vineri, 22 iulie 2011

Lupta lui Stalin pentru democraţie 2

Profesorul Grover Furr PhD, Princeton University, 1978; BA, McGill University, 1965


Procese, Conspiraţii, Represiunea

     53. Planurile pentru alegeri şi pentru noua constituţie au fost dezbătute în timpul Plenarei Comitetului Central din iunie 1936. Delegaţii au aprobat în unanimitate proiectul de Constituţie. Dar nici unul dintre ei nu a vorbit în favoarea acestuia. Lipsa oricărui cuvânt apreciativ la această propunerea a lui Stalin a indicat cu siguranţă "opoziţia largă a delegaţilor", ce s-a manifestat ca o lipsă demonstrativă de preocupare. (Jukov, Inoy 232, 236; "Repressii" 10-11)
     54. În timpul celui de al 8-lea Congres al Sovietelor din Rusia, din noiembrie-decembrie 1936, Stalin şi Molotov au subliniat din nou valoarea restituirii drepturilor de vot, a alegerilor secrete şi a contestării alegerilor în litigiu. În spiritul interviului lui Stalin cu Howard, Molotov a subliniat din nou efectul benefic pentru Partid de a permite candidaţi necomunişti pentru Soviete:
Acest sistem. . . îi va lovi pe cei care au devenit birocraţi, s-au înstrăinat de mase. . . . va facilita promovarea de noi forţe. . . va forţa înlocuirea elementelor înapoiate sau birocratizate [ochinovnivshimsya]. Sub noua formă electorală este posibilă alegerea unor elemente duşmănoase. Dar chiar şi acest pericol, în ultimă analiză, trebuie să servească pentru a ne ajuta, acţionând ca un duş rece pentru trezirea organizaţiilor şi lucrătorilor adormiţi. (Jukov, "Repressii" 15).
     55. Stalin însuşi a spus chiar mai puternic:
Unii spun că acest lucru este periculos, deoarece elemente ostile puterii sovietice cum ar fi membrii ai Gărzilor Albe, chiaburi, preoţi, şi aşa mai departe s-ar putea strecura în cele mai înalte funcţii. Dar, de fapt, de ce este aceasta un motiv de teamă? "Dacă îţi e frică de lupi, nu mergi în pădure." Pe de altă parte, nu toţi chiaburii, foştii gardişti albi şi preoţii sunt ostili faţă de puterea sovietică. Pe de altă parte, în cazul în care oamenii de aici sau de acolo au ales forţe ostile, aceasta va însemna că munca noastră agitatorică este slab organizată şi că ne-am meritat pe deplin această ruşine. (Jukov, Inoy 293; Stalin, "Proiect").
     56. Încă o dată, primii secretari şi-au arătat ostilitatea tacit. Plenara Comitetului Central din decembrie 1936, a cărei sesiune s-a suprapus cu Congresul, s-a întrunit la 04 decembrie. Dar, nu a existat practic nici o discuţie principală pe ordinea de zi a proiectului de Constituţie. Raportul lui Ejov , "Cu privire la troţkişti şi la organizaţiile de dreapta anti-sovietice" a fost mult mai în centrul preocupărilor membrilor Comitetului Central. ("Fragmenty" 4-5; Zhukov, Inoy 310-11).
     57. Pe 5 decembrie 1936, Congresul a aprobat proiectul noii Constituţii. Dar au existat puţine discuţii reale. În schimb, delegaţii - liderii Partidului - au subliniat ameninţările duşmanilor interni şi externi. Ei nu au rostit discursuri de aprobare pentru noua Constituţie, care a fost subiectul principal al rapoartelor întocmite de către Stalin, Molotov, Jdanov, Litvinov şi Vîşinski, delegaţii practic ignorându-le. O comisie a fost înfiinţată pentru studiul în continuare a proiectului de Constituţie fără a fixa nimic despre contestarea alegerilor în litigiu. (Jukov, Inoy 294; 298; 309)
     58. Situaţia internaţională era într-adevăr tensionată. Victoria fascismului în Războiul Civil din Spania era clar de acum doar o chestiune de timp. Uniunea Sovietică era înconjurată de puteri ostile. Începând cu a doua jumătate a anilor 1930, în toate aceste ţări, se instauraseră la putere regimuri  autoritare, militariste, anti-comuniste şi anti-sovietice. În octombrie 1936, Finlanda a deschis focul în unele puncte de-a lungul frontierei sale cu Sovietele. În aceeaşi lună, a fost formată "Axa Berlin-Roma"  de către Hitler şi Mussolini. O lună mai târziu, Japonia s-a alăturat Germaniei naziste şi Italiei fasciste pentru a forma "Pactul Anti-Comintern." Eforturile sovietice în vedera constituirii unei alianţe militare împotriva Germaniei naziste s-au lovit de refuzuri în capitalele occidentale.(Jukov, Inoy 285-309).
     59. În timp ce Congresul participa la noua Constituţie, conducerea sovietică se afla între primele două mari Procese de la Moscova. Zinoviev si Kamenev au fost trimişi în judecată  împreună cu alţii în august 1936. Al doilea proces, în ianuarie 1937, a implicat pe unii dintre principalii adepţi ai lui Troţki, în frunte cu Yuri Piatakov, pana de curând comisar adjunct al industriei grele. [12]
     60. Plenara Comitetului Central din februarie-martie 1937, a dramatizat contradicţia existentă în cadrul conducerii partidului între lupta împotriva duşmanilor interni, şi necesitatea de a se pregăti pentru alegeri secrete şi contestabile în temeiul noii Constituţii până la sfârşitul anului. Descoperirea treptată a tot mai multor grupuri de conspiratori ce activau în vederea răsturnării guvernului sovietic cereau acţiuni poliţieneşti. Dar, pregătirea pentru alegeri cu adevărat democratice, şi pentru îmbunătăţirea democraţiei în interiorul Partidului - o temă subliniată peste tot cu tărie de către Stalin şi cei apropiaţi lui în Biroul Politic - necesita exact opusul: deschiderea spre critică şi autocritică, alegeri secrete ale liderilor Partidului de către masa membrilor, şi desfiinţarea practicii "cooptării" candidaţilor pentru soviete de către primii secretari.
     61. Acestă Plenară, cea mai lungă care a avut loc vreodată în istoria URSS, a durat timp de două săptămâni. Cu toate acestea, aproape nimic nu a fost cunoscut despre ea până în 1992, atunci când largi extrase din discuţiile Plenului au început să fie publicate în Voprosi Istorii - un proces care i-a luat revistei aproape patru ani pentru a fi finalizat.
     62. Raportul lui Ejov despre continuarea investigaţiilor în chestiunea conspiraţiilor din interiorul ţării a fost umbrit de încercarea locvacee a lui Nikolai Buharin de a-şi mărturisi greşelile trecutului, de a se distanţa de asociaţii de odinioară şi de a asigura pe toată lumea de loialitatea sa actuală, cu toate că nu a reuşit decât să se încrimineze în continuare. (Thurston, 40-42; Getty, Naumov sunt şi ei de acord, 563)
     63. După trei zile întregi de astfel de desfăşurări, Jdanov a vorbit despre nevoia de o mai mare democraţie, atât în ​​ţară cât şi în Partid, invocând lupta împotriva birocraţiei şi necesitatea de legături mai strânse cu masele.
Noul sistem electoral va da un impuls puternic în vederea îmbunătăţirii activităţii organelor sovietice, lichidarea organelor birocratice, lichidarea deficienţelor birocratice, şi a deformărilor în activitatea organizaţiilor noastre sovietice. Şi aceste deficienţe, după cum ştiţi, sunt foarte substanţiale. Corpurile noastre de partid trebuie să fie gata pentru lupta electorală. La alegerile ce vor veni, vom avea de a face cu agitaţie ostilă şi cu candidaţi ostili. (Jukov, Inoy 343)
     64. Nu poate fi nici o îndoială că Jdanov vorbind din partea conducerii lui Stalin a prevăzut concursuri electorale reale cu candidaţi ce nu erau membrii de Partid şi care s-ar fi opus în mod serios evoluţiilor din Uniunea Sovietică. Acest fapt este cu totul incompatibil cu viziunea istorică întreţinută de Războiului Rece şi de hruşciovişti.
     65. Jdanov a subliniat, de asemenea, pe larg, necesitatea de a dezvolta normele democratice în cadrul Partidului Bolşevic însuşi.
"Dacă vrem să câştigăm respectul membrilor noştri şi al cetăţenilor sovieticei pentru legile noastre, să apropiem masele de Constituţia Sovietică, atunci trebuie să garantăm restructurarea [perestroika] muncii de Partid, pe baza unei indubitabile şi integrale puneri în aplicare a democraţiei interne de Partid, care este prezentată în statutul Partidului nostru. "
     Şi el a enumerat măsurile esenţiale, deja cuprinse în proiectul de rezoluţie la raportul său: eliminarea cooptării; desfiinţarea votului pe liste de candidaţi, garantarea "dreptului nelimitat al membrilor Partidului de a anula candidaţii nominalizaţi de centru şi a dreptului nelimitat de a critica aceşti candidaţi. " (Jukov, Inoy 345)
     66. Dar, raportul Jdanov a fost înecat în alte discuţii de pe ordinea de zi, în principal, de cele cu privire la "duşmani". Un număr de primi secretari şi-au arătat îngrijorarea de faptul că cei ce se pregătesc cel mai asiduu în vederea alegerile pentru soviete au fost adversari ai puterii sovietice: Social-revoluţionari, preoţi şi alţi "inamici".13
     67. Molotov a răspuns cu un raport subliniind, încă o dată, "importanţa dezvoltării şi consolidării auto-criticii", şi s-a opus în mod direct vânătorii de "duşmani":
"Nu există nici un temei pentru a căuta oamenilor o vină, tovarăşi. Dacă preferaţi, toţi dintre noi aici suntem de vină, începând cu instituţiile centrale al Partidului şi terminând cu organizaţiile cele mai mici ale Partidului. " (Jukov, Inoy 349)
     68. Dar cei care l-au urmat pe Molotov la podium au ignorat raportul său şi au continuat să insiste asupra necesităţii de a "da la iveală" duşmanii, "de a-i expune" pe sabotori, de a lupta împotriva "demolatorilor" (352) Atunci când el a vorbit din nou, Molotov s-a mirat că nu  s-a acordat aproape nici o atenţie substanţei raportului său, pe care l-a repetat, după ce în prealabil a rezumat ceea ce s-a făcut împotriva duşmanilor interni.
     69. Discursul lui Stalin din 3 martie a fost de asemenea divizat, revenind la sfârşit la necesitatea îmbunătăţirii muncii de partid şi de plivire a membrilor de partid incapabili şi înlocuire a lor cu alţii noi. Ca şi în cazul lui Molotov, raportul lui Stalin a fost practic ignorat.
De la începutul discuţiilor temerile lui Stalin au fost de înţeles. Se pare că el s-a lovit de peretele surd al neînţelegerii, de lipsa de voinţă a membrilor CC, care au auzit în raportul său exact ceea ce au vrut să audă, pentru a discuta despre ceea ce ei au vrut să discute. Din cele 24 de persoane care au luat parte la discuţii, 15 au vorbit în principal despre "duşmanii poporului", care sunt troţkiştii. Au vorbit cu convingere, agresiv, aşa cum au făcut-o şi după rapoartele lui Jdanov şi Molotov. Ei au redus toate problemele la una singură - necesitatea de a da la iveală "duşmanii". Şi, practic, nici unul dintre ei nu a reamintit punctul principal al lui Stalin - cu privire la deficienţele în activitatea organizaţiilor de Partid, despre pregătirea pentru alegerile Sovietului Suprem. (Jukov, Inoy 357)
     70. Conducerea lui Stalin a mutat atacul asupra primilor secretari. Iakovlev l-a criticat pe primul secretar al Moscovei, Hruşciov, printre altele, pentru expulzarea nejustificată a membrilor de partid; Malenkov l-a secondat în critica sa, îndreptându-şi atacul împotriva secretarilor de Partid indiferenţi faţă de membrii de rând ai Partidului. Acest lucru pare să-i fi stimulat pe membri CC oprindu-i temporar să mai vorbească despre duşmani, dar numai în scopul de a începe să se apere. Nu a fost încă nici un răspuns la raportul lui Stalin. (Jukov, Inoy 358-60)
