Pentru
mine un lucru este cert: Ocuparea cvasi-totală a economiei românești de
către capitalul străin a făcut ca sursele legitime de înavuțire să
scadă dramatic pentru așa zisa elită politico-economico-culturală a
României. Dispariția izvoarelor legitime
de bogăție i-a determinat pe respectivii pomeniți mai sus să se
alimenteze în continuare, de obrazul subțire cu cheltuială se ține, din
surse ilegitime, deci prin încălcarea legilor.
Dar
acest lucru nu mai este acum tolerabil de către opinia publică, cum era
în primele două decenii de la 1989. Asistăm la o luptă între
middelclass-ul schizofrenic tot mai presat de capitalul străin și forțat
de către acesta să își ajusteze în jos speranțele și așteptările legat
de un trai ușor la care a visat și visează middellclass-ul dintotdeauna
și elitele unei societăți tot mai adînc colonizate și aservite
imperialismului Vestic. Trăim un timp al scadențelor.
Cît
de naiv poate să fie cineva să creadă că UE se vrea sau s-a vrut
vreodată o structură democratică? Cum să fie România egală cu Marea
Britanie de exemplu, cînd noi cerșim pur și simplu să vină investitorii
lui pește din Vest și să ne lase să-i ștergem la cur pe aceiași vestici.
Am avut noi imperiu colonial? Avem noi cea mai mică fărîmă de industrie
proprie, noi care am fost colonie de cînd ne știm cu excepția
intervalului 1947-1989 în timpul regimului muncitoresc? Cum să venim noi
acum și să cerem egalitatea popoarelor din UE? Pe ce baze? Cum să fie
egale popoarele care sunt formate din cetățeni cînd înșiși cetățenii UE
sunt profund divizați de faliile de clasă. O Uniune Europeană pe baze
capitaliste nu poate arăta altfel decît cea de acum cu discrepanțe
economice uriașe între Nord și Sud, între Vest și Est.
Uniunea
Europeană este de fapt o structură imperialistă formată în jurul unui
nucleu compus din Franța, Marea Britanie și Germania al cărui scop a
fost și este exploatarea mai lesne a periferiilor. Restul este
ideologie. Cu Marea Britanie în Uniune sau în afara ei, lucrurile rămîn
la fel pentru că exploatarea periferiilor imperiului Occidental trebuie
să continue, va continua în logica imuabilă a capitalismului pînă la
sfîrșitul istoriei.