Hrusciov şi Mikoian care au lucrat planificat au găsit după moartea lui Stalin un câmp deschis pentru actiunile lor pentru că Malenkov, Beria, Bulganin şi Voroşilov s-au dovedit pe langă a fi orbi la manevrele lor, a fi şi prea ambiţioşi, fiecare dintre ei luptându-se pentru putere.
Ei şi alţii, bătrânii revoluţionari şi comuniştii oneşti, se transformaseră acum în reprezentanţii tipici ai rutinei birocratice, ai legalităţii birocratice, ce se dezvoltase, iar atunci când ei au făcut o încercare firavă de a opune această “legalitate” împotriva complotului evident al hruşcioviştilor, era deja prea târziu. Hruşciov şi Mikoian au ştiut cum să îi manevreze pentru a-i învrăjbi pe unul împotriva altuia. În câteva cuvinte ei au aplicat această tactică: divide et impera în Prezidiu, organizarea forţelor puciste în afară, au continuat a-l vorbi de bine pe Stalin pentru a-şi asigura suportul maselor, apropiindu-se astfel de ziua confiscării puterii, lichidării oponenţilor si a întregii epoci glorioase a construcţiei socialismului, a victoriei in Marele Război Patriotic, etc. Toată această febrilă activitate a avut drept scop popularizarea lui Hruşciov in Uniunea Sovietică şi in afara ei.
Sub umbrela victoriilor obţinute de poporul Uniunii Sovietice şi de Partidul Comunist sovietic sub conducerea lui Lenin şi Stalin, Hruşciov a depus toate eforturile pentru a convinge masele şi pe comuniştii sovietici că nimic nu s-a schimbat, un mare lider a murit dar unul şi mai mare a răsărit la orizont, şi ce lider a fost ! “Ca principii, leninist ca şi cel precedent, dacă nu mai mult, dar liberal, popular, zâmbitor, plin de umor şi glume !”
În acest timp vipera revizionistă începea să devină activă, scuipându-şi otrava împotriva figurii şi muncii lui Stalin. La început acest lucru a fost făcut fără a se pomeni numele Stalin, atacându-l indirect.
În una din întâlnirile pe care le-am avut cu Hruşciov, în Iunie 1954, într-o aşa zisă şedinţă principială si teoretică, a început să-mi vorbească despre importanţa “conducerii colective”, şi de marele pericol ce se iveşte atunci când această formă de conducere este înlocuită de cultul unei singure persoane, menţionând extrase izolate din Marx şi Lenin, aşa că am crezut că ceea ce spune are o bază marxist-leninistă.
Nu a spus nimic contra lui Stalin, dar s-a năpustit cu toate tunurile asupra lui Beria, acuzându-l de crime reale, dar şi de crime non existente. Adevărul fiind aceasta, că în prima etapă a asaltului revizionist hruşciovist Beria era prima carte care trebuia jucată pentru ca planul secret să avanseze.Aşa cum am scris mai devreme, Beria a fost prezentat de Hruşciov ca sursa a multor rele: el chipurile depreciase rolul primului secretar şi al “conducerii colective”, dorind să pună partidul sub controlul aparatului de securitate al statului.
Sub pretextul luptei contra distrugerilor cauzate de Beria, Hrusciov, pe de o parte şi-a consolidat propria poziţie în conducerea partidului si a statului luând sub control Ministerul Afacerilor Interne, iar pe de altă parte a pregătit opinia publica pentru atacul ce avea să-l declanşeze mai târziu contra lui Iosif Visarionovici Stalin şi a realizărilor Partidului Comunist Bolşevic al lui Lenin şi Stalin.
Multe dintre aceste surprinzătoare acţiuni ne-au impresionat dar era prea devreme pentru a sesiza proporţiile complotului ce se afla in desfăşurare. Cu toate acestea, chiar şi în acele timpuri nu am putut să nu observăm natura contradictorie a acţiunilor şi opiniilor “noilor lideri” ce deţineau frâiele Uniunii Sovietice.Acelaşi Hrusciov care acum perora înaintea noastră ca un “discipol al conducerii colective”, cu câteva zile in urma într-o întâlnire pe care o avusesem cu el ne vorbise despre rolul primului secretar al partidului şi al primului ministru prezentându-se el însuşi ca un ardent adept al “rolului individului” şi al “mâinii ferme”.
