Marele merit istoric al mişcării comuniste este că a arătat lumii în
mod practic că sistemul capitalist poate fi răsturnat. Răsturnarea
sclaviei capitaliste este cel mai măreţ lucru înfăptuit vreodată în
istoria multi milenară a omenirii. Chiar dacă noi vom pieri, spunea
Lenin în 1918 în mijlocul războiului civil, lupta noastră nu va fi în
zadar, căci am demonstrat lumii întregi că revoluţia proletară nu este o
abstracţie filosofică, ci un lucru cât se poate de real, că este, deci,
nu numai posibilă, dar şi victorioasă. Cei care vor veni după noi
urmând exemplul nostru vor duce în mod sigur la capăt ceea ce am început
noi aici. Istoria a făcut ca Lenin să nu piară în 1918, iar Stalin
produsul cel mai autentic al revoluţiei proletare ruse să salveze lumea
şi civilizaţia din ghearele barbarie naziste.
Comunismul nu este invenţia cuiva, ci aşa cum spunea şi Marx, este
mişcarea reală ce se opune şi caută să îndrepte în mod revoluţionar răul
de esenţă al societăţii capitaliste.
După cum ştim modul de producţie capitalist bazat pe sclavia
salarială nu este veşnic, aşa cum vor să ne facă să credem apologeţii
săi, ci are un început în istorie şi va avea şi un sfârşit. Mai
devreme sau mai târziu, în ciuda opoziţiei disperate a reacţiunii,
capitalismul va ajunge acolo unde îi este locul, la coşul de gunoi al
istoriei.
Europa actuală este zguduită de mişcări de protest. Grecia şi Spania
se află în centrul acestor lupte, le urmează în de aproape şi
Portugalia. Criza economică a capitalismului global a luminat şi a scos
la iveală toate contradicţiile sistemului. Cei ce trăiesc din muncă
dau tonul protestelor, nivelul conştiinţei maselor în ţările enumerate
mai sus este în continuă creştere. Protestatarii vor democraţie reală
acum, ei nu cer un privilegiu sau altul, ci anularea tuturor
privilegiilor. Până la radicalizarea maselor nu mai este decât un pas. O
nouă revoluţie proletară de gradul şi magnitudinea celei ruse este
aproape.
Iluzia constituționalității
Acum 4 zile