Grecia lupta. Poporul grec s-a ridicat ca un singur om în apărarea dreptului sau firesc și natural la viată decenta. Demonstrează, mărșăluiește pe străzile Atenei, amenință cu greva generala și o pune în operă.
Cinci milioane de muncitori, toată forța de muncă a tarii, s-au raliat în jurul a doua mari sindicate decise să lupte pana la capăt. Li s-au alăturat agricultorii și pensionarii care se vad nevoiți sa se bată la vârsta senectutii pentru a-și conserva pensiile.
Ministerul de Finanțe a fost luat cu asalt și cucerit de forțele revoluționare comuniste. Lucrătorii Monitorului Oficial au încetat lucrul și refuza sa publice legi și hotărâri ale autorităților care țintesc în reducerea standardului de trai.
Tineri bravi ataca cu sticle incendiare sediile băncilor, ale corporațiilor multinaționale, forțele de represiune, simbolurile capitalismului. Ura legitima a tinerilor lovește și se revarsă cu forța unui uragan devastator. In inimile lor demnitatea și libertatea nu sunt doar simple vorbe. Distrug automobilele de fițe și vitrinele magazinelor de lux, însemnele și emblemele prosperității capitaliștilor clădite pe suferințele și lacrimile celor multi și umili.
Poporul răsculat are fără doar și poate dreptate.Stăpân pe sine și pe destinul sau, conștient de forța care o poseda afirma răspicat:
Nu va plăti el oalele sparte de clasa capitaliștilor.
Uriașa datorie publica a tarii de aproape 300 de miliarde de euro aparține în întregime clasei capitaliste care s-a folosit de bani după bunul plac.Grecul de rând nu a beneficiat de nici un cent din aceste fonduri.
Nu este drept și nici moral ca burghezia aflata la ananghie sa arunce vina și responsabilitatea în cârca proletariatului. Dacă s-a dovedit incapabila sa conducă, coruptă, venală, lipsită de vlagă, putere si fortă pentru a concura pe piata internatională cu burghezia altor state să se dea la o parte si sa cedeze puterea celor ce muncesc.
Dar o astfel de perspectiva este de natura sa oripileze întreaga Europa burgheză. Speriată finanța internațională pare dispusa la concesii.
Unitatea franco-germana deja s-a fisurat. Franța prin vocea lui Sarkozy nu mai este la fel de intransigenta ca ieri. Discursul sau s-a schimbat cu 180 de grade. Se invoca principiul solidarității paneuropene cu un stat membru aflat în dificultate și necesitatea salvării monedei euro. Aroganta prusaca a rămas singura sa peroreze în pustiu ameninţări sau ironii ce aduc aminte de epoca nazista. Ea propune Greciei, cu cinism, vânzarea de teritorii –s-a adus in discuție cedarea insulei Corfu sau a altor insule- în contul acoperirii datoriei la băncile germane. Inca o data ni se releva adevărata fata meschina și mercantila a construcției europene aflata în spatele unei măști surâzătoare și democratice.
Capitaliștii germani în care s-au trezit instinctele atavice adormite ale imperialismului așteaptă ca niște hiene sa sfâșie bucăți din trupul Greciei rănite. Lupta revoluționară a poporului grec întregită astfel și cu miza apărării integrității teritoriale capătă valente și dimensiuni epopeice. Grecia smulge bătându-se admirația, respectul și solidaritatea noastră. Ea pășește din nou mandră pe scena istorie în avangarda mișcării muncitorești europene.
In vremea asta România își trăiește pasivă și resemnata umilinţa şi durerea. Desi salariile şi pensiile sunt de doua trei ori mai mici decât în Grecia, iar şomajul se îndreaptă vertiginos spre un milion de persoane, înghiţim fără proteste curbele de sacrificiu pe care ni le servesc capitaliştii străini- capitaliştii romani sunt tot mai putini şi mai anemici iar rolul lor aproape neglijabil în conducerea economiei.
Inca o data se verifica teza ca motorul revoluţiilor ce reuşesc sa urnească istoria şi sa o determine sa facă un pas înainte este sentimentul demnităţii încolţit în conştiinţa maselor, nu foamea, nu teroarea, nu mizeria.
Demnitatea este reacţia prompta de revolta şi dorinţă reparatorie nestăvilita la nedreptate. Odată încolţită într-un suflet omenesc ea devine o forţa fără stavila, capabila sa-l înalte pe cel ce îl poseda la o stare sublima în care conştiinţa individuala se integrează deplin şi firesc în conştiinţa de ordin superior a societăţii căreia individul ii aparţine.
Sa ne fi eviscerat cei douăzeci de ani de desert capitalist de orice simţământ moral, de orice substanță etica astfel încât sa fi ajuns în stadiul de popor vegetal ?
Sa ne fi spălat creierele cu atâta eficienta capitalismul încât sa ajungem sa credem sincer ca noi, clasa muncitoare, suntem vinovaţi si responsabili de dezastrul tarii pentru ca nu muncim destul, suntem leneşi şi hoţi iar capitaliştii ce ne conduc fac tot ce le sta în putinţă pentru binele economiei care va fi prin ricoşeu şi binele nostru ? Sa fim mândri ca s-a mai deschis un hipermarket, ca a mai răsărit o bancă sau că o corporaţie multinaţională a mai deschis o filială în România ? Sa ne uităm hipnotizaţi în gura unor afacerişti veroşi ca Tiriac, Patriciu sau Vantu lipsiţi de orice scrupul şi sentimente umane ca la nişte mari iluminaţi ?
Lăsând la o parte semnele de întrebare de mai sus să enumerăm şi factorii obiectiv responsabili pentru imobilismul şi resemnarea clasei muncitoare.
Corupţia liderilor de sindicat, aserviţi capitalului sau aflaţi pe listele de plata ale serviciilor secrete. Pana când muncitorii nu se vor descotorosi de ei orice acţiune va fi blocată.
Gradul redus de sindicalizare a muncitorilor din mediul privat angrenaţi în corporaţiile multinaţionale sau în intreprinderile mici şi mijlocii.
Dezindustrializarea tarii, la comanda şi în interesul Vestului, desăvârşită de diverse cozi de topor autohtone ce s-au perindat la cârma tarii începând cu Ion Iliescu şi Petre Roman, a dus printre altele şi la nimicirea planificata şi conştientă a mișcării muncitorești-sindicale.
Inexistenta unui partid puternic al clasei muncitoare, recunoscut ca atare de ea, intransigent, situat pe pozițiile luptei de clasa, nedispus la nici o concesie în favoarea burgheziei.
Totuși scânteile revoluției grecești pot aprinde și conștiințele adormite ale romanilor.
Florian Liviu
