Ce concluzii se desprind din căderea lui Dan Voiculescu.

”Omul de afaceri” Dan Voiculescu, posesorul unei averi estimate la mai multe sute de milioane de euro și al unui imperiu mediatic din care fac parte și posturile de televiziune Antena 1 și Antena 3  cu largă audiență, clădite pe nisipurile mișcătoare ale tranziției regresive de la socialism la capitalism, a fost condamnat de justiție la 10 ani de închisoare plus confiscarea părții de avere provenite din încălcarea legilor privitoarea la privatizare.

Ce învățătură putem trage din condamnarea lui Dan Voiculescu? Că statul de drept, această minciună fondatoare a României postdecembriste, acest concept înșelător și gol de sens într-o societate scindată  în clase aflate într-un conflict economico-politic ireconciliabil, a început să funcționeze? Că justiția a început în sfârșit sub presiunea oamenilor impuși de Băsescu la vârful său să-și facă datoria? Că s-a produs ”a doua cădere a comunismului” cum clamează basiștii sau că asistăm la victoria comunismo-securismului cum susțin anteniștii? Cine poate fi atât de naiv? 

Concluzia ce se desprinde de aici este una legată de procesul de privatizare în ansamblul său, care a fost așa cum ne-a arătat și procesul lui Dan Voiculescu desfășurat în jurul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare ICA unul de jaf, acaparare primitivă a capitalului și excluziune socială a maselor de muncitori salariați decuplat total de la apărarea și promovarea intereselor economice atât ale celor ce munceau în respectivele întreprinderi cât și ale clienților și beneficiarilor  întreprinderilor în cauză și în cele din urmă ale întregii societăți.

Prezentat drept panaceu universal la problemele României postdecembriste privatizarea a constituit a doua mare minciună fondatoare după minciuna statului de drept a restaurării capitalismului în țara noastră. Este cunoscut faptul că se duce o luptă acerbă pentru impunerea vocabularului în spațiul public. Cine dictează vocabularul și temele de discuție acela deține și exercită puterea. Pentru asta sunt plătiți regește marii agenți de influență și mai mult sau mai puțin generos o armată de scribălăi și vorbeți care să le țină isonul prim soliștilor. Privatizare înseamnă de fapt expropiere, iar stat de drept înseamnă de fapt legalizarea acumulării fără nici o limită a capitalului precum și exploatarea ocrotită de lege a celor mulți și lipsiți de mijloace de subzistență.

Departe de a însemna domnia legii, putem constata acest lucru zilnic, statul de drept nu este decât o farsă sinistră, un circ mediatic, un ring de desfășurare a conflictelor din sânul clasei dominante, vezi în cazul de față conflictul dintre gașca Băsescu și gașca Dan Voiculescu terminat cu înfrângerea celui din urmă, neavând nimic de a face nici cu ideea de dreptate nici cu cea de legalitate pentru că nimic nu poate fi drept sau legal într-o societate în care puterea capitalului și averea indivizilor nu este limitată.

Paradoxal dar cea mai clară dovadă a găunoșeniei conceptului de stat de drept este chiar condamnarea lui Dan Voiculescu, numai a lui Dan Voiculescu, ca și cum privatizarea ICA este singura privatizare în care cei implicați au trișat subevaluând în mod grotesc activele ce urmau a fi transferate din proprietatea publică în proprietatea privată. Toată lumea știe că în România au fost multe mii poate zeci de mii de privatizări toate încheiate cu un eșec usturător pentru cei ce se implicaseră și munciseră acolo  cu mintea, sufletul și brațele clădind industria României și cu profituri și supraprofituri burlești de mari pentru cei ce au călcat în picioare nu numai legile dar și truda de zeci de ani a salariaților precum și viitorul acestora. A mai făcut cineva pușcărie pentru asta? Probabil nici Dan Voiculescu nu ar fi făcut dacă ar fi stat obedient în fața lui Băsescu. Ambițiile politice l-au costat scump pe Voiculescu.

Departe de a avea o semnificație economică pozitivă, privatizarea, numită astfel de stăpânii vorbelor, de fapt expropierea societății românești în ansamblul său de o avere acumulată în 45 de ani de muncă susținută cu lacrimi, sudoare și sânge nu a dus decât la transferul acestei averi fabuloase în câteva mâini aflate în interiorul și exteriorul țării, la pauperizarea populației, la emigrația forțată a muncitorilor și intelectualilor, la fracturarea societății românești în clase antagoniste.

Valul de entuziasm popular sincer provocat de arestarea lui Voiculescu este expresia cea mai autentică a mâniei, urii și revoltei ce clocotește în sânul maselor la adresa întregii clase suprapuse percepută ca lipsită în întregime de legitimitate. Căderea oricărui cap aparținând clasei dominante indiferent de circumstanțele sale este aclamată frenetic și percepută ca un act de dreptate divină.

Dar din fericire pentru cei ajunși în situația lui Dan Voiculescu caracterul de clasă al societății românești nu se oprește la poarta penitenciarului. Iată ce ne spune Evenimentul Zilei din 09 august 2014. ”Voiculescu ar putea avea un statut special în penitenciar din cauza funcțiilor pe care le-a deținut în stat, acesta fiind de două ori senator în Parlamentul României, mai susţine aceeaşi sursă. Pentru că deține informații importante despre statul român, Voiculescu nu va împărți celula cu deținuți cu un nivel educațional mai scăzut și nici cu persoane care l-ar putea pune în pericol.”