luni, 20 decembrie 2010

Când se vor mişca masele ?

Demonstraţie muncitorească în Grecia
În sfârşit Europa pare că se mişcă.La Londra zeci de mii de studenţi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva majorării taxelor şcolare.Toată luna octombrie  Franţa a fost zguduită de mişcări muncitoreşti puternice împotriva unei legi a pensiilor prin care regimul lui Sarkozy  încearcă anularea unor drepturi câştigate prin lupte grele în trecut. Atena a fost din nou paralizată acum câteva zile de o grevă totală a transportatorilor, mitinguri şi demonstraţii prilej cu care fostul ministru conservator al transporturilor încolţit de mulţime abia a scăpat cu fuga dintr-o încercare de linşaj.
Ce au în comun toate aceste acţiuni?  Împotrivirea energică a celor ce muncesc la încercările clasei capitaliste de a aşeza povara recesiunii economice pe umerii lor, de a scoate castanele din foc cu mână proletariatului.
Muncitorii greci spre deosebire de colegii lor de clasă români au înţeles pe deplin dualitatea antagonistă a claselor care domneşte în capitalism. Ceea ce pierde o clasă câştiga cealaltă, reducerea veniturilor muncitorilor înseamnă sporirea profiturilor capitaliştilor. Ecuaţia este banal de simplă!
Iar muncitorii greci mai ştiu un lucru la fel de simplu: puterea guvernamentală nu este nicidecum neutră, un arbitru imparţial şi corect- deşi se autointitulează social democrată şi a ajuns la putere chiar cu voturile muncitorilor greci- aşa cum cred muncitorii români dintr-un reflex format în anii socialismului, ci un adversar perfid şi periculos care face tot ce-i stă în putinţă pentru a sprijini interesele finanţatorilor săi, clasa capitalistă.
Dacă ei nu vor lupta acum pe viaţă şi pe moarte apărându-şi interesele, standardul de viaţă, fie chiar cu cocteiluri Molotov, nimeni nu o va face în locul lor.

