Am intrat în posesia justificării respingerii de către Tribunalul Municipiului Bucureşti a cererii formulate de către Petre Ignatencu de înregistrare în registrul partidelor politice a Partidului Comunist Român. Astfel justiţia română zisă "liberă şi democratică" respinge pentru a zecea oară legalizarea Partidului Comunist.
De data aceasta în premieră este invocată voinţa poporului, care acum 23 de ani s-a pronunţat negativ cu privire la regimul comunist pe care judecătoarea Ţuiu îl etichetează cu termenul discutabil de totalitar.
|
Pagina 1 |
|
|
|
|
|
Pagina 2 |
|
Pagina 3 |
|
Pagina 4 |
Această motivare este pe rând reacţionară,
sofistică, antidemocratică, falsă şi antimuncitorească. Ea dovedeşte că
burghezia se teme de renaşterea mişcării comuniste şi muncitoreşti.
Această sentinţă nedreaptă ca şi sistemul social pe care îl apără nu
face decât să sublinieze de această dată indirect că lucrurile în România merg
din rău în mai rău, că situaţia maselor se înrăutăţeşte pe zi ce trece,
că mizeria şi suferinţa acestora ating cote de alarmă ce pot duce la
revolte- vezi tragedia Bulgariei cu oameni disperaţi ce se auto-imolează
în pieţe-
Un
al patrulea bulgar s-a autoincendiat din cauza crizei. Patriarhul
Neofit face apel la populaţie să renunţe la aceste gesturi de disperare-, că burghezia şi-a pierdut şi calmul şi puterea de persuasiune
şi că cuprinsă de panică recurge la măsuri represive.
“Se observă din analiza conţinutului şi Statutului şi Programului
petentului că se tinde la restaurarea unui regim a cărui înlăturare s-a
dorit de societatea românească, prin actele de sacrificiu săvârşite de
membrii acesteia şi în vederea instaurării democraţiei.”
Această frază demnă de Dilema lui Pleşu şi de 22 este pe atât de revoltătoare pe cât este de ridicolă şi de calpă.
Se spune în ea că oamenii au dorit în 1989 democraţie, dar Ţuiu uită să
precizeze că au primit în loc de aceasta neo-sclavia capitalului, că din
cetăţeni liberi într-o ţară liberă şi independentă au ajuns proletari
într-o colonie de mâna a treia a Occidentului.
Spune tot Ţuiu că în 1989 s-a dorit înlăturarea regimului social-politic
existent. Fals, fals, fals ! S-a dorit înlăturarea lui Ceauşescu, nu a
regimului. Cea mai bună dovadă este alegerea lui Iliescu în mai 1990 cu o
majoritate zdrobitoare de 86 %, tocmai pentru că în opinia maselor
Iliescu încarna garanţia continuităţii regimului social-politic. Se
vorbeşte apoi de acte de sacrificiu, dar se trece sub tăcere faptul
acum ştiut şi documentat de numeroase mărturii ale celor implicaţi
direct în evenimente, de lucrările a numeroşi istorici că Ceauşescu a
fost răsturnat printr-o lovitură de stat planificată şi sprijinită de
forţe externe.
Apoi, se trece din nou sub tăcere în mod intenţionat că de la acele
evenimente, pe care acum tot mai mulţi le numesc contrarevoluţia din
decembrie 1989, au trecut totuşi 23 de ani, deci, o perioadă destul de
lungă. Probabil Ţuiu a lipsit de la lecţia despre dialectică şi nu a
auzit de maxima lui Heraclit Panta rei şi crede că lucrurile încremenesc
pe vecie cum ar vrea burghezia să încremenească. Desigur, nu este aşa.
Burghezia a avut posibilitatea să guverneze în tot acest timp şi a
făcut-o. În urma sa se întinde şi se lăţeşte tragic un deșert economic,
cultural şi social mărginit de o mare de mizerie şi suferinţă. Iată
“minunatele” realizări ale regimului aşa-zis “democratic”. Marea, mare
majoritate a celor care au ieşit în 1989 pe străzi animaţi de iluzia
anticomunismului azi nu s-ar mai urni din case, ba din contră ar ieşi în
apărarea proprietăţii şi avuţiei întregului popor, împotriva
privatizărilor mincinoase, împotriva injustiţie sociale, împotriva
burgheziei, pentru socialism!
“Se observă din analiza conţinutului şi Statutului şi Programului petentului că se tinde la restaurarea unui regim a cărui înlăturare s-a dorit de societatea românească, prin actele de sacrificiu săvârşite de membrii acesteia şi în vederea instaurării democraţiei.”
Această frază demnă de Dilema lui Pleşu şi de 22 este pe atât de revoltătoare pe cât este de ridicolă şi de calpă.
Se spune în ea că oamenii au dorit în 1989 democraţie, dar Ţuiu uită să precizeze că au primit în loc de aceasta neo-sclavia capitalului, că din cetăţeni liberi într-o ţară liberă şi independentă au ajuns proletari într-o colonie de mâna a treia a Occidentului.
Spune tot Ţuiu că în 1989 s-a dorit înlăturarea regimului social-politic existent. Fals, fals, fals ! S-a dorit înlăturarea lui Ceauşescu, nu a regimului. Cea mai bună dovadă este alegerea lui Iliescu în mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare de 86 %, tocmai pentru că în opinia maselor Iliescu încarna garanţia continuităţii regimului social-politic. Se vorbeşte apoi de acte de sacrificiu, dar se trece sub tăcere faptul acum ştiut şi documentat de numeroase mărturii ale celor implicaţi direct în evenimente, de lucrările a numeroşi istorici că Ceauşescu a fost răsturnat printr-o lovitură de stat planificată şi sprijinită de forţe externe.
Apoi, se trece din nou sub tăcere în mod intenţionat că de la acele evenimente, pe care acum tot mai mulţi le numesc contrarevoluţia din decembrie 1989, au trecut totuşi 23 de ani, deci, o perioadă destul de lungă. Probabil Ţuiu a lipsit de la lecţia despre dialectică şi nu a auzit de maxima lui Heraclit Panta rei şi crede că lucrurile încremenesc pe vecie cum ar vrea burghezia să încremenească. Desigur, nu este aşa. Burghezia a avut posibilitatea să guverneze în tot acest timp şi a făcut-o. În urma sa se întinde şi se lăţeşte tragic un deșert economic, cultural şi social mărginit de o mare de mizerie şi suferinţă. Iată “minunatele” realizări ale regimului aşa-zis “democratic”. Marea, mare majoritate a celor care au ieşit în 1989 pe străzi animaţi de iluzia anticomunismului azi nu s-ar mai urni din case, ba din contră ar ieşi în apărarea proprietăţii şi avuţiei întregului popor, împotriva privatizărilor mincinoase, împotriva injustiţie sociale, împotriva burgheziei, pentru socialism!