Întâmplător sau nu, Traian Băsescu, preşedintele României, a făcut într-o discuţie televizată ce a avut loc în aceeaşi zi la un post de televiziune două afirmaţii în legătură cu evenimentele de acum 70 de ani, care merită, desigur, comentate pe larg.
În primul rând, şi-a afirmat solidaritatea cu gestul lui Ion Antonescu de a ataca alături de nazişti, Uniunea Sovietică, lucru care a stârnit pe bună dreptate o replică din partea diplomaţiei ruse, care nu putea rămâne indiferentă la o astfel de provocare.
Redau mai jos fragmentul de care discut:
"T.B. Invadarea...Hai să-i spunem de la celebra "Soldaţi romani, vă ordon, treceţi Prutul!".
I.C. Dacă eraţi la vremea respectivă dădeaţi acest ordin?
T.B. Da.
I.C. De ce?
T.B. Pentru că aveam un aliat si aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam conditiile de atunci, probabil aş fi facut-o.”
Băsescu se face că nu ştie că recuperarea Basarabiei nu a fost decât un pretext, cântecul de sirenă naţionalist cântat de propaganda fascistă antonesciană pentru mobilizarea forţelor armate în scopul de a fi puse la dispoziţia ideologiei naziste, a lui Hitler personal, drept plată pentru sprijinul acordat de Germania lui Antonescu împotriva rebeliunii legionare.
De ce nu s-a dus Antonescu să lupte în Vest pentru recuperarea Ardealului ?
Faptul că fascistul Antonescu a continuat alături de Hitler operaţiunile militare mai departe de Nistru, pătrunzând adânc în inima Rusiei până la Stalingrad, loc unde armatele fasciste au suferit o usturătoare şi bine meritată înfrângere, confirmă afirmaţia că miza războiului româno-sovietic nu era Basarabia, ci loialitatea şi afinitatea ideologică dintre Antonescu şi Hitler, imperialismul şi cupiditatea clasei dominante româneşti ce se visa înstăpânită peste o bucată din stepele Rusiei.
 |
| Maxim Maximovici Litvinov |
În afară de aceste lucruri, înainte de a face o scurtă incursiune în istoria acestei disputate provincii moldoveneşti, trebuie să mai spunem că România semnase la Moscova în februarie 1929 prin reprezentantul său, domnul Davila, aşa numitul Protocol Litvinov, de fapt aderarea în avans la pactul Kellog-Briand, ce scotea războiul în afara legii internaţionale, interzicându-l ca mijloc de rezolvare a conflictelor dintre state. Pe baza acestui pact semnat de 62 de ţări s-a putut formula la Nurenberg acuzaţia de crimă împotriva păcii contra celor ce au declanşat cel de al doilea război mondial.
Interzicerea războaielor de agresiune a fost confirmată şi lărgită în Carta Naţiunilor Unite, care, în articolul 2, paragraful 4 stabileşte: " Toţi Membrii Organizaţiei se vor abţine, în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite ."
Am citat acest paragraf pentru Traian Băsescu, care ar trebui să reflecteze adânc la legalitatea şi legitimitatea implicării trupelor armatei române, alături de aliatul de azi, Statele Unite, în diferitele războaie cu caracter imperialist ale acestuia, cum ar fi în Afganistan, Irak, Libia, etc., acoperite de frazeologia găunoasă a apărării drepturilor omului şi a instaurării democraţiei.
Traian Băsescu ar face bine să se gândească dacă prin implicarea în aceste conflicte armate, aşa numitele războaie împotriva terorismului, nu se face vinovat ca şi cel pe care îl cauţionează, fascistul Ion Antonescu - condamnat la vremea sa de justiţie şi executat, de crimă împotriva păcii.
Vreau să afirm din capul locului că nu consider cu nimic mai bun imperialismul ţarist decât alt imperialism şi că condamn fără reţinere orice fel de imperialism.
Dar haidem să pornim povestea Basarabiei pentru a înţelege mai adânc diferendul româno-sovietic în privinţa sa.
 |
| Harta Moldovei şi a Basarabiei |
În 1484 Imperiul Otoman rupe din voievodatul Moldovei Bugeacul, aşa numita Basarabie istorică, care după 1538 va include şi cetatea Tighina pentru a face parte din paşalâcul turcesc de la Silistra. Tătarii aşezaţi aici devin populaţia majoritară.
În urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812, încheiat cu pacea de la Bucureşti, Imperiul Otoman cedează Rusiei, care iniţial cerea ambele Principate Dunărene, Bugeagul împreună cu partea de Est a Moldovei, ţinutul dintre Prut şi Nistru, pe care imperiul Rus la numit Basarabia. E bine de reţinut că Rusia a luat Basarabia de la Imperiul Otoman, nu de la România, care în 1812 nu exista ca stat, şi că această schimbare de proprietar a fost întâmpinată de populaţia Basarabiei de atunci cu bucurie ca o eliberare de sub jugul fanariot şi turcesc.
În urma izbucnirii revoluţie ruse din 1917 lucrurile se precipită. La 2 decembrie 1917, este proclamată Republica Democrată Moldovenească. Pe 14 ianuarie 1918, Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Românesc, Flotei Mării Negre şi districtului militar al Odesei, în ruseşte, Rumcerod, îşi proclamă puterea supremă în Basarabia.
Generalul alb Dimitri Şerbacev incapabil să controleze situaţia cere chipurile ajutor Armatei Române, cerere foarte controversată de către istoriografia rusă. Pe 16 ianuarie aceasta intră în Chişinău şi în Tighina răsturnând astfel regimul sovietic. Pe 24 ianuarie 1918 se declară independenţa Republicii Democrate Moldova. Pe 9 aprilie 1918, în prezenţa armatei române, Sfatul Ţării votează unirea condiţionată cu Regatul României, sunt puse 11 condiţii care confereau o largă autonomie Basarabiei. Puterea sovietică nu va recunoaşte niciodată legitimitatea acestei adunări şi o va socoti o “înscenare imperialistă” săvârşită sub presiunea trupelor de ocupaţie româneşti. Un guvern provizoriu al muncitorilor şi ţăranilor basarabeni va fi fondat la Odesa la 5 mai 1919.
