sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Stalingrad - Cum a triumfat armata roșie


Semnalez o carte absolut superbă, apărută la editura Corint în anul 2013 în traducerea lui Alfred Neagu, despre marea bătălie de la Stalingrad, în care sovieticii au reușit să obțină după o luptă cum nu s-a mai văzut o victorie strălucită ce a schimbat definitiv cursul celui de al doilea război mondial.

Cartea este aproape curată de toate clișeele, șabloanele și prejudecățile antisovietice și anticomuniste care prevalează în lucrările occidentale similare dedicate subiectului. Mult, mult superioară lucrării lui Antony Beevor, Stalingrad, infestată de antisovietism, antistalinism și anticomunism, în care germanii sunt prezentați aproape ca niște victime.

Autorul, Michael K. Jones, prezintă, după ce a parcurs o bibliografie impresionantă, a audiat martori ai bătăliei, s-a documentat atât la Moscova cât și la fața locului, cu abilitate de mare scriitor stăpân atât pe arta narațiunii cât și pe cea a descrierii și dialogului epopeea apărării orașului asediat, de niște soldați eroici pătrunși de drama și tragedia în care se aflau dar și de misiunea lor istorică, conduși în luptă de comandanți la fel de bravi, care ca și oștenii pe care îi aveau în subordine s-au aflat în primele rânduri ale luptei fără a-și precupeți efortul sau viața. Relația de prietenie și camaraderie dezinteresată soldat comandant ce a caracteriza Armata Roșie din Stalingrad este prezentată ca unul din factorii morali primordiali ai puterii de rezistență și ai succesului sovietic.


Nu sunt lăsate la o parte nici meritele lui Stalin, care așa cum rezultă din carte s-a implicat personal în calitate de comandant suprem al armatei în unele decizii luate în timpul luptei. Credința soldaților că Stalin urmărește îndeaproape cursul bătăliei și că este sufletește alături de ei i-a îmbărbătat, le-a insuflat curaj, i-a motivat să reziste.

Pentru prima oară într-o lucrare occidentală despre subiect, din câte cunosc eu, se repudiază clar teza  anticomunistă susținută de exemplu și de Antony Beevor că soldații sovietici  au apărat Stalingradul nu din patriotism sau conștiință politică, ci pentru că la spatele lor se aflau țevile automatelor NKVD-ului. 

Rezultă din carte statura uriașă de mare om de caracter, curaj, forță, acțiune, determinare a lui Ciuikov, unul din protagoniștii principali ai bătăliei, comandantul armatei a 62-a a cărei misiune îndeplinită cu succes a fost apărarea cu orice preț a orașului.

Merită citită cu două mâini!


Niciun comentariu: