1.Un taximetrist s-a sinucis din cauza datoriilor, Hunedoara 4 noiembrie 2009
http://www.adevarul.ro/locale/hunedoara/taximetrist-datoriilor-sinucis-cauza-din_0_146985535.html
2.Un şomer s-a sinucis din cauza datoriilor pe care le avea, Galaţi 16 martie 2010
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un_somer_s-a_sinucis_din_cauza_datoriilor_pe_care_le_avea_0_226177715.html
3.S-a sinucis din cauza datoriilor 17 Martie 2010
http://www.kaysha.ro/2010/03/17/s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor/
4.Un bărbat s-a sinucis din cauza datoriilor, Vaslui 17 martie 2010
http://www.bizchannel.ro/lifestyle/vaslui-un-barbat-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor
5.Sinucidere din cauza datoriilor la banca, Oradea 17 martie 2010
http://www.ziare.com/oradea/actual/sinucidere-din-cauza-datoriilor-la-banca-1213184
6.S-a sinucis din cauza datoriilor, 05 martie 2010
http://www.cugetliber.ro/1270155600/articol/57677/sa-sinucis-din-cauza-datoriilor/
7.Un muncitor de la Daewoo Mangalia a atârnat în ştreang două săptămâni într-o hală a şantierului, Mangalia 30 ianuarie 2010
http://www.cugetliber.ro/1270155600/articol/55696/un-muncitor-de-la-daewoo-mangalia-a-atarnat-in-streang-doua-saptamani-intro-hala/
8.S-a sinucis din cauza datoriilor, Năvodari 1 decembrie 2009
http://www.telegrafonline.ro/1260396000/articol/105588/sa_sinucis_din_cauza_datoriilor.html
9.Un fost angajat la SNIF Constanta s-a sinucis din cauza datoriilor la bănci ,Constanta 25.februarie.2010
http://www.zf.ro/zf-24/un-fost-angajat-la-snif-constanta-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor-la-banci-5625539/
10.Un patron iesean s-a sinucis din cauza datoriilor, Iaşi 2 octombrie 2009
http://www.e-transport.ro/Un_patron_iesean_s_a_sinucis_din_cauza_datoriilor-i136-news40193-p82.html
11.S-a sinucis din cauza datoriilor, Piteşti 23.aprilie 2009
http://www.ziare.com/cluj-napoca/actual/s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor-850110
12.Cei doi soţi găsiţi morţi în Trivale s-au sinucis din cauza datoriilor, Piteşti 8 aprilie 2010
http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/cei-doi-soti-gasiti-morti-in-trivale-s-au-sinucis-din-cauza-datoriilor.html
13.Un bărbat şi-a pus capăt zilelor pentru ca nu mai avea bani de rate, Medgidia 1 aprilie 2010
http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/un-barbat-si-a-pus-capat-zilelor-pentru-ca-nu-mai-avea-bani-de-rate.html
14.Un afacerist din Năvodari s-a sinucis din cauza datoriilor, Năvodari 10 decembrie 2009
http://www.replicaonline.ro/un_afacerist_din_navodari_s-a_sinucis_din_cauza_datoriilor_8632.html
15.Un tânăr de 30 de ani s-a sinucis din cauza datoriilor, Picior de Munte 12 ianuarie 2010
http://www.meme.ro/modul/stiri/Un-tanar-de-30-de-ani-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor./citeste,15301.meme
16.S-a sinucis din cauza datoriilor, Leordeni 20.04.2010
http://www.ziarultop.ro/fapt-divers/5209-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor
17.Patronul difuzării presei din Mangalia s-a sinucis din cauza cămătarilor, 4 iulie 2009
http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/eveniment/patronul-difuzarii-presei-din-mangalia-s-a-sinucis-din-cauza-camatarilor-14985.html
18.A încercat să se sinucidă din cauza datoriilor de la bancă, Iasi 25 octombrie 2009
http://www.mediafax.ro/social/a-incercat-sa-se-sinucida-din-cauza-datoriilor-de-la-banca-5043669
19.Soții Richiţeanu s-au sinucis din cauza datoriilor, Piteşti
http://www.olt-news.ro/stiri/social/so-ii-richi-eanu-s-au-sinucis-din-cauza-datoriilor/
20.Un tânăr de 25 de ani s-a sinucis din cauza unei datorii la banca, Buzău Noiembrie 2008
http://stirileprotv.ro/locale/30/un-tanar-de-25-de-ani-s-a-sinucis-din-cauza-unui-credit.html
21.Criza face victime şi la Giurgiu. Patronul firmei Ovira Invest s-a sinucis din cauza datoriilor! Giurgiu, 12 Ianuarie 2010
http://anuntfm.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=418:criza-face-victime-i-la-giurgiu-patronul-firmei-ovira-invest-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor&catid=42:stiri-giurgiu-prima-pagina&Itemid=112
22.Criza face victime. Un patron de magazin din Galaţi s-a sinucis din cauza datoriilor, Galaţi 25 august 2009
http://www.antena3.ro/stiri/romania/criza-face-victime-un-patron-de-magazin-din-galati-s-a-sinucis-din-cauza-datoriilor_78711.html
23.O actriţă pensionară din Galaţi s-a sinucis din cauza datoriilor la întreţinere, Galaţi 04 martie 2008
http://2008.informatia.ro/O_actrita_pensionara_din_Galati_s_a_sinucis_din_cauza_datoriilor_la_intretinere-239514
24.Doi iubiţi au decis să se sinucidă din cauza datoriilor,Piatra Neamţ 17 februarie 2009
http://www.mediafax.ro/social/doi-iubiti-au-decis-sa-se-sinucida-din-cauza-datoriilor-3940167
25.Jocurile de noroc fac victime
http://www.bestpoker.ro/ro_articles.php?type=1
26.Si-a luat viata din cauza banilor, Cluj 19 Noiembrie 2007
http://old.clujeanul.ro/cotidian/nocache/articol/Cluj/Si_a_luat_viata_din_cauza_banilor.html
27.Poveste de criza cu ieşeni faliţi, Iaşi 10 martie 2010
http://ziaruldeiasi.ro/local/poveste-de-criza-cu-ieseni-faliti~ni675t
28.A încercat sa se sinucidă din cauza datoriilor 04 Septembrie 2009
http://www.presaonline.com/stiri/stiri-locale/a-incercat-sa-se-sinucida-din-cauza-datoriilor-699827.html
29.Criza şi creditele te bagă în mormânt. Datorii criminale. Moldova 30 martie 2010
http://www.evenimentul.ro/articol/datorii-criminale.html
Fireşte, aici nu este vorba de o înşiruire exhaustiva a tuturor celor ce s-au sinucis din pricina dificultăţilor financiare generate de colapsul economic, de buna seama ca ei sunt mult mai numeroşi.
Lor li se alătură şi cei ce şi-au pus capăt zilelor din lipsa de şanse sau lipsa de perspectiva.
Pana mai ieri capitalismul romanesc distrugea la comanda Vestului baza tehnico-materiala a socialismului, mai nou a început sa distrugă destine, sa-şi ceara tributul în vieţi omeneşti.
Dar aceste sărmane victime, ce merita toată compasiunea noastră, ne dezvăluie cu forţa şi tragismul morţii, natura cu adevărat criminala a sistemului instituit după 1989. Banii rezultaţi din creditare, pătaţi la propriu cu sânge nevinovat, nu se scurg nici măcar în conturile unor capitalişti romani, ci merg direct sau pe cai ocolite în visteria marii finanţe internaţionale.
Cum e posibil în aceste condiţii de haos economic şi prăbuşire fără precedent a nivelului de trai al întregii populaţii nişte filistini ridicoli sa încaseze tainuri grase din condamnarea comunismului. Cum poţi vorbi de „crimele comunismului” când acesta din urma a reuşit sa angreneze în producţie întreaga populaţie a tarii, sa sporească neîncetat numărul de intreprinderi industriale şi agricole, şi chiar sa exporte capital în tarile lumii arabe şi ale Americii Latine.
Să vină aceşti „cercetători” îmbibaţi de fariseism cu un singur exemplu de om care şi-a luat viata în socialism pentru că avea datorii la bănci sau la stat, sau pentru că nu avea locuinţă, sau loc de muncă, sau hrană.
Izolaţi în turnul de fildeş al Institutului pentru cercetarea crimelor comunismului, îmbătaţi de gloria unor titluri academice nemeritate, sacerdoţii minciunii, aşezaţi în fotolii comode şi stipendiaţi cu milioane de dolari de stăpânii lor de la Washington, sunt pe cale să nu observe că riscă sa fie înecaţi în sângele proaspăt al celor ucişi de capitalism.
miercuri, 14 aprilie 2010
Masacrul de la Katyn
Cine caută adevărul asupra unei crime, trebuie sa înceapă întotdeauna prin a se întreba: qui prodest? cui ii folosește? ... Orice teorie explicativă trebuie sa vină cu un răspuns clar la această chestiune cheie, altfel chiar și cele mai serioase și indubitabile dovezi cad sub semnul întrebării și al îndoielii.
Al doilea element care este necesar să fie luat în calcul este explicarea credibilă a ceea ce se numește modus operandi, modul de operare.
Trebuie cercetat dacă felul în care a fost săvârșită crima se înscrie în modul de operare al criminalului, se potrivește cu profilul său psihologic, sau cu istoria fărădelegilor sale, iar în cazul în care a acționat în mod inedit avem de demonstrat care a fost motivul care l-a îndemnat la aceasta.
