joi, 20 noiembrie 2014

Slavoj Zizek Repetându-l pe Lenin

Traducere și prefață Mircea Vlad, Editura Tact 2013
Cartea lui Zizek fără îndoială merită citită. Datorez lectura acestei cărții recomandării lui Coman Norbert căruia îi mulțumesc pe această cale.

Parcurgând lucrarea lui Zizek  am selectat din ea două teme pe care doresc să le supun atenție cititorilor mei pentru că le consider importante probleme teoretice cu care mișcarea de stânga actuală se confruntă nemijlocit.

1.Auto-iluminare a clasei muncitoare versus iluminare venită din afară.

Afirmă Zizek că  sunt două tradiții de gândire în problema adevărului: linia socratic-gnostică ce susține că adevărul se află în noi și nu așteaptă decât să fie (re) descoperit printr-o incursiune interioară și linia ”materialistă” iudeo-creștină, care pretinde că adevărul poate apărea doar în urma unei întâlniri traumatice externe care distruge echilibrul subiectului. ”Adevărul” survine în urma unui travaliu în care trebuie să luptăm împotriva tendinței noastre ”spontane”.

Pe această a doua linie merge Lenin când vine și afirmă chiar împotriva lui Marx, care spusese undeva că emanciparea clasei muncitoare trebuie să fie opera muncitorilor înșiși, că proletariatul nu poate ajunge ”spontan”, printr-o dezvoltare ”organică”, la conștiința de clasă-i corespunzătoare că Adevărul conștiinței de clasă trebuie să-i fie adus din exterior (de către intelectualii din Partid).

...Socialismul și lupta de clasă iau naștere una alături de cealaltă și nu una din cealaltă; ele iau naștere pe baza unor premise diferite. Conștiința socialistă este, așadar, ceva introdus din afară în lupta de clasă a proletariatului, iar nu ceva care se naște în mod spontan din ea.”
”(...) orice  ploconire în fața spontaneității mișcării muncitorești orice diminuare a rolului ”elementului conștient”, a rolului Partidului clasei muncitoare, înseamnă implicit-absolut independent dacă cel care diminuează acest rol o dorește sau nu - o creștere a influenței ideologiei burgheze asupra muncitorilor(...) problema se poate pune numai astfel: ideologie burgheză sau ideologie socialistă. În această privință nu există cale de mijloc(...) dezvoltarea spontană a mișcării muncitorești duce tocmai la subordonarea ei față de ideologia burgheză(...) pentru că mișcarea muncitorească spontană este doar cel mult sindicalism.”  Lenin, Ce-i de făcut?

Făcând apel la noțiunile aristotelice de conținut și formă putem spune odată cu Zizek că Partidul dă forma clasei muncitoare, adică aduce în clasa muncitoare din afara ei imaginea de sine și conștiința misiunii sale istorice.
Această formă, conferită clasei muncitoare de către agentul extern-Partid-, vine și precizează în continuare autorul, este strict corelată cu concentrarea asupra Realului unui antagonism: ”lupta de clasă”.
Dar lupta de clasă, atrage atenția Zizek,  nu este orizontul ultim al sensului, semnificantul ultim al tuturor fenomenelor sociale, ci matricea formală generativă a diferitelor orizonturi ideologice ale înțelegerii. În acest sens lupta de clasă reprezintă forma socialului: fiecare fenomen social este supra-determinat de ea, ceea ce înseamnă că nu putem să rămânem neutri în privința ei. 
 
Rezultă din cele de mai sus că fără Partid clasa muncitoare este un conținut gol de formă, un spectru rătăcitor. De aceea nici nu este vizibilă clasa muncitoare pe scena politică pentru că este doar materie lipsită de formă. Mai rău, în lipsa Partidului conținutul gol al clasei muncitoare tinde spontan sub acțiunea ideologiei dominante să se structureze în forme burgheze și atunci muncitorii devin pro-burghezi sau fasciști și strigă Jos Comunismul!

Concluzia este simplă, degeaba ne întrebăm toți unde este clasa muncitoare, prezența ei materială este evidentă, ne lovim de ea de la casierul de la supermarket la cei care pilotează și dirijează zborurile aeronavelor, dar această materie ce ne înconjoară pretutindeni este amorfă adică lipsită de formă, pentru că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu este conform lui Lenin unde este clasa muncitoare, ci unde este Partidul clasei muncitoare? În această logică a aștepta acțiunea spontană a clasei muncitoare sau a insista asupra acesteia este contrarevoluționar.

2.Adevăr univesal și partizanat

Pariul lui Lenin este că adevărul universal și partizanatul, gestul de adoptare a unei poziții , nu doar că nu se exclud mutual, ci se condiționează reciproc: adevărul universal al unei situații politice concrete poate fi articulat doar de pe o poziție complet partizană.  

Iată cum aș ilustra eu teza lui Lenin cu un exemplu concret. Să luăm de pildă afirmația lui Marx cum că Ideologia este sistemul de idei și reprezentări ce servesc clasa dominanta, care nu are nici un fundament științific și al cărui scop este de a ascunde contradicțiile societății.

Acest adevăr universal  nu poate fi exprimat complet decât de pe poziția partizană a claselor subalterne. Exprimat de pe orice altă poziție fie neutră, fie a clasei dominante se subsumează el însuși conceptului de ideologie. De ce? Pentru că pe de o parte aici nu există neutralitate, a fi neutru în fața unei nedreptăți înseamnă a te situa de partea nedreptății, a fi neutru în lupta dintre clasa dominantă și clasele asuprite înseamnă a te situa de partea asupritorului, iar pe de altă parte exprimarea acestui adevăr de pe poziția clasei dominante nu ar fi altceva decât instrumentalizarea sa în scopurile dominației.


De ce e Lenin un personaj important, care este valoarea motivațională și subversivă a semnificantului Lenin?  Să-l lăsăm pe autor să vorbească:

Cum a evoluat ideologia Iluminismului în Franța secolului al XVIII-lea? La început a fost epoca saloanelor, în care filosofii încercau să-și șocheze protectorii, conți și contese generoși, chiar regi și împărătese (Holbach- Frederic al II-lea al Prusiei, Diderot- Ecaterina cea Mare) cu ideile lor lor ”radicale” despre egalitate, originea puterii, natura omului etc.- toate acestea rămânând doar un joc intelectual.

În această etapă, ideea că cineva ar putea prelua literal aceste idei pentru un proiect de transformare socio-politică radicală i-ar fi șocat cu siguranță chiar și pe ideologii însăși, care fie făceau parte din anturajul aristocraților luminați, fie erau figuri patetice solitare precum Roussseau – reacția lor ar fi fost probabil aceea a lui Ivan Karamazov, dezgustat atunci când află că fratele său vitreg bastard și slugă i-a ucis tatăl urmând meditațiile sale nihiliste.

Această trecere de la jocul intelectual spre o idee care efectiv ”cuprinde masele” este momentul adevărului – în el, intelectualul își primește înapoi propriul său mesaj în forma sa inversată/adevărată.
În Franța trecem de la reflecțiile blajine ale lui Rousseau la teroarea iacobină.

În interiorul istoriei marxismului, doar odată cu Lenin survine această trecere, momentul în care jocurile iau sfârșit.

Este sarcina noastră să repetăm această trecere și să îndeplinim saltul hotărâtor de la radicalismul ludic ”postmodern” la domeniul în care jocurile iau sfârșit.

Măreția lui Lenin este dată de faptul că nu i-a fost frică să reușească!

Nicăieri nu este mai evidentă această măreție decât în scrierile sale din 1917, care acoperă intervalul dintre sesizarea inițială a șansei revoluționare unice (elaborată prima oară în scrisori din depărtare” ) și ”Scrisoare către membrii comitetului central”, cea care a convins majoritatea bolșevică de faptul că venise timpul preluării puterii. Totul e aici de la ”Lenin strategul revoluționar ingenios” până la ”Lenin al utopiei pusă în scenă” (a abolirii imediate a aparatelor de stat). Aceste scrieri ne permit să-l întrezărim pe Lenin-în-devenire, pe Lenin aruncat într-o situație deschisă.

Mai suntem capabili noi, cei aflați în interiorul închiderii capitaliste târzii a ”sfârșitului istoriei”, să provocăm sau să experimentăm impactul cutremurător al unei asemenea deschideri istorice autentice?

3 comentarii:

chirita lepadatu spunea...

Romania a avut si are un potential intelectual si poitic deosebit de productiv.
Intrebare.
De ce nu avem un asemenea personaj,personalitate,deosebita,idealista,carismatica,puternica,cu priza la mase sa fondam un partid comunist ?

bobby spunea...

Stii care-i diferenta intre Lenin si multi dintre marxistii moderni? Chiar si intr-o cartulie dedicata intelectualilor, precum "Ce-i de facut", era inteligibil in mare masura si pentru oameni care nu si-au petrecut anii din viata studiind filozofie. Din pacate, vad ca in aceasta postare te contaminezi si tu de acest limbaj voit elitist. Daca nu as fi avut cartea in minte, probabil mi-ar fi trebuit cateva ore sa inteleg textul scurtut, care doar rezuma si pune in context contemporan ideile lui Vladimir Ilici. Vorbiti bre intr-o limba pe care populatia s-o inteleaga, macar nu-i speriati folosind cuvinte mari cand exista sinonime ce acopera mare parte din sens. De aia n-au avut Lukacs sau Adorno aderenta politica in mase, ca se chinuiau sa spuna lucruri de bun simt in intorsaturi de fraza pe care le-ai fi putut intelege doar dupa un studiu al integralei Marx, ba ti-ar mai fi trebuit si o doza sanatoasa de Hegel, Kant si Platon. Poti sa expui idei filozofice revolutionare si intr-un limbaj "cuminte", cel mai bun exemplu care imi vine acum in minte fiind Gramsci.

Florian Liviu spunea...

@bobby
Ai dreptate.Zizek e foarte încâlcit în limbaj, eu am vrut să-l descâlcesc și să clarific unele lucruri dar s-a întâmplat ca în bancul cu copilul de ovrei dat de părinți la cioban la stână să învețe să vorbească curat românește fără accent ovreiesc. Peste 6 luni vine ciobanul cu copilul de mână înapoi la părinți și spune: Shalom!, am adus la vui cupilul și învățat vorbit cușer romanește.