W. B. Bland
Astazi oricine se autodenumeste marxist-leninist accepta teza ca in ultimii sai ani Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost dominat de revizionisti- oameni care se declarau marxisti-leninisti dar in realitate denaturau marxism-leninismul pentru a servi interesele unei clase capitaliste embrionare.
Intrebarea care se pune, si unde inca mai exista dezacord, este cand s-a format majoritatea revizionistilor in PCUS ?
Astazi cei mai multi oameni cred ca acest lucru sa petrecut la congresul al 20-lea al PCUS, in anul 1956, atunci cand Hrusciov si-a lepadat masca de fals marxist-leninist.
Totodata exista motive intemeiate sa credem ca inainte cu multi ani de moartea lui Stalin survenita in 1953 conducerea sovietica era dominata de revizionisti ascunsi sau latenti.
De ce, de exemplu, Stalin care a jucat un rol atat de activ in miscarea comunista internationala pana in 1920 inceteaza sa o mai faca dupa 1926 ?
De ce publicarea lucrarilor lui Stalin programata pentru 60 de volume se opreste la la volumul 13 in 1949 cu 4 ani inaintea mortii lui Stalin ?
De ce nu a fost Stalin intrebat asupra raportului Comitetului Central la Congresul al 19-lea al PCUS ?
De ce in ultimele sale scrieri Stalin se limiteaza la teme ca lingvistica si critica unui manual de economie – subiecte care ar putea fi considerate inofensive, in loc sa declanseze un atac la adresa revizionistilor ascunsi ?
De ce guvernul sovietic a surprins opinia publica in 1947 prin schimbarea brusca a politicii sale externe acceptand propunerea americana de divizare a Palestinei, ce s-a dovedit atat de dezastruoasa pentru natiunile din Orientul Mijlociu ?
Toate acestea capata sens daca – si numai daca – acceptam faptul ca inainte cu cativa ani de moartea sa, Stalin si apropiatii sai marxisti-leninisti erau in mimoritate in conducerea Uniunii Sovietice.
Existenta unei majoritati revizioniste in conducerea sovietica a fost ascunsa tocmai de “cultul personalitatii” pe care l-au construit in jurul lui Stalin.
Stalin insusi a criticat si ridiculizat acest “cult” cu numeroase ocazii. Insa el a continuat.
De aici se poate deduce ori ca Stalin era complet ipocrit ori ca era incapabil sa stopeze acest “cult”.
Initiatorul “cultului personalitatii” in jurul lui Stalin a fost in fapt Karl Radek care si-a recunoscut acuzatiile de tradare in mod public la procesul sau din 1937.
Un exemplu tipic de “cult” este acest citat datat 1936: “Pigmei mizerabili ! Si-au intins mainile impotriva celui mai mare om in viata, inteleptul nostru conducator, tovarasul Stalin.Va asigur, tovarase Stalin, ca vom mari vigilenta noastra stalinista, ca vom strange mai mult si mai aproape randurile in jurul Comitetului Central Stalinist si al marelui Stalin “
Autorul acestor cuvinte a fost acelasi Nichita Hrusciov care in 1956 a denuntat “cultul” ca o dovada a “vanitatii” si “puterii personale” ale lui Stalin.
Tot Hruscoiv a introdus termenul “vozhd” pentru al denumi pe Stalin - termen ce inseamna conducator, echivalentul termenului nazist fuhrer.
De ce au construit revizionistii acest cult al personalitatii in jurul lui Stalin ?
Pentru a camufla faptul ca nu Stalin si marxist-leninistii, ci ei – oponentii ascunsi ai socialismului, detin majoritatea in conducerea sovietica. Erau capabili de actiune - cum ar fi arestarea multor persoane nevinovate intre 1934 si 1938 ( cand ei controlau fortele de securitate) si in subsidiar sa blameze aceste “incalcari ale legalitatii socialiste “ sub Stalin.
