Stalingrad - Cum a triumfat armata roșie

Semnalez o carte absolut superbă, apărută la editura Corint în anul 2013 în traducerea lui Alfred Neagu, despre marea bătălie de la Stalingrad, în care sovieticii au reușit să obțină după o luptă cum nu s-a mai văzut o victorie strălucită ce a schimbat definitiv cursul celui de al doilea război mondial.

Cartea este aproape curată de toate clișeele, șabloanele și prejudecățile antisovietice și anticomuniste care prevalează în lucrările occidentale similare dedicate subiectului. Mult, mult superioară lucrării lui Antony Beevor, Stalingrad, infestată de antisovietism, antistalinism și anticomunism, în care germanii sunt prezentați aproape ca niște victime.

Autorul, Michael K. Jones, prezintă, după ce a parcurs o bibliografie impresionantă, a audiat martori ai bătăliei, s-a documentat atât la Moscova cât și la fața locului, cu abilitate de mare scriitor stăpân atât pe arta narațiunii cât și pe cea a descrierii și dialogului epopeea apărării orașului asediat, de niște soldați eroici pătrunși de drama și tragedia în care se aflau dar și de misiunea lor istorică, conduși în luptă de comandanți la fel de bravi, care ca și oștenii pe care îi aveau în subordine s-au aflat în primele rânduri ale luptei fără a-și precupeți efortul sau viața. Relația de prietenie și camaraderie dezinteresată soldat comandant ce a caracteriza Armata Roșie din Stalingrad este prezentată ca unul din factorii morali primordiali ai puterii de rezistență și ai succesului sovietic.

Nu sunt lăsate la o parte nici meritele lui Stalin, care așa cum rezultă din carte s-a implicat personal în calitate de comandant suprem al armatei în unele decizii luate în timpul luptei. Credința soldaților că Stalin urmărește îndeaproape cursul bătăliei și că este sufletește alături de ei i-a îmbărbătat, le-a insuflat curaj, i-a motivat să reziste.

Pentru prima oară într-o lucrare occidentală despre subiect, din câte cunosc eu, se repudiază clar teza  anticomunistă susținută de exemplu și de Antony Beevor că soldații sovietici  au apărat Stalingradul nu din patriotism sau conștiință politică, ci pentru că la spatele lor se aflau țevile automatelor NKVD-ului. 

Rezultă din carte statura uriașă de mare om de caracter, curaj, forță, acțiune, determinare a lui Ciuikov, unul din protagoniștii principali ai bătăliei, comandantul armatei a 62-a a cărei misiune îndeplinită cu succes a fost apărarea cu orice preț a orașului.

Merită citită cu două mâini!

Lisabona - a 15-a întîlnire a partidelor comuniste din lume

Gh. Zbăganu

Organizatorii celei de a 15-a conferințe internaționale a partidelor comuniste și muncitorești sunt comuniștii portughezi. Nu știu cum de au atâția bani. M-au cazat într-un  hotel foarte bun, cu multe etaje, situat aproape de centru, Sana Metropolitan situat vizavi de sediul central al PCP – o alta clădire cu multe etaje, nici nu știu dacă este proprietatea PCP sau ei au închiriat numai câteva etaje. O sa ii întreb. Este foarte bine asa pentru ca nu am nevoie de umbrela. Lucrările conferinței  sunt vizavi. Un mic inconvenient : aeroportul e prea aproape și e zgomot.

Ei bine, conferința asta are un grup de lucru, compus din partidele cele mai bogate și cu posibilități organizatorice. Grupul de lucru este deschis și altora. Menirea lui este de a redacta moțiunea finala care va fi apoi prezentata plenului spre aprobare – cel puțin asa am înțeles. Si de a planifica viitoarele conferințe. Pentru viitoarea conferință, de exemplu, exista trei oferte : PC  Turc, Ucrainian si din Ecuador. Un partid foarte important este KKE – PC Grec. La ei este serverul de la Solidnet – saitul internaționalei comuniste.

Ieri, 7  noiembrie 2013 Grupul s-a întâlnit la sediul PCP pentru a încerca sa se pună de acord asupra proiectului de rezoluție finala. Fiind o sesiune deschisa, am participat și eu, ca observator. Nu a fost prea ușor, fiindcă a durat sase ore fără pauze.

Despre ce era vorba ?

PCP redactase un proiect de rezoluție finala de 10 pg. Nu am citit-o pe toată, fiindcă nu am organ pentru chițibușuri dogmatice. Grecii, însă, au citit-o și au descoperit acolo niște erezii. Au trimis obiecțiile lor  tovarășilor portughezi. Aceștia au modificat ce au crezut ei ca se poate și au lansat a doua ciorna, KKE a considerat ca tot nu e bine și au nimicit-o și pe aia. Portughezii au mai modificat pe ici pe colo și au trimis comuniștilor draftul nr 3 și ultimul. Grecii au găsit si aici nu mai puțin de 15 erezii. Ultima șansă de a se ajunge la o rezoluție finala a fost  ieri, la întâlnirea grupului de lucru.

Nu s-a ajuns.

Cred ca nu se va da o rezoluție finala din cauza procedurii de  consens. Consensul e lucrul  dracului. Ajunge un singur « veto » si nu mai iese nimic.

Iată ce am reținut eu :

Grecii (un tip cu mustață blondă, și un altul cu barba albă, nevorbitor de engleza, fiecare avea translatorul lui) : dacă PCP vrea o rezoluție finala, să o facă ei, dar să nu pretindă ca e poziția tuturor. Textul e lung și confuz. Poziția KKE este complet opusa în ceea ce privește rolul imperialismului și contradicțiile dintre statele capitaliste. Poate ca a venit vremea ca în rezoluțiile finale să se menționeze și divergentele, nu numai lucrurile cu care toată lumea e de acord. Poate ca sunt divergente fundamentale.

Cuba (cred ca  era ambasadorul) : fiți înțelepți. Nu se poate să iasă totul numai cum vrem noi. Uite, ei au redactat parte despre America Latină și au acceptat modificări, unele destul de depărtate de  ceea ce voiau ei. Este important sa dam o rezoluție finala, fiecare trebuie sa renunțe la ceva. Aproba proiectul PCP.

PC Brazilian : Simplu, păstram doar lucrurile asupra cărora exista consens. Dar o declarație comuna trebuie data.

Comuniștii rusi dar nu de-ai lui Ziuganov (un tip înfloritor și cu voce răsunătoare pe numele lui Tiulkin): da, exista în text revizionisme, lucruri care se opun marxism-leninismului. Avem doua variante : păstram chestiile asupra cărora avem consens și scurtam materialul sau modificam textul în asa fel incit să fie toată lumea mulțumită. Ei sunt de acord cu ambele și se oferă voluntari să  facă munca ingrata  de corectura.

PC Palestina : sa ne păstram puritatea doctrinara. Să nu băgam nimic în documentul final care ar putea contrazice marxism leninismul.

PC Libanez. (o femeie limbuta, cu ticul Anei Blandiana : aaacomrades aaaawe have aaaaaaread…)De partea grecilor. Mai bine nu dam nici o rezoluție finală decât una confuză și impura ideologic. Ei se oferă voluntari să primească și sa cazeze la Beirut doua zile niște înțelepți care sî dea textului o forma mulțumitoare.

Belgia, Tadjikistan : felicita PCP. E OK asa cum e.

PCRus-Ziuganov : oameni buni, veniți-vă în fire ! Nu e admisibil sa vii cu argumente ca poziția cutare contrazice marxismul. Marxismul e un ghid de acțiune. De unde știi tu cum ar gândi Marx azi­ ? Poate nici nu ar fi marxist. Până acum ne-am înțeles foarte bine. Ce e cu grecii ?

Anglia – (Foster) – să se șteargă lucrurile  asupra cărora nu exista consens.

Sudan (un limbut) – în Sudan e luptă  progresistă de eliberare națională, dar necomunistă.

Guyana: un înțelept. Băăă!, nu va prostiți.

PCSpania :  textul  e bun, nu e permis ca unii dintre noi să își aroge dreptul de a spune ca asta e bine, asta e rău. Fiecare PC și le știe pe ale lui. Ce e important nu e claritatea ideologica, ci capacitatea de a mobiliza masele. In condițiile actuale puritatea ideologica nu este prima prioritate.

