Se afișează postările cu eticheta Democracia Real Ya. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Democracia Real Ya. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 iunie 2011

"Democrație Reală Acum" vine în România (Cluj, duminică, Eroilor,18.00)

Comunicat mișcarea „Democrație Reală Acum”
 
Mișcarea „Democrație Reală Acum” se manifestă și la Cluj, duminică, 5 iunie, 2011, începând cu ora 18.00, pe B-dul Eroilor, în jurul monumentului dedicat Memorandiștilor (la „Clopot”). Clujul se alătură sutelor de mii de tineri protestatari din peste 130 de orașe europene care ies în stradă în data de 5 iunie, sub egida „European Revolution”. Vă așteptăm cu mesaje de protest, pancarte ori nemulțumiri cetățenești, pe care le vom aduna într-o „Cutie a indignărilor” după care le prezentăm opiniei publice și autorităților.
Mișcarea „Democrație Reală Acum” din România se solidarizează cu evenimentele din Spania, Grecia, Franța, Marea Britanie etc. și consideră că problemele pentru care cetățenii din întreaga Europă au ieșit în stradă le regăsim și în România.
Nu reprezentăm vreo formațiune politică și nu susținem exclusiv vreun grup religios sau etnic. Suntem simpli cetățeni, iar factorul nostru de coeziune îl reprezintă indignarea față de felul în care funcționează sistemul politico-economic în Romania și la nivel internațional.
Suntem indignați de abuzurile și corupția politicienilor, băncilor și afaceriștilor care au adus România în starea actuală. Vrem ca responsabilii pentru criza și inegalitățile economice să plătească pentru această injustiție și nu cetățenii prin impunerea măsurilor de austeritate (tăieri salariale, creșterea taxelor și impozitelor, creșterea prețurilor la servicii, disponibilizări etc.).
Dorim asigurarea unor locuri de muncă plătite decent, accesul la educație publică de calitate și la un sistem sanitar gratuit și eficient, dreptul la egalitate de șansă, la o participare politică reală, dincolo de democrația electorală, și la o dezvoltare personală liberă.
Vrem să fim considerați ființe umane, nu mașini de vot manipulabile o dată la 4 ani. Iluzia democrației este întreținută de un vot care nu îți dă posibilitatea reală de a schimba ceva, ci doar  să alegi răul cel mai mic. Indiferent de rezultat, puterea rămâne în mâinile lor.
Dorim suspendarea acordurilor cu FMI și Banca Mondială deoarece acestea reprezintă sursa îndatorării și sărăcirii României pe termen lung, în condițiile în care populația va trebui să suporte returnarea împrumuturilor prin impunerea unor noi măsuri de austeritate. Într-o paradigmă de tip neoliberal, FMI-ul și Banca Mondială sunt organisme care urmăresc doar profitul câtorva privilegiați și nu bunăstarea generală a populației. O Românie săracă și îndatorată își pierde libertatea și suveranitatea de a-și alege viitorul.
Pentru toate acestea suntem indignați! Vom lupta pentru drepturile noastre! Vrem o Democrație Reală Acum! Cetățenii nu sunt subordonați statului și capitalului speculativ, comunitățile de cetățeni asociați constituie statul!
Indignații
http://www.eurevo.org/
http://www.eurevolution.com/
http://roarmag.org/
http://wrong.ro/manifest/
Contact:

indignativacluj@gmail.com

joi, 26 mai 2011

Democracia Real Ya - Democraţie adevărată acum !


Revolta spaniolă
Începând cu 15 mai s-a declanşat în Spania, bulversată de criza capitalismului mondial, răvăşită de şomaj masiv în rândul tinerilor, de lipsa de speranţe şi de orizont, o mişcare de mase ce nu poate fi neglijată.

S-ar putea ca această revoltă spaniolă, inspirată de platforma Democracia Real Ya, prin compoziţia ei socială, să dea dreptate celor care au teoretizat alinierea clasei muncitoare în cadrul capitalismul contemporan, ieşirea ei din prim plan şi ivirea pe scena politică a noi forţe revoluţionare cum ar fi studenţimea, minorităţile rasiale, lumpenproletariatul.

Aceste forţe par a fi mai capabile şi mai motivate decât clasa muncitoare să ajungă la o conştiinţă emancipată de ideologia burgheză.

Problema care se pune este, cum şi până unde poate evolua această mişcare ? Dacă ea se va îndrepta în direcţia radicală, anticapitalistă atunci violenţa este inevitabilă, pentru că sistemul actual perverteşte majoritatea oamenilor printr-o falsă conştiinţă, de care doar puţini reuşesc să se elibereze singuri.

Capitalismul contemporan a inventat asemenea mijloace de asimilare a tuturor formelor culturii şi ale gândirii, încât poate dezarma critica prin transformarea discursului ei într-un element al sistemului: lucrul de care e nevoie este, din acest motiv, modalitatea violentă a criticii, care nu poate fi asimilată de sistem.

Libertatea cuvântului şi a întrunirilor, toleranţa şi instituţiile democratice şi-au pierdut capacitatea eliberatoare iniţială şi sunt, toate, azi, mijloace de perpetuare a dominaţiei spirituale a valorilor capitaliste. Totuşi, se pare că tinerii din Puerta del Sol au înţeles aceste lucruri din moment ce cer nici mai mult nici mai puţin decât: Democracia Real Ya.

Democracia Real Ya, ca transcendere a democraţiei burgheze, înseamnă eliberare de “libertăţile democratice burgheze ” şi de toleranţa burgheză pentru a cucerii adevărata libertate şi adevărata toleranţă.

Adevărata toleranţă nu poate proteja false cuvinte şi fapte nelegiuite care în mod vădit contrazic şi compromit posibilităţile de eliberare.

Libertatea cuvântului nu poate fi justificată dacă se dovedeşte că ea perpetuează neadevărul.

O asemenea libertate prezumă că toate schimbările dezirabile pot fi realizate pe calea discuţiei raţionale în cadrul “sistemului”; de fapt tot ce se poate obţine pe această cale duce la consolidarea sistemului.
Mass-media descriu, ce-i drept, atrocităţile lumii contemporane, dar o fac într-un mod neutru, imparţial.
Dacă obiectivitatea stă în legătură cu adevărul şi dacă adevărul este mai mult o chestiune de logică şi de ştiinţă, atunci acest gen de obiectivitate este fals şi acest gen de toleranţă este inuman.

În acest sens, Democracia Real Ya ar însemna combaterea îndoctrinării şi încurajarea dezvoltării forţelor eliberatoare, chiar dacă s-ar recurge la mijloace aparent nedemocratice cum ar fi: abrogarea libertăţii cuvântului şi a libertăţii de întrunire pentru grupurile şi mişcările care promovează politici agresive, înarmarea, şovinismul, discriminarea pe criterii de rasă şi religie, sau a grupurilor care se opun extinderii serviciilor publice, a securităţii sociale, a asistenţei medicale, în plus, restabilirea libertăţii gândirii ar putea necesita îngrădiri severe ale conţinuturilor predate şi ale practicilor din instituţiile de învăţământ.

În domeniul economic Democracia Real Ya înseamnă transcenderea liberei iniţiative prin suprimarea libertăţii vulpii în coteţul cu găini, adică îngrădirea libertăţii capitalului de a dispune discreţionar de muncă. O lume în care oamenii se bucură de libertate, nu corporaţiile. Deoarece capitalul este mult mai mult un produs social decât individual, ar trebui să se afle mai mult în posesia comună a societăţii, decât în posesia particulară a indivizilor.