Şi totuşi ce-i opreşte pe muncitorii români să iasă în stradă, ce forţă îi reţine  ţintuiţi în case, incapabili de acţiune? Ce putere ocultă îi face, chiar atunci când se adună cu mari eforturi din toată ţara la câteva sute de metri de sediul guvernului, iar numărul lor este suficient de mare pentru a lua cu asalt atât Victoria cât şi Cotrocenii să se limiteze la dansul ridicol al pinguinului şi la ascultarea unor discursuri dezlânate ale sindicaliştilor.
Fără îndoială nu poate fi vorba de altceva, în opinia noastră, decât de confuzia dintre capitalism şi democraţie  inoculată cu premeditare în mintea muncitorului român de către guvernările post decembriste, de mass-media, precum şi de reflexul dobândit în anii socialismului că puterea de stat lucrează de cele mai multe ori onest pentru binele ţării şi al poporului. La toate acestea se adaugă spaima şi aversiunea dobândită în ultimii ani ai socialismului faţă de penuria alimentară şi de bunuri de larg consum, spaimă întreţinută vie şi alimentată constant de duşmanii socialismului care au tot interesul să inculce în mod fals muncitorilor egalitatea dintre socialism şi lipsuri. Realitatea este în fapt complet inversată. Capitalismul nu este în stare decât în cel mai bun caz să ofere ritmuri foarte mici de creştere economică, el duce la dezvoltare inegală, crize succesive, pauperizarea relativă sau absolută a maselor. Numai socialismul este într-adevăr capabil de ritmuri economice mari şi constante pe termen lung, fără crize de tip creştere şi contracţie. Dovadă elocventă este muntele de beton la propriu care a fost turnat în diversele edificii construite pe tot cuprinsul ţării în perioada socialismului. Lipsurile cu care populaţia s-a confruntat în anii optzeci ai secolului trecut nu sunt o caracteristică intrinsecă a socialismului, ci consecinţa deciziei conducerii de atunci a ţării de a continua cu orice preţ politica de industrializare, singura în măsură să asigure României o independenţă politică cât mai deplină şi un statut înalt şi respectat pe arena internaţională.
În anii optzeci am suferit cu toţii pentru că România se pregătea să facă un mare salt înainte, să se rupă odată pentru totdeauna din condiţia de mediocritate şi să pătrundă în clubul select al satelor industrializate ale lumii. Astăzi suferim la fel, dar fără nici o cauză, fără nici un ţel, fără nici o noimă. Muncim şi cu cât muncim mai mult cu atât suntem mai săraci şi ca oameni şi ca ţară. Dar muncitorului român aceste lucruri sunt departe de a-i fii clare.
În primul rând nu este capabil să realizeze, nu-i vine să creadă, că puterea politică îi este ostilă atât pe faţă cât şi pe la spate, că toate actele puterii sunt îndreptate în esenţă contra sa, având drept scop final înlesnirea exploatării sale.Uşor, uşor sunt eliminate din legislaţie toate mecanismele de protecţie ale muncii, condamnate ca fiind reminiscenţe socialiste negative care se opun reducerii şomajului. Băsescu a mers cu cinismul până la a-i alunga din ţară, cui nu-i convine în România este liber să plece a spus preşedintele, în numele dreptului la liberă circulaţie.Amar drept pentru cei ce nu-şi pot găsi o slujbă în propria lor ţară !
Prins în capcana confuziei muncitorul este prizonierul unor dileme pe care încă nu le poate depăşi.
Dacă atacă actuala stare politică frontal în stradă, dacă alungă prin forţă puterea coruptă, incapabilă, în frunte cu Băsescu şi cu toată camarila sa, ce va pune în loc, cine-i va urma? Nu-i oare mai înţelept şi mai raţional să aştepte viitoarele alegeri ?  Democraţia burgheză încă nu şi-a consumat pentru muncitorul român întreaga capacitate de seducţie.
Dacă se gândeşte să opună vacuumului de putere socialismul atunci înseamnă că a ales să renunţe la democraţie, să se întoarcă la lipsuri, că doreşte să schimbe o mizerie cu alta. Confuzia abil întreţinută de duşmanii emancipării sale între capitalism şi democraţie, intre socialism şi penurie îl sileşte să părăsească şi această opţiune.

În clipa când va reuşi să-şi alunge confuzia, ajutat sau pe cont propriu, când privind în jur mai cu atenţie şi mai cu luare-aminte va fii conştient de poziţia sa politică şi socială se va scutura de apatie, inacţiune, inerţie şi se va sincroniza cu marea familie a proletariatului european care, iată, s-a ridicat la luptă pentru a-şi apăra şi conserva drepturile.

23 de comentarii:

Valerius spunea...

”Ce au în comun toate aceste acţiuni? Împotrivirea energică a celor ce muncesc la încercările clasei capitaliste de a aşeza povara recesiunii economice pe umerii lor, de a scoate castanele din foc cu mână proletariatului.”

Iertați-mă, am îndoieli că muncitorii din țările la care ați făcut referire înțeleg relația proletari-capitaliști ca antagonism. Cine să-i lumineze ? Partidele comuniste care și-au schimbat esențial și în grabă programele, după căderea Zidului Berlinului ? Mai probabil că, și pe acolo, ca și pe aici, muncitorii, lucrătorii salariați gândesc, precum corect scriați, că democrația = capitalism, deci sistemul nu trebuie schimbat, ci doar reformat. Dușmani de clasă ? Salariații statului (”bugetarii”) sunt dușmanii salariaților din mediul privat. Capitaliștii ? Sunt salvatorii nației, sunt cei care alimentează bugetul ! Statul ? Este arbitrul care apără interesele generale, nici vorbă de instrument de dominare în mâna capitaliștilor.

