Hruşcioviştii

Voi publica începând de acum înainte, în limita timpului pe care îl voi avea la dispoziţie traducerea integrală, pe care o voi face din limba engleză cărţii intitulata Hruşcioviştii, publicată la Tirana  în 1980 de către editura Partidului Muncii din Albania al cărui autor este Enver Hogea (1908-1985), proeminent luptător antifascist şi lider comunist albanez , apărător al doctrinei marxist-leniniste autentice. Cartea se constituie într-o mărturie extrem de valoroasă pentru că dezvăluie prin contactul viu si nemijlocit al autorului cu liderii hruşciovişti si cu cercurile de putere sovietice cele mai înalte , acţiunea prin care aceştia abandonează pas cu pas socialismul autentic pornind pe linia fatală a oportunismului si a revizionismului, aruncând astfel o lumină puternică asupra unor fatete ale întrebării capitale pentru orice marxist : De ce s-a prăbuşit Uniunea Sovietică? ,  fără al cărui răspuns nu se poate clădi nimic mai departe. Cine sunt vinovatii catastrofei socialismului ? Suntem datori cu răspunsul la această intrebare nenumăratilor eroi martiri căzuti pentru cauza socialismului, cat si maselor de oameni ai muncii care au dreptul să stie si să cunoască istoria asa cum a fost ea, nu cum o prezintă denaturat, falsificat, diversele institute de studii istorice sau diverse catedre universitare de istorie aservite ideologiei oficiale a capitalului.


Prefaţă

Două decade s-au scurs de la întâlnirea celor 81 de partide comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume şi care va intra în istorie ca unul din cele mai importante evenimente ale luptei dintre marxism-leninism si oportunism. La această adunare partidul nostru a deschis focul împotriva grupului revizionist al lui Hruşciov ce conduce Uniunea Sovietica şi luptă pe toate căile pentru a-şi subordona întreaga mişcare comunistă internaţională, toate partidele comuniste şi muncitoreşti din lume, pentru a le deturna pe calea trădării socialismului.
Atacul nostru deschis şi principial asupra revizionismului modern al lui Hruşciov, la Consfătuirea din 1960 nu a fost o mişcare surprinzătoare.Din contră, a fost continuarea logică a liniei marxist-leniniste pe care Partidul Muncii din Albania a păstrat-o mereu, însemnând o treapta nouă, mai înaltă, în lupta pe care Partidul nostru o poarta de mult timp pentru apărarea şi aplicarea consecventă a marxism-leninismului.
De când hruşcioviştii au preluat puterea in Uniunea Sovietica şi pana la confruntarea noastră deschisa cu ei, relaţiile dintre Partidul Muncii al Albaniei si Partidul Comunist al Uniunii Sovietice au trecut printr-un proces complicat cu zigzaguri între încordare şi normalitate. A fost procesul cunoaşterii reciproce prin întâlniri in cadrul confruntării şi conflictului continuu de opinii. După ce puciştii hruşciovişti au ajuns la putere, Partidul nostru, bazându-se pe evenimentele care se petreceau acolo, pe anumite poziţii şi acţiuni, pe care nu le-am putut defini corect de la început, dar care pas cu pas deveneau mai conturate, a început să sesizeze marele pericol al acestei clici de renegaţi ce se ascundeau sub masca unui pseudo-marxism demagogic, a înţeles că aceasta clică devine o mare ameninţare atât la adresa socialismului ca întreg cat şi la adresa noastră ca tara.
Deveneam din ce in ce mai conştienţi ca opiniile lui Nichita Hruşciov  asupra chestiunilor importante din mişcarea comunistă internaţională şi din lagărul socialist diferă de propriile noastre vederi si opinii. Congresul al 20-lea al PCUS a fost evenimentul care ne-a făcut pe noi să adoptăm o linie in opoziţie cu Hruşciov si cu hruşcioviştii. Ca marxişti-leninişti şi folosind căile marxist-leniniste am atras în mai multe rânduri atenţia liderilor sovietici asupra rezervelor şi obiecţiilor noastre asupra politicii lor conciliatoriste în problema revizioniştilor iugoslavi, asupra numeroaselor aspecte neprincipiale ale politicii externe iugoslave, asupra greşelilor şi acţiunilor lor nemarxiste în problemele majore internaţionale.Deşi uneori  simulau că bat în retragere, îşi urmau de fapt cursul politicii lor, in timp ce noi refuzam să înghiţim ceea ce ne serveau ei, chiar din contră, ne apăram punctele de vedere implementându-le în politica noastră internă şi externă.
Cu trecerea timpului am ajuns la o mai bună cunoaştere a poziţiilor noastre reciproce şi nici o parte nu avea încredere în cealaltă. Noi am continuat să păstrăm prietenia noastră pentru Uniunea Sovietică, pentru poporul sovietic, am continuat să construim socialismul in acord cu învăţăturile lui Lenin si Stalin, am continuat să apărăm munca şi memoria marelui Stalin , am continuat să luptăm fără ezitare împotriva revizionismului iugoslav. Dubiile noastre asupra revizionismului sovietic au crescut şi s-au adâncit zi de zi, deoarece zi după zi, Hruşciov şi companionii săi acţionau in opoziţie cu marxism-leninismul.
Hruşciov  a fost conştient de rezervele noastre asupra Congresului al 20-lea , asupra politicii sale în privinţa titoiştilor, a imperialismului etc., dar tactica sa a fost de a nu grăbi exacerbarea conflictului cu noi albanezii.A sperat să profite de prietenia pe care o nutream Uniunii Sovietice pentru a cucerii cetatea albaneză din interior prin zâmbete şi ameninţări, prin acordarea de credite avantajoase sau prin presiuni şi blocade. Hruşciov şi hruşcioviştii au gândit astfel : ”Îi cunoaştem pe albanezi. Cât de încăpăţânaţi ar fi , cât de înfierbântaţi ar fi, nu au de ales, deoarece sunt in poziţie de zugzwang, dacă se vor dovedi dificili, dacă nu vor fi obedienţi, atunci le vom arăta colţii, le vom tăia ajutoarele îi vom boicota şi îi vom răsturna de la putere pe toţi cei care ni se vor opune.”
Grupul hruşciovist a trecut la prepararea acestei acţiuni sperând să îşi atingă scopul in linişte si fără tulburări. Realitatea le-a dovedit însă că această tactică nu dă roade, în consecinţă în rândul lor a început să înflorească precipitarea şi aroganţa.Situaţia a devenit tensionata. Apoi s-a mai uşurat numai pentru a se încorda mai tare.Am înţeles că atâta timp cât Hruşciov şi ai săi menţineau acest curs, trebuia să ne întărim vigilenţa, ripostând manifestărilor lor de despotism, şi în acelaşi timp conservând pentru cât mai multă vreme „pacea” să ne apăram astfel punctele noastre de vedere.
Dar în curând a sosit momentul când paharul plin a dat pe dinafară.”Pacea” ce păruse a exista cândva nu mai era acum posibilă. Hruşciov ne-a atacat direct forţându-ne sa urmam linia sa extrem de oportunista.Ne-am opus supunând NU tare şi răspicat, spunând STOP liniei trădătoare a lui Hruşciov. Aceasta a marcat începutul unei lungi şi dificile lupte în care partidul nostru spre cinstea lui şi spre cinstea celor ce l-au născut şi l-au ridicat, de apărare a socialismului în patria noastră, a marxism-leninismului şi a mişcării autentice comuniste internaţionale.
In acel moment mulţi nu au înţeles poziţia Partidului Muncii din Albania;au existat oameni in partidul nostru care au considerat aceasta acţiune pripită,unii nu au înţeles complet trădarea lui Hruşciov, alţii au gândit ca am rupt-o cu Uniunea Sovietică pentru a ne lega de China etc. Astăzi nu numai prietenii dar şi duşmanii socialismului albanez au înţeles caracterul principial al luptei noastre împotriva oportunismului de orice fel.
Timpul a confirmat pe deplin justeţea punctului de vedere albanez şi al refuzului nostru de a ne alătura liniei hruşcioviste.Datorită acestei lupte care a cerut si încă cere mari sacrificii, mica noastră ţară şi-a putut păstra libertatea ăi independenţa, s-a dezvoltat cu succes pe calea socialismului. Numai mulţumită liniei marxist-leniniste a partidului nostru Albania nu a devenit un protectorat rusesc sau al oricui altcuiva.
Începând cu 1961, partidul nostru nu a mai avut legături şi contacte cu hruşcioviştii. In viitor, de asemeni, nu vom stabili relaţii de partid cu ei, nu avem şi nu vom avea nici relaţii la nivel de stat cu social-imperialismul sovietic.Ca şi până acum partidul nostru va purta un război ideologic consistent pentru demascarea acestor duşmani ai marxism-leninismului. Am acţionat în acest fel şi când Hruşciov era la putere şi când a fost debarcat de clica lui Brejnev. Partidul nostru nu are iluzii, dimpotrivă, este foarte sigur ca Brejnev, Kosighin, Suslov, Mikoyan, etc., cei ce au fost cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Hruşciov, ce împreuna au organizat contrarevoluţia revizionistă în Uniunea Sovietica, persistă pe vechea lor linie.Ei l-au eliminat pe Hruşciov pentru a salva hruşciovismul de la discreditarea sa, pe care chiar Hruşciov o săvârşea cu bufoneriile sale nesfârşite, au eliminat „tatăl” cu scopul de a implementa deplina restaurare a capitalismului în Uniunea Sovietica cu mai mare intensitate si eficacitate.
In această direcţie Brejnev şi compania s-au arătat „copiii silitori”, ai rău famatului lor „profesor”. Ei au stabilit şi consolidat in Uniunea Sovietică un regim fascist, cu o politică externă şovinistă de mare stat , expansionistă si hegemonică. Sub conducerea hruşciovistului Brejnev, Uniunea Sovietica s-a transformat într-o mare putere care la fel ca şi Statele Unite işi propune drept scop să guverneze lumea. Printre dovezile izbitoare ale politicii extrem de reacţionare ale social-imperialismului sovietic se numără evenimentele tragice din Cehoslovacia, consolidarea dominaţiei Kremlinului asupra ţarilor membre in Tratatul de la Varşovia, adâncirea dependenţei lor de Moscova, precum şi întinderea tentaculelor social-imperialismului sovietic in Asia şi Africa precum şi în alte parţi.
Evaluări corecte şi previziuni ale partidului nostru cu privire la politica internă şi externă reacţionara a lui Brejnev au fost şi sunt confirmate în mod constant. Cel mai recent exemplu este Afganistan, unde hruşciovistul Brejnev a întreprins o agresiune fascistă deschisă şi acum încearcă să înăbuşe flăcările războiului popular  prin foc şi oţel în vederea prelungirii ocupaţiei sale social-imperialiste.
Faptul că mica noastră patrie împreună cu poporul său nu a împărtăşit până acum soarta sclaviei social-imperialiste sau imperialiste, în care zac  atâtea popoare, este cea mai bună dovadă a corectitudinii liniei curajoase, consecvente şi principiale a partidului nostru. Meritul pentru acest curs revine întregului partid, în particular conducerii sale, Comitetului Central, care îmbibat si fidel învăţăturilor marxism-leninismului, teoria după care ne ghidăm, a condus poporul şi partidul in direcţia bună. În marile teste pe care le-am avut de înfruntat, unitatea partidului in jurul conducerii sale şi unitatea poporului în jurul partidului s-a dovedit de tăria diamantului.Unitatea de otel i-a dat Partidului avânt şi forţă în lupta grea cu hruşcioviştii. Această unitate a fost şi este fundamentul de stabilitate şi de încredere cu care Albania a mărşăluit şi va mărşălui  înainte, făcând-o să reziste la presiunea, şantajul , ameninţarea şi demagogia duşmanilor de toate nuanţele.
Ca comunist şi ca lider de partid, am luat parte activă şi mi-am adus propria contribuţie la lupta eroica a Partidului. Desemnat de Partid şi de conducerea sa, in special după eliberarea Albaniei, in perioada 1950-1960, am condus delegaţii de partid şi de stat in multe întâlniri oficiale cu liderii sovietici şi cu principalii lideri ai partidelor comuniste şi muncitoreşti. De asemenea, de multe ori am schimbat vizite reciproce, am luat parte la consultări şi reuniuni internaţionale a partidelor comuniste la care am exprimat şi apărat linia corectă, deciziile şi instrucţiunile de Partid. In toate aceste întâlniri şi vizite am luat îndeaproape cunoştinţă cu glorioşi şi mari  lideri ca Stalin, Dimitrov, Gottwald, Bierut, Pieck şi alţii, şi, de asemenea, am intrat  în contact cu trădătorii hruşciovişti, care, printr-un proces lung şi complicat, au uzurpat treptat puterea în Uniunea Sovietică, precum şi in fostele ţări de democraţie populară.
Relaţiile cu aceştia şi linia menţinută de partidul nostru în această perioadă se găsesc reflectate in documentele de partid, în scrierile mele ce au fost publicate prin decizia Comitetului Central şi în alte documente care se găsesc in Arhiva Centrală a Partidului. Acum voi remite aceste note pentru publicare constând din amintirile si impresiile mele strânse din multele contacte si ciocniri pe care le-am avut cu hruşcioviştii acoperind perioada 1953, după moartea lui Stalin, până la sfârşitul anului 1961,când grupul hruşciovist a rupt relaţiile cu Republica Populară Albania. Luate împreună cu alte materiale şi publicaţii care se referă la perioada respectivă, am credinţa că aceste note vor servi înţelegerii mai bune de către comunişti si de către masele de oameni ai muncii  a activităţii contra-revoluţionare întreprinse de hruşciovişti atât în Uniunea Sovietica cât şi în afara ei, precum şi a corectitudinii si consecvenţei luptei Partidului nostru pentru apărarea marxism-leninismului şi a socialismului in patria noastră.

Enver Hoxha 1980

Va urma.