„Un profet” arată drumul spre barbarie pe care merge Occidentul

Filmul regizorului francez Jacques Andiard, premiat cu cea mai înaltă distincţie la Cannes în 2009, atrage atenţia publicului asupra răscrucii la care se află lumea occidentală, a atingerii de către aceasta a punctului de inflexiune de unde încetează ascensiunea civilizaţiei începând coborârea abruptă în barbarie. Acţiunea filmului este în linii mari aceasta: Un tânăr deţinut analfabet, fără părinti, de origine maghrebiană, unul din sutele de mii de tineri ce îşi duc existenta în jungla periferiilor Parisului, cărora societatea capitalului le rezervă încă din naştere un loc în penitenciarele sale, prin neimplicare şi privare de şanse este transferat dintr-o închisoare de minori într-o închisoare pentru adulţi. Aici intra în contact cu un şef mafiot corsican, César Luciani interpretat convingător de  Niels Arestrup, ce conducea puşcăria într-un stil violent şi autoritar. Acesta brutalizându-l si ameninţându-l pe tânăr cu moartea, ii ordona sa-l  ucidă pe un martor incomod aflat în grupul de arabi musulmani cu care corsicanii împărţeau detenţia. Malik El Djebena, jucat magistral de Tahar Rahim, se achită de sarcină cu succes, într-o scena de o violenta extrema intrând astfel în gratiile şefului. Pas cu pas, Malik, câştigă încrederea tiranului prin execuţia misiunilor ce ii sunt încredinţate. Mandatarea sa de a face naveta intre interior şi exterior, intre lumea puşcăriei si lumea din afara acesteia, pe lângă faptul ca leagă iţele acţiunii, are rolul de a sublinia graniţa subţire, translucidă, confluenta celor doua universuri. Asa se clădeşte ascensiunea eroului, înzestrat şi cu darul clarviziunii pentru care este numit şi profet, marcată de o serie de crime violente,  spre vârful puterii ca singura cale spre libertate. Pentru a supravieţuii, sau pentru a urca treptele ierarhiei, El Djebena este nevoit sa ucidă, sa facă uz de violentă. Într-o lume în care omuciderea şi violenta sunt forme fireşti de exercitare  a puterii de clan, în care omul este condus de instinctele sale cele mai primare, iar conştiinţa  morală o  relicva abandonata a trecutului, Malik El Djebena da totuşi dovada de conştiinţă, este chinuit de remuşcări, descoperă drumul libertăţii interioare, poate şi datorită glasului sângelui, prin adeziunea la islam. Pus în situaţia sa aleagă simbolic intre Occident şi islam, primul reprezentat  de corsicanul César Luciani al cărui unic Dumnezeu este setea nelimitata de putere şi de bani în numele căreia orice cruzime şi crimă îşi afla justificarea, eroul alege islamul respingând cu demnitatea ispita financiara a şefului mafiot.
In finalul peliculei, această opţiune are darul de ai solidariza pe arabii musulmani care incurajaţi de Malik se ridică împotriva tiraniei întruchipate de César Luciani, simbolizând de fapt ridicarea la lupta a lumii musulmane împotriva occidentului.

"Ceea ce m-a interesat a fost prezentarea închisorii ca o metaforă a societăţii", spune Jacques Andiard. Da, acest film extraordinar este o metafora de o neînchipuită forţă. Aparent liber, omul se afla de fapt închis într-o puşcărie cu ziduri şi gardieni invizibili, aflat la discreţia clanurilor mafiote ce stăpânesc autoritar sectorul economic. Stăpânirea se exercita prin crime violente exemplare. Autorităţile sunt şi ele înglobate în structurile mafiote şi acţionează la comanda acestora. Nu exista practic nici o scăpare, oricine poate devenii victima inocenta a sistemului căruia nu-i lipseşte componenta rasista îndreptată împotriva arabilor musulmani. In aceste condiţii a te afla în detenţie sau în libertate nu mai prezintă multa importanta. Capii afacerilor conduc, îşi impun voinţa, la fel de eficient şi din puşcărie şi din afara.Ei fac legea şi tot ei veghează la aplicarea ei. Puşcăria propriu-zisa nu este decât un centru de instrucţie ,o pepiniera pentru viitoarele cadre ale crimei, o tabără de antrenament, un punct de comanda al afacerilor, al traficului de droguri, prostituţiei etc.Singura cale de evadare în viziune lui Jacques Andiard este riposta violenta, lupta. Personajul sau principal ia totul pe cont propriu. Deşi lipsit de educaţie, dar înzestrat cu calităţi şi virtuţi native de excepţie printre care şi cu darul clarviziunii, aceasta parcurge repede etapele învăţării avansând propria sa soluţie la problema ieşirii din labirint. Pendulând intre lumea occidentală şi lumea araba de care se simte legat sufleteşte şi spiritual, Malik El Djebena, răspunde barbariei cu barbarie, crimei cu crima,violentei cu violenta, dar atenţie, gesturile sale nu sunt animate de egoismul mercantil cel mai josnic, asa cum sunt cele ale occidentalilor, ci de setea de libertate, de setea de dreptate. Fluturând stindardul libertăţii, actiunile sale devin legitime, izbăvitoare. Dintr-un tânăr fără trecut şi fără viitor el devine eroul comunitatii arabe.Victoria lui Malik, eliberarea sa de sub tutela mafiei, este de fapt victoria islamului  şi prin aceasta  Jacques Andiard ne lasă impresia ca vede în islamism singura forţă capabila sa se opună tiraniei sistemului capitalist.
Prin demersul lor artistic, atât autorul filmului cât şi actorii , fără a o afirma explicit, semnează un important act de acuzare la adresa capitalismului contemporan subliniindu-i caracteristica devenirii crimei instrument uzual în afaceri şi cea a  părăsirii orbitei civilizaţiei concomitent cu alunecarea  în barbarie.

In zilele noastre întrebarea socialism sau capitalism se traduce în alegerea intre civilizaţie sau barbarie.

Florian Liviu

Drama si mizeria clasei muncitoare

Evenimentul zilei de Vineri 19 martie publica reportajul intitulat :Drama de ceferist:"Cine ma mai angajează acum ?" în care autorul încearcă sa redea o părticică din zbuciumul sufletesc, disperarea şi teama fata de ziua de mâine ce domneşte in rândul celor atinşi de ciuma şomajului.Prin gura a doi muncitori unul de 48 iar altul de 39 de ani desluşim în cele câteva fraze surprinse de ziarist drama unei clase întregi abandonată şi hulita de asa-numita elită a societăţii romaneşti.


"Cornel Dinu se prezintă: e de loc din comuna dâmboviţeană Gura Şuţii, a muncit primii 10 ani la Târgovişte şi alţi 19 în Bucureşti, pentru un salariu de 1.020 de lei pe lună. Are doi copii la şcoala generală, doi la liceu şi e în proces de divorţ". Iata o răsplată binemeritata după 29 de ani de munca grea:disponibilizarea. Luați aminte domnilor intelectuali cum trăieşte clasa muncitoare, asta nu este viata, ci povara, suferinţă, umilință şi în final moarte .Înainte sa apuce tocul şi sa scrie anacolutele domniei sale fraze împotriva lui Marx, domnul Tismaneanu mai bine s-ar întreba cum de nu se revolta Dumnezeu când pe lume este atâta nedreptate şi atâta nenorocire.


