Prizonier la Guantanamo

Cartea mollahului Abdul Salam Zaeef  fost ambasador al Emiratului Afganistanului în Pakistan, născută din lacrimi, suferință și luptă, vine sa confirme încă o dată ororile imperialismului american, injustețea și criminalitatea sa imanentă, să dezvăluie adevăratul scop al războiului din Afganistan care nu este altul decât întărirea dominației autoritare a Statele Unite asupra întregii lumi, învelite în poleiala înșelătoare a frazeologiei găunoase despre drepturile omului, stat de drept, luptă împotriva terorismului etc.

Călcând în picioare destine, terfelind demnitatea umană prin intermediul celor mai umilitoare si cumplite torturi - prizonieri ținuti absolut goi în zăpadă, bătăi pană la pierderea cunoștinței, hrană insuficientă privare de somn, simularea înecului și a execuțiilor-  încălcând fără nici un scrupul Convenția de la Geneva, ducând în eroare și împiedicând desfășurarea activității reprezentanților Crucii Roșii, America ne arată limpede calea pe care merge, calea fascismului.

Pentru a eluda legislația internațională privind drepturile omului Statele Unite folosesc nave militare transformate în centre de detenție, navigând în afara apelor teritoriale și plasate sub jurisdicția marinei americane.Un astfel de vas este USS Peleliu “amphibious assault ship” de 39.000 tone la bordul căruia autorul cărții mollahul Zaeef a fost încarcerat și torturat pană când a fost transferat în lagărul din golful cubanez.

Altă stratagemă rușinoasă folosită tot în acest scop este nerecunoașterea statutului de inamic combatant al deținuților întemnițați  la Guantanamo.
Orice cetățean, aflat oriunde  –cazul șeicului Sabir din Bosnia o dovedește- poate fi aruncat în această pușcărie politică aflată la marginea lumii în mod discreționar numai pe baza fabricării unor acuzații de terorism.

Ceea ce e afirmat mai sus este dovedit de faptul ca o mare parte din cei închiși la Guantanamo sub acuzația de terorism au fost eliberați după multi ani de închisoare, fără a se putea demonstra că au făcut vreuna din crimele pentru care au fost încarcerați. America demonstrează prin tot ce întreprinde ca numai cei slabi și mizerabili trebuie să se supună legii internaționale, în timp ce America se poate dispensa de ea.

Dar teroarea și urgia declanșată de imperialiștii yankei în Irak și Afganistan, lagărul de tortura de la Guantanamo  este o sabie cu doua tăișuri.
Ura musulmanilor fata de Statele Unite s-a intensificat în lumea întreagă.
Aceste doua războaie au smuls de pe fata Americii masca democrației lăsând la vedere chipul hâd al tiraniei. Milioane și milioane de oameni se luminează și înțeleg caracterul de jaf și de cucerire al acțiunilor complexului politico-militar american.

“Azi, ca și ieri, ne spune autorul în încheiere, afganii sunt prinși în capcana, omorați, arestați, încarcerați, torturați. Forțele străine le invadează casele, le bombardează, le umilesc femeile și copiii, ii obliga sa părăsească țara. Si, în plus, trebuie sa suporte tot felul de acuzații, de la cea a traficului de droguri, pana la cea a organizării terorismului internațional…”

Dar cu toate acestea bravul popor afgan, animat de islam și de ideea demnității naționale luptă eroic împotriva superputerii fasciste americane. E o lupta asimetrică, e lupta micuțului David împotriva uriașului Goliat, dar cu atât mai eroica, mai merituoasă și mai demnă de laudă.

Toți cei ce se numesc marxiști sau antifasciști ar trebui să se solidarizeze cu lupta afganilor împotriva contropitorului yankeu sprijinit de slugile sale-unele decăzute dar cu blazon aristocratic cum ar fi Marea Britanie.

Este bine cunoscuta de orice marxist teza fundamentala a lui Marx ca “lupta de clasa este motorul istoriei” și tot bine știut este ca ea poate îmbrăca de a lungul timpului, sau în împrejurări specifice, diverse forme și diferite aspecte. Nu trebuie sa gândim simplist și să consideram că lupta de clasă se reduce la conflictul dintre muncă și capital în interiorul unui stat anume. In cazul imperialismului, lupta popoarelor subjugate ce se zbat pentru a ieși din orbita dominației sale, are caracter de clasă dar îmbracă forma luptei pentru independenta.

Unii marxiști refuză sa sprijine lupta afganilor motivând ca ei sunt animați de islam iar luptele din Afganistan au factură religioasa, fără legătură cu cauza proletariatului. Aceasta este o grava eroare și denota o cunoaștere superficială a marxismului sau un schematism de gândire de care trebuie să ne ferim. Trebuie pe cât putem să privim problemele în mod dialectic și sa sprijinim activ și deschis lupta eroicului popor Afgan, cerând răspicat și ferm guvernului nostru retragerea militarilor romani din Afganistan.

La fel ar trebui să procedeze și cei ce se numesc antifasciști, să sesizeze caracterul fascistoid al agresiunilor americane și al NATO și sa ni se alăture în demersul nostru.

Florian Liviu

Religie și capitalism

Nici o forța nu tine în prezent mai mult lucrurile în loc în spațiul nostru politic decât asaltul religiilor asupra minților și inimilor a milioane și milioane de oameni. Trăind striviți sub presiunea unui prezent cenușiu de granit, închiși fără putința de scăpare în labirintul capitalist, aceste mulțimi rătăcesc orbește prada ușoară frazeologiei aiuritoare a popilor și a materialelor media religioase ce inunda internetul. Sutele de mii de oameni îmbrăcați sărăcăcios ce se aduna anual de sfântul Dumitru pe Dealul Mitropoliei sa se roage la Dumnezeu pentru pâine în loc sa se ducă și sa o ceara răspicat ca pe un drept inalienabil la Cotroceni  sunt dovada vie a celor afirmate mai sus.

Îndemnându-și credincioșii  sa se concentreze asupra a ceea ce se petrece în cer în detrimentul pământului, inculcând-le ideea ca individul se afla complet înrobit sub puterea destinului, ca singura salvare posibila, singura ieșire la liman este providență divina, ca ordinea lumii este data prin voința și puterea Creatorului sau asa cum fac noile religii ce îndemnându-și adepții sa se debaraseze de social, sa se abstragă din acesta și sa se concentreze exclusiv asupra lor înșiși în scopul auto cioplirii unei personalități tranchilizate, detașate de frământările lumii, religia materializata în biserica creștina sau în diverse organizații new age, se constituie într-un apărător de nădejde a ordinii sociale de exploatare și înrobire a omului, într-o forța reacționară ce întreține în mod indirect starea de defetism și deruta a clasei muncitoare și a populației.

Latura reacționară a religiei poate fi lesne observata și din lipsa de reacție publica la atacurile demolatoarea ale capitalismului asupra preceptelor morale ale creștinismului.

De la nepăsarea fata de răspândirea în masa a pornografiei pana la nepăsarea fata de tragedia copiilor și oamenilor abandonați pe străzi intru extincție putem vedea pasivitatea creștinismului, alienarea de esența sa morala.   

Renunțând la tradițiile sale de lupta, adoptând o politica capitularda în fata forțelor antinationale ce au cotropit țara, ortodoxia romanească și-a pierdut și ultima sa rațiune de existenta. Ea însăși supusa asaltului oportunismului și carierismului, măcinata de patimi materiale și erodata de marasmul unei societăți bolnave, biserica ortodoxa romana  nu mai este decât coloana vertebrala a unui sistem de afaceri  venal  camuflat de icoane și de odăjdiile popilor.

Capitalismul se folosește de religie ca de un fel de albie ocolitoare destinata preluării debitului în exces al fluviului de nemulțumiri, revendicări, sete de dreptate sociala și revolta a celor înrobiți sau ca de o contragreutate menita sa echilibreze în conștiința maselor discursul socialist. Câtă vreme popii își vor face cu obedienta datoria vor fi răsplătiți de sistem pe măsura. Dar ceea ce nu-și da seama religia creștină și reprezentanții săi este fenomenul paradoxal ca făcând jocul capitalismului, ca acceptând pentru avantaje materiale rolul de anexa pasiva a acestuia se autocondamna ea însăși la moarte și dispariție deoarece  capitalismului însuși se transforma în religie.

Prin aceasta transformare el urmărește ca nevoile religioase ale oamenilor sa fie preluate și satisfăcute de ceea ce s-ar putea numi religia capitalismului,o credință cu idoli pământeni al cărui zeu central și venerat este banul.  In aceasta noua religie cultul banului este celebrat permanent  pe toate canalele de presa alături de cultul vedetelor și al pornografiei. Marii ei preoți sunt deținătorii mijloacelor de media, urmați de cohorta mai micilor sacerdoți  care sunt jurnaliștii de rând. Morala ei se subsumează simplu și fără ambiguitate scopului succesului cu orice pret. Ea tinde sa înlocuiască treptat religiile anexate de capitalism sa le transforme în mituri și sa le așeze în vitrina istoriei alături de zeii olimpului.

Rămân în viata numai religiile care s-au decis sa lupte, acele religii care, cum ar fi islamul, sunt hotărâte sa se alăture și sa sprijine deschis lupta popoarelor ce se împărtășesc din doctrina lor împotriva cotropitorilor străini, împotriva religiei capitaliste. Aceste religii au caracter progresist, nu conțin în fibra lor nimic reacționar căci ele lupta pe viata și pe moarte, cu mari sacrificii umane, împotriva dușmanului comun al omenirii și civilizației: imperialismul capitalist al super societății occidentale. 

Florian Liviu

Despre actualitatea marxismului

Dupa prăbușirea Uniunii Sovietice, celebrând victoria vestului, ideologul american Francis Fukuyama a lansat teza sfârșitului istoriei. Am și acum în minte răspunsul inspirat al marxistului și scriitorului englez Alan Woods: "Dimpotrivă, istoria abia acum începe !". Asa este, istoria începe acum, dar se pune problema cum începe?

Ce păstram si ce aruncam la cos ? Dușmanii socialismului ar dori sa aruncam totul, inclusiv marxismul din doua motive :
1.este "învechit ", de la publicarea Manifestului comunist de către Marx și Engels in februarie 1848 și pana azi s-au scurs 161 de ani și
2.aplicarea practica a marxismului a eșuat o data cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989.

Marxismul nu este deloc învechit și nu poate fi învechit câtă vreme caracteristicile esențiale ale capitalismului s-au perpetuat pana azi și chiar mai mult, de la Marx încoace, capitalismul s-a înăsprit și deformat în rău prin evoluția sa către imperialism. Imperialismul, asa cum ne arata Lenin în lucrarea sa fundamentala Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului - am recitit-o de curând și mi-a lăsat impresia ca parca a fost scrisa ieri -, însemnând în esența înăbușirea liberei concurente de către monopolurile formate din îngemănarea capitalului bancar cu cel industrial și folosirea puterii statului de către monopoluri pentru a-și asigura accesul facil la materii prime, forța de munca ieftina , noi piețe de desfacere precum și pentru limitarea și îngrădirea concurentei altor monopoluri străine. Acest tip de capitalism a dus pana acum la doua războaie mondiale si probabil ca il va genera si pe cel de al treilea.

Era automatizării, a robotizării, a telecomunicațiilor prin satelit , a inteligentei artificiale, a fabricării computerelor în proporție de masa - acest articol este scris la un computer cumpărat de la hypermarket - nu aduce nimic nou în planul esențelor. Software-ul utilizat de computere este fabricat de un gigantic monopol numit Microsoft cu ramificații pe întreaga planeta, suportul pe care sunt stocate aceste articole si difuzarea lor către dvs. sunt furnizate tot de un monopol global care se numește Google si asa mai departe. Gradul de tehnologizare a unei societăți oricât de înalt ar fi acesta nu influențează cu nimic structura sa morala, relațiile sociale. Atacurile cu arme atomice de la Hiroshima si Nagasaki ne arata elocvent acest lucru.

Chiar dacă ne aflam în zodia informaticii și telecomunicațiilor trăim tot sub robia capitalului financiar, a marilor monopoluri ce și-au aservit puterea statelor de care aparțin, sub amenințarea distrugerii și secătuirii resurselor planetei, a crizelor capitalismului si sub amenințarea unui noi război mondial.