După moartea lui Stalin, s-a lăsat impresia că o aşa zisă conducere colectivă a fost instaurată de aceşti “adepţi ai principiilor”. Conducerea colectivă a fost mediatizată pentru a arăta că “Stalin violase principiul conducerii colective”, degradând prin aceasta o importantă normă leninistă, transformând conducerea colectiva a partidului si a statutului in conducere individuală. Aceasta a fost o mare minciuna lansată public de Hruşciov pentru a-şi pregăti terenul pentru sine însuşi. Daca principiul conducerii colective a fost încălcat, blamul împotriva acestei încălcări trebuia canalizat, nu spre ideile corecte pe care Stalin le-a exprimat în diferite probleme, ci spre tămâierile ipocrite ale celorlalţi şi spre deciziile arbitrare pe care le-au luat, distorsionând linia lui Stalin în diferitele sectoare pe care le-au condus. Cum poate fi verificată activitatea tuturor acestor elemente antipartinice din jurul lui Stalin când ele au răspândit idea că „Tse-Ka inaiet vsio ?!” („Comitetul Central ştie tot” (Ruseşte în original)). În acest fel încercau să convingă partidul şi poporul că „Stalin ştie tot ce se petrece”, că „el aprobă totul”.
Cu alte cuvinte, in numele lui Stalin şi prin mijloacele aparatnicilor lor au suprimat criticismul şi au încercat să transforme Partidul Bolşevic într-un partid lipsit de viaţă, într-o organizaţie fără voinţă şi energie, care vegetând de la o zi la alta aproba tot ceea ce birocraţia decidea, născocea sau deforma.
În campania pentru pretinsa instaurare a conducerii colective, Hruşciov a încercat o uşoară jonglerie sub acoperirea hărmălaiei asurzitoare a luptei împotriva cultului personalităţii. Nu mai erau fotografii ale lui Hruşciov în presa zilnică, nu mai erau titluri mari care să-l laude, ci o alta tactică veche era utilizată: toate ziarele erau pline cu discursurile şi spiciurile sale, cu reportaje de la întâlnirile cu ambasadori străini, participările nocturne la diverse recepţii diplomatice, întâlnirile cu delegaţiile partidelor comuniste, întâlnirile cu jurnalişti, oameni de afaceri şi senatori americani, şi miliardari vestici care erau prieteni ai lui Hruşciov.
Scopul întregii tactici era să arate contrastul cu metodele de lucru ale lui Stalin din spatele uşilor închise, cu „stilul său de muncă sectar”, care, după spusele hruşcioviştilor au fost, chipurile, atât de pretins dăunătoare deschiderii Uniunii Sovietice spre lume.
Scopul acestei propagande a lui Hruşciov era să arate poporului sovietic ca acesta îşi găsise in el un „conducător leninist autentic care ştie totul, care rezolvă totul corect, înzestrat cu o extraordinară vigoare, care da replica potrivită fiecăruia”, a cărui irezistibila activitate va pune lucrurile in ordine in Uniunea Sovietică, curăţând crimele trecutului şi asigurând progresul.
Am fost la Moscova cu ocazia întâlnirii partidelor din toate ţările socialiste.Cred că era in Ianuarie 1956, când o întâlnire consultativa a avut loc pe problemele dezvoltări economice ale ţărilor membre Comecon. Era timpul când Hruşciov şi hruşcioviştii erau avansaţi in activitatea lor ostilă. Eram împreună cu Hruşciov şi Voroşilov la o vila în afara Moscovei unde împreuna cu reprezentanţi partidelor frăţeşti urma să prânzim. Ceilalţi încă nu ajunseseră. Nu-i mai auzisem pe liderii sovietici vorbindu-l deschis de rău pe Stalin, iar eu am continuat ca şi mai înainte să vorbesc cu afecţiune şi cu adânc respect despre despre marele Stalin. Dar cuvintele mele nu au sunat prea plăcut în urechile lui Hruşciov. În timp cei îi aşteptam pe ceilalţi să apară Hruşciov şi Voroşilov mi-au spus:
„Hai să luăm nişte aer in parc !” Am mers afara şi am început să ne plimbăm pe aleile parcului. Hruşciov i-a spus lui Klimt Voroşilov:
„Spune-i ceva lui Enver despre greşelile lui Stalin” Mi-am ciulit urechile deşi îi suspectam de mult a fi mincinoşi. Apoi Voroşilov a început să-mi spună asta:”Stalin a făcut greşeli în linia partidului, a fost brutal, şi atât de feroce încât nu se putea discuta nimic cu el.” Voroşilov a continuat „Chiar a permis să fie comise crime şi trebuie să poarte responsabilitatea lor. A comis de asemenea greşeli în domeniul dezvoltării economiei, din această cauză nu este drept să-l descriem ca „arhitectul construcţiei socialismului”. Stalin nu a avut relaţii corecte nici cu alte partide…”
Voroşilov a continuat să verse asemenea lucruri împotriva lui Stalin.Pe unele le-am înţeles pe altele nu. Nu înţeleg limba rusă foarte bine, dar am înţeles esenţa conversaţiei şi scopul celor doi şi m-am simţit revoltat. Hruşciov se plimba în faţa noastră cu un băţ cu care lovea căpăţânile de varză plantate în parc.(Hruşciov plantase legume chiar şi în parc în scopul de a poza expert în agricultură)
Imediatat ce Voroşilov sfârşi poveştile sale calomnioase l-am întrebat :”Cum a fost posibil ca Stalin să săvârşească astfel de greşeli ?” Hruşciov şi-a întors faţa strălucitoare către mine şi a replicat: „Este posibil, este posibil tovarăşe Enver, Stalin a făcut aceste lucruri.”
