Şaizeci şi unu de neadevăruri ale lui Nikita Hruşciov

Grover Furr Mizeria antistalinismului

Literaturnaia Rossiia
Nr 24, 06.13.08 http://www.litrossia.ru/article.php?article=3003
"Şaizeci şi unu de neadevăruri ale lui Nikita Hruşciov"
 
Interviu cu profesorul Grover Furr, autorul cărţii "Mizeria anti-stalinismului".
Una dintre cele mai neobişnuite cărţi nou apărute în domeniul non-fictiunii este traducerea în limba rusă a lucrării istoricului Grover Furr, profesor universitar la Universitatea de Stat Montclair, intitulată "Mizeria anti-stalinismului  Antistalinskaia Podlost , Moscova: editura Algorithm, 2007 , în care celebrul raport secret al lui Nikita Hruşciov la cel de al 20-lea Congres al PCUS este disecat în detaliu.

Mii de cititori au făcut cunoştinţă cu ea în scurt timp de la publicarea ei. Din primele reacţii ale cititorilor-criticilor nu au lipsit atât blestemele cât şi laudele, reuşind să devină o raritate bibliografică, chiar şi în timpurile noastre orientate către piaţă.
Din acest motiv, am crezut ca ar fi instructiv să apelăm la profesorul Grover Furr însuşi, pentru a-l cunoaşte mai bine pe autor şi a lua astfel contact cu opiniile sale, cum se spune, la prima mână.

Întrebare-Domnule profesor, vă rugăm să ne spuneţi cum şi de ce dvs., doctor al Universităţii Princeton cu o dizertaţie consacrată Evului Mediu francez, aţi devenit interesat de istoria sovietică a epocii lui Stalin?

Răspuns - Primul meu câmp de specializare este istoria medievală. Încă nu am nici un certificat oficial care m-ar putea "califica" pentru a face cercetări cu privire la istoria Uniunii Sovietice în timpul lui Stalin.
Dar ca medievalist am fost pregătit pentru a face investigaţii istorice profunde. De exemplu, să mă folosesc de surse primare în alte limbi decât în engleză. Niciodată să mă bazez pe "cunoştinţele acceptate" sau pe "opiniile acceptate." Să nu am încredere în evaluările "autorităţii recunoscute." Să verific totul pentru mine.
Ca tânăr absolvent în perioada 1965 - 69 m-am opus războiului SUA în Vietnam. La un moment dat cineva mi-a spus că comuniştii vietnamezi nu pot fi "băieţii buni", pentru că ei sunt cu toţii "stalinişti", iar "Stalin a ucis milioane de oameni nevinovaţi."

Mi-am amintit această observaţie. Acesta a fost, probabil, motivul pentru care la începutul anilor 1970 am citit prima ediţie a cărţii lui Robert Conquest Marea Teroare atunci când a fost publicată. Am fost zguduit de ceea ce am citit!
Trebuie să adaug aici că puteam citi în limba rusă, deoarece studiasem deja literatura rusă în liceu. Aşa că am studiat cartea lui Conquest foarte atent. Se pare că nimeni altcineva nu a făcut vreodată acest lucru!
Am descoperit că Conquest nu a fost onest în folosirea surselor. Notele sale de subsol nu susţin concluziile sale anti-Stalin! Practic, el a folosit orice sursă, care era ostilă lui Stalin, indiferent dacă era de încredere sau nu.
În cele din urma am hotărât sa scriu ceva despre aşa-numita "Teroare". A fost nevoie de mult timp, dar în 1988 am publicat în cele din urmă lucrarea "O nouă lumină asupra vechii poveşti a mareşalului Tukhachevskii: reexaminarea unor documente" ... În acest timp am studiat cercetările întreprinse de noua şcoală de istorici cu privire la Uniunea Sovietică, printre care se numără Arch Getty, Robert Thurston, Roberta Manning, Sheila Fitzpatrick, Jerry Hough, Lewis Siegelbaum, Lynne Viola, şi alţii.

Întrebare - Aceste nume, cred eu, înseamnă puţin pentru un cititor rus. Este greu de imaginat, că după Conquest reprezentanţii oricărei noi "şcoli" occidentale ar putea contribui cu ceva diferit la concepţia despre istoria Uniunii Sovietice ...

Răspuns - De fapt, se petrece tocmai contrariul. Şcoala de care vorbesc a apărut ca antiteză la Conquest şi la concepţia totalitară a sovietologiei din perioada Războiului Rece.
Prin studierea atentă a dovezilor disponibile deja, şi - cel mai important - prin năzuinţa acerbă către obiectivitate - cercetătorii din această nouă şcoală au arătat până acum că toate "istoriile" Războiului Rece, troţkiste, hruşcioviste, şi mai târziu gorbaciovisto-elţiniste au fost fatal compromise de părtinire politică. Aceşti istorici şi-au compromis atât de mult munca cu prejudecăţile lor politice, astfel încât cărţile lor nu ar trebui să fie privite ca istorie, ci ca exemple de propagandă.

În lumea cercetării ştiinţifice a istoriei, cartea Originile Marii Epurări de J. Arch Getty, unul dintre fondatorii noii şcoli, a devenit o senzaţie autentică. În ea, Getty infirmă cu succes un număr mare de minciuni care au fost acceptate ca fiind adevărate. Printre altele, Getty demontează mistificarea că represiunile din anii 1930 au fost acţiuni planificate în prealabil de către Stalin.
 
Nenorocul acestui savant a fost că munca sa a fost publicată în SUA în anii "perestroikăi". În acest timp, sub acoperirea falsă de "glasnost" sau "deschidere", doar lucrările adversarilor lui Getty, adepţi ai paradigmei istorice a Războiului Rece, au fost publicate în Rusia în ediţii uriaşe. Cum ar putea cititorii ruşi să afle mai multe despre lucrările de pionierat ale lui Getty, dacă nici măcar una singură dintre cărţile sale despre istoria Rusiei nu a fost încă publicată în Rusia?

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor mai mulţi dintre istoricii ale căror nume le-am menţionat mai sus. Dar, din fericire, există, de asemenea, mai multe exemple încurajatoare. Acum câteva luni o revistă de internet ucraineană a publicat una dintre lucrările excelente ale profesorului Mark Tauger de la Universitatea din Virginia de Vest. Munca lui Tauger infirmă cu totul mitul inspirat de nazişti că foametea din 1932-33 a fost un "Holodomor" sau "o manoperă criminală" planificată de către liderii sovietici.

Întrebare - Cum şi de ce aţi devenit interesat de raportul lui Hruşciov la al 20-lea Congres al Partidului?

Răspuns -Raportul "închis" sau cum este numit în Occident, "secret" al lui Hruşciov este fără exagerare, unul dintre discursurile politice cele mai influente ale secolului 20. Nu contează cum sau de către cine este evaluat raportul, cu semnul "plus" sau "minus", el a schimbat fundamental cursul istoriei Uniunii Sovietice şi al Rusei. Este semnificativ că acest discurs a devenit în mod precis unul dintre pilonii de susţinere ai concepţiei politice "anti-staliniste", sursa fundamentală pentru ceea ce poate fi numită "paradigma celui de al 20-lea Congres."
Pe scurt, nimeni interesat în istoria Uniunii Sovietice nu poate ignora un document de o asemenea importanţă.

Întrebare - Dar acesta este şi motivul pentru care acest subiect este o cale destul de bine bătătorită. Cum vă explicaţi cu toate astea interesul pentru cartea dvs. "Mizeria anti-stalinismului" (în limba rusă: Antistalinskaia podlost )?

Răspuns - E greu pentru mine să spun. Să lăsăm cititorii să judece pentru ei înşişi ... Eu pot vorbi doar despre ceea ce m-a zguduit ca cercetător.
Când mi-am format o concepţie a acestei lucrări scopul meu a fost modest. Am vrut să plasez "revelaţiile" raportului alături de sursele istorice, care au fost făcute publice graţie declasificării unor documente din fostele arhive sovietice. Acest tip de cercetare ar fi putut fi făcută de către un istoric rus sau, din acelaşi motiv, de unul chinez, pentru că în ultimii 10-15 ani un număr mare de surse noi au fost puse la dispoziţia oamenilor de ştiinţă, făcând astfel posibilă o evaluare obiectivă a uneia sau a altei din declaraţiile conţinute în discursul lui Hruşciov.
Şi la acest moment o imagine curioasă a început să prindă contur. Pentru că aşa cum s-a dovedit, din toate "revelaţiile" afirmate în raport, pe care le-am putut verifica, nici măcar una dintre ele nu s-a putut susţine ca fiind adevărată. Nici măcar una singură!

Câteva dintre minciunile lui Hruşciov au fost, desigur, cunoscute şi mai de înainte. De exemplu, în timpul sesiunii secrete câţiva dintre delegaţii la Congres au observat în mod evident că unele dintre "revelaţiile" lui Hruşciov, cum ar fi declaraţia lui absurdă că Stalin "planifica operaţiunile militare folosind în acest scop un glob pământesc", erau foarte departe de adevăr. Dar că întregul discurs a fost alcătuit din "revelaţii" ca aceasta - este ceea ce face ca lucrurile să fie cu desăvârşire uimitoare.

Întrebare - Sunteţi sigur că nu exageraţi? Este foarte greu de crezut că discursul nu constă în nimic altceva decât în minciuni. Dvs. îl apăraţi pur şi simplu pe Stalin, şi cu acest scop în minte îl denigraţi pe Hruşciov împreună cu raportul său făcător de istorie.

Răspuns - Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar eu nu îl "apăr" pe Stalin sau pe oricine altcineva. Ca savant şi cercetător mă ocup cu fapte şi cu dovezi. În cazul în care obiectul cercetării ar fi un discurs al lui Hrusciov, să zicem, referitor la spatiul cosmic sau la porumb sau la programul PCUS-ului, aş avea de studiat sursele referitoare la aceste domenii. În fapt, subiectul meu de cercetare l-a constituit aşa numită "revelare" a crimelor lui Stalin şi Beria, cuprinsă în raport.
Am izolat şaizeci şi unu de "revelaţii" sau afirmaţii acuzatoare. Am cercetat fiecare dintre ele în lumina izvoarelor istorice. Rezultatul final a fost că, în tot "Discursul secret" al lui Hruşciov, nici măcar o singură astfel de "revelaţie" nu s-a dovedit a fi adevărată. Nu se pune problema aici de a-l "apăra pe Stalin". Sarcina probei revine întotdeauna părţii care acuză - lui Hruşciov, în acest caz. Şi nici una din afirmaţiile "revelatoare" din "discursul secret" nu poate rezista la o confruntare cu elementele de probă.

