marți, 29 martie 2011

Lecţia de demnitate


Stalin de Pablo Picasso
Victor Suvorov, pe numele său real Vladimir Bogdanovici Rezun, actualmente vehement anticomunist rus, fost ofiţer sovietic de informaţii în cadrul GRU, a dezertat în Marea Britanie în 1978 pentru a se alătura corului de denigratori ai socialismului sovietic.
A publicat o serie de cărţi, ce au apărut de curând şi la noi prin intermediul editurii Polirom, despre epoca Stalin, în care încearcă să demonstreze cu argumente şubrede şi fanteziste că acesta pregătea în 1941 invadarea Europei.
În toate aceste lucrări din care amintesc, Spărgătorul de gheaţă, Ultima republică, Epurarea, autorul nu pierde nici un prilej să împroşte cu noroi şi calomnii Uniunea Sovietică şi să reitereze tezele lui Hitler şi ale propagandei naziste cum că războiul împotriva ţării sovietelor ar fi fost justificat de supra-înarmarea acesteia şi de planurile agresive ale lui Stalin ce vizau atât spatele frontului german cât şi întreaga Europă.

Dar în tot acest morman de mii de pagini de acuze fanteziste, scorneli, minciuni rău intenţionate, atacuri fără fundament şi lipsite coerenţă logică la adresa unei epoci în care proletariatul devenit în sfârşit subiect al istoriei căuta să îşi clădească o viaţă demnă pot fi găsite şi pasaje care parcă scăpate de sub controlul autorului se opun cu îndârjire scopului general al acestuia, proiectând în câmpul conştiinţei cititorului lumina adevărului istoric cu privire ta personalitatea şi faptele unor oameni ce s-au  înălţat deasupra epocii lor definind-o.

Iată mai jos un astfel de pasaj “straniu”, evadat parcă dintr-o închisoare a calomniilor, cu privire la Stalin şi generalul Apanasenko ce dezvăluie în manieră epică caracterul celor doi protagonişti. Întâmplarea s-a petrecut în toamna anului 1941 şi este povestită de E.A. Borkov, care în timpul războiului a fost prim-secretar al comitetului regional Habarovsk. Când o astfel de relatare apare la un duşman declarat al comunismului nu te mai poţi îndoi de veridicitatea sa.

Victor Suvorov scrie: „Această povestire a fost notată şi mi-a fost transmisă de Eroul Muncii Socialiste Feodor Trofimovici Morgun, care timp de 15 ani a fost prim-secretar al comitetului regional de partid Poltava.Ea este publicată acum în cartea sa Yadolgo da saliutov (Mult înainte de salve) (Poltava, 1994, pp 67-71) „ –Epurarea, Ed.Polirom 2011 pag.260.

Pe linia strict secretă mi-a telefonat Stalin. După formulele de salut îmi spune: „Avem o situaţie extrem de grea între Smolensk şi Viazma… Hitler pregăteşte ofensiva asupra Moscovei şi nu avem trupe suficiente să salvăm capitala… Te rog insistent, ia avionul imediat spre Moscova, ia-l cu tine pe Apanasenko, convinge-l să fie maleabil, ca să nu se împotrivească. Îi ştiu încăpăţânarea”…

În anii serviciului meu în Extremul Orient, dar şi în alte locuri, Stalin nu îmi telefonase niciodată. De aceea am fost extrem de mirat când am auzit în receptor glasul său.Eram deprinşi de mult ca spusele sale să fie lege pentru noi; el niciodată nu se ruga de cineva pentru ceva – doar ordona şi cerea. De aceea am fost mirat de tonul său. Parcă nu mă informa de ceva, ci îmi raporta situaţia din vestul ţării. Iar când Stalin a spus „convinge-l să fie maleabil”, am rămas efectiv uimit… În final a rostit încă o dată : „Veniţi cu cel mai rapid avion militar…”.

Am ajuns la Moscova pe 1-2 octombrie, la miezul nopţii. Eram aşteptaţi pe aerodrom.Ne-au pus în maşină ne-au dus direct la Kremlin.Ne-au dus în sala de recepţie. Generalul care ne însoţea a intrat în cabinet să raporteze venirea noastră, apoi s-a întors imediat, a deschis larg uşa şi a rostit: „Tovarăşul Stalin vă roagă să intraţi”

Stalin ne-a strâns călduros mâna, ne-a urat „bine aţi venit” şi ne-a invitat să ne aşezăm la masa lungă acoperită cu postav verde. El nu s-a aşezat de la început.Păşea în tăcere prin cabinet. Apoi s-a oprit în faţa noastră şi a început discuţia: „Trupele noastre duc lupte de apărare foarte grele pe Frontul de Vest, iar în Ucraina lucrurile merg rău – mulţi se predau , populaţia salută trupele germane”.

Urmează o mică pauză, iar câţiva paşi prin birou încoace şi încolo.Stalin se opreşte din nou lângă noi şi continuă: „Hitler a început o mare ofensivă asupra Moscovei. Sunt obligat să iau trupe din Extremul Orient. Vă rog să înţelegeţi şi să vă puneţi în locul nostru.”

Am simţit un fior rece trecându-mi pe şira spinării, iar pe frunte o sudoare rece în urma îngrozitorului adevăr pe care ni-l transmitea conducătorul partidului şi statului nostru. Era vorba nu numai de pierderea Moscovei, ci, poate, şi de dispariţia statului…
Stalin nu a încercat să afle opinia noastră, şi-a răsfirat hârtiile pe masă şi, arătând cu degetul la datele despre trupele frontului nostru, adresându-se lui Apanasenko, a început să enumere  diviziile de tancuri şi mecanizate, regimentele de artilerie şi alte unităţi şi mari unităţi de deosebită importanţă pe care Apanasenko trebuia să le trimită de urgenţă la Moscova.

Stalin a dictat, Apanasenko a notat conştiincios, iar apoi tot în birou, în prezenţa gazdei care fuma pipă, a semnat un ordin şi a trimis o telegramă cifrată la şeful de stat-major cu ordinul de executare urgentă.

Acum se vedea clar că întâlnirea noastră scurtă, precisă, de lucru se apropia de sfârşit. Pe masă s-a pus un ceai tare. Stalin a întrebat despre viaţa cetăţenilor din Extremul Orient. Eu am răspuns. Şi deodată a urmat o întrebare pentru Apanasenko: „Câte tunuri antitanc ai ?”. Generalul a răspuns pe loc. Nu-mi amintesc cifra exact, dar ţin minte că era derizorie în comparaţie cu aceea pe care Armata Roşie o avea atunci. „Expediază şi tunurile!”- a comandat Stalin cu glas scăzut dar limpede.Brusc paharul cu ceai din faţa lui Apanasenko a zburat în stânga pe masa cea lungă, scaunul de sub general parcă a sărit în spate. Apanasenko a sărit de la masă şi a început să ţipe: „Ce-i cu tine ? Ce faci ?!! Mama ta aşa şi pe dincolo ! Dar dacă atacă japonezul, cu ce am să apăr Extremul Orient ? Cu vipuştile astea ?!- şi s-a lovit cu mâinile pe şolduri. Scoate-mă din funcţie, împuşcă-mă, dar tunurile nu le dau !”.

Eu am înlemnit.Toate mi se învârteau prin cap, iar un gând mă îngheţă: „Acesta-i sfârşitul. Imediat o să cheme oamenii lui Beria şi pierim amândoi”. Dar în acel moment am fost din nou uimit de comportamentul lui Stalin: „Linişteşte-te, linişteşte-te, tovarăşe Apanasenko! Merită oare să te tulburi pentru nişte tunuri? Lasă-le la tine”.

La despărţire, Apanasenko a cerut să fie trecut în armata activă, pe front.

„Nu, nu – i-a răspuns prietenos comandantul suprem.Partidul are nevoie de astfel de oameni îndrăzneţi şi experimentaţi, ca tine, în Extremul Orient.”

Această scurtă istorisire despre un episod  ca atâtea altele din viaţa zbuciumată a comandanţilor sovietici de rang înalt prinşi în vâltoarea războiului pentru apărarea patriei şi a civilizaţiei  europene zdruncină cu putere tezele burgheze şi revizioniste despre „tiranul sângeros” Stalin şi slugile sale servile.

Ea ne revelează un mare adevăr pe care  duşmanii comunismului fac eforturi neprecupeţite pentru a-l îngropa definitiv, şi anume că regimul socialist sovietic era o societate raţională- în sensul primatului raţiunii, întemeiată pe principiul respectului reciproc şi al demnităţii persoanei. Apanasenko este un cetăţean liber care în numele raţiunii se opune chiar violent omului aflat la vârful puterii. Un militar sub jurământ îşi exercită libertatea cetăţenească de a nu fi de acord cu comandantul suprem în timp de război, iar comandantul suprem reflectează şi în numele aceleaşi raţiuni îi dă dreptate cedând.
Unde este tirania, unde este bunul plac discreţionar, unde este servilismul acoliţilor ?

În locul acestui adevăr reacţiunea mondială sădeşte de mai bine de 50 de ani minciunile pe care le cunoaştem cu toţii.

11 comentarii:

Unknown spunea...

Este un truism că omul, în general, inclusiv Stalin, Ceaușescu ș.a., nu este nici înger, nici demon. Insistența unora, interesați, de a-l prezenta pe Stalin ori pe Ceaușescu drept Dracul pe pământ ar trebui să fie considerată dintru început ca suspectă.

Anonim spunea...

Domnule profesor,zilele trecute revista yankee
Foreign Policy a facut o lista cu "diktatorii mustacioşi".
Pe locul unu l-au pus pe Mustafa Kemal Atatürk de au luat turci foc:)

2- Francisco Franco "The Generalísimo"
3- Adolf Hitler "The Hitler"
4- Joseph Stalin "The Cockroach"
5- Saddam Hussein "The Desert Eagle"
6- Robert Mugabe "The Hitler Lite"
7- Aleksandr Lukashenko "The Apparatchik"
8- Bashar al-Assad "The Family Heirloom"

http://www.radikal.com.tr/Radikal.aspx?aType=RadikalDetayV3&ArticleID=1044813&CategoryID=81

bogdan spunea...

Domnule Liviu, cred că îmi așteptați comentariul. :)

Domnule Liviu, știți ce nu îmi place la dvs.? Momentele ca acesta, de acum, cu Mustăciosu’, când încercați să ne prostiți în față.

E clar că Stalin a fost și abil și inteligent. Despre el istoria spune că a fost un lider care a știut să-și lase generalii/ mareșalii să-și facă treaba. A știut să obțină de la Aliați un ajutor de război fără de care nu cred că ar fi câștigat și a știut să-i păcălească apoi la negocieri, la Potsdam. E foarte posibil să fi vrut să cucerească Europa, în definitiv, a cucerit jumătatea estică.

Dar el, ca și caracter,a fost un tâlhar, după mine.

Istoria vorbește de epurările din vremea lui, de foamea din Ucraina, cu ocazia colectivizării, de gulaguri, de milioanele de oameni uciși datorită acțiunilor lui, de Katyn. Apropo, să citiți istoria Annei Ahmatova, să vedeți ce însemna să fii intelectual cu ”idei” în vremea lui Stalin, ori cădeai omorât de călăii NKVD, ca poetul – erou de război și fostul soț al Ahmatovei, tatăl copilului ei, care a trecut și acela prin gulag, ori ajungeai în gulag, unde de obicei se murea. Și n-ar fi rău să citiți și ”O zi din viața lui Ivan Denisovici”, de Soljenițân, pe care eu am citit-o.

Nu pot să nu reamintesc, ca încheiere, de dâra de hoții, violuri și crime pe care armata ”eliberatoare” bolșevică a lăsat-o în urma ei. Mă bucur că Dej, secondat de Ceaușescu, le-a dat un șut în fund rușilor în 1958.

Florian Liviu spunea...

"să vedeți ce însemna să fii intelectual cu ”idei” în vremea lui Stalin"

citez din Victor Suvorov, Epurarea, pag.265-266

Nu numai Apanasenko şi Jukov au putut să-i riposteze lui Stalin.Au fost şi alţii. Generalul de armată K.K. Rokossovski nu s-a certat numai cu Stalin, dar şi cu cei din preajma lui. Situaţia: mai 1944 - se pregăteşte cea mai mare operaţiune a celui de al doilea război mondial şi din istoria lumii- Ofensiva bielorusă. Stalin şi cei doi locţiitori ai săi, Jukov şi Vasilevski, au gândit totul, au cântărit totul, au planificat totul.Acum îi cheamă pe rând pe comandanţii fronturilor şi le trasează misiunile. E rândul generalului Rokossovski. Însă Rokossovski are propria lui soluţie, mai bună decât soluţia Stalin-Jukov-Vasilievski. Dar foarte neobişnuită.
A-l contrazice pe Stalin e un risc mortal. Iar aici nu este numai Stalin, ci şi ajutoarele sale apropiate şi consilierii săi. Toţi laolaltă. Dar generalul de armată Rokossovki nu intenţionează să execute ordinele celor trei mareşali: ale comandantului suprem şi ale locţiitorilor săi. Atunci generalul recalcitrant e poftit să meargă în altă cameră şi să cugete la comportamentul său. Generalul Rokossovski iese. Cugetă. Are la ce cugeta. El a trecut deja prin camera de tortură, a stat deja închis în celula condamnaţilor la moarte. N-ar fi vrut iarăşi… Şi iată că este chemat din nou în cabinetul lui Stalin şi din nou i se trasează sarcina … Dar nu. Rokossovski nu va executa asemenea ordine.Înlocuiţi-mă. Rupeţi-mi tresele. Trimiteţi-mă ca soldat prost la batalionul de pedeapsă. Torturaţi-mă. Nu execut!
Iar e poftit să iasă şi să mai chibzuiască. Iar iese. Iar cugetă. Doar ar putea să nu rişte. Ar putea executa ordinele lui Stalin-Jukov. Soarta războiului e deja hotărâtă, e vorba numai de preţul şi data victoriei. Poate să nu se opună, iar după moartea lui Stalin să scrie memorii: prostul de Stalin a trasat sarcini idioate, iar în situaţia respectivă eu aveam o soluţie pe care Stalin n-a înţeles-o şi n-a apreciat-o… Rokossovski chibzuieşte mult. V-aţi gândit ? Poftiţi. Ei ? Executăm ordinul comandantului suprem ?
Nu. Nu executăm.
Atunci dracu să te ia! Fă cum ştii.

Florian Liviu spunea...

Şi Rokossovski acţionează. Acţionează strălucit. Mărturiseşte generalul-locotenent Siegfried Westphal: „În vara şi toamna anului 1944, armata germană a suferit cea mai mare înfrângere din istoria ei, care a depăşit-o chiar şi pe cea de la Stalingrad. Pe 22 iunie, ruşii au trecut la ofensivă pe frontul grupului de armate Centru… Acest grup de armate a fost distrus. Ca urmare a înfrângerii grupului de armate Centru, grupul de armate Nord a rămas despărţit în Pribaltica” (Decizii fatale pp.257-258)
Mărturiseşte generalul-colonel Heinz Guderian: „Dezastrul a început pe 22 iunie. În prima zi, 25 de divizii germane au dispărut pur şi simplu…Nu numai grupul de armate Centru a căzut în capcană dar şi grupul de armate Nord” (Panzer Lider, p.352)
Mărturiseşte generalul-maior W. von Melletin: „Pe 22 iunie, ruşii au sărbătorit a treia aniversare a invaziei noastre în Rusia prin ofensiva grandioasă a patru fronturi având în componenţă 146 de divizii de infanterie şi 43 de brigăzi de tancuri… Din motive necunoscute, Chester Willmot a uitat această operaţiune în cartea sa Bătălia pentru Europa. Însă ea a fost unul dintre cele mai grandioase evenimente ale războiului prin anvergura sa şi prin însemnătatea incomparabil mai importantă decât debarcarea din Normandia.De pe 1 iunie până la 31 august 1944, pierderile trupelor germane pe frontul de Vest au fost 293,802 oameni, iar pe Frontul de Est, în aceiaşi perioadă, pierderile au fost 916,860 de oameni” (Pazer Battles, p.339)

bogdan spunea...

Mareșalul Rokossovski a fost un adevărat bărbat.

bogdan spunea...

Un fragment interesant despre Rokossovski ca victimă a Marii Epurări a Armatei Roșii, din Wikipedia în limba engleză:

Rokossovsky held senior commands until 1937, mostly in the far east, when he became caught up in Joseph Stalin's Great Purge and accused of being a Polish spy, and in relation to the arrest and trial of Vasily Blücher of the Far East Command. His association with the cutting edge methods of Marshal Tukhachevsky may have been the real cause of his conflict with more traditional officers such as Semyon Budenny who still favored cavalry tactics, and whose policy disagreements with Tukhachevsky triggered the Great Purge of the Red Army that resulted in the execution of the latter, among many others. Rokossovsky, however, survived.
It is reported that he escaped the fate of so many other officers caught up in the purge by proving to the court that officer who his accusers claimed had denounced him had been killed in 1920 during the civil war. During interrogation under torture he lost nine teeth, had three ribs cracked and had his toes smashed with a hammer.. According to Alexander Solzhenitsyn he endured two mock shooting ceremonies where people were shot dead around him.
In his famous "secret speech" of 1956 Nikita Khrushchev when speaking on the subject of the purges mentioned Rokossovsky specifically, saying that "suffice it to say that those of them who managed to survive, despite severe tortures to which they were subjected in the prisons, have from the first war days shown themselves real patriots and heroically fought for the glory of the Fatherland.".
After his trial Rokossovsky was sent to the Kresty Prison in Leningrad, where he remained until he was released without explanation on March 22nd 1940.
Semyon Timoshenko, who had been named People's Commissar for Defense of the Soviet Union after the debacle of the Winter War, and who was in desperate need of experienced officers to fill command posts for the rapidly expanding Soviet army, returned Rokossovsky to the command of the 5th Cavalry Corps at the rank of Colonel. Subsequently the 5th Cavalry Corps participated in the occupation of Bessarabia and he was soon promoted to the rank of a Major General and given the command of the 9th Mechanized Corps under Kirponos in the Kiev Military Region, which would later be renamed the Southwestern Front at the outbreak of hostilities with Germany.

bogdan spunea...

Domnule Liviu, mai jos este textul unei postări de pe blogul meu, care vă este adresată (textul a fost postat în cadrul ultimei postări principale de pe blogul meu):

”Domnule Liviu, în legătură cu cele două întrebări pe care vi le-am adresat şi care au rămas fără răspuns, una din ele este chiar o întrebare pe care dvs. mi-aţi pus-o iniţial, dar la care eu nu am găsit răspuns, fac apel la dvs. ca să-mi răspundeţi, în spiritul onestităţii la care aţi făcut menţiune. Nu o să critic răspunsurile dvs., sunt numai interesat cum vedeţi dvs. răspunsurile, care aveţi o altă orientare decât mine, sunteţi un marxist-leninist fidel. Poate din schimbul nostru de idei va ieşi ceva care este demn de reţinut. Deci cele două întrebări sunt:

- De ce suntem corupţi, de ce suntem hoţi, de ce nu suntem în stare să avem conducători valoroşi (aceasta este cea pe care mi-aţi pus-o dvs. iniţial)?
- Cum vedeţi acesul la putere pentru dvs. şi cei care au aceleaşi opinii ca dvs. (a se vedea postarea dvs. cu propunerea referitoare la conducerea întreprinderilor cu o cifră de afaceri situată peste un anumit nivel) ?”

Florian Liviu spunea...

De ce suntem corupţi, de ce suntem hoţi, de ce nu suntem în stare să avem conducători valoroşi?

Foarte simplu, suntem corupţi şi hoţi pentru că sistemul promovează corupţia şi hoţia. Capitalismul este o ordine socială bazată pe comandamentul egoist al profitului maxim. În lupta dură dintre capitalişti, câştigă cei care se folosesc de viclenie, perfidie, manipulare, dezinformare, şantaj, violenţă,etc. (războiul Vântu, Ghiţă e elocvent)

Spune Vântu către Ghiţă: „Am împuşcat sute, nu zeci, sute” şi ceva mă face să cred că nu minte.
Uitaţi-vă la Vântul şi veţi înţelege de ce suntem aşa. Pentru a se ridica şi mai apoi pentru a supravieţui la vârful piramidei capitaliste a fost nevoit să ucidă, să şantajeze, să ameninţe, să jefuiască, să pună pe picioare structuri mafiote, etc. A făcut-o şi o va face în continuare până când va fi detronat de alt capitalist (poate de Traian Băsescu ) cu siguranţă la fel de diabolic. Din această mocirlă şi mizerie umană nu există ieşire. Cui îi tremură mână, cine are ezitări, probleme de conştiinţă, este eliminat. Deci ce profil moral poate avea un individ care reuşeşte să urce toate treptele ierarhiei capitaliste până la vârful conducerii României.
Mai poate fi numit el om ? Nici vorbă ! E fiară.

Deci cu clasa capitalistă ne-am lămurit, să vedem cum stăm cu clasele de jos.
Acestea totdeauna din instinct privesc în sus şi ce văd ? O elită capitalistă concupiscentă ce oferă maselor un spectacol absurd bazat pe cultul vedetelor, al succesului, al banului şi a cărei decădere morală este evidentă. Dacă cei bogaţi fură, toate averile româneşti fără excepţie sunt furt, cu atât mai îndreptăţit să fure este omul de rând care fură nimicuri pentru a supravieţui.

În socialism oricât de rău ar fi fost din punct de vedere material din punct de vedere moral şi spiritual era infinit mai bine.
Domnul Vântu poate să confirme deoarece în 1981 regimul socialist la vârât la puşcărie pentru delapidare. Regimului capitalist i-au trebuit 21 de ani ca să-l aducă de Vântu înapoi, devenit între timp suti milionar în euro, şi nu se ştie încă care pe care. Poate îl va aduce Vântu pe Traian Băsescu la puşcărie.

bogdan spunea...

Paște Fericit, d-le Liviu, dvs. și celor dragi dvs.!

Anonim spunea...

Fie ca aceasta primavara sa va aduca odata cu primele raze multe realizari,ındeplinirea tuturor viselor i multa bucurie.
La multe primaveri!
Traiasca communismul!