luni, 30 mai 2011

Lucian Radu Stanciu ne-a părăsit

Scriu aceste rânduri profund îndurerat de trecerea în nefiinţă a celui ce a fost Lucian Radu Stanciu, om de cultură aleasă, critic de artă, cercetător principal la Institutul de sociologie al Academie Române, autor a numeroase articole ştiinţifice precum şi a două cărţi dedicate creaţiei lui Constantin Brâncuşi, mare prieten al proletariatului şi al cauzei sale drepte. 

Printre ultimele sale luări de poziţie publice se numără şi implicarea sa în scandalul brăţărilor dacice în care a susţinut cu argumente credibile falsitatea acestora, acuzând statul, ministerul culturii, alte oficialităţi de sifonarea banului public.

Şi-a împărţit viaţa între pasiunea şi grija părintească faţă de cele trei fiice gemene, şi preocuparea în cel mai înalt grad pentru istorie, artă, politică, filosofie.
Înzestrat de natură cu o energie şi vitalitate ieşite din comun, o minte logică şi clară ca un cristal de Boemia, har de povestitor şi orator, o cunoaştere adâncă a sufletului omenesc, strângea în jurul său oameni de cele mai diferite condiţii şi preocupări, având pentru oricine la îndemână cuvânt potrivit pentru firea şi nevoia fiecăruia, un sfat, o vorbă bună  sau un bici şfichiuitor ce lovea fără greş.

Ne legasem amândoi unul de altul printr-o strânsă prietenie politică bazată pe aceleaşi convingeri. Concluziile politice la care am ajuns azi se datorează în principal lungilor discuţii înflăcărate pe care le-am purtat timp de patru ani, aproape noapte de noapte, dezbătând cu pasiune, şi apreciez eu, cu acribie, istoria Uniunii Sovietice, a Războiului doi mondial, a Partidului Comunist Român, a temelor fundamentale ale marxismului, ale leninismului, domenii în care Lucian Radu Stanciu avea cunoştinţe extraordinar de vaste, de adânci, de sistemice. 

Posesor a mii de documente originale şi cărţi rare ale epocii istorice deschise odată cu revoluţia rusă din 1917, achiziţionate cu mari eforturi materiale şi astfel salvate de la distrugere, pot să afirm cu mâna pe inimă că Lucian Radu Stanciu a fost cel mai documentat şi erudit istoric al epocii comuniste. Dar, aidoma lui Socrate, preocupat prea mult cu dezbaterea orală şi transmiterea ştiinţei sale prin viu grai discipolilor, nu a mai apucat să scrie o carte extrem de necesară azi pentru întreaga mişcare comunistă românească, Istoria adevărată a Partidului Comunist Român. Această sarcină maestrul ne-a lăsat-o nouă celor mai tineri. 

Încă un mare merit al său este faptul că ne-a atras tuturor atenţia asupra contextului politic şi istoric al stalinismului, perioadă capitală pentru istoria comunismului mondial, ce trebuie abordată fără prejudecăţi burgheze, fără complexe, din punctul de vedere al luptei de clasă a proletariatului într-o Rusie înapoiată şi covârşitor ţărănească. El ne-a făcut să ne aţintim privirea asupra a ceea ce numea cel mai important eveniment din istoria sovietică, la fel de important ca însăşi revoluţia proletară fondatoare, fără de care aceasta s-ar fi împotmolit, anume, revoluţia socialistă la sate sau cooperativizarea agriculturii. Marele merit pe care-l  găseşte lui Stalin, mai mare decât contribuţia sa la înfrângerea Germaniei hitleriste, este curajul şi determinarea de a declanşa revoluţia socialistă la sate.Acesta este actul politic fundamental care a pus Uniunea Sovietică pe o traiectorie ascendentă care a urcat în numai câteva decenii, după cum avea să remarce şi Churchill, de la plugul de lemn la arma atomică. A fost declanşatorul miracolului sovietic.

Lucian Radu Stanciu a trăit în special după 1990 cu convingerea fermă că omenirea se află în faţa alegerii decisive: socialism sau barbarie.
Nu ezita niciodată atunci când intra cu cineva în discuţie să demaşte, să smulgă toate vălurile şi măştile puterii spirituale şi politice a negustorilor şi bancherilor, chiar dacă astfel risca să-şi atragă antipatia interlocutorilor. A ştiut întotdeauna să recunoască cu francheţe că uneori această putere l-a ispitit şi chiar că a fost nevoit să facă unele compromisuri cu ea, dar nu s-a compromis nicicând rămânând fidel credinţelor sale politice comuniste.

Adio, prieten drag şi maestru spiritual, nu te vom uita niciodată.

137 de comentarii:

Anonim spunea...

Condoleanțe pentru dispariția prietenului și mentorului dvs., Lucian Radu Stanciu!

Dumnezeu să-l odihnească!

Unknown spunea...

Mă întristează tristeţea dv.

Despre Lucian Radu Stanciu nu ştiam nimic până în momentul în care am citit articolul dv. Căutând prin internet informaţii, am aflat opinii contradictorii despre el.

Florian Liviu spunea...

Vă mulţumesc tuturor pentru cuvintele de solidaritate. Sunt copleşit de o mare tristeţe.

Lucian Radu Stanciu a avut foarte mulţi duşmani în mediul academic-cultural pentru că a îndrăznit să atace frontal mafia cuibărită acolo, impostura, neprofesionalismul, jaful, etc. Fireşte că cercurile oficiale, care au făcut din fenomenul artistic feudă proprie, au reacţionat cu violenţă, mai cu seamă că erau şi la curent cu convingerile sale politice.

În 1990 Ion Iliescu i-a propus lui Lucian Radu Stanciu un post de consilier în aparatul său prezidenţial, ştia că este un sociolog de excepţie care se manifestase critic la adresa dictaturii lui Ceauşescu şi că fusese pentru un timp foarte apropiat de Gelu Voican Voiculescu pe vremea când acesta frecventa boema bucureşteană şi era preocupat de esoterism, înainte ca Voiculescu să intre în jocurile murdare ale securităţii şi ale contrarevoluţiei din decembrie, iar Lucian Radu Stanciu i-a răspuns textual că nu poate sta de vorbă cu un criminal.Iliescu a înlemnit, nu a spus un cuvânt, a întors spatele şi a plecat.

Din acest moment Lucian Radu Stanciu a devenit persoana non grata în mediile oficiale. Ar fi multe de spus, de povestit. Pentru că la mineriada care l-a descăunat pe Petre Roman a îndemnat minerii să se ducă şi la Cotroceni pentru a termina ceea ce au început, explicându-le că numai înlăturarea lui Ion Iliescu ar fi continuarea logică şi firească a acţiunii lor, a fost anchetat şi i s-a întocmit dosar penal pentru instigare la violenţă împotriva autorităţilor statutului. Pentru a nu fi arestat a fost nevoit să se refugieze câţiva ani la Paris.

Foarte valoroase sunt şi amintirile lui Stanciu despre Liiceanu, cu care a fost coleg la Institutul de Filozofie pe vremea când şi Noica lucra acolo, despre Gelu Voican Voiculescu, despre Zoe Ceauşescu, etc.

Dacă voi reuşi să intru în posesia însemnărilor sale cu siguranţă fragmente din ele le voi publica şi în acest spaţiu, dacă nu, voi încerca să le redau aşa cum mi le reamintesc din nenumăratele discuţii purtate împreună.

Idle spunea...

Fie-i țărâna ușoară, și memoria vie.

Unknown spunea...

Nu mi-e clară orientarea politică a lui Lucian Radu Stanciu. Dacă m-aş grăbi să trag concluzii ilogice aş zice, plecând de la fotografia cu bustul lui Stalin, că este stalinist.

"Foarte valoroase sunt şi amintirile lui Stanciu despre Liiceanu, cu care a fost coleg la Institutul de Filozofie pe vremea când şi Noica lucra acolo, despre Gelu Voican Voiculescu, despre Zoe Ceauşescu, etc.

Dacă voi reuşi să intru în posesia însemnărilor sale cu siguranţă fragmente din ele le voi publica şi în acest spaţiu".

N-are urmaşi legitimi, care ar putea revendica drepturi cu privire la scrierile lui ?

Relatând astfel de amintiri aţi putea intra în topul blogurilor. Parcă-l văd pe Liiceanu căutând blogul dv.

Anonim spunea...

"Secolul XXI va fi comunist sau nu va exista nicodata" a scris cineva pe coperta unei carti la sfirsitul seculului XX.
Am cunoscut pe cineva Radu Florian...

Florian Liviu spunea...

@Valerius

"Nu mi-e clară orientarea politică a lui Lucian Radu Stanciu."

A fost comunist până în măduva oaselor.Îmi spunea deseori râzând.
- Florine, după moartea lui Lenin în Uniunea Sovietică oamenii au început în mod spontan să-i cinstească memoria prin amenajarea în locuinţe sau la locul de muncă a colţului lui Lenin. Eu am colţul lui Stalin.

Descriu camera în care a trăit maestrul ultimii doi ani ai vieţii.
Un pat de două persoane destul de încăpător ticsit de cărţi, maestru dormea pe cărţi şi printre cărţi.Avea obiceiul să sublinieze pasajele care i se păreau importante cu un creion mecanic de 0.5 şi să facă adnotări pe marginea albă a filelor. În pre-jurul patului pe jos alte teancuri de cărţi. Pe peretele din dreapta cum intrai în cameră se afla desfăşurat drapelul Uniunii Sovietice, iar pe peretele din spate se afla "colţul lui Stalin". Iată elementele din care era compus. Un tablou în ulei cu dimensiunile 60 pe 90 înfăţişându-l pe Stalin în costum alb cu cizme negre plimbându-se împreună cu bătrâna sa mama pe un drum de ţară, în fundal abia zărindu-se modesta casă părintească, semnat de un pictor sovietic. Lângă el o piesă de bronz pe care eu o apreciam foarte mult, bine realizată artistic, înfăţişând efigia lui Stalin pe fundalul stelei cu cinci colţuri. Sub toate acestea pe o măsuţă ardea în permanenţă o veioză ca un fel de candelă în cinstea victoriei de la Stalingrad şi în general în cinstea milioanelor de oameni ce şi-au pierdut viaţa în războiul contra fascismului. Lângă ea se mai aflau diverse obiecte cu încărcătură simbolică cum ar fi un ciocan, o seceră, o călimară, un mic bust de bronz al lui Lenin şi la loc central o carte cu coperţi roşii de piele conţinând discursurile de război ale lui Stalin.

Îmi spunea că după contactul cu lumea mizerabilă şi împuţită în care suntem forţaţi să trăim, referindu-se cu precădere la mediul cultural şi politic oficial, plin de snobi, cinici, oameni fără conştiinţă, setoşi de parvenire, de bani, de averi, de glorie nemeritată, toate aceste obiecte de cult îl ajută să se purifice.

S-ar putea ca unele forţe de dreapta, în mod ipocrit, să încerce să-şi asume personalitatea lui Lucian Radu Stanciu. Printre cei ce vor face sau au făcut astfel de încercări se numără Victor Crăciun şi generalul Mircea Chelaru.

Noi deţinem suficiente mărturi video care să ateste adevărata orientare şi credinţă intimă a lui Lucian Radu Stanciu care din motive lesne de înţeles nu o putea face publică în timpul vieţii.

Anonim spunea...

İnteresant... Mai aflu şi eu cate cava ka de ce va citesc mai mult cu atat ımi dau seama ca nu ştiu mai nimic despre tara mea natala...
Toate cele buna tov. Liviu,

Florian Liviu spunea...

Toate cele bune ArtComm, sper să ne întâlnim pentru a ne cunoaşte când vei veni în ţară.

Florian Liviu spunea...

@geomarz

Cred că vă referiţi la cartea postumă de interviuri ale lui de Virgil Zbăganu.

Anonim spunea...

@ FLorian Liviu
Da.
Ma puteti contacta direct?

Anonim spunea...

D-le Liviu, dvs. sunteți în mod clar un idealist, ceea ce este de admirat.

Ca și dl Valerius, am făcut o cercetare pe net despre Lucian Stanciu și concluzia este aceeași ca a d-lui profesor, în legătură cu Lucian Stanciu opiniile sunt contradictorii.

Lucian Stanciu a fost amestecat în afaceri cu presupuse opere ale lui Brâncuși, pe care le-a evaluat. În acele afaceri, sumele vehiculate sunt considerabile, de ordinul milioanelor de euro. Poate dl Stanciu a fost un idealist în particular, dar în exterior acesta a fost bine amestecat în tumultul capitalist al marilor afaceri cu opere de arte, de aici acele opinii contradictorii.

Florian Liviu spunea...

@Bogdan

Contrar minciunilor vehiculate pe internet Lucian Radu Stanciu a trăit ca un intelectual modest, dar care ştia să guste din plăcerile vieţii,un pământean bucuros de condiţia sa de pământean printre pământeni,cum ar fi spus Maiakovsky, înconjurat de mii de cărţi,în apartamente închiriate pentru că, cu toate afacerile "de milioane de euro", nu reuşea să strângă destui bani pentru a cumpăra o casă comună pentru el şi pentru fetele sale.

Abia în ultimii doi ani ai vieţii a reuşit să achiziţioneze un apartament relativ modest, unde să poată locui,lucra şi muri liniştit fără grija chiriilor.

Unknown spunea...

Pe mine mă interesează foarte mult partea aceasta a articolului dv.:

"Foarte valoroase sunt şi amintirile lui Stanciu despre Liiceanu, cu care a fost coleg la Institutul de Filozofie pe vremea când şi Noica lucra acolo, despre Gelu Voican Voiculescu, despre Zoe Ceauşescu, etc.
Dacă voi reuşi să intru în posesia însemnărilor sale cu siguranţă fragmente din ele le voi publica şi în acest spaţiu, dacă nu, voi încerca să le redau aşa cum mi le reamintesc din nenumăratele discuţii purtate împreună".

Aştept cu nerăbdare să găsiţi resursele necesare (timp etc.) pentru a realiza acest proiect.

Mă mai gândesc: nu cumva există o problemă morală, în sensul că nu aveţi acceptul lui Lucian Radu Stanciu de a face publice nişte relatări făcute în timpul dialogurilor dv. (între patru ochi) ?

Anonim spunea...

Domnule Liviu, în cazul acesta m-am liniştit, am încredere în ceea ce spuneţi dvs.

Anonim spunea...

... Și încă o dată, Dumnezeu să-l odihnească pe prietenul dvs.!

Florian Liviu spunea...

@Bogdan

Hm ! Dacă ar fi asistat la propria înmormântare ar fi râs de s-ar fi prăpădit pe seama popilor care-i prestau cu zel "serviciul religios".
A făcut de multe ori referire la gestul lui Panait Istrati care a cerut să fie îngropat fără popi iar pe mormânt în loc de cruce să i se pună steaua comunistă în cinci colţuri, dar familia nu l-a înţeles.

Dvs. domnule Bogdan ştiţi foarte bine că eu sunt ateu şi că nu cred în existenţa divinităţii. Cu toate acestea ţin să vă mulţumesc pentru că am simţit în exprimările dvs. sentimentul compasiunii de care am atâta nevoie în aceste clipe grele pentru mine.

Anonim spunea...

Domnule Liviu, deși nu am pierdut până acum un prieten foarte bun, îmi închipui cum este, și anume că este vorba de ceva extrem de greu.

Eu sunt creștin și, în această calitate, am pentru orice ființă un gând creștinesc cu ocazia trecerii în altă lume, o lume, sper, mai bună.

Așteptăm povestirile dvs. despre clipe petrecute cu Lucian Stanciu.

Anonim spunea...

Biserica prin "popi" are puterea ca prin serviciul religios de inmormantare dezlege si sa treaca sufletele oamenilor care au dus o viata cinstita, placuta Domnului prin vami, in Sheol, apoi I se vor descoperii tainele cerului si pamantului, iar mai apoi se va linisti. Dumnezeu sa-l odihneasca pe prietenul dumneavoastra Lucian R Stanciu.
PS-sunt convins ca acolo unde este a renuntat definitiv la "ateism"
Cu stima 'v.r".

Anonim spunea...

si pentru mangaiere o voce de inger.Divna LJubojevic-Hristos Anesti, in greaca.
www.youtube.com/watch?v=y7tKex4wSM

Florian Liviu spunea...

@All

Mulţumesc tuturor !

Anonim spunea...

LUCIAN RADU STANCIU CEL MAI DPRET OM

Anonim spunea...

TARE MULT MI-AS FII DORIT CA TOTI ACEIA CARE VORBESC SI SCRIU PRIN ACEST BLOGG SA CUNOASCA ADEVARUL DESPRE TATAL A 5 FETE,TATAK NOSTRU CARE PENTRU NOI ESTE O EMINENTA, IL IUBIM DEOSEBIT DE MULT SI HAI SA NE RUGAM SA-I FIE TARANA USOARA SI SA AJUNGA LANGA DUMNEZEU ASA CUM TOTI VOM TRECE IN NEFFINTA HAI SA FIM DREPTI SI SA SPERAM CA ESTE INTR-O ALTA LUME, DANSUL A PLECAT DE LANGA NOI CU O CRUCE RELIGIOASA SUB PERNNA, ASTA SPUNE TOT!VA MULTUMESC TUTOR SI DACA DORITI SA AFLATI MAI MULTE AMANUNTE DESPRE TATAL NOSTRU LUCIAN RADU STANCIU PREA DRAG, CONTACTATI-NE!
CU DRAG STANCIU AURELIA ILEANA

noi.timpuri spunea...

Salut, Florin!

noi.timpuri spunea...

Aduc pe aceasta cale, un omagiu marelui om Lucian Radu Stanciu, cum eu ii spuneam: dl. Lucian, ce pentru mine a fost, este si va ramane; tata,prieten si mentor. Sunt profund indurerat si regret etern moartea acestui maret om! Sunt atat de multe de spus, sau poate nimic, nestiind cum sa spun, de teama sa nu stirbesc nimic din maretia acestui om. Este ca si cum ai vrea sa cuprinzi universul in bratele tale, ca si cum ai vrea sa imbratisezi ce doar divinitatea poate imbratisa. Cuvintele sunt proaste, mici si nu spun nimic cand vrei, de fapt, sa spui ceva despre acest minunat si sufletist om, ce nu de mult s-a stins si ne-a lasat cu atatea regrete. Dar el n-a murit atata timp cat noi nu-l vom uita! Imi permit, cu prea iertare, sa citez la ce s-a rezumat filozofia de viata a d-lui Lucian - `` IN UNIVERS NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA``. Asa cred cu tarie, ca noi, cei apropiati lui, nu am pierdut nimic, ci de fapt am castigat darul de a-l fi cunoscut si de a simti mereu prezenta lui.

Anonim spunea...