O teorie a Katynului va sta în picioare dacă va reuși sa explice cum folosește crima făptuitorului, care este temeiul sau logico-rațional , cum se potrivește cu alte demersuri similare ale acestuia din trecut sau din viitor, cu alte cuvinte cum se circumscrie ea profilului psihologic, ideologic și actional al autorului.
La sfârșitul primului război mondial granița dintre Rusia și Polonia a fost stabilită de-a lungul a ceea ce s-a numit linia Curzon, după numele omului de stat britanic care a propus-o. Această linie de demarcație nu a fost pe placul polonezilor care au declanșat un război împotriva Uniunii Sovietice pentru a împinge granița cu mult mai spre est. Împotriva sfaturilor lui Stalin, care a avertizat că proaspăt descătușatul naționalism polonez nu va putea fi înfrânt, Armata Roșie aflată sub comanda lui Tuhacevsky și Trotsky a ripostat cu un contraatac având dublul scop: de autoapărare și de eliberare a întregii Polonii de sub dominația albilor.
In 1920 un sir de victorii bolșevice însemnate i-au împins pe polonezi de la Kiev tocmai către Varșovia.
Puterile imperialiste au intrat în panică și au fost gata sa riposteze, dar solidaritatea internațională a muncitorilor a funcționat ca un scut protector pentru tânărul stat sovietic.
În iulie 1920, britanicii au anunțat că sunt gata să trimită echipamente militare din surplusurile rămase după încheierea primului război mondial dar, în fața amenințărilor cu greva generală a Trades Union Congress, care se opuneau sprijinului britanic pentru "Polonia Albă", nici un fel de armă sau de muniție nu a părăsit porturile englezești.
( http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_polono-sovietic )
In cele din urmă, animați de naționaliști și profitând și de neînțelegerile dintre liderii sovietici, polonezii au învins în bătălia decisivă a Varșoviei forțând trupele roșii sa se retragă și sa cedeze teritorii aflate la est de linia Curzon. Au fost remise Poloniei, prin Tratatul de la Riga 1921, Bielorusia de Vest și vestul Ucrainei, teritorii populate în mare majoritate de bieloruși și ucrainieni și într-o foarte mică măsură de polonezi.
Pe 1 Septembrie 1939, Germania nazistă a invadat Polonia. Pe 17 septembrie, în mod legitim, Uniunea Sovietica a intervenit pentru a-și recăpăta teritoriile cedate în 1921 aflate la est de linia Curzon. Cu acest prilej, Armata Roșie a capturat în jur de 10.000 de ofițeri polonezi ce au devenit prizonieri de război. Aceștia au fost încazarmați în zona disputata și puși sa lucreze la drumuri, clădiri, etc.
Doi ani mai târziu, pe 22 iunie 1941, naziștii au atacat prin surprindere Uniunea Sovietica. Armata sovietelor a fost forțată sa se retragă în grabă, Ucraina căzând în mâinile invadatorilor. Precipitarea evenimentelor a făcut imposibilă evacuarea prizonierilor polonezi spre interiorul Rusiei. După cum a dovedit maiorul Vetoshnikov, șeful lagărului de prizonieri nr.1, cererilor sale insistente la adresa superiorilor săi pentru aprovizionarea sa cu trenuri în vederea evacuării deținuților, li s-a răspuns negativ.Inginerul Ivanov care a fost șeful traficului rutier în zona în acel timp a confirmat și el ca nu mai erau vagoane suficiente.”In plus, a declarat el, noi nu puteam trimite garnituri pe linia Gussino, unde se aflau majoritatea ofițerilor polonezi, pentru ca ea se afla deja sub focul inamic”. Din nefericire, polonezi au încăput pe mâinile naziștilor germani.
In aprilie 1943, hitleriștii anunță lumii întregi ca Wehrmacht-ul a descoperit câteva morminte de masă în pădurea Katyn lângă Smolensk ce conțineau trupurile a câteva mii de ofițeri polonezi , zice-se asasinați de către rusi.
Faptul ca incidentul de la Katyn a fost folosit de propaganda nazistă pentru a rupe relațiile sovieto poloneze este de notorietate. După invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă nu numai ca guvernul polonez în exil la Londra a refăcut relațiile diplomatice cu guvernul sovietic dar s-a ajuns la un acord pentru formarea unei armate poloneze finanțate de sovietici. In 25 Octombrie 1941 aceasta armata număra 41.000 de oameni, incluzând 2.630 de ofițeri. Ea a luptat contra Germaniei naziste. Acuzațiile lui Sikorski, șeful guvernului polonez în exil, bazate pe propaganda germana, la adresa sovieticilor în privința masacrului de la Katin au dus la ruperea legăturilor dintre acesta și sovietici. Privitor la acest fapt iată ce scrie Goebbels, șeful propagandei naziste în jurnalul sau: "Aceasta ruptura reprezinta suta la suta o victorie a propagandei germane și a mea personal... noi am fost în stare sa transformam incidentul Katyn într-o înalta chestiune politica." Dar germanii nu s-au mulțumit numai cu atât, ci au încercat sa-i dea întregii povesti și o turnura anti-semita afirmând ca pot oferii numele ofițerilor NKVD responsabili de masacru, toți purtând nume evreiești. Iată dar răspunsul la întrebarea qui prodest ? Propaganda nazista reușește trei lovituri de forța: ruperea relațiilor sovieto-poloneze, culpabilizarea rușilor, culpabilizarea evreilor.
Dacă pana acum nu reiese cu claritate ca masacrul de la Katyn a fost o mașinațiune criminala nazista și o crima înfăptuită de naziști pentru a fi folosita în scopuri politice josnice, iată și o dovada în plus : același Goebblels scrie în jurnalul sau în 8 Mai 1943 "Din păcate muniție germană a fost descoperită în mormântul de la Katyn. Dacă acest fapt ajunge la cunoștința inamicului întreaga afacere Katyn se va prăbuși."
Din punctul de vedere al modului de operare practica eliminării elitelor este o inovație nazistă și derivă din însuși miezul doctrinei sale rasiste.In cadrul expansiunii pentru cucerirea lebensraum-ului rasele inferioare, în special slavii, întâlnite în cale urmau sa fie emasculate prin eliminarea fizica a elitelor și transformate în animale de povara sub biciul noilor stăpâni arieni. In scopul îndeplinirii acestor misiuni murdare Himler a înființat comandouri SS speciale ce au acționat în teritoriile ocupate vremelnic din est.
Se știe ca în est crimele de război naziste au fost nenumărate, vocația criminală a sceleraților hitleriști s-a dezlanțuit împotriva slavilor și evreilor. Ticăloșia de la Katyn nu a fost nici primul nici ultimul genocid înfăptuit de naziști. In comparație cu genocidul evreilor Katynul pare o nimica toată. Pentru un regim care a dezvoltat mijloace pentru exterminarea a milioane de evrei, a ucide zece mii de polonezi este o provocare minoră. Masacrul de la Katyn se pliază foarte bine pe logica regimului criminal hitlerist care nu s-a ferit de nici un mijloc infracțional pentru a-și atinge scopurile politice de dominație și dictat.
Nu același lucru se poate spune și despre sovietici.Nu exista nici un motiv plauzibil sau rațional pentru care NKVD-ul lui Beria, la ordinul lui Stalin, sa-i fi asasinat pe ofițerii polonezi. Dacă ar fi dorit sa scape de ei, i-ar fi deportat foarte ușor în lagărele siberiene, ar fi avut tot timpul din lume să o facă. Cine vrea sa arunce vina în cârca lui Stalin trebuie să ofere o teorie plauzibila la întrebarea, de ce Stalin dacă urmarea să scape de polonezi a preferat sa-i împuște unul câte unul, acționând atât de riscant și de prostește, în loc sa-i trimită în îndepărtata și înghețata Siberie. La ce i-ar fi folosit lui Stalin uciderea ofițerilor polonezi ? La nimic.
Si încă un argument, de ce nu a procedat la fel Stalin și cu ofițerii români și germani căzuți prizonieri ?
Documentele scoase din arhive în perioada Gorbaciov - Eltin și publicate de cercetătorul Zaslavsky încearcă să demonstreze teoria absurdă ca NKVD a efectuat o epurare bazată pe criterii de clasă în rândul prizonierilor polonezi selecționând cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocaţi, funcţionari înalţi, latifundiari, aristocraţi, preoţi. Potrivit acestuia Ordinul de execuţie, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 şi a fost semnat şi de Nikita Hruşciov, potrivit unei mărturii documentate din partea şefului NKVD-ului, Lavrenti Beria. Numai ca cei doi notorii dușmani ai sovietelor și ai socialismului, trădători ai propriei patrii, Gorbaciov și Eltin nu au nici o credibilitate. Este bine știută ura feroce a amândurora fata de Stalin și fată de realizările acestuia provenită din filistinism și aservire fata de imperialiștii anticomuniști americani.Asa zisa de secretizare a arhivelor KGB, manipulată politic după interesele vremelnicilor diriguitori ai Rusiei de azi sau de ieri nu a răspuns la nici o întrebare majoră ridicata de istorie.Nu se știe de pilda cu certitudine cum a murit Beria, sau Stalin. A fost oare Stalin asasinat ? De ce s-ar știi ce s-a întâmplat la Katyn ?
În noiembrie 1945, şapte ofiţeri ai Wehrmachtului: K. H. Strueffling, H. Remlinger, E. Böhm, E. Sommerfeld, H. Jannike, E. Skotki şi E. Geherer au fost judecaţi de un tribunal al aliaţilor victorioşi - americani, englezi, francezi şi sovietici. Ei au fost condamnaţi la moarte pentru rolul pe care l-ar fi jucat în masacrul de la Katyń şi în cele din urmă au fost executaţi prin spânzurare. Încă alţi trei germani au fost judecaţi pentru acelaşi capete de acuzare: E. P. Vogel, F. Wiese, A. Diere. Ei au primit sentinţe de 20 de ani de muncă grea corecţională.
Cu ce este mai puțin legitimă sau credibilă decizia acestui tribunal internațional bazată și pe mărturiile acuzaților și pe alte dovezi aduse de procurori la cald , decât un document ușor de falsificat, scos la lumina din "arhive", în epoca Gorbaciov-Eltin de o ancheta a unui istoric anticomunist pentru a lovi în Stalin și implicit în socialism.
Președintele american Roosevelt a declarat în 1944 că este convins de responsabilitatea germanilor în problema Katynului.
Winston Churchill în memoriile sale precizează ca masacrul de la Katyn a fost opera germanilor iar ancheta rusească din 1944 a fost concludentă. Ce interes ar fi avut marele om politic britanic să-l acopere pe Stalin la ani buni de la terminarea războiului ?
Pentru a sesiza nuanța politică trebuie sa precizam ca acuzațiile naziste împotriva sovieticilor au fost scoase de la naftalina pentru întâia data în perioada războiului Coreii, 1951-1952, de către americani pentru a discredita socialismul. Apoi teza a fost vehiculata de-a lungul războiului rece în încercarea de a culpabiliza întreaga mișcare comunista internațională ca mișcare criminala autoare de asasinate în masa.
Dar, asa cum am arătat mai sus, acuzațiilor lansate de dușmanii regimurilor proletare le lipsește rațiunea suficientă, temeiul, nu pot răspunde convingător la întrebarea qui prodest, nu ne dau o explicație logică pentru modus operandi, susținându-se doar pe niște documente a căror autenticitate este mai mult decât îndoielnică numai și pentru faptul ca ele provin din tăbăra demolatorilor și inamicilor neîmpăcați ai socialismului.
Florian Liviu
Al doilea element care este necesar să fie luat în calcul este explicarea credibilă a ceea ce se numește modus operandi, modul de operare.
Trebuie cercetat dacă felul în care a fost săvârșită crima se înscrie în modul de operare al criminalului, se potrivește cu profilul său psihologic, sau cu istoria fărădelegilor sale, iar în cazul în care a acționat în mod inedit avem de demonstrat care a fost motivul care l-a îndemnat la aceasta.
O teorie a Katynului va sta în picioare dacă va reuși sa explice cum folosește crima făptuitorului, care este temeiul sau logico-rațional , cum se potrivește cu alte demersuri similare ale acestuia din trecut sau din viitor, cu alte cuvinte cum se circumscrie ea profilului psihologic, ideologic și actional al autorului.
La sfârșitul primului război mondial granița dintre Rusia și Polonia a fost stabilită de-a lungul a ceea ce s-a numit linia Curzon, după numele omului de stat britanic care a propus-o. Această linie de demarcație nu a fost pe placul polonezilor care au declanșat un război împotriva Uniunii Sovietice pentru a împinge granița cu mult mai spre est. Împotriva sfaturilor lui Stalin, care a avertizat că proaspăt descătușatul naționalism polonez nu va putea fi înfrânt, Armata Roșie aflată sub comanda lui Tuhacevsky și Trotsky a ripostat cu un contraatac având dublul scop: de autoapărare și de eliberare a întregii Polonii de sub dominația albilor.
In 1920 un sir de victorii bolșevice însemnate i-au împins pe polonezi de la Kiev tocmai către Varșovia.
Puterile imperialiste au intrat în panică și au fost gata sa riposteze, dar solidaritatea internațională a muncitorilor a funcționat ca un scut protector pentru tânărul stat sovietic.
În iulie 1920, britanicii au anunțat că sunt gata să trimită echipamente militare din surplusurile rămase după încheierea primului război mondial dar, în fața amenințărilor cu greva generală a Trades Union Congress, care se opuneau sprijinului britanic pentru "Polonia Albă", nici un fel de armă sau de muniție nu a părăsit porturile englezești.
( http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_polono-sovietic )
In cele din urmă, animați de naționaliști și profitând și de neînțelegerile dintre liderii sovietici, polonezii au învins în bătălia decisivă a Varșoviei forțând trupele roșii sa se retragă și sa cedeze teritorii aflate la est de linia Curzon. Au fost remise Poloniei, prin Tratatul de la Riga 1921, Bielorusia de Vest și vestul Ucrainei, teritorii populate în mare majoritate de bieloruși și ucrainieni și într-o foarte mică măsură de polonezi.
Pe 1 Septembrie 1939, Germania nazistă a invadat Polonia. Pe 17 septembrie, în mod legitim, Uniunea Sovietica a intervenit pentru a-și recăpăta teritoriile cedate în 1921 aflate la est de linia Curzon. Cu acest prilej, Armata Roșie a capturat în jur de 10.000 de ofițeri polonezi ce au devenit prizonieri de război. Aceștia au fost încazarmați în zona disputata și puși sa lucreze la drumuri, clădiri, etc.
Doi ani mai târziu, pe 22 iunie 1941, naziștii au atacat prin surprindere Uniunea Sovietica. Armata sovietelor a fost forțată sa se retragă în grabă, Ucraina căzând în mâinile invadatorilor. Precipitarea evenimentelor a făcut imposibilă evacuarea prizonierilor polonezi spre interiorul Rusiei. După cum a dovedit maiorul Vetoshnikov, șeful lagărului de prizonieri nr.1, cererilor sale insistente la adresa superiorilor săi pentru aprovizionarea sa cu trenuri în vederea evacuării deținuților, li s-a răspuns negativ.Inginerul Ivanov care a fost șeful traficului rutier în zona în acel timp a confirmat și el ca nu mai erau vagoane suficiente.”In plus, a declarat el, noi nu puteam trimite garnituri pe linia Gussino, unde se aflau majoritatea ofițerilor polonezi, pentru ca ea se afla deja sub focul inamic”. Din nefericire, polonezi au încăput pe mâinile naziștilor germani.
In aprilie 1943, hitleriștii anunță lumii întregi ca Wehrmacht-ul a descoperit câteva morminte de masă în pădurea Katyn lângă Smolensk ce conțineau trupurile a câteva mii de ofițeri polonezi , zice-se asasinați de către rusi.
Faptul ca incidentul de la Katyn a fost folosit de propaganda nazistă pentru a rupe relațiile sovieto poloneze este de notorietate. După invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă nu numai ca guvernul polonez în exil la Londra a refăcut relațiile diplomatice cu guvernul sovietic dar s-a ajuns la un acord pentru formarea unei armate poloneze finanțate de sovietici. In 25 Octombrie 1941 aceasta armata număra 41.000 de oameni, incluzând 2.630 de ofițeri. Ea a luptat contra Germaniei naziste. Acuzațiile lui Sikorski, șeful guvernului polonez în exil, bazate pe propaganda germana, la adresa sovieticilor în privința masacrului de la Katin au dus la ruperea legăturilor dintre acesta și sovietici. Privitor la acest fapt iată ce scrie Goebbels, șeful propagandei naziste în jurnalul sau: "Aceasta ruptura reprezinta suta la suta o victorie a propagandei germane și a mea personal... noi am fost în stare sa transformam incidentul Katyn într-o înalta chestiune politica." Dar germanii nu s-au mulțumit numai cu atât, ci au încercat sa-i dea întregii povesti și o turnura anti-semita afirmând ca pot oferii numele ofițerilor NKVD responsabili de masacru, toți purtând nume evreiești. Iată dar răspunsul la întrebarea qui prodest ? Propaganda nazista reușește trei lovituri de forța: ruperea relațiilor sovieto-poloneze, culpabilizarea rușilor, culpabilizarea evreilor.
Dacă pana acum nu reiese cu claritate ca masacrul de la Katyn a fost o mașinațiune criminala nazista și o crima înfăptuită de naziști pentru a fi folosita în scopuri politice josnice, iată și o dovada în plus : același Goebblels scrie în jurnalul sau în 8 Mai 1943 "Din păcate muniție germană a fost descoperită în mormântul de la Katyn. Dacă acest fapt ajunge la cunoștința inamicului întreaga afacere Katyn se va prăbuși."
Din punctul de vedere al modului de operare practica eliminării elitelor este o inovație nazistă și derivă din însuși miezul doctrinei sale rasiste.In cadrul expansiunii pentru cucerirea lebensraum-ului rasele inferioare, în special slavii, întâlnite în cale urmau sa fie emasculate prin eliminarea fizica a elitelor și transformate în animale de povara sub biciul noilor stăpâni arieni. In scopul îndeplinirii acestor misiuni murdare Himler a înființat comandouri SS speciale ce au acționat în teritoriile ocupate vremelnic din est.
Se știe ca în est crimele de război naziste au fost nenumărate, vocația criminală a sceleraților hitleriști s-a dezlanțuit împotriva slavilor și evreilor. Ticăloșia de la Katyn nu a fost nici primul nici ultimul genocid înfăptuit de naziști. In comparație cu genocidul evreilor Katynul pare o nimica toată. Pentru un regim care a dezvoltat mijloace pentru exterminarea a milioane de evrei, a ucide zece mii de polonezi este o provocare minoră. Masacrul de la Katyn se pliază foarte bine pe logica regimului criminal hitlerist care nu s-a ferit de nici un mijloc infracțional pentru a-și atinge scopurile politice de dominație și dictat.