Si Cornel Dinu nu este un caz izolat, alţi zece mii de ceferişti mai sunt în situaţia lui, iar ca ei încă aproape un milion. Realizaţi oare cât plânset este în aceasta ţară, ce înseamnă sa se cuibărească frica şi deznădejdea  într-un milion de suflete.Si ei sunt tot oameni ca şi noi, au dreptul sa se bucure de viata, au dreptul fundamental la munca.Li se oferă în schimb "privilegiul" compensatoriu  de a admira cum clasa capitalista umple cazinourile, sau sălile unde se ţin serate burgheze, sau cluburile de noapte , cum se lafaie în limuzine luxoase afişându-si  accesoriile  vestimentare de mii de euro-numai dintr-un astfel de obiect s-ar putea finanţa educaţia unui copil timp de un an de zile- obţinute toate fără munca. 


De ce este nevoie de capitalism ? Pentru ca marea majoritate sa muncească pe nimic iar un pumn de oameni sa paraziteze pe spinarea primilor? Iata nişte întrebări demne de filosoful Tismaneanu. Ca sa ma exprim în limbajul domniei sale cei un milion de romani cărora li se refuza dreptul la munca  reprezinta reificarea nedreptăţii funciare a sistemului bazat pe capital.



„Acum vine şi Paştele, o să vrea un copil o bluză, altul ceva de încălţat... Cum să le zic că n-am de unde?" ,
asa se tanguie clasa muncitoare la douăzeci de ani de la contrarevoluţia din 1989. E jale în sufletul tău sărmană muncitorime şi nimeni nu vine sa ţi-o aline.Elita conducătoare cu sufletul de piatră, rade şi te batjocorește. Încarceraţi într-un egoism ce le-a întunecat mintea se bucura de răul tău uitând ca nu exista forma de violenta mai cumplita decât sărăcia,asa cum a arătat Mahatma Gandhi, iar violența naște la rândul sau violentă.

Florian Liviu

Consideratii asupra capitalismului romanesc

Instaurat prin contra revoluția din decembrie 1989 orchestrata din exterior, în contextul istoric al trădării socialismului de către liderii Uniunii Sovietice și preluării în forța de către Statele Unite ale Americii a supremației planetare în calitate de unic jandarm, capitalismul romanesc animat de un neoliberalism fără discernământ, de mistica pieței libere și de speranțele unei populații naive, înșelate de o propaganda abila și insidioasă  se confrunta acum cu o criza nimicitoare. 
Vin aici cu o precizare care mi se pare importantă.Sintagma  „capitalism romanesc” este superfluă. Burghezia romanească, ma refer la deținătorii de mari capitaluri, este ca și inexistenta, jucând în prezent un rol insignifiant în viata economică. Ea a intrat pe scena istorie la începutul anilor nouăzeci lepădând hainele roșii  ale nomenclaturii partidului, lansându-se în afaceri prin folosirea puterii politice pentru însușirea frauduloasa a avuției socialiste.Aceasta dureroasă nedreptate sociala patronata de Ion Iliescu și social-democrație-de remarcat oportunismul social democrației și cum apară ea interesele celor ce muncesc- a fost actul de naștere al clasei capitaliste autohtone. Dar, asa cum era de așteptat, ea a pierdut repede lupta cu rivalele sale din Vest adoptând după înfrângere o atitudine de vasalitate umilă. Pentru că s-a dovedit incapabilă să-și apere independenta și sa-și conserve privilegiile nu-i mai rămâne acum decât sa se mulțumească cu fărâmele care vor prisosi la masa bogaților.
Capitalul străin, atât prin pondere cât și prin structură, dictează regulile jocului economic. Pentru a ne face o imagine a supremației devastatoare a capitalului străin sa ne gândim doar că sectorul financiar (finanțele constituie centrul de comanda al oricărei economii) și cel al telecomunicațiilor se afla suta la suta în mâinile sale. De fapt cele mai profitabile ramuri și sectoare ale economiei naționale se afla sub controlul marilor monopoluri occidentale care și-au împărțit „zonele de vânătoare” în scopul maximizării profitului și a eliminării oricărui concurent autohton .Aceasta rețea monopolista funcționează ca o conducta prin care se scurg în Occident și în Statele Unite cea mai mare parte a venitului național realizat cu sudoarea și suferința milioanelor de proletari ce trăiesc în mizerie.
Iată mai jos dovada acestor afirmații:

sursa (http://www.variantacojocaru.ro/documente/Grafice1-9.pdf)

După cum se observa, suprafața cu albastru reprezintă PIB-ul exportat de România în afara sa către acționarii trusturilor și cartelurilor care operează pe teritoriul național. Se desprinde din datele înfățișate o tendința clara de creștere exponențială a acestui transfer de venituri ucigător pentru țara noastră. Din nimicul ce mai rămâne (suprafața verde) trebuie îndestulată clasa capitalistă autohtonă împreună cu mereu nesățiosul și coruptul său aparat politic. Din rest, adică din nimicul nimicului, bine înțeles după ce se vor scădea investițiile publice și alte cheltuieli, va fi plătită cu salarii mizerabile clasa muncitoare, singura autoare a valorilor și bogățiilor din care s-au înfruptat cei de mai sus. Dacă și numai pentru faptul ca nu permitea exportul de venit național- tot ce se producea rămânea în țară și se repartiza sub forma de investiții publice și retribuții- socialismul se dovedește mult superior capitalismului.

Dovada exploatării fără nici un scrupul și fără nici o limita a celor ce muncesc de către clasa capitalista națională și internațională cu incurajarea și sub ochii îngăduitori și complici ai social democrației, o avem în tabloul ce urmează:
Ne izbește uluindu-ne disproporția nerușinata dintre masa salariilor și cea a profiturilor.

sursa (http://www.variantacojocaru.ro/documente/Grafice1-9.pdf)

Nu putem sa nu ne întrebam cu ciuda și revolta legitima unde și cum se reflecta aceste profituri imorale obținute pe spatele clasei muncitoare în standardul de viata al acesteia. După ce clasa capitalista a risipit 1.200 de mld. de euro fără sa se întrebe cum poate un muncitor sa supraviețuiască cu un salariu de 400 de euro- multi dintre ei au salarii și mai mici- în condițiile în care toate preturile sunt aliniate la preturile Occidentului, construind în douăzeci de ani doar doua sute de km de autostrada ar trebuii sa urlam de manie și disperare.Am dat aurul socialismului pe niște mărgele de sticla colorate . Cu ce ne-am ales ? Cu nimic sau mai bine zis cu exploatare, umilință și nedreptate. Din stăpâni liberi și mândri într-o țară libera am ajuns slugi flamande.
Am numit aceste profituri imorale și nerușinate pentru ca chiar și în cadrul strâmt al capitalismului se poate obține mai mult în favoarea celor ce muncesc.
Mai jos,în sprijinul afirmației noastre, redam din aceeași sursa raportul profit,salarii din tari ca Elveția și Slovenia.

e

Exista o discrepanta strigătoare la cer intre cele doua tari și România. Deslușim aici manopera ascunsa a social-democrației - toate guvernele burgheze de după 1989, indiferent de partid, au fost în declarații „de stânga”- precum și dovada irefutabila a trădării proletariatului și a pactizării sale cu burghezia internațională. Iată de ce Lenin a respins și a denunțat pe buna dreptate social democrația ca abdicare de la marxism , ca trădare oportunistă a intereselor celor ce trudesc. Dar înfeudarea totala în favoarea marelui capital occidental nu s-ar fi produs atât de lesne dacă social democrația, ajunsă la putere în 1990, nu ar fi săvârșit cel mai mare rău posibil la adresa clasei muncitoare: distrugerea, coruperea și aservirea mișcării sindicale-atât cât a mai rămas din ea- factorului politic. Fără sindicalism, fără lideri autentici, căliți în batali dure, proveniți de jos , din rândurile sale, muncitorimea nu poate reprezenta o forța politica veritabila.
Iar statele fără mișcare muncitoreasca, unde clasa muncitoare nu este decât o noțiune politica abstractă  devin "republici bananiere", teren viran de manevra pentru capitalurile financiare speculative, rezervor viu de sclavi pentru munci necalificate în Vestul industrializat și bogat.
Ne susținem ideea cu un tablou ce ne înfățișează foarte sugestiv pătrunderea nestingherita din ce în ce mai pronunțată și mai agresivă a capitalului financiar sub forma împrumuturilor publice și private înrobind în aceeași măsură statul și populația. Se mai poate vorbi în aceste condiții de independenta României ? Cine conduce de fapt: guvernul sau marea finanță ? Si dacă conduce marea finanță asa cum reiese din aceste date, conduce ea în interesul său, sau în interesul romanilor ? Am atins aici limitele democrației burgheze parlamentare.Totul este un joc, o farsa, o punere abila în scena. O imensa industrie de "fabricare a consimțământului" își da concursul odată la patru sau cinci ani pentru ca poporul sa tropăie la alegeri asa cum se cuvine.

Dar pe orișicine ar vota el, nu trebuie sa uite ca nu are în fata sa decât o marioneta jalnica dansând sub sforile mânuite abil  de marea finanță:


Florian Liviu

De ce Grecia poate si noi nu ?

Grecia lupta. Poporul grec s-a ridicat ca un singur om în apărarea dreptului sau firesc și natural la viată decenta. Demonstrează, mărșăluiește pe străzile Atenei, amenință cu greva generala și o pune în operă.

Cinci milioane de muncitori, toată forța de muncă a tarii, s-au raliat în jurul a doua mari sindicate decise să lupte pana la capăt. Li s-au alăturat agricultorii și pensionarii care se vad nevoiți sa se bată la vârsta senectutii pentru a-și conserva pensiile.

Ministerul de Finanțe a fost luat cu asalt și cucerit de forțele revoluționare comuniste. Lucrătorii Monitorului Oficial au încetat lucrul și refuza sa publice legi și hotărâri ale autorităților care țintesc în reducerea standardului de trai.

Tineri bravi ataca cu sticle incendiare sediile băncilor, ale corporațiilor multinaționale, forțele de represiune, simbolurile capitalismului. Ura legitima a tinerilor lovește și se revarsă cu forța unui uragan devastator. In inimile lor demnitatea și libertatea nu sunt doar simple vorbe. Distrug automobilele de fițe și vitrinele magazinelor de lux, însemnele și emblemele prosperității capitaliștilor clădite pe suferințele și  lacrimile celor multi și umili.

Poporul răsculat are fără doar și poate dreptate.Stăpân pe sine și pe destinul sau, conștient de forța care o poseda afirma răspicat:

Nu va plăti el oalele sparte de clasa capitaliștilor.

Uriașa datorie publica a tarii de aproape 300 de miliarde de euro aparține în întregime clasei capitaliste care s-a folosit de bani după bunul  plac.Grecul de rând nu a beneficiat de nici un cent din aceste fonduri.
Nu este drept și nici moral ca burghezia aflata la ananghie sa arunce vina și responsabilitatea în cârca proletariatului. Dacă s-a dovedit incapabila sa conducă, coruptă, venală, lipsită de vlagă, putere si fortă pentru a concura pe piata internatională cu burghezia altor state să se dea la o parte si sa cedeze puterea celor ce muncesc.

Dar o astfel de perspectiva este de natura sa oripileze întreaga Europa burgheză. Speriată finanța internațională pare dispusa la concesii.

Unitatea franco-germana deja s-a fisurat. Franța prin vocea lui Sarkozy nu mai este la fel de intransigenta ca ieri. Discursul sau s-a schimbat cu 180 de grade. Se invoca principiul solidarității paneuropene cu un stat membru aflat în dificultate și necesitatea salvării monedei euro. Aroganta prusaca a rămas singura sa peroreze în pustiu ameninţări sau ironii ce aduc aminte de epoca nazista. Ea propune Greciei, cu cinism, vânzarea de teritorii –s-a adus in discuție cedarea insulei Corfu sau a altor insule- în contul acoperirii datoriei la băncile germane. Inca o data ni se releva adevărata fata meschina și mercantila a construcției europene aflata în spatele unei măști surâzătoare și democratice.

Capitaliștii germani în care s-au trezit instinctele atavice adormite ale imperialismului așteaptă ca niște hiene sa sfâșie bucăți din trupul Greciei rănite. Lupta revoluționară a poporului grec întregită astfel și cu miza apărării integrității teritoriale capătă valente și dimensiuni epopeice. Grecia smulge bătându-se admirația, respectul și solidaritatea noastră. Ea pășește din nou mandră pe scena istorie în avangarda mișcării muncitorești europene.

In vremea asta România își trăiește pasivă și resemnata umilinţa şi durerea. Desi salariile şi pensiile sunt de doua trei ori mai mici decât în Grecia, iar şomajul se îndreaptă vertiginos spre un milion de persoane, înghiţim fără proteste curbele de sacrificiu pe care ni le servesc capitaliştii străini- capitaliştii romani sunt tot mai putini şi mai anemici iar rolul lor aproape neglijabil în conducerea economiei.

Inca o data se verifica teza ca motorul revoluţiilor ce reuşesc sa urnească istoria şi sa o determine sa facă un pas înainte este sentimentul demnităţii încolţit în conştiinţa maselor, nu foamea, nu teroarea, nu mizeria.

Demnitatea este reacţia prompta de revolta şi dorinţă reparatorie nestăvilita la nedreptate. Odată încolţită într-un suflet omenesc ea devine o forţa fără stavila, capabila sa-l înalte pe cel ce îl poseda la o stare sublima în care conştiinţa individuala se integrează deplin şi firesc în conştiinţa de ordin superior a societăţii căreia individul ii aparţine.

Sa ne fi eviscerat cei douăzeci de ani de desert capitalist de orice simţământ moral, de orice substanță etica astfel încât sa fi ajuns în stadiul de popor vegetal ?
Sa ne fi spălat creierele cu atâta eficienta capitalismul încât sa ajungem sa credem sincer ca noi, clasa muncitoare, suntem vinovaţi si responsabili de dezastrul tarii pentru ca nu muncim destul, suntem leneşi şi hoţi iar capitaliştii ce ne conduc fac tot ce le sta în putinţă pentru binele economiei care va fi prin ricoşeu şi binele nostru ? Sa fim mândri ca s-a mai deschis un hipermarket, ca a mai răsărit o bancă sau că o corporaţie multinaţională a mai deschis o filială în România ? Sa ne uităm hipnotizaţi în gura unor afacerişti veroşi ca Tiriac, Patriciu sau Vantu lipsiţi de orice scrupul şi sentimente umane ca la nişte mari iluminaţi ?

Lăsând la o parte semnele de întrebare de mai sus să enumerăm şi factorii obiectiv responsabili pentru imobilismul şi resemnarea clasei muncitoare.

Corupţia liderilor de sindicat, aserviţi capitalului sau aflaţi pe listele de plata ale serviciilor secrete. Pana când muncitorii nu se vor descotorosi de ei orice acţiune va fi blocată.

Gradul redus de sindicalizare a muncitorilor din mediul privat angrenaţi în corporaţiile multinaţionale sau în intreprinderile mici şi mijlocii.

Dezindustrializarea tarii, la comanda şi în interesul Vestului, desăvârşită de diverse cozi de topor autohtone ce s-au perindat la cârma tarii începând cu Ion Iliescu şi Petre Roman, a dus printre altele şi la nimicirea planificata şi conştientă a mișcării muncitorești-sindicale.

Inexistenta unui partid puternic al clasei muncitoare, recunoscut ca atare de ea, intransigent, situat pe pozițiile luptei de clasa, nedispus la nici o concesie în favoarea burgheziei.

Totuși scânteile revoluției grecești pot aprinde și conștiințele adormite ale romanilor.

Florian Liviu

Planificare versus piață

Apologeții sistemului capitalist au făcut mari eforturi în trecut și continuă să facă și în prezent pentru a răspândi și inculca în conștiința oamenilor neadevărul că economia de piața este superioara economiei planificate, cu corolarul sau la fel de fals ca și ipoteza ce-i sta la baza, ca socialismele s-au prăbușit din cauze economice.

Conceptul de piață liberă este unul din pilonii centrali ai sistemului exploatării omului de către om ce legitimează și susține puterea și dominația capitalului asupra muncii.Cu cât piața este mai “liberă“ cu atât este mai mare și mai neîngrădită puterea capitalului și mai depreciată și devalorizată munca.

In spatele acestui concept se ascunde de fapt lipsa de libertate economică ce domnește în regimul capitalist. Libertatea piețelor este în esenta libertatea celor puternici de ai domina și înrobi pe cei slabi, este libertatea acordată forței de a dicta celor lipsiți de forță. Este vorba de libertatea stăpânilor de a-și stăpâni în deplină voie sclavii.

Se susține teoria că piața duce automat la dezvoltare și ni se da mereu exemplul Occidentului ce-și etalează cu ostentație prosperitatea materiala. Falsitatea unei astfel de teze poate fi ușor sesizată dacă ne uitam la economiile țarilor Americii Latine sau ale Africii ce se zbat într-o subdezvoltare cronica. In România piața liberă a dus la opusul dezvoltării, adică la dezindustrializare, la fărâmițarea și decapitalizarea agriculturii, la aservirea completă a tarii trusturilor străine și la ipotecarea României în favoarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale.

Mult invocata prosperitate a Occidentului nu se datorează câtuși de puțin pieței libere, asa cum ni se inculcă, ci jefuirii resurselor și bogățiilor planetei prin mijloace diverse ce merg de la colonialism și neocolonialism pana la exportul de capital și spolierea tarilor aservite prin serviciul datoriei externe.

Occidentul transfera pe teritoriul sau de sute de ani bogățiile din toate colțurile Terrei. Mecanismele jafului au fost dezvăluite de Lenin în lucrarea “Imperialismul cel mai avansat stadiu al capitalismului”.

Exportul de capital în proporții uriașe și exploatarea datoriei externe a tarilor debitoare ii permit Occidentului sa traiască parazitar pe spinarea proletariatului mondial. Profiturile stoarse din sudoarea și lacrimile muncitorimii de pe întreaga planeta au transformat Vestul într-o imensă stațiune de vacantă împodobită de sărbătoare.

Luminile feerice ale acestui Occident privilegiat, alimentate cu suferința și distrugerea restului lumii, au fost și mai sunt încă folosite de ideologii burghezi pentru a răspândi confuzie în rândul clasei muncitoare, neîncredere în socialism și în forța sa de a aduce bunăstare, pentru a demonstra sofistic superioritatea capitalismului fata de socialism.

Piața nu joaca nici un rol în prosperitatea și bogăția Vestului. Daca prin lupta popoarelor asuprite s-ar stopa transferul bogățiilor acestora spre Occident atunci în numai câțiva ani mult lăudatul capitalism occidental s-ar prăbuși definitiv cu piață cu tot.

Deci singura soluție rămâne economia planificata centralizat. Ea elimina în mod cert anarhia pieței, ciclicitatea crizelor economice, șomajul, inflația, fluctuația cursului valutar.
Este în interesul proletariatului ca aceste tare sa dispară odată cu abolirea capitalismului.
Nu putem vorbi de piața forței de munca într-un stat al muncitorilor, iar abolirea acestei piețe duce în mod logic la abolirea tuturor piețelor. Dealtfel socialismul autentic și piața sunt incompatibile.Pentru depășirea crizei socialismului nu piața este soluția ci organizarea superioara,cercetarea științifică a proceselor economice, centralizarea mai eficienta a deciziei.

Numai planificarea poate duce la economisirea resurselor atât umane cât și de materiale, la reducerea poluării, la satisfacerea adevăratelor nevoi și aspirații ale oamenilor, la folosirea integrala a forței de munca, la o dezvoltare echilibrata și durabila. Nivelul la care au ajuns în acest moment informatica și telecomunicațiile permit o planificare pe baze cibernetice a activității economice.

Aceste planuri economice și modul detaliat în care ele vor fi chemate la viata trebuie aduse permanent în dezbaterea opiniei publice, ele urmând sa înlocuiască actualele talk-show-uri politice sterile. Clasa muncitoare va fi chemata sa ratifice prin vot în mod democratic planul cincinal după care se va dirija economia.

Scurta istorie a statelor socialiste vine in sprijinul teoriei noastre privind superioritatea planificării economice. NEP-ul leninist departe de a genera bunăstarea scontata de inițiatorii săi a avut ca rezultat final înfometarea orașelor și amenințarea răsturnării tinerei puteri sovietice. Descătușarea forțelor pieței nu a dus decât la o vremelnica ameliorare a situației cu prețul mizeriei provocate de polarizarea bogăției în mâinile unor culaci opresori, apucători și hapsâni. Oprirea acestei politici de către Stalin în 1928 și introducerea planurilor cincinale în paralel cu cooperativizarea agriculturii au permis Uniunii Sovietice s-a facă un salt uriaș de la un stat agrar înapoiat la o superputere industriala. Forta și vigoarea economiei planificate sovietice s-au dovedit în înfruntarea pe viată și pe moarte cu mașina de război nazista alimentata economic de aproape întreaga Europă.

Introducerea economiei de piață în China de către “reformatorul” Deng Xiaoping  a împins China definitiv în bratele capitalismului năruind munca grandioasa a lui Mao și aruncând sute de milioane de muncitori în malaxorul exploatării nemiloase a Occidentului. Aceasta trădare a maoismului va alatura probabil China de grupul tarilor cu statut de colonie a finanței internaționale.

