Limitarea averilor

Mă număr printre cei care susțin ideea limitării averilor. Este evident pentru mine că nu putem vorbi de democrație politică, așa cum fariseic vorbesc plutocrații și oligarhii, într-o societate în care distribuția avuției are caracter de clasă.

Stânga radicală are de la Marx încoace două direcții principale de acțiune. Unu, critica proprietății capitaliste și doi, ridicarea la luptă a claselor antiburgheze pentru pentru realizarea practică a primei direcții.

Critica proprietății capitaliste se termină cu teoretizarea societății fără clase și fără exploatare. În Europa și în lume, astfel de societății mai mult sau mai puțin perfecte au luat naștere în urma revoluției socialiste din Rusia anului 1917 dar din păcate regimurile marxiste ajunse la putere cu mari sacrificii în aceste țări s-au prăbușit ca urmare a atacurile concertate ale imperialismului extern conjugate cu greșeli de politică internă.

Limitarea averilor este un prim pas către societatea fără clase și fără exploatare, care deși nu elimină nici clasele nici exploatarea omului de către om creează premisele pentru aceste lucruri prin consolidarea democrației și prin încurajarea forțelor ne-burgheze și antiburgheze să-și asume un rol, pe care cu siguranță îl au de jucat, pe scena politică și economică.

În acest punct, adică în contextul politic actual, idea limitării averilor este cea mai avansată poziție enunțată de stânga radicală. Nu este nimic social democrat aici pentru și pentru simplul fapt că social democrația denunță această idee ca fiind extremistă, anticonstituțională, comunistă.

Nu cred că trebuie să insist asupra caracterului profund radical al acestei poziții. A fi radical înseamnă a merge la rădăcina lucrurilor, iar în cazul sistemului de producție capitalist rădăcina este proprietatea capitalistă. Ea este izvorul răului. Poziția noastră contestă fățiș sacralitatea și inviolabilitatea  proprietății capitaliste, rolul privilegiat ce îi revine în societatea actuală, puterea socială ce o deține. 

Pornind de la teza marxistă care afirmă că proprietatea capitalistă nu este altceva decât o relație de producție ce s-a constituit istoric și nu un dat natural așa cum susțin ideologii burghezi, limitarea averilor cu corolarul său limitarea deținerii de capital este o soluție care vine să fluidizeze vechile și încremenitele relații de producție capitaliste cu ierarhia și disciplina lor strictă și rigidă atât de urâte de muncitori, reechilibrează raportul de forțe dintre clase și deschide noi perspective de evoluție politică, economică, socială.

Unii au enunțat obiecția filistină cum că limitarea averii înseamnă, implică limitarea creativității. Nimic mai fals. Să luăm lista Top 300 ai celor mai bogați oameni din România anului 2013. vezi: http://www.capital.ro/top-300-capital-harta-celor-mai-mari-…

Să ne spună și nouă cineva ce contribuții creative la dezvoltarea științei, artei sau culturii au adus cei trei sute de cetățeni români din lista de care am amintit mai sus. Apoi hai să vedem cum trăiesc și ce averi sau capitaluri dețin cei care își aduc contribuția cu adevărat la dezvoltarea tehnicii, științei, artelor și culturii, cei cu adevărat creativi. Hai să vedem în ce condiții trăiesc pictorii, scriitorii, inginerii, savanții României.

Vom observa că realitatea stă exact pe dos, și anume că marile acumulări de capital sunt de fapt frâne în dezvoltarea creativității, că aceste sume uriașe în loc să fie puse în mod rațional la dispoziția celor înzestrați cu talent și creativitate ele rămân la dispoziția și capriciile unor indivizi de cele mai multe ori, așa cum s-a dovedit în ultimii ani, certați nu numai cu legea penală dar și cu cel ma elementar bun simț, vezi cazurile Gigi Becali, Dinu Patriciu, Copos și alții.