Nu același lucru se poate spune și despre sovietici.Nu exista nici un motiv plauzibil sau rațional pentru care NKVD-ul lui Beria, la ordinul lui Stalin, sa-i fi asasinat pe ofițerii polonezi. Dacă ar fi dorit sa scape de ei, i-ar fi deportat foarte ușor în lagărele siberiene, ar fi avut tot timpul din lume să o facă. Cine vrea sa arunce vina în cârca lui Stalin trebuie să ofere o teorie plauzibila la întrebarea, de ce Stalin dacă urmarea să scape de polonezi a preferat sa-i împuște unul câte unul, acționând atât de riscant și de prostește, în loc sa-i trimită în îndepărtata și înghețata Siberie. La ce i-ar fi folosit lui Stalin uciderea ofițerilor polonezi ? La nimic.
Si încă un argument, de ce nu a procedat la fel Stalin și cu ofițerii români și germani căzuți prizonieri ?
Documentele scoase din arhive în perioada Gorbaciov - Eltin și publicate de cercetătorul Zaslavsky încearcă să demonstreze teoria absurdă ca NKVD a efectuat o epurare bazată pe criterii de clasă în rândul prizonierilor polonezi selecționând cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocaţi, funcţionari înalţi, latifundiari, aristocraţi, preoţi. Potrivit acestuia Ordinul de execuţie, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 şi a fost semnat şi de Nikita Hruşciov, potrivit unei mărturii documentate din partea şefului NKVD-ului, Lavrenti Beria. Numai ca cei doi notorii dușmani ai sovietelor și ai socialismului, trădători ai propriei patrii, Gorbaciov și Eltin nu au nici o credibilitate. Este bine știută ura feroce a amândurora fata de Stalin și fată de realizările acestuia provenită din filistinism și aservire fata de imperialiștii anticomuniști americani.Asa zisa de secretizare a arhivelor KGB, manipulată politic după interesele vremelnicilor diriguitori ai Rusiei de azi sau de ieri nu a răspuns la nici o întrebare majoră ridicata de istorie.Nu se știe de pilda cu certitudine cum a murit Beria, sau Stalin. A fost oare Stalin asasinat ? De ce s-ar știi ce s-a întâmplat la Katyn ?
În noiembrie 1945, şapte ofiţeri ai Wehrmachtului: K. H. Strueffling, H. Remlinger, E. Böhm, E. Sommerfeld, H. Jannike, E. Skotki şi E. Geherer au fost judecaţi de un tribunal al aliaţilor victorioşi - americani, englezi, francezi şi sovietici. Ei au fost condamnaţi la moarte pentru rolul pe care l-ar fi jucat în masacrul de la Katyń şi în cele din urmă au fost executaţi prin spânzurare. Încă alţi trei germani au fost judecaţi pentru acelaşi capete de acuzare: E. P. Vogel, F. Wiese, A. Diere. Ei au primit sentinţe de 20 de ani de muncă grea corecţională.
Cu ce este mai puțin legitimă sau credibilă decizia acestui tribunal internațional bazată și pe mărturiile acuzaților și pe alte dovezi aduse de procurori la cald , decât un document ușor de falsificat, scos la lumina din "arhive", în epoca Gorbaciov-Eltin de o ancheta a unui istoric anticomunist pentru a lovi în Stalin și implicit în socialism.
Președintele american Roosevelt a declarat în 1944 că este convins de responsabilitatea germanilor în problema Katynului.
Winston Churchill în memoriile sale precizează ca masacrul de la Katyn a fost opera germanilor iar ancheta rusească din 1944 a fost concludentă. Ce interes ar fi avut marele om politic britanic să-l acopere pe Stalin la ani buni de la terminarea războiului ?
Pentru a sesiza nuanța politică trebuie sa precizam ca acuzațiile naziste împotriva sovieticilor au fost scoase de la naftalina pentru întâia data în perioada războiului Coreii, 1951-1952, de către americani pentru a discredita socialismul. Apoi teza a fost vehiculata de-a lungul războiului rece în încercarea de a culpabiliza întreaga mișcare comunista internațională ca mișcare criminala autoare de asasinate în masa.
Dar, asa cum am arătat mai sus, acuzațiilor lansate de dușmanii regimurilor proletare le lipsește rațiunea suficientă, temeiul, nu pot răspunde convingător la întrebarea qui prodest, nu ne dau o explicație logică pentru modus operandi, susținându-se doar pe niște documente a căror autenticitate este mai mult decât îndoielnică numai și pentru faptul ca ele provin din tăbăra demolatorilor și inamicilor neîmpăcați ai socialismului.
Florian Liviu
joi, 8 aprilie 2010
Campionii spălării creierelor
Învățământul universitar cu profil umanist, căzut aproape în totalitate sub dominația unor forte ostile României compuse din intelectuali fără conștiința, sau străini de vibrația romanească a ființei, corupți de carierism, oportunism, sete de parvenire, dispreț fata de adevăr şi dreptate, lașitate și relativism etic s-a transformat într-o uriașă mașină de spălare a creierelor tinerei generații, de negare în bloc a valorilor tradiționale ale neamului și de indoctrinare anticomunista.
In loc sa-şi facă cinstit meseria de dascăl de universitate, pentru care încasează salarii enorme în raport cu valoarea lor intrinseca – dacă s-ar face un inventar serios al lucrărilor cu aport adevărat creator publicate de universitarii noștri în ultimii douăzeci de ani am fi martorii unei săracii intelectuale cutremurătoare - ei folosesc catedra ca instrument politic dictatorial, propovăduind ca niște lachei liniile politice ale marii finanțe internaționale.
Studenții care manifesta cea mai mica opoziție –a-ți afișa vederi radicale de stânga echivalează cu o sinucidere din punctul de vedere al carierei- sunt imediat puși la punct, înfierați fata de ceilalți colegi ai lor, aduși cu forța pe linie.Se cauta și se cultiva inhibarea oricărei păreri personale, oricărei încercări de a gândii liber și neșablonard , oricărei îndoieli legitime cu privire la drumul pe care merge societatea.
Adevărurile care nu mai convin astăzi sunt escamotate fără nici un scrupul, istoria este falsificata cu buna știință de acești farisei ce acționează de la înălțimea catedrelor și titlurilor academice obținute prea adesea prin servilism, fals intelectual, impostura și predata astfel unei generații tinere, lipsita de repere, dezorientata și supusa presiunii unor probleme economice și sociale insolubile.
Plecând din școala superioara cu o imagine falsa despre lume și viata, cu o concepție inversata despre valorile morale la a cărei adâncire contribuie din plin și mass-media, eviscerați sufletește și intelectual de orice sentiment de solidaritate și altruism, de orice gând de revolta împotriva injustiției și inegalității sociale, tinerii sunt condamnați la schizoidie.
Înțeleg prin schizoidie aceea rupere în doua, aceea cedare şi sfărâmare, a unei constituții psihice nesudate corespunzător de un mănunchi de idei și convingeri având darul sa mențină unitatea conștiinței prin forța sa morala superioara, sub presiunea unei vieți din care a fost alungat sensul și idealul.
Sarcina de a mutila sufletește și intelectual noile generații de cărturari umaniști, frământate de problema găsirii unui drum propriu într-o lume ostila, a deznaționalizării , a cultivării unei atitudini disprețuitoare fata de orice principiu etic, a îndrumării pe drumul greșit al părăsirii tarii pentru a-și dizolva identitatea în super societatea occidentala , a eradicării rezistentei intelectuale la fenomenul predării statalității României în mâinile marilor carteluri și monopoluri transnaționale, a fost fixata de către structurile supranaționale, învățământului universitar.
Modul în care sistemul se achita de aceasta sarcina, zelul cu care se lucrează în direcția arătată , risipa de energia a celor implicați direct este în același timp înspăimântătoare și cutremurătoare.Nu lipsa de patriotism este dureroasa ci ura plia de frustrare a unor indivizi parveniți în poziții sociale însemnate contra propriului popor din care își trag rădăcinile.
Pana când tinerii nu vor reuși printr-o revolta de masa dusa pana la capăt, născută din sentimentul curat al setei de dreptate și adevăr, sa-i identifice și sa-i alunge pe campionii spălării creierelor din înaltele lor demnități universitare, viitorul lor împreună cu cel al tarii va fi grav primejduit și amenințat de spectrul unei sclavii fără nici o scăpare.
Florian Liviu
In loc sa-şi facă cinstit meseria de dascăl de universitate, pentru care încasează salarii enorme în raport cu valoarea lor intrinseca – dacă s-ar face un inventar serios al lucrărilor cu aport adevărat creator publicate de universitarii noștri în ultimii douăzeci de ani am fi martorii unei săracii intelectuale cutremurătoare - ei folosesc catedra ca instrument politic dictatorial, propovăduind ca niște lachei liniile politice ale marii finanțe internaționale.
Studenții care manifesta cea mai mica opoziție –a-ți afișa vederi radicale de stânga echivalează cu o sinucidere din punctul de vedere al carierei- sunt imediat puși la punct, înfierați fata de ceilalți colegi ai lor, aduși cu forța pe linie.Se cauta și se cultiva inhibarea oricărei păreri personale, oricărei încercări de a gândii liber și neșablonard , oricărei îndoieli legitime cu privire la drumul pe care merge societatea.
