duminică, 14 februarie 2010

Religie și capitalism

Nici o forța nu tine în prezent mai mult lucrurile în loc în spațiul nostru politic decât asaltul religiilor asupra minților și inimilor a milioane și milioane de oameni. Trăind striviți sub presiunea unui prezent cenușiu de granit, închiși fără putința de scăpare în labirintul capitalist, aceste mulțimi rătăcesc orbește prada ușoară frazeologiei aiuritoare a popilor și a materialelor media religioase ce inunda internetul. Sutele de mii de oameni îmbrăcați sărăcăcios ce se aduna anual de sfântul Dumitru pe Dealul Mitropoliei sa se roage la Dumnezeu pentru pâine în loc sa se ducă și sa o ceara răspicat ca pe un drept inalienabil la Cotroceni  sunt dovada vie a celor afirmate mai sus.

Îndemnându-și credincioșii  sa se concentreze asupra a ceea ce se petrece în cer în detrimentul pământului, inculcând-le ideea ca individul se afla complet înrobit sub puterea destinului, ca singura salvare posibila, singura ieșire la liman este providență divina, ca ordinea lumii este data prin voința și puterea Creatorului sau asa cum fac noile religii ce îndemnându-și adepții sa se debaraseze de social, sa se abstragă din acesta și sa se concentreze exclusiv asupra lor înșiși în scopul auto cioplirii unei personalități tranchilizate, detașate de frământările lumii, religia materializata în biserica creștina sau în diverse organizații new age, se constituie într-un apărător de nădejde a ordinii sociale de exploatare și înrobire a omului, într-o forța reacționară ce întreține în mod indirect starea de defetism și deruta a clasei muncitoare și a populației.


Latura reacționară a religiei poate fi lesne observata și din lipsa de reacție publica la atacurile demolatoarea ale capitalismului asupra preceptelor morale ale creștinismului.
De la nepăsarea fata de răspândirea în masa a pornografiei pana la nepăsarea fata de tragedia copiilor și oamenilor abandonați pe străzi intru extincție putem vedea pasivitatea creștinismului, alienarea de esența sa morala.   

Renunțând la tradițiile sale de lupta, adoptând o politica capitularda în fata forțelor antinationale ce au cotropit țara, ortodoxia romanească și-a pierdut și ultima sa rațiune de existenta. Ea însăși supusa asaltului oportunismului și carierismului, măcinata de patimi materiale și erodata de marasmul unei societăți bolnave, biserica ortodoxa romana  nu mai este decât coloana vertebrala a unui sistem de afaceri  venal  camuflat de icoane și de odăjdiile popilor.

Capitalismul se folosește de religie ca de un fel de albie ocolitoare destinata preluării debitului în exces al fluviului de nemulțumiri, revendicări, sete de dreptate sociala și revolta a celor înrobiți sau ca de o contragreutate menita sa echilibreze în conștiința maselor discursul socialist. Câtă vreme popii își vor face cu obedienta datoria vor fi răsplătiți de sistem pe măsura. Dar ceea ce nu-și da seama religia creștină și reprezentanții săi este fenomenul paradoxal ca făcând jocul capitalismului, ca acceptând pentru avantaje materiale rolul de anexa pasiva a acestuia se autocondamna ea însăși la moarte și dispariție deoarece  capitalismului însuși se transforma în religie.

Prin aceasta transformare el urmărește ca nevoile religioase ale oamenilor sa fie preluate și satisfăcute de ceea ce s-ar putea numi religia capitalismului,o credință cu idoli pământeni al cărui zeu central și venerat este banul.  In aceasta noua religie cultul banului este celebrat permanent  pe toate canalele de presa alături de cultul vedetelor și al pornografiei. Marii ei preoți sunt deținătorii mijloacelor de media, urmați de cohorta mai micilor sacerdoți  care sunt jurnaliștii de rând. Morala ei se subsumează simplu și fără ambiguitate scopului succesului cu orice pret. Ea tinde sa înlocuiască treptat religiile anexate de capitalism sa le transforme în mituri și sa le așeze în vitrina istoriei alături de zeii olimpului.

Rămân în viata numai religiile care s-au decis sa lupte, acele religii care, cum ar fi islamul, sunt hotărâte sa se alăture și sa sprijine deschis lupta popoarelor ce se împărtășesc din doctrina lor împotriva cotropitorilor străini, împotriva religiei capitaliste. Aceste religii au caracter progresist, nu conțin în fibra lor nimic reacționar căci ele lupta pe viata și pe moarte, cu mari sacrificii umane, împotriva dușmanului comun al omenirii și civilizației: imperialismul capitalist al super societății occidentale. 

Florian Liviu

7 comentarii:

bogdan spunea...

Stimate d-le Liviu,
Am o slujbă dură, am vrut să vă răspund la postarea devs. interesantă despre religie, pe saitul d-lui Valerius, dar în zilele de lucru nu am apucat, iar în weekend am fost plecat la munte (am fost plecat, de fapt, în ultimele două weekenduri şi o să mai plec şi în următorul, capitalismul are şi avantajele lui :)). Oricum, ieri v-am răspuns.

Florian Liviu spunea...

Capitalismul nu oferă avantaje decât pentru cei bogați. Faptul ca plecați în weekend la munte nu se datorează capitalismului ci este o decizie personala în ceea ce privește cheltuirea timpului liber și a veniturilor dvs. Si în socialism oamenii călătoreau în masa în diverse stațiuni montane, balneoclimaterice sau pe litoral.Nu erau atâtea automobile ceea ce era și bine și rău, dar sunt convins ca dacă în socialism s-ar fi stabilit ca prioritate zero construcția de automobile ele ar fi fost mai multe și mai ieftine decât azi.

bogdan spunea...

În socialism au fost lucruri bune, mult mai puține după 1980.
De fapt, toate orânduirile socialiste nu dădeau semn neam că o să treacă la comunism, prin metamorfoza dată de înălțarea conștiinței la nivelul corespunzător. Societățile socialiste au dat mai degrabă impresia că se întorc la feudalism. Exista o clasă conducătoare, nomenclatura, similară nobilimii, și un lider, secretarul general, pe post de monarh absolut. Alegeri democratice nu mai existau, toate erau de formă, ieșea cine trebuia. Niculaie I a vrut să lase locul lui Prințișorului, lui Nicu, iar Kim Ir Sen a reușit să creeze condiţiile ca după moarte să-i urmeze fiul, Kim Jong IL, care este acum la conducere în Coreea de Nord .
Concluzionând, societățile socialiste se pare că în loc să meargă înainte, regresează spre feudalism, din punct de vedere al clasei conducătoare. A, să nu uit, Fidel a lăsat și el locul său, poziţia de lider, fratelui, Raoul Castro. Cum să le spunem la toate acestea, socialism de familie sau monarhie absolutistă? :) Faptele au dovedit indubitabil până acum că societatea comunistă pentru politologie este ceea ce este piaţa cu concurenţă perfectă pentru economie, adică o noţiune care nu poate depăşi cadrul teoretic.

Florian Liviu spunea...

Socialismul a fost singura perioada din istoria României când poporul a beneficiat integral, suta la suta de roadele muncii sale.Un singur dolar din munca poporul nu s-a scurs în buzunarele străinilor ci totul s-a investit în industrie, agricultura, locuințe. A fost desigur foarte greu pentru ca s-a pornit la drum de la un nivel de subdezvoltare morala, intelectuala și materiala absolut îngrozitor.
Trecerea la comunism nu s-a putut înfăptui,nu din pricina lipsei unei conștiințe înaintate-Marx ne demonstrează obiectivitatea acestui proces care nu este deloc subiectiv asa cum sugerați eronat dvs-, ci datorita presiunii sistemului mondial capitalist aflat în faza sa cea mai avansata numita capitalism monopolist de stat sau imperialism. Din cauza atacurilor concertate ale imperialiștilor construcția socialista s-a făcut în regim de societate asediata. Nu te apuci sa desființezi statul atunci când ești atacat cu maxima virulenta si ferocitate de dușmanii din exterior și din interior. Singura forma de rezistenta și lupta împotriva acestora este dictatura proletariatului pana la îngenunchiarea definitiva a imperialismului, pana la victoria socialismului în întreg lagărul imperialist. Agresiunea criminala, încărcată de ura și resentiment, absolut barbara și întemeiată pe logica jafului a imperialiștilor naziști împotriva Uniunii Sovietice ne demonstrează matematic ca puterea proletara nu poate renunța la stat, la exercitarea legitima a propriei dictaturi-care este de fapt o dictatura "democratica" pentru ca nu face decât sa impună cu forța voința marii majorități a populației unei minorități de foști privilegiați și slugi ale acestora - pana când dușmanii orânduirii socialiste, proletare nu sunt înfrânți pentru totdeauna.

bogdan spunea...

Domnule Liviu,

Am câteva observaţii:

- "Marx ne demonstrează obiectivitatea acestui proces care nu este deloc subiectiv" - poate mă veţi lămuri odată cu privire la această demonstraţie, din care să reiasă obiectivitatea procesului de dezvoltare a conştiinţei prin care se trece de la socialism la comunism. Eu sunt susceptibil în această problemă.
- Nu aţi spus nimic de "monarhia socialistă", de aspectele la care m-am referit mai sus. Negaţi acest aspecte?
- "Agresiunea criminala, încărcată de ura și resentiment, absolut barbara și întemeiată pe logica jafului a imperialiștilor naziști împotriva Uniunii Sovietice ...". Păi aici avem o problemă, de exemplu, marxist-leniniştii s-au înţeles foarte bine cu imperialiştii nazişti, când Stalin şi Hitler şi-au împărţit Polonia, e vorba bineînţeles de pactul Ribbentrop-Molotov.

Florian Liviu spunea...

1.Pentru a examina trecerea de la socialism la comunism trebuie sa dam definitia comunismului. In opinia noastra iat-o:

Comunismul este o societate fără clase, în care se realizează egalitatea socială deplină și libertatea maxim posibila a tuturor membrilor societății. Statul, în calitate de instrument de clasă, va dispărea din ansamblul instituțiilor sociale; unitățile de producție și teritoriale vor fi administrate în mod democratic cu participarea tuturor membrilor lor, asigurându-se rotația periodică în funcțiile administrative în raport cu aptitudinile și calitățile lor profesionale.

Precum vedem din definiție, caracteristica principala a societății comuniste este dispariția statului - o mașina speciala de reprimare a unei clase de către alta, și încă a majorității de către minoritate.

Eliminarea statului este cheia societății comuniste și a libertății sale totale, îngrădite decât de lezarea libertății altora.

Deci, de la socialism la comunism nu se trece prin dezvoltarea conștiinței -acest fapt este unul subiectiv-, ci printr-un proces obiectiv de dispariție treptata a statului. Găsiți foarte bine tratat acest subiect pe larg în celebra și binecunoscuta lucrare a lui Lenin Statul și Revoluția pe care v-o recomand pentru o baza de discuții și pentru lamurire.

Numai atacurile imperialismului și subminările forțelor din interior ale rămășitelor burgheziei răsturnate de la putere au împiedicat societățile socialiste sa avanseze spre comunism.

2.Spațiul acestui răspuns nu-mi permite sa intru în detaliile complicate ale situației strategice militare și ale jocurilor geopolitice ce se desfășurau în acele timpuri dificile care au precedat declanșarea celui de al doilea război mondial imperialist. Geniul strategic și militar de care a dat dovada Stalin este ca reușit prin abile manevre diplomatice sa îl îndrepte pe Hitler împotriva imperialiștilor franco-britanici și astfel sa mai câștige un an de pregătiri în vederea confruntării eminente cu hidra nazista ale cărei intenții agresive la adresa statului proletar le-a intuit cu siguranță. Invadarea Poloniei de către Stalin a fost o măsura de autoapărare justa –istoria a dovedit-o - și de recuperare a unui teritoriu ce fusese anexat de Polonia abuziv în dauna Rusiei Sovietice ca rezultat al războiului sovieto-polonez .

Florian Liviu spunea...

Revin din nou cu o clarificare în privința comunismului.Comunismul este o problema strâns legata de problema dispariției statului.Dacă acceptam definiția ca societatea comunista este aceea societate fără clase și fără stat în care libertatea individului se afla pe cea mai înalta treapta posibila , observam ca ea nu face referire la nici un factor subiectiv, ca nu apelează în nici un fel la gradul de conștiința individuala al membrilor săi.
La acest înalt stadiu social se ajunge trecând obligatoriu prin etapa intermediara a societății socialiste.Pe acest palier proletariatul care cucerește puterea din mâinile burgheziei prin revoluție are încă nevoie de stat pentru a-și consolida puterea și de a reprima prin "dictatura" sa încercările contrarevoluționare ale foștilor dominatori și exploatatori.Engels a exprimat minunat acest lucru în scrisoarea sa către Bebel:"cata vreme proletariatul folosește statul, el îl folosește nu în interesul libertății, ci în vederea reprimării adversarilor săi și de îndată ce poate fi vorba de libertate, statul încetează sa mai existe"