Stalin insusi intr-o discutie inregistrata cu scriitorul german Lion Feuchtwanger in 1936 s-a confesat acestuia ca acest “cult al personalitatii” a fost orchestrat de inamicii sai politici.
Citam:
“……….cu scopul de a-l discredita la o data ulterioara”
Este clar ca “suspiciunea patologica” a lui Stalin la adresa catorva colegi de ai sai, blamata atat de vehement de Hrusciov in discursul secret la al 20-lea congres al PCUS nu era patologica de loc.
Asupra unei afirmatii atat Stalin cat si revizionistii sunt de acord: In timpul lui Stalin au aparut erori judiciare ce au condus la asasinarea unor oameni inocenti cu participarea justitiei.
Revizionistii, desigur, sustin ca Stalin este responsabil pentru erorile judiciare.
Dar aici este o contradictie
Hrusciov insusi spune in discursul secret din 1956 si citam:
“Problema este complicata aici, de faptul ca toate acestea au fost facute pentru ca Stalin era incredintat ca erau necesare pentru apararea intereselor clasei muncitoare impotriva comploturilor inamicilor. El a vazut lucrurile de pe pozitiile clasei muncitoare, in interesul victoriei socialismului”
Dar numai un om bolnav mental poate concepe ca arestarea unei persoane inocente poate servi socialismului. Si taoate evidentele ne arata ca Stalin si-a pastrat intacta capactatea mentala pana la moarte.
Dar contradictia se rezolva de la sine daca luam in calcul ca aceste asasinate judiciare nu s-au facut cu aprobarea lui Stalin si a marxist-leninistilor ci cu acordul revizionistilor ce se opuneau socialismului.
In procesul sau public, din 1938, fostul Comisar al afacerilor interne, Genrikh Yagoda, a pledat vinovat pentru acuzatia de a fi aranjat asasinarea precedesorului sau Vyacheslav Menzhinsky cu scopul de a-si asigura propia promovare inr-un post care sa-i asigure controlul asupra fortelor de securitate sovietice.
In concordanta cu propia sa marturisirea si-a folosit pozitia pentru a-i proteja pe teroristii responsabili de asasinarea marxist-lenistilor proeminenti apropiati ai lui Stalin, incluzandui pe liderul Leningradului Seghei
Cu scopul ca serviciul de informatii sa nu para inactiv, Yagoda a aranjat arestarea multor persoane care nu erau conspiratori, ci doar se dovedisera indiscrete.
Dupa arestarea lui Yagoda, consipratorii au resuit sa numeasca in locul sau alt conspirator, Nikolai Ejov, care a continuat si intensificat procesul initiat de precedesorul sau.
Datorita suspiciunilor lui Stalin si a aliatilor sai marxisti-leninisti ca serviciul secret actioneaza incorect – adica ii protejeaza pe vinovati si ii culpabilizeaza pe nevinovati- Stalin a inceput sa utilizeze secretariatul sau personal , condus de Aleksandr Poskrebyshev, ca pe o agentie privata de detectivi.
Dovezilor descoperite de acest secretariat şi transmise direct Partidului au dezvaluit că revizioniştii ascunsi, pentru a-si menţine acoperirea, erau obligaţi să aprobe arestarea de conspiratori reali, cum au fost Iagoda şi Ejov.
Ca urmare la initiativa personala a lui Stalin prietenul acestuia marxist-leninistul Laventi Beria a fost adus din Caucaz la Moscova pentru a prelua conducerea fortelor de securitate.
Sub conducerea lui Beria multi prizonieri politici arestati de Yagoda si Ejov au fost eliberati si reabilitati asa cun mentioneaza si presa occidentala a vremii.
Intrebarea care se pune acum e urmatoarea:
Daca revizionistii erau in majoritate inca de la inceputul anilor 1930 de ce ei nu au intreprins nimic pe calea inlaturarii socialismul pana in anul 1956, dupa moartea lui Stalin ?
