Criza globala a capitalismului Manifest

O alta Mare Criza ?

Criza mondiala a capitalismului este un fapt care nu poate fi ignorat de nimeni. Economiştii, nu mai departe de ieri, ne asigurau ferm ca un alt 1929 nu mai este posibil. Acum ei vorbesc de ameninţarea unei alte Mari Depresii. Fondul Monetar Internaţional avertizează despre riscul crescut al unei severe şi prelungite crize (căderi ) economice la nivel planetar. Ceea ce a început ca un colaps financiar in Statele Unite s-a răspândit acum in economia reala, ameninţând locurile de munca, casele şi standardul de viata a milioane şi milioane de oameni.

Panica a pus stăpânire pe pieţe. Richard Fuld, fostul director executiv al lui Lehman Brothers, a mărturisit in fata Congresului Statelor Unite ca banca sa a fost doborâta de o “furtuna de panica”. Aceasta furtuna nu da semne ca poate fi controlata. Nu numai bănci dar şi tari au fost amenitate cu falimentul aşa cum ne arata cazul Islandei. S-a crezut ca Asia poate salva lumea de recesiune, dar pieţele asiatice au fost atrase in degringolada generala. Căderi abrupte au fost înregistrate zilnic de la Tokyo la Shangai, de la Moscova la Hong Kong.

Acesta este cel mai mare colaps financiar din 1929 încoace. Şi la fel ca Marele Crah de acum aproape 80 de ani, a fost precedat de masive speculaţii financiare. Scala uriaşa a speculaţiilor din ultimele doua decenii a fost fara precedent. Capitalizarea bursiera in SUA a crescut de la 5.400 de miliarde de dolari in 1994 la 17.700 de miliarde in 1999 pana la 35.000 de miliarde in 2007. Aceasta depaseste de departe capitalul speculativ in exces prezent pe piaţa înainte de 1929.
Capitalizarea bursiera mondiala este de cel puţin 500 de trilioane (un trilion =1.000 miliarde) dolari, de zece ori mai mare decât totalul mondial de bunuri şi servicii produse.

In anii de boom, când bancherii acumulau averii incalculabile, nu s-a pus problema impartirii profitului cu restul societatii. Dar acum bancherii se afla in dificultate şi au dat fuga la guvern sa ceara bani. Daca eşti un jucător împătimit care s-a împrumutat şi a pierdut o mie de dolari, pe care nu o poate plăti, vei fi trimis la puşcărie. Dar daca eşti un bogat bancher care a jucat şi a pierdut miliarde de dolari ce aparţin altor oameni, nu vei fi trimis la închisoare ci vei fi recompensat cu noi miliarde dăruite de stat de la contribuabili.

Confruntate cu riscul prăbuşirii complete a sistemului bancar guvernele iau masuri disperate. Administraţia Bush a injectat 700 de miliarde de dolari in cuferele bancherilor intr-o frenetica încercare de a readuce la viata, muribundul sistem financiar. Suma echivalează cu contribuţia a 2.400 de dolari pentru fiecare bărbat, femeie sau copil din Statele Unite. Guvernul Britanic a anunţat un pachet de salvare de peste 400 miliarde de lire (proporţional mai mult decât SUA ), şi Uniunea Europeana a adăugat alte miliarde. Planul German de salvare se ridica la 20 de procente din PIB-ul cele mai mari economii europene. Administraţia Cancelarului Angela Merkel a promis 80 de miliarde euro destinate recapitalizării băncilor cu probleme, iar restul a fost alocat pentru a garanta depunerile şi a acoperii pierderile. In întreaga lume au fost cheltuiţi 2.5 trilioane dolari fara opri spira prăbuşirii.

Masuri disperate

Actuala criza este departe de a-şi consuma parcursul. Ea nu va fi stopata de masurile guvernelor sau ale băncilor centrale. Aruncând uriaşe sume de bani către bănci, ei vor reuşii cel mult sa ajungă la o întrerupere temporala sau la o atenuare marginala a crizei cu preţul unei uriaşe poveri financiare ce va apăsa pe umerii generaţiilor viitoare. Dar orice economist serios ştie ca pieţele sunt in cădere.

In anumite feluri situaţia actuala este chiar mai rea decât in 1930.Valul uriaş de speculaţii financiare care a precedat criza şi care a declanşat-o a fost de câteva ori mai mare decât cel care a stat la originea prăbuşirii din 1929.Valoarea capitalului fictiv pompat in sistemul financiar mondial, ce constituie o otrava ce ameninţa sa distrugă totul, este atât de mare incat nimeni nu o poate cuantifica. “Corecţia “ ce trebuie aplicata ( ca sa folosim eufemismul curent al economiştilor ) va fi deci foarte dureroasa şi de lunga durata.

In 1930 USA era cel mai mare creditor al lumii. Acum este cel mai mare debitor al planetei. In anii New Deal –ului când se încerca revitalizarea economiei americane in urma Marii Depresii (Great Depresion ) Roosvelt a avut mari sume de bani la dispoziţie. Astăzi, Bush a cerut unui Congres neîncrezător bani pe care acesta nu-i poseda. Aprobarea cadoului de 700 de miliarde dolari făcut Marilor Afaceri înseamnă o noua creştere a datorie publice a Statelor Unite. Ceea ce se va reflecta intr-o lunga perioada de austeritate şi reducere a standardului de viata pentru milioane de cetăţeni americani.

Aceste masuri panicate nu vor prevenii criza care se afla abia la debut. Intr-un fel, contrar percepţiei comune, New Deal-ul lui Roosvelt nu a stopat Marea Criza. Economia Statelor Unite a rămas intr-un sediu depresat pana in 1941, când SUA a intrat in cel de al Doilea Război Mondial, iar uriaşele cheltuieli militare angajate au dus la revitalizarea economiei.
Ne aflam inca odată in fata unei lungi perioade de declin a standardelor de viata, a închiderii fabricilor, a scăderii veniturilor reale, a reducerii cheltuielilor sociale, de austeritate generala.

Capitaliştii însăşi nu vad nici o posibila ieşire. Toate partidele tradiţionale se afla intr-o stare de perplexitate la graniţa cu paralizia voinţei. Presedintele Bush a cerut ca lumea
sa aştepte un timp, ca planul sau de salvare financiara sa înceapă sa lucreze. Intre timp tot mai multe companii dau faliment, mulţi oameni îşi pierd slujbele, şi multe naţiuni încep sa fie ruinate. Criza creditelor începe sa gâtuie chiar şi companiile sănătoase. Incapabile sa-şi crească capitalul, companiile vor fi nevoite sa reducă pe rând investiţiile, apoi capitalul circulant iar in cele din urma angajaţii.

Angajatorii cer guvernelor şi băncilor centrale sa micşoreze rata dobânzilor. Dar in circumstanţele actuale acest lucru nu va fi de folos. Reducerea coordonata cu o jumătate de procent a dobânzii de referinţa a dus la o noua cădere accentuata burselor de capital in toata lumea. Turbulentele pieţelor financiare nu pot fi rezolvate de băncile centrale. In fata recesiunii globale nimeni nu vrea sa cumpere acţiuni şi sa împrumute bani. Băncile au stopat creditul pentru ca nu au certitudinea ca banii le vor mai fi returnaţi vreodată. Întregul sistem este ameninţat cu paralizia.

În ciuda eforturilor coordonate ale băncilor centrale de a pompa bani in sistem, pieţele creditului au rămas îngheţate. Guvernul Britanic a făcut cadou bancherilor 400 de miliarde de lire sterline. Reacţia a fost căderea bursei de capital. Rata dobânzii la împrumuturile inter-bancare a crescut după ce a fost anunţata donaţia guvernului şi după ce Banca Angliei a anunţat reducerea cu jumătate de procent a dobânzii de referinţa. Aceste masuri nu i-au afectat pe creditori şi pe cumparatorii de case. Masurile nu au rezolvat criza, dar au vărsat bani in buzunarul aceloraşi oameni care prin speculaţiile lor financiare, daca nu au declanşat criza, atunci au exacerbat-o nemăsurat şi i-au imprimat caracterul convulsiv şi incontrolabil.

Bancherii nu pierd niciodată

In trecut bancherul era un om respectabil imbracat intr-un costum cenuşiu ce se presupunea ca reprezintă un model de comportament responsabil ce avea datoria sa-i chestioneze serios pe cei ce-i împrumuta cu bani. Dar toate astea s-au schimbat in ultima perioada. Cu o rata a dobânzii joasa şi cu lichiditati in surplus din belşug, bancherii au aruncat prudenta la cos, împrumutând miliarde pe scara larga unor oameni ce s-au dovedit incapabili sa restituie împrumuturile atunci când dobânzile au crescut. Rezultatul a fost criza ipotecilor sub-prime (destinate celor cu venituri reduse) ce au ajuns sa destabilizeze întregul sistem financiar.

Guvernele şi băncile centrale au alimentat focul speculaţiilor in scopul evitării recesiunii. Sub conducerea lui Alan Greenspan Banca Federala (FED) a ţinut dobânda foarte jos. Acest lucru a fost lăudat ca o politica foarte înţeleapta. Dar in fapt prin aceasta FED nu au făcut decât sa amâne declanşarea crizei şi sa o facă de o mie de ori mai rea. Banii ieftini i-au îndemnat pe bancheri sa se complacă in adevărate orgii speculative. Au fost acordate împrumuturi individuale pentru case sau pentru a cumpăra diverse bunuri. Investitorii au utilizat creditul ieftin pentru a-l investii in cele mai riscante afaceri, ori pentru a-şi realimenta speculaţiile deja in derulare;băncile s-au întrecut intr-un grad fara precedent in a investi depozitele clienţilor in activitati dubioase care nu erau raportate in oficial in bilanţ.

Toate acestea s-au întors acum împotriva lor. Toţi factorii care au împins economia înainte s-au combinat acum pentru a crea o spirala a prăbuşirii fara ieşire. Pentru ca datoriile nu mai pot fi recuperate de la debitori, lipsa creditelor ameninţa sa pulverizeze economia. Daca un muncitor face o trăsnaie la locul sau de munca el va suporta imediat consecinţele. Dar când bancherii duc la naufragiu întregul sistem bancar ei aşteaptă sa fie recompensaţi. Oamenii in costume elegante care au făcut speculaţii riscante cu banii altor persoane cer acum contribuabilului sa le achite nota de plata. Aceasta este o logica foarte originala pe care majoritatea oamenilor o găsesc foarte greu de inteles.
In anii de boom profituri uriaşe au fost realizate in sectorul financiar - bancar. In 2006 marile bănci singure au realizat 40% din profitul înregistrat in întreaga economie a Statele Unite. In aceasta industrie directorii executivi au fost recompensaţi cu câştiguri de 334 de ori mai mari decât salariul mediu in SUA. In urma cu 30 de ani media câştigurilor unui director executiv (CEO) atingea 35 de salarii medii. Anul trecut media “compensaţiilor” încasate de directorii primelor 500 de companii din domeniu a atins suma de 10.5 milioane dolari de fiecare.

Bancherii işi doresc sa uitam toate astea acum şi sa ne concentram pe salvarea băncilor.
Toate nevoile presante ale societatii trebuie lăsate deoparte acum şi toata avuţia societatii trebuie pusa la dispoziţia bancherilor, ale căror servicii aduse societatii sunt ipotetic cu mult mai importante decât ale surorilor, medicilor, profesorilor, sau decât ale constructorilor. Guvernele Uniunii Europene şi ale Statelor Unite au cheltuit intr-o saptamana echivalentul a ceea ce era necesar pentru a hrăni flamanzii lumii pentru 50 de ani. In vreme ce milioane suferă de foame, bancherii continua sa încaseze salarii şi bonusuri uriaşe menţinându-şi stilul extravagant de viata pe cheltuiala publica. In fapt pentru ei nu exista criza.

“In interesul tuturor ? ”

Mulţi oameni nu sunt convinşi de argumentele bancherilor şi politicienilor. Ei resimt cu amărăciune cum câştigurile lor adunate cu truda trec in mâinile bancherilor şi ale bogătaşilor. Dar când aceştia obiectează ei sunt intampinati de corul asurzitor al politicienilor care le spun: ”Nu exista alternativa !” acest argument este repetat atât de des şi cu atâta insistenta reducând la tăcere orice critica, in special datorita faptului ca toate partidele sunt de acord cu el.

Democraţii şi Republicanii, Social Democraţii şi Creştin Democraţii, Conservatorii şi Laburiştii, toţi şi-au unit forţele intr-o veritabila conspiraţie pentru a convinge publicul ca “este in interesul tuturor” ca populaţia sa fie jefuita cu scopul de a pune şi mai mulţi bani in mâinile gangsterilor corporatişti. ”Avem nevoie de un sistem bancar sănătos”
spun ei.” “Avem nevoie sa instauram încrederea ori altfel vom avea apocalipsa mâine dimineaţa”. Acest tip de argument este destinat a crea o atmosfera de panica cu scopul de a face imposibila o discuţie raţionala. Dar in ce consta in realitate acest argument ? Dezbrăcat de toate nuanţele el nu înseamnă decât atât: cat timp băncile se afla in mâinile bogaţilor şi câta vreme aceştia “riscând” propriii bani obţin profituri înalte foarte bine, cat timp nu obţin profit, ci pierderi, guvernul trebuie sa intervină şi sa le pună la dispoziţie mari sume de bani cu scopul de a le reface profiturile şi imaginea afectata de neîncredere.

Celebrul economist american John Kenneth Galbraith a rezumat acest argument in felul următor: “Săracii au prea mulţi bani iar bogaţii nu au îndeajuns”. Ideea este ca daca bogaţii o duc bine, pe termen lung o parte din avuţia acestora ajunge in cele din urma in mâinile tuturor. Dar aşa cum remarca Keynes “Pe termen lung suntem cu toţii morţi”. Mai mult aceasta teorie s-a dovedit in practica a fi falsa.
Argumentul ca este absolut necesar sa fie pompate mari sume de bani publici in sistemul bancar, sub ameninţarea altminteri a unei catastrofe, nu a convins masele ce trudesc din greu pentru a-şi asigura traiul. Toţi aceşti oameni pun o întrebare foarte simpla: De ce trebuie sa plătim noi pentru greşelile bancherilor ? Daca ei înşişi s-au varat in bucluc atunci ei sunt obligaţi sa plătească. Lăsând la o parte pierderea considerabila a slujbelor in sectorul bancar şi al serviciilor financiare, criza bancara afectează standardul de viata al tuturor in multe feluri. Cutremurul care a zguduit pieţele, a dus la prăbuşirea abrupta a burselor de valori ruinând economiile clasei muncitoare şi a clasei de mijloc.

Pana acum planul american de pensii a pierdut 2.000 de miliarde de dolari (doua trilioane $).Ceea ce înseamnă ca oameni care au muncit din greu toata viata şi au economisit bani in speranţa unei pensii relativ confortabile sunt forţaţi sa renunţe la aceste planuri şi sa-şi amâne pensionarea. Mai mult de jumătate din subiecţii intervievaţi de un sondaj de opinie
au declarat ca sunt îngrijoraţi ca vor fi nevoiţi sa muncească mai mult timp pana la pensie deoarece valoarea fondului lor de pensie a fost diminuata considerabil, iar aproape unul din patru persoane au declarat ca se vad nevoite sa mărească numărul de orelor de munca zilnica.

Mulţi oameni sunt confruntaţi cu executarea ipotecilor şi deci cu pierderea caselor. Daca o familie îşi pierde in aceste condiţii casa, atunci spunem ca acesta este rezultatul proprie sale lacomii şi lipsei de prevedere. Legile de fier ale pieţei şi “supravieţuirea celui mai adaptat” ii arunca fara mila afara din categoria proprietarilor. Este o chestiune privata ce nu priveşte guvernul. Dar daca o banca este ruinata de speculaţiile rapace ale bancherilor aceasta este o teribila tragedie pentru întreaga societate şi deci toata societatea trebuie sa se unească pentru a o salva. Aceasta este logica răsucita a capitalismului.

Ruşinoasei încercări de a plasa povara crizei pe umerii celor ce îşi permit cele mai puţine lucruri, trebuie sa i se opună rezistenta. In scopul soluţionării crizei este necesar ca întregul sistem financiar bancar sa fie luat din mâinile speculatorilor şi pus sub controlul democratic al societatii, pentru a putea servi interesele majoritatii nu pe cele ale bogaţilor.