În noiembrie 1918, Sfatul ţării hotărăşte să renunţe la toate condiţiile iniţiale şi să se unească necondiţionat cu Regatul României, dar acest vot nu poate fi socotit legitim din lipsă de cvorum, participând doar 44 de deputaţi din 125, toţi 44 votând în unanimitate pentru.
Tratatul de la Paris, care în 1920, trebuia să consfinţească unirea Basarabiei cu România sub auspiciile puterilor Franţei, Regatului Unit, Italiei şi Japoniei nu a intrat niciodată în vigoare pentru că nu a fost ratificat de Japonia, iar SUA a refuzat să contrasemneze documentul pe motivul just că Rusia nu a fost invitată la conferinţă.
Rusia sovietică şi mai târziu URSS a refuzat să recunoască unirea, iar după eşecul conferinţei ruso-române de la Viena din 1924 datorat refuzurilor repetate şi total nejustificate ale românilor, de a organiza un plebiscit în Basarabia pe tema unirii, a declarat regiunea teritoriu sovietic sub ocupaţie.
Tot în urma acestui fapt, Statele Unite, de asemenea, a considerat Basarabia teritoriu rusesc aflat sub ocupaţia României.
Iată deci, cum stăteau lucrurile în 1940 când guvernul sovietic prin ministrul său de externe Molotov a cerut României cedarea Basarabiei, cea mai prost administrată provincie românească şi cu administraţia cea mai coruptă. Desigur că masele populare sărăcite, ca şi azi, de jocurile şi malversaţiunile guvernanţilor, sătule de capitalism şi dornice de emancipare au salutat instaurarea regimului sovietic.Desigur că fostele clase dominante au avut de suferit represiunea dictaturii proletariatului.
Vremelnica întoarcere a autorităţilor fasciste româneşti, după 22 iunie 1941, a fost o catastrofă pentru pentru populaţia de origine evreiască considerată dublu vinovată atât în ce priveşte originea etnică, cât şi în ce priveşte simpatiile ei comuniste. Foarte mulţi evrei au pierit în pogromurile organizate de fascişti.
În concluzie trebuie să spunem că din punct de vedere al filosofiei marxiste războiul din Răsărit a avut un caracter de clasă, ideologic, în care s-au înfruntat două mari forţe, proletariatul sovietic înarmat, organizat sub forma Armatei Roşii şi forţele contrarevoluţiei agresoare reunite sub drapelul fascismului, forţe pentru care nu există nici o justificare, nici juridică şi nici morală.
 |
| Intrarea trupelor sovietice în Bucureşti |
Probabil că cercurile financiare internaţionale, cele care fac jocurile geo-politicii, şi-au luat mâna de pe Băsescu, iar aceasta în disperare de cauză prin girul moral pe care îl conferă fascismului antonescian , doreşte apropiere şi sprijin din partea grupurilor naţionalist-antisemite de care România nu duce deloc lipsă.
A doua afirmaţie pe care Băsescu a făcut-o şi la care vreau să mă refer, este că ex-regele Mihai, sluga ruşilor cum l-a caracterizat preşedintele, a comis, abdicând în 1947, un act de trădare de ţară. Este destul de amuzant acest război al slugilor, una certă a americanilor, cealaltă presupusă a ruşilor.
Nu, abdicarea a fost gestul unui om responsabil, care a înţeles să se dea la o parte de bună voie pentru a nu stingherii cu nimic calea progresului pe care proletariatul român se angajase urmat îndeaproape de ţărănimea săracă având ca ţel construirea socialismului.
Nu a fost un act de trădare, ci un act care a facilitat avansul regimului socialist în ţara noastră, singurul care, cu toate nerealizările şi neîmplinirile sale, a reuşit, în scurtul timp cât s-a aflat la putere, să aducă România, un stat aflat ca şi azi la periferia Europei, în prim planul vieţii politice şi economice mondiale.
Abdicarea poate fi socotită trădare doar în accepţiunea restrânsă a trădării intereselor claselor dominante, burghezia şi moşierimea, dar nicidecum a ţării, şi aici vedem clar cât de mult s-a îngustat gândirea politică a lui Traian Băsescu care nu judecă decât în paradigma intereselor sale de clasă.
Nu ar fi rău dacă şi Traian Băsescu ar urma exemplul ex-regelui Mihai şi după cea ar rosti tot adevărul despre drama României de ieri şi de azi, ar demisiona din funcţia de preşedinte al ţării. Peste 50 de ani, cineva ar putea să o considere trădare a intereselor FMI-ului.
34 de comentarii:
Domnule Florian Liviu,
Dumneavoastră sunteţi rus ?
Să vă motivez întrebarea mea.
Din punctul meu de vedere, calificativele de felul „rasă superioară”, „popor ales” sunt prostii. Nu am fobii şi nici simpatii necondiţionate faţă de nicio etnie sau rasă, nici măcar faţă de poporul român. Consider că apartenenţa la o etnie este mai degrabă o stare de spirit, un ataşament sincer la un sistem de valori, decât o calitate determinată biologic. De exemplu, pentru mine un ţigan care simte româneşte este la fel de român ca şi mine, eu însumi am uneori trăiri sârbeşti sau ungureşti.
Etno-diversitatea este o binefacere pentru omenire, pentru cultură şi civilizaţie şi ar trebui acceptată ca atare.
Îmi exprim dezacordul atât faţă de naţionalismul făţiş-intolerant, cât şi faţă de naţionalismul intolerant dar nesincer, mascat sub chipul internaţionalismului blajin sau al marxismului care transcende limitele disputele etnice. Dintre aceste două naţionalisme maladive, mai tare mă tem de cel nesincer, căci de cel făţiş mă pot apăra.
Nu-mi doresc să stric aproape-prietenia noastră prin presupunerile mele. Dar vă comunic în mod sincer impresia mea că, ori de câte ori arbitraţi într-o dispută ruso-română, invariabil daţi câştig de cauză părţii ruseşti. Iar eu nu cred în existenţa vreunui „popor infailibil”.
Articolul acesta, pe marginea căruia fac acest comentariu, deşi bine scris din punct de vedere ştiinţific şi logic (dar nu fără greşeală), nu face excepţie: dă câştig de cauză părţii ruseşti.
Se explica asta prin faptul că sunteţi rus, fie şi doar în sensul pe care l-am definit eu ?
Domnule profesor Valerius,
Înainte de a avea o apartenenţă etnică, simt cu putere că aparţin clasei sociale în care m-am născut şi în care m-am format şi al cărei set de valori îl respect şi mi l-am însuşit,clasa muncitoare.
