Conceptul de piață liberă este unul din pilonii centrali ai sistemului exploatării omului de către om ce legitimează și susține puterea și dominația capitalului asupra muncii.Cu cât piața este mai “liberă“ cu atât este mai mare și mai neîngrădită puterea capitalului și mai depreciată și devalorizată munca.
In spatele acestui concept se ascunde de fapt lipsa de libertate economică ce domnește în regimul capitalist. Libertatea piețelor este în esenta libertatea celor puternici de ai domina și înrobi pe cei slabi, este libertatea acordată forței de a dicta celor lipsiți de forță. Este vorba de libertatea stăpânilor de a-și stăpâni în deplină voie sclavii.
Se susține teoria că piața duce automat la dezvoltare și ni se da mereu exemplul Occidentului ce-și etalează cu ostentație prosperitatea materiala. Falsitatea unei astfel de teze poate fi ușor sesizată dacă ne uitam la economiile țarilor Americii Latine sau ale Africii ce se zbat într-o subdezvoltare cronica. In România piața liberă a dus la opusul dezvoltării, adică la dezindustrializare, la fărâmițarea și decapitalizarea agriculturii, la aservirea completă a tarii trusturilor străine și la ipotecarea României în favoarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale.
Mult invocata prosperitate a Occidentului nu se datorează câtuși de puțin pieței libere, asa cum ni se inculcă, ci jefuirii resurselor și bogățiilor planetei prin mijloace diverse ce merg de la colonialism și neocolonialism pana la exportul de capital și spolierea tarilor aservite prin serviciul datoriei externe.
Occidentul transfera pe teritoriul sau de sute de ani bogățiile din toate colțurile Terrei. Mecanismele jafului au fost dezvăluite de Lenin în lucrarea “Imperialismul cel mai avansat stadiu al capitalismului”.
Exportul de capital în proporții uriașe și exploatarea datoriei externe a tarilor debitoare ii permit Occidentului sa traiască parazitar pe spinarea proletariatului mondial. Profiturile stoarse din sudoarea și lacrimile muncitorimii de pe întreaga planeta au transformat Vestul într-o imensă stațiune de vacantă împodobită de sărbătoare.
Luminile feerice ale acestui Occident privilegiat, alimentate cu suferința și distrugerea restului lumii, au fost și mai sunt încă folosite de ideologii burghezi pentru a răspândi confuzie în rândul clasei muncitoare, neîncredere în socialism și în forța sa de a aduce bunăstare, pentru a demonstra sofistic superioritatea capitalismului fata de socialism.
Piața nu joaca nici un rol în prosperitatea și bogăția Vestului. Daca prin lupta popoarelor asuprite s-ar stopa transferul bogățiilor acestora spre Occident atunci în numai câțiva ani mult lăudatul capitalism occidental s-ar prăbuși definitiv cu piață cu tot.
Deci singura soluție rămâne economia planificata centralizat. Ea elimina în mod cert anarhia pieței, ciclicitatea crizelor economice, șomajul, inflația, fluctuația cursului valutar.
Este în interesul proletariatului ca aceste tare sa dispară odată cu abolirea capitalismului.
Nu putem vorbi de piața forței de munca într-un stat al muncitorilor, iar abolirea acestei piețe duce în mod logic la abolirea tuturor piețelor. Dealtfel socialismul autentic și piața sunt incompatibile.Pentru depășirea crizei socialismului nu piața este soluția ci organizarea superioara,cercetarea științifică a proceselor economice, centralizarea mai eficienta a deciziei.
Numai planificarea poate duce la economisirea resurselor atât umane cât și de materiale, la reducerea poluării, la satisfacerea adevăratelor nevoi și aspirații ale oamenilor, la folosirea integrala a forței de munca, la o dezvoltare echilibrata și durabila. Nivelul la care au ajuns în acest moment informatica și telecomunicațiile permit o planificare pe baze cibernetice a activității economice.
Aceste planuri economice și modul detaliat în care ele vor fi chemate la viata trebuie aduse permanent în dezbaterea opiniei publice, ele urmând sa înlocuiască actualele talk-show-uri politice sterile. Clasa muncitoare va fi chemata sa ratifice prin vot în mod democratic planul cincinal după care se va dirija economia.
Scurta istorie a statelor socialiste vine in sprijinul teoriei noastre privind superioritatea planificării economice. NEP-ul leninist departe de a genera bunăstarea scontata de inițiatorii săi a avut ca rezultat final înfometarea orașelor și amenințarea răsturnării tinerei puteri sovietice. Descătușarea forțelor pieței nu a dus decât la o vremelnica ameliorare a situației cu prețul mizeriei provocate de polarizarea bogăției în mâinile unor culaci opresori, apucători și hapsâni. Oprirea acestei politici de către Stalin în 1928 și introducerea planurilor cincinale în paralel cu cooperativizarea agriculturii au permis Uniunii Sovietice s-a facă un salt uriaș de la un stat agrar înapoiat la o superputere industriala. Forta și vigoarea economiei planificate sovietice s-au dovedit în înfruntarea pe viată și pe moarte cu mașina de război nazista alimentata economic de aproape întreaga Europă.
Introducerea economiei de piață în China de către “reformatorul” Deng Xiaoping a împins China definitiv în bratele capitalismului năruind munca grandioasa a lui Mao și aruncând sute de milioane de muncitori în malaxorul exploatării nemiloase a Occidentului. Aceasta trădare a maoismului va alatura probabil China de grupul tarilor cu statut de colonie a finanței internaționale.
Conceptul de economie sociala de piață vehiculat de social democrație și preluat și în programul unor inițiative comuniste precum NPCR nu face decât sa stârnească confuzie în rândul militanților comuniști făcând astfel jocul adepților sistemului bazat pe exploatare și profit. Conceptul se bazează pe teoria reacționară, complet falsa a împăciuirii și armoniei claselor, ca interesele capitalului și ale clasei muncitoare converg în asa zisa economie sociala de piață. Aceasta teorie este o falsificare grosolana a marxismului care insista în mod categoric pe antagonismul dintre munca și capital și care face din lupta de clasa motorul istoriei.
In concluzie piața nu rezolva nimic în favoarea clasei muncitoare ci se constituie în catușele ce o înrobesc în favoarea exploatatorilor săi.Odată ajunsa la putere ar fi un nonsens sa mai păstreze lanțurile robiei, interesele sale legitime își vor găsi expresia economică firească în planificarea centralizată.
Florian Liviu
8 comentarii:
Interesant articolul.
Partea cu avizarea palunurilor (cincinale) de către clasa muncitoare (dacă ne referim strict la cei cu studii medii) mi se pare o chestiune nerealistă. Păi mulţi dintre cei cu studii medii sunt ignoranţi, ca dovadă că după revoluţie clasa celor cu studii medii este principala consumatoare de subcultură TV, de emisiuni de factură proastă şi de manele.
Intelectualitatea trebuie să fie capul. Un om cu o pregătire superioară vede altfel lucrurile, mai bine, mai fundamentat, are o viziune.
Clasa muncitoare de aceea e clasă muncitoare, să muncească şi să fie condusă. Cine vrea să conducă să se instruiască, altfel nu merge. Sunt pentru condiţii bune de viaţă pentru toată lumea (în deceniul 65-75 la noi s-a reuşit asta, în socialism, în anii 80 însă a fost foarte rău), dar cu condusul mai uşor cu cei cu studii medii.
Ce pregătire aveţi, d-le Liviu?
Parcă nici Lenin şi nici Marx nu au fost muncitori, iar lui nea Nicu tot intelectualii îi scriau operele :) ... Stalin parcă avea pregătire teologică sau mă-nşel?
Nu putem discrimina oameni după nivelul de instrucție, cum nu-i putem discrimina după rasa, sex, sau vârsta.Exista oameni ignoranți atât cu studii medii, cât și cu facultăți, masterate, doctorate etc. In societatea în care trăim școala a încetat din păcate sa mai fie un criteriu al valorii personale.Exista aruncate pe piața o cantitate uriașă de diplome și titluri universitare, care nu au nici un fel de acoperire în cunoștințele deținătorilor.Apoi oamenii hotărăsc politic în calitatea lor de cetățeni, nu de specialiști.Rolul specialistului este sa propună o teza și sa o susțină astfel încât ea sa poate fi priceputa și îmbrățișată de mase.
Masele sunt judecătorul suprem în fata căruia atât Intelectualul cât și Politicianul trebuie sa-și plece fruntea cu pioșenie.
Ele sunt adevăratul Suveran, nu servesc nimănui dar cer imperativ sa fie servite de acei oameni ce sunt în stare sa se înalte pana în văzduhul aspirațiilor și idealurilor lor legitime.
D-le Liviu, departe de mine gândul de a face discriminare. Însă, cei cu studii superioare trebuie să-i conducă pe cei cu studii medii şi nu invers.
Vedeţi dvs,. eu am făcut parte opt ani din proletariat, din care ultimii şase au fost şi ani de studiu, la FF, la ASE. Un an din cei opt au fost în socialism, iar restul, în ciuda faptului că se schimbase eticheta, cam tot pe acolo, la mine, în Romtelecom. Capitalismul avea să vină în Romtelecom la câţiva ani după ce eu am terminat facultatea şi am fost promovat pe studii superioare.
În cea mai mare parte a ei vă pot spune că „masa”, cum îi spuneţi dvs, din ce am cunoscut-o eu, era ignorantă, nu voia decât salariu cât mai mare, pentru a avea condiţii cât mai bune de viaţă şi nu vedea mai mult decât lungul nasului. Nici nu putea mai mult. Metafizica, d-le Liviu, e făcută numai de intelectuali.
“Rolul specialistului este sa propună o teza și sa o susțină astfel încât ea sa poate fi priceputa și îmbrățișată de mase.”
Specialistul trebuie să-şi propună teza celui care cunoaşte şi poate lua o decizie, nu maselor care se scarpină în nas.
“Masele sunt judecătorul suprem în fata căruia atât Intelectualul cât și Politicianul trebuie sa-și plece fruntea cu pioșenie.”
Mă tem că în socialism politicianul comunist a dictat şi masa a zis: „Să trăiţi!”. “Masele” era doar masă de manevră, carne de tun. Masele nu au condus niciodată, iar băieţii de sus erau grupaţi într-o oligarhie, care beneficia de toate avantajele, în timp ce populaţia primea resturile. “Masele” nu mai avea nici un cuvânt de spus.
Când Den Xiaoping, de care vorbiţi, a introdus economia de piaţă în China, s-a auzit măcar un murmur de la “mase”? Nimic, pentru că poporul în socialism nu are niciun cuvânt de spus, în realitate, el contează numai pe post de cantitate, pentru a fi folosit cum vor şmecherii de sus.
Socialismul este singura forma de organizare sociala în care altruismul este înălțat la rangul de politica de stat.Tot ce s-a făcut în socialism s-a făcut numai în interesul poporului.S-au petrecut și abuzuri, au fost comise și greșeli, multi dintre noi am suferit de foame și de frig, dar toate acestea s-au subsumat unui ideal superior: binele poporului roman și nu poate nega nimeni marile realizări ale socialismului. Nici libertatea, nici democrația nu sunt scopuri în sine, ci mijloace în vederea atingerii scopului ultim care este bunăstarea și fericirea poporului suveran. Socialismul atinge scopul de care vorbim prin forma politica numita dictatura proletariatului.Dar dictatura proletariatului nu înseamnă lipsa de libertate a acestuia, ci deplina sa libertate de a dicta în interesul sau-care este și interesul poporului-împotriva celor care i se opun din egoism, meschinărie și mercantilism. Numai socialismul creează premisele eliberării din robia muncii salariale, din robia exploatării omului de către om prin socializarea capitalurilor și prin aceasta înălțarea individului pe o treapta de libertate superioara, nemaiîntâlnita pana atunci în istorie.
De aceea ori cât de formal democratic ar fi capitalismul libertatea omului se lovește inexorabil de peretele de beton al exploatării și al umilinței, de libertatea de rang mai mare a corporațiilor de dispune discreționar asupra sa.
D-le Liviu,
Vorbind de țara noastră, eu nu neg realizările socialismului. Oamenii sunt acum manipulați într-un fel odios, prin mass-media, lucru care nu s-a întâmplat în socialism, nu la nivelul acesta. Dar, dacă vă referiți la binele poporului, nu trebuie să uităm lipsa de produse și frigul din deceniul care s-a încheiat în 1989. Atunci nu s-a mai ținut seama de bine poporului? Atunci nu a fost dictatura proletariatului, pe care o menționați (ce proletariat ar vrea să stea în frig și în lipsuri aproape zece ani?), ci dictatura unui singur om, Ceaușescu.
În altă ordine de idei, mi-am făcut un blog, pe wordpress, adresa este http://bogdanjournal.wordpress.com/, o să vă treg la blogrollul meu.
Dle. Liviu foarte interesant tot ce e pe saitul dv.
Mai jos imi permit sa va dau o ipoteza a mea despre caderea comunismului 1989:
Milioane de ipoteze sunt despre aceasta Criza si despre caderea comunismului. Eu subscriu doar la una: ca acum se petrece ceea ce trebuia sa se petreaca in 1987-1988. Pentru ca in octombrie 1987 a avut loc aceasta colosala prabusire la burse, putin cunoscuta in massmedia si de care am aflat datorita Internetului:
http://en.wikipedia.org/wiki/Black_Tuesday_(1987)
Pietele au scaldat-o un an apoi s-a agravat iar, apoi Bush a dat ordin lui Gorbi sa "lichideze pravalia URSS" ca s-o preia Occidentul ca sa salveze capitalismul (care era el de fapt "de cazinou" din 1945). Deci in 1990 Capitalismul intr-adevar aflat in stare de putrefactie avansata s-a vazut dotat de Mondialisti cu citeva noi piete, virgine si colosale care au avut rol de interferon si oxigen: fostul URSS si Europa de Est, si corporatiile revigorate de "vaccin" au continuat sa practice "capitalismul" (creind citeva sute de multi-milionari in fostul spatiu URSS si Europa Est, majoritatea fosti tortionari si securisti, imbogatiti "de razboi" cu activele publice ale tarile "scapate" de comunism). Azi insa e vremea de platit factura pt. acea ghidusie a Mondialistilor (si factura va fi platita nu numai de Est, dar si de Vest).
Calin din Iasi
Despre criza din 1987, s-a scris obiectiv si documentat, in revista de politica externa "Lumea", care aparea in acei ani. E interesant de citit acum analiza facuta la acel moment.
Trimiteți un comentariu