     71. În discursul său final de pe 5 martie, ziua de încheiere a Plenului, Stalin a minimalizat necesitatea de a vâna inamici, fie ei chiar troţkişti, dintre care mulţi, a spus el, se întorc către Partid. Tema lui principală a fost nevoia eliminării oficialilor Partidului din administrarea fiecărui aspect al economiei, pentru a lupta astfel contra birocraţiei, şi pentru a ridica nivelul politic al cadrelor Partidului. Cu alte cuvinte, Stalin a mărit miza, în critica primilor secretari.
"Unii tovarăşi aflaţi printre noi gândesc că, în cazul în care sunt un Narkom (= Comisar al Poporului), atunci eu ştiu totul. Ei cred că rangul, în sine, garantează o foarte mare şi inepuizabilă cunoaştere sau ştiinţă. Sau ei gândesc că: Dacă eu sunt un membru al Comitetului Central, atunci eu nu sunt aici printr-o întâmplare, printr-un accident, deci trebuie să ştiu totul. Acest lucru nu este adevărat. " (Stalin, Zakliuchitel'noe; Jukov, Inoy 360-1)
     72. Dar, cel mai ameninţător pentru toţi oficialii de Partid, inclusiv pentru primii secretari, a fost afirmaţia lui Stalin că fiecare dintre ei va trebui să aleagă două cadre pentru a le ţine locul, în vreme ce vor participa timp de şase luni la cursuri de educaţie politică, lucru ce se va stabili în curând. Cu înlocuitorii în spate, secretarii de Partid se vor fi temut ca ar putea fi înlocuiţi cu uşurinţă în această perioadă de rupere a lor de suportul şi sprijinul "familiilor" (funcţionarii servili lor), o cauză majoră a birocraţiei. (Jukov, Inoy 362)
     73. Thurston caracterizează discursul lui Stalin ca "considerabil de gentil", subliniind "nevoia de a învăţa de la mase şi de a acorda atenţie la criticile venite de mai jos." Chiar şi rezoluţia adoptată pe baza raportului lui Stalin se referea la "duşmani" foarte pe scurt, chestiunile tratate în principal priveau deficienţele înregistrate atât în cadrul organizaţiilor de partid cât şi în conducerile acestora. Potrivit lui Jukov, care citează din această rezoluţie nepublicată, nici măcar un singur punct, din cele 25 de puncte ale sale, nu a făcut referire principală la "duşmani". (Thurston, 48-9, Jukov, Inoy 362-4) 14
     74. După plenară primii secretari au organizat o rebeliune virtuală. În primul rând, Stalin şi apoi Biroului Politic au trimis mesaje re-subliniind necesitatea de a organiza alegeri secrete în Partid, opoziţia faţă de "cooptare", precum şi necesitatea întăririi democraţiei interne de partid în general. Dar primii secretari au continuat să activeze tot în vechiul stil, indiferenţi la rezoluţiile Plenului.
     75 În timpul următoarelor câteva luni, Stalin şi colaboratorii săi cei mai apropiaţi au încercat să mute accentul de la vânătoarea de duşmani interni - cea mai mare preocupare a membrilor CC - înapoi spre combaterea birocraţiei din Partid şi spre pregătirea pentru alegerile Sovietelor. Între timp, "liderii locali de Partid au făcut tot ce au putut în limitele disciplinei de partid (şi, uneori, în afara ei), să se stagneze sau să se modifice regulamentul alegerilor." (Getty, "Excesele" 126; Zhukov, Inoy 367-71)
     76. Brusca descoperire în aprilie, mai şi începutul lunii iunie 1937 a ceea ce părea a fi o largă conspiraţie militară şi poliţienească a determinat guvernul lui Stalin să reacţioneze în panică. Genrikh Iagoda, şeful forţelor de securitate şi ministru al Afacerilor Interne, a fost arestat la sfârşitul lunii martie 1937, şi a început să mărturisească în luna aprilie. În lunile mai şi începutul lunii iunie 1937, comandanţi militari de rang înalt au mărturisit că au conspirat cu Statul Major General German pentru a înlesni înfrângerea Armatei Roşii, în cazul unei invazii a Germaniei şi a aliaţilor săi, precum şi, de asemenea, că întreţineau legături conspirative cu figuri politice foste sau actuale, multe dintre ele aflate în poziţii înalte. (Getty, "exceselor", 115, 135, Thurston, 70, 90, 101-2; Genrikh IAgoda) 15
     77. Această situaţie a fost mult mai gravă decât oricare alta cu care guvernul sovietic se confruntase înainte. În cazul Proceselor de la Moscova din anii 1936 şi 1937, guvernul a avut răgazul necesar pentru a le acorda o publicitate maximă. Dar conspiraţia militară a fost tratată cu totul diferit. Un pic mai mult de trei săptămâni, au trecut de la data arestării mareşalului Mihail Tukhachevsky de la sfârşitul lunii mai, la procesul şi execuţia lui Tukhachevsky şi a altor şapte comandanţi militari de rang înalt pe 11-12 iunie. În tot acest timp, sute de comandanţi militari de rang înalt au fost rechemaţi la Moscova pentru a li se citi dovezile împotriva colegilor lor - pentru majoritatea dintre ei, superiorii lor - şi pentru a asculta analizele alarmate ale lui Stalin şi ale mareşalului Voroşilov, Comisar al Poporului pentru apărare, cea mai înaltă figură militară din ţară.
     78. La momentul Plenului din februarie-martie nici lagoda şi nici Tukhachevsky nu fuseseră încă arestaţi. Stalin şi Biroul Politic intenţionaseră ca Constituţia să fie elementul principal pe ordinea de zi, şi au fost nevoiţi să bată în retragere prin faptul că majoritatea membrilor CC au ignorat acest subiect, preferând să se agaţe de lupta împotriva "duşmanilor". Biroul Politic a planificat ca reformele constituţionale să fie elementul central din ordinea de zi la viitoarea întrunire a Plenului în iunie 1937. Dar, în iunie situaţia a fost diferită. Descoperirea comploturilor şefului NKVD şi ai celor mai proeminenţi lideri militari ce urmăreau să răstoarne guvernul şi să-i asasineze pe membri săi de frunte, a schimbat în totalitate atmosfera politică.
     79. Stalin a fost în defensivă. În discursul său din 2 iunie, la sesiunea extinsă a Sovietului militarilor (care a avut loc într 1 şi 4 iunie), el a portretizat seria de recent descoperite 16 conspiraţii ca fiind limitată, iar în mare parte tratată cu succes. La plenara din februarie-martie,de asemenea, el şi susţinătorii săi în Biroul Politic au minimalizat referinţele imperative ale primilor secretari la duşmanii interni. Dar, după cum observă Jukov, situaţia a început "încet, dar decisiv, să iasă de sub controlul lui [Stalin]." (Stalin, "Vystuplenie"; Zhukov, Inoy Ch 16, passim;. 411).
     80. În iunie 1937, Plenul Comitetul Central 17 a început cu propuneri pentru a exclude, în primul rând, şapte membri  şi supleanţi ai CC pentru "lipsă de încredere politică", apoi încă 19 membri şi supleanţi pentru "trădare şi activitate activă contrarevoluţionară." Aceşti ultimi 19 au fost arestaţi de către NKVD. Incluzând şi cei zece membri expulzaţi pentru acuze similare înainte de Plenul CC de către un sondaj de opinie în rândul membrilor CC (inclusiv comandanţii militari deja judecaţi, condamnaţi şi executaţi), acest lucru a însemnat că 36 dintre cei 120 de membrii şi supleanţi ai CC de la 1 mai au fost eliminaţi.
     81. Yakovlev şi Molotov au criticat eşecul liderilor partidului de a organiza alegeri secrete pentru soviete. Molotov a subliniat nevoia de îndepărtare chiar şi a revoluţionarilor cu nume grele în cazul în care nu erau pregătiţi pentru sarcinile ce se iveau. El a subliniat că oficialii Sovietelor nu sunt "oficiali de categoria a doua", aşa cum erau trataţi de liderii Partidului.
     82. Yakovlev a expus şi a criticat eşecul primilor secretari de a organiza alegeri secrete pentru posturile Partidului, continuând practica numirilor, aşa zisa, ("cooptare"). El a subliniat că membrii de partid care au fost aleşi delegaţi ai Sovietelor nu mai trebuie să fie plasaţi sub disciplina grupurilor de Partid şi nu mai trebuiesc să fie instruiţi în afara Sovietelor cum să voteze. Lor nu mai trebuie să li se spună cum să voteze de către superiorii lor de partid, cum ar fi primii secretari. Ei urmau să fie independenţi faţă de şefii lor de Partid. Şi Yakovlev s-a referit în termenii cei mai fermi asupra necesităţii de a "recruta din rezerva foarte bogată de cadre, cadre noi pentru a le înlocui pe cele care au putrezit ori s-au birocratizat." Toate aceste declaraţii au constituit un atac explicit la adresa primilor secretari. (Jukov, Inoy 424-7; Tayny, 39-40, citând din documente de arhivă)
     83. Constituţia a fost în cele din urmă definitivată, iar data primelor alegeri a fost stabilită pentru 12 decembrie 1937. Conducerea lui Stalin a îndemnat din nou la combaterea birocraţiei şi la construirea de legături puternice cu masele. Toate acestea - trebuie să repetăm- au urmat expulzării fără precedent a 26 de membri ai CC, dintre care nouăsprezece au fost direct acuzaţi de trădare şi activitate contra-revoluţionară. (Jukov, Inoy 430)
     84. Poate cel mai revelator este următoarea remarcă a lui Stalin, citată de Zhukov:
La finalul discuţiei, atunci când subiectul era căutarea unei metode cât mai imparţiale de numărare a buletinelor de vot, [Stalin] a remarcat faptul că în Occident, datorită unui sistem pluripartit, această problemă nu exista. Imediat după aceea, dintr-o dată, el a rostit o frază care suna foarte ciudat într-o reuniune de acel gen: "Noi nu avem partide politice diferite. Din fericire sau din păcate, avem doar un singur partid. " [Sublinierea lui Jukov] Şi apoi el a propus, dar numai ca o măsură temporară, să fie folosiţi în scopul supravegherii imparţialităţii alegerilor reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor existente în societate, cu excepţia Partidului bolşevic. . . . Provocarea autocraţiei Partidului a fost astfel lansată. (Jukov, Inoy 430-1, subliniere adăugată; Tayny 38)
     85. Partidul Bolşevic se afla în criză severă, şi era imposibil să se aştepte că evenimentele se vor derula fără probleme. Domnea cea mai proastă atmosferă cu putinţă pentru pregătirea reformelor democratice - alegeri secrete, universale, contestabile. Planul lui Stalin de a reforma guvernarea sovietică şi rolul Partidului Bolşevic în cadrul acesteia a fost osândit la un sfârşit nefericit.
     86. La sfârşitul Plenului, Robert Eikhe, prim-secretar al Siberiei de Vest Kraina (regiune din Republica Rusă) s-a întâlnit în particular cu Stalin. Apoi, mai mulţi prim-secretari s-au întâlnit cu Stalin. Ei au cerut, probabil, competenţe extraordinare care au fost acordate la scurt timp după aceea: autoritatea de a forma "troici", sau grupuri de trei funcţionari, pentru a combate conspiraţiile pe scară largă împotriva guvernului sovietic în zona lor. 18 Acestor troici li s-a dat putere de execuţie fără drept de apel. Limite numerice pentru cei care urmau să fie împuşcaţi, şi pentru cei care urmau să fie închişi pe teritoriul de competenţă exclusivă a acestor troici au fost cerute şi date. Atunci când acestea au fost epuizate, primii secretari au cerut şi au primit limite mai mari. Jukov crede că poate să fi fost Eikhe cel care a acţionat în numele unui grup informal de primi secretari. (Getty, "Excesele" 129; Zhukov, Inoy 435)
