Clarificări necesare.

Domnule Bogdan,

Haidem să lămurim lucrurile şi să mă fac, cred eu, înţeles. Eu nu am nimic cu dvs. personal, nu ne cunoaştem în carne şi oase, tot ce ştim unul despre altul este cules din spaţiul virtual, poate sunteţi un om cu bune intenţii, soţ şi părinte iubitor, o fire veselă, un leiofil, etc. Eu am cu politica pe care o exprimaţi. Deşi rădăcinile dvs. de clasă ar trebui să vă conducă spre socialism, spiritul de parvenire, traiul mic-burghez de funcţionar la stat într-un minister cu leafa lunară asigurată, ferit de vicisitudinile vieţii în jungla capitalistă, au învins şi precumpănind v-au aruncat în tabăra duşmanilor socialismului.

Repetaţi cu obstinaţie că sunteţi apolitic şi naţionalist, ceea ce este o contradicţie pentru că naţionalismul este o politică. Dar din păcate naţionalismul dvs. calchiat după cel vadimist nu este decât xenofobie, ură împotriva ungurilor, ruşilor, evreilor, ţiganilor, etc., eludând şi trecând conştient sub tăcere problema independenţei pierdute a ţării, a trupelor americane "prietene" aflate pe teritoriul nostru, a prezenţei armate româneşti alături de imperialiştii NATO în Afganistan, etc. Simt în tonul dvs. ură şi mânie atunci când vorbiţi despre bolşevici, Uniunea Sovietică şi servilism provincial, complexe dâmboviţene şi admiraţie ineptă când vorbiţi despre Occident.
În mentalul dvs. Occidentul este Raiul, iar Uniunea Sovietică Iadul sau balaurul pe care primul în rol de Sfântul Gheorghe l-a ucis cu suliţa în luptă dreaptă.
Credeţi că sunteţi şi vă daţi guru în problema naţională, în probleme de istorie naţională şi universală, dar vă asigur că mai aveţi multe de învăţat şi mai cu seamă de reflectat asupra evenimentelor. Ţineţi cont că istoria este hermeneutică, şi nicidecum o ştiinţă pozitivă aşa cum probabil credeţi dvs.

Am părăsit blogul dvs. şi nu voi mai reveni acolo pentru că picătura care a  umplut paharul a fost ştergerea ultimului meu mesaj şi înlocuirea sa cu textul "Cenzurat pentru obrăznicie", ceea ce chiar este obrăznicie, lipsă de respect. Pentru mine politica este o activitate serioasă, în care mă implic atât intelectual cât şi emoţional cât de mult cu putinţă, nu o glumă sau o joacă sau activitate recreativă pe internet cum este pentru dvs. Eu cred sincer că se pot face unele lucruri şi în "balta liniştită" numită România dacă oamenii cinstiţi înzestraţi cu conştiinţă politică s-ar strânge şi ar trece la acţiune. Nu sunt lipsit de simţul realităţii să cred că s-ar putea face simţite schimbări peste noapte, dar am putea pregăti măcar generaţia de mânie, am putea măcar crea cadrele şi formele care nouă ne lipsesc astăzi şi în care ea s-ar putea exprima politic cu mult mai multă forţă şi eficacitate.

După cum ştiţi sunt comunist, ultimii douăzeci de ani m-au făcut să devin, nu m-am născut aşa. Studiind temeinic fenomenul comunist atât în ce priveşte istoria cât şi filosofia sa, şi având drept exemplu viu în faţă realitatea capitalistă de zi de zi, am ajuns la concluzia că ceea ce s-a făcut în Uniunea Sovietică în intervalul scurs de la marea revoluţie socialistă şi până la moartea lui Stalin, departe de a fi un eşec - şi eu am trăit mult timp cu această idee greşită indusă de propaganda războiului rece şi cea a comunismului revizionist  - a fost de fapt cea mai glorioasă etapă din istoria mişcării comuniste de până acum. Asta nu înseamnă că acea perioadă nu poate şi nu trebuie criticată, critica este necesară atât pentru a o înţelege cât şi pentru a o depăşi, dar de pe poziţii constructive, nu reacţionar-imperialiste.Analiza critica nu trebuie să ducă la suprimarea epocii sovietice  -aşa cum doriţi dvs.şi duşmanii socialismului-, ci la asimilarea ei creatoare.

De altfel în perioada de care vorbim s-a întâmplat cum spunea Marx că întâlnim pretutindeni în istorie: ceea  ce este învechit caută să se refacă şi să se impună în cadrul formelor nou apărute. Capitalismul căuta să se refacă în cadrul formelor socialiste, iar nimeni nu a luptat mai intransigent cu acest fenomen decât Stalin, acesta este marele său merit şi contribuţia sa valoroasă la practica social-revoluţionară.


În ultimul dvs.mesaj  ironic şi zeflemitor aţi scris că Stalin este idolul meu. Şi aici sunteţi în eroare. Stalin nu este idolul meu, Eminescu este idolul meu, idolatrie pe care i-o port marelui romantic din adolescenţă. Georgianul, cu voia dvs. sau nu, este probabil cel mai mare om politic al secolului trecut, dar asta este altceva.
Eu nu am făcut decât să atrag atenţia mişcării comuniste româneşti că toată această demonizare a lui Stalin nu este altceva decât recunoaşterea de către centrala imperialistă internaţională a ameninţării mortale şi a rolului politic major jucat de proletariatului sovietic în timpul cât Stalin s-a aflat în fruntea sa. Literalmente în acest răstimp capitalismul mondial şi-a văzut pieirea cu ochii.

Nu mă deranjează credinţa dvs. creştin ortodoxă, nu am nimic împotriva ei câtă vreme se mărgineşte la lucruri care se petrec în cer. Dar mă dezgustă total  atunci când amestecaţi lucrurile care se petrec în cer cu cele care se petrec pe pământ într-un melanj legionar ce se proclamă deţinătorul monopolului patriotismului şi iubirii de neam.

Şi noi comuniştii ne iubim patria şi poporul în sânul căruia ne-am născut, am învăţat şi trăim. Drept dovadă luaţi numai şcolile construite de noi în intervalul 1947-1989. Cine construieşte o şcoală închide o puşcărie, spunea François Villon

În concluzie, vedeţi-vă de drumul dvs, eu îmi voi vedea de al meu.

PS
Îmi voi revoca hotărârea dacă veţi publica o postare în care fără să abordaţi un ton ironic sau glumeţ, să publicaţi mesajul cenzurat, să vă cereţi scuze pentru cenzurarea mesajului meu şi să vă luaţi angajamentul că pe viitor nu veţi mai cenzura niciodată  mesajele mele.