Andrei State, Veronica Lazăr, Ciprian Şulea, Costi Rogozanu |
Joi 22 noiembrie a aut loc în Bucureşti dezbaterea organizată de grupul Critic Atac cu tema: Avem alegeri ? Ce zice stânga. Cu această ocazie a fost lansată sub redacţia lui Andrei State colecţia de carte intitulată Polemos a editurii Tact din Cluj, editură preocupată printre altele, şi pentru care ne exprimăm pe această cale aprecierile, şi de problemele teoretice ale stângii anticapitaliste .Cărţile cu care a debutat mai sus amintita colecţie şi pe care le recomand la rândul meu cu căldură cititorilor acestui blog sunt:
1. Noam Chomsky, Michel Foucault, Despre natura umană
2. Judith Butler, Ernesto Laclau, Slavoj Zizek, Despre contingenţă, hegemonie, universalitate
3. Seyla Benhabib, Judith Butler, Drucilla Cornell, Nancy Fraser, Despre feminismul politic
4. Alain Badiou, Alain Finkielkraut, Explicaţia
5. Alan Carling, Ellen Meiksins Wood, Despre marxismul analitic şi marxismul politic
6. Nicos Poulantzas, Ralph Miliband, Ernesto Laclau, Despre statul capitalist
7. Axel Honneth, Nancy Fraser, Despre redistribuire şi recunoaştere
8. Jurgen Habermas, John Rawls, Despre liberalismul politic
În cadrul dezbaterii conduse şi moderate de Costi Rogozanu s-a subliniat ideea că stânga autentică nu este reprezentată de nici o formaţiune politică prezentă pe scena electorală. Un moment interesant l-a constituit intervenţia lui Kliment Voroşilov care în scurta alocuţiune rostită celor prezenţi a susţinut punctul de vedere că o astfel de formaţiune există, are un candidat în Bucureşti pentru senat în persoana lui Lucian Sârbu şi că se numeşte PAS, Partidul Alianţa Socialistă. Acest partid, a spus el, este unul autentic de stânga care în 2010 a depus în justiţie o cerere pentru schimbarea denumirii sale în Partidul Comunist Român, cerere bineînţeles respinsă şi care acum a ajuns pe masa CEDO. Acest mic partid care din cauza strâmtorării financiare a membrilor săi proveniţi în special din zona muncitorească nu a reuşit să mobilizeze candidaţi în toate colegiile electorale este în pericol de desfiinţare, conform legii electorale curente, dacă nu întruneşte la actualul scrutin 50.000 de voturi. În consecinţă a cerut audienţei sprijinirea acestui partid. Intervenţia sa a fost aplaudată.
Mai consemnez aici şi cele spuse de profesorului Claude Karnoouh, care a subliniat că probleme cu adevărat importante pentru stânga cum ar fi obedienţa României faţă de NATO şi imperialismul american, participarea României la războiul imperialist din Afganistan, instalarea scutului american antirachetă la Deveselu, achiziționarea de avioane de vânătoare F-16 în condiţiile în care se închid spitale şi şcoli lipsesc total din discursurile candidaţilor aşa numitei stângi PSD-iste, care poate fi socotită orice numai stânga nu.
Costi Rogozanu a avansat printre altele şi ideea, care merită luată în seamă, că stânga autentică îşi poate căuta un bazin de sprijin şi în cadrul masei corporatiştilor aflaţi astăzi într.un moment de confuzie cu privire la opţiunile şi statutul lor, criza economică aducându-i mai aproape de condiţia proletară şi depărtându-i din ce în ce mai mult de cea burgheză.
Seara s-a încheiat cu ceai verde, bere, discuţii amicale de la om la om într-o atmosferă destinsă şi prietenească, toate învăluite într-o muzică de calitate cântată live de o atrăgătoare chitaristă.
8 comentarii:
Bună postarea. Mersi pentru menționare. Poți pune și poza respectivă. :)
M-am văzut în una dintre ele. Aceea este, nu?
Zici ca e una dintre consfatuirile din ilegalitate... pacat ca probabil nici un sfert din cei prezenti nu cred in fundamentul socialismului, id est proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie.
@bobby
Eu sunt optimist în privinţa grupului Critic Atac.
ombre, hai să facem o ședință :)
skype?
@humanist
Mâine, 30 decembrie 2012 ora 20:00, ora Bucureştiului e bine ?
Prietene, scuza'ma ca te'am citit. Insa esti prost.
Buna ziua si La multi ani 2014!
Am terminat de citit trei carti aparute in 2012 la Tact: despre statul capitalist; despre marxism si despre contingenta, hegemonie, universalitate.Mi-am dat seama ca experienta de 45 de ani postbelici a europenilor estici isi spune cuvantul prin slovenul Zizek.Evreica americana J.Butler ramane f.f.ermetica; argentineanul essexizat Laclau e lunecos ca toti cei ce traiesc in tari sud-americane. Zizek insa face prea mult caz de sexismul lacanian, care nu prea se verifica in tari ca Romania. Inchei cu remarca: Sa devina Clujul un centru al "stangii"?! Aici, la Iasi, domina neo-liberalismul care a cam dat-o in bara cu criza care nu se linisteste! Am publicat si eu "Modernitate si traditie in Est",2013, unde am atins unele subiecte ale "stangii". Daca se va vinde, la urmatoarea editie sigur introduc unele din castigurile ideatice dobandite din cartile publicate de dv. Va urez perseverenta si realizari frumoase mai departe!
Trimiteți un comentariu