     87. Care au fost ţintele acestor draconice troici ? Jukov consideră că acestea trebuie să fi fost lishentsi, oameni ale căror drepturi cetăţeneşti, inclusiv de vot, fuseseră recent restaurate şi ale căror voturi prezentau cel mai mare pericol potenţial pentru continuitatea puterii primilor secretari. Jukov în mare măsură consideră puţin probabilă existenţa unor conspiraţii reale. Dar, documente de arhivă publicate recent în Rusia, arată în mod clar faptul că, cel puţin, conducerea centrală a primit în mod constant rapoarte foarte credibile ale poliţiei despre comploturi, inclusiv stenogramele confesiunilor. Cu siguranţă, Stalin şi alţii de la Moscova credeau în existenţa acestor conspiraţii. Părerea mea la acest moment, în pas cu Jukov, este că cel puţin unele din pretinsele conspiraţii au existat în realitate, iar primii secretari au crezut în ele. (Jukov, KP 13 noiembrie 02; Inoy, Cap 18;. "Repressii" 23; Lubianka B)
     88. O ipoteză suplimentară este aceea că oricine era în prezent, sau fusese vreodată, implicat în orice fel de mişcare de opoziţie era susceptibil de a fi privit ca "inamic", şi se afla sub rezerva de a fi arestat şi interogat de către NKVD. Totdeauna un membru al NKVD era şi membru al troicii. Un alt grup au fost cei care şi-au exprimat deschis neîncrederea sau ura faţă de sistemul sovietic ca un întreg. Thurston citează o dovadă că astfel de oameni erau deseori arestaţi imediat. Cu toate acestea, cei care pur şi simplu şi-au exprimat criticile la adresa liderilor locali ai Partidului, în special în cadrul reuniunilor cu scop critic, nu au fost arestaţi, în timp ce aceia care au fost criticaţi, inclusiv lideri ai Partidului, au fost uneori arestaţi. (Thurston, 94-5)
     89. Împotriva celor care susţin că conspiraţiile au fost fantome ale minţii paranoide ale lui Stalin - sau, mai rău încă, născociri mincinoase menite a consolida puterea megalomanică a lui Stalin - există astăzi o mulţime de dovezi că au existat conspiraţii reale. Există de-asemenea mărturiile conspiratorilor care au fost mai târziu în măsură să iasă din URSS. Volumul imens de documente ale poliţiei cu privire la astfel de conspiraţii, din care doar o foarte mică parte a fost publicată încă, e un argument puternic împotriva oricărei susţineri că toate ar fi putut fi fabricate. În plus, adnotările lui Stalin pe aceste documente arată în mod clar că el credea că sunt autentice. (Getty, "exceselor", 131-4; Lubianka B)
     90 Getty rezumă contradicţia fără speranţă în acest mod:
Stalin nu era încă dispus să-şi retragă propunerea cu privire la contestarea alegerilor în litigiu, iar pe 02 iulie 1937, Pravda, fără îndoială, i-a dezamăgit pe secretarii regionali prin publicarea primei tranşe a noilor norme electorale, cu privire la adoptarea şi aplicarea alegerilor secrete, universale, contestabile. Dar Stalin a oferit un compromis. În aceeaşi zi în care legea electorală a fost publicată, Biroul Politic a aprobat lansarea unei operaţiuni de masă cu destinaţie precisă împotriva elementelor de care liderii locali s-au plâns, şi câteva ore mai târziu Stalin a trimis telegrama sa către liderii de Partid provinciali prin care dispunea declanşarea operaţiunii chiaburul [Raport lishentsy - GF]. Este greu de a evita concluzia că, în schimbul obligării liderilor locali ai partidului de a pune în practică procesul electoral democratic, Stalin a ales să-i ajute să-l câştige, oferindu-le licenţa de a ucide sau de a deporta sute sau mii de "elemente periculoase." ("Excesele" 126)
     91. Indiferent de istoria acestor epurări, Stalin pare să fi crezut că execuţiile şi deportările extra-judiciare vor duce la crearea de condiţii prealabile pentru acceptarea de către primii secretari a principiului contestării alegerilor. Dar, toată această activitate a sabotat într-adevăr orice posibilitate pentru astfel de alegeri.
     92. La început Biroul Politic a încercat să limiteze campania de represiune prin comanda ca aceasta să fie finalizată în termen de cinci zile. Dar ceva i-a convins, sau i-a obligat, să permită NKVD-ului prelungirea perioadei la patru luni - de la 05-15 august până în decembrie 5-15. S-au efectuat un număr mare de arestări? A existat credinţa că Partidul se confruntă cu o serie largă de conspiraţii şi deci cu o ameninţare internă uriaşă ? Noi nu cunoaştem detalii cu privire la cum şi de ce această represiune de masă s-a desfăşurat aşa cum s-a desfăşurat.
     93. Aceasta a fost exact perioada în care campania electorală ar fi trebuit să aibă loc. Chiar dacă Biroul Politic a continuat pregătirea pentru alegerile secrete, universale, contestabile, cu normele privind modul în care alegătorii vor indica alegerea lor, şi cu modul în care autorităţile trebuiau să administreze al doilea tur de scrutin, oficialităţile locale dirijau de fapt de represiunea. Ei puteau determina ce opoziţie, dacă era cazul, la adresa Partidului - ceea ce însemna, în mare parte, la ei înşişi - putea fi considerată "loială", şi care trebuia reprimată cu închisoarea sau cu moartea. (Getty, "Excesele," passim .; Jukov, Inoy 435)
     94. Documentele primare, arată că Stalin şi Biroul Politic, conducerea centrală au fost convinşi că conspiratorii anti-sovietici erau activi şi în consecinţă trebuiau contracaraţi. Aceasta era ceea ce conducătorii regionali de Partid afirmaseră în cursul Plenului din februarie-martie. La acea vreme conducerea lui Stalin a minimalizat acest pericol şi a cerut concentrarea atenţiei către Constituţie, subliniind necesitatea pregătirii pentru alegeri de tip nou, precum şi cea de a înlocui vechea conducere "birocratizată" cu una nouă.
     95. Dar la Plenul din iunie, primii secretari au fost în măsură să spună, cu vigoare: "V-am spus că aşa va fi! Noi am avut dreptate, iar voi v-aţi înşelat. Mai mult, avem încă dreptate - conspiraţii periculoase sunt încă active, gata să utilizeze campania electorală, în încercarea lor de a ridica o revoltă a maselor împotriva guvernului sovietic." Aşa să se fi petrecut oare lucrurile? Pare plauzibil. Dar nu putem să ştim cu certitudine.
     96. Stalin şi conducerea centrală nu a avut nici o idee cât de întinse erau aceste conspiraţii. Ei nu ştiau ce vor face Germania nazistă sau Japonia fascistă. Pe 2 iunie Stalin a spus la întâlnirea extinsă a Sovietului militarilor că grupul Tukhachevsky a dat planul operaţional al Armatei Roşii Statului Major German. Acest lucru a însemnat că japonezii, care erau legaţi printr-o alianţă militară ("Axa") şi o alianţă politică anti-comunistă ("Pactul Anti-Comintern" - într-adevăr, un pact anti-sovietic), cu Italia fascistă şi Germania nazistă, au intrat şi ei în posesia lui.
     97. Stalin a spus liderilor militari că complotiştii au intenţionat să facă în URSS la fel cum "altădată s-a făcut în Spania" - adică, o coloană a cincea care să se coordoneze, cu o armată invadatoare fascistă. Având în vedere acest pericol teribil, conducerea sovietică a fost determinată să reacţioneze cu fermitate în forţă. (Stalin, "Vistuplenie")
     98. În acelaşi timp, multe dovezi sugerează că conducerea centrală (Stalin), a dorit să limiteze atât puterea "troicilor" represiunii cerute de primii secretari, cât şi să continue să pună în aplicare prevederile noii Constituţii ce aveau în vedere alegerile secrete şi contestabile. De la 05 la 11 iulie cei mai mulţi primi secretari au urmat linia deschisă de Eikhe în trimiterea de cifre precise a celor pe care doreau să-i suprime - prin executare (categoria 1) sau închisoare (categoria 2). Apoi,
Brusc, la 12 iulie, Comisarul adjunct al NKVD M.P. Frinovskîi a trimis o telegramă de urgenţă pentru toate organele de poliţie locale: "Nu începeţi operaţiunea de a reprimare a foştilor chiaburi. Repet, nu începeţi. " (Getty, "Excesele" 127-8)
     99. Şefii locali ai NKVD-ului au fost rechemaţi la Moscova pentru o conferinţă, după care a fost emis Ordinul nr 00447. Această instrucţiune foarte lungă şi detaliată, a extins tipurile de persoane supuse represiunilor (incluzând în special preoţi, cei care s-au opus anterior puterii sovietice, şi infractori) şi - de obicei - a redus "limitele" sau numerele solicitate de către secretarii regionali de Partid. 19 Toate această ezitare a sugerat neînţelegeri şi lupte între "centru" - Stalin şi Biroul Politic - şi primii secretari ai zonelor de provincie. Stalin nu a fost în mod clar implicat. (Ordinul nr 00447, Getty, "Excesele" 126-9).
     100. Plenul Comitetul Central din octombrie 1937 a consfinţit anularea finală a planului pentru contestarea alegerilor în litigiu. Specimene ale buletinelor de vot  cu mai mulţi candidaţi fuseseră deja tipărite; multe dintre acestea au supravieţuit în diverse arhive 20. În schimb, alegerile pentru Soviete din Decembrie 1937 au fost puse în aplicare pe baza convenţiei că candidaţii partidului vor candida pe liste comune cu 20-25% candidaţi ce nu aparţin Partidului - cu alte cuvinte, o "alianţă" de soiuri, fără concurs. Iniţial, alegerile fuseseră planificate fără liste; votul urmând să fie numai pentru persoane, uninominal- o metodă mult mai democratică. Jukov a reuşit să localizeze în arhive documentul autentic în care Molotov a semnat, pe 11 octombrie, la ora 18, dispoziţia de anulare a contestării alegerilor. Aceasta a reprezentat o uriaşă dar inevitabilă înfrângere pentru Stalin şi suporterii săi din Biroul Politic. (Jukov, KP 19 noiembrie 02, Jukov, Tayny. 41, Inoy 443)
     101. Tot la Plenara CC din octombrie, s-a înregistrat şi primul protest faţă de represiunile în masă,el a fost rostit de către Primul Secretar al regiunii Krusk, Peskarov:
"Ei [NKVD-ul? Troica? - GF] au condamnat oameni pentru lucruri mărunte. . . ilegal, şi atunci când am. . . pus chestiunea la CC, tovarăşii Stalin şi Molotov ne-au sprijinit puternic şi au trimis o brigadă de la Curtea Supremă de Justiţie şi de la Procuratură pentru a revizui aceste cazuri. . . . În trei săptămâni de muncă brigada a stabilit că 56% din sentinţele date în 16 raioane ca fiind ilegale. Mai mult, în 45% din cazuri brigada a stabilit că nu există dovezi că vreo crimă a fost comisă." (Zhukov, Tayny, 43, subliniere adăugată)
     102. La Plenul din ianuarie 1938 Malenkov emis o critică aspră cu privire la numărul imens de membri de partid expulzaţi şi a cetăţenilor condamnaţi, de multe ori fără să se trimită nici o listă de nume, ci doar cifrele condamnărilor! Postişev, primul-secretar al Kuibîşevului, a fost eliminat ca membru supleant al Biroului Politic afirmându-se cu acest prilej că "cu greu s-ar mai afla un singur om cinstit" printre toţi oficialii partidului.
     103. Se pare că NKVD-ul a fost scăpat de sub control, cel puţin în multe zone locale. Fără îndoială că şi primii secretari la fel. (Jukov, KP 19 noiembrie 02; Tayny, pp. 47-51; Thurston 101-2, 112) Orişicum, conducerea Biroului Politic era încă preocupată de faptul că în acele zone existau conspiratori reali ce trebuiau contracaraţi. Extinderea completă a ariei de abuzuri a NKVD-ului nu a fost recunoscută. Aşa cum Jukov constată, raportul lui Malenkov, care învinuia carieriştii din cadrul Partidului pentru expulzările şi arestările masive, a fost urmat de Kaganovici şi Jdanov, care au subliniat lupta împotriva duşmanilor şi au dat doar o slabă atenţie "naivităţii şi ignoranţei"  în munca "bolşevicilor oneşti."
     104. Pravda, sub controlul direct al conducerii lui Stalin, chema încă pentru înlăturarea Partidului de la controlul direct asupra afacerilor economice şi pentru nevoia de a promova oameni din afara Partidului în roluri de conducere. (Jukov, Tayny 51-2) Între timp Nikita Hruşciov, care, în 1937, a cerut permisiunea de a executa 20.000 de oameni atunci când era şeful Partidului la Moscova, fiind transferat în Ucraina a cerut de asemenea autoritatea de a reprima 30.000 de oameni în termen de o lună. (Jukov, Tayny 64, şi vezi n. 23 de mai jos)
     105. Nikolai Ejov, care a preluat şefia peste NKVD-ul lui Genrikh Yagoda în 1936, pare să fi fost în strânsă alianţă cu primii secretari. 21 Represiunea în masă din 1937-1938 a devenit atât de puternic asociată cu numele său că este încă numită şi astăzi în Rusia "iejovscina". Ejov a demisionat pe 23 septembrie 1938 22, iar în noiembrie 1938 a fost succedat de Lavrenti Beria.
     106. Sub Lavrenti Beria mulţi dintre ofiţerii NKVD şi primii secretari de Partid responsabili pentru mii de execuţii şi deportări au fost judecaţi şi adesea executaţi ei înşişi pentru executarea unor oameni nevinovaţi şi pentru folosirea torturii împotriva celor arestaţi. Transcrieri ale proceselor unora dintre aceşti poliţişti care au folosit tortura au fost publicate. Multe persoane condamnate, fie închişi, fie deportaţi, sau trimişi în lagăre au fost eliberaţi. Conform relatărilor, Beria a spus mai târziu că el a fost chemat pentru "a lichida iejovscina". Stalin i-a spus proiectantului de aeronave Iakovlev că Ejov a fost executat pentru uciderea multor oameni nevinovaţi. (Lubianka B, nr 344, 363, 375, Mukhin, Ubiystvo 637; Yakovlev)
     107. Daune incalculabile au fost aduse societăţii sovietice, guvernului sovietic şi Partidului Bolşevic. Aceasta, desigur, sunt chestiuni de mult cunoscute. Ceea ce nu a fost înţeles până acum este că înfiinţarea de troici, şi cotele mari de execuţii şi deportări, au fost iniţiate la insistenţele primilor secretari, nu ale lui Stalin. Jukov consideră că există o legătura strânsă între acestea şi ameninţarea reprezentată de alegerile secrete, universale şi contestabile, iar faptul că Comitetului Central a reuşit să oblige conducerea lui Stalin să  anuleze principiul contestării alegerilor, sugerează că dorinţa de a scăpa de "ameninţarea" alegerilor democratice ar fi putut fi un motiv major pentru declanşarea arestărilor în masă şi a execuţiilor din "iejovscina".23 (Jukov, KP)
     108. Nimic nu-i poate absolvi pe Stalin şi pe susţinătorii lui de o mare parte din responsabilitatea pentru execuţiile - evident, câteva sute de mii 24 - care au avut loc. Dacă aceşti oameni ar fi fost închişi, mai degrabă decât executaţi, aproape toţi ar fi supravieţuit. Multe cazuri au fost reanalizate iar oamenii respectivi au fost eliberaţi. Cu toate acestea, pentru scopul nostru urmărit aici întrebarea cheie este următoarea: Ce a determinat ca Stalin să cedeze la cererile primilor secretari de a li se acorda puterea de viaţă şi de moarte a troicilor. Deşi nu există scuze, au fost cu siguranţă motive întemeiate.
     109. Nici un guvern nu poate fi vreodată pregătit împotriva trădării simultane a unor comandanţi militari de cel mai înalt rang, a unor figuri politice de înalt nivel, aflate atât în ​​guvernele naţionale cât şi în cele regionale, precum şi a şefului poliţiei secrete şi de frontieră.
     110. Un şir de grave conspiraţii, implicând atât actuali cât şi foşti lideri de nivel înalt ai Partidului  cu legături vaste în toată ţara, tocmai fusese descoperit. Cel mai de rău lucru fiind implicarea unor personalităţi militare aflate la cele mai înalte niveluri de ierarhie şi comandă şi divulgarea planurilor  militare secrete inamicilor fascişti. Conspiratorii militari au avut contacte peste tot în URSS. Conspiraţia a implicat, de asemenea, cele mai înalte niveluri ale NKVD-ului, inclusiv pe Genrikh Yagoda, care a condus NKVD-ul din 1934 până în 1936 şi a fost adjunct la comanda instituţiei pentru câţiva ani şi înainte de 1934. Pur şi simplu nu s-a ştiut cât de răspândită a fost conspiraţia, şi cât de mulţi oameni au fost implicaţi. Prudenţa îndemna să se suspecteze cel mai mare rău. 25
     111. Biroul Politic şi Stalin însuşi se aflau la apogeul a două mari ierarhii , atât a Partidului Bolşevic cât şi a guvernul sovietic. Ceea ce ştiau despre starea de lucruri din ţară reflecta ceea ce subordonaţii lor le-au spus. De-a lungul următoarele douăsprezece luni care au urmat ei au reprimat pe mulţi dintre primii secretari, peste jumătate dintre aceştia au fost arestaţi. Pentru cea mai mare parte, acuzaţiile precise împotriva acestor oameni, dosarele lor conţinând interogatoriile şi procesele , nu au fost încă declasificate, chiar şi în post-sovietica şi anticomunista Rusie de azi. Dar acum avem o cantitate suficientă de probe de anchetă care au ajuns la Stalin şi la Biroul Politic pentru a ne face o idee despre situaţia alarmantă cu care se confruntau. (Lubianka B)
     112. Partidul bolşevic a fost construit pe baza principiului centralismului democratic. În ciuda statutului său şi a popularităţii de care se bucura în ţară, Stalin (la fel ca orice lider al Partidului) putea fi destituit de către o majoritate a Comitetului Central. El a nu se afla în poziţia care să-i permită să ignore apelurile de urgenţă emise de către un mare număr de membri ai CC.
     113. Pentru a ilustra incapacitatea lui Stalin de a opri batjocorirea principiilor alegerilor democratice de către primii secretari, Jukov redă un incident din transcrierile încă nepublicate ale Plenului CC din octombrie 1937.
I.A. Kravtsov, prim-secretar al kraikom-ul Krasnodar [Comitetului regional - GF] a fost singurul dispus să recunoască în detaliu, ceea ce colegii sai făceau pe ascuns de câteva săptămâni deja. El a subliniat că a selectat pentru funcţia de deputat în Sovietul Suprem al URSS doar acei candidaţi, care corespundeau intereselor "conducerii extinse".
"Ne-am pus mai departe candidaţii noştri pentru Sovietului Suprem", a declarat Kravtsov sincer. "Cine sunt aceşti tovarăşi? Opt sunt membri ai partidului, doi sunt ne-membri sau membri ai Komsomol [Organizaţia Tineretului Comunist]. În acest fel am ţinut la procentajul de ne-membrii ai Partidului indicat în proiectul de decizie al CC. Din punct de vedere al ocupaţiei aceşti tovarăşi se împart în : patru sunt lucrători de Partid, doi angajaţi ai Sovietului, un preşedinte de colhoz, un conducător de combină, un tractorist, un muncitor din industria uleiului. . .
Stalin: Cine altcineva, mai este în afară de aceştia?
Kravtsov: Printre cei zece este Iakovlev, prim-secretar al kraikom, [şi] presedinte al krai comitetului executiv.
Stalin: Cine te-a sfătuit să faci asta?
Kravtsov: Trebuie să spun, tovarăşe Stalin, că m-au sfătuit aici, în aparatul CC.
Stalin: Cine?
Kravtsov: Noi cei din CC am numit preşedintele krai comitetului nostru executiv, pe tovarăşul Simochkin, şi a primit aprobarea din partea aparatul CC.
Stalin: Cine?
Kravtsov: Eu nu pot să spun, nu ştiu.
Stalin: Păcat că nu spui, te-au sfătuit gresit ". (Jukov, Inoy 486-7)
     114. Evident, toţi primii secretari au făcut ceea ce doar Kravtsov a declarat deschis - ignorarea principiului alegerilor secrete pentru desemnarea candidaţilor Partidului pentru Soviete, un principiu votat de ei înşişi la Plenarele anterioare, dar în mod clar niciodată de acord cu el. Acest lucru marchează înfrângerea definitivă a lui Stalin pe această temă, stoparea reformele constituţionale şi electorale pentru care el şi conducerea sa centrală militaseră de peste doi ani.
     115. Reforma democratică a fost învinsă. Vechiul sistem politic a rămas în vigoare. Planul lui Stalin pentru contestarea alegerilor în litigiu a fost învins pentru totdeauna. "Astfel, încercarea lui Stalin şi a grupului său de a reforma sistemul politic al Uniunii Sovietice s-a încheiat cu un eşec total." (Jukov, Inoy 491)
     116. Jukov consideră că, dacă Stalin ar fi refuzat apelurile primilor secretari la puterea extraordinară a troicilor, el - Stalin - ar fi fost cel mai probabil destituit, arestat pentru complot contra-revoluţionar şi executat. "... Astăzi Stalin s-ar fi numărat printre victimele represiunii din 1937, iar "Memorialul" şi comisia lui A.N.Yakovlev ar fi fost de multă vreme petiţionată pentru reabilitarea sa. " (Jukov, KP 16 noiembrie 02)
     117. În noiembrie 1938 Lavrenti Beria îl înlocuieşte pe Ejov la şefia NKVD-ului. "Troicile" au fost eliminate. Execuţiile extra-judiciare au fost oprite, iar persoanele responsabile pentru multe din teribilele excese  au fost ele însele judecate şi executate sau închise. 26 . Dar războiul bătea la uşă. Guvernul francez a refuzat să continue chiar şi versiunea foarte slabă a alianţei franco-sovietice în vigoare.(Uniunea Sovietică dorea o alianţă mult mai puternică). Aliaţii au cedat Cehoslovacia lui Hitler fără luptă. Germania nazistă a semnat o alianţă militară cu Polonia fascistă, care viza o invazie a URSS. Războiul civil din Spania, în care sovieticii au făcut atât de mult pentru a sprijini cauza republicană, s-a încheiat cu victoria fasciştilor. Italia a invadat Etiopia, iar Liga Naţiunilor nu a făcut nimic. Franţa şi Marea Britanie îl încurajau în mod clar pe Hitler, având în spate şi cele mai multe ţări din Europa de Est, să invadeze URSS. Lubianka B, nr 365; Leibowitz)
     118. Japonia, Italia şi Germania au încheiat un tratat de apărare reciprocă şi un pact "anti-Comintern", ambele îndreptate în mod expres împotriva URSS. Toate ţările europene de frontieră - Polonia, România, Bulgaria, Ungaria, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania - erau dictaturi militare de tip fascist. În 1938 un atac japonez la Lacul Khasan a costat Armata Roşie aproximativ 1.000 de morţi. În anul următor un atac mult mai serios al japonezilor a fost respins de către Armata Roşie la Khalkin-Gol. Pierderile sovietice au fost circa 17.000, din care aproape 5.500 de morţi - nicidecum un război mic. După cum s-a dovedit, acest război a fost decisiv, iar japonezii nu s-au mai încumetat să se bată cu sovieticii din nou. Dar guvernul sovietic nu putea şti acest lucru în avans. (Rossiia I SSSR v Voynakh)
119. După 1938, guvernul lui Stalin nu a mai încercat din nou să pună în aplicare sistemul democratic electoral prevăzut în Constituţia din 1936. Reflectă oare acest lucru continuarea poziţiei de pat dintre conducerea lui Stalin şi primii secretari ? Sau o estimare că războiul se apropie rapid, iar continuarea eforturilor în vederea democraţiei ar trebui să aştepte vremuri mai paşnice? Dovezile disponibile până în prezent nu permit o concluzie fermă.
     120. Orişicum, odată ce Beria l-a înlocuit pe Ejov în calitate de şef al NKVD-ului (în mod oficial, în decembrie 1938; în practică, probabil, câteva săptămâni mai devreme) un flux continuu de reabilitări a avut loc. Beria a eliberat peste 100.000 de prizonieri din lagăre şi închisori. S-au declanşat procese împotriva NKVD-iştilor acuzaţi de tortură şi execuţii extra-judiciare. (Thurston 128-9)