”Muncitorii greci spre deosebire de colegii lor de clasă români au înţeles pe deplin dualitatea antagonistă a claselor care domneşte în capitalism. Ceea ce pierde o clasă câştiga cealaltă, reducerea veniturilor muncitorilor înseamnă sporirea profiturilor capitaliştilor.”

Nu exclud că sunt și indivizi care gândesc așa, dar sunt puțini. Europa ”se mișcă” de când știu eu, dar… a rămas în același ”loc”, adică esența relațiilor sociale a rămas aceeași. Salariații mai fac niște mitinguri, niște marșuri de protest, mai obțin câte un os de ros și… iar liniște.

”Şi totuşi ce-i opreşte pe muncitorii români să iasă în stradă, ce forţă îi reţine ţintuiţi în case, incapabili de acţiune?”

Sistemul diabolic de eficient în funcțiile sale opresive, domnule Florian Liviu. Pe de o parte acționează manipularea, care-i face pe unii să ”gândească” precum calculatoarele determinate prin softuri. Pe de altă parte, ca în cazul meu (nutresc speranța că nu fac și eu parte din prima categorie, a manipulaților), înrobirea economică. Să vă explic. Am mulți colegi care, ca și mine, ademeniți de sirenele societății de consum, au recurs la credite masive. Tăierile din salarii ne-au adus în situația că nu ne mai putem permite să facem grevă. Greva ne-ar aduce într-o situație mai rea, aceea de a nu ne putea plăti ratele la bănci. Instrumentele sistemului opresor – Băsescu și ai lui – sunt foarte bine informați cu privire la această situație, de aceea ne umilesc, pentru că știu că nu putem riposta. O revoltă semnificativă va fi posibilă doar dacă situația se va agrava într-atât încât alternativele între care ar trebui să alegem ar fi la fel de rele.
Dar și în acea situația, de explozie socială, sistemul diabolic va găsi soluții în interesul capitaliștilor, mai de-aici, ori mai de-acolo. De exemplu amorsarea unor conflicte interetnice, ori de sorginte religioasă etc. Adică ”divide et impera”.

Așadar: sunt pesimist.

bogdan spunea...

Am câteva observații la articolul dvs:

- Sunt de aceeași părere cu dl Valerius, lupta de clasă marxistă are prea puțin de-a face cu ce se întâmplă acum. Se luptă pentru păstrarea sau obținerea unor drepturi și nu pentru răsturnarea sistemului. Mai demult, când au avut loc primele mișcări de stradă din Grecia, v-am spus că acelea nu reprezintă o revoluție, așa cum le-ați etichetat dvs. Marxiști sau nu, hai să nu ne îmbătăm cu apă rece.
- Ce s-a întâmplat în anii ’80 a avut un caracter criminal. Nu poți chinui o întreagă nație așa cum am fost chinuită a noastră, sub niciun motiv. Nu neg că Nicolae Ceaușescu a fost un mare patriot și nu neg cursul pozitiv al primilor 15 ani de conducere ai lui. Problema a fost că Nicolae Ceaușescu a avut o educație incompletă, care l-a împins spre acea prostie cu plata accelerată a datoriei, pe spinarea amărâților. Nu s-au mai făcut investiții, iar baza tehnico-materială devenise uzată moral. Performanța negativă din anii’ 80 ce a avut în spate voința lui Nicolae Ceaușescu nu a mai fost egalată în alt stat comunist din Bloc.
- Ce se întâmplă de douăzeci de ani încoace are de asemenea un caracter criminal și în plus unul antinațional. Azi s-a atins un climax al acestei situații criminale. Dacă ar fi după mine, ar merita judecați și condamnați în conformitate toți cei care ne conduc de douăzeci de ani încoace. Greșelile comunismului au ajuns să pară minore prin comparație cu crimele capitalismului românesc sălbatic.

Florian Liviu spunea...