Aparţin spiritual lumii proletare, sunt şi mă simt proletar, sunt mândru de acest statut şi de libertatea interioară ce mi-o conferă, detest sistemul de valori burgheze, impregnat de elitism, cupiditate,ipocrizie,mercantilism, egoism individualist.
Deci, sunt mai întâi proletar, apoi român, apoi mare admirator al culturii ruse, apoi european.
Fiind mai întâi proletar, patria mea nu este Rusia,nici România, vorbesc de patrie în sensul descris de dvs., "o stare de spirit, un ataşament sincer la un sistem de valori", ci Uniunea Sovietică.
Uniunea Sovietică, leagănul comunismului, stat al proletarilor şi ţăranilor liberi, stat prin esenţa sa antiburghez, ce nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale, stat în care naţionalismul popoarelor ce îl compuneau şi în special naţionalismul rus erau subordonate idealurilor comuniste, iată adevărata mea patrie.
Mulţumesc pentru răspuns.
Nu cunosc detalii, însă așa se vorbește, cum că, în Uniunea Sovietică, erau promovați în primul rând cei de origine rusească și doar în plan secund apăreau și alte naționalități. Dacă este așa e regretabil.
Este detestabil imperialismul rusesc, așa cum a fost și cel românesc (deși a vorbi despre imperialism românesc e mai degrabă o glumă). Mă gândesc aici la unirea, într-adevăr condiționată, dar nu numai a Basarabiei ci și a Transilvaniei cu Regatul României. Să nu uităm că prin actul de la 1 Decembrie 1918 se stabileau niște condiții care au fost încălcate imediat după aceea.
În altă ordine de idei vroiam să spun că din păcate Uniunea Sovietică a fost percepută ca rusească, și nu așa cum mi-aș dori astăzi o Uniune Socialistă multinațională și multiculturală.
„Aparţin spiritual lumii proletare, sunt şi mă simt proletar, sunt mândru de acest statut şi de libertatea interioară ce mi-o conferă”
Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare. Proletarul este un om care n-are decât „lanţuri”, el este o victimă a sistemului capitalist, în care este considerat o marfă, un animal de muncă al cărui rost este să producă profit pentru capitalist. Cu alte cuvinte proletarul nu are nici un motiv să fie „mândru de acest statut”. Dacă ar fi „mândru de acest statut” al lui, nu şi-ar propune să înfăptuiască revoluţia proletară, prin care urmăreşte să se emancipeze din condiţia de proletar, împreună cu înlocuirea sistemului capitalist alienant cu o societate mai dreaptă.
„Fiind mai întâi proletar, patria mea nu este Rusia,nici România, vorbesc de patrie în sensul descris de dvs., "o stare de spirit, un ataşament sincer la un sistem de valori", ci Uniunea Sovietică.
Uniunea Sovietică, leagănul comunismului, stat al proletarilor şi ţăranilor liberi, stat prin esenţa sa antiburghez, ce nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale, stat în care naţionalismul popoarelor ce îl compuneau şi în special naţionalismul rus erau subordonate idealurilor comuniste, iată adevărata mea patrie.”
Este dreptul dv. de a exprima apartenenţa afectivă la o anumită patrie, Uniunea Sovietică. Sub acest aspect n-am obiecţii.
Sub aspectul motivării teoretice a apartenenţei dv. la patria Uniunea Sovietică am obiecţii.
Ca marxist, sunt de acord că naţionalismele trebuie subordonate idealurilor comuniste. Pentru un comunist, contradicţia fundamentală este cea dintre Muncă şi Capital, dintre Proletar şi Burghez. În raport cu această contradicţie, conflictele etnice devin secundare.
Dezacordul meu apare în momentul în care se postulează o contradicţie fundamentală între calitatea de comunist şi identitatea etnică, între „idealurile comuniste” şi „naţionalismul popoarelor”. Nu, domnule, comunismul, în esenţa lui autentică, se referă la punerea în comun a mijloacelor de producţie, nu la o omogenizare etnică. Această eroare este prezentă şi în argumentul dv.: motivaţi apartenenţa dv. la Uniunea Sovietică pentru că Uniunea Sovietică „nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale”. Eroarea aceasta din planul teoriei, anume că naţionalismele, ca manifestări ale unor identităţi etnice, sunt antagonice în raport cu idealul comunist, a stat la baza unor cumplite drame şi tragedii: grupuri etnice masive au fost mutate dintr-un loc în altul, cu scopul „omogenizării”. S-a urmărit înlocuirea unor oameni reali, concreţi, cu anumite identităţi etnice, cu o abstracţie, „omul sovietic”.
În ceea ce mă priveşte, nu simt nicio incompatibilitatea între opţiunea mea pentru comunism şi calitatea mea de român care doreşte să fie respectat în aceeaşi măsură în care el îi respectă pe oamenii cu altă identitate etnică.
„Prin urmare, Băsescu reiterează teza fascistă cum că războiul românesc în Est era un război drept, întemeiat, pentru recuperarea unor teritorii răpite abuziv, nicidecum un război de agresiune, imperialist”
Războaiele nu fac cinste speciei umane. Aş dori să trăiesc într-o lume fără războaie. Din nefericire, ele sunt o realitate istorică. Nu ne rămâne decât să distingem, cum faceţi şi dv., între „război de agresiune” şi „război drept, întemeiat”.
Dacă Băsescu a susţinut că întregul război românesc din Est a fost drept, întemeiat, eu nu sunt de acord cu el.
Dar nici dv. nu procedaţi corect sugerând că tot acel război românesc în Est a fost un „război de agresiune, imperialist”.
„Faptul că fascistul Antonescu a continuat alături de Hitler operaţiunile militare mai departe de Nistru, pătrunzând adânc în inima Rusiei până la Stalingrad, loc unde armatele fasciste au suferit o usturătoare şi bine meritată înfrângere, confirmă afirmaţia că miza războiului româno-sovietic nu era Basarabia, ci loialitatea şi afinitatea ideologică dintre Antonescu şi Hitler, imperialismul şi cupiditatea clasei dominante româneşti ce se visa înstăpânită peste o bucată din stepele Rusiei.”
Sunt de acord.