Lupta lui Stalin pentru democraţie 1






 
Sfârşitul părţii întâi
Partea a doua
 
Index
Prima pagină



















Note

[12] Thurston, capitolele de la 2 la 4, sunt cel mai bun rezumat, de la începutul anilor '90, a elementelor de probatorii referitoare la Procesele de la Moscova. Acest articol nu va trata direct aceste procese, judecarea şi executarea, în iunie 1937, a mareşalului Tukhachevsky şi a altor lideri militari de rang cel mai înalt sau a pretinsei relaţii dintre toate aceste conspiraţii anti-sovietice . Aşa cum documentele din arhivele sovietice revelă clar, Stalin şi alţi lideri de top sovietici au fost convinşi că au existat conspiraţii, şi că acuzaţiile aduse învinuiţilor în Procesele de la Moscova, plus cele împotriva liderilor militari, au fost, cel puţin în mare parte, corecte.
13 Getty ia act de faptul că membrii CC au refuzat în esenţă să răspundă la discursul lui Jdanov, punându-l pe preşedintele, Andreev, în confuzie ("Excesele" 124). Jukov pune mai puţin accent pe acest lucru, că Eikhe şi alţi primi secretari au răspuns la următoarea sesiune, subliniind în acelaşi timp lupta împotriva "duşmanilor". (Inoy 345)
14 Pentru rezoluţie, a se vedea Jukov, Inoy 362-3; Stalin, Zakliuchitelnoe. Ca şi rezoluţia (care a rămas nepublicată), discursul lui Stalin atinge numai foarte pe scurt tema "duşmanilor", şi chiar avertizează CC împotriva "bătăliilor" contra tuturor celor ce fuseseră o dată troţkişti. Stalin insistă asupra faptului că există "oameni remarcabili" printre foştii troţkişti, numindu-l în special pe Felix Dzerjinski.
15 Acest volum (Genrikh Iagoda) constă în principal din interogatoriile anchetatorilor lui Iagoda şi a câtorva dintre colaboratorii săi, şi confesiunile lui Iagoda privind implicarea sa într-o conspiraţie urmărind a efectua o lovitură de stat împotriva guvernului sovietic; conducerea conspiraţie de către Troţki şi, în general, toate mărturisirile lui Iagoda la procesul din 1938. Nu există nici un indiciu că aceste confesiuni ar fi altele decât cele originale. Editorii volumului neagă faptul că oricare dintre faptele menţionate în interogatorii sunt exacte, şi declară interogatoriile însăşi ca fiind "falsificate". Dar ei nu dau nici o dovadă că este aşa cum susţin ei. Jansen şi Petrov, p. 226 n. 9, deşi foarte anti-Stalin, citează acest volum ca dovadă fără comentarii. În plus, există bune dovezi că aşa au fost faptele - că aceste conspiraţii au existat, că mărturiile făcute în procesele publice au fost mai degrabă reale decât constrânse, şi că în principal acuzaţiile împotriva inculpaţilor au fost adevărate. Un alt volum mare de documente primare publicate în perioada 2004 conţine un mare număr de rapoarte NKVD asupra conspiraţiilor şi textele interogatoriilor(a se vedea Lubianka B). Cea mai plauzibilă explicaţie pentru existenţa tuturor acestor dovezi este că o parte din ele, cel puţin, este adevărată.
16 Numit klubok, sau "încurcătură", de către anchetatorii NKVD la momentul respectiv şi de către istoricii ruşi astăzi.
17 Nici o transcriere a Plenului din iunie 1937 nu a fost publicată vreodată. Unii autori au susţinut că nici o transcriere nu a fost păstrată. Cu toate acestea, Jukov citează extensiv din unele transcrieri aflate în arhive nedisponibile pentru alţii.
18 Ordinul pentru crearea unei "troici" în regiunea Siberia de Vest a lui Eikhe există. Cererea lui Eikhe nu a fost găsită, dar el trebuie să fi făcut o astfel de cerere, fie în scris fie oral. A se vedea Jukov, "Repressii" 23, n. 60, Getty, "Excesele" 127, n. 64.
19 Getty, Excesele 131-134 discută despre unele statistici cu privire la acest lucru. A se vedea Ordinul No.00447.
20 Buletinul de vot specimen este reprodus în Zhukov, Inoy, ilustrarea a 6-a.
21 La sfârşitul lui  februarie 1956, cu cel puţin patru săptămâni înainte de "Discursul secret" la al XX-lea Congres al Partidului, Hruşciov se refera încă la Ejov ca "fără îndoială, de neînvinuit, un om cinstit." Reabilitatsia: Kak Eto Bylo. Mart 1953-Febral "1956 (Moscova, 2000), p. 308.
22 Demisia sa nu a fost acceptat oficial până la 25 noiembrie 1938; a se vedea Lubianka B Nr 344 şi 364.
23 Hruşciov a solicitat "să execute 20.000 de oameni", Jukov, KP 03 decembrie 02. Critica Yakovlev cu privire la expulzările masive ale lui Hruşciov este citată de mai sus. Eikhe a fost arestat în octombrie 1938, judecat, condamnat şi executat în februarie 1940. Potrivit lui Hruşciov, Eikhe a repudiat mărturisirea sa, spunând că i-ar fi fost smulsă după ce a fost bătut (torturat). Analiza lui Jukov sugerează că adevăratul motiv pentru soarta lui Eikhe pare să fi fost rolul său central în execuţiile în masă de 1937-1938. A se vedea Jansen şi Petrov, 91-2. În ianuarie 1938 Biroului Politic a început să atace primii secretari care şi-au victimizat membrii de rând (Getty, Origins 187-8). Rezultatele complete ale anchetei Eikhe şi procesul său sunt încă clasificate. Dorinţa de a abate atenţia şi vina departe de el şi de colegii săi, primi secretari ai acelor timpuri, este una din bazele minciunilor lui Hruşciov cuprinse în lucrarea sa "Discursul secret".
24 Getty ("Excesele" 132) citează o dovadă că 236.000 execuţii au fost autorizate de "Moscova", adică de conducerea lui Stalin, dar peste 160% din acest număr, sau 387,000 de persoane, au fost de fapt executate de către autorităţile locale.
25 La Moscova, în 1938, la procesul său, Iagoda a mărturisit implicarea sa într-un complot având drept scop o lovitură de stat împotriva guvernului sovietic, în asasinarea lui Maxim Gorki şi a fiului său, precum şi alte crime oribile, dar a respins viguros acuzaţia că el ar fi fost vinovat de spionaj. Faptul că acuzaţia de spionaj a fost formulată la peste un an după ce Iagoda fusese arestat, înseamnă, cel puţin, că guvernul sovietic a crezut că el ar putea fi dat astfel de informaţii unui inamic străin (Germania, Japonia, Polonia). Ca şef al Ministerului de Interne, inclusiv al poliţiei secrete şi al poliţiei de frontieră, Iagoda ar fi fost în măsură să facă un rău incalculabil securităţii sovietice dacă el ar fi furnizat informaţii către guverne străine.

26 Thurston are cea mai bună dezbatere în limba engleză a acestei probleme în Viaţă şi teroare sq 128.



















Note suplimentare
 
Notă cu privire la lucrările lui Yuri Jukov:



Până în prezent s-a înregistrat un singur un atac academic extins la tezele lui Jukov - de către Prof. Dr. Irina V. Pavlova, "1937: Vybory Kak mistifikatsiia, teroare Kak real'nost", "Voprosy Istorii 10, 2003 19-36. Pavlova este o stridentă anti-comunistă aparţinând şcolii "totalitarismului" căreia ostilitatea ideologică faţă de comunism îi subminează cercetările istorice. De exemplu, ea a minţit despre cercetările lui Getty, pentru a încerca să-l discrediteze. Pavlova a scris propagandă, nu istorie.
Pavlova se referă numai la articolele lui Jukov din KP; ea a scris-o înainte de publicarea Inoy Stalin. Critica lui Pavlova se bazează pe presupunerea că procesele de la Moscova şi cele ale lui Tukhachevskii et comp. au fost fabricate, precum şi că agitaţiile constituţionale şi electorale au constituit în mod deliberat o "acoperire" pentru represiune.
Pavlova afirmă de asemenea că, deoarece Sovietul Suprem nu avea puterea politică reală în 1936, contestarea alegerilor în litigiu pentru el nu i-ar fi conferit acestuia nici o putere. Dacă prin "putere" pentru Pavlova înseamnă capacitatea pentru a scoate Partidul bolşevic din poziţia sa dominantă în URSS şi de a anula socialismului, ea are, fără îndoială, dreptate: cu siguranţă, Stalin nu a avut nici o intenţie de a permite o contra-revoluţie prin mijloace constituţionale. Şi nici nu este permis acest lucru, în orice ţară democratică burgheză. Dar dacă ea însemna "puterea" de a influenţa politicile de stat şi de a exercita presiuni, în limite, cu privire la politicile sociale specifice şi cu privire la Partidul bolşevic însuşi - care este, tipul de putere conferit de alegeri şi în democraţiile burgheze - atunci Pavlova nu are dreptate.

Notă privind Iuri Mukhin, Ubiystvo Stalina i Beriia:

Această carte a lui Mukhin este adesea respinsă de către cei care nu simpatizează cu concluziile sale pe motiv că ea conţine remarci ce pot fi interpretate ca anti-semite. Trebuie remarcat faptul că Mukhin face observaţii opuse anti-semitismului în aceeaşi carte. Această lucrare a mea nu recurge la oricare dintre pasajele în care declaraţiile antisemite pot fi invocate.
Mukhin a luat, de asemenea, poziţii excentrice pe anumite subiecte ce nu sunt tratate în această carte. Nu subscriu la acele lucrări ale sale de-asemeni.
Şi, desigur, anti-comunismul este în mod normal strâns legat cu anti-semitismul. Nici comunist, nici evreu, Mukhin prezintă o oarecare ostilitate faţă de ambele, dar nu este nici convenţional anti-comunist, nici convenţional anti-semit.
Analiza lui Mukhin a surselor primare şi secundare este adesea foarte ascuţită, şi am folosit-o şi am citat-o, în cazul în care mi s-a părut util să o fac. Desigur, citarea acelor analize a lui Mukhin despre care autorul crede că sunt utile nu implică acordul său la părţile din analiza sa, care nu sunt citate. Şi nici nu este Mukhin responsabil pentru nici o utilizare pe care am dat-o de cercetărilor sale ..
Am verificat fiecare trimitere făcută de către Mukhin la toţi savanţii citaţi de el, cu excepţia cazului în care sursele primare sunt disponibile numai pentru cei care lucrează în arhive.










 
Bibliografie:
(Am inclus URL-uri la versiunile on-line din textele citate ori de câte ori am fost în măsură să le localizez -. GF)
Alikhanov, Serghei. "Bagazh na brichke." Kontinent. La < http://www.kontinent.org/art_view.asp?id=2020 >.
Beria a: Konets Kar'ery. Moscova: Izd. Politicheskoy Literatury, 1991.
Beria, Lavrentii. Cuvântare la înmormântarea lui Stalin. La < http://leader.h1.ru/beria.htm >. Mukhin citează versiunea originală publicată în Komsomolskaya Pravda, Nr 59, 1953, pp. 1-3 (Ubiystvo, 282). Nu am putut vedea această versiune, dar pasaje citate de Mukhin de la acesta sunt identice cu versiunea on-line citată aici). Citat ca "Cuvântarea lui Beria."
Beria, Sergo. Moy Otets Lavrentii Beria. Orig. ed. Moscova: Sovremennik, 1994. La < http://www.duel.ru/publish/beria/beria.html >.
Bivens, Matt, si Jonas Bernstein. "Partea 2: Rusia nu te Met ". Johnson Rusiei List # 3068, 24 februarie 1999. La < http://www.cdi.org/russia/johnson/3068.html >.
Brandenberger, David. "Stalin, Afacerea Leningrad, şi limitele de ruso-centrismului postbelic," Opinia rusă 63 (2004), 241-255.
Constituţia din 1924: în rusă, < http://www.hist.msu.ru/ER/Etext/cnst1924.htm >. În limba engleză:. În Rex A. Wade Ed, Documente de Istorie sovietice, vol..3 Moştenitorii lui Lenin 1923-1925. Gulf Breeze, FL: Academic International Press, 1995; la < http://users.cyberone.com.au/myers/ussr1924.html > (multe erori de scanare).
Constituţia din 1936: în rusă, < http://www.hist.msu.ru/ER/Etext/cnst1936.htm >. În limba engleză, < http://www.departments.bucknell.edu/russian/const/1936toc.html >.
Chuev, Feliks. Molotov. Poluderzhavniy Vlastelin. Moscova: OLMA-Press, 2000.
Dimitrov, Georgi. Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov 1933-1949, ed. & Intro. Ivo Banac. New Haven, CT: Yale University Press, 2003.
Dobriukha, Nikolai. "Za Chto Lavrentiy Beria Vyshel iz Doveria." Izvestia Nauka. 26 februarie 2004. La < http://www.inauka.ru/history/article38205.html >.
"Fragmenti stenogrami dekabrskogo plenuma TSK VKP (b) 1936 goda" (Fragmente transcrierea discuţiilor din decembrie 1936 ale Plenului Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic), 1936), în Voprosy Istorii Nr 1, 1995, 3-22.
Genrikh IAgoda. Narkom Vnutrennikh Del SSSR. Sbornik documentov. Kazan ", 1997.
Getty, J. Arch. ""Excesele nu sunt permise ": Teroare în masă şi guvernarea stalinistă la sfârşitul anilor 1930". Opinie rusă 61 (ianuarie 2002), 113-138.
- - -, Originea Marii Epurări.Partidul Comunist Sovietic reconsiderare, 1933-1938. Londra şi New York: Cambridge Univ. Press, 1985.
- - -, "Stat şi societate Sub Stalin: Constituţiile şi Alegerile în anii 1930." Opinia slavă 50, 1 (Spring 1991), 18-35.
Getty, J. Arch, şi Oleg V. Naumov The Road to Terror: Stalin şi autodistrugerea bolşevicilor, 1932-1939.. New Haven: Yale UP, 1999.
Ilizarov, BC "Stalin. Shtrikhi k portretu na fone ego-ul biblioteki i arkhiva. " Novaia i Noveyshaia Istoriia, N. 3-4, 2000. La < http://vivovoco.nns.ru/VV/PAPERS/ECCE/STALIB.HTM >.
Jansen, Mark, şi Nikita Petrov, Executorul loial al lui Stalin: Comisarul poporului Nikolai Ejov 1895-1940. Stanford: Stanford UP, 2002. La < http://www-hoover.stanford.edu/publications/books/ezhov.html >.
Khaustov, VN, VP Naumov, NC Plotnikova, eds, Lubianka:. Stalin i Glavnoe Upravlenie Gosbezopasnosti NKVD-ului. 1937-1938. Moscova: "Materik", 2004. (Citată ca "Lubianka.")
Khinshtein, Aleksandr. "Proshchai, Beria!" ("Furtul" materialelor procesului lui Beria din arhivă) Moskovskii Komsomolets ianuarie 9, 2003. Adus de la < http://nadzor.pk.ru/articles/showart.php?id=8579 >; verificate cu versiunea originală de la < http://www.mk.ru/newshop/bask.asp?artid=59319 >.
Khlystalov, Eduard. "Predateli s marshal'skimi zvezdami," Literaturnaia Rossia, No. 12, 28 martie 2003 şi nr 13, 4 aprilie 2003. La < http://www.litrossia.ru/litrossia/viewitem?item_id=18376 > si < http://www.litrossia.ru/litrossia/viewitem?item_id=18394 >. Retipărit la < http://www.hrono.ru/text/2003/hly_predat.html >.
"Discursul secret" al lui Hruşciov a fost imprimat de mai multe ori, am folosit ediţia din Izvestiia TSK. KPSS nr.3, 1989. La < http://www.zvenigorod.ru/library/history/cccpsun/1989/3/128.htm >.
Kirilina, Alla. Neizvestnyi Kirov. STP & Moscova: "Neva" / OLMA-Press, 2001. (Include textul cărţii ei mai timpurii,Rikoshet .)
Kokurin, AI şi Pozhalov, AI ""Novyi Kurs" LP Beria ", Istoricheskiy Arkhiv 4 (1996), 132-164.
Cavaler, Amy. Beria locotenent al lui Stalin. Princeton: Princeton University Press, 1993.
Lavrentiy Beria. 1953. Stenograma iul'skogo plenuma TSK KPSS am drugie dokumenty. Eds. V. Naumov, Iu. Sigachov. Moscova: Mezhdunarodniy Fond "Demokratiia," 1999. Citată ca "Beria."
Leibowitz, Clement. Afacerea Chamberlain-Hitler. Edmonton: Editions Duval, 1993.
Lubianka. Stalin am VChK GPU OGPU NKVD-ului. Ianvar "1922-dekabr" 1936. Documenty. Moscova: "Materik", 2003. (Citată ca "Lubianka A")
Lubianka. Stalin am Glavnoe Upravlenie Gosbezopasnosti NKVD 1937-1938. Moscova: "Materik", 2004. (Citată ca "Lubianka B").
McNeal, Robert. "Interpretarea lui Stalin în viziunea lui Trotsky." Canadian slavonă Papers 3 (1961) 87-97.
Medvedev, Roy. Medvedev:,, Să judece Istoria: Originile şi consecinţele stalinismului. New York: Knopf, 1971.
- - -, "Lichnaia biblioteka" Korifeia vsekh nauk "." Vestnik RAN. No. 3 (2001), 264-7. La < http://russcience.euro.ru/biblio/med01vr.htm >.
Medvedev, Zhores. "Sekretnyy naslednik Stalina." Ural (Ekaterinburg). 1999, No. 7. La < http://www.art.uralinfo.ru/LITERAT/Ural/Ural_7_99/Ural_07_99_09.htm >.
Mukhin, Iu. Ubiystvo Stalina i Beria. Moscova: Krymskii-9D, 2003.
Nekrasov, VF Beriia: Konets Kar'ery. Moscova: Politizdat, 1991.
Nevezhin, VA Zastol'nye Rechi Stalina.Dokumenty i Materialy. [Tabelul de discuţii a lui Stalin ] Moscova: AIRO-XX; Sankt Petersburg: Bulanin, 2003.
O'Meara, Patricia Kelly. "Jefuirea Rusiei de către piaţa liberă." Insight, 2002. La < http://www.findarticles.com/p/articles/mi_m1571/is_32_18/ai_91210681 >.
Ordinul nr 00447: în Lubianka B, Nr 151, 273-281; ​​de asemenea, la < http://www.memorial.krsk.ru/DOKUMENT/USSR/370730.htm >.
Pavlova, Irina V. "1937:. Vybory Kak mistifikatsiia, terror Kak real'nost" Voprosy Istorii.

Contents copyright © 2005 by Grover Furr.
Format copyright © 2005 by Cultural Logic, ISSN 1097-3087.

37 de comentarii:

Artistic Communism spunea...

“Evidence of Leon Trotsky’s Collaboration with Germany and Japan”

bobby spunea...

Dovezi ale colaborarii lui Stalin cu Germania Nazista: acordurile economice sovieto-naziste din 1939, 1940 si 1941, tratatul sovieto-nazist de prietenie si demarcare a frontierei din septembrie 1939, si desigur tratatul de neagresiune sovieto-nazist din 1939 (Ribbentrop-Molotov)! Nici nu era nevoie ca Trotki sa colaboreze cu Hitler, o facea Stalin cu varf si indesat ;)

bogdan spunea...

Grover Furr este cunoscut ca mincinos în mediul universitar american, a-l crede pe Furr este totuna cu a crede că Ispirescu spune adevărul în basmele sale.

Pentru Furr, masacrul de la Katyn nu a existat, iar URSS nu a invadat Polonia ( http://www.freemediaproductions.info/Editorials/2009/07/14/did-the-soviet-union-invade-poland-in-september-1939/ ).

Bineînțeles, mergând pe această linie, și Stalin a fost un campion al democrației și Troțki un trădător. Probabil, Furr e un îndrăgostit de Stalin cam ca dl Liviu, așa că de ce să nu ajustăm istoria ca să se potrivească cu dragostea noastră și mustața lui Koba pentru ca ea să fie cea a unui bunic iubitor și democrat. În fine, e doar secolelor telenovelelor, de ce nu ar fi făcută o telenovelă cu un astfel de Stalin, în care Troțky ar fi fratele malefic și trădător, Hitler vecinul rău și pizmaș, iar moș Furr povestitorul molcom? A, da, și personajul feminin ar fi șturlubatica Alexandra Kollontai, care s-ar culca când cu unchiul Koba, când cu unchiul Adolf, când nu ar sta în poala lui moș Furr, povestitorul, ascultând cu gura căscată, ca o fetiță cuminte, cu codițe, basmele acestuia.

Artistic Communism spunea...

Nu eşti CORECT tovaraşe Bobby!

Eu nu ıncerc sa-l scot pe Stalin basma curata ıncerc sa aflu adevarul ka şi tov.Liviu dar daca dupa atata material şi dovezi ıncerci sa spui ka Trotki nu e criminal?? te sfatui sa te apuci de altceva..
Cat de curand o sa ıti aduc o alta dovada de data aceasta nu FURR..ca e mincinos...cu toate ca ın chestiunea cu Polonia a raspuns destul de clar George Ginsberg (american la origie şi expert ın dreptul international)ın ianuarie 1958 ın American Journal of International Law. dar o sa-l eticheteze Bogdan şi pe el...

Artistic Communism spunea...

Hah..şi ınca ceva tov. Bobby..Malenkov dupa moartea lui Stalin la scurt timp spune aşa: "anti-Stalinismul ınseamna a denatura istoria epocii lui Stalin."
Motivul? Anti-Communizm! Pentru ka sa fie clar anti-Stalinimul este o forma de anti Commnism!

İar ın opinia mea anti-Stalinimu/Commonismul are trei surse principale:Leon Trotski, Nikita Hruşçov şi Mihail Gorbaçov.

Çeao:)

bogdan spunea...

Gabi,

Stalinismul a fost rău, a lăsat în urmă milioane de victime. Ideea este să mergem spre ceva bun, nu să ne întoarcem la rău.

bogdan spunea...

Gabi,

Ceaușismul a fost o formă de naționalism unde nu s-a pus problema executării indezirabililor, formă care a avut un success maxim în anii ’70. Dacă fostul președinte nu o lua razna cu plata accelerată a datoriilor și cu cultul personalității, oameni ar fi continuat să o ducă bine până la eventuala cădere a regimului, în 1989.

Să nu uiți niciodată că cele două forme de totalitarism, stalinsimul și nazismul, și-au dat mâna cu Pactul Ribbentrop-Molotov, în 1939. Ambele sunt forme imperialiste. Să te uiți la pozele cu defilarea din Polonia, după împărțire, să vezi ce bine se înfrățiseră cei de la NKVD cu cei de la SS.

Artistic Communism spunea...

The Germano-Soviet Pact

İar pentru tine darga Bogdan neaparat asta:

Ministère des Affaires Étrangères de Finlande, Documents sur les relations finno-soviétiques (Paris: Éditions Flammarion, 1940), pp. 93--95, 109.

Encouraged by Germany, Finland refused. On November 30, 1939, the the Soviet Union declared war on Finland. A few days later, Hitler gave instructions for the coming war with the Soviet Union. Here is one passage:

`On the flanks of our operation we can count on active intervention from Romania and Finland in the war against the Soviet Union.'(Ludo Martens)

Aşadar Tovaraşul Liviu a avut dreptate ın articolul Puncte de Vedere unde a fost acuzat de anitiromanism. Deci Hitler a fost mama ın mama cu Romania fascista de la acea vreme!

bogdan spunea...