Pentru domnul profesor Valerius,

Eu sunt mai optimist decât dumneavoastră, pentru că îmi imaginez că în ultimii ani tot mai mulţi muncitori confruntaţi cu faţa hâdă a capitalismului au realizat că interesele lor nu coincid cu cele ale patronilor lor, bancherilor, proprietarilor unde locuiesc cu chirie, guvernului, FMI-ului sau chiar a propriilor lideri de sindicat.Pe de altă parte ceea ce se întâmplă în Franţa, Grecia, Spania nu poate rămâne fără ecou în rândul maselor din ţara noastră.Cred sincer, poate sunt naiv, că dacă ar mai fi aduşi din nou 30,000 de muncitori în Piaţa Victoriei, integritatea lui Emil Boc, Băsescu şi compania s-ar afla în mare pericol.
Din păcate chiar dacă masele de muncitori ar răsturna actuala putere, nu ar şti ce să pună în loc aşa că lucrurile se vor termina,aici sunt de acord cu dvs., tot în favoarea capitaliştilor.
Pentru mai mult este nevoie de partid, de lideri hotărâţi şi de un context internaţional favorabil.

Florian Liviu spunea...

Pentru domnul Bogdan adversarul meu drag de floretă,

"lupta de clasă marxistă are prea puțin de-a face cu ce se întâmplă acum."

lupta de clasă nu este marxistă sau nemarxistă, ci este lupta fiecărui individ pentru a-şi asigura dreptul la existenţă şi care în societăţile împărţite în clase antagoniste capătă un caracter de clasă. În anumite situaţii lupta de clasa poate îmbrăca diverse forme cum ar fi grevele, demonstraţiile, revoluţiile, războiul civil etc.
Nu Marx a descoperit conceptul de luptă de clasă, ci l-a preluat de la economiştii burghezi, lui Marx revenindu-i meritul de a realiza însemnătatea sa deosebită şi a face din el "motorul istoriei".

Rămâne de văzut dacă evenimentele din Grecia au sau nu caracter revoluţionar. Există unii marxişti greci care consideră că ceea ce se petrece în Grecia nu are un precedent decât în războiul civil grec declanşat în 1943.

Nu cred că anii optzeci au constituit o perioadă criminală din istoria României,aşa cum vă grăbiţi să o caracterizaţi dvs., ci doar una dificilă, marcată de realizări economice şi culturale foarte însemnate.
De exemplu informatica românească şi tot ce însemna tehnologia informaţiei a acelor ani era perfect sincronizată cu ceea ce se petrecea în domeniu pe plan mondial.

Aş fi bucuros dacă şi domnul profesor Valerius şi-ar exprima punctul de vedere despre această controversată perioadă a socialismului românesc.

O dezbatere pe această temă o găsesc nu numai necesară dar şi foarte utilă şi conformă cu scopul acestui blog de a cerceta cu obiectivitate şi de a face cunoscut celor interesaţi adevărul despre socialismul românesc.

bogdan spunea...

Adversarul dvs. drag de floretă? :) Să înțeleg că aș avea un loc asigurat și obligatoriu de muncă la vreun obiectiv important național, de exemplu un canal, dacă ar veni marxiștii, ca un proletar cu guler alb cu nostalgii mic-burgheze ce sunt? :)

”lupta de clasă nu este marxistă sau nemarxistă, ci este lupta fiecărui individ pentru a-şi asigura dreptul la existenţă şi care în societăţile împărţite în clase antagoniste capătă un caracter de clasă. În anumite situaţii lupta de clasa poate îmbrăca diverse forme cum ar fi grevele, demonstraţiile, revoluţiile, războiul civil etc.”

Da, sunt de acord cu definiția dvs., cu o singură obiecție, acum, în sec. XXI, ca să existe luptă de clasă, clasa luptătoare, respectivă proletariatul, trebuie să fie conștientă de caracterul antagonist al clasei împotriva căreia luptă, respectiv burghezia. Aici ar fi trebuit să se interpună partidul comunist. Dacă proletariatul crede că poate ajunge la un compromis cu burghezia, atunci nu mai sunt de acord cu faptul că avem luptă de clasă.

