Strategia şi tactica lui Hruşciov in Uniunea Sovietica
Rădăcinile tragediei sovietice.Treptele puterii politice şi ideologice urcate de Hruşciov. Casta hruşciovistă înăbuşă spiritul revoluţiei.Ce minciuni se ascund in spatele „conducerii colective” a lui Hruşciov. Hruşciov şi Mikoian-capii complotului contrarevoluţionar.Vântul liberalizării sufla in Uniunea Sovietica.Hruşciov şi Voroşilov vorbesc deschis contra lui Stalin. Hruşciov îşi construieşte propriul sau cult. Inamicii revoluţiei sunt proclamaţi „victime” şi ”eroi”.
Una din principalele direcţii de acţiune ale strategiei şi tacticii lui Hruşciov a fost acapararea puterii depline atât politice cât şi ideologice precum şi punerea armatei sovietice şi a organelor securităţii statului în slujba sa.
Grupul lui Hrusciov a lucrat pentru atingerea acestui obiectiv pas cu pas.Pentru început nu a atacat marxism-leninismul, construcţia socialismului in Uniunea Sovietica şi pe Stalin frontal. Dimpotrivă, s-a bazat pe succesele obţinute şi le-a exaltat la maximum, pentru a obţine credit şi a crea o stare de euforie cu scopul de a distruge baza socialistă şi suprastructura sa mai târziu.
Înainte de toate, acest grup trădător a preluat controlul partidului, cu scopul de a elimina posibila rezistenţă a cadrelor înzestrate cu vigilenţă revoluţionară ,de a-i neutraliza pe cei ezitanţi şi de a-i câştiga de partea sa prin mijloace de persuasiune ori ameninţare, precum şi pentru a promova in funcţii de conducere cheie antimarxişti, carierişti, oportunişti elemente care din păcate existau in Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi in aparatul de stat.
După Marele Război Patriotic o seama de fenomene negative au apărut în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Situaţia economică dificilă, devastarea şi distrugerea, marile pierderi umane cu care se confrunta ţara, necesitau o mobilizare generală a cadrelor şi a maselor pentru reconstrucţia sa. Cu toate acestea, un declin în caracterul şi în morala multor cadre a fost observat.
Pe de altă parte, elementele doritoare de putere au copleşit vigilenţa partidului făcându-l să decadă din interior cu îngâmfarea şi lăudăroşenia lor despre bătăliile câştigate, cu decoraţiile şi privilegiile lor, cu multele lor vicii şi viziuni distorsionate.
În armata s-a creat o casta care şi-a extins dominaţia sa arogantă şi despotică asupra partidului alterându-i caracterul proletar. Partidul fusese sabia revoluţiei dar această castă a reuşit să o corodeze.
Sunt de părere că şi chiar înainte de război, dar mai cu seama după, semne ale unei deplorabile apatii au apărut in sânul Partidul Comunist sovietic.
Acest partid avea o mare reputaţie şi achiziţionase succese colosale in cursul activităţii sale, dar in acelaşi timp începuse să-şi piardă spiritul revoluţionar, să fie infectat de birocraţie şi rutină. Normele leniniste, învăţăturile lui Lenin şi Stalin fuseseră transformate de către aparatnici în platitudini răsuflate, în sloganuri tocite lipsite de valoare practică. Uniunea Sovietică era o ţară imensă, poporul muncea, producea, crea. Se spunea că industria se dezvoltă la ratele necesare, că agricultura socialistă era avansată. Dar aceasta dezvoltare nu era la nivelul la care ar fi trebuit să fie.
Nu era de vină linia „greşită” a lui Stalin după care s-a ghidat progresul. Din contră, linia era corectă şi marxist-leninistă, dar fusese frecvent aplicată prost, şi chiar distorsionată şi sabotată de elementele duşmănoase.Linia corecta stalinistă fusese de asemenea distorsionată de inamici camuflaţi în rândurile partidului, în organele statului, de oportunişti, liberali, trotskyşti şi revizionişti ca Hruşciov, Mikoian, Suslov, Kosigins,etc. Înainte de moartea lui Stalin, Hruşciov şi colaboratorii săi cei mai apropiaţi in puci se numărau printre principalii lideri ce acţionau sub acoperire, ce făceau pregătiri şi aşteptau momentul oportun pentru o acţiune deschisă pe scara largă.
Este un fapt ca aceşti trădători erau conspiratori încercaţi, valorificând experienţa diverşilor contrarevoluţionari ruşi, a anarhiştilor, trotskyştilor şi buhariniştilor.Ei îşi însuşiseră experienţa revoluţiei şi a partidului bolşevic, deşi nu învăţaseră nimic din spiritul ei, dar învăţaseră in schimb tot ce aveau nevoie pentru subminarea revoluţiei şi socialismului, în timp ce se eschivau de loviturile dictaturii proletariatului.Pe scurt erau contrarevoluţionari şi jucători dubli.