Dragă Gabi,

Tu ești anarhist. Vrei o libertate, ca să-i zicem așa, totală. Acum, în decadentul capitalism, putem vorbi liber.
În stalinism puteai să fii omorât nu pentru un discurs împotriva regimului, ci doar pentru câteva vorbe spuse aiurea și auzite de cine nu trebuie sau și mai simplu, erai omorât sau deportat, pentru muncă silnică, ca să intri într-o cotă. Libertatea ta era nulă în stalinism.

Stalin a omorât toți vechii revoluționari, care porniseră la drum odată cu Lenin, unul nu a mai rămas. Și armata a ”epurat-o” bine.

Spui tu, ”a fi antistalinist înseamnă a fi anticomunist”. Nu, Gabi, a fi antistalinist înseamnă a fi împotriva unei despoții orientale.

Artistic Communism spunea...

Bogdan eu sunt anarkho-communist dar de ce ma ınfund mai mult ın Stalinism observ ca de fapt istorici ka sa le zic aşa dar ıntre gilimele au fost nedrepti cu Stalin...Şi mai bag de seama ca şi ortodoxismul a jucat un rol foarte important ın denaturare...
Cel putin az' noapte am citit Kolectivizarea şi nu e de loc aceiaşi cu ce spui tu ori restul.
O sa ajung şi la epurari caut ceva DOVEZİ ca mie nu-mi place sa vorvesc din amintiri ca tov. Bobby iar cand nu are dovezi o baga cu logica dumnealui de daca şi parca...

Eu vreau material sa vada ochiul nu lalaiala tovaraşe Bobby!

bogdan spunea...

Gabi,

În urma încheierii Pactului Ribbentrop-Molotov în august 1939, dintre URSS și Germania, Rusia bolșevică:

-Împarte în septembrie 1939 Polonia împreună cu Germania
-Invadează în noiembrie 1939 Finlanda. Finlanda rezistă eroic până în martie 1940. În decembrie 1939, din cauza atacului ilegal împotriva Finlandei, URSS este expulzată din Liga Națiunilor Unite. În urma Tratatului de la Moscova, din martie 1940, Finlanda pierde 11% din teritoriu și 30% din activele sale economice.
-În iunie 1940, Rusia bolșevică anexează de la România Basarabia și Nordul Bucovinei
-Tot în iunie 1940, URSS invadează și anexează, apoi, Țările Baltice, Letonia, Estonia și Lituania.

Războiul Germaniei cu URSS începe în iunie 1941.
Este logic să ne gândim că Hitler a presupus, știind ce avea de gând Stalin, conform Pactului, că Finlanda și România vor vrea să recupereze teritoriile furate de URSS, lucru care s-a și întâmplat.

Gabi, mișcarea legionară nu a fost facistă, a fost o mișcare naționalistă de sorginte creștin-ortodoxă. În septembrie 1940 s-a instalat, în condiții de criză, guvernul Antonescu-Sima, format din oamenii Mareșalului și legionarii lui Sima, care avea ca obiectiv recuperarea teritoriilor pierdute în perioada iunie-august a aceluiași an. Acest guvern a avut o durată de viață de 4 luni, până în luna ianuarie 1941, când a fost declanșată rebeliunea legionară. Antonescu a înăbușit rebeliunea în câteva zile și a instalat o dictatură personală, cu aceleași obiectiv. Noi nu am avut niciodată un regim fascist.

Gabi, pentru a înțelege istoria României, a vedea cu ce ne-am confruntat, îți recomand o carte de istorie scrisă de un mare istoric al nostru, Florin Constantiniu, care prezintă, zic eu, într-un mod obiectiv lucrurile, cartea se numește ”O istorie sinceră a poporului român”.

bobby spunea...

@A.C.:

Sa fim seriosi: istoria si politica nu sunt matematica... in aceste domenii nu exista adevar (The Truth™), exista doar pozitii mai apropriate sau mai departate de situatia faptica, in masura in care aceasta poate fi cunoscuta. Iar Stalin se pricepea de minune sa denatureze realitatea faptica pana si in stiinte (vesi Lysenkoismul [sic!]). Sa nu mai spunem ca el este cel care a reinviat antica practica specifica despotismului oriental a "damnatio memoriae" (vezi manipularea grosiera a fotografiilor pentru a inlatura persoanele cazute in dizgratie). Pur si simplu "dovezile" prezentate de Furr nu asigura minimul de siguranta necesar prelucrarii lor ca argumente intr-un discurs istoriografic netru ("obiectiv" este o alta vorba goala in istorie, iar insistenta cu care Furr isi apara "obiectivitate" nu este decat o forma mai elevata a clasicei scuze a rasistilor: nu pot sa fiu antisemit/rasist pentru ca am (avut) prieteni evrei/negri). Niste marturii extrase sub presiune nu pot servi in sine la condamnarea cuiva (de aceea in sistemele juridice avansate auto-acuzarea nu este luata in seama daca nu este coroborata si cu alte dovezi). Amenitarea unei persoane cu vederi fascistoide ca nu va mai comunica cu autorul acestui blog a fost suficienta pentru ca cel din urma sa adopte o pozitie capitularda si sa declare rezolvarea problemei basarabene din 1940 drept o abatere de la dreptul international (legitimatea solutiei fiind demonstrata de altfel de profesorul Malbone Graham in The American Journal of International Law). Ganditi-va ca sistemul concentrationar stalinist folosea metode mult mai dure, mostenite de la ohrana, si putea convinge pe oricine sa declare orice. A lua acele declaratii ca intocmai cu realitatea nu este cu nimic mai legitim decat certificarea protocoalelor sionului drept un document veridic.

Cat despre ineptia cu anti-stalinismul: Daca anti-Stalinismul inseamna anti-comunism inseamna ca revolutia din octombrie (cu Lenin in frunte) a fost facuta de anti-comunisti, iar intregul bloc sovietic a fost anti-comunist dupa 1956. Eu zic ca ar trebui sa-ti masori cuvintele inainte de a scrie.

Totusi, cea mai ilara afirmatie este cea cu anarho-comunismul. O astfel de afirmatie i-ar fi asigurat emitatorului doi plumbi in teasta in vremea lui Stalin ;) Se pare ca unii (inclusiv Florian) se concentreaza prea mult pe apararea lui Stalin pentru a si citi opiniile promovate de acesta in scrierile si discursurile sale. Astfel se ajunge la enormitati cum ar fi slavirea lui Stalin de catre oameni care cred in revolutia mondiala sau care se declara "anarho-capitalisti". Sindromul Stockholm, ce mai...

bogdan spunea...

Domnule bobby, atitudinea d-lui Valerius este lăudabilă, el a arătat care este adevărul în problema Basarabiei, făcând ceea ce orice român adevărat trebuie să facă. Cinste lui.

Lucrețiu Pătrășcanu a spus ceva ce ar trebuie să devină motto-ul tuturor comuniștilor români: ”întâi sunt român și apoi comunist”.

Artistic Communism spunea...

Nu pot spune asta Bogdan n-aş fii sincer.
N-aveti decat sa ma condamnatzi...

bogdan spunea...

Gabi,

Normal că nimeni nu te poate obliga să spui asta, și, în plus, tu ai un lucru de partea ta - de la o vârstă fragedă nu ai mai crescut aici.

Asiaticul ăsta de Stalin are două părți:
- Partea crudă, a creat și fost el însuși o mașină de tocat oameni
- Partea de leadership, unde a excelat,a industrializat Rusia, plătind mari sume consultanților străini, în speță americani, a fost un lider militar care l-a tăiat pe Hitler și un diplomat care i-a făcut pe toți, un tip inteligent.

Stalin, da, a fost un demon, dar un demon plin de resurse.

Florian Liviu spunea...

@bobby

1.Domnul profesor Valerius nu este o persoană "fascistoidă", aşa cum greşit şi profund nedrept vă grăbiţi dvs. să-l etichetaţi. Din contră, vederile politice ale profesorului Valerius sunt impregnate de antifascism şi comunism democratic.

2."...iar întregul bloc sovietic a fost anti-comunist după 1956.", aici s-ar putea să aveţi dreptate. Revizionismul este într-adevăr o formă de anticomunism.

3. Suntem cu toţii în căutarea adevărului. Desigur istoria este atât o ştiinţă pozitivă cât şi hermeneutică, ambele deopotrivă.

În ultima vreme apar tot mai multe dovezi, cărţi, atenţie ale unor savanţi occidentali, Furr, Getty, etc., ies la iveală documente din arhivele sovietice până acum clasificate, o serie de istorici ruşi reconsideră pe baza lor istoria sovietică, însuşi prăbuşirea blocului comunist fiind o astfel de dovadă indirectă, care clatină serios, fisurează adânc şi irecuperabil, duc în pragul prăbuşirii eminente vechea paradigmă nazisto-trotskysto-hruşciovisto-imperialistă a istorie sovietice din timpul lui Stalin.

Florian Liviu spunea...

@Bogdan

Aici nu suntem pe blogul Lorenei Lupu, să vorbim discuţii.

Ori veniţi cu argumente istorice concrete, însoţite de surse, ori dacă nu, vă rog propaganda faceţi-o pe blogul dvs.

bogdan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
bogdan spunea...

D-le Liviu, eu nu spun decât ce e în cărțile de istorie, cred că mă confundați, dvs. și cu Grover Furr sunteți cu propaganda.

Crimele stalinismului din Rusia sunt estimate la vreo 20 de milioane, de exemplu, dacă vorbim de informații istorice.

Florian Liviu spunea...

Bine,domnule Bogdan, aşa o fi fost cum spuneţi dvs., văd că dvs. ştiţi mai bine, dar am o mare rugăminte la dvs, astfel de postări ca cea de mai sus faceţi-le pe blogul Lorenei Lupu, nu aici unde se discută serios şi pe bază de argumente şi dovezi istorice, cum sunt documentele aflate în arhivele sovietice declasificate, nu pe temeiul unor cărţi de propagandă, ce se pretind a fi de istorie, fără fundament ştiinţific datând din perioada războiului rece.

bogdan spunea...

D-le Liviu, Furr e la fel de credibil ca basmele lui Ispirescu. Văd că aveți o fixație cu Lorena Lupu, cel mai bine e să-i spuneți personal, dacă aveți să-i spuneți ceva, eu însă vă pot da referințe în regulă.

bogdan spunea...

Apropo de discuțiile dvs. „serioase”, trebuie să învățați să fiți o gazdă mai bună. Eu nu mi-am permis să vă zic să vă vedeți de treabă de curând, când ați venit pe blogul meu cu informații false referitoare la speranța de viață din țara noastră, care după dvs. a scăzut drastic, și la numărul de drogați de la noi - 1.000.000 după dvs.(vorbind de statistică, am lucrat câțiva ani buni în statistică, inclusiv cu INSSE-ul). Poate altceva vă supără, poate vă supără faptul că le mai deschid ochii anumitor persoane de pe blogul dvs. cu adevărurile pe care le spun.

bogdan spunea...

D-le Liviu, din câte am văzut eu, dvs. mă considerați cel mai mare dușman al dvs., eu, după dvs., micul-burghez decadent.

Nu pot fi nici comunist, nici legionar și nici altceva, pentru că, lucrând mai mult sau mai puțin în politică, mi-am dat seama că la noi partidele politice sunt cuiburi de arivism și corupție și că doctrinele sunt doar vorbe pe hârtie (ceaușismul de până în 1979 a fost cel mai cinstit și cel mai românesc regim politic de la 1859 încoace)
Citind despre stalinismul rusesc, am ajuns să-mi dau răspunsul la câteva întrebări și să trag anumite concluzii:

A fost Stalin un om mare? Da, dar în genul lui Attila și Genghis-han. A fost un om inteligent, un om cu viziune și totodată un om crud, pentru viziunea lui au trebuit să moară milioane. Churchill a avut dreptate să-l laude, deși Churchill nu cred că a cunoscut la acel moment amploarea crimelor regimului lui Stalin.