”Nu cred că anii optzeci au constituit o perioadă criminală din istoria României,aşa cum vă grăbiţi să o caracterizaţi dvs., ci doar una dificilă, marcată de realizări economice şi culturale foarte însemnate.
De exemplu informatica românească şi tot ce însemna tehnologia informaţiei a acelor ani era perfect sincronizată cu ceea ce se petrecea în domeniu pe plan mondial.”

Natalitatea forțată, frigul din case și de peste tot, și, dacă vorbim de instituții, mai ales din spitale, caracterul derizoriu al unor produse de bază de pe piață sunt factori care sunt în sprijinul acestui caracter criminal la care mă refer mai sus. Ce se întâmplă acum însă are un caracter mult mai grav decât ce s-a întâmplat în anii ’80, caracterul antinațional de aservire a țării și poporului unor interese străine sau ostile nației este extrem de pregnant, acest trăsătură nu a existat înainte de 1989.

În anii ’80, IT@T era o știință aflată la început. Mă îndoiesc că informatica și telecomunicațiile ceaușiste ar fi putut să țină pasul în continuare, numai din resurse proprii, cu, de exemplu, ceea ce s-a scos pe piață în perioada de după anul 2000.

Valerius spunea...

1. ” Din păcate chiar dacă masele de muncitori ar răsturna actuala putere, nu ar şti ce să pună în loc aşa că lucrurile se vor termina,aici sunt de acord cu dvs., tot în favoarea capitaliştilor.”
Așadar optimismul dv. este… tare firav.

2. ” Pentru mai mult este nevoie de partid, de lideri hotărâţi şi de un context internaţional favorabil.”
Adevărat și bine exprimat.
Dar… iarăși pesimismul mă inundă. Fără o solidaritate internațională, fiecare revoluție socialistă ar fi doar un foc de paie, ușor de stins de către pompierii bine plătiți și bine dotați ai sistemului capitalist mondial. Iar realizarea solidarității este blocată de acest sistem infernal de eficient. Fără un centru important de putere cu sistem socialist, revoluțiile socialiste din țările mici n-au, practic, nicio șansă. Nu știu ce evoluție va avea experimentul chinez (cum l-ar numi un forumist ne-prieten al meu, ”ca-comunism”, adică o corcitură între capitalism și comunism).

3. a). ” Nu cred că anii optzeci au constituit o perioadă criminală din istoria României”
Cei care caracterizează acea perioadă ca fiind o ”perioadă criminală” exagerează. Nu au fost uciși nici măcar dușmanii declarați ai sistemului (în vremea lui Dej, aceștia ar fi fost executați fără scrupule). În vremea lui N. C., pușcăriașii din motive politice au fost eliberați. Din păcate, și în mod imoral, după dec. 1989 beneficiarii au uitat binele pe care N. C. li l-a făcut. L-au împușcat sau au asistat cum este împușcat ca un câine (ar fi interesant de știut dacă ăia care i-au fost ”avocați” în timpului pseudo-procesului de la Târgoviște n-au beneficiat, direct sau indirect, prin rudele lor, de clemența lui N. C.). Disidenții trăiau, bine-mersi, cu ceea ce primeau din pachetele trimise din Occident. O discuție mai atentă necesită cazurile de decese prin incidența decretului privind interzicerea avorturilor. Dar nici acelea nu pot fi caracterizate ca fiind crime. Exista alternativă (de exemplu, printr-o educație sexuală serioasă și prin relații sexuale în conformitate cu această educație, decesele puteau fi preîntâmpinate). E o prostie să spui că femeile rămâneau gravide și mureau ca urmare a avorturilor neasistate medical, din cauza lui N. C.