Conceptul de economie sociala de piață vehiculat de social democrație și preluat și în programul unor inițiative comuniste precum NPCR nu face decât sa stârnească confuzie în rândul militanților comuniști făcând astfel jocul adepților sistemului bazat pe exploatare și profit. Conceptul se bazează pe teoria reacționară, complet falsa a împăciuirii și armoniei claselor, ca interesele capitalului și ale clasei muncitoare converg în asa zisa economie sociala de piață. Aceasta teorie este o falsificare grosolana a marxismului care insista în mod categoric pe antagonismul dintre munca și capital și care face din lupta de clasa motorul istoriei.

In concluzie piața nu rezolva nimic în favoarea clasei muncitoare ci se constituie în catușele ce o înrobesc în favoarea exploatatorilor săi.Odată ajunsa la putere ar fi un nonsens sa mai păstreze lanțurile robiei, interesele sale legitime își vor găsi expresia economică firească în planificarea centralizată.

Florian Liviu

Prizonier la Guantanamo

Cartea mollahului Abdul Salam Zaeef  fost ambasador al Emiratului Afganistanului în Pakistan, născută din lacrimi, suferință și luptă, vine sa confirme încă o dată ororile imperialismului american, injustețea și criminalitatea sa imanentă, să dezvăluie adevăratul scop al războiului din Afganistan care nu este altul decât întărirea dominației autoritare a Statele Unite asupra întregii lumi, învelite în poleiala înșelătoare a frazeologiei găunoase despre drepturile omului, stat de drept, luptă împotriva terorismului etc.

Călcând în picioare destine, terfelind demnitatea umană prin intermediul celor mai umilitoare si cumplite torturi - prizonieri ținuti absolut goi în zăpadă, bătăi pană la pierderea cunoștinței, hrană insuficientă privare de somn, simularea înecului și a execuțiilor-  încălcând fără nici un scrupul Convenția de la Geneva, ducând în eroare și împiedicând desfășurarea activității reprezentanților Crucii Roșii, America ne arată limpede calea pe care merge, calea fascismului.

Pentru a eluda legislația internațională privind drepturile omului Statele Unite folosesc nave militare transformate în centre de detenție, navigând în afara apelor teritoriale și plasate sub jurisdicția marinei americane.Un astfel de vas este USS Peleliu “amphibious assault ship” de 39.000 tone la bordul căruia autorul cărții mollahul Zaeef a fost încarcerat și torturat pană când a fost transferat în lagărul din golful cubanez.

Altă stratagemă rușinoasă folosită tot în acest scop este nerecunoașterea statutului de inamic combatant al deținuților întemnițați  la Guantanamo.
Orice cetățean, aflat oriunde  –cazul șeicului Sabir din Bosnia o dovedește- poate fi aruncat în această pușcărie politică aflată la marginea lumii în mod discreționar numai pe baza fabricării unor acuzații de terorism.

Ceea ce e afirmat mai sus este dovedit de faptul ca o mare parte din cei închiși la Guantanamo sub acuzația de terorism au fost eliberați după multi ani de închisoare, fără a se putea demonstra că au făcut vreuna din crimele pentru care au fost încarcerați. America demonstrează prin tot ce întreprinde ca numai cei slabi și mizerabili trebuie să se supună legii internaționale, în timp ce America se poate dispensa de ea.

Dar teroarea și urgia declanșată de imperialiștii yankei în Irak și Afganistan, lagărul de tortura de la Guantanamo  este o sabie cu doua tăișuri.
Ura musulmanilor fata de Statele Unite s-a intensificat în lumea întreagă.
Aceste doua războaie au smuls de pe fata Americii masca democrației lăsând la vedere chipul hâd al tiraniei. Milioane și milioane de oameni se luminează și înțeleg caracterul de jaf și de cucerire al acțiunilor complexului politico-militar american.

“Azi, ca și ieri, ne spune autorul în încheiere, afganii sunt prinși în capcana, omorați, arestați, încarcerați, torturați. Forțele străine le invadează casele, le bombardează, le umilesc femeile și copiii, ii obliga sa părăsească țara. Si, în plus, trebuie sa suporte tot felul de acuzații, de la cea a traficului de droguri, pana la cea a organizării terorismului internațional…”

Dar cu toate acestea bravul popor afgan, animat de islam și de ideea demnității naționale luptă eroic împotriva superputerii fasciste americane. E o lupta asimetrică, e lupta micuțului David împotriva uriașului Goliat, dar cu atât mai eroica, mai merituoasă și mai demnă de laudă.

Toți cei ce se numesc marxiști sau antifasciști ar trebui să se solidarizeze cu lupta afganilor împotriva contropitorului yankeu sprijinit de slugile sale-unele decăzute dar cu blazon aristocratic cum ar fi Marea Britanie.

Este bine cunoscuta de orice marxist teza fundamentala a lui Marx ca “lupta de clasa este motorul istoriei” și tot bine știut este ca ea poate îmbrăca de a lungul timpului, sau în împrejurări specifice, diverse forme și diferite aspecte. Nu trebuie sa gândim simplist și să consideram că lupta de clasă se reduce la conflictul dintre muncă și capital în interiorul unui stat anume. In cazul imperialismului, lupta popoarelor subjugate ce se zbat pentru a ieși din orbita dominației sale, are caracter de clasă dar îmbracă forma luptei pentru independenta.

Unii marxiști refuză sa sprijine lupta afganilor motivând ca ei sunt animați de islam iar luptele din Afganistan au factură religioasa, fără legătură cu cauza proletariatului. Aceasta este o grava eroare și denota o cunoaștere superficială a marxismului sau un schematism de gândire de care trebuie să ne ferim. Trebuie pe cât putem să privim problemele în mod dialectic și sa sprijinim activ și deschis lupta eroicului popor Afgan, cerând răspicat și ferm guvernului nostru retragerea militarilor romani din Afganistan.

La fel ar trebui să procedeze și cei ce se numesc antifasciști, să sesizeze caracterul fascistoid al agresiunilor americane și al NATO și sa ni se alăture în demersul nostru.

Florian Liviu

Religie și capitalism

Nici o forța nu tine în prezent mai mult lucrurile în loc în spațiul nostru politic decât asaltul religiilor asupra minților și inimilor a milioane și milioane de oameni. Trăind striviți sub presiunea unui prezent cenușiu de granit, închiși fără putința de scăpare în labirintul capitalist, aceste mulțimi rătăcesc orbește prada ușoară frazeologiei aiuritoare a popilor și a materialelor media religioase ce inunda internetul. Sutele de mii de oameni îmbrăcați sărăcăcios ce se aduna anual de sfântul Dumitru pe Dealul Mitropoliei sa se roage la Dumnezeu pentru pâine în loc sa se ducă și sa o ceara răspicat ca pe un drept inalienabil la Cotroceni  sunt dovada vie a celor afirmate mai sus.

Îndemnându-și credincioșii  sa se concentreze asupra a ceea ce se petrece în cer în detrimentul pământului, inculcând-le ideea ca individul se afla complet înrobit sub puterea destinului, ca singura salvare posibila, singura ieșire la liman este providență divina, ca ordinea lumii este data prin voința și puterea Creatorului sau asa cum fac noile religii ce îndemnându-și adepții sa se debaraseze de social, sa se abstragă din acesta și sa se concentreze exclusiv asupra lor înșiși în scopul auto cioplirii unei personalități tranchilizate, detașate de frământările lumii, religia materializata în biserica creștina sau în diverse organizații new age, se constituie într-un apărător de nădejde a ordinii sociale de exploatare și înrobire a omului, într-o forța reacționară ce întreține în mod indirect starea de defetism și deruta a clasei muncitoare și a populației.

Latura reacționară a religiei poate fi lesne observata și din lipsa de reacție publica la atacurile demolatoarea ale capitalismului asupra preceptelor morale ale creștinismului.

De la nepăsarea fata de răspândirea în masa a pornografiei pana la nepăsarea fata de tragedia copiilor și oamenilor abandonați pe străzi intru extincție putem vedea pasivitatea creștinismului, alienarea de esența sa morala.   

Renunțând la tradițiile sale de lupta, adoptând o politica capitularda în fata forțelor antinationale ce au cotropit țara, ortodoxia romanească și-a pierdut și ultima sa rațiune de existenta. Ea însăși supusa asaltului oportunismului și carierismului, măcinata de patimi materiale și erodata de marasmul unei societăți bolnave, biserica ortodoxa romana  nu mai este decât coloana vertebrala a unui sistem de afaceri  venal  camuflat de icoane și de odăjdiile popilor.

Capitalismul se folosește de religie ca de un fel de albie ocolitoare destinata preluării debitului în exces al fluviului de nemulțumiri, revendicări, sete de dreptate sociala și revolta a celor înrobiți sau ca de o contragreutate menita sa echilibreze în conștiința maselor discursul socialist. Câtă vreme popii își vor face cu obedienta datoria vor fi răsplătiți de sistem pe măsura. Dar ceea ce nu-și da seama religia creștină și reprezentanții săi este fenomenul paradoxal ca făcând jocul capitalismului, ca acceptând pentru avantaje materiale rolul de anexa pasiva a acestuia se autocondamna ea însăși la moarte și dispariție deoarece  capitalismului însuși se transforma în religie.

Prin aceasta transformare el urmărește ca nevoile religioase ale oamenilor sa fie preluate și satisfăcute de ceea ce s-ar putea numi religia capitalismului,o credință cu idoli pământeni al cărui zeu central și venerat este banul.  In aceasta noua religie cultul banului este celebrat permanent  pe toate canalele de presa alături de cultul vedetelor și al pornografiei. Marii ei preoți sunt deținătorii mijloacelor de media, urmați de cohorta mai micilor sacerdoți  care sunt jurnaliștii de rând. Morala ei se subsumează simplu și fără ambiguitate scopului succesului cu orice pret. Ea tinde sa înlocuiască treptat religiile anexate de capitalism sa le transforme în mituri și sa le așeze în vitrina istoriei alături de zeii olimpului.

Rămân în viata numai religiile care s-au decis sa lupte, acele religii care, cum ar fi islamul, sunt hotărâte sa se alăture și sa sprijine deschis lupta popoarelor ce se împărtășesc din doctrina lor împotriva cotropitorilor străini, împotriva religiei capitaliste. Aceste religii au caracter progresist, nu conțin în fibra lor nimic reacționar căci ele lupta pe viata și pe moarte, cu mari sacrificii umane, împotriva dușmanului comun al omenirii și civilizației: imperialismul capitalist al super societății occidentale. 

Florian Liviu

Despre actualitatea marxismului

Dupa prăbușirea Uniunii Sovietice, celebrând victoria vestului, ideologul american Francis Fukuyama a lansat teza sfârșitului istoriei. Am și acum în minte răspunsul inspirat al marxistului și scriitorului englez Alan Woods: "Dimpotrivă, istoria abia acum începe !". Asa este, istoria începe acum, dar se pune problema cum începe?

Ce păstram si ce aruncam la cos ? Dușmanii socialismului ar dori sa aruncam totul, inclusiv marxismul din doua motive :
1.este "învechit ", de la publicarea Manifestului comunist de către Marx și Engels in februarie 1848 și pana azi s-au scurs 161 de ani și
2.aplicarea practica a marxismului a eșuat o data cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989.

Marxismul nu este deloc învechit și nu poate fi învechit câtă vreme caracteristicile esențiale ale capitalismului s-au perpetuat pana azi și chiar mai mult, de la Marx încoace, capitalismul s-a înăsprit și deformat în rău prin evoluția sa către imperialism. Imperialismul, asa cum ne arata Lenin în lucrarea sa fundamentala Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului - am recitit-o de curând și mi-a lăsat impresia ca parca a fost scrisa ieri -, însemnând în esența înăbușirea liberei concurente de către monopolurile formate din îngemănarea capitalului bancar cu cel industrial și folosirea puterii statului de către monopoluri pentru a-și asigura accesul facil la materii prime, forța de munca ieftina , noi piețe de desfacere precum și pentru limitarea și îngrădirea concurentei altor monopoluri străine. Acest tip de capitalism a dus pana acum la doua războaie mondiale si probabil ca il va genera si pe cel de al treilea.

Era automatizării, a robotizării, a telecomunicațiilor prin satelit , a inteligentei artificiale, a fabricării computerelor în proporție de masa - acest articol este scris la un computer cumpărat de la hypermarket - nu aduce nimic nou în planul esențelor. Software-ul utilizat de computere este fabricat de un gigantic monopol numit Microsoft cu ramificații pe întreaga planeta, suportul pe care sunt stocate aceste articole si difuzarea lor către dvs. sunt furnizate tot de un monopol global care se numește Google si asa mai departe. Gradul de tehnologizare a unei societăți oricât de înalt ar fi acesta nu influențează cu nimic structura sa morala, relațiile sociale. Atacurile cu arme atomice de la Hiroshima si Nagasaki ne arata elocvent acest lucru.

Chiar dacă ne aflam în zodia informaticii și telecomunicațiilor trăim tot sub robia capitalului financiar, a marilor monopoluri ce și-au aservit puterea statelor de care aparțin, sub amenințarea distrugerii și secătuirii resurselor planetei, a crizelor capitalismului si sub amenințarea unui noi război mondial.

Progresul tehnologic nu face în capitalism decât sa amplifice exploatarea, sa o intensifice, oferă arme noi și mijloace sofisticate celor ce lupta pentru menținerea sistemului de exploatare, duce mai repede la distrugerea mediului terestru și aruncarea civilizației in barbarie.

Deci în concluzie revoluția tehnico-științifica nu schimba cu nimic natura relațiilor de producție. Cata vreme ele se circumscriu în sfera maximizării profitului și se bazează pe opoziția dintre munca și capital nu este nimic învechit in marxism, leninism, stalinism, maoism și alte doctrine ce militează pentru eliberarea clasei muncitoare din robia capitalului prin lupta.

Exista voci care se ridica și susțin ca pana și conceptul de clasa muncitoare este unul învechit, depășit, ca odată cu apariția gulerelor albe și migrării forței de munca din industrie în ramura serviciilor, odată cu dispersarea maselor compacte de muncitori datorita creșterii fără precedent a productivității muncii, clasa muncitoare s-ar fi subțiat pana la disoluție pierzându-și capacitatea de forță politica majora, iar lupta de clasa s-ar fi atenuat pana la încetare. Mergând pe firul raționamentului înseamna ca partidele și mișcările comuniste nu mai au nici o baza de masa și deci nici un motiv pentru a mai exista.

Voi încerca sa combat acest sofism pornind de la definiție:
 „prin proletariat se înțelege clasa muncitorilor salariați moderni care, neposedând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța lor de muncă pentru a putea trăi“  (Marx și Engels).

Pentru Marx clasa este o relație sociala. El nu este deloc preocupat de ceea ce fac persoanele fizice - de ceea ce sociologii numesc ocupație -sau de ramura economica unde activează- servicii, industrie, etc.  ci de încadrarea lor în  antagonismul prin care un grup îl exploatează pe altul în procesul de producție.

Pornind de aici se poate deduce poziția de clasa a ceea ce numim gulerele albe: ingineri, economiști, maiștri, supraveghetori etc. Cata vreme ei fac parte din grupul exploatat apartenența lor la clasa muncitoare este indubitabila.

Dar asa cum arata Alex Callinicos in  lucrarea The 'New Middle Class' and socialists in randul gulerelor albe exista un grup destul de numeros cu poziție de clasa incerta:  format pe deoparte din manageri si administratori cu poziții foarte înalte si cu venituri foarte ridicate ce sunt de fapt membrii salariați ai clasei capitaliste iar pe de alta din acele „gulere albe” ce acționează în numele și în interesul capitalului în procesul de producție.

Deci clasa muncitoare nu slăbește prin apariția gulerelor albe – oameni cu grad ridicat de pregătire si instrucție- ci se întărește cu aceștia, își ridica nivelul general de cunoștințe.La fel se întâmplă și în cazul trecerii muncitorului de la munca fizica epuizanta din industrie la una mai puțin solicitanta în sfera serviciilor.El va dispune de mai mult timp pe care sa-l acorde propriei instrucții. O clasa muncitoare cu nivel ridicat de pregătire si cultura este mult mai periculoasa pentru sistemul capitalist decât una ignoranta.

Concluzionând lupta de clasa este motorul istoriei iar clasa muncitoare pârghia prin care capitalismul poate fi și va fi răsturnat de la putere în interesul salvgardării civilizației.


Esecul și prăbușirea sistemelor socialiste din Uniunea Sovietica si Europa Răsăriteana nu este nicidecum eșecul marxismului asa cum vor sa încetățenească dușmanii socialismului ci eșecul hrusciovismului, un drum înfundat ce a dus oriunde a fost aplicat la social-fascism.

Acuzând pe nedrept stalinismul care indiferent in ce noian de minciuni va fi îngropat de către dușmanii săi are marele merit de a fi nimicit hidra nazista într-un război epopeic pe care numai un Homer ar fi vrednic sa-l zugrăvească, lansând teza defetista a "coexistentei pașnice a sistemelor", aventurându-se în acțiuni imperialiste atât de dăunătoare imaginii socialismului- vezi intervenția in Ungaria, ridicarea zidului Berlinului, oare lui Stalin i-ar fi fost greu sa intervină militar contra lui Tito ? -, lăsând drum liber birocrației și nomenclaturii către puterea sovietica nu a făcut altceva decât  jocul imperialismului american, a compromis socialismul în ochii susținătorilor și simpatizanților săi din întreaga lume.

Marii revoluționari cum ar fi Che Guevara sau inițiatorii grupului Baader-Meinhov simțind trădarea hrusciovistilor au preferat sa ia totul pe cont propriu murind eroic într-o lupta fără sorti de izbânda dar atât de mobilizatoare pentru generațiile ce i-au urmat și cele ce vor veni.

Ruinarea socialismului in 1989 este falimentul birocrației hruscioviste, nu a marxismului, sau al leninismului, sau al stalinismului ci rezultatul inevitabil al degenerării dictaturii proletariatului sub hrusciovism într-o dictatura birocratica social-fascista.

Si din acest motiv lupta trebuie reluata din punctul în care ea a fost deviata, deturnata de dușmanii socialismului autentic, de cei ce doreau într-o forma sau alta reinstaurarea capitalismului în Uniunea Sovietica.

Punctul de cotitura este 1953, anul morții lui Stalin.

Da, trebuie sa ne întoarcem la Marx, la Lenin, la Stalin dacă este nevoie și la Platon pentru ca adevărul rămâne adevăr în pofida trecerii timpului. Marx și Lenin au fost mari teoreticieni, spirite iluminate de har ce au reușit prin muncă titanică să dăruiască mișcării socialiste o doctrina. Stalin a fost un mare practician, un om de un curaj admirabil, un geniu militar și politic, omul în care istoria a întrupat dictatura proletariatului, liderul care a reușit sa salveze popoarele sovietice din ghearele imperialismului nazist și sa le ridice pe cea mai înaltă treaptă pe care a stat vreodata un popor, cea a salvatorilor si eliberatorilor umanitatii.

Nu avem de ce a ne rușina de faptele marilor noștri eroi.

Abandonarea tradițiilor de lupta și sânge, renunțarea la doctrina marilor  înaintași Marx, Lenin, Stalin asa cum ar vrea social democrația pe motivul inactualității și inadecvării lor la realitatea geopolitica actuala este cel mai înfundat drum dintre toate.

Florian Liviu

Ce-i de făcut ?

Ne aflam in fata unui timp istoric în care perspectiva unui nou moment revoluționar pare foarte îndepărtată atât în țara noastră cât și aiurea. Perioadele de acalmie istorica deși neplăcute și de nesuportat pentru un spirit cu adevărat revoluționar sunt foarte favorabile și utile analizei, organizării partinice și clarificărilor doctrinare.

Depunerea armelor de către clasa muncitoare și defetismul care domnește în rândurile sale este rezultatul manipulării prin intermediul mass-mediei și mai cu seama a canalelor de televiziune, fărâmițării ei în urma predării obiectivelor industriale capitalului străin, trădării cumplite a liderilor de sindicat-majoritatea aflați pe listele de plata ale SRI sau a altor servicii secrete-, părăsirii tarii de către milioane de muncitori disperați în căutarea unui loc de munca în occident, lipsei de reacție publica a intelectualității de stânga, inexistentei unui partid autentic al proletariatului.

Din nefericire în România nu ființează o forța politica unita de sorginte revoluționara clara și neîndoielnică , capabila sa adune în jurul sau pe toți susținătorii și militanții cauzei proletare, ci numai niște încercări în faza de proiect, necristalizate doctrinar, foarte eclectice și necritice cum ar nPCR, iar celor care ființează juridic, cum ar fi Partidul Alianța Socialista al domnului Constantin Rotaru,  le lipsesc tezele ce constituie condiție prealabila a autenticității revoluționare: ieșirea României din NATO, desființarea bazelor militare străine de pe teritoriul național, recâștigarea independentei pierdute a tarii.

Peisajul mai este întregit și cu câțiva intelectuali marxiști care au decis sa acționeze pe cont propriu făcându-și simțita prezenta timid în spațiul virtual al internetului.

Sarcina principala a stângii în plan organizatoric este în opinia noastră unirea tuturor acestor forte, lăsând la o parte vanitățile și orgoliile liderilor, într-un singur partid, având drept tel final cucerirea puterii de către clasa muncitoare și trimiterea odată pentru totdeauna a capitalismului la coșul de gunoi al istoriei.

In planul analizelor, un obiectiv major al intelectualilor marxiști ar trebui sa fie elaborarea unei teorii științifice care sa poată oferii o explicație coerenta colapsului sistemului socialist sovietic și a aliaților săi pentru a identifica greșelile trecutului în scopul ne repetării acestora–un punct de pornire poate fi excelenta analiza a lui Alexander Zinoviev în lucrare Super-societatea occidentala și Rusia-, precum și tendințelor actuale ale capitalismului mondial intrat se pare în faza hiper-imperialismului.

Elaborarea unei istorii  nemistificate și necosmetizate în interesul nimănui, a partidului comunist din România de la înființarea sa în 1921 și pana la dizolvarea sa în 1989.
Cercetarea și aflarea adevărului istoric despre revoluția din decembrie 1989

Demascarea caracterului limitat al democrației burgheze parlamentare în cadrul căreia clasa muncitoare nu poate spera la nimic mai mult decât are parte în prezent, adică umilință, foame, grija zilei de mâine.
Trebuie explicat clasei muncitoare de o mie de ori dacă este nevoie ca esența parlamentarismul se reduce la “a hotărâ o data la câțiva ani care membru al clasei dominante va reprima și va călca in picioare poporul în parlament”, iar votul universal este numai un instrument de dominație al burgheziei adică al milionarilor jefuitori ai averii statului.

In plan doctrinar trebuie sa o spunem deschis ca piatra de încercare a oricărui auto declarat marxist este leninismul acestuia. Redus la esență leninismul înseamnă valorificarea la maximum a valentelor revoluționare ale marxismului, toleranță zero fata de oportunism-orice teorie care are ca ax central teza înțelegerii, impaciuirii claselor cum ar fi social democratia-, intransigentă politică insemnand mergere pana in panzele albe pe cartea revolutiei proletare.

Iar revoluția proletara are drept obiectiv principal sfărâmarea statului burghez-în nici un caz nu se pune problema reformării acestuia-, dezmembrarea totala a mașinăriei birocrato-militaro-represive și înlocuirea acesteia cu o noua forma politica elastica care sa permită exprimarea unei diversități de interese și în cadrul căreia sa se poată înfăptui eliberarea economica a muncii.

Nu trebuie pierdut din vedere ca sarcina zero a primului guvern al clasei muncitoare o data instalat la putere va fi reglarea conturilor cu foștii tovarăși, adică judecarea și condamnarea celor ce se fac vinovați de organizarea loviturii de stat din 1989 soldata cu sute de morți nevinovați, trădarea intereselor clasei muncitoare având drept rezultanta  îndepărtarea sa de la putere și de predarea tarii în vederea jefuirii ei de către capitalurile monopoliste internaționale.

Precum se vede, în fata militanților, activiștilor ,simpatizanților și susținătorilor cauzei socialiste stau obiective multiple cu grad de dificultate ridicat. De modul în care ne vom achita de aceste sarcini și de altele care vor apărea pe parcurs va depinde dacă momentul revoluționar ce va fi sa vina ne va găsi pregătiți sau nu. Daca vom fi pregătiți și bine organizați puterea va trece mult mai lesne în mâinile clasei muncitoare, dacă ne va prinde nepregătiți el va fi deturnat de forțele ostile socialismului și celor ce își câștigă pâinea muncind salvându-și puterea, rangurile și privilegiile asa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie.

Florian Liviu

Nicolae Ceaușescu

Astăzi aniversam 92 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, marele patriot roman căzut la Târgoviște sub gloanțele contrarevoluției iliesciene. Modul demn și eroic în care s-a comportat în timpul martiriului pus la cale dușmanii  clasei muncitoare și cărora nu le-a oferit nici o clipa satisfacția îngenuncherii, a fricii sau a disperării , murind alături de femeia pe care a iubit-o si care l-a urmat întreaga viata, intonând amândoi acordurile eliberatoare ale Internaționalei , strigând cu ultima suflare „Traiască socialismul” a fost încheierea apoteotica a unei excepționale cariere politice pusa în slujba ridicării nivelului de viaţă al clase muncitoare, ridicării României pe drumul către modernitate. Nicolae Ceaușescu a murit dar spiritul ceausismului va intra în conștiința neamului din ce în ce mai adânc identificându-se intim cu conceptele de Bine și Dreptate.

Dar ce înseamna ceausismul, care este esenţa acestuia?
Ceaușismul este efortul colectiv al unui popor turnat în formele economiei socialiste planificate, canalizarea tuturor energiilor acestuia de către o conducere onesta și înțeleapta, pentru propășirea și dezvoltarea armonioasa a tarii, pentru  un standard de viata decent asigurat tuturor.

Toleranta zero la furt, corupție, parazitism, lenevie, însușire de bunuri necuvenite, comerț ilicit. Orice avere căreia posesorul nu-i putea justifica existenta prin munca cinstita era confiscata și deținătorul încarcerat. Pușcăriile socialiste erau intesate pana la refuz de delapidatori - multi din marii capitaliști postdecembriști de acolo și-au început cariera.

Meritocrație autentica prin promovarea valorilor și respingerea nonvalorilor.
Învățământul superior de stat absolut gratuit, de înalt nivel comparabil cu universitățile occidentale de prestigiu, dar condiționat de un dificil însa onest examen de admitere, constituia garanția ascensiunii sociale. Rolul sau în ceausism era formarea unei elite tehnico-umaniste apta sa preia conducerea societății.

Democrație autentica prin asigurarea accesului tuturor cetățenilor tarii la cultura, la practicarea sportului,la munca conform pregătirii, la învățământ gratuit de toate gradele, la concedii de odihna în stațiuni, la asistenta medicala gratuita de cea mai înaltă calitate,la locuința decenta, la exprimare artistica libera câtă vreme aceasta nu adopta poziții anti-socialiste sau antiromânești.

Consolidarea independentei politico-militare a României prin industrializare, printr-o politica externa principiala, lipsita de servilism, bazata pe principiul „neamestecului in treburile interne”,  prin conceptul militaro-strategic de apărare a patriei de către întregul popor înarmat, acum abandonat în favoarea unei minuscule și obediente armate de mercenari creata de imperialiștii americani cu banii poporului roman pentru a le slujii interesele aiurea.

Solidaritate cu cei multi, sărmani și înfometați de pe planeta, ce lupta cu arma ori prin alte mijloace pentru pâine și emancipare. Pentru impunerea unei noi ordini mondiale, juste și echitabile in care Occidentul bogat sa nu mai traiască din exploatarea fără satiu a lumii sărace și în care veniturile întregii planete sa nu se mai scurgă doar în buzunarele supersocietatii occidentale fără ca aceasta sa nu dea nimic la schimb.

Lupta activa pentru pace, pentru oprirea agresiunilor coloniale înfăptuite de puterile imperialiste, indiferent ce pretexte ar invoca acestea, împotriva unor state mai slabe și lipsite de apărare cum ar fi  Irak și Afganistan, condamnarea ferma și răspicată a invadatorilor și afirmarea sprijinului pentru luptătorii anti-ocupație.

Ceaușescu, desi uneori inconsecvent cu el însuși, a murit demn sub gloanțele dușmanilor socialismului și ai clasei muncitoare în apărarea ideilor și principiilor  enunțate mai sus.
Epoca sa n-a fost idilica ci aspra și plina de greutăți, dar în același timp măreață și istorica prin cele înfăptuite de poporul liber călăuzit de un părinte intelpt.Cel mai prețios lucru care rămâne în urma lui Ceaușescu este demonstrația elocventa a tezei ca prin socialism și numai prin socialism un popor întreg chinuit de istorie se poate înălța și intra în rezonanta deplina cu civilizația căreia ii aparține.

Florian Liviu