„Aţi văzut aceste lucruri şi când Stalin era in viaţă.Cum se face că nu l-aţi ajutat să evite aceste greşeli pe care susţineţi ca le-a făcut ?”, l-am întrebat pe Hruşciov
„Este natural să pui o astfel de întrebare,tovarăşe Enver, dar vezi această kapusta (varză (ruseşte în original)) aici ? Stalin ţi-ar fi retezat capul tot la fel de uşor cum grădinarul taie această căpăţână de varză, şi Hrusciov lovi varza cu băţul său.
„Totul este clar” , am spus către Hruşciov şi n-am mai adăugat nimic.Am mers înăuntru. Ceilalţi tovarăşi ajunseseră. M-am aşezat furios. În acea noapte ne-au servit zâmbete şi promisiuni pentru o „mai mare” şi „mai rapidă dezvoltare” a socialismului, pentru mai mult „ajutor” şi pentru o mai mare extindere a colaborării multilaterale. Era timpul când celebrul congres 20 se afla în preparare, timpul când Hruşciov avansase rapid spre confiscarea totală a puterii.
El îşi construise o figură de lider „popular” mujic, care deschide închisorile şi lagărele de concentrare, care nu numai că nu se teme de reacţionarii şi de duşmanii condamnaţi la închisoare din Uniunea Sovietica, ci prin gestul eliberării lor, a dorit să arate că au fost condamnaţi nefiind vinovaţi.
Toată lumea ştie că trotskyştii,conspiratorii şi contrarevoluţionarii Zinoviev, Kamenev,Rykov si Pyatkov au fost trădători, Tukhacevsky şi alţi generali au fost agenţi ai serviciului de informaţii britanic sau german.Dar pentru Hruşciov şi Mikoian ei erau oameni curaţi iar puţin mai târziu, în Februarie 1956, ei au fost prezentaşi ca victime inocente ale „terorii staliniste” Aceasta mişcare a fost preparată pe îndelete iar opinia publica a fost pregătită cu grijă. „Noii” lideri, care erau de fapt cei vechi cu excepţia lui Stalin, pozau în liberali în scopul de a spune poporului: „Respiraţi liber, sunteţi liberi, sunteţi într-o democraţie autentică deoarece tiranul şi tirania au fost eliminate.Acum totul purcede pe drumul lui Lenin. Belşugul a fost creat. Pieţele vor fi atât de pline încât nu veţi avea avea ce face cu atâtea produse.”
Hruşciov, acest individ dezgustător, bun de gură, îşi ascundea uneltirile şi manevrele sub un torent de vorbe goale. Fără îndoială in acest mod a creat o situaţie favorabilă grupului său. Nu lăsa să treacă nici o zi fără să-şi savureze neobosita sa demagogie despre dezvoltarea agriculturii, transferul oamenilor şi schimbarea metodelor de muncă, făcându-se pe sine singurul “şef competent” al agriculturii, singurul în stare să angajeze reforme.
Hruşciov a inaugurat urcarea sa în postul de prim secretar al Comitetului Central al Partidului cu un lung raport despre problemele agriculturii pe care l-a rostit în plenara Comitetului Central în Septembrie 1953.Acest raport descris ca “foarte important”, conţine acele idei şi reforme ale lui Hruşciov care în fapt au distrus agricultura sovietică atât de sever încât consecinţele lor catastrofale se mai simt şi azi.Toată fanfaronada gălăgioasă despre “terenurile virgine” a fost numai reclamă.Uniunea Sovietică a cumpărat şi încă cumpără milioane de tone de grâu din Statele Unite ale Americii.
Însă , “conducerea colectivă” şi nepublicarea fotografiilor lui Hruşciov in ziare nu au durat mult. Cultul lui Hruşciov a fost construit de către jongleri, liberalii, carierişti, oameni care ling unde au scuipat şi linguşitori.Marea autoritatea a lui Stalin bazată pe munca sa nemuritoare, a fost subminată in Uniunea Sovietică şi în afara sa. Locul său a fost uzurpat de un şarlatan, clovn şi şantajist.
Va urma.
Iluzia constituționalității
Acum 4 zile