Filmul regizorului francez Jacques Andiard, premiat cu cea mai înaltă distincţie la Cannes în 2009, atrage atenţia publicului asupra răscrucii la care se află lumea occidentală, a atingerii de către aceasta a punctului de inflexiune de unde încetează ascensiunea civilizaţiei începând coborârea abruptă în barbarie. Acţiunea filmului este în linii mari aceasta: Un tânăr deţinut analfabet, fără părinti, de origine maghrebiană, unul din sutele de mii de tineri ce îşi duc existenta în jungla periferiilor Parisului, cărora societatea capitalului le rezervă încă din naştere un loc în penitenciarele sale, prin neimplicare şi privare de şanse este transferat dintr-o închisoare de minori într-o închisoare pentru adulţi. Aici intra în contact cu un şef mafiot corsican, César Luciani interpretat convingător de Niels Arestrup, ce conducea puşcăria într-un stil violent şi autoritar. Acesta brutalizându-l si ameninţându-l pe tânăr cu moartea, ii ordona sa-l ucidă pe un martor incomod aflat în grupul de arabi musulmani cu care corsicanii împărţeau detenţia. Malik El Djebena, jucat magistral de Tahar Rahim, se achită de sarcină cu succes, într-o scena de o violenta extrema intrând astfel în gratiile şefului. Pas cu pas, Malik, câştigă încrederea tiranului prin execuţia misiunilor ce ii sunt încredinţate. Mandatarea sa de a face naveta intre interior şi exterior, intre lumea puşcăriei si lumea din afara acesteia, pe lângă faptul ca leagă iţele acţiunii, are rolul de a sublinia graniţa subţire, translucidă, confluenta celor doua universuri. Asa se clădeşte ascensiunea eroului, înzestrat şi cu darul clarviziunii pentru care este numit şi profet, marcată de o serie de crime violente, spre vârful puterii ca singura cale spre libertate. Pentru a supravieţuii, sau pentru a urca treptele ierarhiei, El Djebena este nevoit sa ucidă, sa facă uz de violentă. Într-o lume în care omuciderea şi violenta sunt forme fireşti de exercitare a puterii de clan, în care omul este condus de instinctele sale cele mai primare, iar conştiinţa morală o relicva abandonata a trecutului, Malik El Djebena da totuşi dovada de conştiinţă, este chinuit de remuşcări, descoperă drumul libertăţii interioare, poate şi datorită glasului sângelui, prin adeziunea la islam. Pus în situaţia sa aleagă simbolic intre Occident şi islam, primul reprezentat de corsicanul César Luciani al cărui unic Dumnezeu este setea nelimitata de putere şi de bani în numele căreia orice cruzime şi crimă îşi afla justificarea, eroul alege islamul respingând cu demnitatea ispita financiara a şefului mafiot.
In finalul peliculei, această opţiune are darul de ai solidariza pe arabii musulmani care incurajaţi de Malik se ridică împotriva tiraniei întruchipate de César Luciani, simbolizând de fapt ridicarea la lupta a lumii musulmane împotriva occidentului.
