Pentru a aduce mai multă lumină asupra acestei probleme ce frământă multă lume voi trece în revistă tezele clasice ale marxismului, luând drept ghid “manualul” lui Kolakowsky, cu privire la proletariat şi la rolul său pe scena istoriei, precum şi cele ce privesc teoria claselor sociale în scopul de a desprinde în final propria noastră concluzie.
In introducerea la Critica filosofiei hegeliene a dreptului Marx exprima pentru prima dată ideea unei misiuni istorice a proletariatului şi interpretează revoluţia nu ca pe o violare a istorie, ci ca pe o împlinire a tendinţei ei inerente.
El pune aici un accent deosebit pe reformarea conştiinţei proletariatului – constând numai în a face lumea proletară să devină conştientă de propria ei conştiinţă, în a o trezi din visul său despre sine însăşi –care ar permite să fie convertită o tendinţă istorică inconştientă în una conştientă, un trend obiectiv într-un act de voinţă care să ducă astfel la acţiuni de transformare socială şi la eliberarea proletariatului.
Aceasta este baza a ceea ce K.Marx avea ulterior să numească socialism ştiinţific, ca opus variantei utopice de socialism care se mulţumea să propună un ideal social creat în mod arbitrar.
Preconizând revoluţia socială ca urmare a înţelegerii de către oameni a propriului lor comportament, se ajunge la concluzia că ea nu poate fi înfăptuită decât de o clasa al cărei interes particular coincide cu cel al întregii societăţi şi ale cărei revendicări constituie nevoi universale, iar această clasă este proletariatul, care are:
“ un caracter universal ,datorită suferinţelor lui universale, şi care nu reclamă un drept anumit, pentru că fată de el nu se comite o anumită nedreptate, ci nedreptatea pur şi simplu…El nu se poate emancipa fără să se emancipeze de toate celelalte clase ale societăţii şi, prin aceasta, să emancipeze toate clasele societăţii…El reprezintă completa pierdere a omului şi, prin urmare, nu se poate dobândi pe sine decât prin completa redobândire a omului”
Întrucât în concepţia lui Marx munca este caracteristica fundamentală a umanităţii , condiţia întregii activităţi umane spirituale în care omul se crează deopotrivă pe sine şi natura, şi constatând că în capitalism ea a devenit o marfă ca oricare alta, că muncitorul însuşi a devenit o marfa, că cu cât munca creste valoarea lucrurilor, cu atât se depreciază mai mult fiinţele umane, Marx ajunge la bine cunoscuta teorie a înstrăinării muncii - în loc să devină un act de autoafirmare munca devine un proces distructiv, o sursă de nefericire şi umilinţă- , ca principiu al dezumanizării muncitorului redus astfel la o condiţie animalică.
Înstrăinarea muncii are drept consecinţă reificarea muncitorului – faptul că atributele personale ale creierului şi muşchilor săi, capacităţile şi năzuinţele sale sunt transformate în “lucruri” în obiecte de vânzare şi cumpărare pe piaţă -, transformarea esenţei sociale a omului într-un simplu instrument de existentă, deci alienarea omului faţă de esenţa sa. Dar în societatea capitalista toate formele de aservire şi de înstrăinare sunt cuprinse în relaţia muncitorului cu producţia; de unde urmează că emanciparea muncitorilor nu este doar o emancipare a lor ca o clasă cu interese particulare, ci este totodată emancipare a societăţii şi a omenirii în ansamblu.
In Sfânta Familie, 1845, Marx şi Engels exprimă mai direct decât pană atunci teza inevitabilităţii mişcării istoriei spre comunism. Proprietatea privată asupra surselor de bogăţie şi asupra mijloacelor de producţie îşi crează propriul antagonist, proletariatul. El reprezintă dezumanizarea extremă, dar şi conştiinţa acestei dezumanizări şi a inevitabilităţii revoltei. Din acest punct de vedere nu exista în fapt o contradicţie dintre necesitatea istorică şi acţiunea conştientă a proletariatului, nici o forţă impersonală independentă de activitatea liberă a omului nu poate declanşa revoluţia, deoarece conştiinţa de clasă a proletariatului nu este numai o condiţie de baza a revoluţiei, ci este ea însăşi un proces istoric în care revoluţia ajunge la maturitate.
Germenele socialismului în societatea capitalista constă în conştientizarea de către clasa muncitoare a dezumanizării nu a sărăciei, asa cum considerau socialiştii utopici. Această conştientizare survine atunci când dezumanizarea ajunge la extrem şi este o conştientizare revoluţionară - clasei muncitoare ii devine limpede faptului că nu se poate elibera decât prin propriile ei eforturi. Proletariatul nu poate desfiinţa pe calea reformelor paşnice sistemul muncii salariate şi al concurentei, deoarece conştiinţa burgheziei, determinată la rândul sau de rolul acesteia în procesul productiv, o împiedică să-şi abandoneze de buna voie poziţiile dominante. Dezumanizarea, deşi într-o forma diferită, afectează şi clasa capitaliştilor- care se văd reduşi numai la dimensiunea lor băneasca- dar privilegiile de care această clasă se bucură o împiedica să conştientizeze cu acuitate propria situaţie alienată de care se simte ataşată în loc sa o deteste.
Ca discipol al lui Hegel, Marx ştia că adevărul nu este doar un rezultat ci şi o cale.După el socialismul nu era un tel arbitrar, nici un simplu rezultat al unei istorii ce lucrează în maniera legilor naturale, ci este rezultatul luptei conştiente a omului dezumanizat pentru redobândirea propriei umanităţi şi pentru reumanizarea lumii, apropierea lumii de către subiectul uman. Proletariatul, vârful de lance al acestei lupte, nu este o simplă unealtă a istoriei, ci este un agent conştient; asa se face că în mişcarea revoluţionară a muncitorilor necesitatea istorică se exprimă ca acţiune liberă.
In Manifestul Comunist se spune :”Proletarii nu au nimic propriu de apărat; ei au de nimicit tot ce pană acum ocrotea şi asigura proprietatea privată”
Comuniştii nu au interese deosebite de cele ale proletariatului şi nu diferă de celelalte partide proletare decât prin aceea că reprezinta interesele proletariatului în întregul lui, indiferent de deosebirile naţionale.Ei sunt în avans fată de masele proletare datorită faptului că poseda înţelegerea teoretică a lumii în care se desfăşoară lupta acestora. Scopul lor este de a conduce proletariatul la cucerirea puterii politice, în vederea distrugerii sistemului de proprietate burghez care le permite capitaliştilor să-şi însuşească munca altora şi în vederea abolirii burgheziei şi a proletariatului ca clase sociale.
In scrisoarea sa din 5 martie 1852 către Joseph Weydemeyer, Marx precizează că nu el a descoperit existenta claselor sau a luptei de clasa: el a dovedit doar că existenta claselor se leagă de anumite faze istorice de dezvoltare a producţiei, că lupta de clasă duce la dictatura proletariatului şi că aceasta dictatură constituie trecerea la o societate fără clase.
Conceptul de clasa are un caracter polar, adică o clasă există numai în opoziţie cu alta.O colectivitate umană devine clasă dacă ea se află în conflict cu o alta în chestiunea împărţirii veniturilor. In consecinţă, avem, pe de o parte clasele posedante care deţin mijloacele de producţie şi, ca atare, îşi însuşesc plusvaloarea creată de munca muncitorilor, iar pe de alta parte clasa celor exploataţi, care nu poseda decât propria forţă de munca şi care sunt nevoiţi sa o vândă pentru a putea supravieţui. Potrivit criteriului deţinerii mijloacelor de producţie mai putem distinge clase intermediare cum ar fi ţăranii şi micii meşteşugari care posedă anumite mijloace de producţie dar nu folosesc munca salariată; aceştia nu se bucura de rezultatele muncii neplătite a altora, ci crează valori prin munca proprie sau cea a familiilor lor. Capitalismul tinde constant să deposedeze aceste clase de mijloc de mijloacele lor de trai şi să le coboare la nivelul clasei muncitoare, oferind doar unei infime minorităţi posibilitatea de a ajunge în rândul exploatatorilor.
O condiţie esenţială pentru existenta unei clase este existenta măcar incipientă a conştiinţei de clasă, a unei percepţii fie şi elementare a interesului comun şi a opoziţiei colective fată de alte clase.Ce-i drept, o clasă poate exista şi numai “în sine” fără a fi clasă “pentru sine”, adică conştientă de rolul sau în procesul de producţie şi de repartiţie.
Marx privea împărţirea în clase drept împărţirea esenţială, dar nu singura, în toate societăţile unde există clase. Înăuntrul fiecare clase există grupuri care se află în conflict, de pildă capitaliştii industriali şi cei bancari. Clasa muncitoare este împărţită după ramuri industriale şi după gradele diferite de calificare şi nivelurile de salarizare. Liber-profesioniştii şi angajaţii permanenţi sunt, iarăşi, categorii separate. Intelectualitatea în cadrul acestei viziuni nu este ca atare o clasă, ci este divizata în funcţie de clasele în serviciul cărora lucrează.
Marx ne-a arătat ca de-a lungul întregii istorii a societăţilor antagoniste împărţirile in clase au fost principalul factor determinant al schimbărilor sociale. Întreaga sferă a suprastructurii-viata politică, războaie şi conflicte violente, sistemele constituţionale şi juridice, precum şi producţia artistică şi intelectuală de orice fel – a fost dominată de împărţirea în clase şi consecinţele ei.
Ce concluzie putem desprinde de aici ? Dacă ne uitam la burghezia romanească constatăm că este corupţia personificată. Reacţionară, lipsită de cultură şi de legitimitate-a ajuns în fruntea ierarhiei sociale prin furtul avuţiei socialiste-, obtuză, aservită total intereselor burgheziei occidentale, incapabilă să aducă ţara pe orbita modernităţii şi progresului, ea constituie o clasă mai rea şi mai nefastă decât nomenclatura roşie trădătoare de unde îşi trage obârşia; lăsată de capul său va ruina şi mai rău ţara, ruinându-se inclusiv pe sine. Într-un cuvânt este coaptă şi merită să fie răsturnată de la putere.Cu cât se va menţine mai mult la cârmă cu atât poporul va suferi inutil şi se va confrunta cu fenomene ca sărăcia extrema și deșertificarea spirituală. Însăși existenta statalității romanești va fi pusă sub semnul îndoielii. Din nefericire nu are cine să o facă. In acest moment istoric proletariatul există doar ca clasă “în sine” încetând să se mai manifeste în sensul unei existente “pentru sine”. Supus unui atac mediatic concertat după o rețetă gândită și experimentată în occident, fără precedent în istorie, având drept scop principal spălarea creierelor membrilor săi prin cultivarea în rândul său a unui individualism agresiv indus în subconștientul colectiv prin cultul vedetelor și al pornografiei-menit să prăbușească eșafodajul valorilor morale- precum și prin mistificarea istoriei astfel încât să reiasă legitimitatea condamnării comunismului ca regim de esență criminală și a marilor sale figuri , proletariatul nu este în acest moment capabil de acțiune conștientă asa cum cere teoria marxista. Ceea ce face diferența intre azi și ieri, mărind dificultățile în calea militanților socialiști, este că burghezia și-a adăugat în arsenal arma mass-mediei, mai periculoasă și mai perfidă decât gloanțele și baionetele pe care s-a sprijinit în mod tradițional, deoarece are puterea să ucidă conștiința și sufletul lăsând în viata trupul.
Sarcina retrezirii conștiinței adormite a proletariatului revine deci celor mai avansate și mai înaintate elemente ale intelectualității care asimilând creator doctrina marxistă și aflându-se în contact nemijlocit cu membri clasei proletare își vor asuma această misiune apostolica.Demersul lor este și va fi unul salutar fără de care riscăm să ne prăbușim cu toții înapoi în bezna barbariei.
