Alexandru Racu @ I. C. - Corect, in fond, vorbim de atacul modernitatii la adresa traditiei, care poate fi atat socialist (ma refer la socialismul ateu si materialist) cat si capitalist.- Alexandru Racu @ I.C. - Iar cand poporul este cel care pastreaza traditia, atacul la adresa traditiei devine atac la popor, care, asa cum a demonstrat istoria, poate merge de la deriziunea de presa pana la gulag.
Florian Liviu măi Racule, nu mai repeta prostiile burgheze cum că Gulagul a fost un atac la adresa poporului pentru că burghezia nu înseamnă poporul. Gulagul a fost locul de penitență al clasei burgheze, până și un școlar din ciclul primar știe asta. Tu nu știi, sau te faci că nu știi?- Alexandru Racu @ Florian Liviu - Cred ca tu te faci ca nu stii ca Rusia nu prea avea cine stie ce clasa burgheza la momentul Revolutiei din 1917, si ca in gulag si-au dat obstescul sfarsit nu doar reprezentanti ai minoritatii burgheze si ceva aristocrati, ci si multime mare de tarani, preoti, calugari, minoritati nationale, intelectuali, muncitori, s.a.m.d.
- Florian Liviu Poate mai corectă ar fi formularea: Gulagul a fost locul de penitență al claselor exploatatoare împreună cu slugile și lacheii lor și al celor aflați sub înrâurirea materială și spirituală a claselor de care am amintit. Merci pentru corectură, dar reține idea de bază. Oricum , toți aceștia nu înseamnă poporul, ci dușmanii poporului.
- Alexandru Racu @ Florian Liviu - Exact, de unde rezulta ca, in conformitate cu schema stalinista la care subscrii, locul sutelor de mii de pelerini de astazi care, de bunavoie si nesiliti de nimeni se inchina la moaste, este tot gulagul.
- Florian Liviu Nici vorbă, ”locul sutelor de mii de pelerini de astazi care, de bunavoie si nesiliti de nimeni se inchina la moaște” este la școală.
Iulian Capsali Eu credeam ca Florian Liviu face misto, nu ca vorbeste pe bune. Vai, asemenea specimen mai rar frățicule :))) Prin educatie si cultura, spre comunism, spre viitor! Nu pot sa cred!- Florian Liviu ba afirm un lucru și mai îngrozitor pentru tine. sutele ale de mii dacă ar avea acces la educație, cultură, știință libere de influența ideologică otrăvitoare burgheză ar fi staliniști. ha, ha, ha !
- Alexandru Racu Pai bine, dar atunci de ce nu au fost trimise si "slugile și lacheii claselor exploatatoare, precum si cei aflați sub înrâurirea materială și spirituală a claselor de care am amintit" la scoala, in loc sa fie trimise in gulag? Sau au fost trimise la scoala, si dupa ce s-a vazut ca nu se prinde scoala de ei, au fost trimise in gulag. Uite, eu am stat prin scoli foarte mult timp, si tot degeaba, ca nu doar ca nu s-a prins marxismul de mine, dar mai mult, si la moaste inca ma duc. Vezi, d-aia nu-mi place mie in comunism.
- Florian Liviu Dragă Racule oi fi stat tu mult prin școli, dar vezi statul nu e totul, mai trebuie să ai și stofă.
- Alexandru Racu @ Florian Liviu - Ok, si ce presupune aceasta stofa si cum se dobandeste ? Ca sa stim cum sa facem ca sa scapam de gulag. E clar ca nu prin scoala, din moment ce atat eu cat si altii (foarte mare parte din prietenii de pe facebook) n-am dobandit-o. Se dobandeste?
- Florian Liviu Păi să o luăm cu începutul. Tu ai făcut școli burgheze. Un om care face școli burgheze numai dacă are stofă se poate auto-elibera de influența nefastă și otrăvitoare a ideologiei burgheze. Tu și prietenii tăi neavând stofă să vă auto-eliberați și refuzând și eliberarea venind din partea altora nu aveți altă cale decât la pupat moaște.
- Florian Liviu ca să scăpați de Gulag e mai simplu. în momentul revoluției fiți de parte adevărului și dreptății nu de partea asupritorilor.
- Alexandru Racu Ok, deci intai de toate problema consta in faptul ca am facut scoala burgheza. Sa inteleg din asta, ca, cu sau fara stofa, daca as fi facut de mic scoala comunista (bizar, clasa intai chiar am facut-o in comunism) nu as fi avut acum actuala problema?