Progresul tehnologic nu face în capitalism decât sa amplifice exploatarea, sa o intensifice, oferă arme noi și mijloace sofisticate celor ce lupta pentru menținerea sistemului de exploatare, duce mai repede la distrugerea mediului terestru și aruncarea civilizației in barbarie.

Deci în concluzie revoluția tehnico-științifica nu schimba cu nimic natura relațiilor de producție. Cata vreme ele se circumscriu în sfera maximizării profitului și se bazează pe opoziția dintre munca și capital nu este nimic învechit in marxism, leninism, stalinism, maoism și alte doctrine ce militează pentru eliberarea clasei muncitoare din robia capitalului prin lupta.

Exista voci care se ridica și susțin ca pana și conceptul de clasa muncitoare este unul învechit, depășit, ca odată cu apariția gulerelor albe și migrării forței de munca din industrie în ramura serviciilor, odată cu dispersarea maselor compacte de muncitori datorita creșterii fără precedent a productivității muncii, clasa muncitoare s-ar fi subțiat pana la disoluție pierzându-și capacitatea de forță politica majora, iar lupta de clasa s-ar fi atenuat pana la încetare. Mergând pe firul raționamentului înseamna ca partidele și mișcările comuniste nu mai au nici o baza de masa și deci nici un motiv pentru a mai exista.

Voi încerca sa combat acest sofism pornind de la definiție:
 „prin proletariat se înțelege clasa muncitorilor salariați moderni care, neposedând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța lor de muncă pentru a putea trăi“  (Marx și Engels).

Pentru Marx clasa este o relație sociala. El nu este deloc preocupat de ceea ce fac persoanele fizice - de ceea ce sociologii numesc ocupație -sau de ramura economica unde activează- servicii, industrie, etc.  ci de încadrarea lor în  antagonismul prin care un grup îl exploatează pe altul în procesul de producție.

Pornind de aici se poate deduce poziția de clasa a ceea ce numim gulerele albe: ingineri, economiști, maiștri, supraveghetori etc. Cata vreme ei fac parte din grupul exploatat apartenența lor la clasa muncitoare este indubitabila.

Dar asa cum arata Alex Callinicos in  lucrarea The 'New Middle Class' and socialists in randul gulerelor albe exista un grup destul de numeros cu poziție de clasa incerta:  format pe deoparte din manageri si administratori cu poziții foarte înalte si cu venituri foarte ridicate ce sunt de fapt membrii salariați ai clasei capitaliste iar pe de alta din acele „gulere albe” ce acționează în numele și în interesul capitalului în procesul de producție.

Deci clasa muncitoare nu slăbește prin apariția gulerelor albe – oameni cu grad ridicat de pregătire si instrucție- ci se întărește cu aceștia, își ridica nivelul general de cunoștințe.La fel se întâmplă și în cazul trecerii muncitorului de la munca fizica epuizanta din industrie la una mai puțin solicitanta în sfera serviciilor.El va dispune de mai mult timp pe care sa-l acorde propriei instrucții. O clasa muncitoare cu nivel ridicat de pregătire si cultura este mult mai periculoasa pentru sistemul capitalist decât una ignoranta.

Concluzionând lupta de clasa este motorul istoriei iar clasa muncitoare pârghia prin care capitalismul poate fi și va fi răsturnat de la putere în interesul salvgardării civilizației.


Esecul și prăbușirea sistemelor socialiste din Uniunea Sovietica si Europa Răsăriteana nu este nicidecum eșecul marxismului asa cum vor sa încetățenească dușmanii socialismului ci eșecul hrusciovismului, un drum înfundat ce a dus oriunde a fost aplicat la social-fascism.

Acuzând pe nedrept stalinismul care indiferent in ce noian de minciuni va fi îngropat de către dușmanii săi are marele merit de a fi nimicit hidra nazista într-un război epopeic pe care numai un Homer ar fi vrednic sa-l zugrăvească, lansând teza defetista a "coexistentei pașnice a sistemelor", aventurându-se în acțiuni imperialiste atât de dăunătoare imaginii socialismului- vezi intervenția in Ungaria, ridicarea zidului Berlinului, oare lui Stalin i-ar fi fost greu sa intervină militar contra lui Tito ? -, lăsând drum liber birocrației și nomenclaturii către puterea sovietica nu a făcut altceva decât  jocul imperialismului american, a compromis socialismul în ochii susținătorilor și simpatizanților săi din întreaga lume.

Marii revoluționari cum ar fi Che Guevara sau inițiatorii grupului Baader-Meinhov simțind trădarea hrusciovistilor au preferat sa ia totul pe cont propriu murind eroic într-o lupta fără sorti de izbânda dar atât de mobilizatoare pentru generațiile ce i-au urmat și cele ce vor veni.

Ruinarea socialismului in 1989 este falimentul birocrației hruscioviste, nu a marxismului, sau al leninismului, sau al stalinismului ci rezultatul inevitabil al degenerării dictaturii proletariatului sub hrusciovism într-o dictatura birocratica social-fascista.

Si din acest motiv lupta trebuie reluata din punctul în care ea a fost deviata, deturnata de dușmanii socialismului autentic, de cei ce doreau într-o forma sau alta reinstaurarea capitalismului în Uniunea Sovietica.

Punctul de cotitura este 1953, anul morții lui Stalin.

Da, trebuie sa ne întoarcem la Marx, la Lenin, la Stalin dacă este nevoie și la Platon pentru ca adevărul rămâne adevăr în pofida trecerii timpului. Marx și Lenin au fost mari teoreticieni, spirite iluminate de har ce au reușit prin muncă titanică să dăruiască mișcării socialiste o doctrina. Stalin a fost un mare practician, un om de un curaj admirabil, un geniu militar și politic, omul în care istoria a întrupat dictatura proletariatului, liderul care a reușit sa salveze popoarele sovietice din ghearele imperialismului nazist și sa le ridice pe cea mai înaltă treaptă pe care a stat vreodata un popor, cea a salvatorilor si eliberatorilor umanitatii.

Nu avem de ce a ne rușina de faptele marilor noștri eroi.