Noi cerem:

Fara nici un fel de ajutor public pentru bogaţi. Fara recompense pentru pisicile grase. Naţionalizarea băncilor şi companiilor de asigurări sub controlul şi managementul democratic al muncitorilor. Deciziile bancare trebuie luate in mod democratic in favoarea majoritatii societatii nu a unei minoritati de trântori bogaţi. Compensaţii pentru naţionalizarea băncilor şi a altor companii trebuie plătite numai micilor investitori. Naţionalizarea băncilor este singura cale pentru a salva depozitele şi economiile oamenilor de rând.
Controlul democratic al băncilor. Consiliul director trebuie format in următorul mod din trei persoane: unul va fi ales de către lucrătorii băncii, unul va fi ales de uniunea sindicatelor şi va reprezenta clasa muncitoarea in întregul sau, iar al treilea va fi desemnat din partea guvernului.
Încetarea imediata a bonusurilor exorbitante. Toate salariile executivilor trebuie limitate la salariul unui muncitor calificat. De ce un bancher sa câştige mai mult decât un doctor sau un dentist ? Daca bancherii nu vor dorii sa lucreze in aceste condiţii atunci trebuie sa li se arate uşa şi sa fie înlocuiţi cu absolvenţi calificaţi in căutare de lucru sau dornici sa servească societatea.
Reducerea imediata a ratei dobânzii care trebuie sa fie limitata la costul operaţiunilor bancare. Credite ieftine trebuie acordate pentru cei ce au nevoie de ele: micile afaceri şi muncitori ce îşi cumpăra case, nu capitalişti sau bancheri.
Dreptul la o casa. Încetarea executării ipotecilor de către bănci, reducerea generala a chiriilor şi un masiv program de construcţii de locuinţe sociale accesibile.

Cauzele crizei

Adevăratele rădăcini ale crizei nu sunt comportamentele condamnabile ale unor individualitati. Daca aceasta ar fi adevărat atunci soluţia ar fi simpla: i-am face sa se comporte bine pe viitor. Asta a vrut sa spună Gordon Brown când a cerut “ transparenta, onestitate şi responsabilitate”. Dar toata lumea ştie ca finanţele internaţionale sunt transparente ca smoala, iar fraternitatea bancara este onesta ca o adunare mafiota şi responsabila ca un jucător de carti împătimit. Dar chiar daca toţi bancherii ar fi fost sfinţi tot n-ar fi fost nici o diferenţa.

Nu este corect sa se atribuie cauzele crizei corupţiei şi lăcomiei bancherilor (deşi sunt cat se poate de corupţi şi de lacomi).Criza este rezultatul slăbiciunii sistemului ca ansamblu –expresia crizei organice a capitalismului. Problema nu este lăcomia câtorva indivizi, sau lipsa de lichiditati, ori absenta încrederii. Problema este a sistemului capitalist la scara mondiala care este complet orb. Motivul principal al crizei este dezvoltarea forţelor de producţie peste limitele strâmte ale relaţiilor private de proprietate şi ale statului naţional.
Expansiunea şi contracţia creditului sunt adesea prezentate drept cauze al crizei dar de fapt nu sunt decât cel mai vizibil simptom al ei. Criza este o parte integranta a sistemului capitalist. Marx şi Engels au explicat asta cu mult timp in urma:

“Sub ochii noştri se desfăşoară o mişcare asemănătoare. Relaţiile burgheze de producţie şi de schimb, relaţiile burgheze de proprietate, societatea burgheză modernă, care a produs, ca prin farmec, mijloace de producţie şi de schimb atât de uriaşe, seamănă cu vrăjitorul care nu mai poate stăpâni puterile întunericului pe care le-a dezlănţuit. De decenii istoria industriei şi comerţului nu este altceva decât istoria răzvrătirii forţelor de producţie moderne împotriva relaţiilor de producţie moderne, împotriva relaţiilor de proprietate care sânt condiţiile de existenţă ale burgheziei şi ale dominaţiei ei. Este de ajuns să pomenim crizele comerciale, care, prin repetarea lor periodică, pun tot mai ameninţător sub semnul întrebării existenţa întregii societăţi burgheze.

În timpul crizelor comerciale este distrusă regulat o mare parte nu numai a produselor create, ci şi a forţelor de producţie existente. În timpul crizelor izbucneşte o epidemie socială, care ar fi părut o absurditate în toate epocile anterioare, — epidemia supraproducţiei. Societatea se vede brusc aruncată înapoi, într-o stare de barbarie momentană, ca şi cum o foamete, un război general nimicitor ar fi lipsit-o de toate mijloacele de trai; industria, comerţul par distruse. Şi pentru ce? Pentru că societatea posedă prea multă civilizaţie, prea multe mijloace de trai, prea multă industrie, prea mult comerţ.

Forţele de producţie de care dispune nu mai servesc la dezvoltarea civilizaţiei burgheze şi a relaţiilor de proprietate burgheze; dimpotrivă, ele au devenit prea uriaşe pentru aceste relaţii, care frânează dezvoltarea lor; şi de îndată ce înving această piedică, ele provoacă perturbări în întreaga societate burgheză, primejduiesc existenţa proprietăţii burgheze. Relaţiile burgheze au devenit prea strâmte pentru a cuprinde avuţia produsă de ele. Cum învinge burghezia crizele? Pe de o parte, prin distrugerea forţată a unei mase de forţe de producţie, pe de altă parte prin cucerirea de noi pieţe şi prin exploatarea mai intensă a pieţelor vechi. Prin ce, deci? Prin pregătirea unor crize şi mai generale, şi mai formidabile şi prin reducerea mijloacelor de a le preveni.”

Aceste cuvinte din Manifestul Partidului Comunist scrise in 1848 sunt atât de vii şi de relevante astăzi ca şi atunci. Ele ar fi putut fi scrise ieri.

Cea mai importanta chestiune, in orice caz, nu este sistemul bancar ci economia reala; producţia de bunuri şi servicii. In scopul realizării de profit ea trebuie sa-şi găsească o piaţa. Dar cererea este in cădere libera accentuata şi de lipsa creditelor. Avem de a face cu o criza clasica a capitalismului care a făcut deja multe victime inocente. Prăbuşirea preţului la case in SUA a antrenat declinul industriei construcţiilor ce a însemnat deja sute de mii de locuri de munca pierdute. Industria automobilelor este şi ea afectata ajungând cu vânzările la nivelul de acum 16 ani, atrăgând după şine scăderea cererii la otel, plastic, petrol, electricitate, cauciucuri şi alte produse. Toate acestea au un efect in lanţ asupra economiei care se va confrunta cu mărirea semnificativa a şomajul şi scăderea standardului de viata al populaţiei.

Anarhia capitalismului

In ultimii treizeci de ani sau mai mult ni s-a tot spus ca cel mai bun sistem economic cu putinţa este ceva numit “economia pieţei libere”. Inca de la începuturile anilor 1970 burghezia a repetat ca o mantra :”Lăsaţi piaţa libera sa decidă” şi “Tine-ti statul departe de economie”. S-a emis supoziţia ca piaţa poseda puteri miraculoase de reglare şi organizare a forţelor de producţie fara nici o intervenţie a statului. Ideea este la fel de veche ca şi Adam Smith care a vorbit de “mana invizibila a pieţei” in secolul 18. Politicienii şi economiştii şi-au făcut un titlu de glorie personala din abolirea ciclurilor economice. ”Nu ne vom întoarce la creştere urmata de criza” au repetat la nesfârşit.

Nu şi-au pus niciodată problema reglementarii pieţei. Dimpotrivă, au militat ca toate restricţiile şi regulamentele sa fie abolite pentru ca sunt in detrimentul “pieţei libere”
Ei au pus pe foc toate reglementările şi normele şi au lăsat mana libera dominaţiei pieţei.
Goana după profit a făcut restul, o enorma masa de capital s-a mutat de pe un continent pe altul fara nici o oprelişte, distrugând industrii şi culcând la pamant monede naţionale la o simpla apăsare de tasta a computerului. Este ceea ce Marx a numit anarhia capitalismului. Acum vedem rezultatele. Cu 700 miliarde de dolari in Statele Unite şi cu 400 miliarde de lire in Marea Britanie statele vor fi mulţi ani implicate in economie. Chiar daca aceşti bani vor fi înapoiaţi (ceea ce presupune multe) vor însemna mulţi ani de creştere a taxelor, de reducere a cheltuielilor sociale şi de austeritate.

O foarte veche lege, instinctul de turma, guvernează pieţele. Mirosul abia perceptibil al unui leu pândind intr-un tufiş va arunca o turma de gazele intr-o panica ce nu poate fi oprita cu nici un chip. Acesta este tipul de mecanism ce determina destinul a milioane de oameni. Aceasta este cruda realitate a economiei de piaţa. Aşa cum gazela simte mirosul leului tot aşa piaţa simte mirosul recesiunii. Spectrul recesiunii provoacă panica. Odată declanşata nimic nu o poate opri. Toate cuvântările, toate reducerile ratelor dobânzilor de referinţa ale băncilor centrale, toate ajutoarele acordate băncilor nu vor avea nici un efect pe pieţele financiare. Ele vor vedea ca guvernele şi băncile centrale se tem şi vor trage concluziile ce se impun.

Panica care a spulberat pieţele financiare ameninţa sa copleşească totul, in ciuda încercărilor guvernelor, criza îşi continua cursul. Nici una din masurile disperate luate de FED, sau de guvernul Britanic sau alte guverne europene nu a avut succes in stoparea propagării panicii. Ce este scandalos şi şocant este faptul ca oamenii care acum striga disperaţi după ajutorul statului sunt cei care propavaduiau neamestecul acestuia in economie şi domnia fara restricţii a pieţei libere.

Acum ei se plâng amarnic ca regulatorii nu şi-au făcut datoria. Dar pana recent cu toţii au fost de acord ca datoria regulatorilor este de a sta deoparte şi de a lăsa piaţa in pace. Dar regulatorii au perfecta dreptate când argumentează ca nu este treaba lor sa conducă băncile deoarece asta a fost cutuma de 30 de ani încoace. De la Londra la New York şi Reykjavik normatorii au eşuat sa controleze in “exces” industria financiara. In ultimele trei decenii toţi avocaţii economiei de piaţa au cerut abolirea reglementarilor.

Concurenta intre centrele comerciale de afaceri s-a presupus ca ar trebui sa garanteze ca piaţa va funcţiona eficient mulţumita mâinii invizibile a acesteia. Dar falimentul politicii laissez-faire s-a declanşat cu cruzime in vara anului 2007. Acum toţi plâng şi se jelesc de consecinţele propriilor acţiuni. Societatea plăteşte acum nota politicilor prin care capitaliştii şi reprezentanţii acestora au încercat sa menţină boom-ul economic prin umflarea balonului speculativ. Toţi sunt implicaţi intr-o frauda masiva. Republicani şi Democraţi, Laburişti şi Conservatori, Social Democraţi ori foşti comunişti cu toţii au imbratisat economia de piaţa şi au aplaudat acest voios carnaval de făcut bani.

Este foarte uşor sa fi înţelept după evenimente. Fiecare beţiv promite ca nu va mai bea după o noapte de beţie crunta iar promisiunea tine pana la următorul chef. Acum cei ce reglementează industria financiara şi-au băgat nasurile in aspectele cele mai mărunte ale afacerilor bancare, dar numai după ce băncile au fost in pragul colapsului. Unde au fost ei înainte ?
Acum toata lumea blamează lăcomia bancherilor şi ii acuza de criza. Dar nu mai departe de ieri tot aceşti lacomi bancheri erau peste tot salutaţi ca salvatorii naţiunii, creatorii de bogatie, oamenii ce îşi asuma riscurile şi crează locuri de munca. Mulţi brokeri in London City şi pe Wall Street se confrunta cu pierderea joburilor.
Dar jucătorii au făcut milioane din bonusurile tranzacţiilor la termen ferm pentru specularea pietei. Patronii acestora din board-urile de administraţie vor lăsa cazinoul sa continue pentru ca plata lor a fost deasemenea legata de rezultatul tranzacţiilor la termen ferm.

Tardiv autorităţile încerca sa impună diminuarea câştigurilor bancherilor ca un preţ al salvării acestora. Ele nu fac acest lucru dintr-un principiu moral sau din convingere, ci pentru ca se tem de reacţia opiniei publice vis-a-vis de scandalul bonusurilor uriaşe plătite din fonduri publice celor ce au aruncat economia in haos. Capitaliştii sunt orbi la starea de furie şi de ura care a cuprins societatea. Orice niveluri ar atinge acesta ei vor ramane indiferenţi. Dar politicienii nu pot ramane total surzi la electoratul care i-ar putea sancţiona la următoarele alegeri.

Problema cu care se confrunta este imposibilitatea de a reglementa anarhia capitalismului. Ei se plâng de lăcomie, dar lăcomia este inima şi sensul economiei de piaţa şi nu trebuie condamnata. Toate tentativele de a limita veniturile sau bonusurile “exceşive” se lovesc de sabotajele. Piaţa şi-a exprimat rapid şi fara echivoc dezacordul prin căderea brusca a preturilor la acţiuni. Aceasta a făcut ca atenţia şi concentrarea legiuitorilor sa se îndrepte către realii lor patroni: detinatorii bogatiei. Daca un muncitor renunţa la creşterea salariului sau in acest an banii vor fi pierduţi pentru totdeauna. Dar regula nu se aplica unui bancher sau unui capitalist. Chiar daca intr-un târziu, din motive cosmetice bancherii au consimţit la reducerea bonusurilor in acest an, ei se vor revanşa pentru acest sacrificiu prin mărirea bonusurilor anul viitor. Ceea ce nu este deloc dificil.

Ideea ca barbatii şi femeile nu sunt capabili sa-şi conducă afacerile mai bine decât aşa este o insulta majora la adresa rasei umane. In ultimii 10.000 de ani umanitatea şi-a demonstrat singura ca poate învinge orice obstacol in cursa sa pentru cucerirea libertăţii.
Miraculoasele descoperiri ale ştiinţei şi tehnologiei au pus in mâine noastre perspectiva de a rezolva toate problemele care frământa omenirea de secole sau de milenii. Dar acest potenţial extraordinar nu poate fi valorificat la adevărata sa capacitate câta vreme va fi subordonat actualul sistem bazat pe profit.

Pentru o viata mai buna

Incredibil, dar in efortul lor de a apăra capitalismul, mulţi comentatori încearcă sa blameze comportamentul consumatorilor şi al comparatorilor de case şi a pasa vina crizei pe umerii acestora. “Suntem de vina cu toţii”, spun ei fara măcar sa roseasca. Ei susţin şi argumentează ca nu ne-a forţat nimeni sa luam credite ipotecare cu acoperire de 125 la suta sau credite pentru a ne plăti vacantele in străinătate şi designerii de pantofi. Dar in situaţia in care economia se dezvolta rapid iar creditul este ieftin chiar şi cei săraci sunt invitaţi “sa trăiască peste de propriile lor mijloace”. In fapt, in acest moment, rata reala a dobânzii este in Statele Unite negativa ceea ce înseamnă ca sunt penalizaţi oamenii care nu apelează la credite.

Capitalismul creează in mod constant noi nevoi iar publicitatea este acum o vasta industrie, ce utilizează cele mai sofisticate mijloace pentru a convinge consumatorii ca au nevoie de un lucru sau altul. Stilul de viata somptuos şi risipitor al “celebrităţilor” este
plimbat prin fata oamenilor săraci şi prezentat ca un mod. Oamenii de rând sunt hipnotizaţi cu stilul de viata risipitor şi somptuos al “celebrităţilor” bogate pentru a le induce o vedere distorsionata a vieţii şi a le spăla creierul cu aspiraţii ce nu vor fi vreodată atinse. Apoi burghezii ipocriţi vor arata cu degetul acuzator câtre mase care ca şi miticul Tanasus sunt condamnate sa privească la un festin in timp ce suferă de foame şi de sete.

Nu este nimic ilogic sau imoral sa aspiram la o viata mai buna. Daca barbatii şi femeile nu ar aspira continuu la o viata mai buna nu ar mai exista nici un progres. Societatea ar decădea in stagnare şi intr-o condiţie incerta. Trebuie cu certitudine sa aspiram la o viata mai buna pentru ca nu trăim decât o data. Şi daca tot ce putem spera se reduce la situaţia actuala, perspectivele pentru umanitate sunt cu adevărat sinistre. Ceea ce cu siguranţa este imoral şi inuman este cursa de şoareci creata de capitalism in care lăcomia individuala daca nu este ridicata la rangul de virtute morala este preamărita ca motor al progresului uman.

Clasa capitalista crede in ceea ce se numeşte “supravieţuirea celui mai adaptat”. Insa, in realitate asta nu înseamnă supravieţuirea celui mai inteligent sau muncitor ci a celui mai bogat adesea urat, stupid şi stricat fara sa conteze caţi oameni inteligenţi , performanţi sau productivi mor in acest proces. Ideea ce este cultivata sistematic este ca promovarea mea trebuie sa se facă in detrimentul oricui altcuiva, ca setea de bogatie nu poate fi satisfăcuta decât pe cheltuiala altora, şi ca pentru a avansa trebuie calcaţi in picioare alţi oameni. Acest individualism burghez vicios este psihologic şi moral la baza celor mai multe relele ce erodează fundamentul societatii noastre trăgând-o in jos intr-un stadiu primitiv de barbarism. Este moralitatea lupilor care mananca lupi, conceptului “după mine potopul”.

Aceasta mizerabila caricatura a teoriei selecţie naturale este o insulta la adresa memoriei marelui savant Charles Darwin. Este un fapt bine dovedit ca cooperarea şi nu competiţia a fost cheia supravieţuirii şi dezvoltării rasei umane inca din momentul apariţiei sale. Strămoşii noştri timpuri aflaţi in savanele din Estul Africii (cu toţii provenim din Africa) erau creaturi mici şi slabe. Ei nu aveau dinţi şi gheare puternice. Ei nu alergau mai rapid decât animalele pe care doreau sa le mănânce sau ca prădătorii care doreau sa-i mănânce pe ei. Conform teorii supravieţuirii celui mai adaptat specia noastră trebuia sa se stingă cu 3 milioane de ani in urma. Principalul avantaj evolutiv de care au beneficiat strămoşii noştii a fost capacitatea de cooperare şi producţia sociala. Individualismul in aceste condiţii ar fi condus la moarte.

Schimbarea mentalităţii

Avocaţilor aşa numitei teorii a supravieţuirii celui mai adaptat trebuie sa li se pună o întrebare simpla. De ce in cazul băncilor, băncile ce s-au dovedit complet inadaptate pentru supravieţuire nu au fost lăsate sa moara şi mai mult decât atât au beneficiat de generozitatea societatii, ce se presupune ca nu exista. In scopul de a salva băncile slabe şi neadaptate conduse de bancheri stupizi şi ineficienţi, majoritatea adaptata, harnica şi eficienta trebuie sa se sacrifice pe şine bucuroasa. Da, societatea poate fi convinsa sa se sacrifice, dar pentru o cauza nobila, fara excese inutile, cum ar fi scoli şi spitalele şi sa accepte un regim de austeritate pentru un viitor previzibil.

Socul economic ce este raportat zilnic in ziare şi pe ecranele televizoarelor ne spune o poveste care este clara pentru toţi: Sistemul actual nu lucrează.
Ca sa folosim o expresie americana : Marfurile nu se livreaza. Nu exista bani pentru sanatate, educatie sau pensii, dar pentru Wall Street exista toti banii din lume.
Gore Vidal unul din cei mai mari scriitori americani ai zilelor noastre spunea :Avem socialism pentru bogati si piata libera pentru saraci.

Multi oameni de rand au tras concluziile ce se impun din toate acestea. Ei au inceput sa se indoiasca de sistemul capitalist si sa caute solutii alternative.Din nefericire aceste cai nu sunt usor de descoperit. In SUA ei s-au orientat catre Obama si catre Democrati. Dar Democratii si Republicanii nu sunt decat gheata stanga si drepta a Marilor Afaceri. Din nou Gore Vidal a subliniat cu dreptate „In republica noastra nu exista decat un partid al propietarilor cu doua aripi democrata si republicana” Obama si McCaine loiali amandoi Marilor Afaceri au sprijinit finatarea acestora de catre stat cu 700 de miliarde dolari in egala masura. Ei reprezinta acelasi interese cu mici variatiuni in probleme de tactica.

Acest fapt are puternica influenta asupra constiintelor.Este un lucru elementar al marxismului ca mentalitatea umana este profund conservatoare. Oamenilor in general nu le plac schimbarile. Obieciurie, traditiile si rutina joaca un rol foarte important in formarea mentalitatii maselor, ce se opun in mod normal unei schimbari majore in viata si deprinderile lor. Dar cand evenimente majore zguduie temelia societatii oamenii sunt siliti sa-si reconsidere vechile idealuri, credinte si prejudecati.

Cu totii tocmai am intrat intr-o astfel de perioada.Lunga perioada de prosperitate relativa din tarile capitaliste avansate ce a durata doua decenii sau mai mult, intrerupta de o usoara recesiune in 2001 a luat sfarsit. In ciuda injustitei manifeste a capitalismului, in ciuda orelor prelungite de munca, a intensificarii exploatarii, a mariilor inegalitati, a luxului obscen afisat fara rusine de cei avuti in opozitie cu cresterea numarului celor saraci sau marginalizati, impotriva tuturor acestora, multi oameni au crezut ca economia de piata lucreaza si chiar ca lucreaza in beneficiul lor.Acest lucru a fost mai cu seama adevarat in Satele Unite. Dar pentru un numar din ce in ce mai mare de oameni acest adevar se prabuseste.

Cum sa luptam impotriva somajului ?

In timpul boom-ului sau facut profituri uriase dar majoritataea muncitorilor nu au beneficiat de salarii crescute. Ei au fost subiectul presiunilor pentru sporirea tot mai mult a productivitatii si pentru marirea orelor de munca. Dar acum cand criza a inceput sa muste ei sunt amenintati nu numai cu scaderea drastica a satandardului de viata dar si cu pierderea locurlor de munca. Inchiderea fabricilor si cresterea somajului sunt la ordinea zilei. Aceasta este o adancire a crizei si un punct de cotitura a ei, ce va duce in viitor la deteriorarea si mai accentuata a nivelului de viata al celor ce muncesc. La scara intregii lumi milioane de oameni se vor confrunta cu pericolul pauperizarii.

De zece ani economia spaniola a fost prezentata ca motorul crearii de job-uri in aria europeana. Acum numarul joburilor desfintate in aceasta tara a fost mai mare de 800.000 in ultimul an. Colapsul ce a urmat boom-ului din industria constructiilor ce a durat mai mult de o decada, a ridicat rata somajului la 11.5 procente, cea mai mare din toata Uniunea Europeana.”Va fi din ce in ce mai rau.Acesta nu este decat inceputul !” a spus Danielle Antonucci economist la Merrill Lynch International in Londra.El a prevazut o rata a somajului in Spania de 13 % pentru anul viitor, in vreme ce in Europa aceasta se va umfla de la 7.5 la 8.1 la sfarsitul anului 2008. In realitate cifrele somajului stau mult mai rau dar guvernele folosesc o gramada de trucuri pentru al prezenta asa. Situatia este valabila intr-o masura mai mare sau mai mica in toate tarile.

Cei ce muncesc trebuie sa-si apere standardul de viata daca nu pot sa-l imbunatateasca. Somajul ameninta societatea cu dezintegrarea. Clasa muncitoare nu trebuie sa permia dezvoltarea unui somaj masiv si cronic. Dreptul de a muncii este un drept fundamental. Ce fel de societate condamna milioane de barbati si femei in putere la o viata de inactivitate fortata, cand munca si abilitatile lor sunt necesare pentru a satisface nevoile societatii. Nu avem nevoie de mai multe scoli si spitale ? Nu avem nevoie de drumuri bune si de case ? Nu este nevoie ca infrastructura si sistemul de transporturi sa fie reparate sau imbunatatite ? Raspunsul la aceste intrebari este cunoscut de fiecare.
Dar replica clasei conducatoare este intodeauna aceiasi:Nu ne putem permite aceste lucruri. Insa toata lumea stie ca ca acest raspuns este fals. Dar toate acestea demonstreaza acum ca guvernele pot aduna uriase sume de bani ce pot fi puse la dispozitia unei minoritati avute ce controleaza bancile si industria. Numai cand majoritatea celor ce muncesc solicita sprijin pentru nevoile lor, guvernul argumenteaza ca seiful trezoreriei este gol.

Ce dovedeste aceasta ? Dovedeste ca in sistemul in care traim profitul celor putini este mult mai important decat nevoile celor multi.Dovedeste ca intregul nostru sistem de productie este bazat numai si numai pe un singur lugru:pe motivatia profitului sau mai raspicat pe lacomie. Atunci cand muncitorii decalnseaza o greva ei sunt condamnati public de presa (care este patronata si controlata de o mana de miliardari) ca fiind lacomi.
Dar lacomia lor nu este decat o lupta fara sfarsit pentru plata chiriei sau ipotecii, mancarii si combustibililor ce se scumpesc mereu sau pentru a se ingriji si a aproviziona copiii si familia lor.

Pe de alta parte lacomia bancherilor si capitalistilor este lacomia de a cumula vaste bogatii din munca altora (ei insisi nu produc nimic).Odata obtinuti, banii se cheltuiesc pe opere de arta, nu pentru desfatare ci ca o noua forma de investitie profitabila, pe un stil de viata risipitor si extravagant, sau pentru a se lansa in noi speculatii ce sfarsesc inevitabil in colaps economic si mizerie, nu pentru ei insisi ci pentru majoritatea celor ce muncesc si produc.

In trecut angajatorii argumentau ca noile tehnologii vor usura povara muncii, dar s-a intamplat exact invers. Uniunea Europeana tocmai a promulgat o lege ce mareste numarul orelor de munca pe saptamana la 60. Aceasta in prima decada a secolului 21, cand avansul miraculos al stiintei si tehnicii a produs nenumarate mijloace de economisire a muncii umane. Ce sens exista in aceast lucru ? Ce sens exista atunci cand un mare numar de oameni fara slujbe sunt platiti sa nu faca nimic atata vreme cati alti oameni sunt fortati sa lucreze obligatoiu mai multe ore peste program.

In timpul boom-ului angajatorii i-au fortat pe muncitori sa lucreze multe ore peste timpul de lucru normal, cu scopul de a stoarce si ultima picatura de plusvaloare din munca lor. Dar cand recesiunea a inceput iar ei nu au mai avut o piata pentru bunurile lor, nu au ezitat sa-si inchida fabricile, pentru ca erau prea multe, sa-si azvarle forta de lucru in strada, exploatandu-i pe cei ramasi pana la limita. Impasul capitalismului este ca somajul nu va avea un caracter „conjuctural” ci unul organic „structural”.Un barbat sau o femeie a caror varsta depaseste 40-50 de ani s-ar putea sa nu mai lucreze niciodata in viata, in vreme ce multi oameni calificati vor fi nevoiti sa accepte joburi inferioare sau prost platite in scopul de a supravietuii.

Aceasta este economia unei case de nebuni. Dintr-un punctde vedere capitalist este foarte logic. Dar noi repudiem logica nesanatoasa a capitalismului. Impotriva amenintarii somajului noi lansam sloganul lucrarilor publice si a muncii in folosul societatii fara scaderi ale veniturilor muncitorilor. Societatea are nevoie de scoli, drumuri, spitale si case. Cei fara joburi trebuie pusi sa munceasca in programele majore ala lucrarilor publice.

Sindicatele trebuie sa fie constiente ca soarta celor fara slujbe este strans impletita de a celor ce muncesc uniti impreuna intr-o solidaritate a responsabilitatii reciproce. Este necesar sa fie impartita munca disponibila fara diminuari ale venitului. Toata munca publica disponibila trebuie sa fie repartizata intregii forte de munca in conformitate cu modul de definire a marimii saptamanii de lucru. Media salariului fiecarui muncitor trebuie sa ramana la fel ca si in vechea saptamana de lucru. Salariul, sub un strict control ce va garanta un minimum va urmarii indeaproape miscarea preturilor.Acesta este singurul program ce poate proteja muncitorii pe timp de criza.

Cand realizeaza profituri uriase capitalistii isi pazezc cu strictete secretele comerciale. Acum in vreme de criza ei isi expun registrele contabile ca o „dovada” a faptului ca nu pot satisface cerintele muncitorilor. Este cazul mai cu seama al micilor capitalisti. Dar indiferent daca revendicarile noastre sunt „realiste” sau nu din punctul de vedere al angajatorilor nu aceasta este subiectul.Noi avem datoria de a proteja interesele vitale ale clasei muncitoare si de a o feri de efectele nefaste ale crizei. Capitalistii se vor plange ca acest lucru le va diminua profiturile si va avea un efect negativ asupra motivului lor de a investii.Dar ce motiv ar avea majoritatea populatiei intr-un sistem bazat pe profitul privat? Daca interesele vitale ale majoritatii nu sunt compatibile cu cerintele actualului sistem atunci sistemul trebuie aruncat la cos.

Este oare logic ca viata si destinul a milioane de oameni sa fie determinat de fortele oarbe ale pietii? Este drept ca viata economica a intregii planete sa se decida ca si cum totul ar fi un gigantic casino? Este oare justificat ca goana dupa profit sa fie singura forta motrice a societatii care sa decida daca un barbat sau o femeie va avea sau nu un acoperis deasupra capului ? Cei care sunt propietarii mijloaceleor de productie si care ne controleaza destinele vor raspunde in propiul interes afirmativ la aceste intrebari. Dar marea majoritate care sunt victimile inocente ale canibalismului societatii vor avea o cu totul alta opinie.

Luptand sa se apare pe ei insisi de incercarea de a fi facuti sa plateasca pentru criza, muncitorii vor ajunge sa inteleaga necesitatea unei schimbari radicale din radacini a societatii. Singurul raspuns la inchiderea fabricilor este ocuparea acestora: „O fabrica inchisa este o fabrica ocupata”. Acesta este singurul slogan eficient de lupta impotriva inchiderii fabricilor. Ocuparea fabricilor trebuie sa conduca in mod necesar la controlul muncitorilor. Prin mijloacele controlului muncitorilor, acestia vor achizitiona experienta in intretinerea si administrarea intreprinderilor, ceea ce le va permite mai tarziu sa conduca intreaga societate.

Aceasta metoda de lupta avansata a fost aplicata de muncitorii din America Latina in ultimii ani.
In Brazilia (CIPLA/Interfibras, Flasko si alte fabrici) in Argentina (Brukman, Zanon, si multe altele) si Venezuela unde gigantul petrolier PDVSA a fost redeschis si condus de muncitori luni in sir antunci cand patronii l-au inchis in 2002-2003, si tot aici miscarea ocuparii fabricilor s-a dezvoltat in jurul Invevalului in 2005 si castiga putere in continuare.

In toate aceste cazuri si in multe altele, muncitorii au reusit impotriva tuturor oprelistilor sa redeschida fabricile sub propiul control si management. Dar controlul muncitorilor nu poate fi un sfarsit in el insusi. El naste intrebarea: Cine este satpanul casei ? Va duce controlul muncitorilor la o nationalizare sau va fi nu mai mult decat un episod efemer?
Singura solutie reala la problema somajului este o economie socialista planificata, bazata pe nationalizarea bancilor si a industriilor majore sub controlul democratic al muncitorilor.

Noi cerem:

1. Nu somajului ! De munca pentru toata lumea!
2. Jos cu secretul afacerilor. Puneti cartile pe fata. Lasati muncitorii sa aiba acces la toate panglicariile,speculatiile,chichitele fiscale, intelegerile necurate, profiturile si bonusurile excesive.
3. Nu inchiderii fabricilor. O fabrica inchisa este o fabrica ocupata.
4. Nationalizarea sub controlul muncitorilor a fabricilor care sunt amenintate cu inchiderea.
5. Pentru un larg program de lucrari publice: constructii de locuinte sociale accesibile, drumuri, scoli si spitale pentru a da de lucru celor fara locuri de munca.
6. Pentru introducerea imediata a saptamanii de lucrui de 32 de ore fara nici o pierdere de salariu.
7. Pentru o economie socialista planificata unde somajul va fi abolit iar societatea isi va inscrie pe frontispiciul sau: DREPTUL UNIVERAL LA MUNCA.

Lupta pentru apararea standardului de viata

In timp ce bancherii si anagajatorii au facut profituri fabuloase, in termeni reali salariile au stagnat sau au suferit o descrestere. Prapastia dintre saraci si bogati nu a fost niciodata mai mare decat in zilele noastre.Nivelurile record ale profiturilor s-au acompaniat cu nivelurile record ale inegalitatilor. The Economist (un jurnal ce cu greu poate fi descris ca fiind de stanga) a punctat: „O tendinta veritabila in ultimii 25 de ani a fost concentrarea masiva a veniturilor spre cele mai inalte varfuri ale societatii” (The Economist,
Iunie 17, 2006.) O mica minoritate a devenit obscen de bogata, in timp ce partea celor ce muncesc din venitul national se reduce constant, iar sectiunea cea mai saraca a populatiei s-a scufundat intr-o si mai adanca mizerie. Uraganul Katrina a relevat lumii intregi existenta unei subclase de cetateni deposedati de orice bun care traiesc in conditiile Lumii a Treia in cea mai bogata tara de pe glob.

In USA milioane de oameni sunt amenintati cu pierderea locurilor de munca si a caselor
in timp ce profitorii continua sa prospere. In acelasi timp in care presedintele Bush anunta planul sau de salvare de 700 de miliarde de dolari, companiile de utilitati americane raportau o crestere record a numarului celor care renuntau la gaze sau electricitate. Cea mai mare crestere a renuntarilor la electricitate a fost in statul Michigan de 22 de procente si New York cu 17 procente, de asemenea alte cresteri au fost raportate in Florida, Pennsylvania si California.

Muncitorii din USA produc acum cu 30 de procente mai mult decat in urma cu 10 ani. Insa salariile au crescut abia perceptibil. Tesatura sociala este din ce in ce mai incordata. Exista o enorma tensiune sociala in cea mai bogata tara din lume. Toate acestea pregatesc terenul pentru o explozia si mai intensa a luptei de clasa. Dar aceasta situatie nu este specifica numai Statelor Unite. In restul lumii boom-ul a fost acompaniat de o rata mare a somajului. Reformele si concesiile au fost retrase inca din varful cresterii economice. Dar criza capitalismului nu inseamna numai ca clasa conducatoare nu tolereaza noi reforme. Ei nu numai ca nu vor tolera continuarea reformelor dar vor cauta sa anuleze drepturile castigate de muncitori in trecut.

Deci clasa muncitoare nu a avut de castigat nimic din boom-ul economic dar i se prezinta acum nota de plata pentru criza. Pretutindeni este atacat standardul sau de viata. In scopul de a proteja profitul industriasilor si bancherilor, trebuie reduse salariile si sporit numarul de ore si intensitatea muncii, iar cheltuielile cu scolile, spitalele si locuintele taiate drastic. Asta inseamna ca conditiile semi-civilizate la care s-a ajuns in trecut sunt astazi amenintate. In situatia actuala nici o reforma majora nu poate fi obtinuta fara lupta serioasa. Ideea ca s-ar putea ajunge la o intelegere cu bosii si bancherii este complet falsa.

Ideea „unitatii nationale” in combaterea crizei este o cruda deceptie pentru popor. Ce unitate de interese poate sa existe intre milioanele de muncitorii si exploatatorii lor superbogati. Numai unitatea dintre cal si calaretul ce isi infinge pintenii in burta animalului pentru a-l mana in directia dorita. Liderii partidelor de Stanga care au votat pentru „masurile de criza” ce implica ajutoare generoase pentru bancheri si masuri de austeritate pentru majoritatea societatii au tradat interesele celor care i-au votat. La fel liderii sindicali care argumenteaza ca intr-o criza „trebuie sa jucam toti impreuna” si isi imagineaza ca pot mentine concesiile castigate in trecut prin moderarea cerintelor salariiale si agreind conditiile impuse de angajatori vor ajunge sa actioneze ei insisi impotriva scopului pe care si l-au propus. Slabiciunea invita la agresiune. Pentru fiecare pas inapoi facut de noi capitalistii vor cere sa facem inca trei. Pe drumul gresit al colaborarii de clasa numit si Noul Realism pe care ne invita unele sindicate se afla noi infrangeri, inchiderea fabricilor si declinul standardului de viata.

In timp ce numarul celor fara loc de munca va creste, vom inregistra de asemenea o crestere a costului vietii. Combustibilii, gazul, electricitatea, mancarea toate au crescut in timp ce salariile sunt inghetate iar profiturile marilor companii de electricitate au explodat. In ultimul timp economistii burghezi au argumentat ca ei au „domesticit inflatia”. Cat de ridicol suna acesta afirmatie acum. Familii care pana acum traiau din doua salarii acum traiesc cu un singur salariu sau cu nici unul. Lupta pentru viata va fi din ce in ce mai dura pentru milioane de oameni. Inflatia si austeriataea sunt numai fetele diferite ale aceleiasi monede. Nicaieri nu pot servii interesele clasei muncitoare.Noi respingem cu hotarare orice incercare de a plasa povara crizei, dezorganizarea sitemului bancar, si a tuturor celorlalte consecinte ale crizei si ale sistemului bazat pe profit pe umerii clasei muncitoare. Noi cerem locuri de munca si o viata decenta pentru toti.

Singura solutie pentru cresterea galopanta a preturilor este marirea proportionala a salariilor. Asta inseamna ca contractul colectiv de munca la nivel national trebuie sa asigure o crestere automata a salariilor proportionala cu cresterea preturilor la bunurile de consum.Bancherii si reprezentantii lor politici spun maselor: Nu putem permite cresteri ale salariilor deoarece ele vor genera inflatie.Dar totata lumea stie ca salariile se lupta sa ajunga preturile si nu invers. Solutia este o scala glisanta a salariilor prin care acestea sa fie legate automat de cresterea costului vietii.Totusi, chiar si acest lucru nu este de ajuns. Indicele oficial al inflatiei este fraudat in scopul de a ascunde adevarata valoare a acesteia pentru ca muncitorii sa nu solicite mariri de salarii in raport cu ciferele reale.De aceea este necesar ca sindicatele sa calculeze rata reala a inflatiei bazata pe preturile bunurilor de prima necesitate ( inclusiv costul chiriilor si al locuintelor) si sa o actualizeze in permanenta.Toate cererile salariale trebuie sa se bazeze pe asta.

Noi cerem:

Salarii decente si pensii pentru toti
O scara glisanta a salariilor legata de cresterea costului vietii.
Sindicatele, cooperativele, asociatiile consumatorilor trebuie sa calculeze adevaratul indice al inflatiei in locul falsului indice oficial ce nu reflecta adrvarata starede de fapt.
Infiintarea de comitete al muncitorilor, gospodinelor, micilor comercianti, somerilor care sa controleze cresterea preturilor.
Abolirea tuturor impozitelor indirecte, si introducerea unui sever sistem progresiv de impozitare directa. Abolirea tuturor taxelor pentru saraci.Bogatii trebuie sa plateasca.
Incetarea mizeriei combustibililor si reducerea drastica a preturilor acestora. Acest lucru poate fi atins numai prin nationalizarea companiilor energetice, ceea ce ne va permite sa impunem un control al preturilor platite de consumator la gaz si electicitate. Sa nu mai mai permitem nici un profit pe cheltuiala publica.


Sindicatele

In actualele conditii, mai mult decat niciodata, clasa muncitoare are nevoie de propia sa organizatie. Sindicatul este unitatea de baza a organizarii clasei muncitoare. Nu este posibila lupta pentru salarii si pastrarea conditiilor de viata fara sindicate puternice. Din aceasta cauza bosii si guvernele lor cauta sa submineze sindicatele sa restranga scopul actiunii lor printr-o legislatie antisindicalista.

Lunga perioada de boom economic a afectat liderii sindicali care au imbratisat politica colaborarii claselor si a „sindicatelor servile” exact cand conditiile pentru aceste lucruri au disparut. Liderii sindicali de dreapta sunt cele mai conservatoare forte ale societatii.
Ei spun muncitorilor ca „suntem toti in aceiasi barca”, ca trebuie sa facem cu totii sacrificii pentru a depasii criza, ca bogatasii nu sunt inamicii nostri iar lupta de clasa este o „teorie depasita”. Ei propovaduiesc un acord intre salarii, munca si Capital pe care ei il numesc „noul realism”. In realitate este cel mai rau fel de utopianism. In conditiile prezente singura cale de a obtine reforme si cresteri ale salariilor este prin lupta. De fapt este nevoie de lupta pentru a pastra cuceririle trecutului care sunt pretutindeni amenintate.
Aceasta lucru este in contradictie directa cu politica colaborarii calselor sustinuta de acesti lideri care reflecta trecutul, nu prezentul si viitorul.

In efortul lor de a neutraliza sindicatele si de a le transforma intr-un instrument de control al clasei muncitoare, guvernele vor face tot cea ce le sta in putere pentru a corupe varfurile acestora si ai amesteca in afacerile puterii. Noi ne opunem acestor incercari si sustinem consolidarea si democratizarea organizatiilor sindicale la toate nivelurile. Sindicatele trebuie sa fie independente fata de stat, sa-si controleze liderii si sa-i oblige sa lupte cu intensitate in apararea intereselor clasei muncitoare.

Liderii reformisti carora le place sa gandesca despre ei insisi ca sunt practici si realisti sunt de fapt orbi si obtuzi. Ei nu au nici cea mai vaga idee despre catastrofa care se pregateste odata cu criza capitalismului. Ei isi imagineaza ca este posibil sa o balmajeasca prin acceptarea reducerilor si impunerilor sperand ca totul va fi bine intr-un final. Ei se cramponeaza de „bunele relatii” cu capitalistii.Dar din contra, toata istoria ne arata ca slabiciunea naste agresiune. Pentru fiecare pas inapoi pe care il vor face capitalistii vor cere inca trei.

Chair cand cand vor fi presati de mase sa declare greva sau greva generala, vor face tot ceea ce le sta in putere pentru a limita aceste actiuni atat ca timp cat si ca scop.
Cand vor fi obligati sa cheme la demonstratii de masa ei se vor stradui spre a le transorma intr-un carnaval cu baloane si banere fara caracter militant de clasa. Pentru lideri conservatori acestea sunt doar un mijloace de aburire a maselor. Din potriva pentru sindicalistii seriosi, grevele si demonstratiile au rolul de ai face pe muncitori sa inteleaga puterea lor si de ai face sa se pregateasca pentru o schimbare majora a societatii.

Chiar si in perioda precedenta s-a manifestat un curent subteran de nemultumire ca urmare a atacurilor la adresa drepturilor muncitorilor si datorita legislatiei antisindicat.
Acesta iese astazi la suprafata si cuprinde organizatiile de masa ale clasei muncitoare incepand cu sindicatele. Radicalismul membrilor de rand intra in conflic cu conservatorismul conducerii. Muncitorii vor cere prefacerea completa a sindicatelor de la varf si pana la baza si le vor transformarea in organizatii de lupta.

Noi suntem pentru constituirea de sindicate democratice, militante, de masa, care sa fie capabile sa organizeze majoritatea clasei muncitoare, sa o educe si sa o pregateasca nu numai pentru o schimbare radicala a societatii dar si pentru a conduce economia intr-o viitoare societate socialista democratica.

Noi cerem :

Completa independenta a sindicatelor fata de stat.
Sa se puna capat arbitrajului obligatoriu, fara intelegeri anti greva, fara alte masuri care sa limiteze scopul si mijloacele actiunii sindicatelor.
Democratizarea sindicatelor si plasarea controlului acestora ferm in mainile sindicalistilor
Abolirea alegerii pe viata a liderilor. Alegerea tuturor oficialilor sindicali sa se faca cu drept de revocare.
Impotriva birocratiei si carierismului.Nici un lider sindical nu trebuie sa castige mai mult decat un muncitor calificat. Toate cheltuielile conducerii trebuie sa fie supuse unui control strict al membrilor.
Impotriva teorie colaborarii claselor. Pentru un program militant care sa mobilizeze muncitorii in apararea locurilor de munca si a standardului de viata.
Pentru sindicate unite pe baza cerintelor de mai sus
Pentru controlul comitetului de greva, de catre sindicalisti, pentru crearea unui comitet de grva adhoc pentru a asigura o participare cat mai deplina si cat mai larga a muncitorilor in timpul grevelor sau a altor conflicte.
Pentru nationalizarea comandamentelor inalte ale economiei, pentru o democratie industriala in care sindicatele sa joace un rol cheie in administrarea si controlul fiecarui loc de munca. Sindicalismul nu este un scop in sine, ci numai un mijloc spre transormarea socialista a societatii.


Tineretul

Criza capitalismului are un efect negativ in particular in cazul tinerei generatii. Marasmul si decrepitudinea capitalismului ameninta sa submineze cultura si sa demoralizeze tineretul. Largi straturi de oameni tineri, negasind nici o solutie pentru iesirea din impas vor cadea prada alcoolismului, consumului de droguri, crimei si violentei. Cand un tanar ucide pentru o pereche de treninguri trebuie sa ne intrebam in ce societate traim.
Societatea actuala incurajeaza tinerii sa aspire la produse pe care nu si le pot permite apoi se uita ingrozita la rezultate.

Margaret Thatcher marea preoteasa a economiei de piata a spus odata ca nu trebuie sa vorbim despre solidaritae sociala. Aceasta nociva filosofie a avut cele mai devastatoare rezultate atunci cand a fost pusa in practica acum trezeci de ani. Acest crud individualism a contribuit din plin la propasirea egoismului, lacomiei si a indiferentei la suferinta altora si actioneaza ca o otrava in corpul societatii. Aceasta este esenta reala a economiei de piata.

Adevarata masura a gradului de civilizatie al societatii este modul in care aceasta se ingrijeste de tineri si batrani. Din acest punct de vedere noi nu ne calificam ca o societate civilizata, ci mai degraba ca o societate care se indreapta spre o era de barbarism.
Chiar in perioade de boom economic sunt deja simptome de barbarism cum ar fi valul de crime si de violenta, sau comportamentul antisocial si nihilistic intalnit printre reprezentantii tinerei generatii. Dar manifestarile tinerilor nu sunt decat reflectarea moralei capitalismului.

Reactionarii protesteaza cu voce tare impotriva acestor comportamente, dar ei nu vor sa admita in nici un chip ca ele sunt o consecinta a sistemului pe care ei il apara si in consecinta sunt lipsiti de orice solutii. Singurul lor raspuns este de a umple celulele inchisorilor cu tineri care invata acolo sa devina adevarati criminali. Si astfel intram intr-un cerc vicios al alienarii sociale care duce la consumul de droguri si de aici la degradare si crima.

“Raspunsul” sistemului este sa-i incrimineze pe tineri , sa-i blameze pentru problemele generate de sistemul insusi sa amplifice politica represiva impotriva acestora prin constructia de noi inchisori si prin pronuntarea unor sentinte mai severe. In loc sa rezolve problemele asemenea masuri nu fac decat sa agraveze cercul vicios al crimei si al alienarii. Aceasta este rezultatul logic al sistemului capitalist si al economiei de piata care trateaza oamenii pur si simplu ca “factor de productie” si subordoneaza totul obtinerii de profit. Raspunsul nostru pentru tineri este sa se organizeze si sa se alature clasei muncitoare in lupta contra capitalismului pentru socialism.

Criza capitalismului inseamna mai multi oameni fara loc de munca, degradarea infrastructurii, a educatie, a sanatatii si a constructiilor de locuinte. Aceasta decadere a standardului de civilizatie aduce cu sine riscul dezintegrarii sociale. Ceea ce va insemna cresterea criminalitatii, vandalismului, comportamentelor antisociale si a violentei.

Sunt necesare masuri urgente pentru a evita ca largi paturi de tineri sa se scufunde in mlastina demoralizarii. Batalia pentru socialism inseamna batalia pentru cultura in sensul sau cel mai larg, pentru ridicarea aspiratiilor tinerei generatii, pentru a le da acestora un tel in viata care sa insemne mai mult decat lupta grea pentru supravietuire ce este nevoita sa o duca in prezent. Daca vom trata oamenii ca pe niste animalele ei se vor comporta ca animalele, daca ii vom trata ca pe fiinte umane ei se vor comporta ca fiinte umane.

Reducerile la toate nivelurile in educatie, abolirea invatamantului superior gratuit, impunerea de taxe studentilor, inseamna excluderea clasei muncitoare de la invatamantul universitar. In loc sa fie educata adecvat pentru a servii nevoile societatii, sa i se da acces la cultura, majoritatea tinerei generatii este condamnata la o viata de corvoada in slujbe fara calificare, prost platite. In acelasi timp le este permis firmelor private sa se amestece in educatie care incepe sa fie tratata doar ca o alta piata buna de muls pentru profit.

Noi cerem :
O educatie decenta pentru toate categoriile de tineri. Un program masiv de constructii de noi scoli si un sistem gratuit autentic de invatamant la toate nivelurile.
Abolirea imediata a taxelor scolare si introducerea dreptului la invatamant gratuit de toate gradele.
Garantarea unui loc de munca cu un salariu decent pentru fiecare absolvent de scoala.
Incetarea dominatiei si exploatarii invatamantului de catre capitalurile private. Afara cu afacerile private din invatamant.
Infiintarea de cluburi bine echipate pentru tineri unde acestia sa se poata bucura de biblioteci, sali de sport, cinema, piscine si alte forme de recreere si agrement.
Un program accesibil de locuinte publice pentru studenti si tineri casatoriti.

„Practicabilitate”

Criza capitalismului inseamna pretutindeni ca bancherii si capitalistii doresc sa lase intreaga povara a ei pe umerii celor ce sunt cel mai putin vinovati pentru ea: muncitorii, clasa de mijloc, batranii si bolnavii.Argumentrul repetata constant este acesta deoarece sete criza nu ne putem permite sa imbunatatim sau chiar sa mentinem actualul standard de viata.

Argumentul ca nu sunt bani pentru reorme este o minciuna sfruntata. Sunt bani din belsug pentru inarmare sau pentru a sustine un razboi criminal de agresiune in Afganistan si Iraq. Dar nu sunt bani pentru scoli si spitale. Sunt bani din belsug pentru ai subventiona pe bogati, vezi micul cadou de 700 de miliarde de dolari oferit de Bush bancherilor. Dar nu sunt bani pentru pensii, spitale si scoli.

Argumentul despre „practicabilitate” este fals din cap pana in picioare.O anumita reforma este „practica” sau nu in functie de interesul unei anumite clase. In ultima analiza totul este practic (despre orice lucru se poate vorbi ca poate fi pus in practica) depinzand de lupta de clasa si de balanta reala a fortelor. Atunci cand clasa conducatoare simte ca poate pierde totul este todeauna dispusa la concesii ce almiteri ar spune ca „nu si le poate permite”. Acest lucru a fost demonstrat in mai 1968 in Franta cand clasa conducatoare franceza a consimtit la mari cresteri de salarii, imbunatatiri considerabile ale conditiilor de lucru si reducerea orelor de munca in scopul de a pune capat grevei generale si de ai face pe muncitori sa elibereze fabricile ocupate.

Primul atac la crizei poate produce la inceput un soc, dar acesta se va transforma curand in furie cand oamenii vor constata ca ei sunt cei ce vor trebuii sa plateasca pentru asta. Vor fi schimbari bruste in constiinte ce se pot produce pe parcursul a numai 24 de ore.
O miscare majora in numai o tara importanta poate provoca o schimbare a intregii situatii asa cu s-a intamplat in anul 1968. Singurul motiv pentru care acest lucru nu s-a produs inca este pentru ca liderii organizatiilor clasei muncitoare sovaie in spatele evenimentelor si esueaza in prezentarea unei alternative reale. Dar peste tot sunt semne ca lucrurile se vor schimba.

In perioada recenta au fost greve generale si demonstratii de masa in toata Europa. In Grecia au fost noua greve generale de cand partidul de dreapta Noua Democratie s-a instalat la putere in 2004.In primele sase luni ale lui 2008 Belgia a fost martora unui val de greve neautorizate reminescente ale anilor 1970. Miscarea s-a raspandit spontan de la un sector la altul. In martie 2008 Compania de Transporturi din Berlin (BGV) a fost paralizata de o lunga greva militanta a soferilor si a muncitorilor din sectorul mentenanta si administrativ. Dupa ani de concesii si pasi inapoi ai sindicatelor muncitorii au spus ca este destul. Mii de studenti au iesit sa protesteze in strada in 22 Octombrie 2008 impotriva planului privatizarii invatamantului universitar si totodata impotriva planurilor de a-i face pe muncitori sa plateasca pentru criza prin taierea bugetelor pentru educatie, sanatate si alte servicii publice.

In Italia studentii s-au mobilizat. Sute de mii de studenti si elevi insotiti de profesorii si parintii lor au protestat de-a lungul intregii tari impotriva deciziei guvernului Berlusconii de a privatiza educatia. Aceasta a dus la ocuparea scolilor si universitatilor. Raspunsul guvernului a fost amenintarea cu forta a demonstrantilor. Sambata 11 Octombrie 300.000 de muncitori si tineri au demonstrat la Roma intr-o manifestare organizata de gruparea Rifondazione Comunista.
Toate acestea ne arata ca muncitorii nu vor ramane cu arma la picior in timp ce standardul lor de viata este distrus. Scena este pregatita pentru intensificarea a luptei de clasa. Muncitorii nu sunt interesati de logica sistemului bazat pe profit. Datoria noastra este sa aparam interesele clasei muncitoare, sa pastram nivelul de trai actual si sa crestem conditiile de lucru la un nivel cat mai civilizat .Daca exista bani pentru bancheri, atunci exista bani pentru a finanta reformele ce pot face din societate un loc unde sa se poata trai in fiecare.

Sa aparam drepturile democratice

De mai bine de o jumatae de secol muncitorii din America de Nord si cei din Vestul Europei cred ca democratia este ceva fixat odata pentru todeauna. Dar este o iliuzie. Democratia este o constructie foarte fragila posibila doar in tarile bogate unde clasa conducatoare a facut anumite concesii maselor in scopul de a modera lupta de clasa.
Dar cand conditiile se schimba, clasa conducatoare din tarile „democratice” poate trece la dictatura la foarte usor.

In conditiile intensificarii luptei de clasa, clasa conducatoare se va situa pe pozitii reactionare. Ei se vor plange ca sunt prea multe greve si demonstratii si vor cere „Ordine”. Recent, Cossiga fost ministru Crestin Democrat al Internelor, apoi presedinte al Republicii Italia si actual senator pe viata a fost intrebat ce ar fi de facut in privinta demonstratiilor studentesti. El a raspuns:

„Lasati–i in pace pentru o vreme. Retrageti politia din strada si din campusuri, infiltrati miscarea cu agenti provocatori care sunt gata sa faca orice si lasati demonstratii ca vreme de 10 zile sa devasteze magazine, sa arda masini si sa intoarca orasul pe dos. Dupa asta castigand suportul populatiei, asigurandu-va ca zgomotele sirenelor masinilor de salvare il va intrece pe cel al pompierilor si carabinerilor, fortele de politie sa ii atace fara mila pe studenti si sa ii bage direct in spital. Nu-i arestati caci judecatorii ii vor elibera imediat. Doar haituiti, atat ei cat si profesorii care au mandatat miscarea.”

Acesta este un avertisment la ce ne-am puta astepta in Italia si in alte tari in conditiile intensificarii luptei de clasa. In viitor din cauza slabiciunii liderilor reformisti este posibil ca ei sa fie inlocuiti de regimuri bonapartiste (militaro-politiste) intr-o tara sau alta a Europei. Dar in conditiile actuale un astfel de regim ar fi probabil instabil si de scurta durata.

In trecut in Italia, Germnania si Spania taranii si mica burghezie in numar larg, au constituit o masa pentru reactiune.Acest lucru nu mai este valabil astazi. In trecut cei mai multi studenti proveneau din familii bogate si ii sprijineau pe fascisti. Acum cei mai multi studenti sunt de stanga. Rezerva sociala a reactiunii este foarte limitata. Organizatiile fasciste sunt mici, cu toate ca ele pot fi foarte violente, cea ce reflecta slabiciune nu putere. Mai mult, dupa experienta oferita de Hitler, burghezia nu mai este dispusa sa inmaneze puterea aventurierilor. Ei vor prefera sa se bazeze pe ei insasi, ca ofiteri „respectabili” ai armatei, flosindu-i pe fascisti ca auxiliari.
Deja in perioada recenta drepturile democratice sunt atacate pretutindeni. Folosind scuza legislatiei antiteroriste clasa conducatoare introduce legi noi care sfideaza drepturile democratice. Dupa atacul terorist de la 11 Septembrie, Bush a promulgat asa numitul Homeland Security Act (HSA) sau in traducere Legea Securitatii Patriei. Administratia Bush incearca sa distruga bazele regimului democratic instaurat de Revolutia Americana si sa indrepte tara spre o guvernare eliberata de constrangerile dreptului. Legi similare au fost promulgate in Marea Britanie si in alte state.

Noi vom lupta sa aparam toate drepturile democratice castigate de clasa muncitoare prin lupta in trecut. Mai presus de toate vom apara dreptul la greva, demonstratie , si ne vom opune impotriva tuturor restrictiilor legale cu privire la sindicate. Toate lumea trebuie sa aiba dreptul de a se alatura unui sindicat si alaturi de alti muncitori el sau ea sa-si poata apara drepturile. Foarte adesa aparatorii capitalismului opun socialismul cu democratia.
Dar aceiasi oameni care indraznesc sa acuze socialismul ca fiind antidemocratic, si se pun pe ei insisi primii aparatori ai democratiei sunt in aceslasi timp timp cei mai feroci inamici ai acesteia. Ei se fac ca uita ca aceste drepturile democratice posedate astazi de noi toti sunt cuceririle unei lungi si amare lupte a clasei muncitoare impotriva celor bogati si puternici ce s-au opus vehement si cu inversunare fiecarei revendicari democratice.

Clasa mucitoare este interesata de democratie deoarece aceasta ne ofera noua cadrul cel mai favorabil luptei pentru socialism. Dar noi intelegem ca in capitalism democratia are o singura fata, e restrictiva si fictionala. La ce foloseste libertatea presei daca toate ziarele mari, revistele, televiziunile, salile de conferinte, teatrele sunt in mana celor bogati. Atata timp cat pamantul, bancile si marile monopoluri raman in mainile celor putini, toate marile decizii ce ne afecteaza viata vor fi luate nu de parlamentari si de guvernul ales ci in spatele usilor inchise in birourile luxoase ale patronilor de banci si de mari companii. Prezenta criza a expus acest fapt in ochii tuturor.

Socialismul este democratic sau nu este deloc. Noi suntem pentru o democratie autentica in care poporul sa ia fraiele industriei, societatii si statului in mainile sale. Va fi o democratie autentica in opozitie cu caricatura pe care o avem acum in care toata lumea (mai mult sau mai putin) poate spune ce vrea, atat timp cat deciziile care afecteaza viata tuturor se iau de catre grupuri foarte mici, constituite in afara oricarui proces electiv, in birourile sefilor de banci si de monopoluri industriale.

Noi cerem:

Abolirea imediata a legislatiei antisindicale.
Dreptul oricui de a se alatura unui sindicat, dreptul la greva, dreptul de a picheta si demonstra.
Libertatea cuvantului si a expresiei
Nerestrictionarea drepturilor democratice sub pretextul legislatiei antiteroriste
Origanizatiile muncitorilor trebuie sa respinga ideea „unitatii nationale” cu guvernele si partidele capitaliste in vremuri de criza. Acestia din urma sunt responsabili pentru criza si vor sa paseze nota de plata clasei muncitoare.



O alta lume este posibila – socialismul

Cativa oameni dezorientati spun ca problema este avansul fara precedent al stiintei. Ei cred ca am fi fericiti sa locuim in colibe de paie si sa muncim din greu din zori si pana in seara la cultivarea pamantului. Asta este nebunie. Calea obtinerii adevaratei libertati, de devoltare a potentialului uman la deplina sa capacitate este dezvoltarea deplinei a industriei, agriculturii, stiintei si tehnologiei. Problema este ca aceste puternice arme ale progresului uman se afla in mana particularilor care le subordoneaza profitului, distorsionandule scopul, limitand aplicatiile lor si obstructionand progresul acestora.este clar ca stiinta ar fi descoperit demult o cura pentru cancer sau o alternativa ieftina si curata pentru combustibilii fosili daca nu ar fi inlantuita de carul de razboi al profitului.

Stiinta si tehnologia isi pot realiza extraordinarul lor potential atunci cand vor fi eliberate din imbratisarea sufocanta a economiei de piata, si vor fi plasate in serviciul umanitatii intr-un sistem democratic si rational de productie bazat pe nevoi nu pe profit. Aceasta ne va permite sa reducem timpul de munca la minimum eliberand fiintele umane de sclavia muncii prelungite, pentru ca acestea sa fie capabile a-si dezvolta deplin potentialul psihic, intelectual si spiritual. Aceasta este saltul umanitatii „din imperiul necesitatii in imperiul libertatii”

Dupa caderea Uniunii Sovietice aparatorii vechii ordini au jubilat. Au vorbit despre sfarsitul socialismului si chiar despre sfarsitul istoriei. Ei ne-au promis tuturor o era noua de pace, prosperitate si democratie multumita miracolelor pietii libere.
Acum la numai cincisprezece ani aceste vise sau spulberat. Piatra pe piatra nu a mai ramas din aceste iluzii. Problemele serioase necesita masuri serioase. Nu este posibil sa vindeci cancerul cu o aspirina. Este nevoie de o schimbare reala in societate. Problema fundamentala este sistemul insusi. Economistii scolastici care au argumentat ca Marx s-a inselat deoarece crizele capitalismului sunt de domeniul trecutului („noua paradigma economica”) au acum dovada propiei lor greseli. Boom-ul din urma are toate caracteristicile ciclurilor economice teoretizate de Marx cu multi ani in urma. Procesul concentrarii capitalurilor a atins proportii stupefiante. Am asistat la o adevarata orgie a preluarilor si a cresterii monopolizarii pietelor la proportii fara precedent. Acestea nu au mai dus la cresterea factorilor de productie ca in trecut. Fabricile au fost inchise ca si cum ar fi cutii de chibrituri iar mii de oameni au ramas pe drumuri. Acum acest proces s-a intensificat, astfel ca numarul falimentelor si afacerilor ce se inchid creste zi de zi.

Ce inseamna toate astea ? Suntem martorii agoniei dureroase a unui sistem social ce nu merita sa traiasca dar refuza sa moara. Dar nu este surprinzator. Intreaga istorie ne arata ca niciodata clasa conducatoare nu si-a predat puterea si privilegiile fara lupta. Aceasta este explicatia adevarata a razboaielor, terorismului, violentei si morti ce se constituie in cele mai importante trasaturi ale epocii pe care o traim. Dar in acelasi timp suntem si martorii nasterii dureroase a unei noi societati, drepte si juste, o lume demna de trait pentru oameni. In ciuda evenimentelor sangeroase, in tot mai multe tari o noua forta este pe cale de a se naste, forta revolutionara a muncitorilor, taranilor si tinerilor.

George Bush este imbatat de putere si isi imagineaza ca aceasta nu are limite. Din nefericire sunt si oameni de stnanga care gandesc asa. Dar ei se insala. Un val revolutionar strabate America Latina. Revolutia Venezueleana a fost un cutremur care a zguduit intregul continent. Miscarea de masa din America Latina este raspunsul final adresat celor care sustin ca revolutia nu este posibila. Nu numai ca este posibila dar este si necesara pentru salvarea lumii de la un dezastru iminent.

Milioane de oameni incep sa reactioneze. Demonstratiile masive impotriva razboiului din Irak au adus milioane de oameni pe strazi. Aceasta este un indicator ca lucrurile incep sa se miste. Dar miscarii ii lipseste coerenta si programul politic. Cinicii si scepticii isi traiesc azi zilele de glorie.
Este timpul sa-i dam la o parte si sa ducem noi lupta inainte. Noua generatie este gata de lupta pentru emancipare. Ei sunt in cautarea unui stindard, o idee sau un program care sa-i inspire si sa-i conduca catre victorie. Aceasta nu poate fi decat lupta pentru socialism la scara intregii planete. Alegerea aflata inaintea rasei umane este socialism sau barbarism.

Pentru Uniunea Statelor Socialiste ale Europei

Potentialul productiv al Europei este miraculos. Cu o populatie de 497 de milioane si un venit pe cap de locuitor de 32.000 de dolari este o formidabila putere care potential ameninta rolul de lider al Statelor Unite ale Americii. Dar acest potential nu poate fi realizat integral in capitalism. Toate incercarile de a merge mai departe pe calea unificarii Europei s-au lovit de zidul conflictelor intereselor nationale. Odata cu declansarea recesiunii aceste disensiuni se vor adancii si vor pune sub semnul intrebari insasi existenta Uniunii Europene.

Formarea Uniunii Europene s-a bazat pe acordul tacit ca problemele economice nu pot fi rezolvate in cadrul stramt al pietelor nationale. Dar pe o baza capitalista idealul uniunii europene nu poate fi implinit.In criza contradivtiile dintre capitalistii de diferite nationalitati ies la iveala. Criza actuala a dat la iveala vicii ascunse si a relevat gaunosenia demagogiei despre unitatea europei. In ciuda asigurarilor lui M. Sarkozy relatiile dintre liderii europeni sunt foarte incordate, nu in cele din urma cele dintre Franta si Germania, doua tari cheie ale constructiei europene.

Decizia unilaterala a guvernului German de a granta cu suma de 1 trilion de Euro (o mie de miliarde) depunerile private in banci a luat prin surprindere guvernele tarilor membre UE si a parut ca incalca obligatia de cooperare asumata anterior in minisummitul de la Paris unde au participat Franta, Marea Britanie, Germania si Italia. Miscarea Germana ameninta depunerile din celelalte tari. Tarile membre au devenit furioase. Dar ce diferenta este intre aceasta declaratie a Germaniei si declaratia guvernului Irlandez ca va garanta datoriile principalelor sase banci timp de doi ani, sau a guvernului Britanic care a promis frecvent ca va lua toate masurile posibile pentru a proteja depunatorii sau declaratile lui M.Sarkozy ca depunatorii francezi nu vor pierde nici un singur euro ?

Aceasta ne dezvaluie ipocrizia comisiei europene care a condamnat initiativa irlandeza, dar a spus mai tarziu ca nu este nimic in neregula la promisiunile germane. Ce diferenta este intre Irlanda si Germania ? Doar ca Irlanda este mica si Germania este Mare si in plus trage sforile Uniunii Europene.Garantii similare au fost instituite de o succesiune de alte guverne europene precum cel suedez, danez, austriac, danez si portughez pentru a prevenii ca depunatorii acestora sa-si mute depunerile in Germania sau Irlanda.

In realiatate fiecare guvern incearca sa puna pe primul plan interesele nationale. Suspiciunile reciproce dintre guvernele UE ies la iveala de indata ce ele se confrunta cu o criza. Fiecare guvern trebuie sa lupte cu panica ce s-a raspandit dinspre Atlanic spre institutiile financiare europene.
Washingtonul, cu un singur guvern si un singur sistem politic face fata cu greu crize globale creditelor. EU are o singura moneda si o singura piata dar 27 de guverne diferite si nici un sistem european de supervizare a bancilor sau de guvernare economica.

Este imposibil sa unesti economii care trag in directii diferite si guvernele europene platesc pretul crearii unei monede unice fara instituile de regularizare si management ale unei economii unice. In perioada ce va urma tendintele protectioniste vor iesi inevitabil la suprafata. Incercarile guvernelor individuale de a atrage miliarde de euro prin migrarea depunerilor din alte tari, sunt o anticipare a politicii „ruineaza-ti vecinul” la care ne putem astepta pe masura ce criza se adanceste.

Sylvester Eijffinger, de la Universitatea din Tilsburg, consultant monetar la Parlamentul European a spus: „Aceasta este un semnal de alarma.Prima data am avut integrare economica, apoi integrare monetara. Dar niciodata nu am dezvoltat institutii politice si regulatorii integrate care sa ne permita sa facem fata unei crize de amploarea celei de fata. Aceste tensiuni intre statele membre pun sub semnul intrebarii in perioada ce va urma chiar existenta monedei unice euro. Nu este de neconceput ca EU se poate rupe in bucati sau cel putin sa evolueze catre o transformare radicala care sa o reduca la ceva mai mult decat o uniune vamala.

Uniunea Europeana este in realitate un club capitalist dominat de bancile si monopolurile statelor membre. Noile State membre din Europa de Est sunt folosite ca un bazin de forta de munaca ieftin pentru marfuri cu preturi vestice dar cu salarii estice. Pe de alta parte Uniunea Europeana este un bloc imperialist care exploateaza fostele colonii ale statelor europene din Africa, Orientul Mijlociu, Asia si Caraibe. Nu exista nici un progres in aceasta problema. Singura cale de a implinii potentialul Europei este instaurarea unei federatii de state socialiste care sa integreze potentialul productiv al Uniunii intr-un plan unic. Aceasta va fi combinata cu o maxima autonomie a tuturor popoarelor Europei, incluzand Bastii, Catalanii, Scotii ,Welshii si alte nationalitati si minoritati lingvistice nationale. Aceasta va pune temelia rezolvarii pasnice si democratice a problemei nationalitatilor in tari ca Irlanda si Cipru. Federatia Socialista va fi formata pe o baza strict voluntara cu o egalitate completa a tuturor cetatenilor.

Noi cerem:

Nu birocratiei, bancilor si monopolurilor.
Expropierea bancilor si monopolurilor si crearea unui plan integrat si democratic de productie.
Nu discriminarii emigrantilor, femeilor si tinerilor. Plata egala pentru munci egale.
Legaturi stranse intre sindcatele europene. Crearea unui front unit la nivel european al muncitorilor pentru lupta impotriva marilor transnationale.
Pentru Statele Unite Socialiste ale Europei.

Europa Rasariteana, Rusia si China

Dezlantuirea recesiunii in Vestul Europei a exacerbat problemele asa numitor economii emergente din Estul Europei unde investitorii au facut invadat pietele iar acum se retrag intr-o incercare de gasire a unor destinatii mai sigure. Economiiile relativ slabe din est vor plati un pret greu pentru incurcatura care s-a produs in lumea capitalista.Un declin abrupt al economiei si o crestere a saraciei sunt de anticipat in Rusia, Ucraina si Romania. In ciuda cresterii economice in anumite zone din Estul Europei crestera pe cap de locuitor per toata regiunea luata ca un tot se asteapta sa fie zero.
Ungaria se pregateste pentru „realitatea recesiunii” si se asteapta ca produsul intern brut sa scada in 2009 asa a declarat primul ministru maghiar Ferenc Gyurcsany. Cand a elaborat bugetul pe anul 2009 guvernul maghiar se astepta la o crestere de 3 procente. Acum trebuie sa se confrute cu reducerile bugetare si cu cresterea somajului. Criza financiara a lovit la doar doi ani de la masurile de majorare fiscala, reducere de locuri de munca in sectorul public si reducere a subventiilor la pretul energiei casnice luate de guvernul Gyurcsany in incercarea de a reduce cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeana. Guvernul Ungar sa vazut nevoit sa solicite un imprumut de urgenta de cinci miliarde de dolari de la Banca Centrala Europeana. Presat de bancheri, guvernul ungar va fi nevoit sa reduca cheltuielile publice in scopul de a reduce deficitul bugetar. Oricum ar fi muncitorii si fermierii vor plati pretul.Guvernul isi propune sa inghete salariile si sa renunte la bonusurile acordate lucratorior din sectorul public sa reduca pensiile pentru a reusi sa micsoreze deficitul bugetar cu 2.6 procente din produsul intern brut, iar Polonia si celelalte tari din regiune sunt doar cu un pas in urma Ungariei. Popoarele Europei de Est s-au alaturat Uniunii Europene in speranta ca vor atinge standardul de viata al francezilor sau al germanilor. Dar aceste iluzii s-au dovedit in curand nefondate. O mica minoritate de oameni au devenit bogati prin jaful propietatii socialiste insusite folosind teritpurile programelor de privatizare. Dar majoritatea polonezilor, cehilor, ungurilor, slovacilor, romanilor nu au beneficiat cu nimic din intoarcerea la capitalism. In timpul boom-ului ei au fost exploatati ca forta de munca ieftina in tarile bogate. Acum Estul Europei va intra in faliment, iar acest lucru va trage in jos economia Austriei si a altor tari expuse.

Nicaieri consecintele restauratiei capitalismului nu au foat mai serioase decat in balcani. Dezmembrarea Yugolslaviei a fost un act criminal, ce a condus la un razboi fratricid, terorism, crime pe scara larga si genocid. Aceasta situatie monstruasa a avut consecinte catastrofale asupra unui popor care se bucura de un standard ridicat de viata, pace si absenta a somajului. Acum multi oameni se gandesc la Yugoslavia cu nostalgie. Capitalismul nu le-a adus lor decat razboi, mizerie si suferinta.

Situatia cu care se confrunta Rusia nu este cu nimic mai buna. Contradictiile prezente aici sunt mai flagrante decat in Estul Europei. Restauratia capitalismului nu a oferit nimic marii majoritati a fostilor cetateni sovietici. Ea a creat o oligarhiei obscen de bogata strans legata de elementele criminale.Dar ei sunt o mica minoritate. Pentru milioane de rusi ultimele doua decenii au insemnat mizerie, foame, suferinta si umilinta. A insemnat colapsul sistemului public de sanatate si educatie care era gratis pentru toti cetatenii in vremurile sovietice, colapsul culturii si cresterea mizeriei si inegalitatilor.

Pentru un timp oamenii au crezut ca raul a fost depasit si economia se va redresa din criza adanca care a urmat prabusirii URSS. Dar acum Rusia se confrunta cu cea mai grozava criza din 1998 incoace. Caderea pretului petrolului ca urmare a reducerii consumului la scara globala a lovit economia Rusiei si a pus-o fata in fata cu criza. Buna dispozitie ce a cuprins Moscova in trecut s-a evaporat dupa caderea bursei de valori ce a fost nevoie sa fie inchisa din cauza unor grave turbulente. Ca in povestea cu vrajitaoarea Baba Yaga capitalismul rus este o coliba construita pe picioare de pui. Criza s-a relevat in reducerea volumului constructiilor si restrictionarea noilor linii de credit pentru companiile private.

Ea a fortat guvernul sa urmeze aceiasi linie cu a Washingtonul si Londrei si sa cheltuiasca miliarde de dolari pentru a salva companii private. Aproximativ 200 de miliarde de dolari au fost alocate in imprumuturi, scutiri de taxe si alte masuri. Dar cetatenii de rand ai Rusiei se intreaba de ce banii publici sunt utilizati pentru a salva oligarhia ce s-a imbogatit din jefuirea bogatiilor satului. Daca intreprinderile private si piata au fost considerate superioare economiei de stat planificate de ce sectorul privat trebuie sprijinit de catre stat.

Situatia este chiar mai rea in fostele republici sovietice cum ar fi Ucraina unde saracia este acompaniata de instabilitate politica, coruptie si haos. Pentru popoarele din Caucaz si Asia Centrala a fost un dezastru total. Georgia, Armenia si Azerbaigean sunt intr-o stare permanenta de razboi, iar masele suporta povara grea a cheltuielilor militare. Terorismul se raspandeste din ocupata Cecenie spre alte republici. Razboiul din Afganistat ameninta sa destabilizeze nu numai Pakistanul ci si intreaga Asie Centrala.

Exista un vechi proverb „Viata te invata”. Multi oameni in Rusia, Ucraina si Estul Europei spun: Am avut probleme inainte dar cel putin nu exista somaj, aveam locuinta, invatamant si servicii de sanatate gratuite. Acum aceste tari se confrunta cu ruina si somajul in masa. Popoarele din Caucaz mai au un drum lung catre pace si stabilitate. Nimeni nu doreste intoarecea la statul birocratic si totalitar. Dar un regim socialist autentic ca cel instaurat de Lenin si Trotsky dupa revolutia din octombrie nu are nimic in comun cu regimul grotesc si caricatural al lui Stalin ce a urmat mortii lui Lenin.

Acesta a fost rezultatul izolarii revolutiei ruse in contextul unei extreme inapoieri. Dar acum pe baza avansului stiintei, tehnologiei si industriei din ultimii 90 de ani sau creeat conditiile obiective pentru un avans rapid spre socialism. Ce este necesar este crearea voluntara a unei Federatii Socialiste in care economia sa se afle in mainile statului iar statul sa se afle sub controlul democratic al muncitorilor si taranilor. Dar conditia premergatoare este expropierea oligarhiei, bancherilor si capitalistilor.

Incetinirea economiei mondiale are un impact major asupra economiei chineze. Cresterea economica chineza este puternic dependenta de exporturi, in varful boomului economic rata anuala de crestere a exporturile chineze a atins maximul de 38 la suta in cel de al treilea trimestru din 2003. Acum cresterea anuala s-a redus la 2 la suta in ultimul trimestru al anului 2008 iar ordinele de productie in manufacturi au suferit o incetare brusca. Comentatorii burghezi seriosi se intreaba daca va fi o incetinire graduala sau o cadere abrupta a productiei.

Stephen Green, un expert in economie chineza la Standard Chartered prezice ca exporturile chineze pot ajunge la crestere zero sau chiar negativa in anul 2009. Cat de mulata pe economia mondiala este economia chineze ne arata JP Morgan Chase care estimeaza o scadere cu 5.7 procente a ratei exporturilor chineze pentru fiecare procent de cadere a cresterii economiei mondiale. Aceasta va conduce la inchideri masive de fabrici in toata China care se va confrunta cu milioane de someri.

In 2007 cresterea economica a fost de 12 procente in 2008 a incetinit la 9 procente si va scadea in continuare. In aria Hong Kongului mai mult de doua milioane de oameni isi pot pierde slujbele in urmatoarele cateva luni. Cu toate acestea vine si dezumflarea balonului preturilor la locuinte care au coborat brusc lasand multe familii de chinezi cu ipoteci fara acoperire in pretul caselor.Toate acestea vor avea impact asupra pietii domestice. Raspunsul guvernului chinez a fost de a veni cu un pachet
de masuri care sa stimuleze cresterea economica.

China are nevoie de o cresterea de cel putin 8 la suta pe an pentru a mentine un grad relativ de stabilitate sociala. Este adevarat ca China a acumulat uriase rezerve valutare. Dar acestea nu pot compensa pierderile suferite pe pietele mondiale cauzate de alunecarea economiei mondiale in recesiune. Ca urmare nelinistea se raspandeste si deja a avut loc un val de proteste ce au revendicat salarii neplatite ce s-au soldat cu drumuri blocate si pichetarea fabricilor. La fel ca in Rusia, in China si in Estul Europei va fi o puternica reactie adversa impotriva capitalisnmului. Idea Marxista va incepe sa creasca, pregatind drumul catre o noua si irezistibila miscare spre socialism.

Noi cerem:

Oprirea privatizarilor si abandonarea economiei de piata.
Jos cu oligarhii si noii imbogatiti. Pentru renationalizarea companiilor privatizate fara compensatie.
Pentru o democratie a muncitorilor.
Jos cu birocratia si coruptia. Sindicatele sa apere interesele muncitorilor.
Partidul comunist sa militeze pentru o politica comunista, pentru o intoarcere la tezele lui Marx si Lenin.
Pentru reintroducerea monopolului statului in comertul exterior.


Criza lumii a treia

Prezenta criza va lovii cu putere tarile sarace din Africa, Orientul Mijlociu, Asia si America Latina.
Chiar si in timpul expansiunii economice majoritatea populatiei a beneficiat foarte putin sau chiar deloc .Exista o extrema polarizare intre bogati si saraci in toate tarile. Doua procente din populatia globului stapaneste mai mult de jumatate din bogatiile planetei.1.2 miliarde de barbati, femei si copii vietuiesc in conditii de absoluta mizerie. 8 milioane mor din cauza foametei in fiecare an. Aceasta este tot ce poate oferi capitalismul mai bun. Ce se va intampla acum ?
In plus fata de colapsul exporturilor care a lovit toate bunurile (cu exceptia aurului si argintului) inclusiv petrolul, tarile lumii a treia trebuie sa se confrunte cu scumpirea hranei, ce este in mare parte o consecinta a speculatiilor internationale. Interamericano a avertizat ca cresterea costului hranei va arunca in saracie extrema 26 de milioane de oameni in America Latina. Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a avertizat ca cea mai saraca parte a lumii se confrunta cu trei pericole ale: hranei, combustibililor si finatelor: „Celor mai saraci nu li se poate cere sa plateasca cele mai mari preturi. Noi apreciem ca inca 44 milioane de oameni vor suferii de malnutritie in anul acesta datorita scumpirii hranei. Nu vom permite ca aceasta criza financiara sa se transforme intr-o criza umana.” Acestea sunt vorbe frumoase dar un vechi proverb spune „un car de vorbe doi bani nu face”.

Mizeria si foametea vor creste ca urmare a crizei finaciare si ale „ajustarilor structurale” ale pietei libere, masuri cerute de Fondul Monetar International.
Aceasta este concluzia implacabila a ultimului raport al Bancii Mondiale in ceea ce priveste saracia mondiala. Din acest raport rezulta ca numarul celor nevoiti sa traiasca cu mai putin de 1$ pe zi este in cresterea si va atinge 1.5 miliarde de persoane la sfarsitul anului 2008. Fata de 1993 inca 200 de milioane de oameni au cazut prada mizeriei absolute. In Orientul Mijlociu si in Nordul Africii cresterea PIB se asteapta sa fie negativa. Rezumand situatia directorul departamentului Reducerii Saraciei si Managementul Economiei din cadrul Bancii Mondiale, Michael Walton, a spus: „Imaginea de ansamblu care se desprinde la sfarsitul anilor 1990 este una a stagnarii datorita crizei din Asia de Est, cresterii numarului de oameni saraci in India, si Africa sub Sahariana si inrautatirii abrupte a situatiei in Europa si Asia Centrala.”

In Indonezia proportia celor nevoiti sa traiasca cu sub 1 $ pe zi a crescut de la 11 procente in 1997 la 19.9 procente in 1998 asta insemnanad suplimentarea oamenilor in mizerie cu inca 20 de milioane echivalentul unei natiuni de marime medie cum ar fi Australia. In Corea de Sud incidenta saraciei urbane extreme a urcat de la 8.6 procente in 1997 la 19.2 procente in 2007. Numarul persoanelor care traiesc cu mai putin de 1$ pe zi in India a crescut de la 300 de milioane in 1980 la 340 de milioane in 2007. Date recente despre stagnarea veniturilor in mediul rura sugereaza o nou crestere a ratei saraciei extreme in aceasta tara. Si aceasta pe fondul cresterii economice cu o rata de aparoape 10 procente anual. Date oficiale estimeaza acum ca cresterea economic aproape s-a oprit. In august 2008 cresterea industriala fata de 2007 a fost de 1.3 % , foarte putin in comparatie cu 10 % in anul precedent.

Fondul Monetar International cere ca tarile sarace sa-si deschida pietele pentru penetrarea capitalului international. Ele cere taierea cheltuielilor guvernamentale, eliminarea subventiilor la hrana si alte utilitati destinate consumului populatiei si privatizarea intreprinderilor de stat. Obiectivul afirmat este promovarea „cresterii economice sustenabile”. In realitate inseamna distrugerea industriei si agriculturii nationale, si o cresterea abrupta a saraciei si somajului.

Un studiu recent a dezvaluit un transferat net de plati de peste un miliard de dolari dinspre tarile Africane spre FMI in 1997 si 1998. Oricum, cu toate aceste rambursari, datoria Africii continua sa creasca cu 3 procente pe an. In timp ce tarile africane au nevoie urgenta sa mareasca cheltuielile cu sistemul de sanatate, inavatamant si sanitar, masurile de ajustare structurala impuse de FMI le forteaza sa taie aceste cheltuieli astfel incat pe cap de locuitor cheltuielile cu invatamantul au scazut fata de 1986 si 1996.

Catastrofa „lumii a treia” este o catastrofa provocata de om. Nu este nimic natural in ea. De fapt nu este nevoie ca nimeni sa flamanzeasca in prima decada a secolului 21. Banii care au fost dati bancilor puteau sa rezolve situatia foametei in lume salvand milioane de oameni de la moarte prin inanitie. In iunie 2008 Organizatia Mondiala a Hranei avea nevoie de 30 de miliarde dolari pentru stimularea agriculturii si pentru a preveni o viitoare penurie de hrana. A primit numai 7 miliarde si jumatate platibili in 4 ani adica 1.8 miliarde de dolari anual. Aceasta este echivalentul a doi dolari pe zi pentru fiecare persoana flaminda.

Se obisnuieste in Occident ca „solutia” acestei probleme sa fie numita cu termenul de ajutor. Tarile „bogate” sunt indemnate sa dea mai multi bani tarilor „sarace”. Dar in primul rand, acest meschin ajutor este doar o mica parte din avutia jefuita din Asia, Africa, Orientul Mijlociu sau America Latina. In al doilea rand acest ajutor este legat de interese comerciale, diplomatice si militare ale donatorilor iar in al treilea rand reprezinta o cresterea a subordonarii fostelor colonii fata de fostii stapani.

In orice caz este inacceptabil ca aceste tari cu vaste resurse sa fie obligate la cersirea caritatii, si sa se multumeasca cu firimiturile ramase de la masa bogatilor. Conditia prealabila este ruperea dominatiei imperialiste si rasturnarea regimurilor corupte locale ce nu sunt decat oficine ale imperialismului si ale marilor companii transnationale. Nu ajutorul, nu caritatea, ci o schimbare majora in societate este solutia pentru saracia globala. In multe tari clasa muncitoare dupa ani de deznadejde si epuizare a ales calea luptei. Lupta poporului palestinian impotriva agresiunii Israeliene continua. Dar exista o clasa muncitoare puternica in tari ca Africa de Sud, Nigeria, Egipt ce va juca un rol cheie in viitor.

In Egipt am fost martorii unui val de greve cu ocuparea fabricilor impotriva privatizarilor si pentru apararea locurilor de munca soldat cu victorii ale grevistilor la complexul textil de la Manhala unde au participat peste 20.000 de oameni. Si muncitorii iranieni sunt pe cale sa se miste. Acolo a fost un val de greve implicand multe categorii ale clasei muncitoare si ramuri economice cum ar fi :soferi de autobuz, santiere navale, textilisti, cai ferate, zahar, ulei etc. Aceste greve au inceput cu revendicari economice, dar avand in vedere natura regimurilor din acele tari ele vor capata un caracter politic si revolutionar.

In Nigeria muncitorii au declansat o serie de greve generale (8 in ultimii 8 ani !) paralizand tara si fiind aproape de preluarea puterii abandonata de liderii sindicali de fiecare data. In Africa de Sud miscarea muncitoreasca a organizat mai multe greve generale cele mai recente datand din iunie 2007 si august 2008. Au mai fost miscari muncitoresti impresionante in Liban, Maroc, Iordania si de asemenea in Israel bastionul reactiunii din Orientul Mijlociu. Au fost de asemenea miscari de masa ale muncitorilor si taranilor in Pakistan, India, Banglades si Nepal unde au dus la rasturnarea monarhiei.

America Latina se afla in fruntea miscarii revolutionare de la Tierra del Fuego la Rio Grande cu Venezuela in avangarda. Apelul lui Hugo Chavez pentru socialism nu s-a adresat surzilor.
Ideea socialista este din nou pe ordinea de zi. In Bolivia si Ecuador miscarea maselor impotriva capitalismului si imperialismului desi avansata se loveste de rezistenta feroce a oligarhiei sprijinite de Washington. Este necesar sa trecem pe agenda de zi lupta pentru politica clasei muncitoare, pentru solidaritatea internationala a proletariatului si pentru socialism ca ultima si singura solutie la problemele maselor.

Noi cerem:

Anularea imediata a datoriilor „Lumii a Treia”
Jos cu latifundiarii si cu capitalistii.
Pentru expropierea marilor latifundiari si infaptuirea reformei agrare.
Libertate de sub dominatia imperialismului.Nationalizarea marilor companii transnationale
Pentru un program viguros de abolire a analfabetismului si pentru crearea unei clase muncitoare educate.
Pentru un program gratuit si complet de sanatate pentru toti.
Jos cu opresiunea femeilor. Deplina egalitatea sociala si economica pentru femei.
Jos cu coruptia si cu opresiunea. Pentru drepturi democratice depline si pentru rasturnarea sprijinitorilor locali ai imperialismului.


Jos imperialismul

Cel mai frapant aspect al situatiei prezente este haosul si tulburentele care gripeaza intrega planeta.
Exista o instabilitate la toate nivelurile: economic, social politic, diplomatic si militar. Peste tot este un razboi sau amenitarea unui razboi: invazia Afganistanului a fost urmata de un razboi mai sangeros si mai criminal pentru ocuparea Irakului. Au fost razboie pretutindeni: in Balcani, in Liban si Gaza si sunt in Darfur in Somalia si in Uganda. In Congo au fost sacrificate 5 milioane de persoane fara ca ONU sau asa zisele organizatii internationale sa miste un deget.

Constient de puterea sa enorma Washingtonul inlocuieste diplomatia „normala” cu intimidarea. Mesajul sau este clar si brutal „Ori faceti ce spunem noi ori va bombardam si va invadam”. Fostul presedinte al Pakistanului Generalul Pervez Musharaf a marturisit ca foarte curand dupa atacul terorist de la 11 Septembrie 2001 Statele Unite au amenintat cu bombardamente „ ce vor trimite tara inapoi in epoca de piatra” daca nu vor coopera in lupta contra terorismului si a talibanilor. Acum Musharaf sa prabusit iar Statele Unite bombardeaza Pakistanul.

Imperialismul american a invadat Iraqul sub pretextul fals ca acesta poseda arme de distrugere in masa. Ei au argumentat ca Sadam Husein era un dictator brutal care isi ucidea si tortura propiul popor. Acum Natiunile Unite sint nevoite sa constate ca in Irakul ocupat crima in masa si tortura este ceva endemic. Un sondaj de opinie recent ne dezvaluie ca 70 la suta di irakieni cred ca acum este mai rau decat in timpul lui Saddam.

„Razboiul caontra terorismului” a condus la mai mult terorism pe scara mai extinsa decat inainte. Oriunde a pus piciorul imperialismul american a provocat distrugere si suferinta. Scenele inspaimantatoare de distrugere si moarte din Afganistan si Irak ne aduc aminte cuvintele istoricului roman Tacitus: „Atunci cand au creat un pustiu l-au numit Pace”. Dar comparat cu forta imperialismului american puterea imperiului roman este doar o joaca de copii. Concomitent cu violarea irakului Washingtonul ameninta Siria si Iranul. El este gata sa destabilizeze Asia Centrala. Incerca in mod constant sa rastoarne regimul ales democratic din Venezuela si sa-l asasineze pe Presdeintelui Hugo Chavez. Planuieste sa aduca Cuba pentru inca o data la statutul de semi colonie si organizeaza atacuri teroriste impotriva acesteia.

Multi oameni intorc spatele acestui barbarism cu dezgust. Se pare ca lumea a inebunit brusc.Cu toate acestea acesta este un raspuns inutil si contraproductiv. Situatia cu care se confrunta in prezent rasa umana nu poate fi explicata prin nebunie sau prin slabiciunea inereneta barbatilor si femeilor. Marele filozof Spinoza a spus odata :”Nu rade si nu plange, incerca sa intelegi”. Este un sfat foarte intelept pentru ca daca nu vom fi in stare sa intelegem lumea in care traim nu vom fi in stare sa o schimbam. Istoria nu este lipsita de inteles. Ea poate fi explicata si marxismul ofera o explicatie stiintifica.

Este fara rost sa apreciezi razboiul din punct de vedere sentimental. Clausewitz a spus cu mult timp in urma ca razboiul nu este decat continuarea politicii cu ale mijloace. Aceasta dezordine sangeroasa spune ceva. Este o reflectare a contradictiilor cu care se confrunta imperialismului la scara globala.
Sunt convulsiile unui sistem economico-social care se afla el insusi in impas. Au fost situatii similare in istorie cum ar fi lungul declin al imperiului roman sau descompunerea feudalismului.Prezenta instabilitate globala este numai o reflectie a faptului ca sistemul capitalist si-a atins potentialul istoric si nu mai este capabil sa dezvolte fortele de productie asa cum a facut-o in trecut.

Capitalismul decrepit, asediat de contradictii insolubile din toate partile si-a gasit echivalentul in cel mai brutal imperialism vazut vreodata. Cursa galopanta a inarmarilor consuma o parte din ce in ce mai mare din avutia produsa de clasa muncitoare. Statele Unite ce sunt acum singura superputere militara cheltuieste pentru inarmare 600 de miliarde de dolari in fiecare an. Cea ce inseamna 40 de procente din cheltuielile militare pentru inarmare ale planetei. Prin contrast Marea Britanie, Franta si Germania reprezinta 5 procente fiecare in timp ce Rusia desi pare incredibil reprezinta doar 6 procente.Aceasta situatie reprezinta o amenintare pentru viitorul planetei.

Enorma suma cheltuita pentru inarmare ar fi suficienta singura sa rezolve problema foametei la scara planetei. In acord cu o estimare recente razboiul in Irak a costa Statele Unite 3.000 de miliarde de dolari. Toata lumea realizeaza ca asta se numeste nebunie. Dar dezarmarea poate fi atinsa numai odata cu o schimbare fundamentala in societate.Lichidarea imperialismului poate fi realizata numai lichidand capitalismul guvernnat de banci si monopolurile, instaurand o ordine rationala bazata pe necesitatile oamenilor si nu pe lupta acerba pentru piete, materii prime si sfere de influenta care reprezinta adevarata cauza a razboiului.

Noi cerem:

Opozitie fata de razboaiele reactionare duse de imperialism.
Retragerea imediata a trupelor din Afganistan si Irak
Reducerea drastica a cheltuielor militare si cresterea cheltuielior sociale
Drepturi civile depline pentru soldati, dreptul de a se afilia sindicatelor si dreptul la greva.
Apararea Venezuelei, Boliviei si Cubei impotriva planurilor agresive ale Washingtonului.
Impotriva rasismului. Apararea drepturilor tuturor oamenilor opresati si exploatati.Pentru unitatea tuturor muncitorilor indiferent de culoare, rasa, nationalitate sau religie.
Pentru internationalismul proletar! Proletari din toate tarile uniti-va !


Pentru o lume socialista

Piata nu poate fi planificata sau reglementata.Ea nu raspunde la masurile luate de guvernele nationale.Presedintele Bancii Mondiale a fost aparoape cand a spus „G7 nu functioneaza.Ne trebuie un grup mai bun pentru vremuri mai bune.” Dar vremurile bune nu se intrevad. FMI nu poate subscrie intrega lume. Si criza care ne-a lovit acum este mondiala. Nici o tara nu se poate sustrage. Criza este globala si necesita o solutie globala. Aceasta nu poati fi furnizata decat de socialism.

In Evul mediu productia era limitata la piata locala. Mutarea bunurilor de la un oras la altul implica plata vamilor, a taxelor si a altor impuneri. Aboliorea acestor restrictii feudale, piata nationala si statul national au fost conditiile premergatoare dezvoltarii capitalismului. In secolul 21, statul national si piata nationala sunt prea stramte pentru a satisface dezvoltarea fabuloasa a industriei, agriculturii, stiintei si tehnologiei. Economia mondiala izvoraste din colectia economiilor nationale.
Karl Marx a prevazut acest lucru acum 150 de ani in Manifestul Partidului Comunist. Dominatia zdrobitoare a pietei mondiale este caracteristica cea mai specifica a epocii pe care o traim.

In zilele sale de inceput capitalismul a jucat un rol progresist in sfaramarea barierelor si restrrictiilor feudale si in crearea pietelor nationale. Mai tarziu dezvoltarea capitalismul a dus la crearea pietei mondiale si aceasta este ce mai caracteristica trasatura a epocii moderne. Triumful globalizarii este expresia faptului ca cresterea fortelor de productie au devansat limita stramta a statului national. Oricum, globalizarea nu a rezolvat contradictiile capiatlismului. Ea nu face decat sa le reproduca la o scara foarte mare. Pentru un timp capitalismul a reusit sa-si surmonteze contradictiile prin marirea volumului comertului mondial (globalizare). Pentru prima oara in istorie intreaga lume a fost tarata in piata mondiala. Capitalismul a descoperit piete noi pentru investitii in China si in alte tari. Dar acum si-a atins limitele.

Prezenta criza este in ultima analiza revolta fortelor de productie impotriva camasii de forta a propietatii private si a statului national. Criza de azi are un caracter global. Globalizarea se releva pe sine insasi ca o criza a capitalismului. Este imposibil de rezolvat pe baze nationale. Toti expertii sunt de caord ca o criza ce afecteaza planeta nu poate fi rezolvata pe baze nationale. Problema infometarii planetei a fost grav exacerbata de productia de combustibili ecologici din Statele Unite. Aceasta este doar in interesul marilor afaceristi agricoli. Numai o economie globala planificata poate oprii aceasta nebunie.

In goana sa insatiabila dupa profit sistemul capitalist pune in primejdie intreaga planeta.Un sistem economic care revaseste planeta in cautarea prazii, care distruge mediul, care doboara padurile, otraveste aerul pe care il respiram, apa pe care o bem, si hrana pe care o consumam nu merita sa supravietuiasca. Drumurile in marile noastre orase sunt blocate de automobile. Congestionarea traficului a insemnat insumat pentru fiecare persoana 7 miliarde de ore pierdute plus un consum de 5 miliarde de galoane de combustibil numai in anul 2003. Lipsa planificarii duce la colapsul infrastructurii transporturilor si la poluarea mediului cu emisii de gaze si alte substante nocive, 60-70 de procente dintre acestea datorandu-se traficului rutier.

Lasand la o parte costul extraordinar in plan uman al acestei demente :accidente, oameni ucisi sau schiloditi pe sosele, stresul insuportabil, conditiile inumane, zgomotul si haosul.Pierderea de productivitate este colosala. Aestea pot fi rezolvate simplu printr-un sistem integrat de transport de buna calitate gratuit care sa fie public. Transportul pe aer, cale ferata, sosea, sau apa sa fie integrat, public, adminstrat rational pentru a servii nevoilor oamenilor. Continuarea capitalismului nu ameninta numai locurile de munca si standardul de viata dar pune in primejdie viitorul planetei si viata pe terra.

Este o utopie ?

Prin participarea sporita la piata mondiala bancherii si capitalistii au acumulat super-profituri in ultima perioada. Dar acum acest proces si-a atins limitele. Toti factorii care s-au combinat in trecut spre a impinge economia inainte se combina acum pentru a actiona in directie opusa. Cererea care a fost stimulata artificial prin rate coborate ale dobanzilor se contracta cu repeziciune. Severitatea corectiei reflecta exagerarea increderii si „exuberanta irationala” din perioada precedenta.

La fel ca in perioada declinului oranduirii feudale cand vechile bariere, vamile, taxele si monedele locale, constituiau obstacole intolerabile in calea dezvoltarii fortelor de productie tot asa prezentele state natiuni cu frontierele lor nationale, pasapoarte, control al importurilor, restrictii ale emigratiei, si tarife vamale protectioniste sunt bariere in calea miscarii libere a bunurilor si persoanelor. Dezvoltarea libera a fortelor de productie – singura garantie a progresului civilizatiei umane – reclama abolirea frontierelor si instaurarea unui commenwealth la scara intregii planete.

O astfel de dezvoltare nu este posibila decat in socialism. Conditia premergatoare este abolirea propietatii private in punctele cheie ale economiei: propietatea comuna asupra pamantului, bancilor si a industriilor principale.Un plan comun de productie este singura cale de mobilizare a potentialului colosal al industriei, agriculturii, stiintei si tehnologiei. Asta inseamna un sistem economic care sa produca pentru nevoile celor multi nu pentru profitul celor putini. O Europa socialista, o federatie socialista a statelor latin americane sau a celor din Orientul Mijlociu ar deschide extraordinare persepective de evolutie civilizatiei umane. Scopul ultim este constituirea Federatiei Mondiale Socialiste in care resursele intregii planete vor fi puse la dispozitia si in beneficiul rasei umane. Razboaiele, somajul, foametea, si privatiunile for fi doar amintiri urate ale trecutului la fel ca niste cosmaruri pe jumatate uitate.

Uni vor spune ca aceasta este o utopie, ceva ce nu se poate realiza. Dar daca ai fi explicat unui taran medieval perspectiva unei economii mondiale cu computere si calatorii spatiale, el ar fi reactionat in acelasi fel. Si daca ne gandim bine e chiar asa de greu de facut ? Potentialul fortelor de productie este atat de dezvoltat incat problemele ce chinuie rasa umana: saracie, lipsa de locuinte, foamete, boli si analfabetism- pot fi usor rezolvate. Resursele sunt prezente. Este nevoie doar de un sistem economic rational care sa le puna in opera.

Conditiile obiective pentru socialism exista. Este chiar o utopie? Numai cele mai inguste minti, scepticii, cei fara viziune si cunostinte istorice vor sustine asta.Intrebarea care trebuie pusa este aceasta:In prima decada a secolului 21, este acceptabil ca vietile, slujbele si casele fiecaruia dintre noi, oriunde ne-am afla sa fie determinate in aceiasi maniera ca si cum am juca la ruleta intr-un cazinou? Chiar credeti cu adevarat ca omenirea nu poate concepe un sistem mai bun decat jocul orb al fortelor pietii?

Aparatorii asa numitei piete libere nu pot produce nici un argument rational care sa sustiana o asa de absurda supozitie. In locul unui argument logic ei doar afirma ca asta este o stare naturala si inevitabila in afaceri si oricum nu exista alta alternativa. Acesta nu este un argument coerent ci numai o oarba prejudecata. Ei spera ca daca vor repeta încontinuu aceiasi mantra atunci vor deveni credibili. Dar viata insasi ne-a dezvaluit minciuna ca „economia de piata functioneaza” Propia noastra experienta si ceea ce vedem cu ochii ne spune ca nu merge ca este un sistem risipitor, haotic, barbar si irational ce distruge milioane de vieti in beneficiul catorva.

Sistemul capitalist este condamnat deoarece nu este in stare sa hraneasca populatia planetei. Mentinerea sa in continuare ameninta civilizatia si cultura umana si chiar continuitatea vietii umane insasi. Sistemul capitalist trebuie sa moara pentru ca rasa umana sa poata traii. In viitoarea societate socialista oamenii liberi se vor uita inapoi la societatea noastra din prezent asa cum privim noi un trib de canibali. Iar intr-un trib de canibali o lume mai buna in care oamenii sa nu se manance unii pe alti ar parea o utopie.

Criza conducerii

In 1938 Leon Trotsky a scris :”Toate discutiile despre faptul daca conditiile istorice sunt coapte pentru socialism sunt produsul ignorantei sau expresia deceptiei. Premisele obiective pentru revolutia proletara sunt nu numai „coapte”; ele au inceput sa devina putrede. Fara o revolutie socialista in urmatoarea perioada istorica o catastrofa ameninta intreaga cultura a umanitatii. Acum este randul proletariatului dar mai ales a avangardei sale revolutionare. Criza istorica a umanitatii se reduce la criza conducerii revolutionare.”

Clasa muncitoare si-a edificat cu mult timp in urma partide care sa-i apere interesele si sa schimbe societatea. Un partid se numeste Socialist, altul Laburist altul Comunist etc. Dar nici unul nu apara linia politica comunista sau socialista. Lunga perioada a ascensiunii capitalismului dupa cel de al Doilea Razboi Mondial si-a pus amprenta asupra organizatiilor de masa birocratice sau reformist degenerate ale proletariatului. Liderii sindicatelor ca si cei ai partidelor socialiste si comuniste au ajuns sub presiunea burgheziei si multi dintre ei au abandonat de mult orice pretentie de schimbare sociala.

Liderii partidelor muncitoresti traditioanale, Partidul Social Democrat si Partidul Laburist, sunt complet infratiti cu capitalistii din statele lor. Impotriva dorintei lor, ei au fost siliti sa nationalizeze bancile dar au facut-o in beneficiul bancherilor care au primit subsidii uriase si in detrimentul populatiei care nu a avut nimic de castigat. Noi cerem nationalizarea intregului sistem bancar si financiar cu compensatii minime numai in cazuri de nevoi dovedite.

Liderii fostelor partide comuniste din Rusia, Estul Europei, si multe alte tari au abandonat complet programul revolutionar al lui Marx si Lenin. Ne confruntam cu o orbitoare contradictie, exact cand capitalismul este in crizapeste tot si cand milioane de femei si barbati sunt in cautarea unei schimbari fundamentale in societate, liderii organizatiilor de masa se cramponeaza cu tenacitate de ordinea existenta. Asa cum Trotsky a punctat cu mult timp in urma: „Situatia politica mondiala in ansamblu se caracterizeaza in mod deosebit prin criza conducerii proletariatului.”

Este inadmisibil ca liderii care vorbesc in numele socialismului si al clasei muncitoare sau chiar al „democratiei” sa prezideze acordarea de ajutoare uriase catre bancile private care se vor reflecta in cresterea datoriei publice si in ani buni de reduceri bugetare si austeriate. Acestea se fac in numele „interesului general” dar in realitate se fac in interesul celor putin si bogati si in detrimentul celor multi. Dar aceasta situatie nu poate continua.

Nu exista alternativa pentru clasa muncitoarae in afara Partidului si a miscarii sindicale.In conditiile crizei capitalismului organizatiile de masa vor fi zguduite din cap pana in picioare. Incepand cu sindicatele liderii de dreapta ai acestora se vor afla sub presiunea maselor. Fie ei vor vira sub presiune si vor incepe sa o reflecte in directia dorite de mase, fie vor fi inlocuiti cu oameni mai aproape de aspiratiile si vederile clasei muncitoare. Sarcina noastra este sa aducem ideile marxiste in miscarea muncitoreasca si sa cistigam clasa muncitoare pentru ideea socialismului stiintific.Acum 150 de ani Marx si Engels au proclamat in Manifestul Partidului Comunist:
„Care este în genere raportul dintre comunişti şi proletari? Comuniştii nu sînt un partid deosebit, opus celorlalte partide muncitoreşti. Ei nu au interese deosebite de interesele întregului proletariat. Ei nu proclamă principii deosebite după care să vrea să modeleze mişcarea proletară. Comuniştii se deosebesc de celelalte partide proletare numai prin aceea că, pe de o parte, în lupta proletarilor de diferite naţiuni ei scot în evidenţă şi susţin interesele comune, independente de naţionalitate, ale întregului proletariat; pe de altă parte, prin aceea că, pe diferitele trepte de dezvoltare ale luptei dintre proletariat şi burghezie, ei reprezintă întotdeauna interesele mişcării în totalitatea ei. Comuniştii sînt, aşadar, din punct de vedere practic, partea cea mai hotărîtă a partidelor muncitoreşti din toate ţările, partea care împinge mereu înainte; din punct de vedere teoretic, faţă de restul masei proletariatului ei au superioritatea de a înţelege limpede condiţiile, mersul şi rezultatele generale ale mişcării proletare.” Marxistii inteleg rolul organizatiilor de masa. Noi nu confundam conducerea maselor cu masele ce stau in spatele liderilor. O prapastie ii separa pe carieristii si pe oportunistii din conducere de masele care i-au votat. Dezvoltrea crizei a dezvaluit aceasta prapastie si a largit-o pana in punctul de rupere. Oricum clasa muncitoare se agata de organizatiile de masa, in ciuda politicii liderilor sai deoarece nu exista alternativa. Clasa muncitoare nu intelege micile organizatii. Toate incercarile sectariste de a creea “partide revolutionare de masa” in afara organizatiilor de masa au esuat mizerabil si vor esua si in viitor.

Vom lupta impotriva politicii falimentare a vechilor lideri si ii vom infrunta.Vom cere ca ei sa o rupa cu bancherii si capitalistii si sa militeze pentru o politica in interesul clasei muncitoare si a clasei de mijloc. In 1917 Lenin si bolsevicii le-au spus mensevicilor si liderilor SR-isti :”Rupeti-o cu burghezia, preluati puterea !” , dar Mensevicii si Socialist Revolutionarii au refuzat cu obstinatie sa preia puterea. Ei s-au agatat de burghezie si deci au permis Bolsevicilor sa cucereasca puterea. In acelasi fel noi ne adresam tuturor partidelor si organizatiilor care se bazeaza pe muncitori sau vorbesc in numele muncitorilor sa o rupa din punnt de vedere politic cu burghezia si sa lupte pentru un guvern socialist cu un program socialist.

Vom sprijinii partidele clasei muncitoare impotriva partidelor bancherilor si capitalistilor. Dar vom cere ca ele lupte pentru apararea intereselor clasei muncitoare. Nu exista alt drum decat prabusirea ce va urma masurilor paleative luate de guverne si de bancile centrale.Masurile partiale nu vor furniza o cale de scapare. Problema este ca liderii organizatiilor muncitoresti de masa din toate tarile nu au perspectiva unei schimbari radicale a societatii. Iata ce este cu precizie necesar.

Existenta sociala determina constiinta. Clasa muncitoare invata in general din experienta, si epxerienta crizei capitaliste ne spune ca invata repede. Ii vom ajuta pe muncitori sa traga concluziile necesare nu prin acuze stridente ci prin explicatii rabdatoare si prin munca sistematica in organizatiile de masa. Oamenii pun intrebari si asteapta raspunsuri. Sarcina marxistilor este numai sa faca sa devina constiiente dorintele necostiente sau semiconstiente ale clasei muncitoare de a schimba societatea.

Impotriva sectarismului.
Pentru organizatiile de masa ale clasei muncitoare.
Lupta pentru transformarea sindicatelor.
Lupta pentru un program marxist.


Ajutati-ne sa construim Tendinta Marxista Internationala

Nu este suficient sa ne lamentam pentru situatia in care ne aflam. Este necesar sa actionam. Cine spune:”Nu sunt interesat de politica” trebuia sa se nasca intr-o alta epoca. Astazi nu putem sa scapam de politica. Dar puteti sa incercati. Puteti fugii acasa, incuia usa si va ascunde sub pat. Dar politica va veni peste dumneavoastra spargand usa. Politica afecteaza fiecare aspect al vietii noastre.
Problema este ca multi oameni identifica politica cu partidele politice existente si cu liderii lor.Ei arunca o privire pe scena in paralament, carierism, discursuri goale, promisiuni desarte si se alieneaza.

Anarhistii trag concluzia ca nu avem nevoie de partide. Aceasta este o gresala. Daca casa mea se prabuseste nu trag concluzia ca trebuie sa dorm in strada ci ca trebuie sa o repar grabnic. Daca sunt dezamagit de actuala conducere a sindicatelor si a partidelor muncitoresti trebuie sa lupt pentru o alta conducere cu un program si o politica adecvata nevoilor mele.

Tendinta Marxista Internationala activeaza in 40 de tari pe cinci continente. Noi stam fermi pe fundatiile marxismului.Noi aparam ideile de baza, principiile si politica lui Marx, Engels, Lenin si Trotsky. In prezent vocea noastra este inca slaba. Pentru un timp indelungat marxistii au fost nevoiti sa inoate contra curentului. Tendinta Marxista Internationala a dovedit ca se poate mentine ferm in conditii adverse. Dar acum inotam in curentul istoriei. Toate perspectivele noastre au fost confirmate de marsul evenimentelor. Toate acestea ne confera o incredere nastramutata in ideiile si metodele marxismului, in clasa muncitoare si in viitorul socialist al rasei umane.

Incepand cu cele mai avansate elemente ale muncitorimii si tineretului, vocea noastra se va face auzita muncitorilor peste tot: in fabrici, ramuri sindicale,comitete muncitoresti, scoli si colegii,districte muncitoresti etc. Pentru a duce la capat aceasata munca avem nevoie de ajutorul vostru. Avem nevoie de oameni care sa scrie articole, sa vanda ziare, sa adune bani, sau sa activeze in miscarea sindicala si muncitoreasca. In lupta pentru socialism nici o contributie nu este prea mica iar toate lumea poate juca un rol. Dorim ca si tu sa joci un rol de asemenea. Nu gandi :”Cu mine sau fara mine nu este nici o diferenta.” Impreuna, odata ce suntem organizati putem realiza o mare diferenta.

Clasa muncitoare detine in mainile sale o putere colosala. Fara permisiunea muncitorilor nici un bec nu se aprinde, nici o raoata nu se invarte, nici un telefon nu suna. Problema este ca muncitorii nu realizeaza ca au o asemenea putere.Sarcina noastra este sa ii facem constienti de ea. Ne vom bate pentru fiecare reforma, pentru fiecare inaintare indiferent cat de mica, pentru ca numai prin lupta pentru progres sub capitalism muncitorimea va capata incredere in puterea sa de a schimba societatea.

Peste tot dispozitia maselor se schimba. In America Latina este un ferment revolutionar care se va intensifica si se va imprastia si pe alte continente. In Marea Britanie si Statele Unite persoane care nu puneau in discutie ordinea existenta incep acum sa-si puna intrebari.Idei ce inainte erau ascultate de un numar mic de persoane incep acum sa se faca auzite unui public mai larg. Terenul este pregatit pentru o dezvoltare fara precedent a luptei de clasa la scara planetara.

Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit ni s-a spus ca istoria s-a incheiat. Dar din contra istoria se afla abia la inceput. In rastimpul a fix 20 de ani capitalismul si-a dovedit siesi ca este total in faliment.
Este necesar sa luptam pentru o alternativa socialista.Telul nostru este sa aducem o schimbare fundamentala in societate si sa luptam pentru socialismul national si international. Ne luptam pentru cea mai importanta cauza: emanciparea clasei muncitoare, si instaurarea unei noi si inalt umane forme de societate. Aceasta este singura cauza onorabila in prima decada a secolului 21.


Alan Woods feb. 2009

traducere Florian Liviu Stefanescu
http://www.marxist.com/