Dar atunci cum explici prabusirea comunismului, sau dezvoltarea unei noi burghezii din randurile nomenclaturii comuniste? Revenind la problema mea, dincolo de faptul ca am fost scolarizat in mod neinspirat, burghez, problema de fond consta in faptul ca nu am stofa, sau altfel spus, capacitatea de a ma elibera de prejudecatile burgheze. Drept pentru care, ma paste gulagul. Or atunci intreb din nou: stofa asta se dobandeste? Si daca da cum? Sau o ai sau n-o ai in functie de genetica, destin, sau mai stiu eu ce? - Florian Liviu Te faci că nu pricepi! Te pândește Gulagul cum îl pândea drobul de sare pe copilul din copaie din povestea lui Creangă.
- Alexandru Racu Chiar nu pricep. Si nici povestea lui Creanga n-o mai tin minte. Deci ma pandeste sau nu ma pandeste gulagul, evident, in caz ca se mai face unul cat timp mai traiesc?
- Florian Liviu Vezi, nu știi povestea cu drobul de sare. Nici educația burgheză nu ți-ai însușit-o măcar cum trebuia. Povestea cu drobul de sare este povestea prostiei omenești. O mamă începe să se vaiete și să-și smulgă părul din cap de frică că o să-i moară copilul care ședea adormit pe o copaie lângă o sobă pe care se afla un drob de sare, că dacă vine pisica și sare pe sobă și dărâmă drobul de sare în capul copilului și-i fărâmă capul. Așa și tu cu Gulagul. Vaită-te și dă-te de ceasul morții că dacă vine revoluția proletară răstoarnă capitalismul și puterea popilor și te saltă staliniștii ”Pașol la Gulag, Racu!”
luni, 13 octombrie 2014
Dialog instructiv cu A.Racu despre Gulag, religie și educație
duminică, 12 octombrie 2014
Che Guevara la PAS București
Astăzi,
11 octombrie 2014, Che Guevara a ajuns la sediul PAS din București prin
amabilitatea maestrului Victor Bratu pentru a insufla celor ce vor lucra
acolo în perioada campaniei electorale cât mai mult din valorile
personalității și voinței sale excepționale, care la bine de 4 decenii
de ani de la trecerea sa în neființă nu încetează să impresioneze, să
motiveze, să îndemne la luptă.
Che este simbolul sacrificiului de sine pe altarul nobilelor idealuri ale dreptății sociale, ale eliberării maselor de sub robia exploatării și mizeriei capitaliste.
Fie ca sub privirea sa pătrunzătoare și vizionară PAS să-și găsească cadența pe drumul victoriilor.
Che este simbolul sacrificiului de sine pe altarul nobilelor idealuri ale dreptății sociale, ale eliberării maselor de sub robia exploatării și mizeriei capitaliste.
Fie ca sub privirea sa pătrunzătoare și vizionară PAS să-și găsească cadența pe drumul victoriilor.
 |
| Constantin Rotaru candidatul stângii la alegerile prezidențiale și Che la sediul PAS |
 |
| Victor Bratu |
sâmbătă, 27 septembrie 2014
Masacrul de la Odessa
Dupa Germania nazista, Romania fascista
poarta responsabilitatea pentru cel mai mare numar de evrei exterminati
in timpul razboiului.
'În cadrul unităților militare române care au executat aceste ordine, sursele nu menționează cazuri de inobediență.
Potrivit istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: „Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești. În acele timpuri, românii se mișcau prea rapid pentru birocrația germană”.
'În cadrul unităților militare române care au executat aceste ordine, sursele nu menționează cazuri de inobediență.
Potrivit istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: „Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești. În acele timpuri, românii se mișcau prea rapid pentru birocrația germană”.
Încă de la
debutul conflictului sovieto-german, propaganda română a indicat -
alături de regimul sovietic - populația evreiască din Basarabia și
Bucovina de nord ca element principal de susținere și răspândire al
comunismului, aceasta fiind considerată responsabilă și de suferințele
îndurate de populația românească în timpul ocupației sovietice.
Afișele propagandistice ale armatelor a 3-a și a 4-a române conțineau lozinci de tipul:
„Armatele română și germană luptă contra comunismului și jidanilor și nu contra soldatului și poporului rus”;
„Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptați contra provocatorilor de războaie!”;
„Armatele română și germană nu vin pentru a se răsbuna pe populație. Ele luptă pentru distrugerea comunismului și cahalului jidovesc”;
„Domnia jidanilor și a străinilor s-a sfârșit. Soarele dreptății românești din nou a răsărit”;
„Cine luptă pentru comunism, luptă pentru subjugarea tuturor popoarelor de către comuniști și jidani”;
„Comuniștii și jidanii v-au luat pământurile, casele, vitele și recoltele voastre. Armatele română și germană vin să vă dea înapoi avuturile voastre”;
„Jidanii, comuniștii și trădătorii neamului n-au ce căuta în Basarabia și Bucovina de nord! Să plece până nu-i prea târziu!”
În seara zilei de 22 octombrie 1941, la orele 17.35, sovieticii - partizani sau militari din armata regulată - au aruncat în aer clădirea comandamentului trupelor române din Odesa, omorând 16 ofițeri români, inclusiv pe comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină, din detașamentele militare germane care au însoțit trupele române. Militarii români nu au reușit să localizeze ascunzișurile partizanilor și s-au răzbunat pe populația civilă locală. Masacrul a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, ca reacție spontană de răzbunare la aruncarea în aer a comandamentului trupelor române din Odesa. Au fost uciși la întâmplare 5 000 de locuitori, în majoritate evrei.
Generalul Iacobici i-a raportat lui Antonescu despre detonarea Comandamentului și pierderile avute, iar acesta i-a ordonat să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”. În ziua de 23, ca urmare a directivelor lui Antonescu, Iacobovici a ordonat continuarea masacrului. Peste 19 000 evrei au fost înghesuiți în 9 magazii sovietice de explozibile aflate în port și înmpușcați la grămadă după care magaziile au fost incendiate. Parte dintre victime au fost arși de vii.
În zilele de 22 - 24 octombrie 1941, militari români au ucis între 25 000 - 34 000 de evrei din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii). Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovca, unde au fost uciși aproximativ două luni mai târziu.
Atât Antonescu, cât și Iacobici foloseau sintagma represalii („Ca represalii și pentru a da un exemplu populației...”) ca o diversiune pentru a oculta neglijența generalului Glogojanu și ca o motivare a masacrului premeditat al evreilor din Odessa și Transnistria, care aveau să devină ceea ce Alexander Dallin a denumit „groapa etnică a României”
Atât aceste represalii, cât și masacrele care au urmat nu au fost o reacție emoțională, sau punitivă la pierderile suferite, ci aplicarea deliberată a deciziei de purificare etnică planificată de consiliul de miniștri înainte de intrarea României în război, după cum reiese din directivele viceprim-ministrului Mihai Antonescu din ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian.
Cristian Bândea susține că atentatul partizanilor putea fi prevenit: „O rusoaică l-a prevenit din timp pe primarul de atunci al orașului Odessa, Gherman Pântea, că clădirea comandamentului trupelor române fusese minată. Pântea a informat conducerea armatei române, dar generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al orașului, a refuzat să ia în seamă avertismentul. În consecință, clădirea a sărit în aer și au murit toți ofițerii români aflați acolo. Ulterior, când a mers la mormântul generalului Glogojanu, mareșalul Ion Antonescu a rostit următoarele cuvinte: „Ai luptat pentru Odessa ca un erou și ai murit în Odessa ca un prost”.
„Telegramă cifrată nr. 563 Pentru generalul Macici”. Drept represalii, dl. Mareșal Antonescu ordonă:
1) Executarea tuturor Evreilor din Basarabia refugiați la Odesa.
2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului 3161 (302 858) din 23 Octomvrie 1941 care nu au fost încă executați, precum și alții ce li se pot adăuga vor fi puși într’o clădire minată anterior și care va fi detonată. Se va efectua această acțiune în ziua înhumării victimelor noastre.
3) Acest ordin va fi distrus după ce va fi fost citit.”
Acest ordin a fost executat la 24 octombrie 1941. Aproximativ 22 000 de evrei (după alte surse, 40 000 evrei au fost escortați de militari români conduși de locotenent-colonelul Nicolae Deleanu (care a ucis personal circa 50 de evrei) și locotenent-colonelul de jandarmi și pretorul orașului Mihail Niculescu (poreclit „Coca-călăul”, la Dalnic, în apropierea Odessei, unde evreii au fost înghesuiți în 4 magazii. Aceste magazii au fost mai întâi mitraliate, iar ulterior incendiate pe rând cu excepția ultimei magazii care a fost minată și aruncată în aer la aceeași oră la care explodase clădirea comandamentului militar, adică ora 17.45. La acest mascru au participat și câțiva soldați germani.
Un martor ocular al asasinatului a relatat: „Au fost masați până la refuz în patru magazii care au fost apoi nimicite pe rând, cu foc de mitraliere, pușcă, stropite cu benzină și incendiate, cu excepția ultimei magazii care a fost dinamitată. Vacarmul și scenele înfiorătoare ce au avut loc depășesc puterea de evocare: femei cu părul în flăcări, oameni răniți și aprinși de vii ieșeau prin acoperișul sau spărturile magaziilor incendiate, căutând înnebuniți o scăpare. De jur împrejur însă îi țintea arma ostașilor care aveau ordinul de a nu scăpa niciun civil. Grozăvia sinistrului era așa de puternică încât tulburase adânc pe toți cei de față, soldați și comandanți. Într-o stare sufletească în care rațiunea era gonită și înăbușită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era firea fiecăruia. Astfel unii soldați trăgeau încruntați, calm, alții se închinau și trăgeau, iar arma le tremura în mână, alții trăgeau aiurea, alții chiar evitau să tragă. (...) Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziți de chinurile morții, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împușcați. Cei mai mulți dintre ofițerii ce erau la fața locului erau impresionați la lacrimi de ceea ce erau nevoiți să facă și unii dintre ei abandonau poziția, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alți soldați fără misiune.”
A doua zi, la 25 octombrie, generalul Macici a raportat execuția a alți 13 000 de evrei și comuniști, 400 dintre ei fiind spânzurați pe străzi sau in piețele Odesei.
După J. Rotaru și colaboratorii, în primele trei luni de la intrarea în război, trupele române au masacrat 19 000 de evrei, iar 20 000 au fost uciși după cucerirea Odesei.
Comandamentul armatei germane și-a oferit serviciile, propunând trimiterea la fața locului a unui batalion SS, ca să ajute la dezactivarea minelor și curățarea Odesei de evrei și bolșevici. Autoritățile române au decis totuși să acționeze singure. Evreii localnici au fost scoși din case și executați, fără să fie judecați. Au fost spânzurați de balcoanele și felinarele de pe străzile principale. „După explozie, lungi șiruri de evrei au fost spânzurați pe stâlpii de electricitate ai troleibuzelor. Circa 10 000 evrei arestați au fost băgați în pușcărie și executați imediat.
La 23 octombrie 1941 generalul Iacobici a trimis Cabinetului Militar un raport asupra situației, care detalia acțiunile represive efectuate: „acțiunea de represiune s’a executat în interiorul orașului, prin împușcare și spânzurare, și afișarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai îndrăzni și încerca astfel de terorism”.
Alexianu a organizat ghetouri și lagăre de internare a evreilor în Transnistria (Bogdanovca, Vapniarka, Berezovca etc.) și a ordonat efectuarea de munci obligatorii, a dispus deportarea tuturor evreilor din Odesa în regiunea Berezovca, unde au fost asasinați. Cea mai mare parte a evreilor care au supraviețuit în Odessa a fost internată în satul Slobodca, desemnat de Armata a 4-a drept ghetou.
„Condițiile de trai din ghetou erau extrem de grele: Era lipsă de case. Lumea se înghesuia pe străzi. Bolnavii gemeau și se prăbușeau în zăpadă. Românii îi călcau pe cei căzuți sub copitele cailor. Plângeau copiii care înghețau. Se auzeau strigăte de groază și se cerea îndurare. Spre seara acestei prime zile, trupuri de oameni degerați zăceau pe străzi.(...) Peste tot erau jandarmi și polițiști români.”
Alexianu a vizitat ghetoul între 3 și 5 noiembrie 1941. Îngrijorat de posibilitatea izbucnirii unor epidemii, care puteau afecta întreaga populație, a adresat, la 11 decembrie 1941, un raport mareșalului Antonescu cu privire la situația din Transnistria și Odessa, în care propunea rezolvarea radicală a problemei evreiești prin deportarea totală a evreilor din Transnistria și Odessa.”
În cadrul unităților militare române care au executat aceste ordine, sursele nu menționează cazuri de inobediență.
Potrivit istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: „Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești. În acele timpuri, românii se mișcau prea rapid pentru birocrația germană”.
La procesul criminalilor de război de la Tribunalul Poporului din București (1946), unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu și Nicolae Macici a fost ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odessa din toamna anului 1941. Pentru aceste crime au fost condamnați la pedeapsa cu moartea. Primii doi au fost executați prin împușcare la 1 iulie 1946 în închisoarea Jilava, iar lui Nicolae Macici regele Mihai I i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață.
La recursul înaintat de fiul lui Gheorghe Alexianu, Curtea de Apel București la 5 decembrie 2006 a reconfirmat sentința de condamnare la moarte a criminalilor de război datată 17 mai 1946 cu anumite amendamente.
La recursul cerut de procurorul general, procesul a fost rejudecat la 6 mai 2008, când judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins definitiv cererea de revizuire a sentinței din 1946.