Raspunsul scurt este ca ei au incercat sa inlature socialismul dar au esuat.
La începutul anului 1940, economiştii Eugen Varga şi Nikolai Voznsensky au publicat doua carti in care si-au expus in mod public programele revizioniste dar ambele au fost
rapid combatute hotarat de marxisti-leninisti.
Desigur e necesar sa nu fie exagerata masura erorilor judiciare.
In 1960, propaganda antisovietica publicata initial in
Dar in 1980 Conquest lanseaza alegatia ca in 1939 ar fi existat intre 25 si 30 de milioane de prizonieri politici in Uniunea Sovietica, iar in 1950 numarula acestora s-ar fi ridicat la 12 milioane.
Dar cand sub Gorbaciov au fost deschise arhivele Comitetului Central al PCUS si puse la dispozitia cercetatorilor s-a constatat ca numarul prizonierilor in 1939 era de 454.000 si nu de ordinul zecilor de milioane asa cu clama Conquest.
Iar daca adunam la aceasta cifra numarul detinutilor de drept comun ajungem la cifra de 2.5 milioane adica 2.4 % din populatia adulta a Uniunii Sovietice.
Prin contrast in SUA in 1996 se aflau in detentie 5.6 milioane de oameni adica 2.8 % din totalul populatiei adulte
Deci numărul de prizonieri din SUA de azi este cu 3 milioane mai mare, decât cel mai mare număr de prizonieri care au fost vreodată în Uniunea Sovietica.
In ianuarie 1953 cu trei luni inaintea mortii lui Stalin, noua doctori ce activau la Kremlin au fost arestati sub acuzarea de ucidere a unor lideri proeminenti, incluzandul aici pe Andrei Zhdanov in 1948 , prin rele tratamente aplicate intentionat.
Chestiunea a iesit la iveala ca urmare a denutului facut de o femeie doctor
Presa occidentala a reltat si a insistat asupra faptului ca multi lideri proeminenti sovietici au fost anchetati in legatura cu acest caz.
Dar inainte ca ancheta sa ajunga la tribunal Stalin a murit.
Enver Hoxha proeminentul lider marxist-leninist albanez, neobosit oponent al revizionistilor si cunoscut ca un om care nu vorbeste fara temei – a marturisit faptul ca liderii revizionisti sovietici au admis ba chiar s-au laudat in fata sa cu asasinarea lui Stalin. Si noi stim ca fiul lui Stalin a fost la randul sau arestat si intemnitat pentru ca a sustinut ca tatal sau a fost asasinat ca urmare a unui complot.
Mai mult, doctorii arestati au fost eliberati si reabilitati.
Apoi Laventi Beria – amenintarea numarul doi in ochii revizionistilor dupa Stalin- a fost arestat printr-o lovitura de stat, judecat in secret si executat.
A fost deschis drumul pentru conspiratorii revizionisti ce au putut actiona fatis, expulzandu-i pe marxisti-leninisti din functiile de conducere ale partidului si facand astfel primi pasi pe calea restaurarii capitalismului.
Concluzii
Aceasta este imaginea lui Stalin care rezulta din analiza obiectiva a faptelor.
Este imaginea unui mare marxist-leninist care a si-a inchinat viata pentru cauza socialismului si apararea intereselor clasei muncitoare.
Este imaginea unui mare marxist-leninist care desi inconjurat de tradatori revizionisti a reusit in timpul vietii sale sa previna o tradarea majora din partea acestora a intereselor clasei muncitoare pe care o iubea si sa stavileasca restaurarea capitalismului pe care il ura.
Noi care in toate tarile avem datoria sa recladim miscarea internationalist comunista trebuie sa avem in vedere apararea lui Stalin ca punct principal din apararea marxism-leninismului.
Nu poate fi compliment mai mare pentru cineva care aspira sa devina Marxist-Leninist decat sa fie numit stlinist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu