marți, 26 ianuarie 2010

Nicolae Ceaușescu

Astăzi aniversam 92 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, marele patriot roman căzut la Târgoviște sub gloanțele contrarevoluției iliesciene. Modul demn și eroic în care s-a comportat în timpul martiriului pus la cale dușmanii  clasei muncitoare și cărora nu le-a oferit nici o clipa satisfacția îngenuncherii, a fricii sau a disperării , murind alături de femeia pe care a iubit-o si care l-a urmat întreaga viata, intonând amândoi acordurile eliberatoare ale Internaționalei , strigând cu ultima suflare „Traiască socialismul” a fost încheierea apoteotica a unei excepționale cariere politice pusa în slujba ridicării nivelului de viaţă al clase muncitoare, ridicării României pe drumul către modernitate. Nicolae Ceaușescu a murit dar spiritul ceausismului va intra în conștiința neamului din ce în ce mai adânc identificându-se intim cu conceptele de Bine și Dreptate.

Dar ce înseamna ceausismul, care este esenţa acestuia?
Ceaușismul este efortul colectiv al unui popor turnat în formele economiei socialiste planificate, canalizarea tuturor energiilor acestuia de către o conducere onesta și înțeleapta, pentru propășirea și dezvoltarea armonioasa a tarii, pentru  un standard de viata decent asigurat tuturor.

Toleranta zero la furt, corupție, parazitism, lenevie, însușire de bunuri necuvenite, comerț ilicit. Orice avere căreia posesorul nu-i putea justifica existenta prin munca cinstita era confiscata și deținătorul încarcerat. Pușcăriile socialiste erau intesate pana la refuz de delapidatori - multi din marii capitaliști postdecembriști de acolo și-au început cariera.

Meritocrație autentica prin promovarea valorilor și respingerea nonvalorilor.
Învățământul superior de stat absolut gratuit, de înalt nivel comparabil cu universitățile occidentale de prestigiu, dar condiționat de un dificil însa onest examen de admitere, constituia garanția ascensiunii sociale. Rolul sau în ceausism era formarea unei elite tehnico-umaniste apta sa preia conducerea societății.

Democrație autentica prin asigurarea accesului tuturor cetățenilor tarii la cultura, la practicarea sportului,la munca conform pregătirii, la învățământ gratuit de toate gradele, la concedii de odihna în stațiuni, la asistenta medicala gratuita de cea mai înaltă calitate,la locuința decenta, la exprimare artistica libera câtă vreme aceasta nu adopta poziții anti-socialiste sau antiromânești.

Consolidarea independentei politico-militare a României prin industrializare, printr-o politica externa principiala, lipsita de servilism, bazata pe principiul „neamestecului in treburile interne”,  prin conceptul militaro-strategic de apărare a patriei de către întregul popor înarmat, acum abandonat în favoarea unei minuscule și obediente armate de mercenari creata de imperialiștii americani cu banii poporului roman pentru a le slujii interesele aiurea.

Solidaritate cu cei multi, sărmani și înfometați de pe planeta, ce lupta cu arma ori prin alte mijloace pentru pâine și emancipare. Pentru impunerea unei noi ordini mondiale, juste și echitabile in care Occidentul bogat sa nu mai traiască din exploatarea fără satiu a lumii sărace și în care veniturile întregii planete sa nu se mai scurgă doar în buzunarele supersocietatii occidentale fără ca aceasta sa nu dea nimic la schimb.

Lupta activa pentru pace, pentru oprirea agresiunilor coloniale înfăptuite de puterile imperialiste, indiferent ce pretexte ar invoca acestea, împotriva unor state mai slabe și lipsite de apărare cum ar fi  Irak și Afganistan, condamnarea ferma și răspicată a invadatorilor și afirmarea sprijinului pentru luptătorii anti-ocupație.

Ceaușescu, desi uneori inconsecvent cu el însuși, a murit demn sub gloanțele dușmanilor socialismului și ai clasei muncitoare în apărarea ideilor și principiilor  enunțate mai sus.
Epoca sa n-a fost idilica ci aspra și plina de greutăți, dar în același timp măreață și istorica prin cele înfăptuite de poporul liber călăuzit de un părinte intelpt.Cel mai prețios lucru care rămâne în urma lui Ceaușescu este demonstrația elocventa a tezei ca prin socialism și numai prin socialism un popor întreg chinuit de istorie se poate înălța și intra în rezonanta deplina cu civilizația căreia ii aparține.

Florian Liviu

14 comentarii:

Unknown spunea...

„Modul demn și eroic în care s-a comportat în timpul martiriului”

Nu ştiu o situaţie care să pună mai bine în evidenţă caracterul unui om decât confruntarea cu iminenţa propriei lui morţi. Cred că mizeria istorică numită „procesul de la Târgovişte” a avut, în intenţia regizorilor, şi scopul de a-i pune pe Ceauşeşti în situaţia de a se manifesta ca viermi. Dar Ceauşeştii au dat o lecţie de demnitate, o lecţie cu valenţe educative. Dintre cei implicaţi în asasinarea lor, doar Gică Popa, judecătorul, a recuperat o doză de moralitate, prin sinucidere, dacă admitem că actul sinucigaş a fost determinat de scrupule. Ceilalţi îşi poartă cu ostentaţie printre noi duhoarea de asasini, încercând să ne mintă (şi autominţindu-se ?) că asasinatul a fost un act de justiţie.

teufelssohn spunea...

Regimul dictatorial Ceausescu trebuia sa ia sfarsit, fiindca a intinat valorile autentice ale socialismului luminat si idealurile sale de dreptate si echitate sociala si bunastare si progres pentru intregul popor, a subminat colaborarea intre popoarele si tarile socialiste si a adus poporul roman sub pragul saraciei, disperarii si demnitatii umane.

Desi si-a numit tara Republica _Socialista_ Romania, Ceausescu nu a inteles socialismul si nu l-a aplicat cum trebuie, asa cum a fost el creat de Karl Marx si Friedrich Engels, ci l-a combinat cu nationalismul primitiv si cu o politica externa eronata, bazata pe neamestecul in treburile interne, precum si si cu o politca economica si sociala si mai eronata. Iar asa ceva e clar ca nu putea sa duca la nimic bun.

Ceausescu a murit cantand Internationala, dar e clar ca o viata intreaga, pana in clipa mortii, el de fapt nu a inteles nimic din ea. Pai trasatura fundamentala a sociaismului este tocmai _internationalismul_ sau, fiindca socialismul are la baza ideea luptei de clasa, or lupta de clasa depaseste granitele nationale ale oricarui stat. Lupta de clasa este _aceeasi_ pretutindeni, in orice timp, in orice loc: este lupta dintre clasele sociale antagoniste, dintre asupriti si asupritori, dintre exploatati si exploatatori, indiferent de oranduire si de denumirea pe care o aveau aceste clase sociale antagoniste: sclavi vs. proprietari de pamanturi si de sclavi, iobagi vs. nobilimea feudala laica si clerica, proletariat vs. bughezo-mosiermea si bancherimea exploatatoare. De asta lozinca socialistilor era Proletarier aus allen Ländern, vereinigt euch! - Proletari din toate tarile, uniti-va! si de asta imnul socialistilor era si este Internationala. De aceea s-a si creat internationala comunista. Romania a avut si ea reprezentanti in Internationala a III-a Comunista, in frunte cu Ana Pauker, o intelectuala inteligenta si poliglota, socialista convinsa din frageda tinerete, scolita la Moscova, la scoala Cominternului. Ana Pauker este cea care a adus in Romania _adevaratul_ socialism.

teufelssohn spunea...

Ana Pauker a inteles ca nu se poate face nimic cu forta si cu japca; Ana Pauker era o intelectuala, o tovarasa cu carte, nu o sfertodocta ca atatia altii, de asta avea o putere de intelegere peste restul comunistilor din Romania. Ea a inteles ca mai intai trebuie dusa o munca de educatie politico-ideologica sustinuta, care avea 3 scopuri fundamentale:

1. Distrugerea nationalismului si aplicarea unitara si uniforma a socialismului pretutindeni, asa cum a fost el creat de Marx si Engels si imbunatatit de Lenin, fara deosebiri natinale si regionale.

2. Distrugera instinctului atavic al proprietatii private, fiindca se stie ca asta genereaza setea de inavutire, de insusire de cat mai mult plusprodus, iar asta creeaza diferentierile sociale si exploatarea omului de catre om, care duce in final la lupta de clasa. Omul trebuie sa devina convins ca nu-i trebuie proprietate privata, ca ii este destul daca totul este in proprietatea statului, iar el, omul are totul doar in folosinta.

3. Distrugerea influentei nefaste a religiei asupra omului nou de tip socialist printr-o propaganda ateista ferma si sustinuta.

Se stie ca Ana Pauker s-a opus colectivizarii fortate, dar asta nu inseamna nicidecum deviere de dreapta, cum a fost pe nedrept acuzata; nu inseamna nicidecum ca ea s-ar fi opus total si neconditionat cooperativizarii agriculturii, ci ca, spre deosebire de toti din jurul ei, ea a inteles ca taranimea este o clasa foarte reactionara si retrograda - si nici nu e de mirare, avand in vedere analfabetismul ridicat si gradul redus de instruire al acestei clase - , fidela ideii de properitate privata si ca intai trebuie lamurita ideologic ce buna este cooperativizarea, astfel incat satenii sa ajunga de buna voie sa intre in colectiv cu pamanturile si cu tot ce aveau.

In ce priveste politica externa, Ana Pauker a inteles ca pt. Romania, care e tara mica, este mult mai bine sa fie sub protectia Maretei Uniuni Sovietice decat singura si neajuorata; de asemenea, acest lucru ar fi fost bun si pe plan intern, unde comunistii la inceput nu se bucurau de mare simpatie in randul maselor - ceea ce iarasi nu este de mirare, fiindca Romania interbelica era o tara inapoiata, predominant agrara, slab industrializata, deci si proletariatul era slab dezvoltat si nu avea cristalizata o constiinta de clasa; iar taranimea agrara nici atat. Iar de la burghezo-mosierime nu se putea astepta nimeni la nimic bun. De aceea, pentru orice eventualitate, in cazul unor lupte interne anticomuniste, Armata Rosie ar fi intervenit prompt si ar fi restabilit pacea si ordinea sociala. De aceea era buna o apropiere de Moscova.

teufelssohn spunea...

Din pacate, nu la fel ca Ana Pauker a gandit Gheorghe Gheorghiu Dej si cei din jurul lui, care au lichidat factiunea moscovita a PCR, l-au asasinat pe Vasile Luca si au mazilit-o pe Ana Pauker, ba chiar au bagat-o la puscarie pe nedrept, iar mai apoi au tinut-o acasa cu domiciliu fortat, abia in ultimii ani permitandu-i sa-si castige o bucata de paine lucrand ca traducatoare de germana si franceza la Editura Politica.

Gheroghiu Dej si-a inlaturat incet, dar sigur toti adversarii politici si a intors macazul, a pus bazele unui regim dictatorial nationalist, s-a rupt de Moscova, a refuzat aderarea Romaniei la Planul Valev cel sanatos intocmit, care ar fi garantat o dezvoltare economica armonioasa si benefica tuturor statelor socialiste. In timp ce alte tari, mai ales RDG, au sustinut Planul Valev, Gheorghiu Dej nu a fost vcababil sa il inteleaga; a terminat nationalizarea si mai apoi si cooperativizarea agriculturii si a inceput o industrializare prost gandita a Romaniei, care mai tarziu avea sa aiba efecte dezastruoase asupra economiei tarii.

Politica asta nationalista a fost continuata de Nicolae Ceausescu, care a intors spatele Moscovei si economic, si politic. Industrializarea a continuat, au fost construite o gramada de uzine si combinate energoface care costau mai mult decat produceau; situatia econmica a tarii s-a tot inrautatit in loc sa se imbunatateasca. Poporul a inceput sa o duca din ce in ce mai rau, iar dupa 1983 incolo a dus-o foarte rau, au inceput cozile la alimente, inclusiv la cele de baza, ba chiar a avut loc cartelarea acestora in unele judete. Produsele romanesti erau de o calitate din ce in ce mai proasta cu exceptia celor pentru export. In case, scoli, gradinite, spitale etc. era frig si intuneric si mizerie, fiindca se lua si lumina si caldura si apa.

Multa lume asociaza astazi toate aceste ticalosii in mod eroat cu socialismul in general, cand de fapt toate astea erau numai si numai in Romania lui Ceausescu, fiindca in restul tarilor socialiste era bine, era si apa, si lumina, si caldura si mancare destula, si in Republica Democrata Germana a lui Erich Honecker, si in R.P. Ungara a lui Janos Kadar, si in R.S.F. Iugoslavia, si in R.P. Polona, si in R.S. Cehoslovaca, iar produsele lor industriale nu erau nashpa ca ale noastre, ci rivalizau de multe ori cu cele occidentale. De asemenea, politica tampita de crestere fortata a natalitatii si interzicerea avorturilor era tot doar in Romania lui Ceausescu, in celelalte tari socialiste, inclusiv in URSS, avortul fiind permis, iar in URSS chiar era gratis.

