Puterea încearcă o diversiune şi totodată caută să manipuleze opinia publică. Ea a lansat ideea că cei ce se luptă la propriu cu jandarmii şi implicit cu actuala putere politică sunt membrii galeriilor de fotbal, dar acest lucru este o mare minciună, un mare neadevăr.
Profitând de faptul că între cei ce s-au opus activ jandarmilor se aflau şi grupuri aparţinând galeriilor de fotbal se caută să se minimalizeze, să se arunce în derizoriu, să se distragă atenţia de la faptul de însemnătate istorică că lupta claselor populare ajunse la disperare a luat pe alocuri un caracter violent.
Cred că este prima manifestare făţişă de ostilitate totală faţă de un regim de la acţiunile muncitoreşti conduse de Miron Cosma în timpul guvernării Emil Constantinescu.
Se face mare vâlvă că s-au incendiat nişte chioşcuri de ziare şi că s-a distrus nu ştiu ce material rutier, dar se trece criminal sub tăcere faptul că tinerii au spart vitrinele mai multor bănci exprimându-şi în acest fel cu claritate protestul, indignarea şi revolta faţă de felul în care băncile spoliază populaţia.
L-am văzut pe primarul Sorin Oprescu făcând pe îngrijoratul- ce să zic?- afirmând că toate aceste pagube vor fi suportate în final de către contribuabilul amărât, dar nu a suflat un cuvânt despre pagubele pe care guvernările ce se succed din 1990 încoace le-au produs României. Se vorbeşte de vandalismul protestatarilor, dar nici măcar nu se şopteşte despre vandalismul pustiitor al guvernanţilor.
Întrebare pentru primarul Oprescu şi alţi vorbeţi de serviciu de pe la televiziuni care s-au grăbit să-i condamne pe tineri. Ce este mai păgubos pentru ţară şi pentru populaţie, un guvern care se împrumută 50 de miliarde la FMI, distruge sistemul de sănătate în mod conştient pentru a-l privatiza, anulează un cod al muncii progresist pentru a-l înlocui cu unul de la începutul secolului 20 în care muncitorii nu aveau nici un drept, nu emite nici o hotărâre şi nici o lege în interes naţional, ci numai în interes privat sau de grup sau câteva sute de tineri pe care disperarea, mânia şi furia cauzate de lipsa de şanse reale îi mână la lupta pentru a-şi cuceri demnitatea.
Personal i-am văzut duminică pe tinerii care aruncau cu pietre în jandarmi şi se împotriveau activ acestora. Erau tineri din cartierele periferice ale capitalei, în inferioritate fizică evidentă în raport cu jandarmii toţi înalţi, bine făcuţi, atletici, bine hrăniţi, impunători în uniformele lor, cu umerii, coatele şi genunchii protejaţi de un strat gros de cauciuc, cu căştile, scuturile şi armele lor ameninţătoare. Îmbrăcaţi în negru, jandarii par nişte cavaleri ai apocalipsei. Prin contrast tinerii care aveau curajul eroic să-i înfrunte erau în majoritate mici de statură, slabi, îmbrăcaţi sărăcăcios. I-am văzut alergând de colo-colo printre străduţele din spatele bisericii Sfântul Gheorghe cu pietre în mâini ca nişte cete de maimuţe agile din documentarele difuzate de National Geografic.
Nu trebuia să fii mare expert în sociologie ca să-ţi dai seama că aparţin celor mai defavorizate straturi ale societăţii, cărora capitalismul nu le asigură decât un trai mizer şi amar. Se manifestă violent pentru că răspund cu aceiaşi monedă violenţei extreme pe care sistemul o exercită asupra lor prin condamnare la precaritate şi sărăcie fără ieşire. Ei reprezintă în acest moment cel mai avansat din punct de vedere politic segment al societăţii româneşti.
PS. 1 O enormă scârbă mi-a provocat tandemul Dinescu, Emil Hurezeanu pe Realitatea, primul încercând în stilul său caracteristic să înece lucrurile într-o băşcălie sulfuroasă,urât mirositoare iar cel de al doilea căutând să explice cu un aer savant şi în acelaşi timp greţos că tot ce se petrece în stradă nu este decât expresia firească a unei democraţii sănătoase ale cărei supape de siguranţă şi mecanisme fine de echilibrare, iată!, lucrează, ce minunat lucru !, şi nu permit violenţei de sistem să se acumuleze ca într-un cazan de presiune.
Aşa e peste tot în lumea civilizată, ne asigura Hurezeanu cu maximă seriozitate, huliganii trebuie să-şi descarce undeva violenţa animalică. Din fericire pentru noi azi, în capitalismul ideal în care trăim, în loc de războaie avem întreceri sportive, demonstraţii de stradă, proteste, bătăi cu forţele de ordine, locuri organizate în care să ne descărcăm violenţa. Mă mir cum îi mai rabdă pământul.
PS. 2 Dan Diaconescu cred că nu mai este în toate minţile. A intrat într-o stare febrilă de agitaţie şi se visează deja preşedintele României în locul lui Băsescu. Sunt curios dacă s-ar duce la Universitate cum ar fi primit de manifestanţi. Irinel Columbeanu s-a dus. Cred că înjurăturile şi şuturile pe care i le-ar pricinui baia de mulţime l-ar ajuta să revină cu picioarele pe pământ.
Oameni neimportanți
Acum o zi
2 comentarii:
„Puterea încearcă o diversiune şi totodată caută să manipuleze opinia publică.”
Este evident şi pe deplin explicabil.
„Personal i-am văzut duminică pe tinerii care aruncau cu pietre în jandarmi şi se împotriveau activ acestora. (…) Ei reprezintă în acest moment cel mai avansat din punct de vedere politic segment al societăţii româneşti.”
S-o iau mai pe ocolite, ca să nu vă provoc un şoc nervos.
Nu cred că poate exista „revoluţie de catifea”. O revoluţie autentică presupune pre-existenţa unei contradicţii antagonice între nişte clase sociale, între o clasă privilegiată, oprimantă, şi o/nişte clasă/clase grav nedreptăţite, exploatate. Înclin să cred că este o utopie rezolvarea acestei contradicţii prin negocieri, prin apelul la altruism, la solidaritate socială, într-o societate în care educaţia exacerbează egoismele, în care clasa dominantă apelează la toate pârghiile puterii pentru a-şi apăra privilegiile. E ca şi cum ai visa un balet graţios al vulpii cu iepuraşul. Schimbarea raportului de dominaţie necesită folosirea forţei.
Ceea ce se numește „revoluţie de catifea” a fost o restauraţie a dominaţiei de clasă prin manipulare.
Din această perspectivă, evident că nu pot accepta posibilitatea unei revoluţii în condiţiile în care revoluţionarii doar strigă lozinci contra clasei dominante, stând "liniştiţi", „civilizaţi”, în ţarcurile în care forţele de coerciţie subordonate Puterii îi pun.
Dar a fi revoluţionar implică în mod necesar o conştiinţă de clasă, nişte scopuri clare şi folosirea unor mijloace adecvate realizării acelor scopuri.
De aceea nu pot fi de acord cu enunţul dv.:
„Ei reprezintă în acest moment cel mai avansat din punct de vedere politic segment al societăţii româneşti”.
În opinia mea, acei tineri acţionează cvasi-instinctiv, poate cu puţine excepţii. Reacţiile lor distructive, lipsite de discernământ (ei atacă şi sediul unei bănci, dar distrug şi autoturismul cumpărat prin rate împovărătoare de la o bancă), sunt ca un torent care distruge tot ce-i stă în cale. Desigur, în mare, efectul protestului lor este, conjunctural, concordant cu scopul nostru, de înlăturare a acestei puteri antipopulare, aservite intereselor Marelui Capital. Ei sunt aliaţii noştri în mod întâmplător, conjunctural. Dar, prin carenţele lor grave în instrucţia şi educaţia umanistă, dacă mâine am reuşi să instaurăm societatea socialistă, ei ar deveni adversarii noştri, căci ei se opun, instinctiv, oricărei autorităţi politice, oricărei ordini care transcende structurile lor de găşti.
În comparaţie cu aceşti tineri, minerii care au realizat "mineriadele" erau mult superiori ideologic, chiar dacă nici ei nu erau tobă de carte.
Este de la sine înțeles că puterea - Marele Capital - prin pîrghiile sale încearcă să manipuleze protestele cauzate de o nemulțumire autentică. În acest moment singura soluție împotriva manipulării este demascarea prin toate mijlocele posibile. Acest articol se înscrie în această poziție. Adevărul trebuie scos în evidență. Orice ajutor, pe orice cale, este binevenit. Violențele sunt firești atunci cînd dialogul nu este posibil. De bunăvoie nu va ceda nimeni puterea. Puterea se cucereste, iar mijloacele sunt diverse.
O campanie susținută este datoria noastră.
Trimiteți un comentariu