"Ceea ce m-a interesat a fost prezentarea închisorii ca o metaforă a societăţii", spune Jacques Andiard. Da, acest film extraordinar este o metafora de o neînchipuită forţă. Aparent liber, omul se afla de fapt închis într-o puşcărie cu ziduri şi gardieni invizibili, aflat la discreţia clanurilor mafiote ce stăpânesc autoritar sectorul economic. Stăpânirea se exercita prin crime violente exemplare. Autorităţile sunt şi ele înglobate în structurile mafiote şi acţionează la comanda acestora. Nu exista practic nici o scăpare, oricine poate devenii victima inocenta a sistemului căruia nu-i lipseşte componenta rasista îndreptată împotriva arabilor musulmani. In aceste condiţii a te afla în detenţie sau în libertate nu mai prezintă multa importanta. Capii afacerilor conduc, îşi impun voinţa, la fel de eficient şi din puşcărie şi din afara.Ei fac legea şi tot ei veghează la aplicarea ei. Puşcăria propriu-zisa nu este decât un centru de instrucţie ,o pepiniera pentru viitoarele cadre ale crimei, o tabără de antrenament, un punct de comanda al afacerilor, al traficului de droguri, prostituţiei etc.Singura cale de evadare în viziune lui Jacques Andiard este riposta violenta, lupta. Personajul sau principal ia totul pe cont propriu. Deşi lipsit de educaţie, dar înzestrat cu calităţi şi virtuţi native de excepţie printre care şi cu darul clarviziunii, aceasta parcurge repede etapele învăţării avansând propria sa soluţie la problema ieşirii din labirint. Pendulând intre lumea occidentală şi lumea araba de care se simte legat sufleteşte şi spiritual, Malik El Djebena, răspunde barbariei cu barbarie, crimei cu crima,violentei cu violenta, dar atenţie, gesturile sale nu sunt animate de egoismul mercantil cel mai josnic, asa cum sunt cele ale occidentalilor, ci de setea de libertate, de setea de dreptate. Fluturând stindardul libertăţii, actiunile sale devin legitime, izbăvitoare. Dintr-un tânăr fără trecut şi fără viitor el devine eroul comunitatii arabe.Victoria lui Malik, eliberarea sa de sub tutela mafiei, este de fapt victoria islamului şi prin aceasta Jacques Andiard ne lasă impresia ca vede în islamism singura forţă capabila sa se opună tiraniei sistemului capitalist.
Prin demersul lor artistic, atât autorul filmului cât şi actorii , fără a o afirma explicit, semnează un important act de acuzare la adresa capitalismului contemporan subliniindu-i caracteristica devenirii crimei instrument uzual în afaceri şi cea a părăsirii orbitei civilizaţiei concomitent cu alunecarea în barbarie.
In zilele noastre întrebarea socialism sau capitalism se traduce în alegerea intre civilizaţie sau barbarie.
Florian Liviu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
Domnule Florian,
Dvs. afirmați că sunteți stalinist și marxist-leninist. Mie mi se pare cam confuzivă admirația asta a dvs. față de islamism, pentru că, nu?, religia este opiul popoarelor. În plus, dvs. nu admirați numai islamismul, în general, ci o ramură a sa, cea radicală, militantă, fundamentalistă, aceea cu teroriști, cu bombe detonate în avioane, în magazine și piețe. Probabil nu ați fi prea fericit dacă o bombă de-a musulmanilor ar exploda în apropierea dvs., pentru că bombele nu țin cont de simpatii.
Cred că nu vreți sesizați sau nu ați sesizat o chestiune importantă: marxismul și islamismul militant au un principiu în comun, fiecare are ca crez lupta necontenită până când doctrina sa se va extinde pe tot globul, deci mai devreme sau mai târziu cele două tot s-ar fi întâlnit și confruntat, asta dacă ar mai exista azi un marxism la o scară și de o formă care să presupună extinderea de care mă refeream. De fapt, a existat deja o ciocnire între marxism și fundamentalismul islamic, musulmanii pe care azi îi lăudați, fundamentaliștii, s-au ciocnit în Afganistan, în anii ’80 cu, pe atunci, Uniunea Sovietică, ajutați fiind de americani.
Poate ar trebui să reconsiderați poziția dvs. față fundamentalismul musulman, care după mine, este contrară doctrinei marxist-leniniste. Dvs. aveți resentimente față de Occident, e dreptul dvs., dar dacă acest Occident ar cădea sub sabia islamismului fundamentalist nici eu și nici dvs. nu am mai scrie liberi ca acum, adio cultură și opere de artă și, în cazul dvs. adio marxism, marxismul dvs., ca să supraviețuiți, ar fi spusele imamului.
Hoții și ucigașii din închisori sunt hoți și ucigași indiferent de credința lor, să nu uităm că în țările cu guvernare islamică pedeapsa pentru furt este tăierea mâinii în piața publică.
... Făcând abstracție de contradicția dintre poziția dvs. de marxist-leninist și cea de admirator al fundamentalismului islamic, de care am vorbit mai sus, pot să să spun că ați realizat o cronică bună a filmului respectiv.
Esenţa viziunii marxiste asupra istorie este cuprinsa în conceptul de lupta de clasa.A fi marxist înseamnă a explica fenomenul istoric prin prisma acestui concept indiferent de multitudinea de aparente sub care se înfăţişează el unui ochi neavizat. In prezent, lupta care sa da intre Occident şi islam are un profund substrat de clasa. La suprafaţa se înfrunta doua ideologii, doua religii, una a profetului Mahomed cealaltă a capitalului, dar miezul este confruntarea dintre bogaţii occidentului şi săracii orientului animaţi de dorinţa de nestăvilit a emancipării.
Islamul nu lupta pentru impunerea religiei sale cu sabia în Occident asa cum cred cei ce privesc superficial fenomenul sau sunt victimele unei perfide propagande, ci pentru eliberarea naţiunilor sale de sub jugul şi dominaţia Vestului, exercitata atât militar cât şi economic - vezi agresiunile imperialiste ale Statelor Unite împotriva Irakului, Afganistanului, Iranului etc. Deci lupta musulmanilor este una a forţelor progresiste animate de ideea eliberării popoarelor oprimate de promotorii occidentali ai imperialismului şi neocolonialismului. Este deci firesc ca marxiştii sa se ralieze acestei lupte, sa o sprijine şi sa o susţină.
Apropi de caracterul "de clasă" al fumndamentalismului islamic - familia bin Laden (http://en.wikipedia.org/wiki/Bin_Laden_family):
Familia bin Laden (în arabă: بن لادن), scris și bin Ladin, este o familie bogată în conexiune cu cele mai exclusiviste cercuri ale familiei regale saudite. Familia a intrat în atenția mass-mediei datorită activității unuia dintre membrii familei, Osama bin Laden. Interesele financiare ale familiei bin Laden sunt reprezentate de Saudi Binladin Group, o corporație ce acționează la nivel internațional, cu profil de construcții și de management de valori mobiliare, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de dolari, una dintre cele mai mari firme de construcții din lumea islamică, cu birouri la Londra și Geneva.
… Ca analist vă spun următoarele:
- Efectiv, de luptă acum, în lumea islamică, e vorba doar în două state, Afganistan și Irak. În Afganistan vorbim de o luptă cu caracter religios, pentru îndepărtarea americanilor și a celorlalți invadatori de religie diferită, în Irak avem de asemenea o luptă cu caracter religios, pentru izgonirea invadatorilor americani, dublată de un război civil dus între sunniți și șiiți. Miza a fost petrolul pentru americani și nu eliberarea celor două popoare de sub jugul unei teocrații islamice fundamentaliste în Afganistan, respectiv de sub tirania unui regim autoritar laic în Irak. În toate celelalte țări arabe avem regimuri autoritare (Arabia Saudită, Pakistan, Kuweit, Iordania, de exemplu) sau teocrație (Iran). Insurgenții din cele două țări sunt sprijiniți logistic de entități din unele state musulmane, pe motiv religios, dar și economic, de preluare a puterii în statele respective de către regimuri islamice care să preia astfel control asupra resursei, a petrolului, de la americani. Nu există absolut deloc un caracter de clasă, ci doar religios și economic, când vorbim de lupta dusă în cele două state.
- Dacă acum ar dispărea invadatorii din Afganistan și Irak, probabil am avea acolo regimuri autoritare, dar cel mai probabil teocrații.
Pentru dvs., marxiștii, ar fi mult mai ușor pornirea unei revoluții într-un regim care imită pe cel vestic, așa cum vor americanii să instaureze în Afganistan și Irak, decât în teocrații, unde controlul e infinit mai puternic din partea autorităților. A sprijini lupta insurgenților din cele două țări nu aduce marxismului niciun folos practic și, nu trebuie uitat un lucru: marxismul și fundamentalismul islamic s-au ciocnit deja o dată, în Afganistan, în anii ’80, atunci fundamentaliștii islamici fiind sprijiniți tocmai de imperialiștii americani împotriva cărora ei luptă acum în Afganistan și Irak.
- După mine, marxiștii ar trebuie să stea și să aștepte deznodământul a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Doar în funcție de rezultat evenimentelor de acolo ar trebui aceștia să-și stabilească o strategie.
Iata ce spune Stalin în aceasta problema, răspunzând la întrebarea pusa de o delegație a socialiștilor americani cu privire la contribuția lui Lenin la dezvoltarea marxismului, citez:
"In al cincilea rând,problema național-coloniala.
Marx și Engels, analizând la timpul lor evenimentele din Irlanda,India,China,din tarile Europei Centrale, din Polonia,din Ungaria,au formulat ideile fundamentale, de baza în problema național-coloniala.In lucrările sale,Lenin s-a bazat pe aceste idei.
Ceeace Lenin a adus nou în acest domeniu este ca:
a) a grupat aceste idei într-un sistem armonios de concepții asupra revoluțiilor național-coloniale în epoca imperialismului;
b) a legat problema național-coloniala de problema doborârii imperialismului;
c) a arătat ca problema național-coloniala face parte integranta din problema generala a revoluției proletare internaționale"
I.V.Stalin Opere vol.10 pag 105
Editura Partidului Muncitoresc Roman 1951
Domnule Liviu,
Înțeleg, din spusele dvs. că luptele din Afganistan și Irak le vedeți, preluând viziunea leninistă, ca pe lupta unor colonii pentru a-și dobândi independența. Am obiecții la chestiunea aceasta:
- Cele două țări sunt colonii ale Americii la fel de mult cât a fost una dintre ele, Afganistanul, colonie a Uniunii Sovietice în anii ’80, când Uniunea Sovietică avea trupe în această țară. Ele sunt țări ocupate. Afganistanul a ieșit din teocrație, iar Irakul din autocrația lui Saddam. Avem talibani atât în Afganistan cât și în Irak, în rândurile lor sunt islamici din toate țările islamice. Lupta lor nu are un caracter național ci unul religios, ei luptă în primul rând împotriva necredincioșilor care au invadat două țări musulmane. În Irak avem și un război civil între șiiții susținuți de Iran și Yemen și sunniții sprijiniți de celelalte țări arabe. Mai sunt la mijloc și interesele economice ale șeicilor care vor petrolul pentru ei, în primul rând, și nu direct pentru americani.
- Dacă ar câștiga lupta islamiștii din cele două țări, am avea cel mai probabil, după cum am mai spus, teocrații sau, dacă nu, regimuri autoritare. Resursele și mijloacele de producție ar fi în mâna unei clase privilegiate, și nu în proprietatea poporului.
În teocrație este extrem de greu să faci o revoluție marxistă, controlul este strict. Dacă s-ar implementa modelul de democrație vestică în cele două țări, de către americani, șansele ar fi mult mai mari pentru marxism.
- Lenin a văzut în sprijinul luptei națiunilor din colonii pentru autodeterminare o șansă pentru ca marxismul să fie implementat în aceste țări. Nu este cazul pentru așa ceva cu Afganistan și Irak, după cum am argumentat mai-nainte.
- După cum am arătat în primul comentariu, datorită similitudinii dintre militantismul marxist și cel fundamentalist islamic, cele două sunt adversare. De fapt, am ajuns să cred că adversarul principal al marxismului nu este capitalismul democratic, ci mișcările fundamentaliste, de orice fel. Am credința că printre primii cărora fundamentaliștii le-ar tăia gâtul, dacă ar veni la putere, s-ar număra și marxiștii, nu numai reprezentanții democrației de tip vestic, aceștia ar constitui un pericol pentru fundamentalism, care are trebui îndepărtat.
D-le Florian Liviu,
Vă urez Sărbători de Paște Fericite, dvs. și celor dragi dvs.!
Stimate domnule Florian Liviu,
Vă urez sănătate şi putere de luptă contra nedreptăţilor epocii noastre.
Valeriu Stănescu
Trimiteți un comentariu