Ni se tot spunea pretutindeni, noua, copiilor, la scoala, parintilor nostri la serviciu, ca trebuie sa strangem cureaua sa platim datoriile externe, numai ca si dupa ce acestea au fost platite, nu s-a vazut nicio imbunatatire a nivelului de trai al populatiei. Nu e de mirare ca atata lume s-a bucurat in decembrie 89 cand a cazut Ceausescu si foarte multi s-au bucurat si de impuscarea lui.

teufelssohn spunea...

Faptul ca in ceausism au fost si realizari, asta nu neaga nimeni, ca s-au construit fabrici si uzine, orase, blocuri etc., nu neaga nimeni; dar asta nu este meritul lui Ceausescu, ci al poporului muncitor. Toate astea s-au construit si in celelalte tari socialiste, dar fara foametea si frigul si intunericul din case simizeria si saracia din Romania ceausista.

In Germania Democrata lui Erich Honecker a fost bine, nu ca la noi, dar spre deosebire de Dej si Ceausescu, Erich Honecker nu s-a rupt de Moscova, nu a trimis acasa trupele sovietice eliberatoare mentinute dupa razboi pentru pace si stabilitate in zona. Honecker a fost pana in ultima clipa de partea Moscovei, fidel socialismului autentic, internationalist. Nu el a tradat Moscova, ci invers, Moscova, devenita gorbaciovista, perestroikista, l-a tradat pe el.

Eu am fost in Germania la studii spre sfarsitul anilor 90 si am vizitat si orase est-germane; de pilda, in orasele est-germane Jena si Halle (Saale) am putut sa vad blocuri din perioada comunista care seamana leit cu cel din C-ta in care locuiesc eu de atatia ani. Era arhitectura tipic socialista, dupa model sovietic. Deci iacata ca in DDRul lui Erich Honekcer s-au putut face o gramada de lucruri ca la noi si fara Ceausescu. Pacat ca noi, romanii, l-am avut pe Ceausescu si ca nu am avut si noi un Erich Honecker.

Eu sunt convins ca regimurile dictatoriale Dej si Ceausescu au fost o eroare in istoria socialismului, dar asta nu inseamna ca socialismul in gerneral era rau. Eu in ceausism nu cred si nu as vrea sa se intoarca; eu cred in socialismul luminat, adica internationalist, cum bine incepuse sa-l construiasca Ana Pauker, si e pacat ca nu a fost continuat pe aceeasi linie. Daca era lasata Ana Pauker sa conduca tara pana la capat si mai apoi sa lase in locul ei un urmas fidel socialismului internationalist, precis ca ar fi fost mult mai bine pentru Romania.

Unknown spunea...

teufelssohn spunea…
1). „Ceausescu nu a inteles socialismul si nu l-a aplicat cum trebuie, asa cum a fost el creat de Karl Marx si Friedrich Engels, ci l-a combinat cu nationalismul primitiv si cu o politica externa eronata, bazata pe neamestecul in treburile interne”.
Ce înseamnă „socialismul aplicat cum trebuie” ?
Marx însuşi, simţind pericolul dogmatizării, catehizării concepţiei sale, a scris la un moment dat: „Je ne suis pas marxiste”. Concepţia marxistă implică un proiect social, capabil să creeze largă aderenţă socială prin principiile lui fundamentale, dar nu este o reţetă detaliată. Numai un Dumnezeu ar putea stabili în toate detaliile viitorul social, dar şi acea situaţie nu ne-ar mulţumi, căci ne-am simţi ca nişte roboţi, lipsiţi de libertate, încătuşaţi într-un „destin”. Nu există reţete care să garanteze succesul, nici proiectul social marxist nu este o astfel de reţetă. Omenirea este condamnată să experimenteze. Nedreptatea socială apare atunci când unii decid să experimenteze fără a avea acceptul celorlalţi, când mase de oameni devin cobai, ca în ultimii 20 de ani de experimentare a restauraţiei capitaliste.
2). „aplicarea unitara si uniforma a socialismului pretutindeni, asa cum a fost el creat de Marx si Engels si imbunatatit de Lenin, fara deosebiri natinale si regionale”.
Aici este o contradicţie, între „aplicarea unitara si uniforma a socialismului pretutindeni, asa cum a fost el creat de Marx si Engels” şi acceptarea faptului că socialismul a fost „imbunatatit de Lenin”. Prin urmare, socialismul „creat de Marx si Engels” s-a dovedit a fi perfectibil. Atunci, în planul unei teorii consecvente, trebuie să admitem posibilitatea şi a altor iniţiative în sensul perfecţionării socialismului marxist. Constat că, spre deosebire de naţionalistul Ceauşescu, faţă de Lenin nu aveţi antipatie. Lenin a decretat „dreptul popoarelor la autodeterminare”. Dv., care înţelegeţi socialismul exclusiv ca internaţionalism („Pai trasatura fundamentala a sociaismului este tocmai _internationalismul”), ar trebui să-l antipatizaţi pe Lenin.
3). „Omul trebuie sa devina convins ca nu-i trebuie proprietate privata, ca ii este destul daca totul este in proprietatea statului, iar el, omul are totul doar in folosinta.”
Cu tot respectul, vă semnalez că aici sunteţi în gravă eroare. Nicăieri în scrierile lui Marx, Engels, Lenin nu scrie că proprietatea privată, în general, trebuie desfiinţată, înlocuită cu proprietatea de stat, publică, nicăieri nu scrie că, de exemplu, periuţa dv. de dinţi trebuie să fie şi a mea. Să fim atenţi la folosirea termenilor. Ei cereau doar înlocuirea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie cu proprietatea comună asupra acestor mijloace.

Anonim spunea...

A gresit ca n-a tinut cu-adevarat legatura cu poporul cazant prada manipularii si dezinformarii care a inceput la sf. anilor '70. Imi pare rau pentru acest mare om, acest caracter de aur pe care l-a dat neamul romanesc si care nu se va mai naste niciodata.

Anonim spunea...

DIN COMENTARIILE VOASTRE PRETINS-DOCTE , NU REZULTA DECIT CA SINTETI LIPSITI DE DISCERNAMINT SI INCAPABILI DE A FI VAZUT VREODATA VALOAREA SI INSEMNATATEA DESTINULUI DE CRESTINI-ROMANI.
PENTRU TOATE ACESTE ELUCUBRATII(MAI PE INTELES VOSTRU MITOCANESC , GOGOMANII SI TIMPENII!!) , VETI DA SOCOTEALA INAINTEA SFINTILOR NOSTRII VOIEVOZI , ADEVARATII PATRIOTI SI PROVIDENTIALII CONDUCATORI AI ACESTUI POPOR NASCUT CRESTIN SI DIN NEFERICIRE SILUIT DE SUROGATELE UMANE SI MONSTRUOASE ALE ATEISMULUI COMUNIST.

Anonim spunea...

...SE PARE CA AM COMIS O EROARE:COMENTARIUL ESTE ADRESAT IN EXCLUSIVITATE LUI FLORIAN LIVIU , "apologetul" NEINSPIRATULUI ceausescu SI AL antecesorilor lui. CITITI ASADAR TEXTUL DE DINAINTE , LA SINGULAR SI NU LA PLURAL...
...IMI CER SCUZE FATA DE CEI CARE AU POSTAT COMENTARII CRITICE INAINTEA MEA...

Anonim spunea...

Aşadar draga domnule profesor, dupa cum vedem Rius (Eduardo Del Rio)a avut dreptate ın Marx For Beginners cand a spus ca Marxisişti se ımpart ın doua categori.Prima sunt tocilari care ıl recita ca pe "Tatal nostru" iar cea dea doua cei care ıl ınteleg.

@Anonimule creştin,tre sa fii prea prost de vreme ce s-au descoperit atatea oseminte datand de peste milioane de ani.Şi apropos, vezi ca İsus manca la un loc cu caini...iao ca pe a unsprezecea porunca pocitanie!

Anonim spunea...

VEZI MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE

Anonim spunea...

Familia Ceausescu a murit cu demnitate. Este aceeasi demnitate cu care a condus Romania catre prosperitatea si integritatea ei.
Nu am sa uit in veci vorbele rostite la microfon de catre Tovarasul Ceausescu, repetate intr-una, ca "puterile straine" vor sa distruga tot ceea ce a realizat comunismul si lupta de clasa in Romania, ca nu trebuie sa ne lasam inselati de promisiunile capitalistilor. Cata dreptate avea... Si azi inca, imi rasuna in urechi si in suflet acele atentionari. Sper din tot sufletul ca nemernicii ce au comandat si infaptuit crima odioasa asupra sa, sa raspunda cat mai curand in fata poporului.

Anonim spunea...

Pentru mine este din ce in ce mai evident ca N Ceausescu a fost unul dintre cei mai mari politicieni si patrioti ai Romaniei ultimului secol, cel putin.

Anonim spunea...

Atat va intreb pe toti:
Care conducator roman din toate timpurile a construit si a ajutat masele sociale mai mult decat tovarasul Nicolaie Ceausescu??? astept un raspuns de la desteptii ce posteaza anti exconducatorul erou .