Va rog insistent sa nu m-ai faceti comentarii despre tatal nostru ca "NU L-AM INTELES, NOI, FAMILIA", dansul nu dorea acea stea in 5 colturi, avea o curiozitate pronfunda despre gandirea si miscarea stalinista, atata tot!Va multumesc pentru cuvintele asa de frumoase pe care l-ati asternut pe acest blogg. Intr-adevar a fost un mare om si va ramane in istorie.Un tata extraordinar si il iubim tare mult, ne este asa dor de dansul,si asa dorim ca memoria lui sa o pastram cu totii, acei care l-au iubit si apreciat, mereu vie.O sa-i ducem numele mai departe si vom publica manuscrisele lui asa de importante pentru toata lumea.VA SURPRINDE!Numai bine si inca o data multumesc tutor.FIE CA BUNUL DUMNEZEU SA-L AIBA IN PAZA SI PACEA LUI!Aurelia Stanciu

Anonim spunea...

As vrea sa-i multumesc lui Florin pentru omagiul adus tatalui meu. Oficial pe aceasta cale il rog sa-si continue drumul pe care l-a deschis. A fost cel mai bun prieten al lui... Nimeni nu-l cunoaste ... Asa cum l-a cunoscut dansul... Cel mai bun prieten al tatalui meu... Cel putin asa mi-a marturisit tata in u
In Ucraina. Merge mai departe Florin...

Florian Liviu spunea...

Luciana, Mihaela, Aurelia am avut cu toţii în preajma noastră un mare spirit, un mare om de cultură, un mare prieten al celor necăjiţi şi năpăstuiţi, al proletariatului aflat în suferinţă, a cărui plecare este, iată, insuportabilă. Sunt convins că vă lipseşte la fel de mult cum îmi lipseşte şi mie.

Da, eu l-am cunoscut cel mai bine din punct de vedere al convingerilor sale politice şi filosofice.

Tatăl vostru era un mare admirator al culturii ruse, al socialismului, al filosofiei lui Marx şi Engels mergând consecvent pe linia acesteia până la Stalin, faţă de care avea o preţuire şi o înţelegere aparte.

Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a populariza concepţiile şi ideile sale politice, pentru a menţine vie amintirea şi contribuţia sa în rândurile celor care luptăm pentru o lume demnă, lipsită de exploatare şi în care personalitatea umană să se poată afirma liber şi plenar în toate direcţiile sale.

Anonim spunea...

ce bucurie cand mor gunoaiele staliniste!

Unknown spunea...

"ce bucurie cand mor gunoaiele staliniste!"

Când constat astfel de amestec de prostie cu răutate, eu, agnosticul, doresc să existe Dumnezeu, pentru ca el să facă dreptate acolo unde dreptatea omenească nu poate opera.

Florian Liviu spunea...

@Valerius

Vă mulţumesc pentru intervenţie.
Simt că sunteţi aproape şi asta îmi sporeşte forţele pentru a continua lupta.

Anonim spunea...

Draga Florin, doresc sa-ți multumesc pentru tot ceea faci pentru scumpul si prea iubitul meu tata. Îmi aduc aminte când m- am întors din Ucraina cu tatal meu... parca îl vad acum... când îți scriu aceste rânduri... cât de nerabdator era sa te revada... Sa-ți povesteasca de Livada Palace... Si nu numai. Succes in continuare ... Te susțin. Luciana Stanciu

Anonim spunea...

Florin îți multumim din inima ca mentii vie amintirea tatălui meu ... prin vb tale marete ... Poate cu ajutorul bunului Dumnezeu vom reuși sa scoatem o mica brosura despre ideile si conceptiile tatălui meu! Știu ca iubitul meu tata era un mare admirator al lui Stalin! Tare îmi este dor de tata! Mihaela Stanciu

Florian Liviu spunea...

Şi mie îmi este tare dor de el. Golul din suflet nu s-a vindecat încă. Câteodată noaptea absorbit de gânduri pe la ora la care vorbeam noi de obicei, uitând că nu mai este, îmi vine să-l sun să-i împărtăşesc o idee, să-l întreb ce părere are de cutare sau cutare eveniment. Duc mâna instinctiv după telefon şi în secunda următoare, automat comutat la realitate simt cum îmi invadează sufletul o tristeţe greu de descris. Conştientizez că Lucian Radu Stanciu nu mai este printre noi şi atunci lumea mi se pare mai nedreaptă, mai absurdă, mai fără sens decât este.

Dacă vreţi să faceţi ceva pentru memoria tatălui vostru aveţi mare grijă de cărţile sale rare, mai cu seamă de cele care se referă la perioada comunistă, atât la cea românească, cât şi la cea sovietică, adevărate documente istorice, foarte utile în lupta noastră politică. La modul ideal, ele ar trebui inventariate şi puse la dispoziţia unei fundaţii care să poarte fie numele tatălui vostru, fie numele Stalingrad-aşa cum şi-ar fi dorit şi aşa cum am discutat la un moment dat, proiect pe care nu l-am mai dus la bun sfârşit din motive financiare. Poate odată şi odată îl vom realiza, cine ştie.

Anonim spunea...

Stimate Domn, va vad tare indurerat de plecarea in nefiinta a Maestrului dvs. Imi pare rau ca nu am avut sansa sa-l cunosc...ideile Maaestului ar fi miscat o lume intreaga daca cineva s-ar fi ocupat de publicarea ideilor cat si a documentelor. Stimate Domn -nu avem sansa decat pin dvs sa-l cunoastem pe Dl. Stanciu. Asteptam cu nerabdare alte marturii despre miscarea comunista. Poate chiar o sa le publim intr-o colaborare ce cred eu ca v-a lua nastere in curand. Multumesc, ziarul Adevarul

Florian Liviu spunea...

Sunt deschis la orice colaborare, puteţi să mă contactaţi prin intermediul email-ului acestui site: libertatemuncitorilor@gmail.com

Anonim spunea...

Simt sa va spun tuturor ca imi este asa de dor de tata, nu mA obisnuiesc cu idea ca numai exista.Te iubesc oriunde te ai afla, dragul meu, simt nevoia sa stie toata lumea ca AI FOST, ESTI SI VEI FI MEREU IN INIMA SI SUFLETUL MEU, MI-E DOR DE TINE TATA!DUMNEZEU SA AIBA GRIJA DE TINE!

ELENA NICOLAE spunea...

Dragii mei,DOMNUL DUMNEZEU nu poate fi MINTIT,CUMPARAT,VANDUT,INSELAT SAU TRIMIS LA PLIMBARE. Ca societatea sa fie prospera si oamenii sa nu fie impartiti in oameni si gunoaie umane-posibil reciclabile sa incercam a-i ajuta prin a-i face sa inteleaga ca:fapta cea mai grava savarsita cu vinovatie,sinonima omorului este aceea de-a umili o MAMA,ce singura,in cinste si corectitudine isi creste copilul sau copiii, dupa caz. Domnul Dumnezeu sa-i ingaduie iertarea,libertatea si ajutor la vreme de grea incercare celor care au nevoie pentru a nu uita ca,din pamant am fost claditi oameni,pe pamant traim,gandim,muncim,pricepem OAMENI a pleca candva de pe pamant,trupul reintorcandu-se in pamant,iar faptele in Cartea Vietii pe Altarul Divinitatii careia cu totii ar trebui sa-i daruim vietile noastre,traind in fapte demne de lauda divina.In rest,totul este o mare minciuna,iar daca povestile zguduie mintile mai putin evoluate,faptele sunt dovezile judecatii in fata carora minciunile sunt slab-pasteorizate pentru eternitate.RADU,odihna vesnica,iertare eterna pentru tot ce ai facut,si de-ti va fi dat sa te mai intersectezi cu mine,sa nu uiti ca doar ADEVARUL m-a,ma si ma va defini pentru eternitate. Daca erai iubit cu adevarat de cei ce simt lipsa banior tai,si nu lipsa TA,astazi erai inca VIU. Regret ca n-ai inteles cu toata priceperea ta care-i valoarea si cat cantareste ADEVARUL. Am luptat destul,inca din prima faza a bolii tale,dar cei ce pretind ca te iubesc n-au facut nimic pentru salvarea ta.Mai grav,au indepartat binele venit pentru salvarea ta.Mi-e mila de ei caci nu-i vei ierta niciodata! Lumina vesnica!

LUMINITA BRANCUSI spunea...

Cu adanca mahnire si cu intarziere am aflat despre trecerea in nefiinta a celui pe care l-am apreciat in mod special pentru cunostintele acumulate despre marele sculptor Constantin Brancusi, celelalte pasiuni fiindu-mi necunoscute. Odihna vesnica si linistita. S-a dus alaturi de mama mea si nu pot sa uit cata putere si vointa de a trai i-a insuflat mamei mele atunci cand a fost cooptata in colectivul de lucru avand ca tema Constantin Brancusi si mostenirea acestuia. Iar pentru aceasta ii multumesc din tot sufletul. Dumnezeu sa-l ierte. Si cum viata isi urmeaza cursul pentru noi cei ce ramanem dupa Ei iar obligatia noastra este sa ducem munca lor mai departe, adresez familiei acestuia rugamintea de a ma contacta in scopul de a face cunoscuta cercetarea maestrului privindu-l pe marele sculptor, mai ales ca suntem in procesul elaborarii unei monografii Brancusi, iar informatiile adunate de acesta consider eu ca sunt de importanta vitala. Inca o data, condoleante ...

Anonim spunea...

Adresa mea de mail pentru cei ce doresc sa ia legătura cu familia Stanciu! Miky_clm@ yahoo. com

Anonim spunea...

Fata maestrului Lucian Radu Stanciu v- a lansa un nou album despre viața si opera marelui sculptor Marcel Guguianu! Detalii in cateva zile!

Anonim spunea...

Fata maestrului LUCIAN RADU STANCIU va lansa un nou album despre viata si opera marelui sculptor Marcel Guguianu! Detalii in câteva zile.

Anonim spunea...

Draga Luminita Brancusi,

Am citit mesajul tau. Iti multumesc ca te-ai gandit la familia Stanciu. Imi pare sincer rau pentru mama ta...stiu ce inseamna acum...din pacate tatal meu...m-a (ne-a) parasit prea repede.
Sunt convinsa ca este alaturi de prietenii lui, de Mircea Eliade, Cons
tantin Brancusi etc.
Acum el SADE IN DREAPTA TATALUI - ca si mamica ta. Dumnezeu sa-i ierte.Nu ne ramane decat sa ne rugam pentru ei...si asa cum ai spus sa le ducem munca mai departe.
As vrea sa gasesc o cale de comunicare cu tine, dar nu stiu cum...am incercat sa fac rost de nr. tau de tel(nimeni nu vrea sa mi-l dea. DE CE? Inca nu am gasit un raspuns)de aceea am ales sa-ti scriu...nu pot face publice datele mele.Deocamdata nu am alta cale...Te imbratisez,lUCIANA STANCIU

LUMINITA BRANCUSI spunea...

Draga Luciana, Din pacate ei ne parasesc iar testamentul nescris este de a le duce munca mai departe. Este o datorie de onoare. Nu stiu cu cine ai luat legatura de a refuzat sa-ti dea numarul meu de telefon si nici nu inteleg o astfel de opozitie. Dar oricum nu mai conteaza. Numarul meu de telefon este 0744644206 sau 0743389298. Te imbratisez si cu drag, Luminita Brancusi


dar este o fericire totusi casi lasa pe umerii nostri obligatia de a duce mai departe

Anonim spunea...

Tare dor imi este de tatal meu! Draga Florin asteptam noi relatari despre Lucian Radu Stanciu.!

Florian Liviu spunea...

@anonim

Am în plan să public pe acest blog în curând încă o postare dedicată tatălui vostru.Poate în această săptămână, poate în cea care va veni.

Anonim spunea...

Buna,oameni buni! In ceea ce-l priveste pe Stanciu Radu Lucian,VA ASIGUR 100%CA A TRAIT IN MEDIU DE PROMISCUITATE.A avut peste 6 case,a plagiat,a trimis in judecata zeci de prostituate care-l paraseau,fiind un obsedat sexual,onanist,homosexual,traficant la nivel international,facea trafic cu o parte din cei ce-au fost la lansarea cartilor, care n-au fost publicate de Luciana Stanciu,fiind un mare plagiat. Adevaratul autor se pregateste sa il trezeasca pe Guguianu,posibil depasit mental,ce-a trait in promiscuitatea lui Stanciu. Fiindca Stanciu a distrus sute de oameni,a umilit prima sotie de-a fugit din Romania cu 2 fiice,a trimis-o pe traficanta cu care are inca 3 fiice sa-i aduca minore pentru prostitutie. La usa lui apareau proxenetii cu minore si acesta le platea pentru serviciile lor. Cele 3 fiice sunt savante in filme porno si rog pe cei care le-au inregistrat sa posteze filmele,persoana care a scris textul cartilor publicate de repetenta poeta sa fie puternica caci ADEVARUL invinge intotdeauna. Pentru veridicitatea textului va invit sa pasiti in scolile unde au studiat cele 3 savante-fiice gemele repetente si va veti cruci pentru eternitate. Insasi fiicele l-au exploatat pentru bani. Stiindu-i slabiciunea pentru minore,le plasau tatalui imoral si isi primeau banii. Aceste prostituate minore erau filmate,santajate si apoi plasate altor proxeneti,cadou din partea casei celor ce cumparau false tablori. Cate tablori au lipsit dela Muzeu dupa revolutie? Unde sunt? Un domn ne spune povesti despre Stanciu,dar ei ori sunt homosexuali care au fost platiti de Stanciu,ORI AMANTII traficantelor fiice,ori erori ale naturii.Fiindca ,,poeta''prostiei sufera de vedetism,s-a vaitat pe site ca nu are numerele rudelor lui Brancusi. Aflati Doamna mostenitoare ca Stanciu avea baza de date cu tot despre lumea artei internationale,implicit numerele Dvs. de contact si adresa. Va mai amintiti in urma cu cca 3-4 ani cand aparea poeta-vedeta prostiei absolute pe postul OTV, si nu era capabila sa lege 2 vorbe? Aveti dovada reala! Si uite asa pentru prima data fiicele s-au afirmat ca vedete imbracate in portul rromilor ca-s de aceasta etnie la ,,MIS PIRANDA''.FUGA DUPA INFORMATII SAVANTILOR ! Falsa poeta nu a fost niciodata in relatii foarte bune cu tatal ei,era savanta,il fura de bani si bunuri. Cam asa si-a educat un sociolog fiicele. Stanciu umbla prin casa gol pusca in fata fiicelor si ele la fel.Terminati cu Iliescu si consilierul! Stanciu era in securitate pe vremea lui Ceausescu si-a facut trafic cu 60% dintre politicienii care s-au imbogatit subit. Stanciu se prefacea ca-i place adevarul,pentru el fiind sinonim si nu antonim cu minciuna, si nu cum minte traficanta-falsa poeta. Stiti ca aceasta traieste cu Bogza,alt traficant de opere de arta cu care a fost asociat tatal ei? Cum credeti ca a facut Stanciu afaceri cu Bogza? I-a palsat-o pe Luciana in pat,desi era minora la vremea aceea,despartindu-l de sotie si copil. Mai cunoasteti ca isi plasa toate fiicele in patul celor ce cumparau falsurile opere? Cand cumparatorii ieseau din casa Stanciu,constatau ca le lipseste din portofele bani si chiar actele de identitate. De aceasta opera se ocupa MATEI CAMELIA,mama alcoolica a acestora. Cei ce-ati fost jecmaniti scrieti adevarul si nu mai permiteti unor rasuri sa minta. Ati remarcat la lansarea cartii aceasta statea cocosata si cu capul in pamant si citea dupa o foaie? Ati remarcat ca era cacata toata sa nu i se puna intrebari caci este varza? El si-a folosit intelepciunea pentru a distruge tot in jurul lui. Terminati cu rahatul unui sociolog modest ca santeti de tot regresul. La Academia Romana a terorizat toate elitele. Inainte de-a scrie minciuni,interesati-va din 3 surse!

Florian Liviu spunea...

@Anonim

Este foarte uşor să arunci cu noroi în viaţa şi activitatea unui om ascunzându-te în spatele paravanului anonimatului.De asemenea este deosebit de mizerabil şi de josnic să lansezi astfel de atacuri, ne susţinute de nici un fel de dovezi sau de argumente, la adresa unui om care ştii că nu mai se poate apăra.

Personal am fost legat de Lucian Radu Stanciu printr-o prietenie politică foarte strânsă bazată pe credinţa comună în valorile şi permanenţa marxism-leninismului.

Vreau să subliniez, pentru a fi clar pentru toată lumea, că Lucian Radu Stanciu a fost înainte de toate un intelectual, un om de carte, un iubitor de înţelepciune, un filosof îndrăgostit de acţiune şi de viaţă, un guru ce împărtăşea cu generozitate comorile sale spirituale celor dispuşi să i se alăture şi apoi, în planul doi, un om forţat să facă comerţ, blestema întotdeauna comerţul, pentru a-şi susţine existenţa sa şi a familiei sale.

Desigur a face comerţ cu opere de artă nu este nicăieri nici uşor nici foarte profitabil, atunci când nu dispui de un capital pe măsură, mai ales într-o ţară ca România unde singura regulă este că nu există nici o regulă.

Această activitate a sa, de care era profund dezgustat, şi care îi răpea îngrozitor de mult din timpul pe care ar fi dorit să-l dedice studiului istoriei mişcării comuniste, a stârnit multe invidii, resentimente, i-a adus mulţi neprieteni, i-a deformat imaginea publică, fără să-i confere în schimb nici pe departe o bunăstare materială solidă.

Negoţul în general, iar negoţul cu artă şi mai şi, te obligă la o un anumit comportament şi atitudine publică care să reflecte un statut financiar ridicat.La cel mai mic semn de slăbiciune materială ceilalţi negustori încep să te ocolească, devii suspect, acţiunile tale încep să se deprecieze. Lucian Radu Stanciu făcea mari eforturi pentru a salva aparenţele în această lume de şacali.

A fost foarte departe de ceea ce se cheamă un om bogat.

Anonim spunea...

NE ESTE TARE DOR DE CEL CE A FOST LUCIAN RADU STANCIU!Nu te vom uita niciodata!

Anonim spunea...

TARE DOR NE ESTE DE CEL CE A FOST UN GURU PENTRU NOI...........LUCIAN RADU STANCIU

Florian Liviu spunea...

Dragi cititori şi colaboratori, vă aduc la cunoştinţă că în calitate de moderator al acestui blog am decis să cenzurez toate comentariile care folosesc un limbaj indecent sau necivilizat sau injurios sau proferează calomnii şi atacuri ne-susţinute de dovezi şi de probe.

Aş vrea ca acestă decizie a mea să fie în acelaşi timp pentru dvs. un apel la decenţă, moderaţie şi raţiune.

Scopul nu este împiedicarea afirmării adevărului, ci din contră, ocrotirea sa prin plivirea buruienilor ce ameninţă altfel să-l sufoce.

