marți, 3 mai 2011

Socialismul real: Capitalism de stat plus dictatură ?

Critic Atac publică un articol al profesorului G.M.Tamas  intitulat Chestiunea sindicală în secolul al XXI-lea,   în care cunoscutul filosof marxist face o analiză a istoriei şi perspectivelor mişcării sindicale. Autorul sesizează foarte exact trădarea completă a mişcării muncitoreşti şi sindicale de către social-democraţie atât în Vest cât şi în Est şi constată că sindicalismul rămas fără nici un sprijin politic este forţat de acum să aleagă între lupta anticapitalistă şi transformarea sa într-o anexă a corporatismului. Deşi Tamas arată  în mod corect că social democraţia a votat credite de război şi s-a opus revoluţiei mondiale în intervalul 1917-1923, păcătuieşte atunci când afirmă că ea a avut totuşi un rol pozitiv în Occident contribuind la contrabalansarea ideologiei dominante burgheze prin  încercarea de a-i opune şi de a construi şi consolida o conştiinţă de clasă a proletariatului. Începând cu 1914 toată existenţa social-democraţiei vestice este un şir de trădări şi abandonuri ale marxismului culminând cu conferinţa extraordinară a  Partidului Social-Democrat German din noiembrie 1959 care a adoptat o nouă strategie social-democrată numită „Programul de la Bad Godesberg“ ce în esenţă, renunţă explicit la teoria marxistă a luptei de clasă şi a naţionalizării mijloacelor de producţie, trecând la ceea ce ei au numit „economia socială de piaţă“.
Este deci limpede că social-democraţia nu este decât o formă de falsă conştiinţă, un instrument deosebit de preţios al menţinerii şi perpetuării hegemoniei ideologiei burgheze. Fără această „invenţie” burgheză salvatoare, revoluţia ar fi mistuit poate de mult edificiul capitalismului occidental.

Dar pe ce se bazează totuşi această viziune favorabilă a profesorului Tamaş şi a altora care gândesc similar în privinţa social-democraţiei occidentale ?

Pe teza eronată că în Uniunea Sovietică şi în Estul Europei „socialismul real şi existent” nu a fost decât „un capitalism de stat însoţit de dictatură”. În aceste condiţii social-democraţia occidentală nu mai pare atât de vinovată. Între capitalismul de stat însoţit de dictatură şi capitalismul corporatist însoţit de democraţia burgheză ultimul este de preferat. Deci social-democraţia occidentală a acţionat corect, dintre două rele la ales pe cel mai mic, nu mai poate fi acuzată de blocarea revoluţiei, nu mai poate fi numită trădătoare.

Să ne aplecăm cu atenţie asupra descrierii fostelor regimuri socialiste din Est ca fiind "capitalism de stat însoţit de dictatură".
Am învăţat la şcoală că producţia capitalistă începe acolo unde mijloacele de producţie sunt concentrate în mâini particulare, iar muncitorii, lipsiţi de mijloace de producţie, sunt nevoiţi să-şi vândă forţa de muncă ca pe o marfă.
Astfel că ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă poate exista producţie capitalistă fără capitalişti urmată de repartiţie capitalistă fără proprietate privată asupra mijloacelor de producţie care să o guverneze.
Ce capitalism mai este acela în care producţia nu se face în scopul profitului unui particular sau unui grup de particulari, ci în scopul satisfacerii nevoilor sociale ale întregii societăţi. Despre ce capitalism mai putem vorbi atunci când investiţiile în economie nu mai sunt în mâna capitaliştilor privaţi ci în mâna statului care urmăreşte realizarea unui plan menit să satisfacă comanda socială. 
Ce capitalism putem avea  în condiţiile în care concurenţa şi anarhia producţiei şi-au pierdut puterea, forţa de muncă a încetat să mai fie  o marfă ca oricare alta, legea generală a capitalismului, cea a obţinerii profitului maxim prin orice mijloace, a încetat să se mai manifeste, şi alte legi obiective, ale socialismului, i-au luat locul.