Adevărurile care nu mai convin astăzi sunt escamotate fără nici un scrupul, istoria este falsificata cu buna știință de acești farisei ce acționează de la înălțimea catedrelor și titlurilor academice obținute prea adesea prin servilism, fals intelectual, impostura și predata astfel unei generații tinere, lipsita de repere, dezorientata și supusa presiunii unor probleme economice și sociale insolubile.
Plecând din școala superioara cu o imagine falsa despre lume și viata, cu o concepție inversata despre valorile morale la a cărei adâncire contribuie din plin și mass-media, eviscerați sufletește și intelectual de orice sentiment de solidaritate și altruism, de orice gând de revolta împotriva injustiției și inegalității sociale, tinerii sunt condamnați la schizoidie.
Înțeleg prin schizoidie aceea rupere în doua, aceea cedare şi sfărâmare, a unei constituții psihice nesudate corespunzător de un mănunchi de idei și convingeri având darul sa mențină unitatea conștiinței prin forța sa morala superioara, sub presiunea unei vieți din care a fost alungat sensul și idealul.
Sarcina de a mutila sufletește și intelectual noile generații de cărturari umaniști, frământate de problema găsirii unui drum propriu într-o lume ostila, a deznaționalizării , a cultivării unei atitudini disprețuitoare fata de orice principiu etic, a îndrumării pe drumul greșit al părăsirii tarii pentru a-și dizolva identitatea în super societatea occidentala , a eradicării rezistentei intelectuale la fenomenul predării statalității României în mâinile marilor carteluri și monopoluri transnaționale, a fost fixata de către structurile supranaționale, învățământului universitar.
Modul în care sistemul se achita de aceasta sarcina, zelul cu care se lucrează în direcția arătată , risipa de energia a celor implicați direct este în același timp înspăimântătoare și cutremurătoare.Nu lipsa de patriotism este dureroasa ci ura plia de frustrare a unor indivizi parveniți în poziții sociale însemnate contra propriului popor din care își trag rădăcinile.
Pana când tinerii nu vor reuși printr-o revolta de masa dusa pana la capăt, născută din sentimentul curat al setei de dreptate și adevăr, sa-i identifice și sa-i alunge pe campionii spălării creierelor din înaltele lor demnități universitare, viitorul lor împreună cu cel al tarii va fi grav primejduit și amenințat de spectrul unei sclavii fără nici o scăpare.
Florian Liviu
marți, 30 martie 2010
„Un profet” arată drumul spre barbarie pe care merge Occidentul
Filmul regizorului francez Jacques Andiard, premiat cu cea mai înaltă distincţie la Cannes în 2009, atrage atenţia publicului asupra răscrucii la care se află lumea occidentală, a atingerii de către aceasta a punctului de inflexiune de unde încetează ascensiunea civilizaţiei începând coborârea abruptă în barbarie. Acţiunea filmului este în linii mari aceasta: Un tânăr deţinut analfabet, fără părinti, de origine maghrebiană, unul din sutele de mii de tineri ce îşi duc existenta în jungla periferiilor Parisului, cărora societatea capitalului le rezervă încă din naştere un loc în penitenciarele sale, prin neimplicare şi privare de şanse este transferat dintr-o închisoare de minori într-o închisoare pentru adulţi. Aici intra în contact cu un şef mafiot corsican, César Luciani interpretat convingător de Niels Arestrup, ce conducea puşcăria într-un stil violent şi autoritar. Acesta brutalizându-l si ameninţându-l pe tânăr cu moartea, ii ordona sa-l ucidă pe un martor incomod aflat în grupul de arabi musulmani cu care corsicanii împărţeau detenţia. Malik El Djebena, jucat magistral de Tahar Rahim, se achită de sarcină cu succes, într-o scena de o violenta extrema intrând astfel în gratiile şefului. Pas cu pas, Malik, câştigă încrederea tiranului prin execuţia misiunilor ce ii sunt încredinţate. Mandatarea sa de a face naveta intre interior şi exterior, intre lumea puşcăriei si lumea din afara acesteia, pe lângă faptul ca leagă iţele acţiunii, are rolul de a sublinia graniţa subţire, translucidă, confluenta celor doua universuri. Asa se clădeşte ascensiunea eroului, înzestrat şi cu darul clarviziunii pentru care este numit şi profet, marcată de o serie de crime violente, spre vârful puterii ca singura cale spre libertate. Pentru a supravieţuii, sau pentru a urca treptele ierarhiei, El Djebena este nevoit sa ucidă, sa facă uz de violentă. Într-o lume în care omuciderea şi violenta sunt forme fireşti de exercitare a puterii de clan, în care omul este condus de instinctele sale cele mai primare, iar conştiinţa morală o relicva abandonata a trecutului, Malik El Djebena da totuşi dovada de conştiinţă, este chinuit de remuşcări, descoperă drumul libertăţii interioare, poate şi datorită glasului sângelui, prin adeziunea la islam. Pus în situaţia sa aleagă simbolic intre Occident şi islam, primul reprezentat de corsicanul César Luciani al cărui unic Dumnezeu este setea nelimitata de putere şi de bani în numele căreia orice cruzime şi crimă îşi afla justificarea, eroul alege islamul respingând cu demnitatea ispita financiara a şefului mafiot.
In finalul peliculei, această opţiune are darul de ai solidariza pe arabii musulmani care incurajaţi de Malik se ridică împotriva tiraniei întruchipate de César Luciani, simbolizând de fapt ridicarea la lupta a lumii musulmane împotriva occidentului.
"Ceea ce m-a interesat a fost prezentarea închisorii ca o metaforă a societăţii", spune Jacques Andiard. Da, acest film extraordinar este o metafora de o neînchipuită forţă. Aparent liber, omul se afla de fapt închis într-o puşcărie cu ziduri şi gardieni invizibili, aflat la discreţia clanurilor mafiote ce stăpânesc autoritar sectorul economic. Stăpânirea se exercita prin crime violente exemplare. Autorităţile sunt şi ele înglobate în structurile mafiote şi acţionează la comanda acestora. Nu exista practic nici o scăpare, oricine poate devenii victima inocenta a sistemului căruia nu-i lipseşte componenta rasista îndreptată împotriva arabilor musulmani. In aceste condiţii a te afla în detenţie sau în libertate nu mai prezintă multa importanta. Capii afacerilor conduc, îşi impun voinţa, la fel de eficient şi din puşcărie şi din afara.Ei fac legea şi tot ei veghează la aplicarea ei. Puşcăria propriu-zisa nu este decât un centru de instrucţie ,o pepiniera pentru viitoarele cadre ale crimei, o tabără de antrenament, un punct de comanda al afacerilor, al traficului de droguri, prostituţiei etc.Singura cale de evadare în viziune lui Jacques Andiard este riposta violenta, lupta. Personajul sau principal ia totul pe cont propriu. Deşi lipsit de educaţie, dar înzestrat cu calităţi şi virtuţi native de excepţie printre care şi cu darul clarviziunii, aceasta parcurge repede etapele învăţării avansând propria sa soluţie la problema ieşirii din labirint. Pendulând intre lumea occidentală şi lumea araba de care se simte legat sufleteşte şi spiritual, Malik El Djebena, răspunde barbariei cu barbarie, crimei cu crima,violentei cu violenta, dar atenţie, gesturile sale nu sunt animate de egoismul mercantil cel mai josnic, asa cum sunt cele ale occidentalilor, ci de setea de libertate, de setea de dreptate. Fluturând stindardul libertăţii, actiunile sale devin legitime, izbăvitoare. Dintr-un tânăr fără trecut şi fără viitor el devine eroul comunitatii arabe.Victoria lui Malik, eliberarea sa de sub tutela mafiei, este de fapt victoria islamului şi prin aceasta Jacques Andiard ne lasă impresia ca vede în islamism singura forţă capabila sa se opună tiraniei sistemului capitalist.
Prin demersul lor artistic, atât autorul filmului cât şi actorii , fără a o afirma explicit, semnează un important act de acuzare la adresa capitalismului contemporan subliniindu-i caracteristica devenirii crimei instrument uzual în afaceri şi cea a părăsirii orbitei civilizaţiei concomitent cu alunecarea în barbarie.
In zilele noastre întrebarea socialism sau capitalism se traduce în alegerea intre civilizaţie sau barbarie.
Florian Liviu
In finalul peliculei, această opţiune are darul de ai solidariza pe arabii musulmani care incurajaţi de Malik se ridică împotriva tiraniei întruchipate de César Luciani, simbolizând de fapt ridicarea la lupta a lumii musulmane împotriva occidentului.
