Creştinismul a la BOR: "Iubeşte-te pe tine însuţi !"

„O societate nu poate exista fără inegalitatea averilor, iar inegalitatea averilor nu poate exista fără religie. Când un om moare de foame alături de unul care râgâie, îi este imposibil să suporte această diferenţă dacă nu există o autoritate care să-i spună: Dumnezeu vrea aşa, trebuie să existe bogaţi şi săraci, dar apoi în vecii vecilor această împărţire se va face altfel”, iată cum gândea Napoleon Bonaparte cel ce avea să consfinţească şi să codifice în modul cel mai lucid şi mai sistematic principiul proprietăţii şi al „laissez-faire-ul” – baza dominaţiei burgheze- în codul ce îi va purta numele în 1804.

Pierre Louis Roederer, în Memoriile sale, relatează această confidenţă.

De aceea acest ateu a ţinut să fie încoronat de Papă.

Iar Chateaubriand spunea în timpul Restauraţiei: „Un stat politic în care unii indivizi au venituri de miliarde, în timp ce alţii mor de foame, poate oare să supravieţuiască, atunci când religia nu mai este acolo, cu speranţele ei din afara lumii acesteia, ca să explice acest sacrificiu ?”

La mijlocul secolului al 19-lea, Louis Veuillot (1813-1883) proclama: „Când nu crezi în Dumnezeu, trebuie să fii proprietar ca să crezi în proprietate.”

Acesta este contextul în care trebuie plasată celebra formulă a lui Marx din 1845: „Religia este opiul poporului.”, ca şi critica naturalistă a religiei a lui Ludwig Feuerbach (1804-1872) izvorâtă din revolta filosofului faţă de atitudinea oficială a creştinismului, de cauţionare şi legitimare a asupririi şi nedreptăţii sociale.

Feuerbach arată în Esenţa Creştinismului că religia este o dedublare a omului, a raţiunii şi a sensibilităţii sale, este transferul calităţilor lui intelectuale şi afective asupra unei imaginare fiinţe divine, care îşi afirmă propria independenţă şi începe să-şi terorizeze creatorul. Înstrăinarea religioasă, „visul spiritului”, este nu doar o eroare, ci şi o sărăcire a omului, întrucât îi răpeşte acestuia toate calităţile şi facultăţile superioare, spre a le conferi divinităţii. Cu cât religia îmbogăţeşte esenţa lui Dumnezeu, cu atât devitalizează omul.Umanitatea trebuie neapărat umilită, degradată, despuiată de demnitate pentru ca zeitatea să poată fi înfăţişată în măreţia ei. „Omul afirmă în Dumnezeu ceea ce neagă în el însuşi.”

Dar religia se poate transforma şi într-o mare şi de neoprit forţă spirituală a eliberării insuflând curaj, demnitate şi eroism popoarelor subjugate de sute de ani de imperialismul occidental, aşa cum este cazul islamului sau al catolicismului sud-american. Datorită militantismului religios pozitiv lumea musulmană ca şi unele ţări ale Americii Latine se află în avangarda luptei pentru libertate şi independenţă. Cel mai bun exemplu este Venezuela unde biserica catolică sprijină regimul Chavez.

Există o teologie a asupririi dar şi o teologie a eliberării. Prima argumentează pentru a justifica individualismul capitalist, egocentrismul, inegalitatea „naturală” a oamenilor, împărţirea în stăpâni şi sclavi, a doua aşa cum se exprimă Roger Garaudy ne spune că „în raporturile noastre cu celălalt trebuie să regăsim,în afară de micul nostru „EU”, centru şi măsură a tuturor lucrurilor, simţul comunităţii, adică al unei totalităţi umane în care fiecare se simte răspunzător pentru destinul tuturor celorlalţi.”

Din păcate, în ţara noastră, nici astăzi ca şi ieri, religia majoritară, biserica ortodoxă, nu-şi aduce nici o contribuţie la ameliorarea vieţii celor defavorizaţi şi năpăstuiţi, legitimând prin tăcerea şi non implicarea sa ruina maselor populare.N-am auzit, până acum, nici un prelat ortodox de rang înalt să se ridice şi să ia poziţie împotriva inegalităţilor sociale cutremurătoare, strigătoare la cer ce sfâşie societatea românească, sau împotriva neocolonialismului căruia i-a căzut pradă România.

În schimb Biserica Ortodoxă s-a repezit să ia în stăpânire halca bănoasă a serviciilor de asistenţă socială făcute cadou de un guvern iresponsabil. Nu avem bani de spitale şi pensii, de şcoli şi de dascăli, populaţia geme sub povara datoriilor la băncile Vestului dar BOR are bani pentru Catedrala Neamului. În timp ce ţara se prăbuşeşte în mizerie şi pauperitate popii devin din ce în ce mai opulenţi.

Cât de departe este BOR de crezul părintelui Gustavo Guttierez  şi de esenţa creştinismului care s-a născut ca religie a sclavilor, afirmat în cartea sa Teologia eliberării şi exprimat astfel: „Vestirea Evangheliei înseamnă să lupţi împotriva oricărei nedreptăţi, spolieri, exploatări, să te angajezi în crearea unei societăţi mai frăţeşti şi mai umane, înseamnă să trăieşti iubirea aproapelui şi să depui mărturie despre ea”

În loc de asta BOR, aşa cum a făcut întotdeauna, pune Evanghelia în slujba celor puternici.

Religie și capitalism

Nici o forța nu tine în prezent mai mult lucrurile în loc în spațiul nostru politic decât asaltul religiilor asupra minților și inimilor a milioane și milioane de oameni. Trăind striviți sub presiunea unui prezent cenușiu de granit, închiși fără putința de scăpare în labirintul capitalist, aceste mulțimi rătăcesc orbește prada ușoară frazeologiei aiuritoare a popilor și a materialelor media religioase ce inunda internetul. Sutele de mii de oameni îmbrăcați sărăcăcios ce se aduna anual de sfântul Dumitru pe Dealul Mitropoliei sa se roage la Dumnezeu pentru pâine în loc sa se ducă și sa o ceara răspicat ca pe un drept inalienabil la Cotroceni  sunt dovada vie a celor afirmate mai sus.

Îndemnându-și credincioșii  sa se concentreze asupra a ceea ce se petrece în cer în detrimentul pământului, inculcând-le ideea ca individul se afla complet înrobit sub puterea destinului, ca singura salvare posibila, singura ieșire la liman este providență divina, ca ordinea lumii este data prin voința și puterea Creatorului sau asa cum fac noile religii ce îndemnându-și adepții sa se debaraseze de social, sa se abstragă din acesta și sa se concentreze exclusiv asupra lor înșiși în scopul auto cioplirii unei personalități tranchilizate, detașate de frământările lumii, religia materializata în biserica creștina sau în diverse organizații new age, se constituie într-un apărător de nădejde a ordinii sociale de exploatare și înrobire a omului, într-o forța reacționară ce întreține în mod indirect starea de defetism și deruta a clasei muncitoare și a populației.

Latura reacționară a religiei poate fi lesne observata și din lipsa de reacție publica la atacurile demolatoarea ale capitalismului asupra preceptelor morale ale creștinismului.

De la nepăsarea fata de răspândirea în masa a pornografiei pana la nepăsarea fata de tragedia copiilor și oamenilor abandonați pe străzi intru extincție putem vedea pasivitatea creștinismului, alienarea de esența sa morala.   

Renunțând la tradițiile sale de lupta, adoptând o politica capitularda în fata forțelor antinationale ce au cotropit țara, ortodoxia romanească și-a pierdut și ultima sa rațiune de existenta. Ea însăși supusa asaltului oportunismului și carierismului, măcinata de patimi materiale și erodata de marasmul unei societăți bolnave, biserica ortodoxa romana  nu mai este decât coloana vertebrala a unui sistem de afaceri  venal  camuflat de icoane și de odăjdiile popilor.

Capitalismul se folosește de religie ca de un fel de albie ocolitoare destinata preluării debitului în exces al fluviului de nemulțumiri, revendicări, sete de dreptate sociala și revolta a celor înrobiți sau ca de o contragreutate menita sa echilibreze în conștiința maselor discursul socialist. Câtă vreme popii își vor face cu obedienta datoria vor fi răsplătiți de sistem pe măsura. Dar ceea ce nu-și da seama religia creștină și reprezentanții săi este fenomenul paradoxal ca făcând jocul capitalismului, ca acceptând pentru avantaje materiale rolul de anexa pasiva a acestuia se autocondamna ea însăși la moarte și dispariție deoarece  capitalismului însuși se transforma în religie.

Prin aceasta transformare el urmărește ca nevoile religioase ale oamenilor sa fie preluate și satisfăcute de ceea ce s-ar putea numi religia capitalismului,o credință cu idoli pământeni al cărui zeu central și venerat este banul.  In aceasta noua religie cultul banului este celebrat permanent  pe toate canalele de presa alături de cultul vedetelor și al pornografiei. Marii ei preoți sunt deținătorii mijloacelor de media, urmați de cohorta mai micilor sacerdoți  care sunt jurnaliștii de rând. Morala ei se subsumează simplu și fără ambiguitate scopului succesului cu orice pret. Ea tinde sa înlocuiască treptat religiile anexate de capitalism sa le transforme în mituri și sa le așeze în vitrina istoriei alături de zeii olimpului.

Rămân în viata numai religiile care s-au decis sa lupte, acele religii care, cum ar fi islamul, sunt hotărâte sa se alăture și sa sprijine deschis lupta popoarelor ce se împărtășesc din doctrina lor împotriva cotropitorilor străini, împotriva religiei capitaliste. Aceste religii au caracter progresist, nu conțin în fibra lor nimic reacționar căci ele lupta pe viata și pe moarte, cu mari sacrificii umane, împotriva dușmanului comun al omenirii și civilizației: imperialismul capitalist al super societății occidentale. 

Florian Liviu