Directiva adresată de Antonescu la 5 septembrie 1941 de pe frontul din fața Odesei vicepreședintelui consiliului de miniștri, Mihai Antonescu:
„Soldații de pe front au mari riscuri de a fi răniți sau omorâți din cauza comisarilor evrei, care cu o perseverență diabolică împing pe ruși din spate cu revolverul și îi țin să moară până la unul pe poziție. (...) Toți Evreii să fie readuși în lagăre, preferabil în cele din Basarabia, fiindcă de acolo îi voiu împinge în Transnistria, imediat ce mă voiu degaja de actualele griji. Trebue să se înțeleagă de toți, că nu este luptă cu slavii, ci cu Evreii. Este o luptă pe vieață și pe moarte. Ori învingem noi și lumea se va purifica, ori înving ei și devenim sclavii lor. (…) Deci menajarea lor, în interior, ar fi o slăbiciune care ne va putea compromite victoria. Ca să învingem trebuie să fim fermi într'o atitudine. Asta trebuie să o știe toți. Nu economicul primează în aceste momente, ci voința națiunii înseși. Și războiul în general, și luptele de la Odessa în special au făcut cu prisosință dovada că Satana este Evreul. De aici enormele noastre pierderi. Fără comisarii evrei eram demult la Odessa”
— Mareșal Ion Antonescu
În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu, s-a adresat miniștrilor: „Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici... Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebue zvârlit peste graniță... Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională... Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari... Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege... Deci, fără forme, cu libertate completă”
Afișele propagandistice ale armatelor a 3-a și a 4-a române conțineau lozinci de tipul:
„Armatele română și germană luptă contra comunismului și jidanilor și nu contra soldatului și poporului rus”;
„Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptați contra provocatorilor de războaie!”;
„Armatele română și germană nu vin pentru a se răsbuna pe populație. Ele luptă pentru distrugerea comunismului și cahalului jidovesc”;
„Domnia jidanilor și a străinilor s-a sfârșit. Soarele dreptății românești din nou a răsărit”;
„Cine luptă pentru comunism, luptă pentru subjugarea tuturor popoarelor de către comuniști și jidani”;
„Comuniștii și jidanii v-au luat pământurile, casele, vitele și recoltele voastre. Armatele română și germană vin să vă dea înapoi avuturile voastre”;
„Jidanii, comuniștii și trădătorii neamului n-au ce căuta în Basarabia și Bucovina de nord! Să plece până nu-i prea târziu!”
În seara zilei de 22 octombrie 1941, la orele 17.35, sovieticii - partizani sau militari din armata regulată - au aruncat în aer clădirea comandamentului trupelor române din Odesa, omorând 16 ofițeri români, inclusiv pe comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină, din detașamentele militare germane care au însoțit trupele române. Militarii români nu au reușit să localizeze ascunzișurile partizanilor și s-au răzbunat pe populația civilă locală. Masacrul a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, ca reacție spontană de răzbunare la aruncarea în aer a comandamentului trupelor române din Odesa. Au fost uciși la întâmplare 5 000 de locuitori, în majoritate evrei.
Generalul Iacobici i-a raportat lui Antonescu despre detonarea Comandamentului și pierderile avute, iar acesta i-a ordonat să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”. În ziua de 23, ca urmare a directivelor lui Antonescu, Iacobovici a ordonat continuarea masacrului. Peste 19 000 evrei au fost înghesuiți în 9 magazii sovietice de explozibile aflate în port și înmpușcați la grămadă după care magaziile au fost incendiate. Parte dintre victime au fost arși de vii.
În zilele de 22 - 24 octombrie 1941, militari români au ucis între 25 000 - 34 000 de evrei din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii). Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovca, unde au fost uciși aproximativ două luni mai târziu.
Atât Antonescu, cât și Iacobici foloseau sintagma represalii („Ca represalii și pentru a da un exemplu populației...”) ca o diversiune pentru a oculta neglijența generalului Glogojanu și ca o motivare a masacrului premeditat al evreilor din Odessa și Transnistria, care aveau să devină ceea ce Alexander Dallin a denumit „groapa etnică a României”
Atât aceste represalii, cât și masacrele care au urmat nu au fost o reacție emoțională, sau punitivă la pierderile suferite, ci aplicarea deliberată a deciziei de purificare etnică planificată de consiliul de miniștri înainte de intrarea României în război, după cum reiese din directivele viceprim-ministrului Mihai Antonescu din ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian.