Stalin a lăsat moștenire un imperiu. Dacă Stalin nu ieșea din Rusia, eu nu mai stam, ca acum câteva minute înainte, pe balconului blocului meu construit de comuniști uitându-mă în parcul amenajat inițial tot de aceștia. Stalin a scris istorie (deși, ironia soartei, după un atac cerebral, înainte să moară, a zăcut o zi în propriile-i dejecții, nimeni nu a avut curajul timp de o zi să-l deranjeze, atât de mare era frica pe care acesta o inspira).

Stalin a făcut din Rusia un imperiu puternic. Politica lui de industrializare a avut succes, iar Stalin l-a învins pe Hitler, rușii ducând greul războiului.

Reprezintă stalinismul un model al succesului? Da, dacă ne gândim la rezultate. Dacă ne gândim la suferințe, la victime, categoric nu. Aici se despart două drumuri, d-le Liviu, al dvs., care vedeți în calea lui Stalin calea de urmat și al meu, care sunt total împotriva acestei căi, deoarece aceasta a provocat enorm de multă suferință, enorm de multe victime, făcând din stalinism un model totalmente inacceptabil.

Florian Liviu spunea...

@Bogdan

Nu vă consider duşman, nu imaginea duşmanului o am în cap când mă gândesc la dvs., ci a unui om nesuferit, auto-suficient, care îşi închipuie că ştie tot, că nu mai are nimic de învăţat, un om lipsit de îndoieli, rigid, sentenţios şi în acelaşi timp extrem de volubil şi de popular, care între două înjurături pe blogul Lorenei Lupu, un chef sau o petrecere cu băieţii şi fetele la cafenea, un tras mâţa de coadă pe la minister, îşi mai dă din când în când cu părerea despre Stalin, despre comunism, despre ideea naţională, despre românism, despre "credinţa strămoşească", despre "Basarabia pământ românesc" cu aerul doct şi savant al cuiva care zici, dacă nu l-ai cunoaşte, că s-ar fi ocupat toată viaţa cu studiul acestor probleme.

De pildă zice Bogdan:
"Stalin a scris istorie (deși, ironia soartei, după un atac cerebral, înainte să moară, a zăcut o zi în propriile-i dejecții, nimeni nu a avut curajul timp de o zi să-l deranjeze, atât de mare era frica pe care acesta o inspira)."

Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat în acele zile ale morţii lui Stalin. Sunt diverse relatări din diverse surse ce se contrazic reciproc, diferite versiuni. Moartea şi circumstanţele morţii lui Stalin sunt încă un mister, la fel ca şi în cazul lui Beria. Arhivele sovietice încă conţin documente clasificate cu privire la aceste lucruri, dar domnul Bogdan ştie tot, el nu are îndoieli ci numai certitudini.

Stalin a ucis, Stalin a omorât milioane de oameni, mişcarea comunistă este deci o organizaţie criminală având pe conştiinţă toate aceste victime, ne spune Bogdan, apoi trece cu aceiaşi seninătate şi convingere la postat pornografii pe blogul Lorenei Lupu.

Eu de pildă domnule Bogdan, sunt ateu pentru că realizez raţional că ştiinţa nu are nevoie de ipoteza Dumnezeu pentru a explica lumea.

Richard Dawkins susţine strălucit în lucrarea sa celebră, tradusă şi la noi, Himera credinţei în Dumnezeu, ceea ce am spus mai sus. Dar asta nu înseamnă că dacă cineva reuşeşte să-mi demonstreze ştiinţific existenţa lui Dumnezeu, că nu voi accepta demonstraţia.

Asta se numeşte flexibilitate, acceptarea realităţii aşa cum este, nu aşa cum îmi convine mie.

Grover Furr reuşeşte în acest extraordinar eseu să arate şi să clarifice cel puţin un aspect al epocii şi istoriei sovietice din perioada lui Stalin şi anume preocuparea lui Stalin pentru implementarea democraţiei;ne dăm cu toţii seama că savantul american a muncit un timp apreciabil la redactarea şi sistematizarea lucrării, dar vine Bogdan, atoateştiutorul şi demontează totul în două vorbe: Grover Furr este un fel de Petre Ispirescu al americanilor.

Mă gândesc în mod serios să introduc moderarea comentariilor nu pentru a cenzura părerile şi opiniile contrare postărilor, ci pentru a ridica calitatea discuţiilor şi argumentării, pentru a veni în sprijinul cititorilor care s-ar putea rătăcii într-un noian de comentarii ca cele ale lui Bogdan de o calitatea mai mult decât îndoielnică.

bogdan spunea...

D-le Liviu, pe blogul Lorenei scrie cineva în numele meu, asta dacă nu v-ați prins până acum.

Dvs., un autodidact, ar trebuie să vă abțineți să dați anumite sfaturi și să veniți cu anumite sugestii.

Da, cenzurați-mă și voi proceda la fel. Se pare că adevărul supără pe staliniști și atunci singura soluție este impunerea tăcerii, acolo unde mai pot și ei săracii, de exemplu pe un amărât de blog.

Despre moartea lui Stalin mărturiile sunt cele ale martorilor oculari, care au fost înregistrate. Doar nu credeți că KGB-ul nu și-a făcut treaba? Nu puteți, d-le admirator al lui Grover Furr, să schimbați istoria cum vreți.

D-le Liviu, nu arunc crimele stalinismului asupra comunismului, nu vă fac acest ”cadou”. Nu putem face o echivalență între formele de regim comunist, de exemplu există o diferență enormă între stalinism și ceaușism. Crimele lui Stalin, ca și realizările lui, rămân ale lui.

bogdan spunea...

Domnule Liviu, ați nimerit-o doar dintr-un singur punct de vedere, sunt într-adevăr volubil și popular.
Am o muncă dificilă, manager de proiect, plec cel mai des de pe la șapte de la job, muncă care îmi place însă, am vreo patru proiecte.
Sunt pasionat de istorie. Am citit cam din toți istoricii noștri, din Constantiniu, Djuvara, Stoenescu și Giurescu, de exemplu.
Nun consider că știu de ajuns ceva, întotdeauna e loc de mai mult și nici nu sunt lipsit de îndoieli. Nu mă pasionează să ies cu colegii mei, nici nu am timp de asta, ies însă seara, după serviciu, în parc, iar în weekenduri mai plec din București. Am însă un colectiv bun și multe fete simpatice în jurul meu.

Dvs. și colegii dv. din extrema dreaptă aveți un lucru în comun, vreți să rescrieți istoria conform doctrinei pe care ați îmbrățișat-o. Păi asta nu se poate, nu e corect.

Nu sunt un admirator al capitalismului, dar nici al comunismului. Am avut o copilărie şi o adolescenţă frumoasă în comunism, aşa că apreciez anumite aspecte pozitive ale fostului regim, apreciez şi anumite aspecte pozitive ale capitalismului, libertatea de a călători, de exemplu.

Credeţi-mă, dacă v-aş face eu o descriere, v-aş face-o mult mai bine, nu trebuie să fii mare psiholog ca să vezi frustrările pe care le aveţi, multe dintre ele vizavi de sistemul capitalist, aveţi destule însă şi faţă de viaţă, în general.

Florian Liviu spunea...

Domnule Bogdan,

vă rog insistent rămâneţi la jobul dvs., plimbaţi-vă cu nevasta prin Cişmigiu, beţi-vă berea la Carul cu Bere, filtraţi cu Lorena Lupu, măritaţi-vă fata, faceţi ce vreţi dvs., dar lăsaţi acest site, care este unul revoluţionar, unde se discută probleme revoluţionare, şi unde istoria mişcării muncitoreşti şi comuniste este tratată cu maximă seriozitate.

Mişcarea comunistă şi muncitorească este o treabă mult prea serioasă pentru superficiali şi hedonişti ca dvs. Lăsaţi-ne, vă rog, pe noi cei care am îmbrăcat cămaşa morţii să ne vedem de drumul şi problemele noastre.

Distraţi-vă, bucuraţi-vă de capitalism, de libertatea de călătorie, şi vă rog, postaţi-vă opiniile personale, mai cu seamă când ele se exprimă prin sloganuri, lozinci şi teze preluate pe nemestecate din propaganda războiului rece fumate demult, pe blogul propriu. În acest fel îmi faceţi un mare serviciu scutindu-mă de efortul de a vă răspunde sau de neplăcerea de a vă cenzura.

PS.
Nu am nimic personal cu dvs. Divergenţele noastre sunt doar în plan politic, poate nici acolo, deoarece dvs. nu aveţi un plan politic propriu.

bogdan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
bogdan spunea...

Poate îmi explicați și mie ce e cu îmbrăcarea aceasta a cămășii morții?

Anonim spunea...

Ştii vorba aia cu "Căpitane nu fi trist..."

Valerius spunea...

Domnule Bogdan,

Dacă vă gândiţi la sfârşitul lui Virgil Zbăganu, poate veţi găsi răspunsul singur.

Florian Liviu spunea...

Domnule profesor Valerius,

Vă mulţumesc pentru intervenţie.

Domnule Bogdan,

Cred că domnul profesor Valerius a explicat poate chiar mai bine decât aş fi făcut-o chiar eu sensul expresiei a îmbrăca cămaşa morţii.

bogdan spunea...

Nu, d-le Liviu, nu am înţeles, Virgil Zbăganu, Dumnezeu să-l odihnească, a murit în 1992. Deci, ce sens are îmbrăcarea aceasta a cămășii morții, pentru dvs.?
Explicaţi-mi cu cuvintele dvs., înţeleg eu, staţi liniştit, ce vreţi să spuneţi.

bogdan spunea...

Când a fost mişcarea aceea, de la Piaţa Universităţii, a tinerilor anarhişti, eu am fost acolo, nu mi-aduc aminte ca dl Liviu să fi spus că era pe acolo, pesemne că era prea ocupat să-şi încheie nasturii de la cămaşă.

Florian Liviu spunea...

@Bogdan,

Probabil la aceea manifestaţie aţi aflat de la vreun tânăr prezent la faţa locului faptul care v-a zguduit profund conştiinţa, că Marx a fost evreu.

Deci, Bogdan, atoateştiutorul, expertul în comunism, în stalinism, în al doilea război mondial, denunţătorul vehement şi necruţător al crimelor nenumărate ale bolşevismului, habar nu avea că Marx a fost evreu.

Vă daţi seama, oameni buni, câte cunoaşte Bogdan şi despre celelalte subiecte pe care le abordează cu aerul unui cunoscător îndrituit. Cultura sa se rezumă la câteva cărţi de istorie scrise de autori burghezi şi citite pe diagonală.

Din acest motiv l-am acuzat de superficialitate.

Aşa cum a recunoscut pe propriul blog, a aflat originea etnică a lui Karl Marx cam acum două săptămâni şi de atunci a înţeles, zice el, mai profund esenţa rău intenţionată, profund nocivă, anti civilizaţională, masonică a comunismului.

De aceea l-am acuzat de antisemitism.

bogdan spunea...

Domnule, dumneavoastră divaghați, deci cum este cu cămașa morții, cum o îmbrăcați?

bogdan spunea...

Stimate d-le Liviu,,

Am studiat marxismul, nu am citit nicăieri în marxismul pe care l-am studiat, din liceu până azi, că Marx este evreu, nici nu cred că scopul marxismului era să îmi dea această informație.

Dumneavoastră speculați asupra mea aiurea (”am citit în diagonală” – poate asta vă caracterizează dvs.) sau mințiți, punându-mi în gură vorbe pe care nu le-am spus, ca mai jos:

”Aşa cum a recunoscut pe propriul blog, a aflat originea etnică a lui Karl Marx cam acum două săptămâni şi de atunci a înţeles, zice el, mai profund esenţa rău intenţionată, profund nocivă, anti civilizaţională, masonică a comunismului.”

Domnule Liviu, dacă era să fac speculații asupra dvs. și eu puteam să fac multe până de curând, chiar dacă le-am făcut, totuși, din respect pentru dvs. le-am ținut pentru mine și nu le-am postat pe bloguri.

Deci, revin cu întrebarea mea:

Ce este cu această îmbrăcare a cămășii morții la dvs., d-le Liviu?