Când se vor mişca masele ?

Demonstraţie muncitorească în Grecia

În sfârşit Europa pare că se mişcă.La Londra zeci de mii de studenţi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva majorării taxelor şcolare.Toată luna octombrie  Franţa a fost zguduită de mişcări muncitoreşti puternice împotriva unei legi a pensiilor prin care regimul lui Sarkozy  încearcă anularea unor drepturi câştigate prin lupte grele în trecut. Atena a fost din nou paralizată acum câteva zile de o grevă totală a transportatorilor, mitinguri şi demonstraţii prilej cu care fostul ministru conservator al transporturilor încolţit de mulţime abia a scăpat cu fuga dintr-o încercare de linşaj.

Ce au în comun toate aceste acţiuni?  Împotrivirea energică a celor ce muncesc la încercările clasei capitaliste de a aşeza povara recesiunii economice pe umerii lor, de a scoate castanele din foc cu mână proletariatului.

Muncitorii greci spre deosebire de colegii lor de clasă români au înţeles pe deplin dualitatea antagonistă a claselor care domneşte în capitalism. Ceea ce pierde o clasă câştiga cealaltă, reducerea veniturilor muncitorilor înseamnă sporirea profiturilor capitaliştilor. Ecuaţia este banal de simplă!

Iar muncitorii greci mai ştiu un lucru la fel de simplu: puterea guvernamentală nu este nicidecum neutră, un arbitru imparţial şi corect- deşi se autointitulează social democrată şi a ajuns la putere chiar cu voturile muncitorilor greci- aşa cum cred muncitorii români dintr-un reflex format în anii socialismului, ci un adversar perfid şi periculos care face tot ce-i stă în putinţă pentru a sprijini interesele finanţatorilor săi, clasa capitalistă.

Dacă ei nu vor lupta acum pe viaţă şi pe moarte apărându-şi interesele, standardul de viaţă, fie chiar cu cocteiluri Molotov, nimeni nu o va face în locul lor.

Şi totuşi ce-i opreşte pe muncitorii români să iasă în stradă, ce forţă îi reţine  ţintuiţi în case, incapabili de acţiune? Ce putere ocultă îi face, chiar atunci când se adună cu mari eforturi din toată ţara la câteva sute de metri de sediul guvernului, iar numărul lor este suficient de mare pentru a lua cu asalt atât Victoria cât şi Cotrocenii să se limiteze la dansul ridicol al pinguinului şi la ascultarea unor discursuri dezlânate ale sindicaliştilor.

Fără îndoială nu poate fi vorba de altceva, în opinia noastră, decât de confuzia dintre capitalism şi democraţie  inoculată cu premeditare în mintea muncitorului român de către guvernările post decembriste, de mass-media, precum şi de reflexul dobândit în anii socialismului că puterea de stat lucrează de cele mai multe ori onest pentru binele ţării şi al poporului. La toate acestea se adaugă spaima şi aversiunea dobândită în ultimii ani ai socialismului faţă de penuria alimentară şi de bunuri de larg consum, spaimă întreţinută vie şi alimentată constant de duşmanii socialismului care au tot interesul să inculce în mod fals muncitorilor egalitatea dintre socialism şi lipsuri. Realitatea este în fapt complet inversată. Capitalismul nu este în stare decât în cel mai bun caz să ofere ritmuri foarte mici de creştere economică, el duce la dezvoltare inegală, crize succesive, pauperizarea relativă sau absolută a maselor. Numai socialismul este într-adevăr capabil de ritmuri economice mari şi constante pe termen lung, fără crize de tip creştere şi contracţie. Dovadă elocventă este muntele de beton la propriu care a fost turnat în diversele edificii construite pe tot cuprinsul ţării în perioada socialismului. Lipsurile cu care populaţia s-a confruntat în anii optzeci ai secolului trecut nu sunt o caracteristică intrinsecă a socialismului, ci consecinţa deciziei conducerii de atunci a ţării de a continua cu orice preţ politica de industrializare, singura în măsură să asigure României o independenţă politică cât mai deplină şi un statut înalt şi respectat pe arena internaţională.

În anii optzeci am suferit cu toţii pentru că România se pregătea să facă un mare salt înainte, să se rupă odată pentru totdeauna din condiţia de mediocritate şi să pătrundă în clubul select al satelor industrializate ale lumii. Astăzi suferim la fel, dar fără nici o cauză, fără nici un ţel, fără nici o noimă. Muncim şi cu cât muncim mai mult cu atât suntem mai săraci şi ca oameni şi ca ţară. Dar muncitorului român aceste lucruri sunt departe de a-i fii clare.

În primul rând nu este capabil să realizeze, nu-i vine să creadă, că puterea politică îi este ostilă atât pe faţă cât şi pe la spate, că toate actele puterii sunt îndreptate în esenţă contra sa, având drept scop final înlesnirea exploatării sale.Uşor, uşor sunt eliminate din legislaţie toate mecanismele de protecţie ale muncii, condamnate ca fiind reminiscenţe socialiste negative care se opun reducerii şomajului. Băsescu a mers cu cinismul până la a-i alunga din ţară, cui nu-i convine în România este liber să plece a spus preşedintele, în numele dreptului la liberă circulaţie.Amar drept pentru cei ce nu-şi pot găsi o slujbă în propria lor ţară !

Prins în capcana confuziei muncitorul este prizonierul unor dileme pe care încă nu le poate depăşi.

Dacă atacă actuala stare politică frontal în stradă, dacă alungă prin forţă puterea coruptă, incapabilă, în frunte cu Băsescu şi cu toată camarila sa, ce va pune în loc, cine-i va urma? Nu-i oare mai înţelept şi mai raţional să aştepte viitoarele alegeri ?  Democraţia burgheză încă nu şi-a consumat pentru muncitorul român întreaga capacitate de seducţie.

Dacă se gândeşte să opună vacuumului de putere socialismul atunci înseamnă că a ales să renunţe la democraţie, să se întoarcă la lipsuri, că doreşte să schimbe o mizerie cu alta. Confuzia abil întreţinută de duşmanii emancipării sale între capitalism şi democraţie, intre socialism şi penurie îl sileşte să părăsească şi această opţiune.

În clipa când va reuşi să-şi alunge confuzia, ajutat sau pe cont propriu, când privind în jur mai cu atenţie şi mai cu luare-aminte va fii conştient de poziţia sa politică şi socială se va scutura de apatie, inacţiune, inerţie şi se va sincroniza cu marea familie a proletariatului european care, iată, s-a ridicat la luptă pentru a-şi apăra şi conserva drepturile.