"Ceea ce m-a interesat a fost prezentarea închisorii ca o metaforă a societăţii", spune Jacques Andiard. Da, acest film extraordinar este o metafora de o neînchipuită forţă. Aparent liber, omul se afla de fapt închis într-o puşcărie cu ziduri şi gardieni invizibili, aflat la discreţia clanurilor mafiote ce stăpânesc autoritar sectorul economic. Stăpânirea se exercita prin crime violente exemplare. Autorităţile sunt şi ele înglobate în structurile mafiote şi acţionează la comanda acestora. Nu exista practic nici o scăpare, oricine poate devenii victima inocenta a sistemului căruia nu-i lipseşte componenta rasista îndreptată împotriva arabilor musulmani. In aceste condiţii a te afla în detenţie sau în libertate nu mai prezintă multa importanta. Capii afacerilor conduc, îşi impun voinţa, la fel de eficient şi din puşcărie şi din afara.Ei fac legea şi tot ei veghează la aplicarea ei. Puşcăria propriu-zisa nu este decât un centru de instrucţie ,o pepiniera pentru viitoarele cadre ale crimei, o tabără de antrenament, un punct de comanda al afacerilor, al traficului de droguri, prostituţiei etc.Singura cale de evadare în viziune lui Jacques Andiard este riposta violenta, lupta. Personajul sau principal ia totul pe cont propriu. Deşi lipsit de educaţie, dar înzestrat cu calităţi şi virtuţi native de excepţie printre care şi cu darul clarviziunii, aceasta parcurge repede etapele învăţării avansând propria sa soluţie la problema ieşirii din labirint. Pendulând intre lumea occidentală şi lumea araba de care se simte legat sufleteşte şi spiritual, Malik El Djebena, răspunde barbariei cu barbarie, crimei cu crima,violentei cu violenta, dar atenţie, gesturile sale nu sunt animate de egoismul mercantil cel mai josnic, asa cum sunt cele ale occidentalilor, ci de setea de libertate, de setea de dreptate. Fluturând stindardul libertăţii, actiunile sale devin legitime, izbăvitoare. Dintr-un tânăr fără trecut şi fără viitor el devine eroul comunitatii arabe.Victoria lui Malik, eliberarea sa de sub tutela mafiei, este de fapt victoria islamului şi prin aceasta Jacques Andiard ne lasă impresia ca vede în islamism singura forţă capabila sa se opună tiraniei sistemului capitalist.
Prin demersul lor artistic, atât autorul filmului cât şi actorii , fără a o afirma explicit, semnează un important act de acuzare la adresa capitalismului contemporan subliniindu-i caracteristica devenirii crimei instrument uzual în afaceri şi cea a părăsirii orbitei civilizaţiei concomitent cu alunecarea în barbarie.
In zilele noastre întrebarea socialism sau capitalism se traduce în alegerea intre civilizaţie sau barbarie.
Florian Liviu
vineri, 19 martie 2010
Drama si mizeria clasei muncitoare
Evenimentul zilei de Vineri 19 martie publica reportajul intitulat :Drama de ceferist:"Cine ma mai angajează acum ?" în care autorul încearcă sa redea o părticică din zbuciumul sufletesc, disperarea şi teama fata de ziua de mâine ce domneşte in rândul celor atinşi de ciuma şomajului.Prin gura a doi muncitori unul de 48 iar altul de 39 de ani desluşim în cele câteva fraze surprinse de ziarist drama unei clase întregi abandonată şi hulita de asa-numita elită a societăţii romaneşti.
"Cornel Dinu se prezintă: e de loc din comuna dâmboviţeană Gura Şuţii, a muncit primii 10 ani la Târgovişte şi alţi 19 în Bucureşti, pentru un salariu de 1.020 de lei pe lună. Are doi copii la şcoala generală, doi la liceu şi e în proces de divorţ". Iata o răsplată binemeritata după 29 de ani de munca grea:disponibilizarea. Luați aminte domnilor intelectuali cum trăieşte clasa muncitoare, asta nu este viata, ci povara, suferinţă, umilință şi în final moarte .Înainte sa apuce tocul şi sa scrie anacolutele domniei sale fraze împotriva lui Marx, domnul Tismaneanu mai bine s-ar întreba cum de nu se revolta Dumnezeu când pe lume este atâta nedreptate şi atâta nenorocire.
Si Cornel Dinu nu este un caz izolat, alţi zece mii de ceferişti mai sunt în situaţia lui, iar ca ei încă aproape un milion. Realizaţi oare cât plânset este în aceasta ţară, ce înseamnă sa se cuibărească frica şi deznădejdea într-un milion de suflete.Si ei sunt tot oameni ca şi noi, au dreptul sa se bucure de viata, au dreptul fundamental la munca.Li se oferă în schimb "privilegiul" compensatoriu de a admira cum clasa capitalista umple cazinourile, sau sălile unde se ţin serate burgheze, sau cluburile de noapte , cum se lafaie în limuzine luxoase afişându-si accesoriile vestimentare de mii de euro-numai dintr-un astfel de obiect s-ar putea finanţa educaţia unui copil timp de un an de zile- obţinute toate fără munca.
De ce este nevoie de capitalism ? Pentru ca marea majoritate sa muncească pe nimic iar un pumn de oameni sa paraziteze pe spinarea primilor? Iata nişte întrebări demne de filosoful Tismaneanu. Ca sa ma exprim în limbajul domniei sale cei un milion de romani cărora li se refuza dreptul la munca reprezinta reificarea nedreptăţii funciare a sistemului bazat pe capital.
„Acum vine şi Paştele, o să vrea un copil o bluză, altul ceva de încălţat... Cum să le zic că n-am de unde?" ,
asa se tanguie clasa muncitoare la douăzeci de ani de la contrarevoluţia din 1989. E jale în sufletul tău sărmană muncitorime şi nimeni nu vine sa ţi-o aline.Elita conducătoare cu sufletul de piatră, rade şi te batjocorește. Încarceraţi într-un egoism ce le-a întunecat mintea se bucura de răul tău uitând ca nu exista forma de violenta mai cumplita decât sărăcia,asa cum a arătat Mahatma Gandhi, iar violența naște la rândul sau violentă.
Florian Liviu
"Cornel Dinu se prezintă: e de loc din comuna dâmboviţeană Gura Şuţii, a muncit primii 10 ani la Târgovişte şi alţi 19 în Bucureşti, pentru un salariu de 1.020 de lei pe lună. Are doi copii la şcoala generală, doi la liceu şi e în proces de divorţ". Iata o răsplată binemeritata după 29 de ani de munca grea:disponibilizarea. Luați aminte domnilor intelectuali cum trăieşte clasa muncitoare, asta nu este viata, ci povara, suferinţă, umilință şi în final moarte .Înainte sa apuce tocul şi sa scrie anacolutele domniei sale fraze împotriva lui Marx, domnul Tismaneanu mai bine s-ar întreba cum de nu se revolta Dumnezeu când pe lume este atâta nedreptate şi atâta nenorocire.
Si Cornel Dinu nu este un caz izolat, alţi zece mii de ceferişti mai sunt în situaţia lui, iar ca ei încă aproape un milion. Realizaţi oare cât plânset este în aceasta ţară, ce înseamnă sa se cuibărească frica şi deznădejdea într-un milion de suflete.Si ei sunt tot oameni ca şi noi, au dreptul sa se bucure de viata, au dreptul fundamental la munca.Li se oferă în schimb "privilegiul" compensatoriu de a admira cum clasa capitalista umple cazinourile, sau sălile unde se ţin serate burgheze, sau cluburile de noapte , cum se lafaie în limuzine luxoase afişându-si accesoriile vestimentare de mii de euro-numai dintr-un astfel de obiect s-ar putea finanţa educaţia unui copil timp de un an de zile- obţinute toate fără munca.
De ce este nevoie de capitalism ? Pentru ca marea majoritate sa muncească pe nimic iar un pumn de oameni sa paraziteze pe spinarea primilor? Iata nişte întrebări demne de filosoful Tismaneanu. Ca sa ma exprim în limbajul domniei sale cei un milion de romani cărora li se refuza dreptul la munca reprezinta reificarea nedreptăţii funciare a sistemului bazat pe capital.
„Acum vine şi Paştele, o să vrea un copil o bluză, altul ceva de încălţat... Cum să le zic că n-am de unde?" ,
asa se tanguie clasa muncitoare la douăzeci de ani de la contrarevoluţia din 1989. E jale în sufletul tău sărmană muncitorime şi nimeni nu vine sa ţi-o aline.Elita conducătoare cu sufletul de piatră, rade şi te batjocorește. Încarceraţi într-un egoism ce le-a întunecat mintea se bucura de răul tău uitând ca nu exista forma de violenta mai cumplita decât sărăcia,asa cum a arătat Mahatma Gandhi, iar violența naște la rândul sau violentă.
Florian Liviu
miercuri, 17 martie 2010
Consideratii asupra capitalismului romanesc
Instaurat prin contra revoluția din decembrie 1989 orchestrata din exterior, în contextul istoric al trădării socialismului de către liderii Uniunii Sovietice și preluării în forța de către Statele Unite ale Americii a supremației planetare în calitate de unic jandarm, capitalismul romanesc animat de un neoliberalism fără discernământ, de mistica pieței libere și de speranțele unei populații naive, înșelate de o propaganda abila și insidioasă se confrunta acum cu o criza nimicitoare.
Vin aici cu o precizare care mi se pare importantă.Sintagma „capitalism romanesc” este superfluă. Burghezia romanească, ma refer la deținătorii de mari capitaluri, este ca și inexistenta, jucând în prezent un rol insignifiant în viata economică. Ea a intrat pe scena istorie la începutul anilor nouăzeci lepădând hainele roșii ale nomenclaturii partidului, lansându-se în afaceri prin folosirea puterii politice pentru însușirea frauduloasa a avuției socialiste.Aceasta dureroasă nedreptate sociala patronata de Ion Iliescu și social-democrație-de remarcat oportunismul social democrației și cum apară ea interesele celor ce muncesc- a fost actul de naștere al clasei capitaliste autohtone. Dar, asa cum era de așteptat, ea a pierdut repede lupta cu rivalele sale din Vest adoptând după înfrângere o atitudine de vasalitate umilă. Pentru că s-a dovedit incapabilă să-și apere independenta și sa-și conserve privilegiile nu-i mai rămâne acum decât sa se mulțumească cu fărâmele care vor prisosi la masa bogaților.
Capitalul străin, atât prin pondere cât și prin structură, dictează regulile jocului economic. Pentru a ne face o imagine a supremației devastatoare a capitalului străin sa ne gândim doar că sectorul financiar (finanțele constituie centrul de comanda al oricărei economii) și cel al telecomunicațiilor se afla suta la suta în mâinile sale. De fapt cele mai profitabile ramuri și sectoare ale economiei naționale se afla sub controlul marilor monopoluri occidentale care și-au împărțit „zonele de vânătoare” în scopul maximizării profitului și a eliminării oricărui concurent autohton .Aceasta rețea monopolista funcționează ca o conducta prin care se scurg în Occident și în Statele Unite cea mai mare parte a venitului național realizat cu sudoarea și suferința milioanelor de proletari ce trăiesc în mizerie.
Iată mai jos dovada acestor afirmații:
sursa (http://www.variantacojocaru.ro/documente/Grafice1-9.pdf)
După cum se observa, suprafața cu albastru reprezintă PIB-ul exportat de România în afara sa către acționarii trusturilor și cartelurilor care operează pe teritoriul național. Se desprinde din datele înfățișate o tendința clara de creștere exponențială a acestui transfer de venituri ucigător pentru țara noastră. Din nimicul ce mai rămâne (suprafața verde) trebuie îndestulată clasa capitalistă autohtonă împreună cu mereu nesățiosul și coruptul său aparat politic. Din rest, adică din nimicul nimicului, bine înțeles după ce se vor scădea investițiile publice și alte cheltuieli, va fi plătită cu salarii mizerabile clasa muncitoare, singura autoare a valorilor și bogățiilor din care s-au înfruptat cei de mai sus. Dacă și numai pentru faptul ca nu permitea exportul de venit național- tot ce se producea rămânea în țară și se repartiza sub forma de investiții publice și retribuții- socialismul se dovedește mult superior capitalismului.
Dovada exploatării fără nici un scrupul și fără nici o limita a celor ce muncesc de către clasa capitalista națională și internațională cu incurajarea și sub ochii îngăduitori și complici ai social democrației, o avem în tabloul ce urmează:
Ne izbește uluindu-ne disproporția nerușinata dintre masa salariilor și cea a profiturilor.
sursa (http://www.variantacojocaru.ro/documente/Grafice1-9.pdf)
Nu putem sa nu ne întrebam cu ciuda și revolta legitima unde și cum se reflecta aceste profituri imorale obținute pe spatele clasei muncitoare în standardul de viata al acesteia. După ce clasa capitalista a risipit 1.200 de mld. de euro fără sa se întrebe cum poate un muncitor sa supraviețuiască cu un salariu de 400 de euro- multi dintre ei au salarii și mai mici- în condițiile în care toate preturile sunt aliniate la preturile Occidentului, construind în douăzeci de ani doar doua sute de km de autostrada ar trebuii sa urlam de manie și disperare.Am dat aurul socialismului pe niște mărgele de sticla colorate . Cu ce ne-am ales ? Cu nimic sau mai bine zis cu exploatare, umilință și nedreptate. Din stăpâni liberi și mândri într-o țară libera am ajuns slugi flamande.
Am numit aceste profituri imorale și nerușinate pentru ca chiar și în cadrul strâmt al capitalismului se poate obține mai mult în favoarea celor ce muncesc.
Mai jos,în sprijinul afirmației noastre, redam din aceeași sursa raportul profit,salarii din tari ca Elveția și Slovenia.
Exista o discrepanta strigătoare la cer intre cele doua tari și România. Deslușim aici manopera ascunsa a social-democrației - toate guvernele burgheze de după 1989, indiferent de partid, au fost în declarații „de stânga”- precum și dovada irefutabila a trădării proletariatului și a pactizării sale cu burghezia internațională. Iată de ce Lenin a respins și a denunțat pe buna dreptate social democrația ca abdicare de la marxism , ca trădare oportunistă a intereselor celor ce trudesc. Dar înfeudarea totala în favoarea marelui capital occidental nu s-ar fi produs atât de lesne dacă social democrația, ajunsă la putere în 1990, nu ar fi săvârșit cel mai mare rău posibil la adresa clasei muncitoare: distrugerea, coruperea și aservirea mișcării sindicale-atât cât a mai rămas din ea- factorului politic. Fără sindicalism, fără lideri autentici, căliți în batali dure, proveniți de jos , din rândurile sale, muncitorimea nu poate reprezenta o forța politica veritabila.
Iar statele fără mișcare muncitoreasca, unde clasa muncitoare nu este decât o noțiune politica abstractă devin "republici bananiere", teren viran de manevra pentru capitalurile financiare speculative, rezervor viu de sclavi pentru munci necalificate în Vestul industrializat și bogat.
Ne susținem ideea cu un tablou ce ne înfățișează foarte sugestiv pătrunderea nestingherita din ce în ce mai pronunțată și mai agresivă a capitalului financiar sub forma împrumuturilor publice și private înrobind în aceeași măsură statul și populația. Se mai poate vorbi în aceste condiții de independenta României ? Cine conduce de fapt: guvernul sau marea finanță ? Si dacă conduce marea finanță asa cum reiese din aceste date, conduce ea în interesul său, sau în interesul romanilor ? Am atins aici limitele democrației burgheze parlamentare.Totul este un joc, o farsa, o punere abila în scena. O imensa industrie de "fabricare a consimțământului" își da concursul odată la patru sau cinci ani pentru ca poporul sa tropăie la alegeri asa cum se cuvine.
Dar pe orișicine ar vota el, nu trebuie sa uite ca nu are în fata sa decât o marioneta jalnica dansând sub sforile mânuite abil de marea finanță:
Florian Liviu
Vin aici cu o precizare care mi se pare importantă.Sintagma „capitalism romanesc” este superfluă. Burghezia romanească, ma refer la deținătorii de mari capitaluri, este ca și inexistenta, jucând în prezent un rol insignifiant în viata economică. Ea a intrat pe scena istorie la începutul anilor nouăzeci lepădând hainele roșii ale nomenclaturii partidului, lansându-se în afaceri prin folosirea puterii politice pentru însușirea frauduloasa a avuției socialiste.Aceasta dureroasă nedreptate sociala patronata de Ion Iliescu și social-democrație-de remarcat oportunismul social democrației și cum apară ea interesele celor ce muncesc- a fost actul de naștere al clasei capitaliste autohtone. Dar, asa cum era de așteptat, ea a pierdut repede lupta cu rivalele sale din Vest adoptând după înfrângere o atitudine de vasalitate umilă. Pentru că s-a dovedit incapabilă să-și apere independenta și sa-și conserve privilegiile nu-i mai rămâne acum decât sa se mulțumească cu fărâmele care vor prisosi la masa bogaților.
Capitalul străin, atât prin pondere cât și prin structură, dictează regulile jocului economic. Pentru a ne face o imagine a supremației devastatoare a capitalului străin sa ne gândim doar că sectorul financiar (finanțele constituie centrul de comanda al oricărei economii) și cel al telecomunicațiilor se afla suta la suta în mâinile sale. De fapt cele mai profitabile ramuri și sectoare ale economiei naționale se afla sub controlul marilor monopoluri occidentale care și-au împărțit „zonele de vânătoare” în scopul maximizării profitului și a eliminării oricărui concurent autohton .Aceasta rețea monopolista funcționează ca o conducta prin care se scurg în Occident și în Statele Unite cea mai mare parte a venitului național realizat cu sudoarea și suferința milioanelor de proletari ce trăiesc în mizerie.
Iată mai jos dovada acestor afirmații:
sursa (http://www.variantacojocaru.ro/documente/Grafice1-9.pdf)
După cum se observa, suprafața cu albastru reprezintă PIB-ul exportat de România în afara sa către acționarii trusturilor și cartelurilor care operează pe teritoriul național. Se desprinde din datele înfățișate o tendința clara de creștere exponențială a acestui transfer de venituri ucigător pentru țara noastră. Din nimicul ce mai rămâne (suprafața verde) trebuie îndestulată clasa capitalistă autohtonă împreună cu mereu nesățiosul și coruptul său aparat politic. Din rest, adică din nimicul nimicului, bine înțeles după ce se vor scădea investițiile publice și alte cheltuieli, va fi plătită cu salarii mizerabile clasa muncitoare, singura autoare a valorilor și bogățiilor din care s-au înfruptat cei de mai sus. Dacă și numai pentru faptul ca nu permitea exportul de venit național- tot ce se producea rămânea în țară și se repartiza sub forma de investiții publice și retribuții- socialismul se dovedește mult superior capitalismului.
Dovada exploatării fără nici un scrupul și fără nici o limita a celor ce muncesc de către clasa capitalista națională și internațională cu incurajarea și sub ochii îngăduitori și complici ai social democrației, o avem în tabloul ce urmează:
Ne izbește uluindu-ne disproporția nerușinata dintre masa salariilor și cea a profiturilor.
sursa (http://www.variantacojocaru.ro/documente/Grafice1-9.pdf)
Nu putem sa nu ne întrebam cu ciuda și revolta legitima unde și cum se reflecta aceste profituri imorale obținute pe spatele clasei muncitoare în standardul de viata al acesteia. După ce clasa capitalista a risipit 1.200 de mld. de euro fără sa se întrebe cum poate un muncitor sa supraviețuiască cu un salariu de 400 de euro- multi dintre ei au salarii și mai mici- în condițiile în care toate preturile sunt aliniate la preturile Occidentului, construind în douăzeci de ani doar doua sute de km de autostrada ar trebuii sa urlam de manie și disperare.Am dat aurul socialismului pe niște mărgele de sticla colorate . Cu ce ne-am ales ? Cu nimic sau mai bine zis cu exploatare, umilință și nedreptate. Din stăpâni liberi și mândri într-o țară libera am ajuns slugi flamande.
Am numit aceste profituri imorale și nerușinate pentru ca chiar și în cadrul strâmt al capitalismului se poate obține mai mult în favoarea celor ce muncesc.
Mai jos,în sprijinul afirmației noastre, redam din aceeași sursa raportul profit,salarii din tari ca Elveția și Slovenia.
Exista o discrepanta strigătoare la cer intre cele doua tari și România. Deslușim aici manopera ascunsa a social-democrației - toate guvernele burgheze de după 1989, indiferent de partid, au fost în declarații „de stânga”- precum și dovada irefutabila a trădării proletariatului și a pactizării sale cu burghezia internațională. Iată de ce Lenin a respins și a denunțat pe buna dreptate social democrația ca abdicare de la marxism , ca trădare oportunistă a intereselor celor ce trudesc. Dar înfeudarea totala în favoarea marelui capital occidental nu s-ar fi produs atât de lesne dacă social democrația, ajunsă la putere în 1990, nu ar fi săvârșit cel mai mare rău posibil la adresa clasei muncitoare: distrugerea, coruperea și aservirea mișcării sindicale-atât cât a mai rămas din ea- factorului politic. Fără sindicalism, fără lideri autentici, căliți în batali dure, proveniți de jos , din rândurile sale, muncitorimea nu poate reprezenta o forța politica veritabila.
Iar statele fără mișcare muncitoreasca, unde clasa muncitoare nu este decât o noțiune politica abstractă devin "republici bananiere", teren viran de manevra pentru capitalurile financiare speculative, rezervor viu de sclavi pentru munci necalificate în Vestul industrializat și bogat.
Ne susținem ideea cu un tablou ce ne înfățișează foarte sugestiv pătrunderea nestingherita din ce în ce mai pronunțată și mai agresivă a capitalului financiar sub forma împrumuturilor publice și private înrobind în aceeași măsură statul și populația. Se mai poate vorbi în aceste condiții de independenta României ? Cine conduce de fapt: guvernul sau marea finanță ? Si dacă conduce marea finanță asa cum reiese din aceste date, conduce ea în interesul său, sau în interesul romanilor ? Am atins aici limitele democrației burgheze parlamentare.Totul este un joc, o farsa, o punere abila în scena. O imensa industrie de "fabricare a consimțământului" își da concursul odată la patru sau cinci ani pentru ca poporul sa tropăie la alegeri asa cum se cuvine.
Dar pe orișicine ar vota el, nu trebuie sa uite ca nu are în fata sa decât o marioneta jalnica dansând sub sforile mânuite abil de marea finanță:
Florian Liviu
vineri, 12 martie 2010
De ce Grecia poate si noi nu ?
Grecia lupta. Poporul grec s-a ridicat ca un singur om în apărarea dreptului sau firesc și natural la viată decenta. Demonstrează, mărșăluiește pe străzile Atenei, amenință cu greva generala și o pune în operă.
Cinci milioane de muncitori, toată forța de muncă a tarii, s-au raliat în jurul a doua mari sindicate decise să lupte pana la capăt. Li s-au alăturat agricultorii și pensionarii care se vad nevoiți sa se bată la vârsta senectutii pentru a-și conserva pensiile.
Ministerul de Finanțe a fost luat cu asalt și cucerit de forțele revoluționare comuniste. Lucrătorii Monitorului Oficial au încetat lucrul și refuza sa publice legi și hotărâri ale autorităților care țintesc în reducerea standardului de trai.
Tineri bravi ataca cu sticle incendiare sediile băncilor, ale corporațiilor multinaționale, forțele de represiune, simbolurile capitalismului. Ura legitima a tinerilor lovește și se revarsă cu forța unui uragan devastator. In inimile lor demnitatea și libertatea nu sunt doar simple vorbe. Distrug automobilele de fițe și vitrinele magazinelor de lux, însemnele și emblemele prosperității capitaliștilor clădite pe suferințele și lacrimile celor multi și umili.
Poporul răsculat are fără doar și poate dreptate.Stăpân pe sine și pe destinul sau, conștient de forța care o poseda afirma răspicat:
Nu va plăti el oalele sparte de clasa capitaliștilor.
Uriașa datorie publica a tarii de aproape 300 de miliarde de euro aparține în întregime clasei capitaliste care s-a folosit de bani după bunul plac.Grecul de rând nu a beneficiat de nici un cent din aceste fonduri.
Nu este drept și nici moral ca burghezia aflata la ananghie sa arunce vina și responsabilitatea în cârca proletariatului. Dacă s-a dovedit incapabila sa conducă, coruptă, venală, lipsită de vlagă, putere si fortă pentru a concura pe piata internatională cu burghezia altor state să se dea la o parte si sa cedeze puterea celor ce muncesc.
Dar o astfel de perspectiva este de natura sa oripileze întreaga Europa burgheză. Speriată finanța internațională pare dispusa la concesii.
Unitatea franco-germana deja s-a fisurat. Franța prin vocea lui Sarkozy nu mai este la fel de intransigenta ca ieri. Discursul sau s-a schimbat cu 180 de grade. Se invoca principiul solidarității paneuropene cu un stat membru aflat în dificultate și necesitatea salvării monedei euro. Aroganta prusaca a rămas singura sa peroreze în pustiu ameninţări sau ironii ce aduc aminte de epoca nazista. Ea propune Greciei, cu cinism, vânzarea de teritorii –s-a adus in discuție cedarea insulei Corfu sau a altor insule- în contul acoperirii datoriei la băncile germane. Inca o data ni se releva adevărata fata meschina și mercantila a construcției europene aflata în spatele unei măști surâzătoare și democratice.
Capitaliștii germani în care s-au trezit instinctele atavice adormite ale imperialismului așteaptă ca niște hiene sa sfâșie bucăți din trupul Greciei rănite. Lupta revoluționară a poporului grec întregită astfel și cu miza apărării integrității teritoriale capătă valente și dimensiuni epopeice. Grecia smulge bătându-se admirația, respectul și solidaritatea noastră. Ea pășește din nou mandră pe scena istorie în avangarda mișcării muncitorești europene.
In vremea asta România își trăiește pasivă și resemnata umilinţa şi durerea. Desi salariile şi pensiile sunt de doua trei ori mai mici decât în Grecia, iar şomajul se îndreaptă vertiginos spre un milion de persoane, înghiţim fără proteste curbele de sacrificiu pe care ni le servesc capitaliştii străini- capitaliştii romani sunt tot mai putini şi mai anemici iar rolul lor aproape neglijabil în conducerea economiei.
Inca o data se verifica teza ca motorul revoluţiilor ce reuşesc sa urnească istoria şi sa o determine sa facă un pas înainte este sentimentul demnităţii încolţit în conştiinţa maselor, nu foamea, nu teroarea, nu mizeria.
Demnitatea este reacţia prompta de revolta şi dorinţă reparatorie nestăvilita la nedreptate. Odată încolţită într-un suflet omenesc ea devine o forţa fără stavila, capabila sa-l înalte pe cel ce îl poseda la o stare sublima în care conştiinţa individuala se integrează deplin şi firesc în conştiinţa de ordin superior a societăţii căreia individul ii aparţine.
Sa ne fi eviscerat cei douăzeci de ani de desert capitalist de orice simţământ moral, de orice substanță etica astfel încât sa fi ajuns în stadiul de popor vegetal ?
Sa ne fi spălat creierele cu atâta eficienta capitalismul încât sa ajungem sa credem sincer ca noi, clasa muncitoare, suntem vinovaţi si responsabili de dezastrul tarii pentru ca nu muncim destul, suntem leneşi şi hoţi iar capitaliştii ce ne conduc fac tot ce le sta în putinţă pentru binele economiei care va fi prin ricoşeu şi binele nostru ? Sa fim mândri ca s-a mai deschis un hipermarket, ca a mai răsărit o bancă sau că o corporaţie multinaţională a mai deschis o filială în România ? Sa ne uităm hipnotizaţi în gura unor afacerişti veroşi ca Tiriac, Patriciu sau Vantu lipsiţi de orice scrupul şi sentimente umane ca la nişte mari iluminaţi ?
Lăsând la o parte semnele de întrebare de mai sus să enumerăm şi factorii obiectiv responsabili pentru imobilismul şi resemnarea clasei muncitoare.
Corupţia liderilor de sindicat, aserviţi capitalului sau aflaţi pe listele de plata ale serviciilor secrete. Pana când muncitorii nu se vor descotorosi de ei orice acţiune va fi blocată.
Gradul redus de sindicalizare a muncitorilor din mediul privat angrenaţi în corporaţiile multinaţionale sau în intreprinderile mici şi mijlocii.
Dezindustrializarea tarii, la comanda şi în interesul Vestului, desăvârşită de diverse cozi de topor autohtone ce s-au perindat la cârma tarii începând cu Ion Iliescu şi Petre Roman, a dus printre altele şi la nimicirea planificata şi conştientă a mișcării muncitorești-sindicale.
Inexistenta unui partid puternic al clasei muncitoare, recunoscut ca atare de ea, intransigent, situat pe pozițiile luptei de clasa, nedispus la nici o concesie în favoarea burgheziei.
Totuși scânteile revoluției grecești pot aprinde și conștiințele adormite ale romanilor.
Florian Liviu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)