Cristian Bândea susține că atentatul partizanilor putea fi prevenit: „O rusoaică l-a prevenit din timp pe primarul de atunci al orașului Odessa, Gherman Pântea, că clădirea comandamentului trupelor române fusese minată. Pântea a informat conducerea armatei române, dar generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al orașului, a refuzat să ia în seamă avertismentul. În consecință, clădirea a sărit în aer și au murit toți ofițerii români aflați acolo. Ulterior, când a mers la mormântul generalului Glogojanu, mareșalul Ion Antonescu a rostit următoarele cuvinte: „Ai luptat pentru Odessa ca un erou și ai murit în Odessa ca un prost”.
„Telegramă cifrată nr. 563 Pentru generalul Macici”. Drept represalii, dl. Mareșal Antonescu ordonă:
1) Executarea tuturor Evreilor din Basarabia refugiați la Odesa.
2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului 3161 (302 858) din 23 Octomvrie 1941 care nu au fost încă executați, precum și alții ce li se pot adăuga vor fi puși într’o clădire minată anterior și care va fi detonată. Se va efectua această acțiune în ziua înhumării victimelor noastre.
3) Acest ordin va fi distrus după ce va fi fost citit.”
Acest ordin a fost executat la 24 octombrie 1941. Aproximativ 22 000 de evrei (după alte surse, 40 000 evrei au fost escortați de militari români conduși de locotenent-colonelul Nicolae Deleanu (care a ucis personal circa 50 de evrei) și locotenent-colonelul de jandarmi și pretorul orașului Mihail Niculescu (poreclit „Coca-călăul”, la Dalnic, în apropierea Odessei, unde evreii au fost înghesuiți în 4 magazii. Aceste magazii au fost mai întâi mitraliate, iar ulterior incendiate pe rând cu excepția ultimei magazii care a fost minată și aruncată în aer la aceeași oră la care explodase clădirea comandamentului militar, adică ora 17.45. La acest mascru au participat și câțiva soldați germani.
Un martor ocular al asasinatului a relatat: „Au fost masați până la refuz în patru magazii care au fost apoi nimicite pe rând, cu foc de mitraliere, pușcă, stropite cu benzină și incendiate, cu excepția ultimei magazii care a fost dinamitată. Vacarmul și scenele înfiorătoare ce au avut loc depășesc puterea de evocare: femei cu părul în flăcări, oameni răniți și aprinși de vii ieșeau prin acoperișul sau spărturile magaziilor incendiate, căutând înnebuniți o scăpare. De jur împrejur însă îi țintea arma ostașilor care aveau ordinul de a nu scăpa niciun civil. Grozăvia sinistrului era așa de puternică încât tulburase adânc pe toți cei de față, soldați și comandanți. Într-o stare sufletească în care rațiunea era gonită și înăbușită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era firea fiecăruia. Astfel unii soldați trăgeau încruntați, calm, alții se închinau și trăgeau, iar arma le tremura în mână, alții trăgeau aiurea, alții chiar evitau să tragă. (...) Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziți de chinurile morții, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împușcați. Cei mai mulți dintre ofițerii ce erau la fața locului erau impresionați la lacrimi de ceea ce erau nevoiți să facă și unii dintre ei abandonau poziția, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alți soldați fără misiune.”
A doua zi, la 25 octombrie, generalul Macici a raportat execuția a alți 13 000 de evrei și comuniști, 400 dintre ei fiind spânzurați pe străzi sau in piețele Odesei.
După J. Rotaru și colaboratorii, în primele trei luni de la intrarea în război, trupele române au masacrat 19 000 de evrei, iar 20 000 au fost uciși după cucerirea Odesei.
Comandamentul armatei germane și-a oferit serviciile, propunând trimiterea la fața locului a unui batalion SS, ca să ajute la dezactivarea minelor și curățarea Odesei de evrei și bolșevici. Autoritățile române au decis totuși să acționeze singure. Evreii localnici au fost scoși din case și executați, fără să fie judecați. Au fost spânzurați de balcoanele și felinarele de pe străzile principale. „După explozie, lungi șiruri de evrei au fost spânzurați pe stâlpii de electricitate ai troleibuzelor. Circa 10 000 evrei arestați au fost băgați în pușcărie și executați imediat.
La 23 octombrie 1941 generalul Iacobici a trimis Cabinetului Militar un raport asupra situației, care detalia acțiunile represive efectuate: „acțiunea de represiune s’a executat în interiorul orașului, prin împușcare și spânzurare, și afișarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai îndrăzni și încerca astfel de terorism”.