Un cuvânt despre problema de "convingerilor". Nici un cercetător serios nu are dreptul de a accepta sau de a respinge vreo afirmaţie ca fiind adevărată sau falsă în temeiul puterii convingerilor sale sau ideilor sale preconcepute. Îţi place sau nu, având în vedere dovezile istorice prezentate în "Mizeria anti-stalinismului", este imposibil să continui să priveşti istoria Uniunii Sovietice prin oglinda deformatoare a "Discursul secret".

Întrebare - Apropo, nu credeţi că "Mizeria antistalinismului", nu este un titlu foarte potrivit pentru o lucrare de cercetare ştiinţifică?

Răspuns - Cartea a fost publicată cu indici bibliografici şi de nume, note de subsol şi anexe documentare - într-un cuvânt, în deplină conformitate cu toate cerinţele unei solide ediţii academice. Şi, de fapt, a fost publicată într-un tiraj considerabil. Se poate aştepta în mod rezonabil un autor de la mai mult?

Desigur, când eu lucram la manuscris am avut un titlu de lucru diferit. Am avut, de asemenea, un capitol original, în care am organizat lucrarea intr-o manieră narativă pentru a reflecta mai bine punctele sale esenţiale. Dar, din motive de lungime, presupun, sau pentru alte motive, nu a fost inclus în volumul final publicat.
Editorul a sugerat un titlu diferit de al meu, precum deseori se întâmplă. La urma urmei, misiunea editorului este de a organiza forţele editoriale, artistice, şi de altă natură, în scopul asigurării succesului de piaţă al lucrării.

Întrebare - Există încă ceva care ridică totuşi întrebări. Pe de o parte, aşa cum aţi scris, discursul lui Hruşciov este o înlănţuire de minciuni, în timp ce pe de altă parte, nici o singură persoană din conducerea URSS nu subliniat vreodată falsitatea oricărei dintre aceste revelaţii.

Răspuns - Aş merge chiar mai departe şi aş spune că, prin tăcerea lor, fiecare dintre ele a arătat o deplină solidaritate cu Hruşciov. Şi aici întâlnim una dintre chestiunile cele mai interesante.
În ciuda impresiei larg răspândite în sens contrar, obiectivul principal al "Discursul secret" nu a fost Stalin însuşi, ci cursul politic al lui Stalin, o anumită direcţie de dezvoltare, care a fost asociată cu numele său. Istoricul rus Iuri Jukov a arătat în mod clar: Obiectivul lui Hruşciov a fost de a pune capăt reformelor democratice începute, dar departe de a fi finalizate în timpul vieţii lui Stalin.
Astăzi - şi, trebuie spus, sub influenţa Discursul lui Hruşciov - "Stalin" şi "democraţia" sunt concepte diametral opuse în minţile celor mai mulţi oameni, concepte ce denotă două extreme incompatibile, fenomene care sunt total opuse. Dar acest punct de vedere este o eroare. Stalin a împărtăşit opiniile lui Lenin, cu privire la democraţia reprezentativă şi s-a străduit să înrădăcineze principiile sale în construirea statului sovietic.
Stalin însuşi s-a aflat în fruntea luptei pentru democratizarea societăţii sovietice, o luptă care s-a dat cu tărie în inima proceselor politice care au avut loc în URSS între anii 1930 şi 1950. Esenţa acestui program a fost următoarea: reducerea rolului partidului comunist în guvernarea satului la limite normale, cum ar fi cele din alte ţări, precum şi alegerea conducerii politice a statului nu pe baza listelor de partid, ci pe baza unor proceduri democratice, vot universal, secret, contestabil.

Nu numai Hruşciov, dar, evident şi alţi lideri sovietici repudiau astfel de reforme. În orice caz Malenkov, Molotov şi Kaganovici, cele mai importante personalităţi politice asociate cu Stalin, au acceptat, chiar dacă involuntar, subtextul secret al "discursul secret". Hruşciov a fost capabil să acceadă la putere, să-şi lanseze "Discursul secret" şi să-şi impună propriile sale idei numai pentru că el a fost capabil să câştige elita Partidului de partea lui.

Permiteţi-mi să profit de această oportunitate pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de Yuri Jukov (Rusia) şi John Arch Getty (Statele Unite ale Americii), doi istorici ale căror lucrări m-au inspirat în munca mea cu privire la "discursul secret", şi care au marele merit de a fi descoperit faptul profund ascuns începând încă cu timpul lui Hruşciov, al dedicării şi al luptei lui Stalin pentru principiile democraţiei.

Interviu de S. Khartsizov