Sunteţi şi dv. de acord că războiul până la Nistru a fost „un război drept, întemeiat, pentru recuperarea unor teritorii răpite abuziv, nicidecum un război de agresiune, imperialist” ?
„condamn fără reţinere orice fel de imperialism.”
Pe bune ? Inclusiv imperialismul sui-generis sovietic ? Sau nu vă lasă apartenenţa sufletească la patria dv., Uniunea Sovietică ?
„E bine de reţinut că Rusia a luat Basarabia de la Imperiul Otoman, nu de la România, care în 1812 nu exista ca stat”
Domnule Florian Liviu, nu încercaţi să ne aburiţi.
1). Dacă un individ îşi însuşeşte un obiect, preluându-l prin forţă de la un hoţ care furase acel obiect, nu înseamnă că acel individ săvârşeşte un act drept şi moral.
2). N-o fi existat România ca stat în 1812, dar statul român proclamat ulterior este, conform dreptului internaţional şi al logicii general-umane, succesorul legitim al provinciilor româneşti reunite în România, aşa cum, de exemplu, Rusia actuală este membră a Consiliului de Securitate ca succesoare a Uniunii Sovietice.
@Idle
După moartea lui Stalin, Hruşciov a deviat Uniunea Sovietică de la linia marxist-leninistă, iar naţionalismul republicilor componente, în frunte cu naţionalismul rus dominant a ajuns din nou în prim planul scenei politice. Naţionalismul exacerbat, lupta naţionalismului rus pentru impunere în dauna celorlalte naţionalisme a fost dealtfel unul din factorii principali care au dus la destrămarea Uniunii Sovietice.
Dar, Uniunea Sovietică pe care eu o admir şi o iubesc şi al cărei cetăţean mă consider este Uniunea Sovietică multietnică, multiculturală şi profund antiburgheză întemeiată de Lenin şi care se termină odată cu Stalin.
Pentru a ne face o idee, numai, asupra caracterului profund multietnic al acestei construcţii politice, în care dominant era principiul enunţat de Stalin, "naţionalism în formă, socialism în conţinut", să ne uităm asupra etnicităţii conducătorilor săi cei mai de frunte, să zicem în 1940. Fac o enumerare din memorie şi rog să fiu corectat dacă greşesc:
I.V. Stalin - georgian
K.E. Voroşilov- ucrainian
A.I. Mikoian - armean
M.A. Suslov -rus
V.M Molotov -rus
L.M Kaganovici -evreu
G.M Malenkov - rus
Referitor la ex-regele Mihai scrieţi:
„Nu, abdicarea a fost gestul unui om responsabil, care a înţeles să se dea la o parte de bună voie pentru a nu stingherii cu nimic calea progresului pe care proletariatul român se angajase urmat îndeaproape de ţărănimea săracă având ca ţel construirea socialismului.”
Domnule, chiar aşa ? De dragul concluziilor dv. pro-sovietice faceţi din această faţă palidă a istoriei noastre un „om responsabil”, un vizionar care a făcut posibil „progresul pe care proletariatul român se angajase urmat îndeaproape de ţărănimea săracă având ca ţel construirea socialismului” ?
Omul acesta n-a fost decât o personalitate slabă, un oportunist care s-a aplecat după cum a bătut vântul istoriei. Iată ce scrie prof. univ. dr. Ioan Scurtu în saitul domniei sale: „Regele Mihai, care aflase de la Radio Londra că ţara sa intrase în război, s-a grăbit să-i trimită o telegramă de felicitare lui Antonescu: „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei, pentru a întregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul se îndreaptă către Domnia Voastră, domnule general, şi către ostaşii ţării”.”
http://www.ioanscurtu.ro/content/view/143/1/
@Valerius
1.Mândria de a fi proletar.
Marx spunea că eliberarea proletariatului trebuie să fie opera proletariatului însuşi.
Orice luptă de eliberare, fie de clasă, fie naţională, şi aici trebuie să fiţi de acord cu mine, presupune un sentiment de mândrie al luptătorului, înţeles ca sentiment al demnităţii şi al încrederii în calităţile proprii şi în justeţea cauzei pentru care s-a ridicat la luptă.
Fără acest sentiment, fără conştiinţă de clasă, proletariatul nu ar fi decât o masă amorfă de sclavi.
Conştiinţa de clasă a proletariatului, care poate ajunge până la cea mai înaltă forma a sa, care este conştiinţa revoluţionară, complet detaşată şi în opoziţie antagonistă cu falsa conştiinţă nutrită de eşafodajul ideologiei burgheze, ce realizează misiunea sa istorică de răsturnare a ordinii capitaliste, de declanşare a revoluţiei totale are la bază pe lângă cunoaşterea şi înţelegerea rolului istoric şi social al proletariatului şi sentimentul de mândrie al apartenenţei la o clasă socială revoluţionară cu un sistem de valori propriu.
Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare doar din punct de vedere burghez.
Ea este în esenţă o condiţie antiburgheză şi, atenţie !, singura condiţie umană care permite, după cum spune Marx, înţelegerea deplină a esenţei umane.
Următorul pasaj cred că este elocvent:
"Dar, întrucât omul nu poate ajunge la cunoaşterea reală a lui însuşi, a celorlalţi şi a lumii obiectuale în situaţia lor social-istorică decât în MUNCĂ şi în obiectele MUNCII SALE, înseamnă că stăpânul ca non-muncitor nu are acces la această cunoaştere"
Un ultim argument şi cu aceasta închei acest capitol,astăzi, când am intrat, după cum spunea Lenin, în etapa istorică a "revoluţiilor proletare", când proletariatul a demonstrat că nu este numai o abstracţie teoretică, ci o forţă socială minunată, capabilă cu adevărat să salveze lumea, când organizat sub forma Armatei Roşii sovietice a dat cel mai mare tribut de sânge în lupta pentru stoparea barbariei naziste, a fi proletar nu este o ruşine, o umilinţă, o înfrângere, ci o mare mândrie. A fi proletar înseamnă a avea conştiinţa şi mâinile curate de sângele de care este pătată burghezia, de a nu avea nici un amestec în opera de prăbuşire naţională şi economică, trădare şi înstrăinare a avuţiei României, în care burghezia este angrenată de 20 de ani.