Alexianu a organizat ghetouri și lagăre de internare a evreilor în Transnistria (Bogdanovca, Vapniarka, Berezovca etc.) și a ordonat efectuarea de munci obligatorii, a dispus deportarea tuturor evreilor din Odesa în regiunea Berezovca, unde au fost asasinați. Cea mai mare parte a evreilor care au supraviețuit în Odessa a fost internată în satul Slobodca, desemnat de Armata a 4-a drept ghetou.
„Condițiile de trai din ghetou erau extrem de grele: Era lipsă de case. Lumea se înghesuia pe străzi. Bolnavii gemeau și se prăbușeau în zăpadă. Românii îi călcau pe cei căzuți sub copitele cailor. Plângeau copiii care înghețau. Se auzeau strigăte de groază și se cerea îndurare. Spre seara acestei prime zile, trupuri de oameni degerați zăceau pe străzi.(...) Peste tot erau jandarmi și polițiști români.”
Alexianu a vizitat ghetoul între 3 și 5 noiembrie 1941. Îngrijorat de posibilitatea izbucnirii unor epidemii, care puteau afecta întreaga populație, a adresat, la 11 decembrie 1941, un raport mareșalului Antonescu cu privire la situația din Transnistria și Odessa, în care propunea rezolvarea radicală a problemei evreiești prin deportarea totală a evreilor din Transnistria și Odessa.”
În cadrul unităților militare române care au executat aceste ordine, sursele nu menționează cazuri de inobediență.
Potrivit istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: „Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești. În acele timpuri, românii se mișcau prea rapid pentru birocrația germană”.
La procesul criminalilor de război de la Tribunalul Poporului din București (1946), unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu și Nicolae Macici a fost ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odessa din toamna anului 1941. Pentru aceste crime au fost condamnați la pedeapsa cu moartea. Primii doi au fost executați prin împușcare la 1 iulie 1946 în închisoarea Jilava, iar lui Nicolae Macici regele Mihai I i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață.
La recursul înaintat de fiul lui Gheorghe Alexianu, Curtea de Apel București la 5 decembrie 2006 a reconfirmat sentința de condamnare la moarte a criminalilor de război datată 17 mai 1946 cu anumite amendamente.
La recursul cerut de procurorul general, procesul a fost rejudecat la 6 mai 2008, când judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins definitiv cererea de revizuire a sentinței din 1946.
Directiva adresată de Antonescu la 5 septembrie 1941 de pe frontul din fața Odesei vicepreședintelui consiliului de miniștri, Mihai Antonescu:
„Soldații de pe front au mari riscuri de a fi răniți sau omorâți din cauza comisarilor evrei, care cu o perseverență diabolică împing pe ruși din spate cu revolverul și îi țin să moară până la unul pe poziție. (...) Toți Evreii să fie readuși în lagăre, preferabil în cele din Basarabia, fiindcă de acolo îi voiu împinge în Transnistria, imediat ce mă voiu degaja de actualele griji. Trebue să se înțeleagă de toți, că nu este luptă cu slavii, ci cu Evreii. Este o luptă pe vieață și pe moarte. Ori învingem noi și lumea se va purifica, ori înving ei și devenim sclavii lor. (…) Deci menajarea lor, în interior, ar fi o slăbiciune care ne va putea compromite victoria. Ca să învingem trebuie să fim fermi într'o atitudine. Asta trebuie să o știe toți. Nu economicul primează în aceste momente, ci voința națiunii înseși. Și războiul în general, și luptele de la Odessa în special au făcut cu prisosință dovada că Satana este Evreul. De aici enormele noastre pierderi. Fără comisarii evrei eram demult la Odessa”
— Mareșal Ion Antonescu
În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu, s-a adresat miniștrilor: „Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici... Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebue zvârlit peste graniță... Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională... Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari... Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege... Deci, fără forme, cu libertate completă”
sâmbătă, 9 august 2014
Ce concluzii se desprind din căderea lui Dan Voiculescu.
”Omul de afaceri” Dan Voiculescu, posesorul unei averi estimate la mai multe sute de milioane de euro și al unui imperiu mediatic din care fac parte și posturile de televiziune Antena 1 și Antena 3 cu largă audiență, clădite pe nisipurile mișcătoare ale tranziției regresive de la socialism la capitalism, a fost condamnat de justiție la 10 ani de închisoare plus confiscarea părții de avere provenite din încălcarea legilor privitoarea la privatizare.
Ce învățătură putem trage din condamnarea lui Dan Voiculescu? Că statul de drept, această minciună fondatoare a României postdecembriste, acest concept înșelător și gol de sens într-o societate scindată în clase aflate într-un conflict economico-politic ireconciliabil, a început să funcționeze? Că justiția a început în sfârșit sub presiunea oamenilor impuși de Băsescu la vârful său să-și facă datoria? Că s-a produs ”a doua cădere a comunismului” cum clamează basiștii sau că asistăm la victoria comunismo-securismului cum susțin anteniștii? Cine poate fi atât de naiv?