3.b). ” ci doar una dificilă”
O-ho ! Și încă ce dificilă ! Deficiența majoră a constat în inexistența democrației autentice. Rezultatele electorale erau falsificate. Ceaușescu a fost un megaloman. Poate nu de la început. Dar aplaudacii au contribuit la îmbolnăvirea lui. În consecință, a luat și decizii care au apăsat greu poporul, fără a avea acceptul acestuia. El a crezut că poate să-i facă fericiți pe oameni aplicând cu forța propria lui rețetă a fericirii. Dar de la recunoașterea acestei realități și până la a-i contesta orice merit lui Ceaușescu și regimului care-i poartă numele este un drum care nu trebuie parcurs.
Prin pseudo-democrația existentă, acel regim și cu acesta în care trăim se aseamănă în mod esențial. Din punctul de vedere al poporului obidit, diferența este neesențială: atunci privilegiații erau nomenclaturiștii (”burghezia comunistă”); acum privilegiații sunt capitaliștii, plutocrații.

bogdan spunea...

Mai sus am făcut mențiunea că eu consider că efectele regimului capitalist sunt mult, mult mai grave decât cele ale regimului ceaușist din anii ’80.

Pentru mine o conducere justă este aceea care asigură un trai decent cetățenilor săi. Am numit criminală guvernarea ceaușistă optzecistă nu pentru victimele sale (deși discuția s-ar putea extinde și aici, dacă ne gândim la politica de natalitate forțată), ci datorită privațiunilor impuse, a fost impus un regim draconic de privațiuni maselor. Aici nu era vorba de un factor cum ar fi supraviețuirea speciei, ci de o ambiție lipsită de umanism și rațiune de a plăti datoriile într-un deceniu. Ele puteau fi plătite de exemplu în câteva decenii, iar populația nu ar fi resimțit plata atât de dur, cel puțin eu, ca economist, așa aș fi procedat. Și aș putea să-mi plătesc datoriile în 5-6 luni, numai că aș duce-o greu lunile acestea, probabil aș mânca numai legume, cartofi, varză, fasole, și poate o dată pe săptămână carne, duminica, deci cam ca în ceaușism. :) Cu toată politica greșită din anii ’80 referitoare la consumul populației, singura greșeală de altfel pe care i-o imput lui Ceaușescu, pentru mine acesta rămâne un patriot, un mare patriot. Construcțiile din epoca lui reprezintă niște realizări imense. Execuția lui este o pată rușinoasă, o mare pată rușinosă în istoria noastră capitalistă, cum bine zicea Bardul, capitalismul nostru a fost moșit cu crimă, cu execuția celor doi (și la care se mai adaugă și morțile din debandada provocată se pare cu bună știință în 1989).

EdebiMevzulaR spunea...

Buna seara tovaraşe Liviu

Am şi eu o ıntrebare şi pentru ca nu are aface cu articolul ımi cer anticipat scuze.
Doresc sa va ıntreb daca ştiti ceva de fii lui Stalin şi Trotchi luati prizonieri de Hitler.
Este adevarat? İar daca da care din fii lui Trotchi.

Cu respect,

Anonim spunea...

MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE

bogdan spunea...

O să-mi permit să răspund la o parte din întrebarea pusă de domnul din Turcia. Stalin a avut un fiu din prima căsăstorie, de care nu prea era mândru, i se părea prea moale, Iakov.

Iakov, ofițer rus în cel de-al doilea război mondial, a fost luat prizonier de nemți și se pare că Stalin a refuzat să-l schimbe cu mareșalul Paulus. Iakov a fost împușcat în timp ce încerca să evadeze, de fapt se pare o tentativă de sinucidere care a reușit.

bogdan spunea...

... Troțki a avut doi fii. Cel mic, Serghei, a rămas în Rusia, când tatăl său a plecat în exil și a fost ucis în cadrul epurărilor staliniste în anul 1937. Cel mare, Lev, care și-a însoțit părintele în exil, a murit într-un spital din Paris în 1938.

EdebiMevzulaR spunea...