Eu (PAS – PCR) Declarația finala cuprinde multe lucruri, cred ca ar trebui scurtata. Dar nu am văzut un paragraf dedicat partidelor comuniste din fostele tari socialiste. In unele din ele sunt interzise simbolurile comuniste, în altele se interzice chiar existenta lor, cum ar fi România. Cred ca mișcarea comunista internațională ar trebui sa reacționeze la aceste stări de lucruri mult mai agresiv. Una din sarcinile prioritare ale partidelor comuniste din statele care au parlamentari europeni ar fi să condamne persecutarea comuniştilor. Să apeleze la organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

Petre Ignatencu (PCR) – cam același lucru

Apoi s-a discutat despre cum sa se formeze grupul de lucru. Unii ziceau sa fie 15 partide, grecii spuneau sa fie un grup deschis. Grecii în schimb au sărit la gâtul meu : ei nu sunt de acord ca în grupul de lucru să fie şi partide care fac parte din Stânga Europeană. Credeam că nu am auzit bine şi m-am făcut că plouă, dar am aflat de la Ignatencu (eu ieşisem afară, deja se bătea apa în piuă de trei ore) că s-a cerut clarificarea situaţiei României. De ce nu e Pantazi acolo, că ei ştiau că PCR e reprezentat de Pantazi ? Dacă PCR – Ignatencu este alt partid, ar trebui să respecte procedura care zice aşa : vrei să faci parte din Internaţionala comunistă ? Foarte bine, atunci fă o cerere, trimite programul şi statutul şi vei fi primit – sau nu – dacă nu există obiecţii.

Am revenit în sală când PCRus – Muncitoresc (cetăţeanul falnic) tocmai spunea că şi el credea că e în grupul de lucru şi a aflat că nu mai este. El crede că nici un partid nu are dreptul să spună despre altul dacă e sau nu marxist leninist. Nici nu are dreptul de a accepta sau nu un alt partid în acest grup de lucru.

PCRus (Ziuganov). Dacă nu vom avea declaraţie finală, nu vom avea nici grup de lucru. E periculos ! Da pentru PCP, nu pentru KKE.

PCIndia (Marxist).

Cam asta pentru azi.

La 10 încep lucrările conferinţei. Un palestinian din Partidul Poporului mi-a zis să mă duc la organizatori să « rezolv » problema delegaţiei  române.

Vineri 8 noiembrie

Lucrările conferinţei încep la 10,30.

Se comemorează 100 de ani de la naşterea lui Alvaro Cunhal. În zona hotelului sunt reclame electronice cu el. Vine şi televiziunea. Preşedintele PCP, Sousa dă un interviu. Apoi reporterii sunt alungaţi din sală cu mulţumiri (eu i-aş fi lăsat, era un eveniment mai vizibil) şi încep lucrările conferinţei.

Suntem aranjaţi în ordinea alfabetică a ţărilor în limba portugheză, de exemplu SUA e înaintea Italiei şi toată lumea are pe masă pe lângă pix şi foi de hârtie un fel de radio la care se traduce simultan în engleză, spaniolă, rusă, arabă. Ce mai, organizare !

Jeronimo Sousa, preşedintele PCP deschide lucrările. Salutări. Se bucură că suntem aşa de mulţi – iată că mişcarea revoluţionară renaşte din cenuşă. Unele partide sunt la putere, altele în Parlamente, fac opoziţie, altele sunt din ţări dictatoriale cu ideologie anticomunistă. Toţi uniţi în ideea că alternativă nu poate fi decât socialism sau barbarie. De aceea se impune solidaritatea, mai ales în faţa statelor care au ca ideologie oficială anticomunismul. Acum e cea mai mare nevoie de colaborarea comuniştilor.

Fiecare partid are propria istorie, propria viziune. Deosebirile şi divergenţele sunt inevitabile. Dar mai importantă e unitatea în diversitate.

In Portugalia asistăm la ofensiva capitalismului, cu accente fasciste. Troica CE-FMI-BM distruge ţările şi demonstrează parazitismul capitalului. A mai fost o revoluţie în 1974, este posibilă încă una, de eliberare naţională.

PCP apără democraţia şi constituţia împotriva guvernului reacţionar (PSD + PP), organizează un front de rezistenţă, sprijină mişcările de protest şi grevele. (chiar ieri Lisboa a fost paralizată de o grevă). Marele capital atacă ideea de stat social şi deci chiar democraţia burgheză.

PCP este înrădăcinat în istoria Portugaliei, nu se poate imagina nici o variantă politică fără el. Este un partid Marxist Leninist, antidogmatic, anti-oportunist, democratic, care a trecut şi prin bune şi prin rele. Respectă neamestecul în treburile interne ale celorlalte partide frăţeşti şi nu face etichetări.

Criza din ultimii 5 ani e una de supraproducţie şi supra-concentrare a capitalului. A izbucnit în USA şi reprezintă începutul sfârșitului hegemoniei americane. Deja America Latină se ridică la luptă pentru suveranitate şi progres social.

PCAustralia, Bob Briton cîntă prohodul  USA

PCAzerbaidjan, Nurallaluyev, un omuleţ mititel şi negricios. Fascismul vine ameninţător în tot Caucazul. Guvernele slujesc corporaţiile şi nu poporul. Nu se poate scăpa de porcii ăştia decât prin revoluţie. Cine crede altfel e un oportunist. PC Azerbaidjan vrea să fie parte dintr-un PCUS şi scopul final ar fi refacerea URSS

.

PCBahrein  - la ei a fost o revoluţie înăbuşită în sânge, mii de morţi. Fiind în inima imperialismului, primăvara lor arabă a fost trecută sub  tăcere de mass media.

Partidul muncii Belgia.   Nenorocirea sunt miliardarii. Ordinarii ăştia  evită taxele. Impozitul pe profit e 35% în Belgia, dar hoţii ăştia plătesc doar 6%. Criza din ultimii 5 ani nu e o criză financiară,  e una de sistem. Nu există decât două posibilităţi – stagnare sau cădere. UE devine din ce în ce mai autoritară pentru că corporaţiile vor stabilitate şi predictibilitate. E nevoie de altă UE, una a popoarelor. Se ridică BRICS care o contrabalansează.

PC Belarus, Andrei Krasilnikov. Interesant, Ar fi trebuit să vină preşedintele partidului, dar fasciştii europeni nu au vrut să îi dea viză. UE aplică sancţiuni celor care îl sprijină pe Lukashenko. Iar PCB îl sprijină.

Ce are UE cu comuniştii bieloruși ?

Are. În 1991 a izbucnit şi la ei contrarevoluţia, ca peste tot, dar ei au reuşit să se  opună. Li s-a cerut şi lor să privatizeze industria şi să desfiinţeze colhozurile. Şi ei au zis: să facem referendum. Iar poporul a zis: niet. Aşa că acum Belarus le stă în gât fiindcă Lukashenko a reuşit să păstreze cuceririle poporului. Şomajul e 1%. Sănătatea şi  educaţia sunt  gratuite. Tinerele  familii sunt ajutate să îşi ia casă cu credite preferenţiale cu dobândă 0. Da, şi peste ei a dat criza, dar ţara se ridică. Noi îl sprijinim pe Lukaşenko, păstrăm  ce a fost bun din socialism  şi schimbăm ce a fost rău. Avem şi 9 deputaţi.

Opoziţia anti Lukaşenko? Există. Plătită cu bani din Vest, anticomunişti, fascistoizi, dracu să îi ia, se plâng peste tot de comunişti şi  sunt supăraţi că Lukaşenco nu îi scoate în afara legii.

Sugestie: să fie invitate în viitor toate partidele de stânga din fosta URSS.

Brazilia.  Sunt două partide comuniste.  Unul din ele, mai revoluţionar vorbea de faptul că  se doreşte transformarea Braziliei într-un stat imperialist. Celălalt, un tânăr care ieri era de partea portughezilor în disputa cu grecii, vorbea despre calea braziliană spre socialism prin adâncirea democraţiei şi infiltrarea în mase, fără să ne batem capul prea mult cu puritatea ideologică. De exemplu, au sprijinit demonstraţiile de masă contra risipei de bani pentru fotbal şi contra scumpirii biletelor de autobuz chiar dacă ele  sunt confuze ideologic. În 2014 vor fi alegeri. Ce vor ei e să formeze un bloc popular care să le câștige. Apropo de conferinţa asta. Da, suntem marxist leninişti dar să ne respectăm unii pe alţii. E nevoie de unitate politico ideologică. Trăiască longa jornada por o emancipao – lungul drum spre emancipare al clasei muncitoare !

Bulgaria. Unul din partidele comuniste, condus de Dimitrov, care a şi luat cuvântul. Un intelectual – îmi aduc aminte că în 2007 am luat şi eu parte la un congres de al lor ţinut lângă gara din Sofia. Ce zice : căderea capitalismului e inevitabilă. Până atunci mai va. Au apărut lucruri noi, Bulgaria a devenit cea mai săracă ţară din UE şi cea mai atacată de criză. Masele des-ideologizate şi des-politizate sunt mai sensibile la propaganda fascistă de la ATAKA.  Se simt fără putere, pline de ranchiună şi frustrate – un teren ideal pentru fascism. Idealul maselor alienate a devenit consumul. Ce facem ? cum depăşim alienarea şi dictatura minorităţii cinice, care are forţa şi nu se dă în lături de la crimă ? Unii zic : lasă fiecare partid să se descurce dar ei cred că e nevoie de o integrare mai mare a mişcării comuniste. Ar trebui inventat un centru teoretic internaţional, un think tank al comuniştilor. Fără o unitate teoretică a comuniştilor luptăm degeaba.

PC Canada – o femeie, Elisabeth Rowley. Tranziţia spre socialism, calea canadiană – asta vor ei să descâlcească. Mai e şi problema naţională – Quebec. Ei nu susţin separarea, dar nici nu o interzic. E ca la divorţ: nu susţinem divorţul dar, dacă altfel nu se mai poate...ei, canadienii sunt un mic partid revoluţionar într-o societate fără condiţii revoluţionare. Ortodoxia oficială spune că prăbuşirea URSS arată că socialismul nu merge şi că gata, istoria s-a sfârșit. Greu le scoţi oamenilor asta din cap, dar rezistenţa cubaneză încăpățânată din coasta americanilor şi Chavez le-a dat noi forţe. Dacă poporul vrea socialism, nimeni nu îl poate opri. 

PC Africa de Sud – un negru care vorbeşte de aniversarea a 20 de ani de la căderea apartheidului şi la dezamăgirile care i-au urmat datorită neoliberalismului. Socialismul este viitorul pe care îl construim azi.

PC Germania DKP (Kobele) . Să învăţăm de la Alvaro Cunhal. În Germania e de rău. Conservatorii Angelei Merkel fac guvern cu social democraţii. Să nu ne facem iluzii : renaşte în forţă imperialismul german. Deja s-a văzut asta în asasinarea Libiei, unde nemţii au fost cei mai agresivi. Opoziţia ? Verzii şi Die Linke. Dar stânga aia e divizată şi neomogenă şi nu are doctrină, măcinată de divergenţe. El, Kobele este noul secretar DKP în urma unui congres care a învins lichidatorismul. Problema de bază e veche de 150 de ani : transformarea clasei muncitoare din clasă în sine în clasă pentru sine. O revoluţie în Germania e posibilă ? Never say never. Acutizarea contradicţiilor sociale combinată cu un război devastator ar duce la revoluţie. Acum, sunt alte priorităţi : alianţele. Identificarea forţelor progresiste.

PC Argentina, Panasiuk : criza capitalismului  e lungă. Corporaţiile distrug nu numai societatea, ci şi mediul. Dar căderea socialismelor din Europa a arătat că nu există procese ireversibile în istorie. Orice cucerire a clasei muncitoare trebuie apărată permanent şi, mai ales, aprofundată, în aşa fel încât să devină normă acceptată de toată lumea. Știm ce suferă acuma europenii, noi am trecut prin asta acum 10 ani. Stânga din Artgentina ? Da,  mişună dar organizaţiile se ceartă una cu alta şi sunt confuze. Noi, comuniştii,  nu suntem prea mulţi dar suntem o forţă organizată şi coerentă. Avem eroi : El Che, Fidel, Chavez, eroismul socialist al Venezuelei, Ecuador, Bolivia, ...

Mai avem un noroc : bazele NATO din Malvine. Asta pricepe oricine. Volveremos a Malvina al man o de Argentina

Cehii. Voicech Filip. Rezultate bune la alegeri. A treia forţă. Au adus la putere şi un preşedinte mai de stânga, pe Zemun. Probleme interne. Ei sunt de acord cu declaraţia finală. Nu disputele dintre noi sunt prioritare, ci pacea şi înfrângerea neoliberalismului. Contra agresiunii NATO în Siria. Cine ameninţă pacea mondială ? Evident că NATO. Cine a apărat-o până acum ? China + Rusia. Mulţumiri ambelor. Ce probleme sunt în Cehia ? Ameninţarea fascistă. Falsificarea istoriei prin anticomunism. In declaraţia finală să găsim o formulare mai dură împotriva anticomunismului. Iar fineţurile teoretice? Practica e criteriul adevărului. Practica fără teorie e oarbă, teoria fără practică e sterilă. 

PChile. Souza e urmaşul lui Corvalan. Păr alb,  sacou negru, ochelari., cămaşă bleu în carouri. I-am cerut să-mi găsească un prieten vechi din studenţie, utecistul – pe atunci – Raul Vargas. Ce erori au făcut în 73, că au lăsat fasciştii să vină la putere? Nu au înarmat clasa muncitoare. Dar din eşecul Allende noi am învăţat câte ceva. Au scăpat de dictatura Pinochet şi au dat peste dictatura  neo-liberală. Vor un front popular cu candidat unic la preşedenţie – o femeie al cărui nume îmi scapă. 

China e reprezentată de 3 tineri de la institutul de relaţii internaţionale. Ai dracului chinezii ! Lumea de azi se schimbă, jos cu dogmele. Revoluţia tehnologică – să nu o ratăm ! raportul mondial de forţe se  schimbă în bine. Asta deschide noi posibilităţi pentru comunişti. Să combinăm economia de piaţă (ufff !) cu controlul guvernamental. Criza ? unii au tăiat drepturile muncitorilor, dar ei, dimpotrivă. Cresc salariul minim. Să fim uniţi, toate forţele progresiste ! Visul chinez: în 2020 să ajun gem o ţară socialistă mediu dezvoltată. Probleme? Cea mai mare e corupţia. Mâine PCC va avea o conferință naţională pentru stârpirea ei.

Teorie. Voi faceţi ce vreţi, dar noi nu ne îndepărtăm de cele 4 principii.  Vorbim limbi diferite, dar avem acelaşi ţel – socialismul.

Cipru – se plînge de criză, vai de ei.

Columbia. Un orator de elită. Luptăm pentru pace, au murit destui în războiul civil.  Nu e uşor. Forţele care se opun păcii sunt redutabile. Narcotraficanții, fabricanții de arme. Procesul de pace este doar primul pas spre socialism. Drepturile omului? Păi cel mai important este dreptul la viață, ăsta nu se respectă în Columbia. La Havana au loc discuții cu guerila columbiană pentru a se găsi o formulă de compromis pentru pace.

Coreea de Nord. Imperialiștii vor să distrugă Coreea populară, dar nu vor reuși. Trendul este socialismul, la ei este socialism în stil coreean și este deja implantat în sufletul poporului, Kim Jong Un duce țara spre noi victorii și are deja contribuții formidabile teoretice. Mult respectatul mareșal Kim Jong Un a elucidat un nou principiu filosofic al KInilsunismului-Kimgionilismului, și anume doctrina “mai întâi poporul”, adică să considerăm interesele poporului ca priorități absolute. Ca un rezultat în țară au început să se ridice mii de edificii monumentale care reprezintă era Songun și umplu inimile poporului de bucurie, fericire și poftă de muncă. Erau trei indivizi cu figuri impasibile, unul din ei știa rusește. NU zâmbeau niciodată și nu te contactau decât dacă aveau interes. Primiseră ordinul să se întoarcă cu o moțiune de solidaritate cu lupta dreaptă a poporului Coreean, dat semnată nu de oricine. Eu eram lângă Filipov, reprezentantul PC Rus / Ziuganov. Știutorul de rusă a trecut pe lângă mine fără să mă vadă și s-a așezat lingă Filipov (un urs mormăitor și posac, probabil fiindcă era surd de o ureche). Acolo și-a dezvelit fasolele într-un rânjet slugarnic, i-a întins o foaie pe care să semneze și a plecat după închinăciuni. Semnăturile trebuiau să vină doar de la cine merită. Chinezii, Vietnamezii, cubanezii…. Mai bine stăteau dracului acasă, nu e bine ca numele de comunist să fie spurcat de kimilsungiști….

Cuba.  (Cred că ambasadorul Cubei). Să fim realiști, noi suntem în defensivă. Să facem strategii și alianțe. Dacă e voință politică putem face asta: identificarea posibililor parteneri de alianță. Să nu pierdem nici un minut în dezbateri sterpe de puritate ideologică. Poporul vrea soluții la problemele lui: șomaj, inegalitate socială. Nu e momentul, cel puțin în America Latină de revoluții. Șansele sunt 0. În schimb e momentul de a încerca transformări spre socialism folosind democrația burgheză. Spre deosebire de restul lumii, în America Latină e de bine: stânga e în ofensivă (Eroica Venezuelă, Bolivia, Ecuador, eroicul comandant Ortega din Nicaragua). Să nu fim maximaliști. Mai e și blocada americană contra lor. Dar e  mai bine, că acuma Cuba are prieteni în zonă. Cuba militează ca în alianța Pacifică pentru comerț liber să intre toate statele. Mulțumește pentru solidaritatea cu petiția cubaneză de eliberare a celor 5.

Danemarca. Două partide comuniste radicale rău, da rău de tot.

Egipt. Primăvara arabă nu a dus la rezultate bune, ci la islamofascism. Adevărata revoluție a fost pe 30 iunie 2013, când islamofascistul de Morsi a fost alungat de masele populare, și cu sprijinul PCE. Regimul Morsi era autoritar, semidascist, bazat pe sprijin din partea Turciei, Qatarului și Arabiei Saudite. Omul voia să distrugă armata, devenise un pion al sionismului (?) dar poporul și armata a salvat națiunea. USA și UE mint cu nerușinare. Dar și guvernul nou apărut umblă cu jumătăți de măsură, este reformist, nu are curaj să elimine cu hotărâre rezistența teroristă a fraților musulmani, mai bine zis a islamofasciștilor.

Ce se impune? Revigorarea revoluției antifasciste de la 30 iunie prin schimbări radicale. Lupta împotriva violenței teroriste islamofasciste. 

Ecuador. Aici Partidul Comunist este tare. S-a oferit să găzduiască întâlnirea comuniștilor din 2014. Sunt solidari cu Raul Castro și Chavez. Președintele Correa, apreciat de ei, luptă pentru eliberare națională. Are aliați în Brazilia, Uruguay, Venezuela, Argentina, Bolivia. Vrea integrarea Americii Latine, dar nu integrarea corporațiilor, ci a popoarelor. În ideologia lor au incorporat și feminismul. PCE vrea ca în organelle alese să fie și femei. Președintele Correa îi pune la punct pe funcționarii impertinenți ai corporațiilor, pe cei care ar vrea să dea o lovitură de stat.

Neoliberalismul a ajuns la capătul sacului. În goana după profit, corporațiile se luptă una cu alta, și asta poate fi speculat. Chevron, de exemplu a făcut deja o catastrofă ecologică în Ecuador și oamenii luptă să îi alunge din țară. Eventual cu sprijinul altor corporații.

Spania. Un moment de reculegere pentru moartea lui Bebe Cabo. Vor să facă un congres în care să se sugereze ca Spania să nu mai plătească datoriile ilegitime (odious debt). Elaborează un plan ambițios de a se ajunge la socialism pe cale pașnică. Este important să apere revoluțiile de eliberare ale  popoarelor: Venezuela și Frontul Polisario (? Din Sahara Spaniola ocupată de Maroc). Si ei sunt feminiști, avem sarcina, tovarăși să luptăm contra patriarhatului. Este important.

A existat o încercare de lichidare a partidului, eroicului partid al Passionariei și al lui Carillo, dar a fost înfrântă

.

Catalonia. Laudă prestigiul internațional al PCP. Ei au multe de învățat de la portughezi.

Criza capitalismului senil. Se naște o nouă lume multipolară. Capitalismul spoliator, bazat pe exploatare și risipirea resurselor naturale moare greu. E nevoie de o nouă conștiință socială. Masele s-au depolitizat, s-au precarizat ca urmare a ofensivei neoliberale, sunt dispuși spă accepte tăieri de salarii pentru a nu rămîne pe drumuri. E greu. Ei sunt un partid national dar și internațional.

Partidul Comunist al popoarelor din Spania (de unde este Sisco, cel care a fost pe 21 august în București). Precarizarea , crește exploatarea, oameni care mor în fața spitalelor fiindcă nu au bani și sunt alungați la privați. Distrugerea sistemelor publice de sănătate și de învățămînt.

CP USA. Susan West: criza ecologică priodusă de capitalism duce la epuizarea resurselor. Probleme: Iran Siria. Interne: contradicția cu globalizarea, structura injustă a taxelor. Financializarea a distrus economia normală, aceea care produce bunurile și a favorizat economia speculativă, care face bani din nimic. Asta au văzut-o și capitaliștii. Chiar un ideology de al lor, Brzezinski vede că așa nu se mai poate. Rezultatul conștientizării maselor a fost chiar alegeea lui Obama, contestată cu  ură de semifasciștii de la Tea Party. Care atacă nu atît pe Obama, ci ideea de system federal. Noi folosuim contradicțiile dintre republicani și democrați. Se spune că e unul și același lucru, dar nu echiar așa, tovarăși. Noi facem din ce în ce mai muilte organizații de bază. Nu a venit încă vremea apusului dualismului din SUA, dar pregătim terenul. În afară de noi, mai există oare stînga în SUA? Există, are puzderie de grupulețe ocupate mai mult cu lupte fratricide. Spre distracția burgheziei. 

Franța. Se bucură că au scăpat de cel mai urît președinte din istorie, Sarkozy, fără prea multe iluzii pentru Hollande. Deși au fost solicitați, nu au acceptat să facă parte din guvern fiidcă știau că Hollande e legat de mîini și de picioare de marea finanță. Ceea ce fac ei e să arate că alternative există. Dacă nu reușesc ei să capteze nemulțumirile, o va face dreapta fascistoidă. Care avansează și vrea să propună ieșirea Franței din UE, ceea ce ar fi dezastruos. Partidul conduce mai multe organizații anti NATO. E contra intervențiilor străine, chiar în cazul celei umanitare din Mali. Își cer scuze tovarășilor bolivieni pentru rușinea de a interzice spațiul Franței avionului prezidențial al lui Evo Morales. Capitalismul ne trage înapoi, noi vrem înainte.

Gruzia. O femeie, Kachaturova. Au scăpat de marioneta fascistă Saakashvili, care se lăuda că Gruzia a devenit, sub conducerea lui, “Israelul din Caucaz”. După 9 ani s-a văzut cum experimental neoliberal a eșuat. S-a făcut o privatizare totală, ca în Chile pe vremea lui Pinochet, ceea ce a dus la un colaps social. Fascism, militarizare, anticommunism. A urmat o explozie socială în urma căreia, oligarhia a ales să îl înlocuiască pe Saakashvili. Sarcina noului președinte este să micșoreze tensiunile sociale și să reactiveze economia. Sunt și semne bune: revenirea statului în economie. Au reapărut colhozuri, au reapărut vinurile gruzine pe piața rusească. A crescut salariul minim pe economie, s-a recîștigat dreptul la grevă interzis pe vremea lui Saakashvili, există o oarecare libertate pentru sindicate – în unele întreprinderi chiar au avut loc greve. Nu mai există interzicerea propagandei anti NATO. Propaganda socialistă are acum loc în public. Trebuie luptat împotriva naționalismului stupid anti-rus/armean/azer.

Problema relației cu biserica. Comuniștii au crezut în mod greșit că se pot alia cu ea, deși biserica gruzină este antiamericană și anti UE – dar din alte motive. Există posibilități de revenire la socialism. Mulți au nostalgia URSS.

PC UK:  un intelectual, Foster. Deși sunt un partid mic, sunt unitary și organizați. Rolul UK este să apere bazele americane din UE și să vegheze ca UE să nu se abată de la linia trasată de NATO. Financializarea economiei a dus la o datorie imensă a UK – 400% din PIB. În perioada 2008 – 2013 salariul real a scăzut cu 11%. Sindicatele se mișcă spre stînga. Important este să fim în stare să găsim alternative teoretice fezabile la capitalism. 

KKE: un tip cu barbă care nu știe decît grecește, dar e radical foc. I-a tradus cuvîntarea o fată drăguță și finuță, studentă la limba engleză. Ce e aia criză financiară? Nu, e vorba de criza capitalismului și punct. Capitalismul merge din criză în criză, este deja demonstrate de Marx. Imperialismul nu este doar politică externă agresivă, ci trebuie văzut așa cum zice Lenin: o etapă în evoluția capitalismului. Comuniștii trebuie să se hotărască odată: ori vor să fie revoluționari și să militeze pentru dictatura proletariatului, ori să fie căldicei și să creadă în utopia luptei electorale.

Guyana: înțeleptul negru care voia pace între KKE și PCP. Ceiza a fost și este o nenorocire pentru săraci iar statele nedezvoltate, așa ca Guyana au avut cel mai mult de suferit. Un ecologist radical : noi, comuniștii, apărăm planeta de distrugere. Condamnă intervenția împotriva Siriei făcută de o alianță monstruoasă între NATO și islamofasciști.

Sîmbătă 9 noiembrie

Ungaria – Munkaspart. Văd că nu se mai numește A komuniszta Munkaspart, așa cum era acum 6 ani cînd am fost acolo.  O femeie radicală rău. Pînă în 1989 în Ungaria am avut socialism. Contrarevoluția din 1989 are cauze externe (bănuiesc că trădarea lui Gorbaciov). Au mai încercat și în 1956. nu au reușit atunci, au reluat în 1990 exact de unde rămăseseră – la retrocedarea muncii poporului în mâinile unor ticăloși. De vină a fost revizionismul gorbaciovist. Revizionismul este un cancer, mai periculos ca imperialismul și trebuie să luptăm contra lui. Vrem socialism sau economie de piață? Nu există cale de mijloc. Ori noi, comuniștii, ori ei, anticomuniștii. Soluția este socialismul.

Ce forțe există în favoarea socialismului? Muncitorii, mica burghezie, țăranii. Cu ei putem colabora. Nu putem colabora cu social democrații, căci ei au comis contrarevoluția (bănuiesc că e vorba de PSU al lui Gyurczany). Nu putem colabora nici cu semifascistul de Orban. Anticomuniștii sunt acum pe cai mari, știu că suntem slabi, dar tot se tem de noi. De ce au interzis simbolurile socialiste? Simplu: le e groază de memoria socialismului (care, cu timpul se va mitologiza, adaug eu, în deplin acord cu ea. E bine să contribuim și noi la mitologizarea ei).

Istoria este istoria luptei de clasă. Referitor la întîlnirea comuniștilor: fiecare partid știe ce vrea, nu e locul să judecăm noi și să punem etichete. Dar faptul că se fac aceste întîlniri este esențial: nu ne mai simțim singuri (și ciudați). În legătură cu documentul final e de partea grecilor: decît unul cu probleme, mai bine lipsă.

PC India (Dasara Dane sau cam așa ceva  ). E mîndru că ca PCI e tare și că au majoritatea în diferite state al țării. Agricultura indiană suferă din cauza crizei. De vină e capitalul speculativ care  nu folosește producției. Să ne mobilizăm, toate forțele antiimperialiste, să înceteze agresiunea contra Siriei. Solidaritate și cu Palestina. Sprijină rezolutia finală: mai bine o rezoluție mai slabă decîr niciuna, ca să rîdă dușmanul în hohote de noi.

 

PC India (Marxist Leninist).  Criza asta nu va trece. Este structurală. Arată accentuarea naturii destructive a capitalului. Datorită globalizării în agricultură a scăzut profitul în agricultura indiană. Mulți țărani și-au luat credite de la bănci și nu au putut să le plătească. 200.000 ( ! sic) s-au sinucis. Obama se concentrează acum pe zona Pacificului. Acolo e jumătate din populația globului. Foamea scade rezistența în fața fascismului, care apelează la sentimente, nu la creier.

PC Iraq (Salam Ali) Revoluțiile egiptene și sudaneze au dat aripi poporului irakian. Forţele de stînga fac alianţe. Au obţinut o mică victorie – plecarea trupelor de ocupaţie. Ei au organizat o întîlnire a partidelor de stînga din zonă. Situaţia nu e bună, e periculoasă, planează pericolul desmembrării ţării pe motive sectare. Numai anul acesta au fost deja 7000 de morţi (majoritatea civili nevinovaţi) în urma exploziilor cu maşini capcană. Acesta este rezultatul ocupaţiei fasciste americane. 

PC Olanda (Van der Kleft) : Situaţia din Olanda seamănă cu ce descrisă de Gramsci : Vechiul moare, dar noul nu e în stare să se nască. Trebuie răbdare revoluţionară, unirea forţelor anticapitaliste şi nu separarea lor pe motive dogmatice, depăşirea diferenţelor. Si la ei a fost o încercare de lichidare a PC, de aceea a apărut noul PC Olandez.

PC Israel. (Ofer Casif ) Un intelectual, profesor de ştiinţe politice la o universitate din Ierusalim, dulce foc, ateu, cu un copil netăiat împrejur, cu viaţă grea. Jidovii îi zic trădător, arăboii nu au încredere în el fiindcă e ateu. Vorbitor de engleză, spaniolă, ivrit şi un filosof.  Oameni buni, Rosa Luxemburg a zis-o deja : viitorul este sau socialismul sau barbaria. Să ne unim forţele fără mofturi puriste, altfel ne ia dracul. Situaţia în teritorii (Cisiordania şi Gaza) e din ce în ce mai rea. Guvernul semifascist al lui Netanyahu continuă să facă acolo case pentru colonişti evrei, carne de tun în măcelul contra arabilor. Protestatarii sunt bătuţi de perciunaţi, de fanaticii religioşi evrei. Statul Israele e într-o situaţie periculoasă. 1% dintre evrei sunt sub pragul de sărăcie şi 25% dintre palestinenii cetăţeni israelieni. Şomajul e masiv printre ei, este un stat rasist. Israelul se poate lăuda că este cea mai săracă ţară dezvoltată. 20% din cetăţeni sunt arabi, Procentul tot creşte din  motive de natalitate. Cei mai săraci dintre ei sunt beduinii. Recent parlamentul a dat o lege prin care terenul beduinilor poate fi expropriat. In Israel străinii nu au dreptul să deţină terenuri. 

PC Iran: Iranul este la cheremul islamofasciştilor. Trebuie solidaritate internaţională. Duşmanul este sionismul, imperialismul şi recţionarii cu turbane din ţară. 

PC Laos. Sunt la putere, guvernează ţara în interesul poporului. Criza capitalismului i-a afectat şi pe ei. Ce se cere acum este unirea forţelor anticapitaliste  în interesul clasei muncitoare. S-a defectat microfonul.

PC Letonia. UE este unirea marii burghezii din 27 de ţări şi a capitalurilor, aşa ceva a fost deja prevăzut de Lenin. Scopul ar fi de a asigura perpetuarea capitaluluii parazitar. Din cauza şomajului, Letonia se goleşte. E o catastrofă demografică. O treime din Letoni sunt pe afară, lucrînd te miri ce. (Nu suntem excepţie). Deabia de curînd au pus un salariu minim pe economie de 140 Euro (cam ca la noi). Ajutorul de şomaj e şi mai mic. Proletariatul fugind, asistăm la deproletarizarea Letoniei şi implicit la depolitizarea ei. Din cei rămaşi, deabia 10% sunt sindicalizaţi – sindicate slabe şi trădătoare. De aceea ei vor să înveţe din experienţa tovarăşilor portughezi cum să depăşească acest marasm.

PC Liban (femeia cea pricinoasă, Ana Blandiana lor. Acum vorbeşte în arabă, nu mai vrea engleză iar traducătorul de arabă e depăşit de fluxul ei verbal. Passionaria de la Beirut! ) Criza de acum nu va trece. Se va intensifica, cu consecinţe catastrofale. Vina este a capitalului financiar care trăieşte pe spinarea capitalului industrial, deci clasa muncitoare este dublu exploatată. Avansul statelor BRICS nu modifică, deocamdată, datele acestea. Se prefigurează o lume bipolară, dar nu imediat. Mai avem de suportat aroganţa USA ceva vreme. Revoluţia egipteană cea adevărată a fost cea de pe 30 iunie, Mursi era mai rău ca Mubarak. A salvat ţara de islamofascişti. Trebuie sprijinite forţele prgresiste din Siria. Criza siriană are dimensiuni internaţionale iar NATO încearcă să pună un pion al lor în locul lui Assad care, cu roate păcatele lui e un progresist. De ce? Simplu: să mai lichideze un aliat al Rusiei. E vorba de geopolitică. Nimănui nu îi pasă de poporul sirian şi de milioanele de refugiaţi în urma războiuluui fratricid. Mai degrabă le pasă de ţiţeiul care se pare că există în largul coastelor siriene. Şi mai e şi entitatea sionistă (s-a ferit să folosească numele de Israel: de fiecare dacă îl înlocuia cu entitatea sionistă) care nu vrea să lase refugiaţii din războaiele din 1948 şi 1967 să se întoarcă acasă şi s-ar bucura să fie distrus un duşman periculos precum Siria. Sprijină ideea bulgarului de a crea un centru internaţional de studii şi se oferă, cu generozitate, Beirutul. Înseamnă că au bani.

Pauză. Lucrările trebuie să înceapă la 11,30. Deja e 11,45 şi nu s evede nici o mişcare. Cei de la prezidiu nu ştiu să ţină în hăţuri oratorii. Ce e aşa de greu ca să li se spună cu un minut înainte că mai au puţin şi apoi să li se taie microfonul, aşa cum fac şi eu cînd conduc o sesiune de comunicări?

În faţa mea este un loc gol pe care scrie PC Moldova. Petrenco nu a venit. Lîngă el e  vikingul communist din Norvegia care se agită şi el. Nu pricepem de ce nu se respectă orarul. 

PC Luxemburg. Şi ăsta e radical.  Noi, luxemburghezii, trăim în cea mai bogată țară din lume și totuși, criza ne-a atacat și pe noi. Dezindustrializarea a dus la prăbușirea industriei noastre a oțelului, care era odată colooana vertebrală a economiei luxemburgheze. Muncitorii au fost aruncați în șomaj și nu se vede luminița de la capătul tunelului. Din păcate și noi avem de luptat cu oportunismul și revizionismul: partidul Stînga Luxemburgheză. Au participat și la alegeri u nde au obținut 2,5%. E de păarere că PSE este revizionist și trădător.

Noul PC din Iugoslavia (Alexandar Banjanac). În mișcarea noastră situația este foarte complexă. Prăbușirea Iugoslaviei a avut și cauze interne (naționalismul) dar nu s-ar fi întâmplat fără intervenția imperialismului mondial, cu vîrf de lance NATO. Cea mai mare bază europeană a NATO este acum în Kosovo. Deși Serbuia nu recunoaște Republica Kosovo, este silită să coopereze cu ei și să îi legitimeze, în speranța că va fi admisă în UE. Mai mult, spre veșnica lor rușine, tocmai Serbia, victima bombardamentelor din 1999 participă la blocada împotriva Bielorusiei și Siriei! El le cere iertare, în numele sîrbilor, bielorușilor și sirienilor. Un lucru ilar: Turcia vrea să devină o țară imperialistă. Erdogan a venit în Kosovo ca să facă campanie electorală pentru albanezi. Sigur că nu turcii sunt de vină, ci guvernul reacționar, detestat de o mare parte din turci.

Poziția NPCI este că nu se pot rezolva problemele Balcanilor decît pe o bază antiimperialistă.

Dezamăgire. Partidul Radical Sîrb a ajuns la putere pe un val de dezamăgire față de regimul  Tadici – marionetă a NATO. Și totuși, 60% dintre tinerii sub 30 de ani sunt șomeri. Sindicatele sunt emasculate, cheamă la pace socială. Noul idol este privatizarea – adică cedarea pe mai nimic a ultimelor resurse ale statului sîrb. Mulți lucrează la negru, cîte 12 ore și apoi sunt insultați că sunt leneși, de aia nu își găsesc de lucru.

Nu vede altă ideologie decît socialismul științific. PSE este o formație oportunistă cu care nu vede cum s-ar putea colabora.

Ora 12. A venit Grigore Petrenco. E chiar în fața mea. Prima impresie e plăcută. Un tip blond, plinuț, cu figură de premiantul clasei. 

PC Mexic. Nenorocirea în Mexic sunt oportuniștii. Problema cu care nu se împacă este cea a revoluției socialiste. Ei, PC Mexican o văd posibilă, revizioniștii, nu. În unele state mexicane este o adevărată teroare anticomunistă, ațîțată de corporații în cîrdășie cu traficanții de droguri.. Trei tovarăși au fost asasinați. Propune solidaritate cu 1. clasa muncitoare din America Latină în luptă cu neoliberalismul; 2. cu mexicanii și brazilienii care se opun privatizărilor din sectorul energetic ; 3. cu popoarele din Columbia, Chile, Peru, Guatemala, Republica Dominicană care vor să dea afară corporațiile care le exploatează resursele; 4. cu FARC din Columbia care duce tratative la Havana cu guvernul; 5. cu Cuba, supusă în continuare blocadei americane; 6. guvernele din Venezuela, Bolivia și Ecuador; 7. Cu toate partidele comuniste din lume.

Partidul Tudeh (Iran).  Regimul molahilor este urît de populație. Totuși, Tudeh salută relaxarea sancțiunilor de după alegerea noului președinte. Ei sunt de acord cu negocierile dintre noul regim și SUA + aliații săi, dar avartizat ca nu cumva ultimii să le folosească pentru subjugarea țării.

În Iran există o contradicție antagonică între popor și oligarhie. Contradicția nu se poate rezolva cu măsuri cosmetice, de aceea el prevede o nouă revoluție. Pentru organizarea ei este nevoie de un front larg al maselor anticapitaliste. Aliații principali ar trebui să fie sindicatele. Dușmanii sunt oligardia și burghezia compradoră.

PC Moldova. Petrenco nu a venit cu nimic scris. Și-a încropit în fugă niște notițe și a vorbit liber în rusește. Se vede că e bun.  Să nu ne mîndrim cu rezultatele noastre, că am fost cîțiva ani la guvernare și am fost nevoiți să facem multe compromisuri. În Moldova este o luptă crîncenă pentru putere între forțele progresiste din jurul PCM și reacțiunea grupată în cele patru partide aflate vremelnic la putere prin fraudă. Au avut atitudini fasciste, au vrut să interzică PCM apoi să le interzică simbolurile. Nu au reușit. Au vrut să interzică secera și ciocanul, dar nu și svastica. Drepturile noastre constituționale ca partid de opoziție nu sunt respectate. Politica UE este mioapă, i-a luat în brațe deși sunt corupți și ticăloși. moldova a ajuns acum sub cizma oligarhilor. Din 3 milioane de cetățeni, un million – adică mai mult de unul din trei cetățeni lucrează în străinătate. Ca și în țările baltice, Moldova se golește de muncitori. După mintea UE Moldova e un exemplu de succes : o grupare banditească a ajuns la putere cu sprijin extern.

Dacă vrem să scăpăm de oligarhi trebuie o mare unitate, un front patriotic de eliberare națională. Avem devoie de susținerea comuniștilor din toată lumea. Noi vrem același lucru cu ei : o societate socialistă, fără exploatarea omului de către om. Vin alegerile europene. Să le folosim, poate reușiți să încropiți un grup comunist în parlementul european.

Nu este permis să atacăm PSE. Nu ei sunt dușmanul. PCM este membru și acolo și aici. Să fie clar că victoria într-o singură țară nu este suficientă.

Totuși, Petrenco s-a arătat foarte reticent față de mine. La masă nu a vrut să stea cu noi (eu și Petrică Ignatencu) s-a dus la sovietici și a stat cu ei la discuții. I-am dat o carte de a lui Virgil, în noua ediție frumoasă scoasă de Rotaru. Mi-a mulțumit, dar nu mi-a dat cartea lui de vizită, deși eu i –am dat-o pe cea a lui Rotaru. Poate așa e el, ursuz. Acum un an, când am fost la Chișinău am vrut să mă întâlnesc cu el, dar nu am reușit – din cauza mea, nu am ajuns la timp.

PC Palestinean. Un tip arogant care nu își scotea din gură luleaua și părea de-al casei – îl cunoșteau toți. Peste tot burghezia atacă drepturile clasei muncitoare. Distrug mediul și epuizează resursele statelor din lumea a treia. Vorbea în arabă și s-a blocat traducătorul în engleză

Partidul Poporului Palestinean. Un intelectual care studiase un an în România și apoi s-a stabilit în Olanda unde predă politologie. Foarte amabil cu noi, dar ne atrăgea atenția să lămurim problema Pantazi. Condamnă atacurile asupra Siriei ca și speranțele puse în revoluțiile din Tunisia, Egipt și Libia, capturate de islamo fasciști, iar în Libia soldate cu dezintegrarea țării. Pentru poporul palestinian prioritatea este eliberarea de sub jugul sionist și repatrierea refugiaților. Eliberarea deținuților politici din lagărele israeliene și recunoașterea completă a statului palestinean, în granițele trasate de ONU, cu capitala la Ierusalim.

Să fim realiști : deocamdată ONU nu e în stare să oblige Israelul să se retragă din teritorii. Doar lupta neîncetată a palestinenilor îi poate convinge.

PC Panama.  E bine că au plecat americanii din zona canalului, dar nu trebuie să uităm că  ne-au bombardat în dcembrie 1989 și au omorît 4000 de civili. Democrația în Panama e în criză. Corupție și hoție și exploatare – iată democrația burgeză. Se poate altfel ? Nu, tovarăși, altfel nu se poate sacă nu schimbăm sistemul cu unul socialist. Banii cumpără justiția – este un adevăr verificat de mii de ani. Descompunerea societății civile din Panama pune în pericol chiar siguranța Canalului – aștia ar fi în stare să îl reprivatizeze.

PC Norvegia : tînărul viking blond și pletos din fața mea. Ei sunt antiimperialiști și anti NATO. Capitalismul este problema, socialismul este soluția. Norvegia este cea mai bogată țară europeană. Nu ar trebui să aibă săraci. Dar de are ? Din cauza sistemului nedrept. Deși Norvegia nu e țară UE, e ca și cum ar fi. E în spațiul Schengen și ascultă de indicațiile comisiei europene. Ei vor să rupă relațiile cu UE !

Pentru comunismul social ! Hasta la victoria siempre !

PC Peru. Marea catastrofă geopolitică a secolului este dispariția URSS. Imperialismul american a turbat, se comportă pe Terra ca un nebun. Totuși, este fericit să ne anunțe că mișcarea comunistă nu a pierit. Peruanii au prins aripi văzînd cum Cuba rezistă eroic și cum reformele din Venezuela, Bolivia și Ecuador merg pe calea cea bună. Dacă nu putem scăpa de capitalism în viitorul imediat, măcar să scăpăm de capitalismul sălbatic neoliberal.

PC Polonez. (Beata Kuron). Polonia este lăudată de UE. Totuși, 2 milioane de polonezi muncesc afară, unii la negru. Salariile reale au scăzut. Un scandal recent : un muncitor a fost ucis în bătaie de patron fiindcă a cerut un spor de salariu. Ce înțelegem ? capialismul nu pricepe decît de violență. De forță. Marea dezamăgire : Solidarnosc. Halal sindicat. În loc să fie de partea muncitorilor, este anticomunist și pro-neoliberalism și stat minimal.

PC Pakistanez. În Pakistan nu sunt condiții revoluționare. Masele sunt depolitizate și sub influența Islamului. Țara este paralizată de ideologia neoliberală. Nu suflă o vorbă despre barbaria israeliană din teritorii și chiar sprijină tacit pe islamofasciștii talibani. Nu este întîmplător că au evadat cîteva sute dintr-o închisoare me maximă securitate – au avut sprijinul gardienilor. Oricine nu e adept al salafismului devine țintă pentru teroriști.

PC Portughez. Pe 29 septembrie au avut loc alegeri locale. În alianță cu ecologiștii au format CDU (Coligação Democrática Unitária) și au scos 12%. În 12 raioane au majoritatea, inclusive în zona metropolitană a Lisabonei (se vede faptul că sunt tari și din afișele cu Alvaro Cunhal pe care le vezi peste tot în Lisabona!). Au 34 de primari și 2 deputați în parlamentul european. Coaliția de la putere (PSD – PS – CDS) a pierdut 10%. Motivul? Această coaliție împotriva firii de dreapta stînga a semnat “memorandumul de înțelegere” cu troika FMI – BE – CE pentru o politică de austeritate care duce la sărăcie și la epuizarea resurselor țăriiGuvernul este izolat și nu mai are legitimitate populară, dar marea bufghezie nu găsește altul. Pentru 2014 se pregătește un nou val de terorism social prin noul buget care va tăia din cîștigurile deja reduse ale funcționarilor publici. PCP respinge acest buget. Rușine pentru socialiști (PS) care își leagă numele de terorismul social. PCP luptă pentru o Portugalie suverană  și își fixează ca scop imediat construirea unui bloc larg democrat-patriotic pentru recîștigarea independenței țării. 

PCR (Ignatencu). Un scurt istoric al mișcării comuniste din România de după 1989, începînd cu Virgil. M-a emoționat. Apel la ajutorul internaționalist împotriva pseudpjustiției române. El a citit în română și apoi a continuat Petrenco, pe rusește. Petrică a încheiat cu apelul la unitate. A fost frumos. Mai îndrăzneț ca mine, s-a dus la Petrenco și i-a spus că vrea ca Petrenco să îi citească discursul, mai puțin începutul (în română) și sfârșitul (în rusă).

PC Rusia (al lui Ziuganov). Grupul de lucru să nu bată cîmpii, că nu e tribunjal să zică ăsta e partid bun, ăsta e partid rău, ăla e marxist Leninist, cestălalt e cîh, nu e. e periculos, tovarăși să ne amestecăm unii în problemele celorlalți. Să învățăm de la Alvaro Cunhal tactul și diplomația.

PC Muncitoresc Rus (Tyulkin, un rusnac masiv de peste un chintal, voinicos și bolșevic. Fără frică de nimic). Cuvintele sunt puțin lucru. Fapte, tovarăși! Și Gorbaciov se declara communist pe viață în 1987 (ah, cum mi-a adus aminte de Verdeț care în 22 decembrie a spus că el a fost, este și va rămîne comunist iar în aprilie 1991 a sucit-o ) iar Ielțîn se declara mare admirator al lui Lenin. Boala noastră este oportunismul (atac la Ziuganov cel cu 20% ; Tiulkin a scos 2,2%). Marxismul e o știință. Trebuie luptat contra oportunismului care este un cancer. Nu victorii electorale efemere ne trebuie, ci alianțe electorale credibile pentru a asigura puterea clasei muncitoare (la alegeri au avut un pact de neagresiune cu Ziuganov, tot e bine). Pentru ei socialismul de piață și parlamentarismul sunt mofturi burgheze, să îi ierte chinezii (precauți, chinezii plecaseră). Dar chinezii introduce capitalismul și în politică, nu numai în economie. Cel mai al dracului capitalism – capitalismul cu steagul roșu. Chinezii sunt pe o cale periculoasă. Ei, comuniștii muncitori au organizat Rot Front și nu stau degeaba, atacă simbolurile capitaliste. Un tovarăș este deja în închisoare, fiindcă a vrut să dărâme statuia țarului, ridicată într-un oraș. Oligarhii nu se tem de ai lui Ziuganov, dar de Tiulkin se tem! Ei nu vor să zică că unii sunt comuniști buuni și alții sunt răi. Nu e bines ă spui chestii de astea, știe. Dar o clarificare tot trebuie făcută. E de accord cu grecii că în grupul de lucru nu au ce căuta partidele care sunt și în PSE.

Grecii exagerează însă cu  bucherismul în rezoluția finală. E mai bună o rezoluție decît niciuna. Să ne fie călăuză Lenin! Ni se spune că suntem prea rigizi? Uneori e bines ă fii și așa, să știe lumea de unde să te ia.

PC Siria. Mișcarea de eliberare a poporului avansează. În 2006 au reușit o victorie împotriva inamicului sionist (cu ajutorul Hezbollah-ului). Siria a sprijinit întotdeaunja Libanul și Irakul. De aceea imperialismul American și sionist încearcă, cu ajutorul teroiștilor islamofasciști să distrugă țara. Cuu voia lui Dumnezeu, nu vor reuși. care e natura conflictului? Este provocat de imperialismul neoliberal.

Care e inamicul nr 1? Imperialismul NATO și sionist. EI au provocat războiul civil – un atac mortal la adresa poporului sirian.  E bine că opinia publică internațională nu admis încă un război ca în Irak. 

PC Sri Lanka (un tamil taciturn, a fost lângă  mine la masă și nu voia să vorbească). Criza, șomaj, toate astea poate vor convinge poporul să simtă pe pielea lui ce e capitalismul. Problema de bază este depolitizarea clasei muncitoare – doar 10% sunt sindicalizați. sfîrșitul războiului civil declanșat de Tigrii Tamil nu înseamnă și sfîrșitul problemelor ceylonezilor. Principala problemă e subdezvoltarea. Zona tamilă e mai săracă decît cea singhaleză.

PC Sudan. Acolo se petrece o revoluție național democratică, au dat jos guvernul islamist, în ciuda represiunii brutale.

            PC Tadjikistan. Revoluția tehnologică face mai mult rău decît bine în mîinile burgheziei. Trebuie cumva eliberată de ei. și pentru terorismul fundamentalist din țară sunt de vină tot capitaliștii. Contradicția antagonică dintre popor și oligarhie va duce la o revoluție. Vrea reinstaurarea URSS.

PC Turc.  Partidul lui Erdogan (AKP) conduce țara de 11 ani. A ajuns la putere pe un val de nemulțumire la adresa vechii conduceri proimperialiste, sub lozinca “Jos cu vechea ordine!”. La alegerile din 2011 a reușit să obțină majoritatea absolută, de peste 50% și să dea vina pentru toate neajunsurile pe Partidul Popular Republican (CHP), fostul partid de guvernămînt, azi în opoziție. Și totuși, după o scurtă pauză, AKP a continuat politica neoliberală a CHP. Ei au privatizat mai mult în 11 ani decît CHP în 25 de ani. Au îngrădit puterea sindicatelor și, deși PIB-ul a crescut, a crescut și sărăcia. 11 milioane de turci aflați în cîmpul muncii cîștigă mai puțin de $250/lună. În schimb a crescut numărul milionarilor turci. 13 milioane de turci au datorii pe cartea de credit – adică au avere negativă. Datoria lor la bănci a ajuns la 260 milioane de dolari. .

Aprofundarea democrației. AKP a avut această lozincă la alegeri. Dar s-a văzut că ei voiau doar să pună armata și justiția sub controlul lor. Cînd oamenii au început să priceapă despre ce e vorba, atmosfera s-a inflamat. Picătura care a umplut paharul a fost hotărîrea de a tăia cîteva sute de copaci din parcul Gezi de lîngă Piața Taksim. Sute de mii de oameni au ieșit la protest în 70 de orașe. Aceasta a fost mișcarea de rezistență din Iunie. Dar societatea a început să se neliniștească mai înainte, cînd Erdogan, deja la al treilea mandat a început să o modeleze conform credinței lui religioase: a încercat să interzică avortul, a sugerat femeilor să stea acasă și să crească copiii în loc să aibă un servici, fiecare femeie să aibă  minimum 3 copii, a scăzut vîrsta legală la care fetele se pot mărita, a interzis vînzarea de băuturi alcoolice după ora 10, a introdus represiunea în universități,  a încurajat formarea de asociații de credincioși care să controleze dacă vecinii lor duc o adevărată viață de musulmani, a împărțit societatea în cetățeni buni (musulmanii) și răi (restul, pe care i-a numit degenerați). Bazat pe cei 50% care îl susțin a crezut că ceilalți 50% sunt așa de atomizați, încît poate face ce vrea. Inclusiv să permită fetelor să vină la școală cu vălul Islamic. A început să sprijine secta sunnită și să discrimineze celelalte culte, mai ales cei 15 milioane de Aleviți (= alawiți, religia lui Bashar el Assad ). Nu numai aleviții, și Kurzii sunniți au început să se simtă discriminați.

Apoi, Erdogan a început să se amestece în Siria. El dă arme Armatei Libere Siriene și Frontului Nusra – legat de Al Qaida. Ideea e să nu lase kurzii din Rojava (Siria) să se autoguverneze (așa ca în Irak) pentru a nu da idei celor 15 milioane de kurzi din Turcia.

Mișcarea de rezistență din Iunie a fost explozivă și stihinică. Nu exista unitate decît în lozinca “Afară cu Erdogan”.   De aceea a încercat să o divizeze și să o prezinte ca pe o conspirație a forțelor externe, o provocare împotriva procesului de pace cu kurzii. Nu a reușit. Kurzii au luat și ei parte la manifestații, nu s-au încăierat cu șovinii, musulmanii anticapitaliști au fost protejați de demonstranții laici și reciproc. PC Turc a participat și el la manifestații, încercînd să împace diferitele tabere. Chiar dacă momentan Erdogan a cîștigat, viitorul lui nu este deloc roz. Studenții de la universități continuă protestele. Societatea turcă a căpătat încredere în ea. Rezistența din iunie este numai începutul. 

PC Ucrainian. Sunt în parlament. Problema integrării. Ei sunt pentru integrarea în Eurasia, nu în UE. Din nefericire politicienii par să vrea intrarea în UE, unde Ucraina va fi o regiounesăracă și disprețuită. Majoritatea poporului vrea uniunue cu Rusia, nu cu UE. Ei, comuniștii au inițiat un referendum pe tema integrării. Dar imperialimul UE vrea să ne facă un Bantustan de al lor. Luptă, căci bez borba net pobeda – fără luptă nu poți cîștiga,

Grupul communist Ucraina (o bolșevică, scriitoare, care a vorbit liber și nu se lăsa întreruptă nici după ce a vorbit un sfert de oră). Bolșevism for ever! Luptăm cu oportuniștii și revizioniștii. Ei sunt mai satane ca imperialiștii. De ce a căzut URSS? Din cauza lor. Cine a desfăcut cutia Pandorei? Nemernicul de Hrușciov. El a deschis largă poarta trădării.

PC URSS (Mozgovoi, un ciudat cu figură de copil supărat pe toată lumea). Mama lor de oportuniști, revizioniști, parlamentariști, că ăștia au nenorocit URSS.

Federația partidelor comuniste din URSS (Kazbek Taișeev). Nu e chiar partid, este o alianță de partide, unele parlamentare, avînd ca scop refacerea URSS. Cresație a lui Lukașenko – zic unii. Dar nu e așa!

PC Uruguay (un tip sfătos cu figură de profesor), ei nu sunt pentru revoluție, în condițiile din America  Latină socialismul se naște ca un embrion în interiorul capitalismului, misiunea lor e să îi grăbească dezvoltarea. Problema luării puterii este una iar problema socialismului este alta. Luarea puterii de clasa muncitoare cu aliații săi nu implică deloc și crearea socialismului. În vederea moșirii fătului socialism ei vor o alianță largă cu păturiole progresiste, vor Frente Amplio.

PC Vietnam. Conform planului, PIB trebuia să crească cu 5,5% , darn u o să crească decît cu 5,4%. Bugetul național a fost colectat doar în proporție de 96,9%. Criză, mon cher. Se va schimba Constituția. Adunarea Națională a Vietnamului a lansat spre discuție publică proiectul noii constituții. În perioada ianuarie – septembrie 2013 s-au primit de la oamenii muncii 30 milioane de propuneri de modificare. Noua constituție a fost adoptată pe 14 noiembrie (adică azi). PC rămâîne forța conducătoare, economia este controlată de stat dar sorientată înspre piață, proprietatea asupra pămîntului este a cooperativelor. Deși forțe ostile socialismului își intensifică lupta împotriva Vietnamului Socialist. Socialismul în stil vietnamez își propune reluarea ofensivei ideologice, creșterea moralității în politică, aplicarea modelului moral Ho Chi Minh și, în general, orientatea spre satisfacerea mai bună a necesităților maselor largi: slujbe, școală, sănătate. 

Gh. Zbăganu

15 nov 2013

Poze se pot vedea la http://pcp.pt/eipco/pt.html

PS. sublinierile cu litere cursive aparțin editorului blogului anti-capitalism.

 

96 de ani de la Revoluția Socialistă din Rusia

Astăzi, 7 noiembrie, se împlinesc 96 de ani de când ”spiritul istoriei” încarnat în proletariatul rus condus de Lenin și fidelul său discipol Stalin s-a ridicat în Rusia în numele tuturor împilaților de pretutindeni și din toate timpurile împotriva decrepitudinii, injustiției, mizeriei și exploatării capitaliste.

Măturând dictatura burgheziei și a feudalilor, Revoluția bolșevică a arătat întregii lumi uriașa forță de mobilizare a maselor care sălășluiește în filozofia marxistă, că sistemul capitalist bazat pe sclavia salarială poate fi răsturnat dacă clasele exploatate se organizează într-un partid al conștiinței de clasă, al revoluției consecvente și intransigente, al luptei neîmpăcate cu oportunismul și cu dușmanul din interior: social-democrația trădătoare, agentură a burgheziei.

Revoluția bolșevică a arătat întregii lumi că un nou mod de producție este nu numai posibil dar și fiabil, că un nou spirit complet diferite de cel burghez și opus acestuia, că o nouă cultură complet diferită de cea burgheză și opusă acesteia poate anima masele și societatea pe drumul construcției unei lumi drepte și echitabile, fără patroni și fără exploatare.

Înainte de orice altceva, înfăptuind și punând în practică mult visata dreptate socială, Revoluția bolșevică a turnat în forme economice și politice principiul marxist al repartiției sociale în formula ”fiecăruia după cantitatea și calitatea muncii prestate” abolind pentru prima oară în istoria lumii principul profund nedrept și injust al repartiției capitaliste bazat pe proprietate.

Revoluția bolșevică a înălțat ființa umană pe o nouă treaptă spirituală pentru că a înzestrat-o cu un nou drept fundamental al ei: dreptul la muncă.

Revoluția bolșevică și societatea socialistă ce s-a fundat în urma ei cu toate că s-a confruntat cu toate tarele și crunta înapoiere moștenite de la vechea societate țaristă, nu numai că a întrecut în foarte scurt timp cu mult din punct de vedere moral, cultural, economic, social vechea societate țaristă din care a emers, dar a ajuns să concureze de la egal la egal cele mai avansate state capitaliste ale vremii sale.

Proba de foc a validității, puterii morale de rezistență și ripostă, a forței sale economice bazate pe industrie și știință a revoluției bolșevice și a societății socialiste a constituit-o Victoria în războiul imperialist de exterminare declanșat de scelerații naziști. Armata roșie a muncitorilor și țăranilor liberi susținută de întregul popor sovietic, sprijinită de o industrie superioară din punct de vedere tehnic și al relațiilor de producție, de o agricultură din care paraziții satelor chiaburii fuseseră marginalizați și deposedați de influența lor nefastă economică și politică a învins în mod magistral mașinăria de război nazistă ce până atunci făcuse din Europa o feudă la picioarele lui Hitler, făcând ca steagul roșu cu secera și ciocanul să fluture mândru în chiar inima regimului hitlerist.

Deși trăim și luptăm într-o epocă în care contrarevoluția pare a tot biruitoare fie ca imaginea steagului roșu fluturând pe Reichstag deasupra unui Berlin în ruine, simbolizând atât victoria asupra barbariei fasciste cât și triumful revoluției bolșevice în Europa să ne mobilizeze pe toți cei care credem și luptăm pentru o lume liberă de injustiție și exploatare, să ne insufle credință în cauza noastră dreaptă în perspectiva lui 2017 când vom sărbători un centenar de la marea revoluție leninistă. Mândri de înaintașii noștri mergem înainte!

Secolul XXI va fi comunist sau nu a fi deloc

Miercuri 21 August 2013, a avut loc la cimitirul Capra din Bucureşti comemorarea eroului martir Virgil Zbăganu ucis de forţele contrarevoluţionare în 1992 pentru a împiedica astfel prin asasinat politic demersul acestuia de reorganiza Partidul Comunist Român. Manifestaţia a fost organizată de către fratele eroului, Gheorgiţă Zbăganu, iar la ea au participat personalităţi dim mişcarea comunistă din România şi din Spania printre care amintim pe Constatntin Rotaru preşedintele PAS, Petre Ignatencu preşedintele NPCR, Jose Luis Fornero şi alţii. Au fost ţinute scurte alocuţiuni în care vorbitorii au căutat să sublinieze rolul deosebit precum şi moştenirea valoroasă lăsată nouă de Virgil Zbăganu. Cu acest prilej Constantin Rotaru şi-a anunţat intenţia de a gira apariţia unei noi ediţii a cărţii de interviuri a lui Virgil Zbăganu, Secolul XXI va fi comunist sau nu va fi deloc.

Constantin Rotaru şi Gheorhiţă Zbăganu

Gheorghiţă Zbăganu, Petre Ignatencu, Florian Liviu

Constantin Rotaru, Gh. Zbăganu, Radu Florin, Petre Ignatencu