Concluzia ce se desprinde de aici este una legată de procesul de privatizare în ansamblul său, care a fost așa cum ne-a arătat și procesul lui Dan Voiculescu desfășurat în jurul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare ICA unul de jaf, acaparare primitivă a capitalului și excluziune socială a maselor de muncitori salariați decuplat total de la apărarea și promovarea intereselor economice atât ale celor ce munceau în respectivele întreprinderi cât și ale clienților și beneficiarilor întreprinderilor în cauză și în cele din urmă ale întregii societăți.
Prezentat drept panaceu universal la problemele României postdecembriste privatizarea a constituit a doua mare minciună fondatoare după minciuna statului de drept a restaurării capitalismului în țara noastră. Este cunoscut faptul că se duce o luptă acerbă pentru impunerea vocabularului în spațiul public. Cine dictează vocabularul și temele de discuție acela deține și exercită puterea. Pentru asta sunt plătiți regește marii agenți de influență și mai mult sau mai puțin generos o armată de scribălăi și vorbeți care să le țină isonul prim soliștilor. Privatizare înseamnă de fapt expropiere, iar stat de drept înseamnă de fapt legalizarea acumulării fără nici o limită a capitalului precum și exploatarea ocrotită de lege a celor mulți și lipsiți de mijloace de subzistență.
Departe de a însemna domnia legii, putem constata acest lucru zilnic, statul de drept nu este decât o farsă sinistră, un circ mediatic, un ring de desfășurare a conflictelor din sânul clasei dominante, vezi în cazul de față conflictul dintre gașca Băsescu și gașca Dan Voiculescu terminat cu înfrângerea celui din urmă, neavând nimic de a face nici cu ideea de dreptate nici cu cea de legalitate pentru că nimic nu poate fi drept sau legal într-o societate în care puterea capitalului și averea indivizilor nu este limitată.
Paradoxal dar cea mai clară dovadă a găunoșeniei conceptului de stat de drept este chiar condamnarea lui Dan Voiculescu, numai a lui Dan Voiculescu, ca și cum privatizarea ICA este singura privatizare în care cei implicați au trișat subevaluând în mod grotesc activele ce urmau a fi transferate din proprietatea publică în proprietatea privată. Toată lumea știe că în România au fost multe mii poate zeci de mii de privatizări toate încheiate cu un eșec usturător pentru cei ce se implicaseră și munciseră acolo cu mintea, sufletul și brațele clădind industria României și cu profituri și supraprofituri burlești de mari pentru cei ce au călcat în picioare nu numai legile dar și truda de zeci de ani a salariaților precum și viitorul acestora. A mai făcut cineva pușcărie pentru asta? Probabil nici Dan Voiculescu nu ar fi făcut dacă ar fi stat obedient în fața lui Băsescu. Ambițiile politice l-au costat scump pe Voiculescu.
Departe de a avea o semnificație economică pozitivă, privatizarea, numită astfel de stăpânii vorbelor, de fapt expropierea societății românești în ansamblul său de o avere acumulată în 45 de ani de muncă susținută cu lacrimi, sudoare și sânge nu a dus decât la transferul acestei averi fabuloase în câteva mâini aflate în interiorul și exteriorul țării, la pauperizarea populației, la emigrația forțată a muncitorilor și intelectualilor, la fracturarea societății românești în clase antagoniste.
Valul de entuziasm popular sincer provocat de arestarea lui Voiculescu este expresia cea mai autentică a mâniei, urii și revoltei ce clocotește în sânul maselor la adresa întregii clase suprapuse percepută ca lipsită în întregime de legitimitate. Căderea oricărui cap aparținând clasei dominante indiferent de circumstanțele sale este aclamată frenetic și percepută ca un act de dreptate divină.
Dar din fericire pentru cei ajunși în situația lui Dan Voiculescu caracterul de clasă al societății românești nu se oprește la poarta penitenciarului. Iată ce ne spune Evenimentul Zilei din 09 august 2014. ”Voiculescu ar putea avea un statut special în penitenciar din cauza funcțiilor pe care le-a deținut în stat, acesta fiind de două ori senator în Parlamentul României, mai susţine aceeaşi sursă. Pentru că deține informații importante despre statul român, Voiculescu nu va împărți celula cu deținuți cu un nivel educațional mai scăzut și nici cu persoane care l-ar putea pune în pericol.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