@Valerius
"Eroarea aceasta din planul teoriei, anume că naţionalismele, ca manifestări ale unor identităţi etnice, sunt antagonice în raport cu idealul comunist, a stat la baza unor cumplite drame şi tragedii: grupuri etnice masive au fost mutate dintr-un loc în altul, cu scopul „omogenizării”."
Nimic mai fals... omogenizarea etnica nu a fost niciodata un scop al URSS. Din contra, korenizatia din anii 20 si 30 scapase de sub control, prin aportul important la imburghezirea birocratiei locale prin exacerbarea nationalismului. Stalin a mutat mari grupuri identitare (tatarii din crimea, popoarele din caucaz) tocmai datorita nationalismului sau, precum si din cauza nationalismului excesiv al acelor grupuri identitare. Restul migratiei interne era pur individuala si pe principii pragmatice: cand intr-o zona nu existau specialisti intr-un domeniu pt care zona era propice, erau trimisi specialisti din alte zone (alternativa era sa lase resursa neexploatata cel putin 5-10 ani pana la formarea de specialisti locali).
"Nu, domnule, comunismul, în esenţa lui autentică, se referă la punerea în comun a mijloacelor de producţie, nu la o omogenizare etnică"
Exact, tocmai de aceea pt un comunist etnia este o alegere pur personala (i.e. la fel ca mancarea preferata, regizorul favorit etc), si nimeni nu poate sa-i impuna unei alte persoane o identitate pe care aceasta nu o accepta (cum se intample in cazul moldovenilor, pe care multi concetateni asa-zis comunisti ii considera "romani" din nationalism).
"1). Dacă un individ îşi însuşeşte un obiect, preluându-l prin forţă de la un hoţ care furase acel obiect, nu înseamnă că acel individ săvârşeşte un act drept şi moral."
Clasicul argument nationalist. Problema e cine stabileste cine e proprietaru acelui obiect (i.e. teritoriu). De ce proprietarul de drept al Basarabiei sa fie statul moldovenesc medieval, si nu Hoarda de Aur, care l-a stapanit inainte, si de la care Moldova l-a "furat"? Daca luam perioada medievala ca referinta, nu inseamna oare ca proprietarul de drept al Transilvaniei e Ungaria, si Romania l-a furat? Argumentul "proprietarului de drept" are acest mare defect: este falsificabil. Dar nationalistii de obicei nu au mare treaba cu logica, deci pt ei nu e o problema.
Abdicarea regelui a fost o simpla tranzactie comerciala: guvernul i-a oferit regelui un capital generos in schimbul acordarii legitimatii noii republici. Faptul ca transformarea s-a facut conform legilor burgheze, si nu printr-o revolutie a afectat grav evolutia viitoare a socialismului in Romania. De altfel se stie ca Marx considera capitalismul ca o etapa necesara premergatoare socialismului; Romania la sfarsitul anilor 40, cu o majoritate covarsitoare de tarani proprietari pe cate jumatate de hectar nu era nici pe departe la nivelul de capitalism necesar pt o revolutie comunista, de unde si sfarsitul prematur al sistemului.
@Valerius
2. Contradicţia dintre naţionalism şi comunism.
Contradicţia dintre comunism şi naţionalism se naşte din negarea comunismului de către naţionalismul burghez.
Naţionaliştii burghezi au declanşat războiul împotriva comunismului, altfel comunismul nu are nimic doctrinar cu naţionalismul, nu-l neagă, cum nu neagă nici un fel de tradiţie sau credinţă religioasă, pentru că în esenţă, comunismul este o sporire a libertăţii omului, nu o îngrădire.
Naţiunea este o categorie istorică care a luat naştere în epoca capitalismului ascendent, prin desfiinţarea fărâmiţării feudale, prin dezvoltarea legăturilor economice între diferite regiuni, prin unirea pieţelor locale într-o piaţă naţională unică.
Naţiunile astfel formate erau naţiuni burgheze, pentru că burghezia a strâns într-un singur tot naţiunea şi a cimentat-o, pentru că principala forţă conducătoare a naţiunii era burghezia şi partidele sale naţionaliste. Acest fapt şi-a pus amprenta asupra întregii fizionomii morale şi social-politice a acestor naţiuni.
Pacea între clase înăuntrul naţiunii de dragul "unităţii naţionale"; mărirea teritoriului naţiunii proprii prin cotropirea unor teritorii naţionale străine;neîncredere şi ură faţă de alte naţiuni; asuprirea minorităţilor naţionale; front unic cu imperialismul- iată bagajul ideologic şi social-politic al acestor naţiuni.
Desigur că burghezia a folosit naţionalismul ca armă de luptă violentă împotriva comunismului şi de aici conflictul, comunismul a fost totdeauna în legitimă apărare.
Dar naţiunea burgheză nu este veşnică,o dată cu lichidarea capitalismului dispar de pe scenă şi naţiunile burgheze. Pe ruinele vechilor naţiuni, burgheze se dezvoltă naţiuni noi socialiste, care reprezintă un tip principial nou de naţiuni.Aceste naţiuni se formează pe baza dezvoltării socialismului.
Clasa muncitoare şi partidul ei internaţionalist constituie forţa conducătoare şi îndrumătoare care cimentează aceste naţiuni noi.
Numai în interiorul naţiunilor socialiste poţi fi în acelaşi timp pe deplin şi naţionalist şi comunist.
@Valerius
3. Războiul românesc împotriva Uniunii Sovietice
Nu sunt de acord cu nici un fel de război împotriva Uniunii Sovietice, nici cu cel până la Nistru.
1. Pentru că războiul nu este un mijloc de soluţionare a conflictelor dintre state (vezi pactul Kellog-Briand semnat şi de România)
2. Pentru că România burgheză condusă de un naţionalism îngust nu a avut curajul şi viziunea politică să organizeze în Basarabia un plebiscit în problema unirii, absolut normal şi firesc, aşa cum Litvinov a cerut pe bună dreptate la conferinţa de la Viena, asumându-şi toate consecinţele care ar fi decurs de aici.
Problema unirii unei ţări cu alte ţări nu poate fi hotărâtă de un for superior, fie el Sfatul Ţării, parlament, etc., ci numai de popor prin forma democratică a referendumului.
Aici, orice aţi spune dvs. împotrivă, sovietele aveau dreptate în privinţa consultării populare, iar România a plătit mai târziu preţul aroganţei cu care a tratat această propunere, repet, justă.
Domnule Florian Liviu,
Răspund acum la mesajul dv. care începe aşa:
"@Valerius
1.Mândria de a fi proletar."
Intenţia dv. este evidentă:
a). Vă menţineţi pe poziţia anterioară: „Aparţin spiritual lumii proletare, sunt şi mă simt proletar, sunt mândru de acest statut şi de libertatea interioară ce mi-o conferă”.
b). Vreţi să combateţi opinia mea: "Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare. Proletarul este un om care n-are decât „lanţuri”, el este o victimă a sistemului capitalist, în care este considerat o marfă, un animal de muncă al cărui rost este să producă profit pentru capitalist. Cu alte cuvinte proletarul nu are nici un motiv să fie „mândru de acest statut”."
Dar intenţia dv. nu s-a convertit în faptă. Nimic din mesajul dv. la care mă refer nu are valoare contra-argumentativă în raport cu opinia mea. Dv. negaţi ceea ce eu n-am afirmat, afirmaţi ceea ce eu n-am negat. Vă referiţi la tot felul de lucruri care nu constituie obiectul disputei noastre: "eliberarea proletariatului", "sentiment de mândrie al luptătorului", "conştiinţa de clasă a proletariatului", "Condiţia de proletar" ca "singura condiţie umană care permite, după cum spune Marx, înţelegerea deplină a esenţei umane."
Singura propoziţie care îşi are rostul în polemica noastră este aceasta: "Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare doar din punct de vedere burghez". Adică pentru proletar este o condiţie demnă ? Ei, aş ! Te pomeneşti că proletarul dv. este masochist !
Domnule Florian Liviu,
Impresia mea este că nu aţi citit cu atenţie contra-argumentul meu sau nu l-aţi înţeles.
Domnule Florian Liviu
Am observat, însă, că vă plac citatele, că vreţi să ne batem în citate. Drept urmare, vă voi oferi eu nişte citate care au, cu adevărat, strânsă legătură cu discuţia noastră.
Mai întâi, vă ofer definiţiile termenilor "mândrie" şi "proletar/proletariat".
MÂNDRÍE, mândrii, s. f.
1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire.
2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.
Sursa: DEX '98
http://dexonline.ro/definitie/mândrie
Presupun că nici dv. nu aţi avut în vedere sensul (2), care este fudulia prostului, ci sensul (1).
Proletariat
Karl Marx Şi Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, "Proletari şi burghezi"
http://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c01.htm
(nota 1, subsolul paginii)
"Prin proletariat se înţelege clasa muncitorilor salariaţi moderni, care, neposedînd mijloace de producţie proprii, sînt nevoiţi să-şi vîndă forţa lor de muncă pentru a putea trăi. [Nota lui Engels la ediţia engleză din 1888.]"
Apoi vă prezint concepţia lui Marx şi Engels despre condiţia umilitoare a proletariatului:
1). "proletariatul, clasa muncitorilor moderni, care nu trăiesc decît atîta vreme cît găsesc de lucru şi care găsesc de lucru numai atîta vreme cît munca lor sporeşte capitalul. Aceşti muncitori, care sînt siliţi să se vîndă cu bucata, sînt o marfă ca oricare alt articol din comerţ şi prin urmare sînt supuşi deopotrivă tuturor vicisitudinilor concurenţei, tuturor oscilaţiilor pieţei." (...)
http://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c04.htm
2). "Mase de muncitori îngrămădite în fabrică sînt organizate milităreşte. În calitate de simpli soldaţi industriali, ei sînt supuşi supravegherii unei ierarhii întregi de subofiţeri şi ofiţeri. Ei nu sînt numai robii clasei burgheze, ai statului burghez, ci sînt, zi cu zi şi ceas cu ceas, robiţi de maşină, de supraveghetori şi, mai ales, de fiecare burghez fabricant în parte. Şi cu cît acest despotism proclamă mai făţiş cîştigul ca scop final, cu atît este mai meschin, mai duşmănos, mai aprig". (...)
http://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c04.htm
3). "Proletarii n-au nimic propriu de ocrotit; ei au de nimicit tot ce pînă acum ocrotea şi asigura proprietatea privată." (...)
http://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c04.htm
4). "Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decît lanţurile. Ei au o lume de cîştigat."
http://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c04.htm
Tovarăşe Florian Liviu,
Acesta este proletariatul în concepţia lui Marx şi Engels şi aceasta este condiţia lui umilitoare, lipsită de demnitate şi fără niciun motiv de mândrie pentru proletariat.
În concepţia dv.:
- sau proletariatul este masochist, trăind situaţia sa umilitoare, nedemnă ca fiind generatoare de plăcere, fericire, mândrie;
- sau dv., atunci când vorbiţi de mândria dv. de proletar, în loc să vă gândiţi la situaţia reală, umilitoare, nedreaptă a proletariatului, vă gândiţi la trăirea subiectivă pe care proletariatul o poate avea dacă visează la o societate revoluţionată de el însuşi. În această alternativă, preferabilă pentru dv. ca interlocutor, mândria proletarului este precum fericirea lui Faust, din finalul scrierii lui Goethe: bătrân şi orb, Faust îşi imaginează cum ar fi dacă ar răpi mării ceva teritoriu şi l-ar oferi comunităţii. El are o fericire ipotetică, pe care Mefisto nu i-a putut-o oferi: "Atunci aş spune clipei 'Opreşte-te, că prea frumoasă eşti !' " (sau cam aşa ceva).
„Florian Liviu spunea...
@Valerius
2. Contradicţia dintre naţionalism şi comunism.”
Domnule Florian Liviu,
Eu încă mai sper că dv. nu sunteţi un fel de Dan M. privit în oglindă.
Tocmai pentru că am această speranţă, vă întreb: credeţi că următoarele două texte dovedesc consecvenţă logică şi principială ?
1). „Uniunea Sovietică, leagănul comunismului, stat al proletarilor şi ţăranilor liberi, stat prin esenţa sa antiburghez, ce nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale (…) iată adevărata mea patrie”.
2). „comunismul nu are nimic doctrinar cu naţionalismul, nu-l neagă”.
„Florian Liviu spunea...
@Valerius
3. Războiul românesc împotriva Uniunii Sovietice
Nu sunt de acord cu nici un fel de război împotriva Uniunii Sovietice, nici cu cel până la Nistru.
1. Pentru că războiul nu este un mijloc de soluţionare a conflictelor dintre state (vezi pactul Kellog-Briand semnat şi de România)
2. Pentru că România burgheză condusă de un naţionalism îngust nu a avut curajul şi viziunea politică să organizeze în Basarabia un plebiscit în problema unirii, absolut normal şi firesc, aşa cum Litvinov a cerut pe bună dreptate la conferinţa de la Viena, asumându-şi toate consecinţele care ar fi decurs de aici.
Problema unirii unei ţări cu alte ţări nu poate fi hotărâtă de un for superior, fie el Sfatul Ţării, parlament, etc., ci numai de popor prin forma democratică a referendumului.”
Da, domnule ? Pe cuvântul dv. de onoare ?
Ia citiţi următoarele rânduri:
„Prin Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, Uniunea Sovietică şi Germania şi-au împărţit zonele de ocupaţie între Marea Baltică şi Marea Neagră.
Articolul 3 al Anexei secrete a acestui Pact, prevedea:
„În privinţa Europei sud-estice, Partea Sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea Germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.
O săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial.
Capitularea Franţei, la 22 iunie 1940, a constituit un adevărat şoc pentru guvernanţii români, care-şi bazau politica externă pe alianţa cu această ţară.
Profitând de starea de derută instalată la Bucureşti, în ziua de 23 iunie, Molotov a comunicat lui Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, decizia sovieticilor de a pune în aplicare Pactul din 23 august 1939 privitor la Basarabia, precizând:
„Dacă România nu va accepta soluţionarea paşnică a problemei basarabene, Uniunea Sovietică o va rezolva prin forţa armată”.
La 25 iunie a venit răspunsul pozitiv al lui Ribbentrop, iar în seara zilei de 26 iunie ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, i-a fost înmânată nota prin care guvernul sovietic cerea guvernului român:
„1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei”.
Propunerea guvernului român de a „începe imediat şi în spiritul cel mai larg discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic” a fost respinsă, iar la 28 iunie a transmis o nouă notă ultimativă, în care preciza că în aceeaşi zi trupele sovietice vor ocupa oraşele Chişinău, Cetatea-Albă şi Cernăuţi.
Guvernul român a răspuns: „pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.
Aşadar, nu a fost vorba de o „convenţie româno-sovietică” cum avea să se scrie în Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi nici de un „acord româno-sovietic” cum avea să figureze în Tratatul de pace din 10 februarie 1947, ci de o cedare sub presiunea forţei militare. A fost un act de agresiune, la care România nu a ripostat în acel moment.”
http://www.ioanscurtu.ro/content/view/143/1/
Domnule Florian Liviu,
Vă jur că eu nu am vreo misiune politico-ideologică prin internet. Sunt în stare să recunosc, în faţa probelor, un adevăr, chiar de-ar fi dureros pentru mine.
Spuneţi-mi, dovediţi-mi că nici dv. nu sunteţi un ideolog de serviciu care are sector pe aici. Am nevoie de sinceritatea dv. ca de aer.
Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (nerecurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?
Prefer tăcerea în locul unei minciuni politice.
Domnule profesor Valerius,
Respect opiniile dvs., vă admir puterea logică şi eleganţa frazei, chiar dacă uneori susţinem idei şi teze diferite.
Vă asigur că nu mă plăteşte nimeni să iau apărarea Uniunii Sovietice şi a lui Stalin, ci din contră, am de suferit din cauza acestui lucru.
Dar asta e viaţa, prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul.
Nu pot să rămân indiferent când se aruncă cu tone de noroi în Uniunea Sovietică şi în fondatorii ei. Mi-am asumat un drum şi merg pe el, deşi vă asigur cu toată sinceritatea, că nu este deloc profitabil.
Sunt convins că nici dvs. nu aveţi o poziţie foarte comodă afişându-vă convingerile comuniste.
În ceea ce am scris, am exprimat convingerile şi credinţele mele sincere, întemeiate pe cercetarea documentelor şi dovezilor istorice, dacă m-am înşelat în interpretarea lor, prin intervenţiile dvs. aţi avut şi aveţi posibilitatea să vă exprimaţi opiniile contrare.
Adevărul se naşte întotdeauna din lupta ideilor opuse.
Domnule profesor Valerius,
Nimeni nu este infailibil, şi eu pot greşi şi dvs. puteţi greşi. Dan M. pe dos pot fi şi eu, dar şi dvs.
Haidem să renunţăm amândoi la pretenţiile integraliste, să ne exprimăm punctele de vedere şi atât.
Răspunsul la întrebarea cine are dreptate România sau Sovietele nu poate fi dat pe cale logico-raţională, cum nu pot fi rezolvate pe această cale antinomiile lui Kant.
Problema este una politică, punct. Şi în calitatea de problemă politică, cere, deci, o rezolvare politică.
Din punctul meu de vedere problema şi-a găsit rezolvarea justă în Sentinţa Tribunalului Poporului din Bucureşti, din 17 mai 1946, care a condamnat războiul românesc în Răsărit.
Ce nu ştie Băsescu sau a uitat este faptul că
Sentinţa din 17 mai 1946 a fost contestată în anul 2006 şi reconfirmată, cu anumite amendamente, de Curtea de Apel Bucureşti la 5 decembrie 2006.
În urma recursului intentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul a fost rejudecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, la 6 mai 2008 a anulat sentinţa Curţii de Apel Bucureşti şi a respins definitiv cererea de revizuire a sentinţei date de Tribunalul Poporului din Bucureşti, din 17 mai 1946.
Deci, Ion Antonescu a fost reconfirmat vinovat de crimă împotriva păcii-întemeiată pe actul de agresiune împotriva sovietelor- în mai 2008, deci chiar în timpul mandatului marinarului.
„Nu pot să rămân indiferent când se aruncă cu tone de noroi în Uniunea Sovietică şi în fondatorii ei.”
Foarte bine. Nici eu nu sunt indiferent faţă de acele neadevăruri.
„Răspunsul la întrebarea cine are dreptate România sau Sovietele nu poate fi dat pe cale logico-raţională, cum nu pot fi rezolvate pe această cale antinomiile lui Kant.
Problema este una politică, punct. Şi în calitatea de problemă politică, cere, deci, o rezolvare politică.”
Eu nu v-am pus întrebarea „cine are dreptate România sau Sovietele”, întrebare la care nu se poate răspunde clar şi precis.