Abandonarea tradițiilor de lupta și sânge, renunțarea la doctrina marilor  înaintași Marx, Lenin, Stalin asa cum ar vrea social democrația pe motivul inactualității și inadecvării lor la realitatea geopolitica actuala este cel mai înfundat drum dintre toate.

Florian Liviu

Ce-i de făcut ?

Ne aflam in fata unui timp istoric în care perspectiva unui nou moment revoluționar pare foarte îndepărtată atât în țara noastră cât și aiurea. Perioadele de acalmie istorica deși neplăcute și de nesuportat pentru un spirit cu adevărat revoluționar sunt foarte favorabile și utile analizei, organizării partinice și clarificărilor doctrinare.

Depunerea armelor de către clasa muncitoare și defetismul care domnește în rândurile sale este rezultatul manipulării prin intermediul mass-mediei și mai cu seama a canalelor de televiziune, fărâmițării ei în urma predării obiectivelor industriale capitalului străin, trădării cumplite a liderilor de sindicat-majoritatea aflați pe listele de plata ale SRI sau a altor servicii secrete-, părăsirii tarii de către milioane de muncitori disperați în căutarea unui loc de munca în occident, lipsei de reacție publica a intelectualității de stânga, inexistentei unui partid autentic al proletariatului.

Din nefericire în România nu ființează o forța politica unita de sorginte revoluționara clara și neîndoielnică , capabila sa adune în jurul sau pe toți susținătorii și militanții cauzei proletare, ci numai niște încercări în faza de proiect, necristalizate doctrinar, foarte eclectice și necritice cum ar nPCR, iar celor care ființează juridic, cum ar fi Partidul Alianța Socialista al domnului Constantin Rotaru,  le lipsesc tezele ce constituie condiție prealabila a autenticității revoluționare: ieșirea României din NATO, desființarea bazelor militare străine de pe teritoriul național, recâștigarea independentei pierdute a tarii.

Peisajul mai este întregit și cu câțiva intelectuali marxiști care au decis sa acționeze pe cont propriu făcându-și simțita prezenta timid în spațiul virtual al internetului.

Sarcina principala a stângii în plan organizatoric este în opinia noastră unirea tuturor acestor forte, lăsând la o parte vanitățile și orgoliile liderilor, într-un singur partid, având drept tel final cucerirea puterii de către clasa muncitoare și trimiterea odată pentru totdeauna a capitalismului la coșul de gunoi al istoriei.

In planul analizelor, un obiectiv major al intelectualilor marxiști ar trebui sa fie elaborarea unei teorii științifice care sa poată oferii o explicație coerenta colapsului sistemului socialist sovietic și a aliaților săi pentru a identifica greșelile trecutului în scopul ne repetării acestora–un punct de pornire poate fi excelenta analiza a lui Alexander Zinoviev în lucrare Super-societatea occidentala și Rusia-, precum și tendințelor actuale ale capitalismului mondial intrat se pare în faza hiper-imperialismului.

Elaborarea unei istorii  nemistificate și necosmetizate în interesul nimănui, a partidului comunist din România de la înființarea sa în 1921 și pana la dizolvarea sa în 1989.
Cercetarea și aflarea adevărului istoric despre revoluția din decembrie 1989

Demascarea caracterului limitat al democrației burgheze parlamentare în cadrul căreia clasa muncitoare nu poate spera la nimic mai mult decât are parte în prezent, adică umilință, foame, grija zilei de mâine.
Trebuie explicat clasei muncitoare de o mie de ori dacă este nevoie ca esența parlamentarismul se reduce la “a hotărâ o data la câțiva ani care membru al clasei dominante va reprima și va călca in picioare poporul în parlament”, iar votul universal este numai un instrument de dominație al burgheziei adică al milionarilor jefuitori ai averii statului.

In plan doctrinar trebuie sa o spunem deschis ca piatra de încercare a oricărui auto declarat marxist este leninismul acestuia. Redus la esență leninismul înseamnă valorificarea la maximum a valentelor revoluționare ale marxismului, toleranță zero fata de oportunism-orice teorie care are ca ax central teza înțelegerii, impaciuirii claselor cum ar fi social democratia-, intransigentă politică insemnand mergere pana in panzele albe pe cartea revolutiei proletare.

Iar revoluția proletara are drept obiectiv principal sfărâmarea statului burghez-în nici un caz nu se pune problema reformării acestuia-, dezmembrarea totala a mașinăriei birocrato-militaro-represive și înlocuirea acesteia cu o noua forma politica elastica care sa permită exprimarea unei diversități de interese și în cadrul căreia sa se poată înfăptui eliberarea economica a muncii.

Nu trebuie pierdut din vedere ca sarcina zero a primului guvern al clasei muncitoare o data instalat la putere va fi reglarea conturilor cu foștii tovarăși, adică judecarea și condamnarea celor ce se fac vinovați de organizarea loviturii de stat din 1989 soldata cu sute de morți nevinovați, trădarea intereselor clasei muncitoare având drept rezultanta  îndepărtarea sa de la putere și de predarea tarii în vederea jefuirii ei de către capitalurile monopoliste internaționale.

Precum se vede, în fata militanților, activiștilor ,simpatizanților și susținătorilor cauzei socialiste stau obiective multiple cu grad de dificultate ridicat. De modul în care ne vom achita de aceste sarcini și de altele care vor apărea pe parcurs va depinde dacă momentul revoluționar ce va fi sa vina ne va găsi pregătiți sau nu. Daca vom fi pregătiți și bine organizați puterea va trece mult mai lesne în mâinile clasei muncitoare, dacă ne va prinde nepregătiți el va fi deturnat de forțele ostile socialismului și celor ce își câștigă pâinea muncind salvându-și puterea, rangurile și privilegiile asa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie.

Florian Liviu

Nicolae Ceaușescu

Astăzi aniversam 92 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, marele patriot roman căzut la Târgoviște sub gloanțele contrarevoluției iliesciene. Modul demn și eroic în care s-a comportat în timpul martiriului pus la cale dușmanii  clasei muncitoare și cărora nu le-a oferit nici o clipa satisfacția îngenuncherii, a fricii sau a disperării , murind alături de femeia pe care a iubit-o si care l-a urmat întreaga viata, intonând amândoi acordurile eliberatoare ale Internaționalei , strigând cu ultima suflare „Traiască socialismul” a fost încheierea apoteotica a unei excepționale cariere politice pusa în slujba ridicării nivelului de viaţă al clase muncitoare, ridicării României pe drumul către modernitate. Nicolae Ceaușescu a murit dar spiritul ceausismului va intra în conștiința neamului din ce în ce mai adânc identificându-se intim cu conceptele de Bine și Dreptate.

Dar ce înseamna ceausismul, care este esenţa acestuia?
Ceaușismul este efortul colectiv al unui popor turnat în formele economiei socialiste planificate, canalizarea tuturor energiilor acestuia de către o conducere onesta și înțeleapta, pentru propășirea și dezvoltarea armonioasa a tarii, pentru  un standard de viata decent asigurat tuturor.

Toleranta zero la furt, corupție, parazitism, lenevie, însușire de bunuri necuvenite, comerț ilicit. Orice avere căreia posesorul nu-i putea justifica existenta prin munca cinstita era confiscata și deținătorul încarcerat. Pușcăriile socialiste erau intesate pana la refuz de delapidatori - multi din marii capitaliști postdecembriști de acolo și-au început cariera.

Meritocrație autentica prin promovarea valorilor și respingerea nonvalorilor.
Învățământul superior de stat absolut gratuit, de înalt nivel comparabil cu universitățile occidentale de prestigiu, dar condiționat de un dificil însa onest examen de admitere, constituia garanția ascensiunii sociale. Rolul sau în ceausism era formarea unei elite tehnico-umaniste apta sa preia conducerea societății.

Democrație autentica prin asigurarea accesului tuturor cetățenilor tarii la cultura, la practicarea sportului,la munca conform pregătirii, la învățământ gratuit de toate gradele, la concedii de odihna în stațiuni, la asistenta medicala gratuita de cea mai înaltă calitate,la locuința decenta, la exprimare artistica libera câtă vreme aceasta nu adopta poziții anti-socialiste sau antiromânești.

Consolidarea independentei politico-militare a României prin industrializare, printr-o politica externa principiala, lipsita de servilism, bazata pe principiul „neamestecului in treburile interne”,  prin conceptul militaro-strategic de apărare a patriei de către întregul popor înarmat, acum abandonat în favoarea unei minuscule și obediente armate de mercenari creata de imperialiștii americani cu banii poporului roman pentru a le slujii interesele aiurea.

Solidaritate cu cei multi, sărmani și înfometați de pe planeta, ce lupta cu arma ori prin alte mijloace pentru pâine și emancipare. Pentru impunerea unei noi ordini mondiale, juste și echitabile in care Occidentul bogat sa nu mai traiască din exploatarea fără satiu a lumii sărace și în care veniturile întregii planete sa nu se mai scurgă doar în buzunarele supersocietatii occidentale fără ca aceasta sa nu dea nimic la schimb.

Lupta activa pentru pace, pentru oprirea agresiunilor coloniale înfăptuite de puterile imperialiste, indiferent ce pretexte ar invoca acestea, împotriva unor state mai slabe și lipsite de apărare cum ar fi  Irak și Afganistan, condamnarea ferma și răspicată a invadatorilor și afirmarea sprijinului pentru luptătorii anti-ocupație.

Ceaușescu, desi uneori inconsecvent cu el însuși, a murit demn sub gloanțele dușmanilor socialismului și ai clasei muncitoare în apărarea ideilor și principiilor  enunțate mai sus.
Epoca sa n-a fost idilica ci aspra și plina de greutăți, dar în același timp măreață și istorica prin cele înfăptuite de poporul liber călăuzit de un părinte intelpt.Cel mai prețios lucru care rămâne în urma lui Ceaușescu este demonstrația elocventa a tezei ca prin socialism și numai prin socialism un popor întreg chinuit de istorie se poate înălța și intra în rezonanta deplina cu civilizația căreia ii aparține.

Florian Liviu

Trădarea intelectualilor

Dupa 1989 intelectualii antebelici dar și cei formați în anii socialismului au întors spatele clasei muncitoare abandonând-o, lăsând-o de izbeliște în fata dușmanilor săi,  fără mustrări de conștiința, primii uitând că aceasta le-a întins o mană prietenească în anii dictaturii sale, iar ceilalți de unde au plecat.

Dacă trădarea intelectualilor proveniți din vechea burghezie e mai ușor de înțeles și de suportat cu atât mai  jalnica și condamnabila este trădarea intelectualilor originari din rândul paturilor sărace cărora numai și numai socialismul le-a oferit un statut demn,onorabil.

Singura explicație nu poate fi decât credința falsa ca abandonând și fugind de socialism pot fugii și de propria îngustime a mintii, a conștiinței și a talentului. Au crezut ca pot ascunde adormirea vulcanului interior al creației, sau irosirea lavei acestuia în nesfârșite și sterile bacanale, ca pot înșela viata, istoria și pe ei însăși mințind ca  socialismul i-a lipsit de libertate, i-a siluit sa-l slujească, le-a impus teme deturnându-le astfel vocația.

Hidoșenia lor morala consta în ascunderea sterilității, impotentei, aridității artistice sub faldurile unei pretinse dictaturi, ce ii hrănea în pritaneu, numai pentru a lustrui cu coatele lor ascuțite mesele cafenelelor .

Il urau pe Ceaușescu din invidie - Ion Ianoși mărturisește printre rânduri în “Eu și El” - deoarece nu erau în stare sa opună faptelor acestuia ce schimbau la propriu fata tarii o opera artistica pe măsură. Erau chinuiți de neputința de a tine pasul în plan artistic cu epoca în care ființau.

Măreția epocii cerea capodopere, iar ei abia puteau da lucrări de serie.
In timp ce Ceaușescu făcea Istorie, ei făceau bancuri măcinați de frustrări și de pizma, cautând în zadar sa înțeleagă cum fiul unor țărani amărați din Scornicești e sufletul ce radiază viata și energie în toate ungherele tarii.

S-au mințit intre ei ca scriu pentru sertar, ca astfel își fac datoria de conștiințe libere ce protestează, se opun dictaturii. Dar când contrarevoluția a devenit fapt împlinit iar Ceaușescu a fost răsturnat sertarele s-au dovedit goale, ca și sufletele lor, ca și capetele lor.

Ne întrebăm cu amaraciune ce ar fi ajuns Mircea Dinescu daca s-ar fi nascut azi, asa cum s-a nascut cu mai bine de 50 de ani in urma, intr-o familie saraca din Slobozia ? Un nimeni.

Si atunci de unde atâta ura fata de socialism la acest intelectual fără scrupule, animat doar de o nestăvilită sete de parvenire, îmburghezit pana în vârful unghiilor ca și Stelian Tănase și ca toți ceilalți dealtfel, al cărui spirit egoist și îngust cu rădăcini în zona burții nu poate cugeta decât la destinația tigăii. Dar Ion Cristoiu, dar Andrei Plesu, dar  Gabriel Liiceanu, și multi alții ca ei ?

Toti aceștia au învățat la universități foarte bune de stat, au avut parte de profesori emeriți, și au fost promovați în funcții importante în anii socialismului încă de foarte tineri.Clasa muncitoare și-a pus speranțele în ei crezând naiva ca ii vor reprezenta interesele.S-au folosit de primul prilej pentru a musca cu perfidie mana care i-a hrănit. Au întors armele contra muncitorilor fără remușcări , contribuind mijlocit și nemijlocit la desființarea și transformarea ei din clasa sociala educata și dotata cu conștiința într-o turma înfometată ai cărei indivizi se confrunta cu spectrul mizeriei și al extincției.

Consolarea care ne rămâne este ca privind aceasta intelectualitate amorala și acreativă ce dorește a se legitima valoric prin vocația sa anticomunista și ce se pretinde îmbrăcată în straiele cele mai rafinate și scumpe ale spiritului  sa exclamăm precum copilul din celebra poveste a lui Andersen :”Împăratul e gol !”

Si mai este ceva, foarte profund și foarte important, cele mai înalte conștiințe, geniile acestui popor s-au raliat în marea lor majoritate ideii socialiste, ideii dreptății absolute și a binelui social. Dintre aceste mari spirite enumeram pe Tudor Arghezi, George Călinescu, Mihai Sadoveanu, Ion Barbu, G.Bacovia, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Marin Preda, Eugen Barbu, Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Camil Ressu si multi, multi alții.

Florian Liviu

Ilich Ramirez Sanchez un erou al luptei pentru libertate

Moto:”Sa înlocuim armele criticii cu critica armelor”  K.Marx

Într-o lume dominata de egoism, servilism și lașitate, subordonata  total scopului mărginit și obtuz al parvenirii cu orice preț, in care Idealul și Cauza s-au înclinat in fata atotputerniciei banului, oameni precum Ilich Ramirez Sanchez se nasc și exista pentru a ne lumina conștiințele aidoma unor meteoriți ce străbat genunile spațiului pentru a sfârși licărind efemer în contact cu atmosfera terestra. Iar asemenea lor  care cu cât bezna nopții este mai adânca cu atât flăcările în care se mistuie sunt mai luminoase, la fel și revoluționarii ca Ramirez Sanchez ce lupta cu arma la umăr pentru idealul dreptății sociale se înalta vederii noastre într-o statura cu atât mai curata, mai morala si mai luminoasa cu cât lumea în care ei se mistuie și ard este mai murdara, mai corupta, mai josnica mai demna de dispreț.

Cei ce conduc lumea prin manipulare sau prin forța, cei ce dețin puterea de a pătrunde în conștiințele noastre prin miile de voci ale crainicilor media îl numesc în mod mincinos terorist. Ei prezintă faptele denaturat urmărind sa arunce cu noroi, sa minimalizeze remarcabilele fapte de arme ale eroului. Adevărații teroriști sunt cei ce acuza de terorism. Ei urmăresc sa însele opinia publica afirmând în mod fals ca teroarea lovește la întâmplare, fără discriminare, fără rațiune, ca ea lovește în popor. Nimic mai neadevărat. Țintele gherilei urbane sunt marii capitaliști, marii bancheri, politicienii și magistrații corupți, liderii de sindicat trădători, trusturile de presa mincinoase, ofițerii serviciilor secrete, bazele armatelor imperialiste. Acestea constituie obiective legitime iar lupta împotriva lor un act eroic de dreptate supra juridica, scopul final fiind trezirea conștiinței maselor la idea de libertate sociala, răsturnarea capitalismului.

America latina pământul natal al lui Ilich Ramirez Scanchez  s-a dovedit un sol fertil pentru ideile marxiste revoluționare. Pe acest continent binecuvântat socialismul a biruit în trei state:Venezuela, Cuba și Bolivia. Exemplul reușitei lor, împreuna cu marea figura a celui care a fost Che Guevara, intrat în istorie ca revoluționarul prin excelenta, figura la care noi o asociem și pe cea al lui Ilich Ramirez Sanchez pentru faptele sale de arme excepționale, va avea cu siguranța ecouri în inimile noii generații de militanți și luptători ce au datoria de a duce mai departe steagul rosu al luptei celor multi și asupriți. Probabil ca aici, prin lupta decisa a popoarelor continentului se va naște o a doua Uniune Sovietica, în coasta celei mai reacționare puteri imperialiste.

Ștacheta înălțata de eroii socialismului și ai mișcării muncitorești este desigur foarte sus greu de atins și mai cu seama de depășit. Datoria noastră este sa facem toate eforturile, tot ce tine de voința noastră, de capacitatea noastră de munca și de lupta pentru a ne ridica la înălțimea statutului de luptător pentru libertatea clasei muncitoare. Moralmente trebuie sa fim pregătiți chiar și pentru prețul suprem. Che Guevara spunea cândva: ”Nu-mi pasa dacă mor cată vreme cineva ridica arma mea și continua sa tragă”.

Florian Liviu

Industrializarea socialistă

În anul 1948, populația rurală reprezenta 76,6% față de 23,4% populația urbană.
Conform cu „Enciclopedia României” din 1938, producția in­dustrială pe cap de locuitor era de 14 ori mai mică decât în S.U.A., de aproape 12 ori ca în Anglia şi de aproape 9 ori față de Germania…,iar venitul național pe locuitor înregistra în țara noastră abia 80 de dolari, nivel ce situa România pe ultimele locuri în statisticile internaționale.
În 1938, rămânea adevărat ceea ce a scris I.G. Duca în 1902: „Trebuie căutată soluția chestiei agrare în ameliorarea soartei țăranilor. În regiunea Mississippi, cu munca pe două zile, un negru îşi poate cumpăra o pereche de ghete, iar la noi un țăran ar trebui să muncească 45 zile…”

De la aceste cifre seci, de la aceasta realitate istorica a subdezvoltării s-a plecat în cursa pentru industrializare, pentru crearea unei agriculturi moderne având drept baza asocierea țăranilor în cooperative agricole sprijinite de stat cu mașini și utilaje, îngrășăminte, semințe de calitate și un sistem de irigații la scara națională. In aceasta curajoasa intreprindere socialiștii romani au avut înaintea lor modelul sovietic.Tânăra industrie sovietica creata sub conducerea lui Stalin pe baza unor planuri cincinale –conceptul de plan cincinal este rodul creativității economiștilor rusi- în intervalul 1928-1940 își dovedise forța și puterea în încleștarea titanica cu barbara mașină de război nazista.
Mai mult sovieticii dovediseră lumii întregi ca economia planificata este net superioara economiei capitaliste de piață.

In ciuda numeroaselor piedici ridicate de către dușmanii regimului, de inerția conștiințelor ce continuau sa gândească in termenii vechii orânduiri, de lipsa resurselor materiale și financiare, de lipsa competentelor tehnice și tehnologice, poporul în marea sa majoritate a înțeles miza istorica a provocării ce ii stătea în fata și s-a angajat pe drumul spinos al industrializării cu convingerea intima ca socialismul fără un nivel de viata ridicat nu ar fi decât visul de dreptate absoluta a unor utopiști.

Progresele nu s-au lăsat așteptate. In 1977 populația rurala coborâse la 52,5% iar populația urbana crescuse la 47,5% . Dar prinși în vâltoarea acțiunii, în încordarea voinței și a intelectului pana la limita supraumanului, partidul a ajuns la credința falsa ca industria reprezinta summum bonum, pe când ea nu este în realitate decât un rău necesar, mijloc absolut indispensabil civilizației pentru producerea îndestulătoare a bunurilor de consum, dar ce trebuie folosit cu măsura și ințelepciune pentru ca răul provocat de el, sa nu afecteze societatea în mai mare măsura decât binele ce-l generează.

Subordonarea înrobitoare a indivizilor fata de diviziunea muncii rămâne valabila și în socialism, precum si alienarea individului prin înstrăinarea sa de produsul muncii sale în cadrul producției industriale. Producția sociala accentuează diferențele și contradicțiile dialectice dintre munca fizica și munca intelectuala- apariția „gulerelor albe” ca grup distinct cu interese specifice în rândul clasei muncitoare. Aceste fenomene aparent marginale ce nu au fost contracarate în nici un fel de aparatul de partid, au dus în timp la demoralizarea clasei muncitoare, la inducerea în rândurile sale a unei atitudini defetiste ce au făcut-o sa-și plece urechea la propaganda insinuoasa a dușmanilor socialismului.

La aceste fenomene negative implicate de industrializare putem adăuga dezrădăcinarea forțata a unei mari mase de țărani din mediul rural și transformarea lor peste noapte în muncitori industriali cu o conștiința de clasa foarte precara și pregătire politica inexistenta. Aceasta pătrundere masiva a elementului țărănesc în muncitorimea orășeneasca a dus la diluarea conștiinței de clasa a muncitorimii în general, la scindarea clasei muncitoare și în final la subminarea bazei partidului.Muncitorii proveniți din țărani erau și au rămas aserviți concepțiilor individualiste țărănești și nu s-au raliat niciodată sincer la ideea socialista. Ei au reprezentat pentru partid un balast de care acesta nici măcar nu a fost conștient.

Tot industrializarea a dus în mod natural la nașterea unei birocrații tehnico-administrative. Ea sa constituit într-o pătură aparte aservita nomenclaturii de partid dar cu ambiții de dobândire a independentei. Conflictul dintre birocrația economica și nomenclatura nemediat de nimeni, lăsat la voia întâmplării a dus de asemenea la slăbirea partidului.

Toate acestea dar mai cu seama ritmul prea susținut al investițiilor, poate justificabil in perspectiva viitorului, în dauna consumului populației au dus la starea de nemulțumire accentuata și fierbere din 1989.

Dar cu tot deznodământul nefast pentru socialism, ca urmare a trădării lui Ion Iliescu -socialismul a fost înlăturat de Iliescu nu de asa zisa revoluție- cei ce și-au asumat sarcina creării unei industrii naționale, sarcină dusă pană la capăt chiar cu prețul vieții, cu toate minusurile și greșelile inerente unei construcții monumentale de o asa amploare, merita stima și prețuirea întregului popor roman și a generațiilor următoare.

In ultimii 20 de ani România a fost deposedata de industria pentru care marea majoritate dintre noi am suferit de frig și foame.Tonul l-a dat alogenul Petre Roman care a declarat cu marsevie ca industria tarii este „un morman de fiare vechi”. Rezultatele dezindustrializarii se vad în suferințele incomparabil mai mari pe care acest popor este osândit sa le îndure.

Florian Liviu

Oamenii bombă

Nimic nu a zguduit mai mult Occidentul din autosuficiența sa găunoasă decât trezirea în ultimele decenii a conștiinței adormite a lumii musulmane arabe și ne-arabe decisă să scuture prin conflict deschis odată pentru totdeauna jugul și dominația Vestului.

Un rol cheie, în plan psihologic, în această lupta dintre David și Goliat îl au oamenii bombă, martirii musulmani ce ajung sa se elibereze de apriga dorință de a trăi aceasta viată, înălțându-se pana la treapta înțelegerii unei alte existente superioare pentru care se pregătesc conștienți de pieirea lor.

Civilizația occidentala decadenta ripostează la acest fel de gest încercând sa-i știrbească gravitatea și măreția numindu-l act terorist iar pe autori naivi fanatici religioși. Ea nu poate înțelege nici în ruptul capului cum niște oameni pulsând de tinerețe și iubind viata, bărbați dar și femei, aleg benevol și merg cu voioșie la moarte în slujba unei idei.

Atât de mult s-a alienat societatea occidentala de esența sa creștina martirica, atât de mult s-a îmbibat de capitalism și de relații de piața pana în străfundul celulei sale de baza care este familia încât tot ce este forța spirituala ii este străina.

Ii este propriu capitalismului să macine intre rotile sale dințate, în retortele sale otrăvite, orice forma de spirit și sa o înlocuiască cu relații de piața. Asa numita moarte a ideologiilor, facerea și desfacerea familiilor, marginalizarea religiei nu sunt decât fenomene ale substituirii relațiilor bazate pe credința și ideal cu relații de piață.
Dar acest triumf aproape total al capitalismului în conștiințele occidentale este amenințat de un dușman implacabil: omul bombă.

Occidentul știe că ori impune cu forța forma sa de capitalism depersonalizant restului lumii și în special lumii islamice, ori este amenințată chiar propria sa existenta. Este o miza colosala în joc iar forțele aflate în conflict se înfrunta in Afganistan, devenit pentru moment nod istoric și scena a destinului planetar. Este o înfruntarea intre civilizația materialista occidentala a banului, a mercenarilor și spiritul de lupta eroic al poporului afgan, dar și o lupta intre religii.
O religie care nu poate produce oameni în stare sa-și dea bucuroși viata pentru crezul ei este o religie moarta și aici îl putem parafraza pe Nietzsche zicând: “Dumnezeul creștin e mort !” iar peste mormântul sau strălucește triumfătoare piața capitalista cu al sau idol adorat:banul.
Invers, o religie ca cea islamica în stare sa-și înalte credincioșii pana la creasta ultima a sacrificiului de sine mustește de viata și putere.

Afganistan este primul focar al luptei deschise a lumii musulmane în încercarea sa cutezătoare de a se elibera de sub jugul occidental. Cu siguranța vor urma și altele. Probabil ca în lupta titanica ce se va da în următorii ani influenta nefasta a occidentului va fi maturata din lumea araba. Daca arabii vor reuși sa se emancipeze, valul emancipării ar putea cuprinde lumea ca un foc de la un capăt la altul. Silit sa traiască îndiguit în propriile sale granițe, fără acces la izvorul nesecat de bogăție pe care îl constituie însușirea muncii popoarelor asuprite, silit sa renunțe la traiul sau parazitar, obligat sa muncească din greu pentru a-și câștiga existenta, Occidentul se va scutura de capitalism sau va pieri.

Zorii creștinismului s-au arătat lumii prin sângele martirilor creștini vărsat fără zgârcenie pe tot întinsul Imperiului Roman. Foarte putini contemporani au deslușit în bucuria cu care primii creștini întâmpinau martiriul semnele atingerii limitelor societății sclavagiste, semnele drumului înfundat pe care mergea Roma . In câteva sute de ani cea mai mare, mai trainica și înfricoșătoare construcție politica a antichității zăcea prăbușita în țăndări și ruina. Acum nu mai este nevoie de sute de ani pentru prăbușirea unui imperiu, istoria se întâmpla azi cu viteză mult superioară iar oamenii bombă se pot dovedi pentru capitalismul occidental mai periculoși decât toate rachetele sovietice.

Florian Liviu

ILIESCU DA UN NOU INTERVIU INTR-UN ZIAR MOSCOVIT DESPRE REVOLUTIE

Remarcam cu amărăciune la acest om ce nu mai are mult de trăit, în interviurile pe care le acorda presei, aceeași frazeologie a minciunii și urii fata de Ceaușescu și fata de socialism. Trimis sa studieze la Moscova de Ana Pauker, probabil ca un gest de recunoștință în memoria tatălui sau care și-a jertfit viata pentru cauza socialismului, Iliescu nu a înțeles nimic din înaltele idealuri marxiste . Oportunismul și carierismul l-au trădat încă de tânăr astfel încât a fost trecut de Ceaușescu pe linia doi apoi trei. A fost un afront de nesuportat. Gândul unei răzbunări cumplite a încolțit în inima sa sărata. I-a fost cumplit de greu sa traiască în acest lung răstimp pana în 1989 cu ura care i se cuibărise în viscere și pe care o hrănea cu speranța zilei răfuielii. In imaginarul sau măcinat de dorința de revanșa numai moartea lui Ceaușescu nu i se părea de ajuns, nu-i potolea instinctele atavice, setea de sânge, dorea și moartea Elenei Ceaușescu și a copiilor acestora . Si iată ca ziua mult visata a sosit. N-a ezitat nici un moment sa-și trimită la moarte fostul șef politic cu soție cu tot, nu s-a cutremurat nici un moment, n-a avut nici o remușcare, nici o tresărire de conștiința. A semnat sentința la moarte a Ceausestilor cu bucurie, cu o stare de voioșie ce i-a adus pentru o clipa împlinirea. Răzbunarea visata timp de douăzeci de ani avea loc în sfârșit. Iliescu își savura lacom sinistrul sau triumf împotriva Legii Morale. Sângele vărsat atunci ne urmărește încă și ne subjuga ca un blestem din cercul căruia nu putem ieși. Nimic nu se va putea realiza în aceasta țară pana când Legea Morala terfelita de Iliescu nu va ieși de sub semnul blestemului.Acum când s-au adunat douăzeci de ani de la acel asasinat odios, și când Iliescu nu mai are nimic de pierdut, așteptam ca asasinul sa-și mărturisească păcatul și astfel sa-și încheie socotelile pamântești într-un fel mântuit. Dar de unde atâta noblețe de suflet la un om hrănit cu ura, resentiment și sete de sânge aproape doua decenii.Puterea de a-ți mărturisii păcatele este o virtute prea mare pentru un suflet atât de mic și meschin cum este cel al lui Ion Iliescu, conducător prin frauda a destinelor acestui popor vreme de aproape zece ani. Dar exista consolarea ca un mare afront i se întâmplă și lui Iliescu pe măsura trecerii timpului, în conștiința generațiilor ce vin martiriul lui Ceaușescu îl ridica pe acesta pe un piedestal meritat și îl coboară pe Iliescu acolo unde ii este locul: la lada de gunoi a istoriei.

Florian Liviu