Hruşcioviştii 3

M-am străduit ca expozeul meu să fie cât mai concret şi mai concis posibil. Încercam să nu mă abat de la subiect şi nu vorbisem  mai mult de douăzeci de minute când l-am auzit pe Beria, cu ochii săi de şarpe, spunând către Malenkov, care stătea ascultându-mă fără expresie ca o mumie:

„Nu putem spune ce avem de spus şi să punem capăt acestei şedinţe ?”

Fără să-şi schimbe expresia, fără să-şi mute privirea de la mine (desigur el trebuia să-şi menţină autoritatea faţă de adjuncţii săi), Malenkov i-a replicat lui Beria:

„Aşteaptă !”

Am fost atât de supărat încât am simţit ca explodez, dar mi-am prezervat aplombul şi dorind să le dau de înţeles că am auzit şi am înţeles ceea ce au spus, am hotărât să pun capăt discursului meu adresându-mă lui Malencov:

„Am terminat.”

„Pravilno !”, spuse Malenkov dându-i cuvântul lui Mikoian.

Beria, satisfăcut că am terminat, ma privea cu mâinile vârâte în buzunare încercând să desluşească ce impact aveau asupra mea răspunsurile lor.Desigur, nu eram satisfăcut cu ceea ce hotărâseră ei să ne ofere în replică la modestele noastre cereri. Am vorbit din nou arătându-le ca ei făcuseră reduceri masive în lucrurile pe care le cerusem noi. Mikoian a sărit să-mi „explice” că Uniunea Sovietica este ea însăşi săracă, că a trecut prin război, că trebuia să ajute de asemenea şi alte ţări,etc.

„Când am elaborat aceste cereri,” i-am spus Mikoian, „am luat în considerare şi lucrurile pe care tocmai le-aţi afirmat, într-adevăr, am calculat foarte atent şi rezervat, iar specialiştii dumneavoastră care lucrează în ţara noastră sunt martori la acest lucru.»

„Specialiştii noştri nu ştiu ce posibilităţi are Uniunea Sovietică.Noi care ţi-am împărtăşit opiniile şi posibilităţile noastre cunoaştem aceste lucruri”

Molotov stătea rezemat de masa.A vorbit ceva despre relaţiile Albaniei cu vecinii săi, dar fără să-şi ridice ochii. Malenkov şi Beria păreau a fi doi "cocoşi puşi pe sfadă”, în timp ce Mikoian, care a fost rece şi amar, nu a vorbit mult, limitându-se la a plasa remarci răutăcioase şi pline de venin. Din modul in care vorbeau, din felul in care se întrerupeau unul pe altul, din tonul arogant cu care dădeau „sfaturi”, semnele discordiei dintre ei erau deosebit de clare.

„Din moment ce acest lucru este ceea ce v-aţi decis, nu există nici un motiv pentru mine să mai insist”, am spus.
”Pravilno !” –a repetat Malenkov întrebând apoi cu glas tare: „Are cineva ceva de adăugat?”

„Eu am”, s-a făcut auzit Bulganin de la capătul mesei

„Ai cuvântul”, a spus Malenkov.

Bulganin a deschis un dosar si in esenţa a spus:

„Tu, tovarăşe Enver, ne-ai solicitat ajutor pentru armată. Suntem de acord să îţi oferim atât cât avem alocat pentru tine, dar am serie de critici. Armata trebuie să fie o armă a dictaturii proletariatului, cadrele ei loiale partidului şi de origine proletară, partidul trebuie să aibă armata in mod ferm sub controlul şi sub conducerea sa…”

Bulganin a continuat foarte mult timp in acest fel de a vorbi „moralizator” şi cu multe „sfaturi”. L-am ascultat cu atenţie aşteptând criticile, dar acestea nu veneau. La sfârşit el a spus :

„Tovarase Enver, avem informaţii ca multe cadre ale armatei dvs. sunt fii de bei şi de agi, sau cu origini şi activităţi dubioase.Trebuie să fim încredinţaţi că aceste arme pe care v-i le livrăm nu vor ajunge în mâinile duşmanilor proletariatului, prin urmare vă sfătuim să studiaţi serios această problema şi să efectuaţi epurări…”

Această acuzaţie calomnioasă la adresa armatei şi a cadrelor sale mi-a făcut să îmi fiarbă sângele in vene.Am ridicat tonul şi l-am întrebat pe mareşal:

„Care este sursa acestor informaţii care vă determină să faceţi astfel de afirmaţii? De ce insultaţi armata noastră ?”

Atmosfera întâlnirii deveni rece ca gheaţa.Cu toţii îşi ridicară capul spre mine privindu-mă in timp ce îl aşteptam pe Bulganin să replice. Acesta strâmtorat de reacţia mea directă şi neaşteptată  îşi întoarse privirea către Beria.

Beria începu să vorbească, mişcările mâinilor şi ochilor săi dezvăluiau stinghereală şi iritare, a spus că în conformitate cu informaţiile lor, pretinse elemente necorespunzătoare şi dubioase se aflau nu numai în armată, dar şi în aparatul de stat şi în economiei! El a menţionat chiar un procent. Bulganin răsuflă uşurat uitându-se in jur fără a-şi ascunde satisfacţia, însă Beria îi tăie zâmbetul opunându-se deschis sfatului lui Bulganin in privinţa epurărilor subliniind ca „elementele cu un trecut rău dar care au pornit pe drumul cel bun nu trebuie epurate ci iertate” Resentimentele şi contradicţiile adânci care existau intre cei doi se manifestau pe faţa. Aşa cum avea să reiasă mai târziu, contradicţiile dintre Beria şi Bulganin nu erau doar simple conflicte între cele două persoane, ci ele reflectau adâncile contradicţii, certuri şi opoziţii între serviciul securităţii statului sovietic şi serviciul de informaţii al armatei. Dar aceste lucruri aveam să le descopăr mai târziu. In acest caz concret ne confruntam cu o grava acuzaţie la adresa noastră. Nu puteam să acceptăm în nici un caz astfel de acuzaţii, în consecinţă m-am ridicat în picioare şi am spus:

„Cei ce v-au transmis aceste informaţii calomniază, prin urmare sunt inamici. Nu este adevărat ceea ce afirmaţi. Marea majoritate a cadrelor noastre sunt ţărani săraci, păstori, muncitori, artizani şi intelectuali revoluţionari. În armata noastră nu există fii de bei şi agi. Ori dacă sunt zece, douăzeci de astfel de cazuri ei şi-au abandonat clasa din care provin, şi-au vărsat sângele în luptă, şi prin aceasta vreau să spun că în timpul războiului nu numai că au luat armele împotriva duşmanilor străini, dar au respins şi clasa din care proveneau, şi chiar s-au opus părinţilor şi rudelor lor atunci când aceştia s-au ridicat împotriva partidului şi poporului.Toate cadrele armatei noastre au luptat in război, provin din război, şi nu numai ca nu accept aceste acuzaţii dar vă spun că informatorii dumneavoastră vă înşală, sunt calomniatori ordinari. Vă asigur că toate armele pe care le-am primit şi le vom primi de la voi sunt şi vor fi in mâini sigure, ca Partidul Muncii din Albania, şi nimeni altul, a condus şi conduce armata noastră populară. Aceasta este tot ce am avut de spus” şi m-am aşezat jos.

Când am terminat Malenkov a început să vorbească în închiderea şedinţei. După ce a subliniat că este de acord cu vorbitorii dinaintea sa, a început să ne dea o serie de „sfaturi şi instrucţiuni”, apoi s-a referit la dezbaterea pe care am avut-o cu Beria şi Bulganin despre „inamicii” din rândurile armatei noastre.

„În ceea ce priveşte chestiunea epurărilor din rândurile armatei, gândesc că problema nu trebuie pusă în felul acesta”, a spus Malenkov, opunându-se sfatului pe care mi-l dăduse cu puţină vreme in urma Bulganin. ”Oameni nu se nasc gata formaţi şi de aceea in viata greşesc.Nu trebuie să ne fie teamă să absolvim oamenii de greşelile trecutului.Noi avem oameni care au luptat împotriva noastră cu arma in mână, dar acum intenţionam să promulgăm legi speciale prin care să îi amnistiem de  greşelile trecutului lor, şi in acest mod să le dăm posibilitatea să lucreze in armată sau chiar în partid. Conceptul de epurare a armatei nu este sustenabil”, a repetat Malenkov închizând discuţia.

Confuzie totală: unul spune in mod iresponsabil,”Aveţi inamici „ şi „efectuaţi epurări”, iar altul spune, „Noi pregătim legi prin care să-i absolvim de trecutul lor” !

Oricum, acestea erau opiniile lor. Noi i-am ascultat cu atenţie, opunându-ne deschis în chestiunile în care nu eram de acord cu ei. In final le-am mulţumit pentru  faptul că m-au primit informându-i totodată despre decizia Comitetului Central al Partidului nostru de a mă elibera din multiplele funcţii pe care le deţineam cu excepţia funcţiei de Secretar General al Partidului. (În aceea vreme eram Secretar General, Prim Ministru, Ministru al Apărării şi Ministru al Afacerilor Externe.Aceste funcţii rămăseseră în posesia mea din vremea când ţara a fost eliberată şi când multiplele dificultăţi cauzate de inamicii externi şi interni trebuiau depăşite.)

Malenkov a găsit această decizie corectă şi a repetat de două ori cuvântul său favorit: „pravilno”. Nemaiavând nimic să ne spunem ne-am strâns mâinile şi am plecat.

Întâlnirea mi-a creat o impresie neplăcută. Am văzut că noii liderii ai Uniunii Sovietice au o viziune greşită asupra ţării noastre. Felul arogant in care s-au comportat la discuţii, refuzul lor de a ne da cele câteva lucruri pe care le-am cerut, precum şi calomniosul atac la adresa cadrelor armatei noastre nu erau semne bune.

Am mai observat totodată ca nu exista o unitate in Prezidiul Partidului Uniunii Sovietice: Malenkov şi Beria erau predominanţi, Molotov abia vorbea, Mikoyan părea pe dinafară şi plin de venin, in vreme ce Bulganin a vorbit numai  rahat.

Era clar că începuse lupta intre membrii Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Oricât de greu s-au străduit să evite impresia că „s-a schimbat garda la Kremlin” erau incapabili să ascundă fiecare detaliu.Schimbări fuseseră făcute şi urmau să fie făcute în partid şi în guvern. După ce l-a dat afară pe Malenkov, lăsându-l doar cu postul de Prim Ministru, Hruşciov s-a numit singur prim secretar al Comitetului Central in Septembrie 1953. Era evident că Hruşciov şi acoliţii săi apropiaţi mânuiau cu grijă sforile in Prezidiu, semănând discordie între oponenţi, eliminându-l pe Beria şi aparent „îmblânzindu-i” pe ceilalţi.

Există multe versiuni ale arestării şi executării lui Beria. Între altele se spune că oameni din armată, conduşi de generalul Moskalenko, l-au arestat pe Beria chiar in timpul şedinţei Prezidiului Comitetului Central al partidului. Se pare ca Hruşciov şi acoliţii săi au însărcinat armata cu această „misiune specială”, pentru că nu aveau încredere în organele securităţii statului, acestea fiind sub controlul lui Beria. Planul a fost urzit in avans:în timpul şedinţei Prezidiului, Moskalenko si oamenii sai au pătruns pe furiş într-o camera vecină.La un moment dat Malenkov a apăsat o sonerie, iar în câteva secunde Moskalenko a intrat in biroul unde se ţinea şedinţa şi s-a apropiat de Beria pentru a-l aresta. Se spune că Beria a încercat să apuce ghiozdanul pe care îl avea alături, dar Hruşciov care stătea „vigilent” la locul său a fost mai rapid şi l-a înşfăcat el primul. Pasărea a fost împiedicată să-şi i-a zborul şi astfel misiunea s-a încheiat cu succes. La fel ca într-un film poliţist, cu excepţia faptului ca actorii nu erau alţii decât membrii Prezidiului Comitetului Central al PCUS !

Aceasta este ceea ce se spune că s-ar fi întâmplat, iar Hruşciov admite el însuşi. Mai târziu, un general, pe care cred că îl chema Sergatskov, venit la Tirana in calitate de consilier militar sovietic, ne-a povestit câte ceva despre procesul lui Beria. Ne-a spus ca fusese chemat la tribunal ca martor iar Beria s-a purtat arogant cu el.Cu această ocazie Sergatskov a mărturisit cu titlu confidenţial: ”Beria s-a apărat foarte puternic în faţa tribunalului, ne acceptând nici o acuzaţie, respingându-le pe toate.”

În Iunie 1954 la câteva luni după ascensiunea lui Hruşciov in funcţia de prim secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, împreuna cu tovarăşul Hysni Kapo, am mers la Moscova unde era pregătită o întâlnire cu liderii sovietici pe tema unor probleme economice in a căror soluţionare se dovediseră necooperanţi. Hruşciov ne-a primit împreuna cu Malenkov, care mai era încă prim ministru, în prezenţa lui Voroşilov, Mykoian, Suslov, şi a unor alţi funcţionari cu rang mai mic.

Va urma.