V-am pus o întrebare la care se poate răspunde clar şi precis: „Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (nerecurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?”
Vă amintesc datele problemei.
„Documente şi dovezi istorice”:
În ziua de 23 iunie, Molotov a comunicat lui Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, decizia sovieticilor de a pune în aplicare Pactul din 23 august 1939 privitor la Basarabia, precizând: „Dacă România nu va accepta soluţionarea paşnică a problemei basarabene, Uniunea Sovietică o va rezolva prin forţa armată”.
În seara zilei de 26 iunie ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, i-a fost înmânată nota prin care guvernul sovietic cerea guvernului român:
„1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei”.
La 28 iunie [guvernul sovietic] a transmis o nouă notă ultimativă, în care preciza că în aceeaşi zi trupele sovietice vor ocupa oraşele Chişinău, Cetatea-Albă şi Cernăuţi.
Vă amintesc principiile enunţate de dv.:
1.„războiul nu este un mijloc de soluţionare a conflictelor dintre state”
2.„Problema unirii unei ţări cu alte ţări nu poate fi hotărâtă de un for superior, fie el Sfatul Ţării, parlament, etc., ci numai de popor prin forma democratică a referendumului.”
Problema pe care v-am pus-o,
„Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (nerecurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?”,
nu este antinomie, ci poate fi rezolvată prin „cercetarea documentelor şi dovezilor istorice” şi „pe cale logico-raţională”.
Răspunsul nu poate fi decât unul:
acele note ultimative nu au fost conforme cu principiile enunţate de dv. Dar dv. aplicaţi în mod arbitrar acele principii, numai în raport cu România, dar nu şi în raport cu guvernul sovietic.
Când scrieţi:
„Răspunsul la întrebarea cine are dreptate România sau Sovietele nu poate fi dat pe cale logico-raţională, cum nu pot fi rezolvate pe această cale antinomiile lui Kant. Problema este una politică, punct. Şi în calitatea de problemă politică, cere, deci, o rezolvare politică.”,
dv. sugeraţi că „rezolvarea politică” poate să nu fie „logico-raţională”, că poate să nu fie conformă cu nişte principii deja cunoscute şi recunoscute, ci conform cu „principiul” „uite aşa vrea tancurile mele”. Ăsta-i cinism de cea mai joasă speţă, domnule Florian Liviu. Astfel de cinism a provocat milioane de morţi în istoria mai veche ori mai nouă a omenirii.
„Dar asta e viaţa, prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul.”
Iertare, domnule Florian Liviu, dar mi-aţi oferit suficiente dovezi că alt principiu vi se potriveşte: „Mi-e prieten adevărul, dar mai prietenă mi-e politica”.
Dacă politica pe care o faceţi dv. implică, cel puţin uneori, suspendarea rezolvării pe cale logico-raţională a problemelor, dacă această politică aplică principiile relaţiilor dintre state în mod arbitrar, atunci eu nu pot face aceeaşi politică.
Îmi pare rău, domnule Florian Liviu, dar nu putem fi tovarăşi de drum.
Domnule Florian Liviu,
Continuarea dialogului nostru în blogul meu m-a ajutat să înţeleg că m-am pripit atunci când am scris că vi se potriveşte principiul „Mi-e prieten adevărul, dar mai prietenă mi-e politica”.
Vă rog să mă iertaţi şi sper că vom rămâne tovarăşi.
Sunt bucuros să rămânem tovarăşi, prieteni şi vreau să-mi reafirm respectul şi preţuirea pe care vi le port.
Idealul nostru comun, pe care, din acest colţ de internet, încercăm să-l facem cunoscut cât mai multor cititori, cu aceste mijloace modeste puse la dispoziţia noastră de industria internetului, este mult mai de preţ decât nişte neînţelegeri momentane, peste care, iată, am reuşit să trecem.
Doamna @Geomarz avea dreptate când ne atrăgea atenţia pe blogul dvs. acum câteva zile că după ce suntem puţini, ne mai şi certăm între noi...
De multe ori conflictele, diferendele au darul să-i unească mai mult pe oameni, contribuie la o cunoaştere reciprocă mai profundă. Cred că diferendul dintre noi a avut acest dar.
Proletari din toate ţările, uniţi-vă !
"Doamna @Geomarz"
Nu aţi greşit ? geomarz nu este un domn ?
Nu am greşit, este o doamnă foarte distinsă, medic, implicată în mişcarea de stânga, nu pot da mai multe detalii despre domnia sa fără permisiunea expresă a dumneaei.
Domnilor,
@ Liviu
@ Valerius
Am scris acelas lucru si pe blogul domnului Valerius si il rept si aici:
Ma bucur ca ati ingropat securea razboiului. M-a intristat gindul ca parea atit de greu sa depasiti anumite divergente de opinii.
In cei aproape 20 de ani de cind stiu cite ceva despre firava stinga locala am vazut prea multe divergente acerbe intre atit de putin numerosii membrii ai acestei atitudini (miscare imi este greu sa o numesc) si atitea dezbinari, credeti-ma.
@ Liviu
Multumesc petnru prezentare elogioasa, poate prea elogioasa.
Deacord cu cele spuse de dmna Geo pe situl domnului profesor Valerius "nu exista adevar" ınsa ıi dau dreptate şi tov. Liviu,curajosul cautator de adevar, chiar daca nu ıl va gasi niciodata importan e ka l-a cautat.Pentru ca nu e aşa simplu sa scri un asemenea articol, tre' sa fii conştient ca te face lumea "tradator" şi pentru OMUL Liviu Florian care are o cariera ın fata e şi mai greu...şi poate, foarte multe dezavantaje...pe care le-a luat cu siguranta ın calcul.
Felicitari tovaraşe!
@Artistului comunist,
Îţi mulţumesc pentru susţinerea morală. Şi eu îţi ţin pumnii strânşi în tot ce întreprinzi în interesul cauzei celor ce muncesc,a revoluţiei împotriva exploatării.
Urmând crezul nostru, păşim pe un drum dificil, minat, expunându-ne la mari riscuri.Dar tocmai dificultatea extremă este cea care ne provoacă
şi ne motivează să mergem înainte, încolonaţi şi totuşi atât de departe unii de alţii, păstrând în minte mereu vie amintirea eroilor
şi martirilor cauzei noastre.
Trimiteți un comentariu