Anonim spunea...

Stiu perfect acea persoana care a scris aceste calomnii despre tatal meu si familia mea, ne pasa doua lulele!Invidia e boala grea si inteleg acest lucru!Asa iti merge in viata asta!
Vorbesti fara dovezi de cineva care a murit si nu se poate apara.Rusine!Rusine!RusineIti meriti soarta de carie sociala!
TATAL MEU A FOST UN OM CU UN COD DE ONOARE CARE NE-A CRESCUT CU GREU SI NE-A DAT O EDUCATIE IAR NOI, FETELE DANSULUI II MULTUMIM DIN SUFLET TOT CE A FACUT PENTRU NOI!Doresc sa las foarte clar ca tatal meu a avut foarte multi dusmani deoarece telul lui in viata a fost ADEVARUL si a luptat pentru o Romanai mai buna si fara carii sociale, dupa care scumpi domni a-ti vazut ca exista!Un luptator inversunat care a ajutat mii de oameni la novoie si i-a iertat pe toti!

ELENA NICOLAE spunea...

Odihna linistita,RADU! DOAMNE AJUTA!

Anonim spunea...

Dragi cititori,

Imi exprim regretul fata de persoana care a avut "curajul" de a scrie acele mizerii despre familia Stanciu. Dupa parerea mea este o persoana care are probleme de personalitate...nu-si gaseste locul. Chiar daca adevarul ar fi cel scris de ...auziti si voi DE "ANONIM"...nu era cazul sa arunce cu pietre intr-un om care nu mai exista pe acest pamant. Cred eu ca ar fi indicat sa se duca dupa el...sa-i spuna in fata toate cele pomenite mai sus. In privinta fetelor "poete-savante", sunt niste scumpe. Eu l-am vazut la Pro tv cu ceva ani..sunt senzationale.

Stau si ma gandesc: cum este posibil ca MIZERABILUL sau MIZERABILA sa aiba atata URA, INVIDIE, GELOZIE pe o astfel de familie????
De unde a luat nastere? De ce? Are nevoie de tratament ca sa-si revina...nu-i nici o problema! SFATUL NOSTRU ESTE CA SA SE ROAGE IN FIECARE SEARA PENTRU SUFLETUL ADORMITULUI LUCIAN RADU STANCIU...sa vedeti ce repede isi revine...spunea cineva mai sus "aceasta CARIE SOCIALA"..

ELENA NICOLAE spunea...

Inainte de toate,RADU a fost un PARINTE(MAMA & TATA) extrem de exigent. Si-a educat fiicele sa fie unite si sa se bucure de viata. La fiecare sarbatoare radia de fericire! Iubea viata,iubea arta,iubea stiinta si materia din care suntem facuti. Sper ca fiicele sa publice din noianul de manuscrise,inclusiv dictionarul neterminat si celelalte insemnari,facandu-i tatalui o bucurie imensa. Sa fiti unite,sa va ajutati la vreme de grea incercare,sa nu cereti recunostinta nimanui si sa fiti demne de Lauda Divina. Sper ca la Parastasul de An sa pot ajunge,iar cartile sa fie publicate si numele voastre sa fie trecute impreuna.Domnul Dumnezeu sa-L odihneasca in pace!

Anonim spunea...

cine este fara de pacat sa arunce primul piatra

Anonim spunea...

sa-i lasam pe cei ce au trecut dincolo sa se odihneasca in pace si noi ceilalti sa demonstram ca nu traim degeaba

Anonim spunea...

DUMNEZEU SA ITI LUMINEZE DRUMUL! SPERAM MAESTRE CA ESTI INTR-O LUME MAI BUNA SI MAI CURATA! SPERAM CA TI-AI GASIT LINISTEA!NE LIPSESTI CU INVERSUNARE! NU ITI VOI SPUNE ADIO............CA AI RAMAS IN GANDURILE SI INIMA NOASTRA!

Anonim spunea...

Descriu ULTIMELE zile de viata ale Maestrului LUCIAN RADU STANCIU!a fost dus cu salvarea la spitalul Elias!i s-au facut cateva ecografii, apoi a fost trimes la salon ! incepuse sa isi REVINA sa fie constient. Imi aduc aminte cu lacrimi in ochii cand am intrat in salon si l-am vazut pe Maestru incercand sa citeasca dintr-o carte ! m-am uitat la ochii lui..........erau in ceata ...... incepuse sa nu mai vada si tot incerca sa citeasca si sa sublinieze cu un creion de 0, 5 randuri pe care nu le mai putea deslusi!incerca sa isi dea singur putere....sa dea senzatia celor din jur ca isi v-a revenii ca altadata! a incercat sa dea putere tuturor ce veneau sa il viziteze..........le multuumea........le strangea mana si ii pupa ......isi lua ADIO ...de la cei din jur!Oricine venea sa-l vada, ii spune "maine trebuie sa fac o interventie " ...dar el stia ca v-a pleca din aceasta lume...si totusi incerca sa nu transmita starea lui de durere si de suferinta! A murit constient cu carti la capul lui .....cu fetele lui alaturi de el pana in ultima clipa!a murit TRIST SI INDURERATT CA A PARASIT ACEST PAMANT........INAINTE DE A INCHIDE OCHII PE VECIE I-A CURS O LACRIMA PE OBRAZUL STANG, ERA O LACRIMA DE DURERE SI DE NEPUNTINTA!Nu am cuvinte sa va transmit starea de atunci! NU TE VOM UITA NICI O DATA !

Anonim spunea...

SUNTEM CURIOSI SA AFLAM MAI MULTE DESPRE CEL CE A FOST Stanciu Radu Lucian! sa scrie cine l-a cunoscut mai bine ! deja devine un personaj foarte interesant.

Anonim spunea...

DESCOPERITORUL OPEREÖOR DE TINERETE ALE LUI BRANCUSI A FOST SI VA RAMANE LUCIAN RADU STANCIU .CEL CARE A AVUT CURAJUL SA LUPTE CONTRA MAFIEI SI A AUTORITATILOR ROMANE: VEI RAMANE PE VECIE IN MINTEA OAMENILOR

Anonim spunea...

ULTIMELE SAPTAMANI ALE TATALUI MEU AU FOST CELE MAI GRELE MOMENTE DIN VIATA LUI! INCEPUSE SA DEVINA NERVOS......SUPARAT....NIMIC PARCA NU IL MAI IMPACA!SI TOTUSI CU BOALA PE CARE A AVUT-O A TRAIT IN LUMEA LUI... IN LUMEA CARTILOR ! AVEA O PASIUNE NEDESCRISA FATA DE CARTI! IUBEA CARTEA!SALVAREA LUI SPIRITUALA A FOST CARTEA!IMI ADUC aminte cand avea dureri mari imi spunea : "aprinde lumina tata ca sa pot citii..sa mai uit de durere! medicamentul lui a fost cartea! Ultimele zile in spital au fost un chin pentru tatal meu....imi aduc aminte cum se chinuia si isi ascundea durerea pentru a nu ne face si mai mult sa suferim....PENTRU A NE DA CURAJI!Noi deja vorbisem cu doctorii si ne confirmase ca nu mai este nimic de facut in cazul lui, ca boala a evoluat foarte repede!cand am auzit cele spuse de doctor , am simtit ceva ce nu va pot descrie in cuvinte, o mare mare durere!am intrat in salonul tatalui meu...incercad sa ii dau putere!singura minciune nevinovata a fost aceea de ai spune ca doctorul a hotarat sa il opereze si ca totul va fii bine......parca se luminase la fata!a inceput sa ceara carti sa citeasca...a inceput sa ceara mancare!cand i s-a adus de mancare din pacate nu a putut manca....(deja facuse suboncluzie intestinala)si probabil atunci a inceput sa constientize ca se apropie clipa!Tatal meu din cate stiu si sper sa nu gresesc, nu a fost un mare credincios....dar in ultimele zile am vazut cum usor usor incepuse sa isi intoarca fata catre DUMNEZEU!Imi aduc aminte cu nostalgie...aveam la gat o cruce de argint si tatal meu m-a intrebat: " este din argint?" iar eu i-am raspuns ca << da>> ...atunci mi-a cerut crucea sa o pupe!au fost foarte multe momente emotionante si pline de tristete!sunt momente pe care nu le pot explica...sunt momente ce raman in suflet! Cei ce veneau sa il viziteze la spital... usor usor tatal meu isi lua Adio de la ei .....le strangea mana , ii pupa si le spunea " multumesc ca ati venit la mine"!Se vedea in ochii lui o mare tristete , o mare durere....isi mai dorea sa mai traiasca ....isi mai dorea sa stea langa fetele lui.....isi mai dorea sa mai scrie , sa mai publice ultima carte scrisa de el ....carte ce pe patul de moarte ne-a dat si titlul ... cu sarcina de a o publica POVESTEA FORMELOR BRANCUSIENE!Eu si surorile mele LUCIANA si AURELIA avem datoria de a scoate la lumina aceasta carte , si de a duce munca lui mai departe!TE IUBESC TATI!ITI SIMT LIPSA PE ZII CE TRECE!TE IUBESC....TE VOI IUBII MEREU ..... ZII DE ZII ESTI IN GANDUL SI INIMA MEA!ODIHNA VESNICA SI PACE SUFLETEASCA PREA IUBITUL MEU TATA! MIHAELA STANCIU

Anonim spunea...