Pe de o parte închinau ode socialismului, revoluţiei, Partidului Comunist-bolşevic, lui Lenin şi Stalin, iar pe de altă parte pregăteau contrarevoluţia. Prin urmare, tot acest gunoi sabota cu metode subtile, mascându-şi intenţiile prin laude la adresa lui Stalin şi a regimul socialist. Aceste elemente dezorganizau conştient revoluţia în timp ce organizau contra-revoluţia, afişând severitate maximă împotriva duşmanilor interni în scopul de a răspândi frica şi teroarea în partid, stat şi popor.
Ei au fost cei care au creat o situaţie completă de euforie pe care au raportat-o lui Stalin, dar în realitate ei au distrus baza partidului, baza statului, au cauzat degenerarea spirituală şi au construit cultul lui Stalin până la cer pentru a-l răsturna mai uşor în viitor.
Aceasta a constituit o activitate ostilă diabolică care a sugrumat Uniunea Sovietică, Partidul Comunist şi pe Stalin, care aşa cum faptele istorice au scos la lumină era înconjurat de inamici. Aproape nici unul din membrii Prezidiului şi Comitetului Central nu şi-au ridicat vocile lor în apărarea socialismului şi a lui Stalin.
Dacă se face o analiză detaliată a a directivelor politice, ideologice, organizaţionale ale lui Stalin în conducerea şi organizarea partidului, în război şi in economie, în general, greşeli de principiu nu se vor găsi, dar dacă ne gândim cum au fost ele distorsionate şi aplicate in practică de către duşmani, vom vedea consecinţele periculoase ale acestor distorsionări şi va deveni evident de ce partidul a devenit birocratic, scufundat în rutină şi formalism, lipsit de tărie, spirit revoluţionar şi entuziasm. Partidul s-a acoperit de un strat gros de rugină, de apatie politică, gândind greşit ca liderii săi vor rezolva totul pe cont propriu. Cu o astfel de concepţie s-a creat situaţia ca pentru fiecare lucru ei să spună: „aceasta este problema conducerii”,”Comitetul Central nu face greşeli”, „Stalin a spus aşa, nu mai e nimic de discutat”, etc.Stalin s-ar putea să nu fi spus multe lucruri, dar au fost acoperite cu numele său.
Aparatul şi „oficialii” au devenit „omnipotenţi”,”infailibili”, au început să opereze într-un stil birocratic sub lozinca centralismului democratic, a criticii şi auto-criticii bolşevice, care nu au mai fost bolşevice în realitate. Fără nici un dubiu, aceasta este calea prin care partidul bolşevic şi-a pierdut fosta sa vitalitate.Trăia cu sloganuri corecte, dar erau numai sloganuri; ducea la îndeplinire ordine, fără iniţiativă personală; metodele şi formele de muncă, utilizate în conducerea partidului au dat rezultate opuse la bază. În aceste condiţii măsurile administrative birocratice au început să predomine în dauna celor revoluţionare.Vigilenţa nu a mai funcţionat deoarece şi-a pierdut caracterul revoluţionar, indiferent câtă monedă s-a bătut asupra ei. Din vigilenţa partidului şi a maselor a devenit vigilenţa aparatului birocratic, şi s-a transformat in fapt, din punct de vedere formal, in vigilenţa organelor securităţii statului şi a tribunalelor.
Este de înţeles că in asemenea circumstanţe, viziuni şi sentimente non-proletare au început să prindă rădăcini in Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi în conştiinţa multor comunişti. Carierismul, servilismul, şarlatanismul, morala anti-proletară au început să se răspândească. Aceste rele au erodat partidul din interior, au înăbuşit spiritul luptei de clasă şi de sacrificiu, au încurajat tendinţele în căutarea unei „vieţi bune” cu confort, cu privilegii, cu avantaje personale, cu efort minim. In acest fel a fost creată o mentalitatea burgheză şi mic burgheză care poate fi exprimată astfel: ”Am luptat pentru acest stat socialist şi am triumfat, acum lăsaţi-ne să beneficiem de asta”, „nu putem fi atinşi, trecutul nostru ne absolvă de orice”.
Marele pericol consta din faptul că aceste concepţii începuseră să pună stăpânire chiar pe vechile cadre ale partidului cu un trecut splendid, cu origini proletare, şi chiar pe membrii Prezidiului Comitetului Central ce ar fi trebuit să fie un exemplu de puritate pentru alţii. Erau mulţi astfel de oameni în conducerea aparatului ce foloseau cu abilitate cuvintele şi frazele revoluţionare, formulele teoretice ale lui Lenin şi Stalin, ce culegeau roadele muncii altora încurajând comportamentul negativ prin exemplul lor. Prin urmare, o aristocraţie muncitorească compusă din birocraţi a fost creată in Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
Regretabil este faptul că acest proces de degenerare s-a dezvoltat sub acoperirea sloganurilor „bucuriei” si „speranţei” care asigurau „ca totul merge bine şi se desfăşoară după regulile şi normele partidului”, dar care in fapt erau violate , că „lupta de clasă este încă în desfăşurare” , că „centralismul democratic este apărat”, că „critica şi autocritica continuă ca şi înainte” ,că „există o unitate de oţel in partid”,că „nu mai sunt elemente facţionale şi antipartinice”,că „timpul grupurilor trotskyste şi buhariniste a trecut”, etc,etc.
General vorbind chiar şi elementele revoluţionare au început să considere această situaţie distorsionată ca fiind o realitate normală şi, aceasta este esenţa dramei şi greşeala fatală, prin urmare, s-a considerat că nu există nici un motiv de alarmă, că duşmanii, hoţii, violatorii moralei au fost condamnaţi de tribunale, că membri nevrednici au fost expulzaţi din partid, noi membrii luându-le locul, că la fel ca de obicei planul a fost realizat deşi cu unele mici nerealizări pentru care oamenii au fost criticaţi,condamnaţi, premiaţi etc.
Deci, în acord cu acestea, viaţa decurgea normal şi acest lucru i se raporta lui Stalin: „Totul se desfăşoară normal”. Suntem convinşi că dacă Stalin, care era un mare revoluţionar, ar fi ştiut situaţia reală din partid ar fi dat o lovitură nimicitoare acestui spirit nesănătos iar întregul partid, împreună cu tot poporul sovietic s-ar fi ridicat in picioare sa-l sprijine, deoarece ei aveau în mod corect mare încredere în Stalin.Nu numai că aparatul l-a dezinformat pe Stalin, iar birocraţia i-a deformat directivele, dar ei au creat o asemenea situaţie în rândul oamenilor şi în partid căci chiar şi atunci când Stalin mergea în sânul maselor si al cadrelor de jos ale partidului, în măsura in care vârsta şi sănătatea i-o permiteau, aceştia nu-l informau despre greşelile şi deficienţele ce apăreau deoarece aparatul implantase opina in rândul maselor şi al comuniştilor că „nu trebuie să îl necăjim pe Stalin”
Marele tărăboi pe care Hruşciov l-a făcut in jurul cultului personalităţii lui Stalin a fost in realitate un bluf. Nu Stalin, care era o persoană modestă, a construit acest cult, ci spuma revizioniştilor aglutinată la capul partidului şi al statului care nu a făcut nimic altceva decât să exploateze marea dragoste pe care poporul sovietic o nutrea faţă de Stalin mai cu seamă după victoria asupra fascismului. Dacă citim cuvântările lui Hruşciov şi Mikoian şi ale tuturor celorlalţi membri ai Prezidiului putem vedea ce laude nereţinute turnau aceşti duşmani ipocriţi la adresa lui Stalin cât acesta s-a aflat in viaţă. Este dezgustător când te gândeşti că în spatele acelor laude ei şi-au ascuns lucrăturile ostile faţă de comunişti şi de mase care astfel înşelate credeau că au de a face cu lideri loiali marxism-leninismului şi lui Stalin.
Chiar pentru un timp după moartea lui Stalin, „noii” lideri sovietici, şi mai cu seamă Hruşciov, nu au vorbit rău despre el, chiar l-au descris ca pe un „mare om”, „un lider de o indiscutabilă autoritate”, etc. Hruşciov a vorbit astfel pentru a câştiga credit in Uniunea Sovietică şi în afara ei, in scopul de a crea idea ca este loial socialismului şi revoluţiei, că continuă munca lui Lenin şi Stalin.
Hruşciov şi Mikoian erau cei mai înrăiţi duşmani ai marxism-leninismului şi ai lui Stalin. Cei doi au condus complotul si puciul pe care l-au preparat cu mult timp înainte, împreună cu antimarxiştii si elementele carieriste din Comitetul Central, din armată, şi cu lideri de la bază. Aceşti pucişti nu au dat cărţile pe faţă imediat după moartea lui Stalin, ci au continuat să-şi verse otrava lăudându-l în acelaşi timp pe Stalin.Este adevărat ca Mikoian, în particular, în multele întâlniri pe care l-am avut cu el nu l-a lăudat niciodată pe Stalin, indiferent faptul că în discursuri şi spiciuri puciştii îngrămădeau laude şi omagii la adresa lui Stalin cu orice ocazie. Ei hrăniseră cultul personalităţii lui Stalin cu scopul de a-l izola cât mai mult posibil de mase, şi, ascunzându-se in spatele acestui cult, de a prepara catastrofa.
Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu