sâmbătă, 27 septembrie 2014

Masacrul de la Odessa

Dupa Germania nazista, Romania fascista poarta responsabilitatea pentru cel mai mare numar de evrei exterminati in timpul razboiului.
'În cadrul unităților militare române care au executat aceste ordine, sursele nu menționează cazuri de inobediență.
Potrivit istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: „Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești. În acele timpuri, românii se mișcau prea rapid pentru birocrația germană”.


Încă de la debutul conflictului sovieto-german, propaganda română a indicat - alături de regimul sovietic - populația evreiască din Basarabia și Bucovina de nord ca element principal de susținere și răspândire al comunismului, aceasta fiind considerată responsabilă și de suferințele îndurate de populația românească în timpul ocupației sovietice.
Afișele propagandistice ale armatelor a 3-a și a 4-a române conțineau lozinci de tipul:
„Armatele română și germană luptă contra comunismului și jidanilor și nu contra soldatului și poporului rus”;
„Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptați contra provocatorilor de războaie!”;
„Armatele română și germană nu vin pentru a se răsbuna pe populație. Ele luptă pentru distrugerea comunismului și cahalului jidovesc”;
„Domnia jidanilor și a străinilor s-a sfârșit. Soarele dreptății românești din nou a răsărit”;
„Cine luptă pentru comunism, luptă pentru subjugarea tuturor popoarelor de către comuniști și jidani”;
„Comuniștii și jidanii v-au luat pământurile, casele, vitele și recoltele voastre. Armatele română și germană vin să vă dea înapoi avuturile voastre”;
„Jidanii, comuniștii și trădătorii neamului n-au ce căuta în Basarabia și Bucovina de nord! Să plece până nu-i prea târziu!”

În seara zilei de 22 octombrie 1941, la orele 17.35, sovieticii - partizani sau militari din armata regulată - au aruncat în aer clădirea comandamentului trupelor române din Odesa, omorând 16 ofițeri români, inclusiv pe comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină, din detașamentele militare germane care au însoțit trupele române. Militarii români nu au reușit să localizeze ascunzișurile partizanilor și s-au răzbunat pe populația civilă locală. Masacrul a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, ca reacție spontană de răzbunare la aruncarea în aer a comandamentului trupelor române din Odesa. Au fost uciși la întâmplare 5 000 de locuitori, în majoritate evrei.

Generalul Iacobici i-a raportat lui Antonescu despre detonarea Comandamentului și pierderile avute, iar acesta i-a ordonat să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”. În ziua de 23, ca urmare a directivelor lui Antonescu, Iacobovici a ordonat continuarea masacrului. Peste 19 000 evrei au fost înghesuiți în 9 magazii sovietice de explozibile aflate în port și înmpușcați la grămadă după care magaziile au fost incendiate. Parte dintre victime au fost arși de vii.

În zilele de 22 - 24 octombrie 1941, militari români au ucis între 25 000 - 34 000 de evrei din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii). Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovca, unde au fost uciși aproximativ două luni mai târziu.
Atât Antonescu, cât și Iacobici foloseau sintagma represalii („Ca represalii și pentru a da un exemplu populației...”) ca o diversiune pentru a oculta neglijența generalului Glogojanu și ca o motivare a masacrului premeditat al evreilor din Odessa și Transnistria, care aveau să devină ceea ce Alexander Dallin a denumit „groapa etnică a României”

Atât aceste represalii, cât și masacrele care au urmat nu au fost o reacție emoțională, sau punitivă la pierderile suferite, ci aplicarea deliberată a deciziei de purificare etnică planificată de consiliul de miniștri înainte de intrarea României în război, după cum reiese din directivele viceprim-ministrului Mihai Antonescu din ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian.

Cristian Bândea susține că atentatul partizanilor putea fi prevenit: „O rusoaică l-a prevenit din timp pe primarul de atunci al orașului Odessa, Gherman Pântea, că clădirea comandamentului trupelor române fusese minată. Pântea a informat conducerea armatei române, dar generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al orașului, a refuzat să ia în seamă avertismentul. În consecință, clădirea a sărit în aer și au murit toți ofițerii români aflați acolo. Ulterior, când a mers la mormântul generalului Glogojanu, mareșalul Ion Antonescu a rostit următoarele cuvinte: „Ai luptat pentru Odessa ca un erou și ai murit în Odessa ca un prost”.
„Telegramă cifrată nr. 563 Pentru generalul Macici”. Drept represalii, dl. Mareșal Antonescu ordonă:
1) Executarea tuturor Evreilor din Basarabia refugiați la Odesa.
2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului 3161 (302 858) din 23 Octomvrie 1941 care nu au fost încă executați, precum și alții ce li se pot adăuga vor fi puși într’o clădire minată anterior și care va fi detonată. Se va efectua această acțiune în ziua înhumării victimelor noastre.
3) Acest ordin va fi distrus după ce va fi fost citit.”
Acest ordin a fost executat la 24 octombrie 1941. Aproximativ 22 000 de evrei (după alte surse, 40 000 evrei au fost escortați de militari români conduși de locotenent-colonelul Nicolae Deleanu (care a ucis personal circa 50 de evrei) și locotenent-colonelul de jandarmi și pretorul orașului Mihail Niculescu (poreclit „Coca-călăul”, la Dalnic, în apropierea Odessei, unde evreii au fost înghesuiți în 4 magazii. Aceste magazii au fost mai întâi mitraliate, iar ulterior incendiate pe rând cu excepția ultimei magazii care a fost minată și aruncată în aer la aceeași oră la care explodase clădirea comandamentului militar, adică ora 17.45. La acest mascru au participat și câțiva soldați germani.

Un martor ocular al asasinatului a relatat: „Au fost masați până la refuz în patru magazii care au fost apoi nimicite pe rând, cu foc de mitraliere, pușcă, stropite cu benzină și incendiate, cu excepția ultimei magazii care a fost dinamitată. Vacarmul și scenele înfiorătoare ce au avut loc depășesc puterea de evocare: femei cu părul în flăcări, oameni răniți și aprinși de vii ieșeau prin acoperișul sau spărturile magaziilor incendiate, căutând înnebuniți o scăpare. De jur împrejur însă îi țintea arma ostașilor care aveau ordinul de a nu scăpa niciun civil. Grozăvia sinistrului era așa de puternică încât tulburase adânc pe toți cei de față, soldați și comandanți. Într-o stare sufletească în care rațiunea era gonită și înăbușită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era firea fiecăruia. Astfel unii soldați trăgeau încruntați, calm, alții se închinau și trăgeau, iar arma le tremura în mână, alții trăgeau aiurea, alții chiar evitau să tragă. (...) Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziți de chinurile morții, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împușcați. Cei mai mulți dintre ofițerii ce erau la fața locului erau impresionați la lacrimi de ceea ce erau nevoiți să facă și unii dintre ei abandonau poziția, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alți soldați fără misiune.”
A doua zi, la 25 octombrie, generalul Macici a raportat execuția a alți 13 000 de evrei și comuniști, 400 dintre ei fiind spânzurați pe străzi sau in piețele Odesei.

După J. Rotaru și colaboratorii, în primele trei luni de la intrarea în război, trupele române au masacrat 19 000 de evrei, iar 20 000 au fost uciși după cucerirea Odesei.
Comandamentul armatei germane și-a oferit serviciile, propunând trimiterea la fața locului a unui batalion SS, ca să ajute la dezactivarea minelor și curățarea Odesei de evrei și bolșevici. Autoritățile române au decis totuși să acționeze singure. Evreii localnici au fost scoși din case și executați, fără să fie judecați. Au fost spânzurați de balcoanele și felinarele de pe străzile principale. „După explozie, lungi șiruri de evrei au fost spânzurați pe stâlpii de electricitate ai troleibuzelor. Circa 10 000 evrei arestați au fost băgați în pușcărie și executați imediat.

La 23 octombrie 1941 generalul Iacobici a trimis Cabinetului Militar un raport asupra situației, care detalia acțiunile represive efectuate: „acțiunea de represiune s’a executat în interiorul orașului, prin împușcare și spânzurare, și afișarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai îndrăzni și încerca astfel de terorism”.
Alexianu a organizat ghetouri și lagăre de internare a evreilor în Transnistria (Bogdanovca, Vapniarka, Berezovca etc.) și a ordonat efectuarea de munci obligatorii, a dispus deportarea tuturor evreilor din Odesa în regiunea Berezovca, unde au fost asasinați. Cea mai mare parte a evreilor care au supraviețuit în Odessa a fost internată în satul Slobodca, desemnat de Armata a 4-a drept ghetou.

„Condițiile de trai din ghetou erau extrem de grele: Era lipsă de case. Lumea se înghesuia pe străzi. Bolnavii gemeau și se prăbușeau în zăpadă. Românii îi călcau pe cei căzuți sub copitele cailor. Plângeau copiii care înghețau. Se auzeau strigăte de groază și se cerea îndurare. Spre seara acestei prime zile, trupuri de oameni degerați zăceau pe străzi.(...) Peste tot erau jandarmi și polițiști români.”
Alexianu a vizitat ghetoul între 3 și 5 noiembrie 1941. Îngrijorat de posibilitatea izbucnirii unor epidemii, care puteau afecta întreaga populație, a adresat, la 11 decembrie 1941, un raport mareșalului Antonescu cu privire la situația din Transnistria și Odessa, în care propunea rezolvarea radicală a problemei evreiești prin deportarea totală a evreilor din Transnistria și Odessa.”

În cadrul unităților militare române care au executat aceste ordine, sursele nu menționează cazuri de inobediență.
Potrivit istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: „Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești. În acele timpuri, românii se mișcau prea rapid pentru birocrația germană”.
La procesul criminalilor de război de la Tribunalul Poporului din București (1946), unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu și Nicolae Macici a fost ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odessa din toamna anului 1941. Pentru aceste crime au fost condamnați la pedeapsa cu moartea. Primii doi au fost executați prin împușcare la 1 iulie 1946 în închisoarea Jilava, iar lui Nicolae Macici regele Mihai I i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață.
La recursul înaintat de fiul lui Gheorghe Alexianu, Curtea de Apel București la 5 decembrie 2006 a reconfirmat sentința de condamnare la moarte a criminalilor de război datată 17 mai 1946 cu anumite amendamente.

La recursul cerut de procurorul general, procesul a fost rejudecat la 6 mai 2008, când judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins definitiv cererea de revizuire a sentinței din 1946.
Directiva adresată de Antonescu la 5 septembrie 1941 de pe frontul din fața Odesei vicepreședintelui consiliului de miniștri, Mihai Antonescu:
„Soldații de pe front au mari riscuri de a fi răniți sau omorâți din cauza comisarilor evrei, care cu o perseverență diabolică împing pe ruși din spate cu revolverul și îi țin să moară până la unul pe poziție. (...) Toți Evreii să fie readuși în lagăre, preferabil în cele din Basarabia, fiindcă de acolo îi voiu împinge în Transnistria, imediat ce mă voiu degaja de actualele griji. Trebue să se înțeleagă de toți, că nu este luptă cu slavii, ci cu Evreii. Este o luptă pe vieață și pe moarte. Ori învingem noi și lumea se va purifica, ori înving ei și devenim sclavii lor. (…) Deci menajarea lor, în interior, ar fi o slăbiciune care ne va putea compromite victoria. Ca să învingem trebuie să fim fermi într'o atitudine. Asta trebuie să o știe toți. Nu economicul primează în aceste momente, ci voința națiunii înseși. Și războiul în general, și luptele de la Odessa în special au făcut cu prisosință dovada că Satana este Evreul. De aici enormele noastre pierderi. Fără comisarii evrei eram demult la Odessa”
— Mareșal Ion Antonescu

În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu, s-a adresat miniștrilor: „Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici... Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebue zvârlit peste graniță... Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională... Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari... Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege... Deci, fără forme, cu libertate completă”

sâmbătă, 9 august 2014

Ce concluzii se desprind din căderea lui Dan Voiculescu.


”Omul de afaceri” Dan Voiculescu, posesorul unei averi estimate la mai multe sute de milioane de euro și al unui imperiu mediatic din care fac parte și posturile de televiziune Antena 1 și Antena 3  cu largă audiență, clădite pe nisipurile mișcătoare ale tranziției regresive de la socialism la capitalism, a fost condamnat de justiție la 10 ani de închisoare plus confiscarea părții de avere provenite din încălcarea legilor privitoarea la privatizare.

Ce învățătură putem trage din condamnarea lui Dan Voiculescu? Că statul de drept, această minciună fondatoare a României postdecembriste, acest concept înșelător și gol de sens într-o societate scindată  în clase aflate într-un conflict economico-politic ireconciliabil, a început să funcționeze? Că justiția a început în sfârșit sub presiunea oamenilor impuși de Băsescu la vârful său să-și facă datoria? Că s-a produs ”a doua cădere a comunismului” cum clamează basiștii sau că asistăm la victoria comunismo-securismului cum susțin anteniștii? Cine poate fi atât de naiv? 

Concluzia ce se desprinde de aici este una legată de procesul de privatizare în ansamblul său, care a fost așa cum ne-a arătat și procesul lui Dan Voiculescu desfășurat în jurul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare ICA unul de jaf, acaparare primitivă a capitalului și excluziune socială a maselor de muncitori salariați decuplat total de la apărarea și promovarea intereselor economice atât ale celor ce munceau în respectivele întreprinderi cât și ale clienților și beneficiarilor  întreprinderilor în cauză și în cele din urmă ale întregii societăți.

Prezentat drept panaceu universal la problemele României postdecembriste privatizarea a constituit a doua mare minciună fondatoare după minciuna statului de drept a restaurării capitalismului în țara noastră. Este cunoscut faptul că se duce o luptă acerbă pentru impunerea vocabularului în spațiul public. Cine dictează vocabularul și temele de discuție acela deține și exercită puterea. Pentru asta sunt plătiți regește marii agenți de influență și mai mult sau mai puțin generos o armată de scribălăi și vorbeți care să le țină isonul prim soliștilor. Privatizare înseamnă de fapt expropiere, iar stat de drept înseamnă de fapt legalizarea acumulării fără nici o limită a capitalului precum și exploatarea ocrotită de lege a celor mulți și lipsiți de mijloace de subzistență.

Departe de a însemna domnia legii, putem constata acest lucru zilnic, statul de drept nu este decât o farsă sinistră, un circ mediatic, un ring de desfășurare a conflictelor din sânul clasei dominante, vezi în cazul de față conflictul dintre gașca Băsescu și gașca Dan Voiculescu terminat cu înfrângerea celui din urmă, neavând nimic de a face nici cu ideea de dreptate nici cu cea de legalitate pentru că nimic nu poate fi drept sau legal într-o societate în care puterea capitalului și averea indivizilor nu este limitată.

Paradoxal dar cea mai clară dovadă a găunoșeniei conceptului de stat de drept este chiar condamnarea lui Dan Voiculescu, numai a lui Dan Voiculescu, ca și cum privatizarea ICA este singura privatizare în care cei implicați au trișat subevaluând în mod grotesc activele ce urmau a fi transferate din proprietatea publică în proprietatea privată. Toată lumea știe că în România au fost multe mii poate zeci de mii de privatizări toate încheiate cu un eșec usturător pentru cei ce se implicaseră și munciseră acolo  cu mintea, sufletul și brațele clădind industria României și cu profituri și supraprofituri burlești de mari pentru cei ce au călcat în picioare nu numai legile dar și truda de zeci de ani a salariaților precum și viitorul acestora. A mai făcut cineva pușcărie pentru asta? Probabil nici Dan Voiculescu nu ar fi făcut dacă ar fi stat obedient în fața lui Băsescu. Ambițiile politice l-au costat scump pe Voiculescu.

Departe de a avea o semnificație economică pozitivă, privatizarea, numită astfel de stăpânii vorbelor, de fapt expropierea societății românești în ansamblul său de o avere acumulată în 45 de ani de muncă susținută cu lacrimi, sudoare și sânge nu a dus decât la transferul acestei averi fabuloase în câteva mâini aflate în interiorul și exteriorul țării, la pauperizarea populației, la emigrația forțată a muncitorilor și intelectualilor, la fracturarea societății românești în clase antagoniste.

Valul de entuziasm popular sincer provocat de arestarea lui Voiculescu este expresia cea mai autentică a mâniei, urii și revoltei ce clocotește în sânul maselor la adresa întregii clase suprapuse percepută ca lipsită în întregime de legitimitate. Căderea oricărui cap aparținând clasei dominante indiferent de circumstanțele sale este aclamată frenetic și percepută ca un act de dreptate divină.

Dar din fericire pentru cei ajunși în situația lui Dan Voiculescu caracterul de clasă al societății românești nu se oprește la poarta penitenciarului. Iată ce ne spune Evenimentul Zilei din 09 august 2014. ”Voiculescu ar putea avea un statut special în penitenciar din cauza funcțiilor pe care le-a deținut în stat, acesta fiind de două ori senator în Parlamentul României, mai susţine aceeaşi sursă. Pentru că deține informații importante despre statul român, Voiculescu nu va împărți celula cu deținuți cu un nivel educațional mai scăzut și nici cu persoane care l-ar putea pune în pericol.”

luni, 24 februarie 2014

Apel al Partidului Comunist Ucrainean către mişcarea comunistă şi de stînga internaţională

Dragi tovarăşi,

Ucraina a căzut din nou victimă a “revoluţiilor colorate”. Mass media arată zilnic mărturii şocante despre actele de violenţă, de vandalism şi de ocupare a clădirilor guvernamentale din ţară. Au fost victime sute de protestatari şi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi, au existat cazuri de răpiri de persoane. Ultimele evenimente au distrus mitul că lupta din Kiev se dă între “regimul criminal” şi “opoziţia democrată”.

În realitate este vorba despre lupte de putere între clanuri oligarhice, având ca ţintă acapararea preşedenţiei.  Avem de a face cu o lovitură de stat, lucrul este confirmat de recentele acţiuni ale opoziţiei de a crea structuri paralele de putere, anticonstituţionale cu scopul de a forţa autorităţile să folosească violenţa.

Se remarcă creşterea activităţii grupurilor neonaziste care recurg la violenţă. Acestea sunt în principal comise de “Spilna Sprava” (“Cauza comună”), “Trizub”(“Trident”), “UNA-UNSO”, “Svoboda”( “Libertatea”) etc. Ultima, “Svoboda” este în mod deosebit responsabilă de escaladarea conflictului deoarece este un partid parlamentar şi chiar este la putere în unele regiuni din Ucraina, fapt care îi dă mari posibilităţi de destabilizare a ordinii constituţionale.

Organizaţiile acestea sunt unite ideologic şi urmează exemplele partizanilor ucrainieni ai nazismului - Bendera and Shukhevich. Ei folosesc sloganuri naziste. De exemplu, astăzi este foarte popular sloganul “Glorie Ucrainei, Glorieto Eroilor!” care era strigat atunci când erau executaţi evrei, comunişti şi polonezi în timpul ocupaţiei germane.

PCU a informat deja partidele comuniste frăţeşti despre aceste lucruri, dar acum lucrurile au luat o turnură foarte gravă. După ce au vandalizat monumentele luui Lenin , acum au început să vandalizeze monumentele eroilor antifascişti.

Ucraina se cufundă în haos. Având acum şi sprijinul politicienilor din UE, este clar că se provoacă deliberat un război civil de către Occident. În timp ce SUA cere autorităţilor să negocieze cu opoziţia şi să renunţe la legile “nedemocratice şi dictatoriale” , neofasciştii ocupă clădiri guvernamentale.

Totuşi, legile acestea sunt exact cele acceptate în UE şi SUA. De exemplu, conform noilor legi, organizaţiile public finanţate din străinătate (şi care au o mare răspundere pentru haosul creat ) sunt obligate să se înregistreze ca firme străine. În SUA această lege există din 1930. Ucraina a urmat exemplul American.
În UE există legi care interzic manifestanţilor să îşi ascundă faţa. În Germania mascarea feţei sau purtarea unui scut este considerată infracţiune. În Franţa se pedepseşte cu 3 ani de închisoare şi amendă de 45000 euro. Asemenea interdicţii sunt şi în SUA, Anglia şi Canada. În Anglia amenda este de 5000 de lire + închisoare de maximum 10 ani; în SUA e închisoare până la 10 ani. Lovirea unui apărător al ordinii se pedepseşte peste tot cu închisoarea. Şi totuşi, politicienii din Vest care îşi exprimă “îngrijorarea” uită aceste lucruri.

În asemenea condiţii, PCU declară că răspunderea pentru violenţe este egal distribuită între
- conducerea ţării, care prin măsuri rău gândite a dus la explozia protestelor de masa
- liderilor “opoziţiei”, semi fasciste, naţionaliştilor care vor să dea o lovitură de stat
- politicienilor din Vest (în primul rând UE şi SUA) care cheamă la “radicalizarea protestelor”

Soluţia propusă de PCU este un referendum, după încetarea violenţelor şi încetarea amestecului străin în problemele noastre. Orice creare de organe paralele şi neconstituţionale nu face decât să ducă la război civil. O parte a populaţiei va sprijini actualul guvern, alta “opoziţia”. Se poate ajunge la divizarea Ucrainei.
Concret, PCU propune
- referendum pentru stabilirea politicii economice şi integrarea Ucrainei
- reformă politică: republică parlamentară şi nu prezidenţială
- nouă lege electorală, revenirea la votul proporțional pe liste
- reformă judiciară, alegerea judecătorilor

Vă rugăm să contribuiţi la reconcilierea societăţii noastre şi să informaţi corect oamenii din ţările voastre despre ce se întâmpla la noi. Vă rugăm să condamnaţi acţiunile extremiste propaganda fascistă şi, mai ales, amestecul UE şi SUA în problemele interne ale Ucrainei.

29 ianuarie 2014
Petru Simonenko
Prim secretar al PCU

traducere de Gh.Zbăgnu
sursa: (https://docs.google.com/.../0B.../edit...)

luni, 6 ianuarie 2014

Proiect de program electoral al Partidului Alternativa Socialistă PAS

http://www.pasro.ro/
Pornind de la faptul că PAS în calitatea sa de partid al oamenilor ce muncesc își propune să lupte pentru o societate liberă de asuprire socială, în care omul să fie preocuparea centrală și majoră a demersului politic, economic și social, în opoziție cu societatea actuală în care corporațiile dictează viața oamenilor și fac legea conform interesului mercantil al profitului maxim, cerem schimbarea radicală a bazelor vieții politice și sociale conform următoarelor principii pe care le considerăm punctul de plecare în direcția unei lumi mai bune și mai drepte:

1.Principiul venitului de bază necondiționat: orice rezident legal în România primește un venit minim necondiționat, al cărui cuantum e estimat științific și stabilit prin lege, anual.

2.Principiul democrației efective: averea totală personală a fiecărui cetățean va fi limitată superior la o mărime egală cu o viață de salarii medii pe economie (se ia viața cea mai lungă înregistrată oficial, cifra curentă e 130. Limita maximă a averii va fi deci: 130 ani x 12 luni x 350 Euro (salariul mediu) =546,000 Euro).

3.Principiul suveranității: Statul nu poate angaja datorii decât de la propriii cetățeni și doar prin intermediul variației temporare a taxelor, aprobate prin referendum.

4.Principiul serviciilor publice: educația, sănătatea și justiția sunt servicii publice finanțate din taxe pe care statul trebuie să le asigure necondiționat tuturor celor care le reclamă,. Serviciile publice sunt administrate de profesioniștii domeniilor în chestiune. Procentul alocat de la bugetul public se stabilește prin lege.

5. Principiul comunicării: Infrastructura Internet e un serviciu public egal accesibil oricărui cetățean pentru comunicare și informare.

6. Principiul democrației participative: deciziile politico-administrative vor fi validate de către membri comunității la care respectivele decizii fac referință printr-un mecanism universal de votare bazat pe un serviciu public de votare prin internet.

7. Principiul calității vieții: numărul maxim de ore de muncă pe zi lucrătoare va fi limitat strict la 8 ore.

8. Principiul transparenței afacerilor: Întreprinderile sunt obligate să pună la dispoziția publicului la cerere orice fel de documente interne, financiar-contabile, contracte, protocoale, note, decizii etc.

9. Principiul cunoașterii: cercetarea finanțată public e un serviciu public și aparține domeniului public. Rezultatele cercetării sunt accesibile permanent și comprehensiv publicului fără costuri suplimentare.

Aceste nouă puncte constituie o bază de dezbatere și discuții pentru toți cei interesați de soarta PAS, de parcursul acestui partid la alegerile europarlamentare din acest an și nu numai. Vă invităm, deci, dragi colegi, tovarăși, prieteni să vă exprimați părerile, obiecțiile, criticile etc.
PS Punctul zece l-am lăsat deliberat liber pentru cei ce vor mai avea ceva de adăugat. Documentul a fost redactat împreună cu Romeo Anghelache alias Humanist (http://humanist.roua.org/2014/01/10/limitarea-averii-personale-pro-si-contra/)

duminică, 5 ianuarie 2014

Despre revoluție, conștiință și altele...

Legea fundamentală a revoluției sociale, care a fost confirmată de toate revoluțiile și în special de cele trei revoluții ruse din secolul douăzeci, este aceasta: pentru ca o revoluție să aibă loc nu este suficient ca masele exploatate și asuprite să realizeze că nu se mai poate trăi în vechiul fel și să ceară o schimbare; pentru ca o revoluție să aibă loc este esențial ca exploatatorii să nu mai poată trăi și guverna în vechiul fel.

Nu mai atunci când clasele de jos nu mai vor să trăiască în vechiul fel iar clasele de sus nu mai pot merge înainte în vechiul fel, revoluția poate triumfa.

Acest adevăr poate fi exprimat și cu alte cuvinte: revoluția este imposibilă fără o criză adâncă la nivel național (afectându-i atât pe exploatatori cât și pe exploatați). Prin urmare, pentru ca o revoluție să aibă loc, este esențial, în primul rând, ca majoritatea clasei muncitoare (sau cel puțin majoritatea muncitorilor conștienți, influenți și activi politic) să realizeze pe deplin că revoluția este necesară, până într-acolo încât să fie pregătiți să moară pentru ea; în al doilea rând, clasa conducătoare să traverseze o criză politică și guvernamentală, care va atrage către politică chiar și cele mai înapoiate mase (este simptomatic pentru fiecare revoluție autentică rapiditatea cu care care crește de zeci sau de sute de ori masa muncitorilor și asupriților - până la acel moment apatică- capabilă de a purta războiul politic) șubrezind guvernul și deschizând revoluționarilor posibilitatea de a-l răsturna cu rapiditate.

V.I. Lenin, Stângismul-boala copilăriei comunismului.
  • Claude Karnoouh Asta se numeste conditile objective ale poporului...
  • Lucian Sarbu La scara istoriei, revoluțiile naționale sunt o raritate (chiar dacă le comasăm cu răzmerițele și răscoalele țărănești din Evul Mediu). Ceea ce au trăit francezii în perioada 1789-1848 (trei revoluții pe parcursul unei singure vieți) nu e doar o raritate, ci chiar o excepție, majoritatea popoarelor cu sămânță revoluționară neavând în palmares mai mult de o revoluție la câteva secole. Având în vedere că poporul român a ieșit ultima oară în stradă, pentru a da jos un regim politic, în 1989, eu nu mă aștept să repete experiența mai devreme de 2200. Până atunci mai poate fi scos în stradă doar de micii și manelele lui Vanghelie, ceea ce înseamnă că de fapt Vanghelie e cel mai revoluționar politician român, este însuși Vladimirescul zilelor noastre. De altfel s-a văzut și cu prilejul acestor sărbători de iarnă: #unitisalvam = 10.000 de oameni; #revelion_in_Piata_Constitutiei + #vanghelion = 70.000 de oameni. Așteptând revoluția = așteptându-l pe Godot. La mulți ani și așteptare plăcută!
  • Kliment Vorosilov România și alte țări din fostul Bloc Estic merg accelerat în jos. Nemulțumiri sunt și în țările din fostul Bloc Vestic, să ne amintim numai de mișcările puternice de mase din Grecia. Orânduirea neo-liberală este din ce în ce mai împilatoare, transformând popoarele în popoare de sclavi, este din ce în ce mai de nesuportat. Există șanse pentru o nouă Rusie și un nou Lenin. Ce nu mai este de actualitate în textul de mai sus este adresarea către marile concentrări muncitorești industriale, ele nu prea mai există, aici ar trebui venit cu ceva nou.
  • Florian Liviu Nu mai există mari concentrări de muncitori în industrie dar există facebook (internet). Dacă fiecare activist are în medie 500 de prieteni (cititori), atunci 100 de activiști pot disemina ideile revoluției la 50,000 de oameni, iar această masă de oameni înseamnă deja mai mult decât însuma cea mai mare concentrare de muncitori industriali din vremea lui Lenin, uzinele Putilov cu 40,000 de lucrători.
  • Lucian Sarbu Asta așa e, dar ce te face să crezi că rata de răspuns va fi de 100% (50.000 de idei > 50.000 de revoluționari)? În realitate ea e undeva pe la 0 virgulă ceva după cum te poți convinge și singur. Înaintea revoluției ruse starea populației chiar era revoluționară, indiferent că vorbeam de soldații de pe front, muncitorii din uzine sau mujicii de la țară, deci propaganda revoluționară a mers la sigur, s-a propagat așa cum se propagă o undă pe suprafața unei ape ajungând până în cele mai ascunse cotloane. „Pace imediată și pământ țăranilor!” Asta vroiau oamenii, asta le-a dat Lenin. Tu cu ce sări la înaintare? Ai niște Samsung Galaxy S5 sau niște Ifoane gratis? Nu cine știe ce, doar câteva sute de mii. Atunci o să scoți lumea în stradă și va face ce revoluție vrei tu. Momentan Vanghelie dă doar mici și bere și cu oferta asta, după cum vezi, oamenii nu fac revoluție, doar dansează după cum le cântă Vanghelie. Dar e un început.
  • Florian Liviu Lucian Sarbu nu înțeleg ce vrei să demonstrezi cu comentariul tău, că revoluția nu este posibilă ?!, că revoluțiile sociale sunt rare?! Păi firește că sunt rare, dacă ar fi dese nu și-ar mai merita numele de revoluții. Și ce dacă sunt rare?, datoria noastră este să diseminăm ideile revoluției, să ridicăm nivelul de conștiință al muncitorilor. Noi nu așteptăm pasivi să vină revoluția cum așteaptă unii a doua venire a Mântuitorului, noi luptăm activ pentru crearea și lărgirea condițiilor pentru înfăptuirea revoluției. Este exact ceea ce ne desparte de social-democrație.
  • Lucian Sarbu Ce înseamnă „să ridici nivelul de conștiință”? Cum poți demonstra cuiva că _tu_ ai un nivel de conștiință ridicat și că nivelul _tău_ e unul ridicat, nu unul, să zicem, „lăsat”? Asta e întrebarea. Lui Lenin i-a fost ușor să însuflețească masele pentru că, repet, el a făcut o revoluție dorită de toți, mai puțin de camarila țaristă și de câțiva politicieni burghezi în frunte cu Kerensky. Dar la o adică, dacă l-ai putea teleporta pe Lenin acum, aici, și l-ai pune să facă brusc o revoluție sau să „ridice nivelul de conștiință al maselor” pentru una, aceeași întrebare i s-ar putea pune și lui. Adică, de ce nu ar „ridica nivelul de conștiință al maselor” mai mult decât o faci tu Beyonce, sau Florin Salam sau, de ce nu, patriarhul Daniel?
  • Kliment Vorosilov Facebook-ul are un efect limitat. De exemplu, cu tot Facebook-ul, noi nu suntem în stare să ne adunăm mai mulți de 10 în București la o acțiune. Da, este bun, consolidează relații existente, dar cam atât. Trebuie să fim realiști. Eu am 350 de prieteni pe Facebook. Da, majoritatea sunt de stânga, iar dintre cei de stânga, am o majoritate covârșitoare românească. Însă, cei care mă urmăresc asiduu sunt de ordinul zecilor în cel mai bun caz. Din cele câteva zeci doar jumătate sunt de cele mai multe ori de acord cu mine. Opinia mea este că a pune accentul Facebook înseamnă moarte sigură.
  • Kliment Vorosilov Ca să fac o comparație plastică, Facebook-ul este pentru noi, cei de stânga, ceea ce era cavaleria pentru legiunile romane. Ea sprijinea atacul legiunilor, acoperea flancurile, hărțuia inamicul, era folosită ca mijloc rapid de comunicare. Lăsată singură, cavaleria nu ar fi putut câștiga nicio mare confruntare.

    După cum am mai spus, și am spus-o de multe ori, oricând PAS are nevoie de mine pentru o acțiune în teritoriu, e de ajuns să îmi ceară și voi veni, bineînțeles, cu rezerva să nu am altceva deosebit de important de făcut.
  • Elev La Școala Marx <> Păi e cît se poate de simplu: consemnezi răspicat în documentele tale programatice înalta descoperire că "pornind de la ideea că oamenii sunt diferiți și gândesc diferit, PAS nu-și mai propune să devină partid de masă." și te reprofilezi, prin urmare, pe partidul de nișă.
  • Florian Liviu Lucian Sarbu Nivelul de conștiință este analog cu nivelul văzului, să zicem. Un simț vizual ridicat înseamnă capacitatea de a vedea clar și distinct la distanță obiecte. Prin urmare, nivel de conștiință socială ridicat înseamnă capacitatea de a sesiza cu claritate și distincție caracterul istoric și de clasă al relațiilor sociale în care se mișcă individul în cadrul societății, al modului de producție etc.
  • Florian Liviu Nivelul de conștiință socială al unui individ este cu atât mai ridicat cu cât el reușește să exprime mai clar și mai distinct interesele clasei căreia îi aparține sau de care a ales să se atașeze.
  • Lucian Sarbu Florin, cum faci diferența între interesele proletarilor pe care le exprimi tu și interesele pe care le exprimă Florin Salam? Ambele sunt „clare și distincte” (ah!... ce cartezian sună! ... zici că e desprins direct din Discursul despre metodă!) dar ceva-mi spune că masele largi populare îl recunosc pe Salam drept reprezentant autentic, nu pe tine. O să zici probabil că massele încă n-au conștiință socială. Și ce? Maneliștii or să zică despre tine fix același lucru. Cine are dreptate?

    http://youtu.be/09QY5Wdw0q0
    www.youtube.com
    Sound Empire SRL Titular de drepturi Canal Oficial
  • Florian Liviu Florin Salam exprimă interesele și valorile burgheziei țigănești, nu ale proletariatului. De unde până unde ai dedus că Florin Salam exprimă valori ale proletariatului? Faptul că mulți proletari ascultă muzică de Salam asta dovedește tocmai nivelul lor coborât de conștiință socială sau cum a spus-o Marx este o dovadă a falsei conștiințe generată în capul oamenilor de ideologia burgheză. Noi și tu asta trebuie să facem: să luptăm contra falsei conștiințe, să luptăm să extragem câți mai mulți muncitori de sub influența ideologiei burgheze (uneori și pe noi înșine când este nevoie ca în cazul tău) și să-i aducem sub influența marxismului. Asta trebuie să fie principala sarcină a unui partid marxist, deci și a PAS. Mai bine te-ai preocupa cum să înființăm o organizație muncitorească la nivelul capitalei, ar fi mult mai util.
  • Lucian Sarbu N-aș zice că Florin Salam exprimă doar valorile burgheziei țigănești. Sentimentele de dragoste din cântecele lui sunt valabile pentru toate clasele sociale și pentru toate etniile, nu doar pentru rromi. De altfel lăutarii țigani au exprimat secole de-a rândul ceea ce e mai profund în sufletul poporului român. Și apoi ajungem la aceeași întrebare de dinainte. Cum identificăm nivelul „coborât” și nivelul „ridicat” de conștiință? Doar raportându-ne la ideile noastre? N-avem cum. E solipsism. Adică idealism pur.
  • Chivu Alexandru Fiecare din voi are o doza de dreptate, dar lucrurile sun mult mai complicate. Marx vorbea de castigul pe care l-ar avea clasa muncitoare prin trecerea de la constinta in sine la constiinta pentru sine. Asta se face peste noapte, cu psalmii si busuioc politic. Se face sub presiunea existentei sociale. In focul luptelor sindicale si politice de stanga. Prin studiu individual al marxismului si prin dezbateri ideologice si doctrinare colective,. Miscarea socialista a fost apanajul intelectualilor. Miscarea muncitoreasca s-a caracterizat prin sindicalism. Unirea celor dou miscari au creat actiunea politica. Azi, unde sunt intelectualii, unde este proletariatul, unde sunt cluburle muncitoresti? Unde sun analizele economice si sociale? Unde se stabilesc obiectivele strategice ale luptei sindicale si politice? Cine si unde se elaboreaza tactica luptei?
  • Kliment Vorosilov Trebuie să facem o precizare. Eu am citit programul PAS, de fapt l-am citit împreună cu Florin, înainte de ultimele alegeri, nu cred că acest program a devenit mai radical. PAS-ul are un program social-democrat şi nu unul marxist. PAS susţine o economie de piaţă socială. Nu putem spune azi că PAS este partid marxist.
  • Kliment Vorosilov Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă PAS şi-ar schimba denumirea în cea de Partid Comunist? Şi-ar schimba atunci şi programul?
  • Lucian Sarbu Aș zice că azi capitalismul e mult mai pervers decât în urmă cu 100-150 de ani și trebuie ținut cont de acest fapt. Între timp științele sociale au făcut progrese enorme privitoare la felul în care funcționează mintea omenească și dreapta și-a învățat temeinic lecția. Stânga - mai puțin spre deloc. Avantajul epistemic a fost la început de partea stângii, Marx chiar a reușit să revoluționeze economia politică. Dar avantajul acela s-a dus. Între timp științele sociale au evoluat și dreapta a preluat inițiativa epistemică. Dreapta reușește acum să manipuleze sentimentele și conștiințele, să creeze false valori, să pună în mișcare ținte false. Stânga - nu prea, ba de multe ori aleargă cu entuziasm după țintele false servite de dreapta. Mai mult, prin jocuri subtile de idei și de limbaj dreapta se prezintă pe sine ca fiind „echidistantă”, „rațională”, „calmă”, în timp ce stânga e lăsată să-și rupă dinții în țintele false și să pară astfel complet dezaxată. Nu în ultimul rând, în ultima vreme, pe fondul dominației totale a neoliberalismului și a îngenuncherii complete a social-democrației, care nu mai are nimic de-a face cu stânga, dreapta își permite chiar aroganța supremă de a-și asuma pentru sine cauza proletariatului. „Muncitorii în sus, muncitorii în jos...” A se vedea cine sunt o mare parte din votanții lui Băsescu, Merkel sau Marine Le Pen și cum fac acești lideri apel, fără nici un fel de rușine, la oamenii „muncii”... Răspundem la provocările astea? Preluăm iarăși inițiativa epistemică? Învățăm și noi lecțiile științelor sociale din secolul XX sau o ardem înainte cu Lenin, Nea Nicu' și biblia... mormonă? Asta e întrebarea.
  • Kliment Vorosilov Lucian, tot ce ai scris este foarte adevărat. Însă de care stângă vorbim azi? Eu mă consider marxist (mă gândesc aici în primul rând la conţinutul Manifestului). Nu am însă nicio problemă în a sprijini PAS-ul, care are un program social-democrat. Tu cum te consideri? Cum te poziţionezi faţă de Marx (şi al său Manifest)? Întrebarea mea nu este deloc tendenţioasă, eu sunt foarte serios când întreb ceva, vreau doar să înţeleg care este stânga la care te referi mai sus.
  • Chivu Alexandru Limba ti-a fost data ca sa-ti ascunzi gandurile si nu sa le marturisesti, spunea Taiieyrand. Lucian are dreptate in analiza facuta. Stanga nu prea a evolut. Stanga din estul Europei este inca demoralizata si paralizata. Sa nu uitam ca i s-a pus atat de multe in sarcina incat nu este in stare sa se apere, dar sa contraatace. Cu atat mai mult este inapta luptei cu cat este sub obrocul legislatiei nepermisive, sub tirul prese, in majoritate ostilei si manipularii politicienilor din dreapta spectrului politic. Marxismul nu e o dogma, e o calauza in actiune. Trebuie regandit teoretic si gasite solutii practice de implementare. Daca vei construi dupa o schema care s-a vadit ca te duce la esec, vei repeta esecul. Si apoi lumea si fenomenele economice, sociale si politice se schimba, au o dinamica aparte. La vremuri noi, metode si solutii noi.PAS-ul trebuia sa-si gaseasca calea de subzistenta intr-un mediu total ostil. Pana acum a reusit. Asta inseamna ca pana una alta, solutia gasita si accesata e buna. Si am sa inchei tot cu un citat: Nu conteaza ce culoare are pisica, important e sa prinda soareci - Deng.
  • Ionescu Mihai ''Stanga din estul Europei este inca demoralizata si paralizata. '' cu exceptia cele din Grecia
  • Lucian Sarbu Kliment Vorosilov (Bogdan), nu știu de ce tot insistați voi - câțiva - că programul PAS e unul social-democrat. Programul PAS e unul socialist-democratic clasic, în care se vorbește răspicat despre socializarea bogățiilor naturale și a principalelor ramuri economice (cap. 3), despre confiscarea averilor dobândite prin furtul din avuția publică, despre păstrarea în proprietate publică și administrarea eficientă a ceea ce mai este încă în proprietate publică, pentru asigurarea completă într-un cadru adecvat atât a drepturilor social-economice, dar și a celor politice etc. etc. etc. Chiar nu văd ce e social-democrat aici, ce legătură avem cu PSD-ul, care știm prea bine că a jefuit și a distrus România punând în practică barbaria neoliberală, și la final nici măcar democrație nu a adus, România de azi fiind orice, numai un stat democrat, nu. Dacă suntem un partid social-democrat ca la 1900, ca în timpul social-democrației clasice, a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor, cum s-a numit primul partid socialist din România, atunci da, suntem „social-democrați” și nu văd nimic rău în asta, pentru că social-democrația de atunci era mult mai de stânga decât multe partide de stânga de azi. Dacă nu suntem comuniști în sensul marxist-leninist al termenului, adică musai revoluționari, iarăși, eu personal nu văd nimic rău în asta.
  • Kliment Vorosilov Nu este vorba Lucian de un reproş cu social-democraţia. Orice formaţiune ce susţine măsuri de stânga, dar nu vrea să dărâme capitalismul, este social-democrată. PSD-ul este de fapt de dreapta, de o dreapta sălbatică chiar, prin măsurile aferente acestei categorii pe care le-a promovat (privatizările distrugătoare, de exemplu), acesta nu are nimic de-a face cu social-democraţia. Te-am rugat doar să detaliezi în ce fel de stânga crezi, lucru pe care le-ai făcut. Deoarece susţin programul PAS, avem o luptă comună. Discuţia a pornit de la observaţia lui Florin că PAS ar fi un partid marxist.
  • Kliment Vorosilov Trebuie să existe şi momente de clarificare ideologică. Principalul este că toţi suntem de stânga, susţinem programul progresist al PAS şi avem o luptă comună pentru el.
  • Kliment Vorosilov Sunt marxist, marxismul este pentru mine un ideal. Sunt însă şi un om cu picioarele pe pământ, pragmatic, care sprijină stânga reală (stângă de unde PSD este exclus complet, el este un partid fals de stânga) şi care vede în PAS partidul cu cel mai progresist şi mai închegat program de stânga din România.
  • Ionescu Mihai Lucian Sarbu ''Cum identificăm nivelul „coborât” și nivelul „ridicat” de conștiință? Doar raportându-ne la ideile noastre? N-avem cum. E solipsism. Adică idealism pur.'' '' Florian Liviu a zis bine, un individ cu un nivel ridicat de constiinta sociala,are capacitatea de a observa caracterul de clasa al istoriei al relatiilor de productie , si chiar al relatiilor inter-umane..cu cat o societate este mai de dreapta cu atat mai mult relatiile inter-umane vor lua chipul si asemanarea dintre relatiile dintre marfuri,se vor rezuma si mai mult la urmarirea satisfacerii propriului interes exact ca pe taramul comercial,vor avea caracter cat mai mercantilist,vor fi mai tensionate,incordate,vor da nastere la cat mai mult stres.o constiinta sociala ridicata presupune o empatie dezvoltata,o capacitate ridicata de a citi interlocutorul si totalitatea fenomenelor sociale,exterioare omului,si cauza lor.Florin Salam nu exprima doar idealurile si convingerile burgheziei tiganesti,a absurd sa spunem asta,ci ale intregii burghezii.maneaua este muzica balcanica,ea nu este numai in romania ci in toat statele balcanice.de exemplu la bulgari majoritatea interpretilor sunt tinere care cu siguranta se vad promotoarele perfecte ale (pseudo)feminismului liberal( am pus pseudo pt ca nu se poate integra un concept egalitarist ca feminismul intr-un mecanism patriarhal cum este lumea capitalista): femeia sexy,fatala,perfectiunea fizica intruchipata care taie orice respiratie,indepenta financiar,femeia de succes http://www.youtube.com/watch?v=LoyU93LfNPI . maneaua nu exprima decat cultura burgheziei adusa in sanul maselor saracite educativ si cultural,mai ales in sanul paturilor de jos,care sunt foarte predispuse la a pica prada valorilor burgheze dintr-o societate capitalista nedezvoltata cum este cea din romania,intr-o proportie mult mai mare fata de paturile de jos din societatile occidental social-democrate.maneaua exprima dorinta omului din clasa de jos si din clasa de mijloc de a ocupa o pozitie in clasa burgheziei.maneaua nu este decat pop-balcanic,ori cultura pop ce exprima: opulenta,lux,putere,clipurile pop de multe ori dau senzatia (chiar inconstienta) ca interpretul poate face absolut orice in acest univers,fiind inzestrat cu calitati supranaturale,pentru el nu exista limite,el este intruchiparea succesului maxim, a creatiei divine,pot da senzatia de frustrare privitorului,de aici sunt sanse mari sa se nasca respectul si idolatria fata de interpret.cultura societatii determina si arta,in arta regasim conceptele ideologiei clasei dominante
    www.youtube.com
    Producer: Payner Media Ltd. / Payner Ltd. Media: Planeta TV, Planeta HD All righ...See More
  • Ionescu Mihai Kliment Vorosilov DA.in primul rand PSD-ul nu da doi lei pe impozitul progresiv pentru mediul de afaceri,optand pentru impozit forfetar nu da doi lei pe sindicalismul din sectorul privat,nu da doi lei pe ridicarea consistenta a minimului pe economie prin care sa se asigure un trai decent omului de rand,ba chiar il sufoca pe acesta cu taxe absurde,si nu ofera ajutoare sociale reale paturilor defavorizate.de ex. anglia si austria dau gratis case cetatenilor lor care nu dispun de una,spania da de mai multe ori pe saptamana mese,loturi de alimente si haine,nevoiasilor aflati pe teritoriul ei...nu doar bastinasilor,plus ca acolo exista si hosteluri gratuite
  • Florian Liviu PAS trebuie să-și treacă musai în programul electoral pentru euro-parlamentare revendicarea venitului minim necondiționat. Această revendicare a stângii radicale europene este deja popularizată în Occident.
  • Ionescu Mihai ''Under Swiss law, citizens can organize popular initiatives that allow the channeling of public anger into direct political action. The country usually holds several referenda a year.'' aici iz de stanga radicala ,anarho-comunista
  • Nertan Sebastian Acuma sarind peste partea de discutie ideologica de mai sus,foarte interesanta de altfel,vreau sa subliniez ca cea mai mare problema a unui partid ca PAS,indiferent de ce program ar avea,e cum va putea sa isi faca cunoscut programul... Stim bine ca massmedia e aservita politic partidelor de dreapta...
  • Gheorghita Zbaganu Frumoasa dezbatere. SA vedem cum ne ajuta Facebook sa stringem 200 K semnaturi ca sa putem participa la europarlmentare. In 2009 nu am fost in stare. Unii tovarasi intreaba de ce sa candidam, fiindca ideea ar fi ca UE este o constructie menita sa apere mrele capitaluri monopoliste si ar trebui sa militam pentru esfiintarea ei iar parlementul UE e doar o inutila palavrageala. Dar chiar si asa, tot e bine sa incercam sa ajungem acolo, chiar daca sansele sa trecem de bariera de 5% sunt infinitezimale. De ce? Ca sa aratam ca existam. Putem milita pentru salariul minim european, pentru abrogarea tratatului e la Lisabona, pentru ca resursele unui stat membru sa fie exploatate doar de acel stat, pentru recistigarea suveranitatii la nivel national, si altele. Astept sugestii la gheorghitazbaganu@yahoo.com
  • Gheorghita Zbaganu Ca sa existe o situatie revolutionara mai trebuie ca clasele conducatoare sa isi dea in cap si sa se urasca mai mult decit ne ursc pe noi, pe care ne considera niste excentrici inofensivi. Cam asa era considerat si Lenin.
  • Florian Liviu Suntem condamnați să lucrăm cu facebook-ul. Nu avem de ales. Ar trebui ca fiecare organizație de județ să aibă propria pagină de facebook unde să facă propagandă. Ar trebui elaborat un document în zece sau cinci puncte în fraze scurte, clare, concise (în ziua de azi majoritatea oamenilor au probleme cu atenția) în care să se exprime esența programului electoral al partidului. Cred că prima chestie ar trebui să fie cum am scris mai sus revendicarea venitului minim garantat. Acest document trebuie apoi popularizat pe internet prin toate mijloacele ce ne stau la îndemână, facebook, bloguri, email-uri etc.
  • Gheorghita Zbaganu Asa e, Florian. Incepe tu cu un text in 10 puncte, macar sa avem o baza de discutie. Luci a scris ceva prea lung si porea coerent si prea logic pentru a avea impact pe www.pasro.ro. Poimiine ma duc la PAS si le arat ce idei sunt, dar repet, prima miscare e sa ne rugam de toti cei pe care ii cunoastem sa ne ea semnaturi. Orice mijloc e bun, chiar santajul sentimental............
  • Florian Liviu ok, mă ocup