marți, 8 iunie 2010

Exportul de capital

„România trebuie să îşi corecteze deficitul bugetar şi să meargă mai departe cu reformele pentru a avea o economie mai flexibilă, care să atragă investitorii străini, dacă vrea să iasă cu bine din criza globală, spune Nouriel Roubini, unul dintre cei mai titraţi economişti ai momentului la nivel mondial, celebru pentru faptul că a prezis criza globală din 2008, care i-a adus şi apelativul "Dr. Doom".”

http://www.zf.ro/eveniment/dr-doom-mai-dur-decat-fmi-ajustati-deficitul-bugetar-si-atrageti-investitori-ca-sa-iesiti-din-criza-6180411

Deci, după douăzeci de ani de distrugeri provocate de capitalurile străine, României i se „recomandă” mai multă flexibilitate în atragerea acestor capitaluri.Dar ce înseamnă mai multă flexibilitate ? Înseamnă privilegii acordate prin legi speciale, scutiri de taxe şi impozite, modificarea codului muncii în vederea anularii drepturilor muncitorilor pentru intensificarea legală a exploatării si facilitarea transferului după voie, fără costuri suplimentare,a forţei de muncă de la o ramură de producţie la alta. Cu alte cuvinte capitalul străin cere dreptul de a concedia după plac, fără formalităţi, fără amestec sindical, numindu-l eufemistic „flexibilizarea” pieţei muncii. Dar,în contrapartidă, duce exportul de capital la dezvoltarea economica a statelor ce îi pun la dispoziţie pieţele şi teritoriul ?

De mai bine de 100 şi ceva de ani axul central al imperialismului este exportul de capital.Asa cum a arătat Hilferding în lucrarea Finanzkapital şi apoi Lenin în celebra sa broşura Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului (1916) începând cu sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20 capitalismul mondial a intrat într-o noua etapa evolutivă, calitativ diferită de precedenta, caracterizată prin înlocuirea liberei concurenţe cu dominaţia monopolurilor (corporaţiilor). Analiza lui Lenin distinge cinci trăsături fundamentale ale imperialismului:

1) concentrarea producţiei şi a capitalului atinge o treaptă foarte înaltă şi duce la crearea marilor monopoluri, care are un rol hotărâtor în viaţa economică;
2) fuziunea capitalului bancar cu cel industrial şi formarea, pe baza acestui „capital financiar“, a unei oligarhii financiare; 
3) exportul de capital ia tot mai mult locul exportului de mărfuri şi capătă o însemnătate deosebit de mare; 
4) formarea unor uniuni monopoliste internaţionale ale capitaliştilor care împart între ele lumea; 
5) terminarea împărţirii teritoriale a globului pamântesc între cele mai mari puteri capitaliste

Logica acestui parcurs în istoria capitalismului este următoarea: Dominaţia profitului ca mobil al producţiei duce în mod natural la concentrarea capitalurilor. Concentrarea capitalurilor duce la concentrarea băncilor, dar, şi reciproc, pe măsură ce băncile au la dispoziţie mai mult capital, ele sunt în măsură să realizeze în propriul lor interes o concentrare a capitalului industrial.Se produce aşadar un feedback pozitiv.Băncile acumulează rezervele de capital ale capitaliştilor şi o parte însemnată a resurselor de lichidităţi ale claselor neproductive: în consecinţa, cantitatea de de capital disponibilă pentru industrie este considerabil mai mare decât totalul capitalul industrial.Această situaţie este în avantajul industriei, dar o face extrem de dependentă de capitalul bancar.
„Capitalul bancar, sau capitalul sub forma banilor, care este aşadar transformat în realitate în capital industrial, este ceea ce numim capital financiar”(Finanzkapital, iii,4)

Dar capitalul financiar în exces trebuie investit neapărat deoarece este purtător de dobânzi. El nu poate lâncezi în seifurile băncilor nici un moment fără ca băncile să suporte consecinţele. Cum el nu mai poate fi investit în ţara de origine fără riscuri considerabile sau cu rate de profit satisfăcătoare, singura soluţie rămâne plasarea sa peste graniţe în ţări cu cost al forţei de muncă scăzut şi deci cu rată a profitului ridicată. Băncile sunt cele care organizează aceste operaţiuni

Capitalul financiar necesita un stat puternic care îl poate proteja de concurenta străină şi care poate facilita exportul de capital prin mijloace politice şi militare. Situaţia ideală pentru exportul de capital este una în care metropola obţine dominaţia politică asupra unor noi pieţe şi teritorii care oferă o forţa de muncă ieftină. Acest model de capitalism în goana s-a după noi pieţe de plasare a capitalului a generat două războaie mondiale cu efect devastator în plan uman şi material.

Victoria Statelor Unite în ultimul război mondial şi războiul rece ce i-a urmat a accelerat procesul de formare a unei uniuni monopoliste euro-atlantice cuprinzând America, Europa şi Japonia, cu capitala politică la Washington şi cea financiară la NewYork si Londra. Aceasta structură transnatională controlează cea mai mare parte a economiei planetei. Organizatii particulare precum: Consiliul pentru Relatii Externe, Institutul Regal de Afaceri Internaţionale, Comisia Trilaterală, Conferinţa de la Darmouth, Institutul Aspen pentru Studii Umanistice, Institutul Atlantic şi grupul Bilderberg reprezintă latura ei vizibilă.