TATAL MEU LUCIAN RADU STANCIU PENTRU CEI CARE NU STIU A FOST DESCOPERITORUL OPERELOR DE ARTA A MARELUI SCULPTOR CONSTANTIN BRANCUSI, SCRIS CARTI DESPRE VIATA SI ARTA LUI BRANCUSI, A CASTIGAT PREMII ALE LITERATURII ROMANA, DE EXEMPLU HERMENAUTICA.A luptat contra sistemului , i s-au propus multe functii in stat destul de importante, dar el nu a acceptat!Dorea o lumea curata si dreapta!A termninat 3 Facultati,este considerat unul dintre cei mai mari doctori in filosofie si de asemenea expert de arta.A lucrato viata intreaga la ACADEMIA ROMANA ca cercetator stiintific etc.
Scumpul meu ne este dor asa de mult, ingrozitor de mult!Ne-ai lasat prea repede!Ai fost cel mai mare si vei fi pentru noi un luptator inversunat!Iti multumim pentru tot ce ai facut pentru noi, familia ta!Te iubim din tot sufletul si niciodata nu te vom UITA, ESTI REGELE NOSTRU!
IMI ESTE ASA DE GREU CACI DEJA AM INCEPUT SA REALIZEZ CA NU MAI ESTI CU NOI!...FOARTE GREU!DAR MEREU TE VOI PURTA IN SUFLETUL MEU!TE IUBESC

Anonim spunea...

abia azi am aflat cu durere ca un om care ne-a ajutat foarte mult nu mai este printre noi ne pare sincerrau si transmitem condoleante fetelor domnului lucian ODIHNEASCASE IN PACE TICA SI IULIANA

Anonim spunea...

dana ar trebui sa-i multumeasca mai mult

Anonim spunea...

da aveti dreptate,DANA ar trebui sa i multumeasca pt.procesele intentate de dobitoc si proxenet,si santaje la greu la adresa ei,au uitat ca nu le lasa sa poarte decat chiloti albi si le controla si la baie,sper sa traga pe lumea cealalta toate rautatile provocate la multa lume,in special fetelor care cadeau in plasa lui,

Anonim spunea...

Doamne..nu pot sa cred cati porci scriu despre Familia Stanciu...asa invidie nici nu o sa mai vedeti...

Anonim spunea...

Ce aveti cu familia Stanciu ? nu va e rusina sa comentati si sa defaimati un om care a muncit o viata intraga si noi cei din jurul lui am mancat cu totii! rusine , rusine , rusine!ADRIANA

Anonim spunea...

pt adriana = ai mancat dar ai dat si fetele la schimb
rusine cei din jurul lui nu pt familia lui

Anonim spunea...

CEEA CARE DEFAIMEAZA FAMILIA STANCIU SE NUMESTE ELENA N. ! RUSINE FEMEIE , CLAR AI NEVOIE DE UN DOCTOR.

Anonim spunea...

Astazi sculpul meu tata face 4 luni de cand a parasit aceasta lume! DUMNEZEU SA IL AIBA IN PACE

Anonim spunea...

Va rog din suflet spuneti-mi si mie unde a fost ingropat Lucian...

Anonim spunea...

LA CIMINTIRUL PANTELIMON 2

Anonim spunea...

Pe 28 Noiembrie tatal meu face 6 luni de cand a plecat intr-o alta dimensiune. Pe 26 Noiembrie vom face parasatasul de 6 luni, iar pe 27 Noiembrie TATAL MEU IMPLINEA FRUMOASA VARSTA DE 67 DE ANI. IMI ESTE TARE DOR DE EL. TE IUBESC TATI ORUNDE AI FI...LUCIANA

Anonim spunea...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace-as vrea sa aprind o lumanare pe mormantul lui(unde e ingropat?)L-am cunoscut in 1979, cand eram studenta la ziaristica,prieten cu fostul meu sot(Adrian Brighidau), cand isi cauta propria identitate-rog cei din familie sa-mi trimita un mesaj pe facebook la antoniu magda.

Anonim spunea...

Draga Magda , tatal nostru este ingropat la cimintirul Pantelimon 2

Anonim spunea...

te iubesc!oriunde ai fi, pe langa plopii fara sot adesea am trecut...!

Anonim spunea...

TARE NE ESTE DOR DE CEL CE A FOST LUCIAN RADU STANCIU ! NU TE VOM UITA NICIODATA!

Anonim spunea...

Iubite tata, te am in suflet , orice ar scie lumea despre tine...nu cred in nimic!Este calr, cum de nenumarate ori ai spus ca rautatea exista printe cei care le-ai dat de mancare.Imi aduc aminte cum spuneai nu musca mana care te hraneste!Asa multi oamemi rai si invidiosi te rasplatesc!Dumnezeu este mare, scumpule tata si eu stiu si surorile mele la fel, cea ce ai facut pentru multa lume!Dumnezeu le vede pe toate tata!Sunt sigura ca acolo unde esti, exista dreptate!T ev oi iubi mereu si mereu vei spune ca ai fost un tata excelent, in pofida faptului ca lumea fara scrupule te jignesc chiar si atunci cand numai esti"Este inuman!Rusine celor care pt mine sunt decar carii sociale!Dumnezeu sa te aiba in paza lui!Curand te voi visita la mormant!Si vom vorbi....!
A ta fiica Aurelia

Anonim spunea...

Astazi se fac 6 luni de cand tatal nostru numai este printre noi. Astazi 26 Noiembrie - parastasul lui. Maine ...culmea 27 Noiembrie ar fi trebuit sa implineasca frumoasa varsta de 67 ani. A plecat prea repede...s-a stins...atunci cand poate toata lumea avea nevoie de el. Speram ca acolo unde este ( in dreapta Tatalui), sa-i fie mai bine decat pe pamant. il vom pastra in memoria noastra mereu...ne vom aminti in fiecare zi numele lui -FIINTA LUI.
DUMNEZEU SA-L ODHINEASCA...CU TOATA DRAGOSTEA CELE 3 FIICE. LUCIANA, AURELIA,MIHAELA.

Anonim spunea...

A FOST O ONOARE SA VA AVEM CA PACIENT SI SA FIM IN PREJMA DVS.MULTUMIM PT.PUTINELE CLIPE PETRECUTE IMPREUNA SI PT.TOT CEEA CE NE-ATI INVATAT.PACAT CA...IN VIATA INTALNIM RAR OAMENI DE O ASEMENEA CALITATE.INCERCAM SA INVATAM CAT PUTEM DE LA FIICELE CE VA SEAMANA,GUSTUL PT.CEEA CE ESTE FRUMOS,BUN SI SUBLIM,IAR PRIETENIA CU ELE VA FI ASA CUM V-AM PROMIS PT.VESNICIE!SPERAM SA VA FI GASIT LINISTEA ACOLO LANGA INGERASI.VA VOM PASTRA MEREU IN INIMILE NOASTRE SI STIM CA, DE ACOLO DE SUS VETI VEGHEA ASUPRA FIICELOR SI A NOASTRA!DUMNEZEU SA VA ODIHNEASCA IN PACE! CU MULT RESPECT SI TOATA ADMIRATIA,DANIELA SI ANGELICA TUDOR!

Anonim spunea...

Ne este dor de tine !

Anonim spunea...

dumnezeu sal odihneasca in pace ca a fost un om bun si linistit la locul lui ,inteligent si fericit de trei stele venite pe lume pentru ca el lea vrut cu tot sufletu lui .condoleanze ....
luciana mihaela e aurelia va pupic angela raducanu.

Anonim spunea...

te iubesc.mereu va fi asa...nimic nu moare

Anonim spunea...

Am avut onoarea sa-l cunosc pe acest om mare , nu am cuvinte sa-l pot descrie pentru ca imaginea lui mi a ramas intiparata in minte, mi a dat atate bune sfaturi si atata lucruri am invatat de la dansul ca il vei avea mereu in inima si mintea mea.Toate lumea care l-au calomniat pe el si familia sunt decat niste furnici mancatoare de nisip.Nu le doresc decat bine dar cu conditia sa -si vada propiul gunoi din propiul ochi.Bun, dragii mei doream decar sa i aduc un omagiu acestui personaj atat de apreciat si denegrat in acelas timp in lumea artei dar si a filosofie, si va pot asigura ca era un geniu de o inteligenta isita din comon.Drag domn asa cum ai spus NIMIC NU MOARE ..si asa este dragul meu domn.Cu mare stima si mare regret, al tau fiel servitor, LMA

Anonim spunea...

Iata am intrat in anul 2012...din pacate fara tatal meu...care iubea atat de mult VIATA...mereu ma gandesc la tine, serile sunt asa triste...inchid ochii si imi vine in minte ultimile momente petrecute langa tine. Tata ...scumpul meu tata...atata nevoie avem de tine si eu si surorile mele. Uneori cand vorbim despre tine...nu ne vine sa credem ca intr-adevar ai plecat de langa noi. Anul 2012 este un an trist fara mangaierea ta. Te iubesc si asa cum ti-am promis CARTEA TA VA VEDEA LUMINA TIPARULUI...munca ta de o viata...o voi arata lumii. Dumnezeu sa te binecuvanteze...a ta fiica LUCIANA (CEA CARE TI-A FURAT NUMELE), ASA CUM SPUNEI TU...

Anonim spunea...

Dragul meu scump TATA, maine se fac 9 luni de cand ne-ai parasit, si tare triste ne simtim toate 3, dar te avem in gand si in suflet mereu,ne este tare dor de tine!Dumnezeu sa te aiba in paza lui,stiu ca ne vezi si vom duce la capat proyectul tau,Te iubim din tot sufletul si ...speram ca acolo unde esti, esti mai bine!!!Fi binecuvantat!!