Va multumesc domnule Bogdan.Astazi am citit ıntr-o revista Trotkista aceste chesti şi eram curios daca este adevarat ori ba. Şi pentru ca sunt anti Stalinişti am putine ındoieli.

bogdan spunea...

Cu plăcere. Asta e istoria oficială. Cu Yakov lucrurile nu sunt prea clare, așa cum nu sunt nici cu Lev, despre care se spune că ar fi fost omorât de NKVD.

EdebiMevzulaR spunea...

Toata vina e a sindicatelor care este una din maştile capitalismului.Deci curatenia de acolo tre' ınceputa.Sindicalişti dau doar senzatia ca sunt protestatri pentru a manipula masele doar pentru a striga lozinci şi pentru a le face lor jokul de opozanti cand ei sunt de fapt ( o mare parte) homos fascismus...

EdebiMevzulaR spunea...

Daca multimea vine de unde vine din ce colt al tari ce l-ar ımpiedica sa ia cu asalt guvernul?
Ca e conştient cand pleaca de acasa ca merge la greva şi nu la distractie. Dar e bine educata de sindikalişti pe drum...

EdebiMevzulaR spunea...

Şi mai cred, ımi cer scuze ca e vorba doar de Reformizm ın Romania.Citesc şi eu prin blogurile de stanga şi ıncerc sa ınteleg dupa cat ma duce capul şi pe mine ca nu sunt nici intelectual nici sociolog,ınsa fara anarchizm nu cred sa dea randament Marxizmul ın Romania.Poate mai tarziu.Momentan e ınteles numai de intelectuali nu şi cei de jos, care nu numai ca nu-l ınteleg ıl baga ın aceiaşi oala cu Çeauşismul.Nu ştiu cati dintre dumneavoastra intrati pe blogurile normale sa vedeti cum gandesc Romani de rand, banuiesc ca cititi numai intelectualitatile ınsa eu am facut pentru mine o statistica şi sincer va spun ca Romanul accepta foarte bine Anarşismul.
Va multumesc şi ınca odata scuze daca am deranjat,

Florian Liviu spunea...

@EdebiMevzulaR

Aţi pus degetul pe rană. Da, liderii de sindicat sunt adânc corupţi, sunt în majoritatea lor ofiţeri ai SRI-ului, sunt cei ce blochează cel mai eficient mişcarea muncitorească. Până când muncitorii înşişi nu-şi vor face curat în propria ogradă, până când nu vor reuşi să-i alunge pe trădătorii erijaţi în sindicalişti lucrurile nu vor merge în direcţia îmbunătăţirii situaţiei clasei muncitoare.
În ce priveşte anarhismul promit că voi reveni cu un comentariu mai amplu, deoarece este un subiect foarte interesant care necesită o tratare atentă, serioasă.

bogdan spunea...

Mă tem că noi avem mari probleme cu corupția și că acea curățenie a sindicatelor nu se va face niciodată. Să nu uităm că marxismul s-a instalat la noi cu tancurile rusești, acesta nu este un reproș, ci doar o constatare.

EdebiMevzulaR spunea...

Deacord cu dumneavoastra domnule Bogdan.Insa eu totuşi am speranta ca proletariatul va ıntelege ıntr-o buna zi ca sindicalişti (Sri-şti) nu sunt alceva decat fii mamici CİA.Cat priveşte Marxismul aveti dreptae acesta ar fii unul din motivele pentru care nu e vazut cu ochi buni de Romani.Tocmai pentru acest motiv trebuie ıncurajat Anarchismul.Şi ıti mai trebuie şi cap sa-l ıntelegi şi cunoştinte economice serioase ori tineri de astazi cum spunea domnul de pe L-AvantGarde au foile acelea pentru ca nu pot fii numite "diplome" doar pentru a se prezenta şi pretinde ın viata ın loc de creier. Garnitura de lichele tradatoare Patapieviste controleaza foarte bine propaganda fascista care joaca deasemeni un rol foarte important ın manipularea lor.

Florian Liviu spunea...

@Bogdan

Instalarea marxismului cu ajutorul tancurilor ruseşti este un clişeu al propagandei antisocialiste. Pentru numele lui Dumnezeu, priviţi dialectic problemele istorice, debarasaţi-vă de stereotipuri. Tancurile sovietice au fost arbitrul de care societatea românească avea atâta nevoie ca să-şi alegă drumul. În condiţiile corului propagandei fasciste, burghezo-moşiereşti,a capitalurilor occidentale ce-şi urmăreau conservarea dominaţiei economice, tancurile sovietice au făcut posibilă să se audă şi vocea stângii marxiste, vocea celor fără voce, a exploataţilor,a muncitorilor şi ţăranilor săraci.(Să nu uităm că PCR era interzis în "democraţia" antebelică.)
Masele largi de ţărani săraci, cei ce se ridicaseră împinşi de foame la 1907 să lupte cu pieptul gol contra tunurilor liberale şi mica clasă muncitoare au fost stâlpii puterii populare postbelice.(De câte ori au intervenit tancurile sovietice să înăbuşe o mişcare de protest sau chiar armată ?)

Dacă astăzi un front de stânga marxist unit ar beneficia de un arbitru extern care să-i asigure condiţii logistice egale cu partidele burgheze şi care să garanteze echilibrul forţelor în sensul neamestecului puterilor imperialiste în sprijinul burgheziei, eu cred că socialiştii români ar putea învinge prin votul maselor.

EdebiMevzulaR spunea...

Tovaraşe Liviu pe mine nu ma deranjeaza Stalinismul ba chiar ıi dau drepptate lui Stalin ca nu poti face o revolutie cu manuşi de matase.De mase vorbeam.

bogdan spunea...

Cu această ocazie sfântă pentru creștini, nașterea Mântuitorului, a Domnului nostru Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, voi lua o pauză de la disputele politice timp de două zile, cât este serbat acest eveniment.

Crăciun fericit tuturor celor care citesc și/ sau scriu aici!

Mulțumesc pentru urarea de pe blogul meu, domnule Liviu. V-am răspuns acolo.

Anonim spunea...

O mare parte din romani care NU se gandesc sa iasa in strada sunt cei care prin diferite cai legale sau in mare parte nelegale au reusit sa obtina avantaje politice sau financiare. O alta persoana spunea ca nu isi doreste revenirea comunismului de teama nationalizarii, ca i s-ar lua TOATE TERENURILE!.
Exista multa neincredere in revenirea comunismului. Multe persoane cu care am stat de vorba au facut afirmatia ca sistemul comunist nu ar mai putea reveni in Romania. Majoritaea se intreaba cum ar putea comunismul sa le mai ofere locuri de munca, in conditiile in care sistemul capitalist a distrus toate intreprinderile.
Multi nu pot/nu vor sa iasa in strada de teama sa nu isi piarda locurile de munca. Ma refer la cei care lucreaza la stapan. Sper ca dupa semnarea noului Cod al Muncii lumea va intelege ca nu exista alta cale decat sa iesim in strada. Ceea ce traim in ziua de azi este un capitalism salbatic, care trebuie starpit de la radacina. Individualismul in capitalism este distrugator pentru o societate normala.

Eu persoanal sunt tratata ingrozitor la locul meu de munca. Intre mine si patron este o singura relatie: stapan si sclav. Acest sentiment este umilitor si trebuie sa inceteze. Si nu este un caz intamplator. Am mai avut experiente de acest fel, chiar si atunci cand am lucrat in banca, cate 10-12 ore pe zi. In ziua de azi, pentru a fi un salariat ideal - convenabil tuturor patronilor - nu este suficient sa fi un muncitor bun ci trebuie sa si adopti conditia sclavului. Numai cu umilinta zilnica poti reusi sa iti pastrezi locul de munca. Aceste lucruri nu existau in comunism. Munca cinstita aducea respect, indiferent de profesie.

Imi vreau tara inapoi!