vineri, 9 noiembrie 2012

Aniversare 95 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie

La sediul PAS a avut loc marţi 6 noiembrie 2012 un eveniment ce şi-a propus să marcheze 95 de ani de la declanşarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, eveniment epocal pentru lupta de eliberarea socială a maselor asuprite, care pentru prima oară în istoria umanităţii au reuşit răsturnarea ordinii capitaliste a negustorilor şi bancherilor instaurând  în Rusia acelor timpuri o formă politică nouă şi revoluţionară: dictatura proletariatului. Meritele înfăptuirii acestei opere politice de o însemnătate şi magnitudine fără precedent care a zguduit lumea la propriu aparţin lui Lenin secondat de Stalin şi de alţi lideri bolşevici de frunte, partidului bolşevic, maselor de proletari şi ţărani. Fireşte că reacţiunea nu a stat cu mâinile în sân şi beneficiind de sprijinul extern material şi moral al imperialiştilor vremii a declanşat un război civil deosebit de crud şi sângeros, dar care a avut darul să polarizeze conştiinţele şi să ridice la luptă întreaga suflare proletară a Rusiei, care într-un superb efort de voinţă, maturitate şi curaj, înfruntând greutăţi incredibile şi piedici ce păreau insurmontabile a reuşit purtată de elanul cuceririi libertăţii să obţină o triumfătoare şi răsunătoare victorie.

Glorie eternă tuturor celor care şi-au jertfit viaţa pe altarul luptelor de eliberare socială din Rusia şi din Europa în anii revoluţiei socialiste şi a războiului civil ce i-a urmat.



Un comentariu:

Unknown spunea...

Am văzut filmul. Evaluarea importanţei revoluţiei despre care este vorba este corectă:
Relevanţa revoluţiei ruse, pentru noi, astăzi: faptul că a arătat că sistemul capitalist poate fi depăşit. Deci asta este importanţa capitală a revoluţiei ruse: arată practic că acest sistem poate fi răsturnat. Pentru că sunt mulţi care se îndoiesc că acest sistem poate fi răsturnat şi văd sistemul ca pe ceva natural, ca pe ceva imuabil şi veşnic. Ea a dat un verdict că se poate, în anumite circumstanţe, poate excepţionale, dar e posibil, e posibilă şi o altă cale, nu numai calea capitalistă”.