Cu drag,

Sfanta Treime , asa cum ne prezentai...

Anonim spunea...

CE DOR IMI ESTE DE MATALE, ESTI IN INIMA MINTEA SI SUFLETUL MEU PENTRU VESNICIE, ACOLO UNDE ESTI ...STIU CA INCA EXISTI, CA ACEA STEA DE PE CER, DE NOAPTE SE FACE, LUMINEAZA VIATA DE CATE ORI O PRIVESC

Anonim spunea...

Draga Florin iti multumin ca ai creat acest blogg!D-zeu sa-l odihneasca pe amicul tau L.R. STANCIU, asteptam noi dezvaluiri despre ideile staliniste pe care avea cel care a plecat intr-o alta lume. Adrian

Anonim spunea...

La aproape un an de la disparitia lui S.L.R.transmit condoleante fetelor dumnealui. Luciana felicitari pentru proiectul inceput,,aschia nu sare departe de trunchi''

Anonim spunea...

Multumim frumos pentru condoloante si pentru ca va aduceti aminte de tatal nostru drag.Ne este asa dor de dansul..!As dori totusi sa stiu cine sunteti, deoarece in acest blogg apareti anonim.
Numai sanatete si bucurii!
Aurelia Stanciu

Anonim spunea...

Multumim frumos pentru condoloante si pentru ca va aduceti aminte de tatal nostru drag.Ne este asa dor de dansul..!As dori totusi sa stiu cine sunteti, deoarece in acest blogg apareti anonim.
Numai sanatete si bucurii!
Aurelia Stanciu

Anonim spunea...

MEREU TE VOM AVEA IN SUFLET!TE IUBESC SI DUMNEZEU STIU CA ESTE CU TINE!IMI ESTE DOR DE TINE!

Anonim spunea...

Aducere aminte
E toamna si tot ce este ma cuprinde
De ochi-mi tulburi.
Ce-a fost atunci, acum mi se aprinde
Fara ganduri.
E lumea ta cu tot ce-a fost,
O pauza si treci.
In tot ce spun sa vezi un rost,
Sa nu incerci !

Anonim spunea...

DOAR O ADIERE DE VAND ESTE VIATA!DIN PACATE S-A STINS SI MARELE SCULPTOR MARCEL GUGUIANU!DUMNEZEU SA-L IERTE!

Anonim spunea...

mereu ne vom aduce aminte de tine dragul nostro MAESTRU

Anonim spunea...

Imi este greu sa accept ca aceasta stea dumnezeiasca a parasit aceaasta lume.Era un om extrem de inteligente, un geniu al secolului 21, o enciblopedie, nu am cuvinte al descrie pentru mine era GOOGLE.Imi pare asa de rau ca ne-a lasat, cred ca nu voi mai gasi niciodata o asa persoana buna, iubitoare de viata dar mai ales de carti si de oameni.Bunul DUMNEZEU SA te aiba in gloria si sanul lui, esti un ingel si te vom avea mereu in inima noastra!

Anonim spunea...

I MISS YOU

Anonim spunea...

ATAT ITI CER: DA-MI PUTERE SA CONTINUI IN VIATA ASTA!ELIBEREAZA-MI SUFLETUL DE ATATA CHIN!MEREU TE VOI PURTA IN GAND!
DOAR TU ESTI TOT!SI TOT CE POTI FACE E SA MI ARATI TOT!
TE IUBESC
TRI

Anonim spunea...

DUMNEZEU ESTE LUMINA, LUMINA DE CARE AI NEVOIE,STIU CA ESTI CU EL CA ARE GRIJA DE TINE. TE ADOR IMI ESTE EXTREM DE DOR DE TINESA TI FIE TARANA USOARA te iubesc mult!

Anonim spunea...

OM ALES, OM DE ARTA, OM CULT SI CU SUFLET MARE, DUMNEZEU SA TE AIBA IN GRIJA LUI PENTRU CA MERITO DRAG PRIETEN

Anonim spunea...

Buna seara tuturor, oameni dragi.
Doresc sa-i dedic cateva randuri acestui domn.Eu provin dintr-o familia destul de saraca.Acest domn ne-a ajutat enorm de mult, fara nici un interes.Mi-a ajutat familia la greu, ne-a dat o paine,ne-a intins o mana de ajutor.In pofida faptului ca exista multe speculatii despre comportamentul dansului, ca ar fi fost ca a fost.MINCIUNA DOMNILOR.
dORESC ACELOR PERSOANA CARE AU VORBIT URAT DE DANSUL DUMNEZEU SA LE DEA O SOARTA PE MASURA.prea domn au intalnit in viata lor si prea uman si pentru mine si familia mea a fost un maestru.
Domnule LUCIAN sa va aiba BUNUL DUMNEZEU SUB ARIPA LUI.
FAM
MEXICANU

Anonim spunea...

calea luminii, adevarul din ochii reci,vantul ce bate in popasuri sfinte, zi de calauzitoare, unde toata lumea doarme,
zi mare pana sus la soare,
arata tu inger sulita ce invinge!!!DUMNEZEU ESTE CU TINE!!!

Anonim spunea...

Azi 27-11-2012 tatal meu ar fi implinit 68 de ani, o frumoasa varsta.DIN PACATE NU ESTE PRINTRE NOI DAR II DEDICAM CATEVA CUVINTE IN MEMORIA LUI
DRAGA PARINTE,oriunde ai fi te vom iubi
oriunde am merge
tu esti in gandul nostru si sufletul nostru.
Ne este dor de tine!!!! nu te vom uita niciodata.Ai fost cel mai bun tata din lume.
familia ta!!!

Anonim spunea...

Nu te voi uita niciodata.

Anonim spunea...

--------------------------------------------------------------------------------
Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!
A ta copila,Aurelia

Anonim spunea...

Dupa atata timp...aproape 2 ani de zile, recitesc ceea ce a scris bunul prieten al tatalui meu, Florin. M-as fi bucurat sa mai citesc cate ceva din amintirile pe care le-a avut alaturi de tatal meu. Din pacate, nimic...nimic nu a mai scris. Oare l-a uitat, stau si ma intreb. S-au consumat "amintirile"?!?! NU MAI CONTEAZA...pana la urma fiecare isi face datoria asa cum simte.
Din cand in cand...asa cum se poate vedea...mai intru pe acest blog dedicat Tatalui meu...sunt curioasa sa vad cine...ce a mai scris...cine isi mai aduce aminte de profesorul Stanciu Radu Lucian? Cine nu l-a uitat?
Eu nu am cum sa-l uit vreodata...eu nu am cum sa nu-mi aduc aminte de el in fiecare zi...pentru ca A FOST TATI MEU, cel care mereu ma proteja, cel care mereu incerca sa ma invete lucruri frumoase, cel care mi-a creat personalitatea, cel care era mereu langa mine si atunci cand greseam...si ma ierta... Cu dragoste eterna, Luciana Cotofana :)

Florian Liviu spunea...

Nu l-am uitat şi nu-l voi uita niciodată pe Lucian. Este mereu viu în amintirea mea, mereu îl pomenesc şi mereu îmi aduc aminte de vorbele lui. Un om ca Lucian Radu Stanciu nu se uită pentru că te marchează pe viaţă. El era ceea ce greci vechi numeau un înţelept, un filosof autentic din speţa rară a celor care au întemeiat şcoli şi sisteme de gândire în stare să magnetizeze şi să electrizeze suflete. Resimt dispariţia sa ca pe o mare, mare pierdere şi ca pe o acută durere aproape fizică. Trec de multe ori pe Iancu Căpitanu, strada aceea înţesată de cafenelele ce se face din Moşilor, acolo unde a locuit el penultima oară, unde obişnuiam să stăm de vorbă până spre zori şi mi se strânge inima de fiecare dată. Da, mărturisesc, Lucian Radu Stanciu a fost un suflet mare, cu o inimă largă şi deschisă nu numai la cei din preajma sa, dar şi la toate durerile şi suferinţelor celor umili şi oprimaţi. El a luptat toată viaţa, şi-a pus enorma sa energie mentală şi spirituală în cauza nobilă a îndreptării lumii, a eliberării ei din sclavie şi exploatare. De aceea, acest blog îi duce mai departe ideile, dorinţele şi aspiraţiile sale politice. În lupta mea politică merg pe linia trasată de Lucian şi nu mă consider decât umilul său ucenic.

Anonim spunea...

draga Florin iti multumesc din inima aceste cuvinte aduse in omagiu tatalui meu.Iti multumesc ca un l-ai uitat si ca el este in gandul tau.iti multumesc pt. umilita care o lasi pe coperta vietii iar paginile scrise de tine este tot ce lasi in urma, iti multumesc ca esti impregnat si tatuat de acelasi cel ca si tatal meu...DREPTATEA INAINTE DE TOATE.Iti multumesc de altfel pentru ca ai existat in viata lui si ai fost un bun prieten pana la capat!

Anonim spunea...

ORIUNDE AI FI TE CVOM IUBI MEREU!!!

Anonim spunea...

ORIUNDE AI FI TE CVOM IUBI MEREU!!!

Anonim spunea...

Un DERBEDEU JEGOS,POCIT si INCREDIBIL DE FRSTRAT.Asta a fost R.L.Stanciu,pe care l-am cunoscut binisor in 1990-1991.Un escroc si un gainar promiscuu.In plus,era si imputit.Putea ca un tap.

Anonim spunea...

ACEL DERBEU JEGOS SI POCIT TI-A DAT SA MANANCI CA TRAIAI IN JEG SI IN PACAT CARIE SOCIALA STIM BINE CINE ESTI, BLESTUMU VA CADEA PE TINE ACEASI BOALA O S AI AI SA VEZI, NU SE POATE SA JUDECI UN OM CARE TE-A HRANIT SI AZI NUMAI ESTE PRINTRE NOI.

EU IMI SPUN NUMELE IAR TU GUNOIULE CA ALTCEVA NU ESTI GANDAC SI SCARBA DE OM NESPALAT CARE PUTEAI CA UN CAINE
NUMELE MEU ESTE MARIUS B

Anonim spunea...

II dorim din tot sufletul sa-i fie tarana usoara sa i FIE pacea eterna si sufletul sa i se odihneasca in pace.
Pacat ca asa om s-a dus, un om adevarat cu un spirit de luptator si supravietuitor de nedescris.
Unul din cei mai rasariti oameni ai Romaniei de o inteligenta fantastica.
Nu te vom uita niciodata MAESTRE, tu traiesti in inimile noastre.

Anonim spunea...

ORIUNDE AI FI TE VOM IUBI SI NU TE VOM UITA NICIODATA, AI FOST ESTI VEI RAMANE CEA MAI DRAGA FIINTA DE PE PAMANT, CEL MAI BUN TATA DIN LUME!
FAM STANCIU

Anonim spunea...

E bun mort .
Orice comunist mort e bun.
Mai berbecilor ! Ati fost comunisti juma de secol si a iesit rau. Sinteti analfabeti, barbari , violenti si elitele imbuibate .
Duceti-va dreaq cu comunism cu tot !

Anonim spunea...

ESTI UN HANDICAPAT MENTAL ESTI BUN DE GUNOI STRIGOI IMPUTIT, OMUL ASTA NUMAI ESTE PRINTRE NOI,RUSINE SA TI FIE JECULE SA SPUI ASA CEVA!NESIMTIT PANA LA INFINIT!BOULE TI-A DAT SA CRAPI!!!!

Anonim spunea...

Nu te-am uitat, mereu esti in gandurile noastre MAESTRE.Sa-ti fie tarana usoara!TE IUBIM si stim ca esti printre noi!!

Anonim spunea...

PE LANGA PLOPII FARA SOT
ADESEA AM TRECUT
MA CUNOSTEAU VECINII TOTI
TU NU M AI CUNOSCUT
Cu mult drag ne amintim de tine maestre
Dumnezeu sa fie in paza ta mereu

Anonim spunea...

ACESTA POEZIE INDRAGITA DE TATAL MEU I-O DARUIESC CU TOATA INIMA CACI ACOLO UNDE ESTE NU L-AM UITAT SI NICI NU IL VOM UITA NICIODATA.A FOST ESTE SI VA FI CEL MAI BUN TATA DIN LUME CU UN SUFLET DE LUPTATOR SI O PERSOANA CARE DIN PACATE NUMAI ESTE PRINTRE NOI DAR TRAIESTE IN INIMILE SI SUFLETELE NOASTRE PENTRU ETERNITATE
TE IUBIM..mereu si pentru intodeauna!
A ta fiica, Aurelia Stanciu

Pe langa plopii fara sot

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţă capul tău
Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

Anonim spunea...

In aceasta zi...in care au cazut primi fulgi de nea.....27 noiembrie 2013...imi aduc aminte cu o mare tristete in suflet, de tatal meu Lucian... care daca ar mai fi fost printre noi, ne am fi bucurat impreuna de implinirea varstei de 69 de ani.
Cu ocazia acestei zile, in memoria lui, rememorez poezia pe care m a invatat in urma cu 3-4 luni....inainte sa plece : LUPTA VIETII de COSBUC

A TA FIICA, LUCIANA.

Anonim spunea...

Sunt zile in care ne aducem aminte de persoanele dragi care din pacate nu mai sunt printre noi.Eu imi aduc aminte poate azi mai mult ca oricand de el, de tatal meu care a plecat undeva cu siguranta mai bine.Oriunde ai fi niciodata te vom uita
Te iubesc si te iubim.

Dan spunea...

Stau si citesc cu dispret comentariile acestui individ care nu face altceva decat sa jigneasca mai multe persoane ....incepand cu tatal si terminand cu fetele lui.Eu cred ca timpul petrecut alaturi de el a fost o ,,Experienta de Viata '',posibil frustrarea din el face sa isi verse amarul pe aceste fete .Cum puteti sa lasati acest individ sa isi scrie pe acest blog toate nemultumirile lui din viata??
Cateodata cenzura isi merita locul in viata noastra,ar fi pacat sa lasati acesti ,,anonimi'' sa vorbeasca urat pe cineva care in acest moment nu mai este in viata
Pentru fetele lui L.R.S le doresc un an nou plin de impliniri si multa tarie de character.
P.S.
Sunt o persoana care l-am cunoscut in ultimii 10 ani de viata dar din pacate in ultimul an inainte sa se stinga nu am mai stiut nimic de el.
Din punctual meu de vedere cred ca a fost si va ramane cineva care a facut ceva pentru acest domeniu numit ARTA
Va imbratisez cu drag fetelor si va urez success in tot ceea ce faceti

Dan spunea...

Stau si citesc cu dispret comentariile acestui individ care nu face altceva decat sa jigneasca mai multe persoane ....incepand cu tatal si terminand cu fetele lui.Eu cred ca timpul petrecut alaturi de el a fost o ,,Experienta de Viata '',posibil frustrarea din el face sa isi verse amarul pe aceste fete .Cum puteti sa lasati acest individ sa isi scrie pe acest blog toate nemultumirile lui din viata??
Cateodata cenzura isi merita locul in viata noastra,ar fi pacat sa lasati acesti ,,anonimi'' sa vorbeasca urat pe cineva care in acest moment nu mai este in viata
Pentru fetele lui L.R.S le doresc un an nou plin de impliniri si multa tarie de caracter.
P.S.
Sunt o persoana care l-am cunoscut in ultimii 10 ani de viata dar din pacate in ultimul an inainte sa se stinga nu am mai stiut nimic de el.
Din punctul meu de vedere cred ca a fost si va ramane cineva care a facut ceva pentru acest domeniu numit ARTA
Va imbratisez cu drag fetelor si va urez succes in tot ceea ce faceti

Anonim spunea...

Stimate domnule,Dan Ma bucur tare mult pentru vorbele Dvs.chiar mi-a facut mare placere sa le citesc si sa vad ca exista oameni buni si cu respect fata de persoanele care din pacate si cu durere in inima nu mai sunt printre noi, in cazul acest L.R.S.
Deduc cu bucurie ca ii avea-ti o stima a parte tatalui nostru si pentru asta inca o data va multumesc si va doresc tot binele din lume.
Cu drag,
Aurelia

Anonim spunea...

Multumim pentru urari

Anonim spunea...

ACOLO UNDE ESTI LUMINA DUMNEZEASCA SE TE APERE TE IUBIM

Anonim spunea...

AMINTIREA TA ESTE VIE

Anonim spunea...

Trecut-au nopti si zile
Dar nu ma linistesc,
Te caut prin multime
Speránd sa te gasesc...

Ma uit pe strazi la lume
Si caut chipul tau,
Dar nu gasesc pe nimeni
Ca si taticul meu.

Vreau sa te vad oriunde -
Sa te aud - asi vrea,
Dar ma ineaca plinsul,
Spalánd durerea mea...

Te rog sa vii in vise,
Doar asta mi-a ramas,
Sa-ti mai sarut obrajii
Si ochii inlacramati.

Vei fi mereu alaturi,
Nu vom uita nicicănd
Ce-i dragostea de tata
De tata Bun si Sfint.

Acolo unde esti, plin de stele ceresti
Amintirea ta este vie si arde ca o faclie
Te vom iubi mereu Tata bun si Sfant.
A ta fiica,
Aurelia Stanciu

P.S MEREU IN INIMA NOASTRA

Anonim spunea...

Felicitari pentru aceste versuri frumoase dedicate tatalui vostru.Pacat ca in aceste momente nu mai este alaturi de noi,mi-as fi dorit sa-l avem prin preajma.
Mult succes fetelor !

Anonim spunea...

Un gand o framasita din viata unui om este acum o stea cazatoare aprinsa si stinsa in acelasi timp.
Dreptatea este cea mai grea arma pe care o poate detine cineva
Pedrumuri hoinare umbla ganduri solitare
In viasta ne nastem singuri si singuri murim

Anonim spunea...

Lucian Stanciu a fost un nenorocit de turnator la securitate, am vazut cu ochii mei delatiuni semnate de el.

Anonim spunea...

Lucian a fost un om extraordinar minciuni de 2 bani ...cica turnator..cred ca nu ai ideea de cine era mai baiatule.
Nu ai cunuscot un geniu, un guru un om care a ajutat foarte multe persoane...rusine sa ti fie boule

Maria spunea...

Florin te rog sa ma contactezi, sunt fata lui Lucian Radu Stanciu ( Mihaela) . Iti las nr meu 0753416016 . Suna-ma urgent! Merci

Maria spunea...

Va multumin!

Anonim spunea...

@anonim 22 decembrie: Am vazut cu ochii mei, repet, la CNSAS, delatiuni ale idolului dvs. Pe unele dintre ele este posibil sa le public. Lucica turna cu voluptate si fara sa aiba nevoie de constrangeri dure. Faptul era "mirosit" de multi in epoca. Daca ii recunoasteti scrisul pot sa postez un fragment chiar aici, sa vad ce mai behaiti dupa aia.

Unknown spunea...

Publicați...ca sa vedem pe ce va bazati 😁