În cei 65 de ani scurşi de la încheierea ultimei conflagraţii mondiale s-a adâncit prăpastia dintre tarile industrializate şi celelalte state ale globului, numărul săracilor a crescut în mod semnificativ.



Conform graficului  40% din populaţia planetei trăieşte cu mai puţin de 2 USD pe zi iar 80% cu mai puţin de 10 USD pe zi.



20 % din populaţia planetei reprezentând lumea bogata consumă 76,6 % din resursele planetei în vreme ce 20% din cei mai săraci locuitori ai planetei consumă 1,5 %, în condiţiile în care aceste resurse se află în marea majoritate pe teritoriul statelor cele mai sărace.

Este clar că în urma exportului de capital financiar către statele cu forţă de muncă ieftină se produce în sens invers un transfer de bogăţie de la acestea către metropolă, vehiculul acestui transfer fiind capitalul străin. Recentul faliment economic şi social al Argentinei vine sa intareasca teza noastră.

Iată rezultatele aproximative ale unei analize a tendinţelor pe termen lung privind distanţa dintre cele mai bogate şi cele mai sărace ţări ale lumii:
·    3 to 1 în 1820
·    11 to 1 în 1913
·    35 to 1 în 1950
·    44 to 1 în 1973
·    72 to 1 în 1992     
sursa: 1999 Human Development Report, United Nations Development Programme

Cu o rată a sărăciei de 23% din populaţie în 2005 conform statisticilor UE, România, ar trebui să se gândească mult mai profund dacă capitalul străin este soluţia salvatoare sau din contră o reţetă sigură şi verificată istoric spre subdezvoltare.

2 comentarii:

bogdan spunea...

… Am avut odată un dialog cu dl Valerius, pe blogul d-sale, despre o societate marxistă/socialistă. D-sa spunea că ar vedea ca o societate marxistă bună aceea în care ar funcţiona principiile democraţiei, ar exista libertatea cuvântului, care ar fi însă dublată de responsabilitatea asupra celor spuse şi ar exista alegeri libere, de exemplu, asta, bineînţeles, în condiţiile proprietăţii comune asupra mijloacelor de producţie. D-sa, în mod curajos, nu excludea nici posibilitatea ca societatea să treacă la economia de piaţă, dacă majoritatea şi-ar exprima voinţa în acest sens. Am admirat atunci curajul ideilor d-lui Valerius.

Cu marxismul sunt nişte mari probleme. Sunt probleme pe care dvs. şi dl Valerius, din cauza îndoctrinării, este posibil să nu le vedeţi. Ştiţi cum se spune: „nu se vede pădurea din cauza copacilor”. Câteva probleme:
- Marxismul îmi pare ceva artificial şi forţat prin comparaţie cu democraţia de tip occidental. Marxismul vrea să-i aducă pe toţi la un numitor comun, în timp ce democraţia de tip occidental acceptă o diversitate de opinii, de credinţe, de religii. Din punctul meu de vedere, marxismul ar trebui reformat şi să se limiteze numai la perfecţionarea , din punct de vedere calitativ, a societăţii socialiste, o societate în care ar exista proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie şi în care ar fi perfecţionate încontinuu posibilităţile de dezvoltare ale individului şi societăţii, cu respectarea şi garantarea anumitor drepturi ale individului, cum ar fi cel al libertăţii practicării unui anumit tip de credinţă religioasă.
- Trebuie să se renunţe la ideea unei societăţi fără state şi clase, lucru care mi se pare o utopie. Statele trebuie să colaboreze pe baze egale. Trebuie să înceteze marxiştii să se uite la fosta URSS ca la o mamă pierdută. Rusia, comunistă sau nu, întotdeauna a fost un imperiu. Marxiştii trebuie să se uita în primul rând la ţările lor, să vadă ce pot să facă pentru ele. Ideea unui bloc economic, de tip CAER (similar UE de azi) nu e rea. Vorbind de Rusia, am urmărit ultima defilare, ce comemora vicoria în războiul împotriva Germaniei. S-a văzut acolo foarte clar ambiţiile unei Rusii imperialiste, care a fost întotdeauna aşa.

Marxismul românesc are o mare şansă acum. Dacă eu, care o duc satisfăcător, văd socialismul ca o posibilă cale de ieşire din situaţia oribilă de acum, în care ţara nu mai aparţine românilor, ci capitalului străin, cu atât mai mult ar putea fi convinşi şi cei care sunt mai împilaţi ca mine.
Dacă însă marxismul românesc va arunca pe piaţă idei antiromâneşti precum cele ale lui Petre Ignatencu, despre care am vorbit (eu chiar ştiu istorie), atunci marxismul românesc nu va renaşte, ci va muri în faşă. Oameni de bună-credinţă şi care îşi iubesc ţara, cum sunt şi eu, nu numai că vor fi îndepărtaţi, dar voir deveni chiar adversari înverşunaţi ai marxismului. Ţara nu e de vânzare, indiferent de faptul că aceia care vor să o vândă sunt captalişti veroşi sau oameni ai Moscovei.

Florian Liviu spunea...

1