Expropierea globală a capitaliştilor este prin ea însăşi o măsură care transcende cadrul capitalist.
Această măsură nu poate fi luată într-un stat capitalist, a nu se confunda cu naţionalizările sporadice  la care  capitalismului  recurge uneori din diverse motive şi interese.Ea nu este posibilă decât prin revoluţie aşa cum s-a întâmplat de pildă în Rusia anului 1917.
Adepţii capitalismului de stat pot aduce obiecţia că proletariatul nu se eliberează în "socialismul real şi existent" din condiţia de obiect al istorie, nu devine subiect al ei.
Ei se agaţă de ce spune Engels în Anti-During: "Prin luarea în stăpânire a mijloacelor de producţie de către societate, producţia de mărfuri este înlăturată şi, prin aceasta, este înlăturată şi dominaţia produsului asupra producătorilor".  În socialismul real nu a fost înlăturată producţia de mărfuri pentru că ar fi fost prematur, unul din motive fiind existenţa comerţului exterior cu restul statelor capitaliste, un altul existenţa micii proprietăţi agricole, etc., dar asta nu înseamnă că mai putem să vorbim totuşi de capitalism. Unii nu se vor lăsa şi vor spune că producţia de mărfuri trebuie în mod necesar în orice condiţii, să ducă şi va duce la capitalism. Aceasta nu este adevărat. Nu întotdeauna şi nu în orice condiţii! Nu poate fi identificată producţia de mărfuri cu producţia capitalistă.Sunt două lucruri diferite. Producţia capitalistă este o formă superioară a producţiei de mărfuri. Producţia de mărfuri duce la capitalism numai dacă există proprietate particulară asupra mijloacelor de producţie, dacă forţa de muncă apare pe piaţă ca o marfă, care poate fi cumpărată de capitalist şi exploatată în procesul de producţie, dacă prin urmare, există în ţară sistemul de exploatare de către capitalişti a muncitorilor salariaţi.

Să analizăm acum noţiunea de dictatură în cadrul "socialismului real şi existent".
Nu este deloc exact că socialismul în Europa de Est  a fost impus de sus şi din afară- de către Stalin cu tancurile armatei roşii, aşa cum încearcă burghezia să acrediteze ideea în folosul său.
Tancurile armatei roşii au jucat doar rolul de contrapondere bine venită la dominaţia şi hegemonia ideologiei burgheze, făcând cu prezenţa lor risipirea falsei conştiinţe mai uşoară şi mai rapidă. Revoluţia au făcut-o totuşi masele sub conducerea partidelor comuniste din fiecare ţară.Nu a existat popor care să nu se fi bucurat şi să nu fi sprijinit exproprierea expropriatorilor.

Deci, dictatura cui contra cui ?  Liderii comunişti nu puteau utiliza puterea în interes personal sau în interes de grup decât într-un mod foarte limitat. Abolirea proprietăţii private asupra capitalului acţionând ca o barieră în calea acumulării de averi şi bogăţii şi dând  naştere unor noi legi obiective ale economiei  îi obliga pe lideri fostelor state socialiste să-şi exercite puterea în interesul maselor. De exemplu în ce scop personal a folosit Ceauşescu puterea ? Cu toţii, inclusiv Ceauşescu, am fost ghidaţi nu de mâna invizibilă a pieţei ci de legea fundamentală a socialismului care poate fi enunţată aproximativ astfel: asigurarea satisfacerii maximale a nevoilor materiale şi culturale mereu crescânde ale întregii societăţi, subliniez a întregii societăţi - nu a unei clase restrânse de privilegiaţi ca în capitalism, prin creşterea şi perfecţionarea neîntreruptă a producţiei socialiste pe baza tehnicii celei mai înalte.
Din această lege obiectivă supremă decurge şi legea dezvoltării planificate, proporţionale a economiei naţionale. Această lege constrânge economia socialistă ca o dezvoltare, de exemplu, a industriei alimentare să fie însoţită de o dezvoltare proporţională a sectorului de maşini şi utilaje pentru industria alimentară şi tot aşa.
Constrângerea legii fundamentale a socialismul de a asigura întregii societăţi, deci fiecărui individ concret, un nivel maxim posibil de satisfacere a nevoilor spirituale şi materiale a făcut ca societatea socialistă "să pară" săracă în comparaţie cu capitalismul care nu distribuie bogăţia ci o acumulează în centre de acumulare, făcând-o astfel foarte vizibilă. Societatea socialistă este bogată dar pare săracă, pe când cea capitalistă pare bogată fiind săracă. Iată o „esenţă” ascunsă a ambelor sisteme.
România socialistă era bogată dar părea săracă învăluită în cenuşiul bulevardelor neluminate, pe când România capitalistă este săracă, dar scăldată în luminile reclamelor pare bogată.

În sistemele economice socialiste nu este deci loc pentru dictatură, pentru simplu fapt că politica încetează de a mai fi un mijloc de guvernare a profitului privat, transformându-se sub acţiunea legilor sociale obiective ce guvernează societatea socialistă într-o activitate administrativă de zi de zi. Fără intervenţia din afară a imperialismului occidental care a curmat dezvoltarea acestor societăţi ele ar fi evoluat natural către meritocraţii aproape perfecte.

9 comentarii:

Valerius spunea...

„Nu poate fi identificată producţia de mărfuri cu producţia capitalistă”.

Dacă înţeleg, din motive polemice nu discutaţi de economia de mărfuri şi de economia capitalistă, ci de producţia de mărfuri şi de producţia capitalistă.

Producţia este o componentă a economiei, alături de schimb, repartiţie, consum.

Fără a trăda subiectul, putem lărgi perspectiva, vorbind de economie de mărfuri şi de economie capitalistă. În tratatele de economie (politică) termenul „economie de mărfuri” este sinonim cu termenul „economie de schimb”. Economia de schimb a apărut ulterior „economiei naturale”, în cadrul căreia fiecare producea pentru propriul consum. Când progresul tehnic a făcut posibilă apariţia „plusprodusului”, a apărut schimbul. Când a apărut „economia de schimb” ? „Germenii acesteia au apărut în perioada descompunerii comunităţilor primitive, dezvoltându-se continuu pe măsura amplificării nevoilor şi mijloacelor de satisfacere a lor” (Academia de Studii Economice, Catedra de economie politică, Economie politică, 1995, p. 43).

Aşadar economia de schimb (economia de mărfuri) a apărut înaintea economiei capitaliste. Economie de schimb exista şi în sclavagism, unde chiar şi unii oameni deveneau mărfuri (sclavii). Deci identificare economiei de mărfuri cu economia capitalistă este un fals, din punctul de vedere al științei istoriei omenirii.

bogdan spunea...

Măi domnule Liviu, cum mai învârtiţi dvs. cuvintele!

Mai ieri vă văitaţi că nu a prins comunismul în Est pentru că a fost adus de tancurile eliberatoare şi nu prin revoluţie ca în Mama Rusia, acum glorificaţi aceste tancuri!

În anii ’80 dictatura a luat-o razna, om fi fost noi bogaţi, numai că Nicolae Ceauşescu dădea această bogăţie, inclusiv produsele alimentare, în Vest, pe valută. Am mai spus-o, eu sunt de acord că pot exista perioade (scurte, nu un deceniu!) în care să strângem cureaua, dar, mai ales în marxism, ar trebui ca asta să o facă toţi. Ceauşescu şi nomenclatura nu mi-aduc aminte să fi strâns în vreun fel cureaua.

Capitalism de stat este impropriu. A fsot o dictatură naţionalistă cu elemente socialiste. ”Democrația burgheză” e un mit, până la urmă, avem plutocrație în toată regula.

Florian Liviu spunea...

"Deci identificare economiei de mărfuri cu economia capitalistă este un fals, din punctul de vedere al științei istoriei omenirii."

Da, este perfect adevărat, exact asta am susţinut şi eu împotriva celor care susţin teza eronată, că dacă în socialism exista producţie de mărfuri, atunci nu era socialism, ci capitalism de stat.

Pe această problemă vezi articolul deosebit de edificator al lui Stalin "Problema producţiei de mărfuri în socialism", din lucrarea Probleme economice ale socialismului în URSS, Ed. pentru literatură politică,1952.

Iată ce spune maestrul: "Prin urmare, producţia noastră de mărfuri nu este o producţie de mărfuri obişnuită, ci o producţie de mărfuri de un fel deosebit, o producţie de mărfuri fără capitalişti, care are de-a-face mai ales cu mărfurile producătorilor socialişti uniţi (statul, colhozurile, cooperaţia), a cărei sferă de acţiune e limitată la obiectele de consum individual, o producţie de mărfuri care evident nu se poate dezvolta în niciun caz în producţie capitalistă şi care,împreună cu "economia ei bănească", este sortită să deservească cauza dezvoltării şi întăririi producţiei socialiste.

De-aceea, nu au deloc dreptate acei tovarăşi care declară că, întrucât societatea socialistă nu lichidează formele de marfă ale producţiei, ar trebui chipurile, restabilite la noi toate categoriile economice proprii capitalismului: forţa de muncă ca marfă, plusvaloarea, capitalul, profitul la capital,rata mijlocie a profitului etc. Aceşti tovarăşi confundă producţia de mărfuri cu producţia capitalistă şi socotesc că odată ce există producţie de mărfuri trebuie să existe şi producţie capitalistă. Ei nu înţeleg că producţia noastră de mărfuri se deosebeşte radical de producţia de mărfuri în capitalism."

În articolul meu am dorit să demonstrez că sintagma "capitalism de stat" aplicată fostelor societăţi socialiste din Est este eronată, mai mult este menită să inducă confuzie în scopul apărării social-democraţiei occidentale şi estice de acuzaţia de trădare.

bogdan spunea...

Deşi am mai studiat problema şi am ajuns la concluzia că aţi avut dreptate cu unilaritatea armistiţiului – Mihai nu trebuia să declare încetarea ostilităţilor cu ruşii până ce armistiţiul nu era semnat cu trupele faţă în faţă, cruzimea remarcii dvs. cu privire la cei în jur de 140.000 de soldaţi români luaţi prizonieri după 23 august rămâne.

Am pus în cadrul comentariilor la postarea mea cu dialogul o critică la adresa viziunii politice şi militare a mareşalului.

Valerius spunea...

Atenţie la titlu:

"Capitalism de stat plus dicatură ?"

bobby spunea...

Asa cum era evident inca din anii 30, sub atenta indrumare a lui Stalin birocratia BKP a confiscat economia, instaurandu-se ca o noua burghezie. Proprietatea era numai formal in numele proletariatului, acesta neavand in fapt nici un cuvant a spune in ceea ce priveste administrarea ei. Cum birocratia detinea dreptul de usus, abusus si practic chiar si fructus, se poate observa usor ca proprietari nu erau oamenii muncii, ci BKP (caruia dupa 1950 i s-au alaturat celelate birocratii nationale). Este clar pentru orice observator ca, asa cum Trotki a aratat inca dinainte de al doilea razboi mondial, birocratia se constituise intr-o clasa separata de proletariat, doar cu putin mai permeabila decat burghezia traditionala din Vest. Paradoxal este ca birocratia si-a semnat singura certificatul de deces prin educarea oamenilor muncii. O data ce proletarii au devenit constienti de sine, ei nu au mai putut sustine dictatura birocratia. Agatarea acesteia de putere, precum si mirajul social-democratiile occidentale au fost cauza prabusirii sistemului in 1989. Ramasa fara sprijinul maselor, birocratia s-a aliat impotriva acestora cu capitalul burghez, preferand sa distruga cea mai mare parte din ceea ce proletariatul castigase cu sange cu jumatate de secol inainte doar pentru a se putea perpetua.

Deci formularea din titlu este perfect justificata.

bogdan spunea...

Interesantă analiza, d-le bobby. Ce pregătire aveți la bază?

D-le Liviu, dvs. și dl bobby vă situați pe poziții opuse în privința lui Stalin. Dl bobby îl acuză pe Stalin că a îndrumat birocrația spre confiscarea economiei.

bogdan spunea...

... D-le bobby, cu permsiunea d-lui Liviu, mi-ar plăcea să-mi vizitați blogul, eu am un blog pe wordpress: http://bogdanjournal.wordpress.com/.

Florian Liviu spunea...

@Valerius,

am corectat titlul. Mulţumesc pentru observaţie!